- Realismul utopist
Motto:
„Văd Uniunea Europeana ca pe o utopie biblică. Nu știu cât va ține, dar e superbă. E complet evreiască” (Avrum Burg)
„Și Uniunea Sovietică a fost concepută tot ca o „utopie biblică, complet evreiască”, dar nu era superbă.Însă, Uniunea Europeană ar putea fi substituită doar de o altă utopie, superioară prin dimensiunile sale transcendentale” (Mircea Druc)
Geneticianul Albert Jacquard, cunoscut și pentru angajamentele sale cetățenești, estimează: „Indiferent de criza generalizată, o lume mai bună este posibilă și aceasta depinde de fiecare dintre noi”. În prefața cărții sale „Mon utopie”, savantul francez afirmă că ar exista un moment în viață când „propunerea unei utopii devine o datorie”. Ca cercetător, trăiesc și eu acel moment al vieții când utopia devine o necesitate. Nu mă mai concentrez asupra cotidianului. Și, firește, gândesc Viitorul. Experiența profesională, întâmplările trăite și incertitudinea mă obligă să vin cu propria utopie, intitulată Etnosistemica – o abordare holistică a Statului și Națiunii.
Ideea Etnoutopiei mi-a încolțit în minte în anii de studenție la Universitatea din Leningrad. Doream neapărat să contribui la definitivarea proiectului lansat de sociologul Dimitrie Gusti în perioada interbelică. Teza savantului român: ”Concepția Știința Națiunii este sortită să deschidă perspectivele nebănuite în istoria dezvoltării noastre naționale. Chemarea pentru înălțarea Patriei va fi astfel legată de o viguroasă mișcare științifică, ce va împleti frumusețea Gândirii cu trăinicia Faptei”. Ulterior, ideea a prins rădăcini și a crescut treptat la Moscova, în condiții austere. Alesesem atunci drept ghid moral credința că există o cale către altă lume. Ignorând postulatele realismului socialist și înarmat cu TGS (Teoria generală a sistemelor), intenționam să critic constructiv Trecutul și Prezentul. Era o inocentă tentativă de a recicla și reconcilia, pe cât ar fi posibil, doctrinele care tratează lupta de clasă și lupta de eliberare națională. Pornisem de la niște ipoteze: opțiunile internaţionaliste şi cele naţionaliste ar putea coexista într-o logică dinamică a contradictoriului, iar integrarea tezei și antitezei ar facilita tranziția către o epocă a schimbării.
Ceva mau târziu, citind mărturiile unei „victime a marii terori staliniste”, am înțeles ce rezultă în urma integrării reușite a tezei și antitezei. E vorba de Cristian Rakovski, arestat și interogat la NKVD în 1939, condamnat la moarete și executat în septembrie 1941. Acest visător al revoluției mondiale, militant socialist, activist în conducerea Kominternului și mare demnitar sovietic ne lămurește: „Nu vedeţi? Se naște o nouă realitate, un adevăr, care culminează într-un acord final între subiectiv și obiectiv. La Moscova, Comunism, la New-York Capitalism. Sunt același lucru, sub formă de Teză și Antiteză. Analizaţi-le pe amândouă. Moscova este un Comunism subiectiv, dar (în mod obiectiv) un Capitalism de stat. New-York este un Capitalism subiectiv, dar este vorba, în fond, de un Comunism obiectiv (statul fiind proprietatea bancherului central). O sinteză personală, adevărul: Internaționala Financiară, Capitalista Comunistă și deasupra tuturor, în ultima instanță: EI, ACEIA”.
În perioada 1975-1980, fiind (a doua oară) student la Universitatea de Stat din Moscova), am avut în programul de studii două cursuri speciale intitulate: «Этнопсихология» și «Расоведение». Țin minte cum profesorul Рогинский Яков Яковлевич ne explica specificitatea anatomică a corpului uman în dependență de rasă. De regulă, parametrii fizici se reproduc constant prin ereditate. Totodată,el evita prudent orice evaluare calitativă a particularităților cantitative. Adică, interpretarea psihosocială a trăsăturilor ereditare. Pentru antropologia sovietică influența raselor umane asupra civilizației era un tabu. Ideocrația statului-partid respingea categoric orice nuanță de determinism biologic în comportamentul și calitățile cetățenilor sovietici. ”Comunismul științific”, o disciplină academică obligatorie pentru toate facultățile, trecea cu vederea conflictele etno-rasiale, separatismul, criminalitatea și alte fenomene alarmante din ”republicile unionale frățești”. Nici postulatele sociologiei, culturologiei, politologiei, adaptate și acestea la exigențele catehismului «Дружба народов», nu cutezau să le explice. Totuși, restricțiile ideologice și vanitatea teoriilor egalitariste nu puteau împiedica cugetul iconoclast să conștientizeze niște adevăruri științifice greu de combătut: fiecare rasă posedă o constituție mentală la fel de constantă ca și constituția anatomică; psihismul individului, poporului, națiunii este și un rezultat al acumulărilor ereditare lente pe parcursul existenței acestora; instituțiile politice și sistemele de educație, adecvate în cazul unor națiuni, pot fi contraproductive pentru altele.
Ironie severă: după dispariția utopiei ideocrate bolșevice, la Moscova, în colecția ”Biblioteca gândirii rasiale”, a apărut volumul 2 al lucrării ”Sensul rasial al Ideii Ruse”. Un citat din prefața redactorilor: ”Pe noi nu ne amenință războiul civilizațiilor, ci războiul raselor. Pentru a-l preveni, e necesar să conștientizăm pericolul și să pregătim o asemenea ripostă, care, înainte de toate, ar tăia pofta altor popoare să tragă foloase pe seama rușilor. Tocmai de aceea vedem un sens aparte în elaborarea unei doctrine rasiale ruse și aprobarea ei ca parte componentă a concepției securității naționale a Rusiei”. Iar la librăria din incinta Dumei de Stat a Federației Ruse poți cumpăra cartea tradusă din franceză ”Eseu asupra inegalității raselor umane” de Joseph Arthur, conte de Gobineau… La 13 iulie 2020, Cristian Alexandrescu își convingea abonații săi pe YouTube.com: „Să avem încredere deplină în conducătorii Rusiei, SUA și Chinei. Acești trei lideri mondiali suveraniști vor ieși biruitori în lupta contra globaliștilor”. Dar, suveraniștii ruși, deși blamează democrația occidentală, nu doresc ca progeniturile lor să trăiască într-o „superbă utopie”, precum defuncta Uniune Sovietică, regretată de Putin.
În ianuarie 2017, economistul francez Jacques Attali, spunea la Davos: „Există politici bune făcute de persoane defectuoase. Primul keynesian nu a fost Roosevelt, ci Mussolini. Al doilea nu a fost Roosevelt, ci Lenin. Acum apar alții. În acest sens, mă tem că Trump ar putea fi noul Mussolini”. Eu însă mă tem că Putin, care se vrea țar pe viață, este noul Stalin. Inițial, programul său părea că redresează economia FR și, într-un fel, ar frâna globalizarea. Ulterior, totul a degenerat în Pax Russica, mediafrenie, pobedobesie și nostalgie imperială. În viziunea opoziției ruse, și nu numai, este iminent un colaps al regimului putinist oligarhic-mafiot. Iată câteva titluri culese doar în ultima săptămână a lunii iulie din mass-media Rusiei: «Путин главный бандит в мире!» („Putin este principalul bandit din lume”);«Сколько награбил президент Путин?» („Cât a jecmănit președintele Putin?”); «Люди Путина бегут из России» („Oamenii lui Putin fug din Rusia”). Iar celebra expresie „A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea!” e pronunțată tot mai des în varianta: «Сохранение или распад России, вот в чем вопрос!» („Păstrarea sau descompunerea Rusiei, aceasta-i întrebarea!”).
Și eu întreb: – Cui să dau crezare? Fanilor lui Putin de pretutindeni, invocați și în pledoaria reputatului actor român? Sau unor adevărați exponenți ai elitei naționale ruse precum Андрей Илларионов, Александр Невзоров, Игорь Яковенко, Александр Сотник, Валерий Соловей? Apropo, Iuri Șveț, un coleg de curs a lui Putin la Școala superioară KGB, fost agent sovietic în SUA, în prezent analist financiar american, susține că profesorul Valerii Solovei nu e decât un abil promotor al anumitor stratageme elaborate de structurile FSB. Spațiul nu-mi permite să enumăr personalitățile ruse al căror discurs îl urmăresc atent pe Internet ca cercetător și cunoscător al spațiului exsovietic. Există numeroși experți care demonstrează că adevăratul Putin a fost înlocuit în timpul celui de al doilea mandat de președinte al Federației Ruse. Iar argumentele celor care au contrazis-o pe soția sa când ar fi declarat «Моего мужа давно нет в живых», nu mi se par convingătoare. Pe Vladimir Putin l-am cunoscut la Tallinn, unde îl însoțea pe Anatol Sobceak, la o Conferința internațională, în aprilie 1991. Timpul își pune amprenta pe chipul omului, dar nici chiar așa, cum arată astăzi acel Vladimir Putin.
De-a lungul timpului, la Leningrad, Moscova, Cernăuți și Chișinău, la București și în Brazilia, m-am clarificat definitiv. Ca cercetător, timp de peste două decenii, urmăresc o amplificare concomitentă: procese, tendințe şi practici diametral opuse sau reciproc exclusive:
– Teama compulsivă de Viitor; o stare panicardă, caracteristică ajunului marilor catastrofe, sublimată spontan, concomitent, pretutindeni din structurile în criză ale societății de piață globaliste;
– Încrederea nelimitată în Viitor (rațiunea burgheză şi cea comunistă); euforia în legătură cu progresul omenirii spre o stare edenică finală, datorită dezvoltării tehnico-științifice, considerată inexorabil benefică;
– Apoteoza pieței libere; comercializarea cuvintelor și a lucrurilor, a corpurilor și a spiritelor, a naturii și a culturii;
– Perseverarea activității economice similare cu cea de acum trei secole; atitudinea rapace în procesul acumulării de capital; considerarea intereselor economice egoist-individuale şi egoist-naționale drept resort al progresului social; agravarea crescândă a inegalităților;
– Exploatarea iresponsabilă a substratului natural; deteriorarea ireversibilă a ecosistemului;
– Reevaluarea economicului, reconcilierea și reintegrarea omenirii în natură şi în cosmos;
– Transformarea non-violentă, utilizarea psihotehnicii în scopul învățării permanente şi a cunoașterii extrasenzoriale; adoptarea unor modele de gândire astăzi încă inimaginabile;
– Umanizarea ”îndumnezeită” a societății în curs de robotizare și a generației turbo născută cu tableta sau iPod-ul în mână;
– Desființarea religiilor confesionale; abandonarea culturilor naționale, regionale, provinciale, folclorice; instituirea unei guvernări mondiale, a unei religii panteiste unice și a unei culturi universale.
– Inversarea expansivității agresive, acaparatoare a societății consumiste și a indivizilor prin invertire, introvertire, autocunoaștere şi autoformare; proclamarea necesității de schimbare individuală, asanare și mântuire: trecerea de la nefericitul homo sapiens la preafericitul homo noeticus;
– Transmutarea completă a însăși fibrei ființei umane – un fenomen foarte rar, cunoscut sub numele de transpoziție în masă, care implică mutarea, subită și sincronizată, a mii de elemente de ADN din corpul uman pe poziții genetice noi și diferite; această transpoziție semnificând extraordinara naștere a unui tip de ființă umană total nou – homo sanctus – omul sacru.
O posibilă concluzie: Secolul XXI inversează dimensiunea metafizică a realității. Virtualizarea generalizată a surpat cardinal însăși criteriile realului. Astăzi, Internetul și mass-media creează treptat o nouă concepție despre lume. Mentalitatea utopistă se formează prin tradiții, propagandă și educație. Avem jocuri utopice la computer. O criză sanitară (reală sau falsă) de genul Covid-19 este recalmată zilnic drept avanpremiera Noii Ordini Mondiale, sau preludiul Apocalipsei, considerată de unii uvertura unei lumi virtuale. Tot ce în prezent pare utopic, poate deveni realitate în viitor deoarece însăși realitatea se schimbă. Utopiile își schimbă caracterul în dependență de epocă şi au un rol aparte în destinele statelor și națiunilor.
Națiunile care au pornit de la proiecte utopice, cu timpul le-au profanat. Și, într-o anumită măsură, s-au transformat în antiutopice. Dar un stat antipod al utopiei, foarte viguros în aparență, nu este stabil. La un moment dat, esența politicii sale interne și externe devine „lupta contra propriei descompuneri”. Această luptă, transformată într-un scop în sine, eclipsează total orice altă perspectivă. În prezent, Rusia, China, SUA și Israelul întruchipează proeminent tendința conservatoare anti utopistă. Statele acestea tind să controleze metodologia postmodernă, frânând astfel apariția unei noi realități, unde nu mai funcționează legile presupusului „final al istoriei”.
- Paradigma etnosistemică
Motto:
„Imediat ce scrii ceva, ultimul dintre idioți are dreptul să spună
că el se pricepe mai bine ca tine” (Anatole France)
Prin anii 70-80, am adunat suficient material pentru o carte intitulată Etnosistemica. Termenul este o invenție semantică. Am folosit-o frecvent în articole și conferințe, scrise și ținute în limbile rusă și română. Am dedicat mult timp elaborării imaginarului și conceptelor. Cu tot efortul, nu m-am ales cu o lucrare academică tradițională. Școala sovietică și realismul socialist nu admiteau abordarea problemei naționale decât prin prisma științei marxist-leniniste. Ulterior, ideologia Kremlinului, axată pe dictatura clasei cu deviza ”Proletari din toate țările, uniți-vă!”, a dat faliment. În URSS a triumfat revoluția națiunilor. La această revoluție am participat și eu, în limita posibilităților și cu mijloacele modeste disponibile.
În procesul evoluției națiunilor, realizarea Etnoutopiei necesită o asigurare metodologică a deciziilor strategice, care armonizează etnovalorile ancestrale cu proiectele viitorologice. Etnosistemica reprezintă, în fond, o atare metodologie, având drept fundament epistemologic teoria generală a sistemelor (TGS); totodată, ea asimilează eclectic abordările holismului, biocentrismului, ecologismului, precum și datele acumulate de etnografie și etnologie, etnopsihologie și etologie. Etnosistemica luminează cunoașterea despre evoluția Statului și Națiunii apelând de asemenea și la remediile oferite de Epigenetică.
Proiectul Etnosistemic semnifică Adevărata Schimbare. Unul dintre obiectivele principale ale schimbării ține de proiectarea și edificarea unei formațiuni statale drept alternativă la modelele ce țin de trecut și prezent. Realismul utopist imaginează o trecere programată de la cele două modele statale clasice – unul totalitar-consumist și altul totalitar-comunist, – la Statul-Etnosistem al Viitorului. În prezent pe mapamond domină statul liberal axat pe dictatura pieței. Cele două experiențe statale – național-comunismul și național-socialismul, axate respectiv pe dictatura clasei și dictatura rasei nu s-au finalizat și nu au supraviețuit sub forma unui Stat Absolut. Până la urmă, totalitarismul a învins sub forma unei Piețe Absolute, care integrează cuceririle științei și tehnicii în mecanismul său de control asupra indivizilor şi națiunilor.
Ca teorie și praxis cu aspirații universale, Etnosistemica se axează pe următoarele șapte postulate:
- Individul se naște, Personalitatea se formează;
- Indivizii constituie Poporul, personalitățile formează Națiunea;
- 3. Individul aspiră să devină Personalitate;
- Poporul tinde să ajungă Națiune;
- Națiunea evoluează și devine Etnosistem;
- Etnoconștința creează Etnosistemul;
- Etnoenergia este unicul remediu contra Imperiului.
Cheia de boltă a Paradigmei Etnosistemice este Dreptul Etnosistemic, suveran și inalienabil, care preconizează pentru fiecare Etnosistem aparte un certificat de proprietate imprescriptibil asupra unui mediu vital propriu. Puterea legislativă etnosistemicăcuprinde întreaga umanitate. Dar norma ei juridică este riguros elaborată, definită academic și strict limitată la entități statale reasamblate/reconstruite în baza imperativelor biodiversității. În orice litigiu intern sau extern legile naturii rămân primordiale și decisive.
Etnosistemica, ca tip de raționalitate și atitudine față de viață:
– exclude dictatura unei clase (burgheze, muncitoare, țărănești, intelectuale) asupra altor grupări sociale sau profesionale; a unei personalități (mistice, paranoice, charismatice) asupra maselor şi a națiunii; a comunităților majoritare asupra celor minoritare sau viceversa și, concomitent, combate orice formă de înregimentare fanatică în diverse formațiuni politice sau secte religioase;
– combate din start orice discriminare, inclusiv beletristica, sondajele sau testele de inteligență, care ”demonstrează” inegalitatea etno-rasială; incontestabil, mecanismele compensatorii ale organismului uman echilibrează un eventual nivel inferior de ”deșteptăciune”; comparativ, exponenții oricărei rase sau națiuni sunt performanți și competitivi, dar, cu precădere, în situațiile de viață din spațiul lor ecologic ancestral;
– diminuează antagonismul dintre tarele evoluției internaționalismului și naționalismului abordând iubirea și ura (teza și antiteza), xenofilia și xenofobia, pornind de la un raționament, în aparență simplist – existența incontestabilă a unei limite obiective a toleranței: oamenii, ființele vii, în general, (de exemplu, albinele, rechinii, crocodilii și alte specii), nu se comportă agresiv dacă nu „imigrezi” în spațiul lor de viață și perpetuare;
– aplanează reacțiile de alienare în condiții de criză, tranziție, stres sau frustrare generalizată; descurajează evadarea din ”oroarea prezentului” în nostalgia unui ”trecut romantic”, sau în anticiparea unui „viitor luminos”; exclude pesimismul, delăsarea, expectativa și fixează oamenii în realitățile curente, indicând concomitent o posibilă deplasare spre Viitor. Astfel, ea reprezintă opțiunea benefică pentru individ și personalitate, pentru Națiune și Etnosistem, precum și pentru Umanitate.
- 3. Etnoevoluție
De la popor la națiune
Poporul reprezintă o entitate naturală spontană; un cumul de indivizi vorbind aceiași limbă, având un trecut comun, religie, datini, cultură. Într-un anumit sens, poporul îi cuprinde atât pe cei vii, cât și pe cei morți. Cetățenia vizează statutul indivizilor, care la un moment dat constituie acest popor. Regimul politic și democrația (cu drepturile omului – individul inconștient că, pe lângă drepturi, ar mai avea și îndatoriri), sunt chestiuni dintr-un alt context.
În secolul al XIX-lea, pentru a defini, clasifica și încadra semințiile lumii, se efectuau pe sacră largă studii de psihologia popoarelor, etnografie și lingvistică comparată. În prezent, se acordă prioritate cercetărilor genetice, care nu țin cont de frontiere statale sau de convingeri și ambiții politice. Știința reconstruiește istoria biologică a popoarelor (cuvântul cheie fiind „biologică”) deoarece calea ereditară de transmitere a genelor e cu totul diferită de mijloacele de transmitere a limbii și culturii. Având posibilitatea să cerceteze originea omului și a populațiilor la nivel molecular, geneticienii își perfecționează instrumentarul, fac hărți genetice, elucidează căile prin care infinitele migrații și interferențe demografice au dus la constituirea fondului genetic al națiunilor contemporane. Primul atlas genetic al lumii, elaborat de cercetătorii britanici, ne ajută să înțelegem mai bine evoluția civilizațiilor, acoperind patru mii de ani de istorie a migrațiilor și reproducerilor. Cercetătorii au analizat ADN-ul a circa 1 500 de persoane și le-au descoperit originile. Apoi, ADN-ul a fost comparat pentru a găsi similarități. Rezultatele ne oferă o imagine asupra istoriei umane și arată cât de importante sunt evenimentele care conturează istoria genetică a omenirii. O mare parte din hartă coincide cu teoriile anterioare despre migrațiile umane, dar lucrarea oferă și informații independente de alte surse înregistrând unele combinații genetice inedite. Concomitent, se manifestă și o tendință nocivă: folosirea geneticii în diverse stratageme politice.
Mass-media, afiliată grupărilor politice, se implică abuziv ignorând diferența dintre lingvistică, o știință umanistă și genetică, o știință biologică, care conturează două istorii total diferite. De exemplu, între fondurile genetice ale rușilor pravoslavnici și croaților catolici este o mare diferență și aceasta e folosită cu intenția de a demonstra că „rușii nu sunt slavi”. Dar rușii și croații reprezintă o realitate: grupul lingvistic slav cu diverse ramificații. Popoarele care vorbesc limbi slave, oricât de diferite ar fi fondurile lor genetice, sunt slave. Prin definiție. Și invers, popoarele având fonduri genetice similare cu ale unor popoare slave, dar vorbind limbi din alte grupuri lingvistice, nu sunt slave. Tot prin definiție. Când spunem „popoare slave” nu ne referim la genele acestora. Genetica nici nu caută, nici nu găsește gene „slave”. Și, la drept vorbind, rușii au ceva de pierdut dacă genetic chiar ar fi de același neam cu finlandezii și estonienii? Harta genetică arată că românii ar fi înrudiți mai ales cu lituanienii, finlandezii și grecii. Acest fapt ar putea constitui o problemă ce ține de „calitatea” originii genetice a românilor?
Oamenii nu sunt condamnați de genele lor. Până și gemenii, care împart exact același ADN, pot avea experiențe existențiale și destine diferite. În eventualitatea în care codul ADN nu se schimbă niciodată, în creierul uman sunt posibile mii de combinații, secvențe și tipare ale rețelelor neuronale, pe care le explică noua știință Epigenetica: neuroplasticitatea și probabilitățile cuantice demonstrează că determinismul biologic nu stabilește apriori destinul nici a individului, nici a poporului. Iar Națiunea, axată pe Etnoconștiință și Etnoenergie, care nu depind de gene, reprezintă o categorie socială. Amestecarea biologicului (genetica), socialului (științele umaniste) și ideologiei este periculoasă. Falsificarea în scopuri politice a rezultatelor acumulate de antropologie, genetică, lingvistică, etnologie merită oprobiul public.
În evoluția fiecărui popor, atingerea nivelului de Națiune reprezintă un salt calitativ. Dar nici un popor nu poate ajunge Națiune în mod spontan. Metamorfoza are loc treptat. Și, în mod substanțial, ea depinde de factorul demografic: nu e totuna dacă ai peste un miliard, sau dacă la recensământ abia înregistrezi un milion de consângeni. Apropo, principala armă în cea de a treia conflagrație mondială va fi (este deja) una demografică. (A se urmări dezbaterile vizând proiectele de reducere a populației). În succesiunea generațiilor unui popor, la fel de important este și factorul ecologic – dominarea, cu acte în regulă, a unui spațiu vital ancestral. Pământul (mediul vital moștenit) este un dat primordial, strict indispensabil. Fără propria teritorialitate nu există, de jure și de facto, nici Națiune, nici Stat. Pentru orice Națiune în devenire, limba, genele și cultura reprezintă de asemenea elemente definitorii.Religiile, în privința națiunilor și a lui Dumnezeu, niciodată nu s-au înțeles între ele. Toate doresc să devină internaționale/globale. E suficient să comparăm diverse popoare și rase de aceeași religie. Cultele și moaștele nu condiționează transformarea poporului în Națiune și nici măcar nu o revigorează. Ca și doctrinele politice, religiile servesc interesele Imperiului, erodând implicit suveranitatea și independența națională. Statul, prin funcțiile și prerogativele sale, contribuie din plin la transformarea poporului în Națiune. El apără frontierele cu structurile de forță legitime, contribuie la recunoașterea lor de către alte state și comunități internaționale.
Forța edificatoare principală, care transformă poporul în Națiune, este creativitatea personalităților sale. Însă calea care duce de la individ la personalitate este una lungă și dificilă. În aceasta constă problema-cheie: personalitatea nu se naște, ci se formează treptat, fiind produsul conștiinței și al activității profesionale. Majoritatea ființelor umane nu mai reușesc să ajungă la rangul de personalitate. Chiar și la o sută de ani împliniți, ele se sting din viață așa cum s-au născut – niște indivizi. Cetățenii oricărui stat de pe mapamond se pot interoga, intim sau public: ”Noi devenim personalități, sau murim indivizi? Noi suntem o națiune sau am rămas la stadiul de simplu popor?”. Factorii decisivi care atestă statornicirea Națiunii sunt Etnoconștiința și Etnoenergia.
În prezent, adevărata problematică a Națiunii nici nu e sesizată. Pe ici, pe colo, PIB-ul crește, dar națiunile șubrezesc trecând printr-o criză profundă. Pe toate meridianele, sunt scoase în prim plan stagnările economice și pauperizarea maselor. Da, e adevărat, situația unor grupuri sociale, anterior stabile, s-a modificat. De exemplu, clasa muncitoare hegemonică în fostul lagăr socialist și-a pierdut rolul conducător. Dar cum se explică indiferența majorităților sărăcite față de privatizare, de acapararea patrimoniului Națiunii și repartiția veniturilor? În toată Europa, și nu numai, majoritatea partidelor și politicienilor nu au identitate ideologică și reacționează conform intereselor unor grupări transnaționale, adeseori mafiote. Iar politicianismul rămâne principalul culpabil de eșecul mereu invocatelor ”reforme”. Din inerție, simptomele acestei anomalii planetare sunt tratate cu remedii ale economismului, consumismului, egalitarismului, luptei de clasă, sau ale iubirii și păcii creștine universale.
Cu certitudine, esența proceselor care se derulează sub ochii noștri nu ține doar de crizele economice. E aproape vizibilă o cauză mult mai profundă. Științele sociale nu diagnostichează exact maladia de care suferă Națiunea. Istoricii elaborează doar versiuni. Martorii oculari, contemporanii, participanții la evenimente, fiind copleșiți și zdruncinați peste măsură de tragismul naufragiului național, nu mai au nici timp, nici putere ca să pătrundă în esența catastrofelor. Elitele intelectuale gândesc în categoriile totalitar consumiste. Unii promovează idealurile totalitar comuniste sau apatia anti-politică. Alții aderă la diverse mișcări mistice, ezoterice sau pseudo-naționaliste. Tradițional, Națiunea e abordată în corelație cu democrația și Revoluția Franceză, care l-a vânat pe Dumnezeu, a marcat declinul monarhiei și bisericii, afectând istoria modernă. Dar etnocentrismul a apărut cu mult înaintea democrații revoluționare. Astăzi, adepții mișcării de renaștere națională din Franța se declară ostili față de principiile și dogmele acelei revoluții, autodefinindu-se politic drept „naționaliști și contrarevoluționari”.
De-a lungul istoriei, națiunile mereu au fost dezmembrate pentru ca să-și piardă memoria, voința și rațiunea de a fi. Iar Statul fără Națiune își pierde sensul și puterea. De fapt, divizarea Națiunii a dus la dispariția multor state și adevăratele cauze rămân necunoscute. Inflația birocratică clocește corupția endemică, ambele cauzând falimentul Statului și degenerarea speciei umane. Astăzi, elitele europene, ancorate în relații secundare de grup, continuă să oscileze între socialism și liberalism, între internaționalism și naționalism. Iar Națiunea este casată, demontată, precum mașinile, pentru fier vechi sau piese de schimb. Analizând diverse proiecte/stratageme de reducere drastică a populatei prin pandemii provocate și vaccinări antivirale, de distrugere a rasei albe și deznaționalizare a europenilor, un gând penibil îmi trece prin minte: ar fi necesară și benefică o forță purificatoare transnațională?
La nivel global, sarcina dezmembrării națiunilor îi revine Psihoagresiunii. Toate forțele antinaționale investesc enorm în acest gen de armă specifică. Dat fiind impactul psihismului, cei care erodează Statul și Națiunea urmăresc, în primul rând, coruperea elitelor. Ca material didactic la temă, ar putea fi analizate listele persoanelor din diverse țări, racolate și finanțate de miliardari și oligarhi. În numeroase învățături și studii, în testamente ale suveranilor și documente ale iluminaților descoperim rețete menite să altereze Etnopsihicul. Exemple:
– Distrugeți tot ce este bun și național în țara potențialilor adversari.
– Compromiteți, prin toate mijloacele, prestigiul conducătorilor și elitelor naționale.
– Implicați liderii politici în afaceri oneroase și, la momentul oportun, discreditați-i.
– Subminați, oriunde e posibil, administrația statelor adverse;
– Colaborați, fără ezitare, cu cei mai ticăloși indivizi din sânul națiunii adverse.
– Promiteți cât mai mult, faceți cadouri, toate au efecte importante.
– Organizați mereu, pretutindeni, cât mai multe partide și stimulați luptele intestine.
– Propagați divergențele, dezbinarea printre diverse grupări ale cetățenilor.
– Stimulați conflictul între generații, instigați tinerii contra părinților și bunicilor.
– Ridiculizați divinitățile, bagatelizați orice semnifică tradiție și etno valoare.
– Frânați, oriunde aveți posibilitatea, instruirea și înzestrarea forțelor armate inamice.
– Paralizați voința de luptă a militarilor prin pornografie și femei de stradă.
– Plasați peste tot agenți de influență, provocatori, diversioniști, spioni, teroriști.
Conștiente de locul și destinul lor în istorie, Națiunile luptă cu disperare ca să rămână legate de mediul lor geografic; ele se supun operei creatoare a Terrei și, concomitent, își imprimă profilul în pământul natal. Același legi ale naturii dictează și în cazul regnului animal și regnului vegetal. Să sperăm că Etnoresurecția va repune pendulul la ora exactă. Astfel, în țările europene, care împart o adevărată moștenire, cât și amenințările mortale, vor fi anihilate mecanismele dezintegrării Statului și Națiunii.
Oricum, e timpul să depășim abordările Națiunii pornind de la aspirațiile mulțimilor zombi, de la interesele indivizilor hedoniști sau de la stratagemele Imperiului. Acestea ne încorsetează cugetul și existența într-un cadru socio-economic și politic perimat. Să ne concentrăm creativitatea asupra problemelor fundamentale. Idealiștii și materialiștii, credincioșii și ateii, monogeniștii și poligeniștii, egalitariștii și segregaționiștii să se clarifice între ei asupra numeroaselor divergențe și contradicții depistate, atât în lucrările savanților, cât și în cărțile sfinte. Să știm ce urmează după actualul delir ideologic secundat de un haos al opțiunilor și deciziilor. Științele biologiei, geneticienii și antropologii să descifreze diversele tipuri de ADN, să confirme experimental rolul fiecărui parametru ereditar al organismului, să desecretizeze factorii și preceptele care asigură Evoluția în linie dreaptă: individ – personalitate – popor – națiune – Etnosistem – Umanitate.
De la Națiune la Etnosistem
Transformarea națiunilor în Etnosisteme reprezintă o condiție sine qua non a supraviețuirii lor. Etnoevoluția nu rezultă implicit din lupta politică, cu alternanța regimurilor și guvernelor. Iată câteva caracteristici ale unei națiuni care aspiră să devină Etnosistem: percepe Unitatea Biologicului și Integritatea Vieții pe Terra; diagnostichează ceea ce există, după care face doar ceea ce funcționează; evită și combate intoxicările de orice fel; împărtășește totul și permanent între componentele sale structurale; creează un echilibru între tehnologie și cosmologie, mașini și natură; protejează prin toate mijloacele mediul ambiant/spațiul vital; exclude anihilarea fizică a unei alte națiuni în orice situație.
Internaționala Democrată (Deminternul) și Internaționala Comunistă (Kominternul) au emis și teoretizat idei seducătoare pentru masele populare, aruncând Occidentul în convulsii violente impredictibile, atât ca valoare, cât și ca termen. Ideile acestea își continuă parcursul devastator și nimic nu le poate încetini evoluția. Un exemplu: controversata teorie că toți indivizii se nasc la fel de inteligenți și buni numai că instituțiile statului, în general, îi pervertesc, provocând inegalitățile. Remediul ar fi instituirea unui sistem educațional identic pentru fiecare trăitor și cetățean. Acest principiu e considerat marele panaceu, divinitatea modernă, un instrument de reparare a inegalităților șocante dintre oameni. Însă, viața, știința și practica demonstrează vanitatea doctrinei egalitariste. Astăzi, instituțiile academice și mass-media globalizantă promovează abordarea consacrată a problematicii naționale, corectă sub aspect politic, dar contrară adevărului științific. În studiile și documentele organizațiilor internaționale, Etnogeneza este prezentată succint, însoțită de rezumate superficiale.
Cât despre monoteiști și monogeniști, aceștia chiar nu au nici un fel de probleme naționale. Geneza și Evoluția nu pot fi decât lucrarea lui Dumnezeu, care supraveghează universul și galaxiile, găurile negre și cele albe, indivizii, popoarele, națiunile și tot ce este viu pe Terra. Creatorul a semnat foaia de parcurs pentru fiecare specie: în ADN-ul regnului animal a codificat instinctul perpetuării speciei și depozitarea memoriei ancestrale; pentru regnul vegetal a selectat minuțios semințele, cu nucleul lor structural, care germinează chiar și după mii de ani de conservare.
Iar adepții politeismului și poligenismului sunt ferm convinși: Geneza nu a fost decât terenul de joacă al zeilor; când au coborât pe Pământ, au rămas dezamăgiți de ce-au găsit. În consecință, au decis să intervină modificând structura genetică umană. Oferind pământenilor o parte din genele lor, zeii au creat un hibrid, mult mai inteligent, predispus evoluției spirituale. Imposibil de precizat cum a fost realizată această modificare a ADN-ului uman. S-a descoperit însă că specia noastră are activați doar 20 din cei 64 de codoni ai săi. Restul de 44 de codoni se află în stare latentă. Probabil, sunt prezervați pentru o eventuală activare într-un viitor îndepărtat.
Un cercetător ateu ar veni cu cele două categorii-cheie ale materialismului istoric – Baza și Suprastructura. Baza biologică determină suprastructura etnopsihică; evoluția și modificarea bazei atrage după sine o schimbare a întregii suprastructuri, care reflectă baza și, totodată, o influențează activ, îi stimulează consolidarea și evoluția. Adică, și în Etnoevoluție există un raport dialectic între resurse umane, animale, vegetale, fond genetic (Biologic) și legile naturii, legile biologice, legile psihologice (Etnopsihic). Dar acest determinism nu se realizează în mod automat. Suprastructura, generată de specificul bazei, este creată întotdeauna de oameni, însă nu în mod arbitrar, ci în funcție de evoluția întregului și a componentelor sale. Ca formă a conținutului biologic, Etnopsihicul nu este o reflectare pasivă, mecanică a acestuia, ci are o independență relativă față de baza care l-a generat. Această independență se manifestă și în faptul că suprastructura îndeplinește un rol activ în viața socială, accelerând sau frânând evoluția Națiunii.
Realismul utopist pornește de la convingerea că harta de navigație și portul de destinație a navei consumiste în derivă nu pot fi schimbate cu paradigma realismului socialist sau cu paradigma realismului capitalist. Legile naturii, neuroplasticitatea șiprobabilitățile cuantice de schimbare constituie baza Etnoevoluției. A descifra parametrii biologici înseamnă desecretizarea unor fenomene și precepte de importantă vitală. De exemplu, pentru viitorul Etnosistemelor ar fi necesar ca științele biologice să confirme afirmațiile lui René Descartes: „Epifiza (glanda pineală) este casa sufletului”. Astăzi, unii cercetători susțin că epifiza percepe și decodifica anumite semnale pe care niciun alt organ uman nu le sesizează; că epifiza ar fi centrul în care sunt filtrate, stocate și procesate toate informațiile, trimise ulterior în tot corpul; că epifiza este un punct-cheie prin care se poate atinge conștiința pură și mai apoi iluminarea. Acest organ special din creierul uman, odată activat prin anumite tehnici, ar deschide poarta spre evoluția spirituală? Ar permite ființei umane să înțeleagă misterele Universului sau modalitatea comunicării cu cei care l-au creat? Vom reuși oare să fructificăm capacitatea umană de a fi neuroplastici? Aceasta echivalează cu priceperea de a folosi teoretic și practic strategiile și tehnicile de transformare mentală. Vor putea medicii nutriționiști să recomande un stil de viață, pornind de la experiența strămoșilor biologici? Interesant, ce ar însemna un viitor Etnositem cu resursele umane constituite din indivizi având activi toți cei 64 codoni? Fenomenalul doctor Joe Dispenza ne lămurește, citez: „Preferăm să trăim înțepeniți în îngustimea unui cadru mental și într-o atitudine oarecare, în parte, din cauza zestrei noastre genetice, dar și pentru că o regiune a creierului (zonă de interconexiuni nervoase care configurează gânduri și reacții repetate) ne limitează viziunea asupra posibilităților. La fel ca niște ostatici la bordul unui avion deturnat, ne simțim țintuiți în scaun de centura de siguranță, îndreptându-ne spre o destinație la alegerea căreia n-am avut niciun cuvânt de spus și nu reușim să vedem toate celelalte posibilități care ne stau la dispoziție”.
Fiind un promotor consecvent al realismului utopist, imaginez Etnosistemul drept produs al integrării în rețea a componentelor vitale, relativ autonome, care asigură supraviețuirea Națiunii. Sunt șapte în total: Biologicul, Ecologicul, Creatorul, Producătorul,Informaticul, Rocrematicul, Etnopsihicul. Denumirea ”sistem rocrematic” (o componentă structurală a Etnosistemului) provine de la neologismul ”Rocrematica” – traducerea din engleză a termenului ”Rhochrematics”, reprezentând știința gestiunii fluxurilor de materiale. Legile naturii joacă un rol decisiv în fortificarea și supraviețuirea oricărui Etnosistem. Imaginația personală și metaforele biologiei ne ajută să înțelegem mai bine dilemele zilelor noastre. Biologia sugerează o orientare informațional-intuitivă, spre detaliu, adaptabilă și integratoare. În dependență de obiectivele strategice, tactice și operative, fiecare componentă structurală a Etnosistemului asimilează preponderent și creativ realizările biotehnologiei și informaticii, abordările promovate de biocentrism, bioeconomie, biopolitică și ecologism. Biotehnologia și informatica sunt imperios necesare pentru a supraviețui pe această planetă, asigurând un echilibru dinamic al Etnosistemului în ansamblu.
Etnosistemul există, înainte de toate, în calitate biologică (resurse umane, resurse animale și resurse vegetale) și în calitate ecologică (mediul vital terestru, acvatic, aerian, cosmic). Transformarea calitativă a Națiunii în Etnosistem necesită promovarea consecventă a Ecologismului: eliminarea tehnologiilor terminator și bio-pirateriei; interzicerea acaparării de către străini a resurselor naturale – terenuri agricole, apă potabilă, semințe, minerale; limitarea drastică a chimicalelor; evitarea monoculturii în agricultură; renunțarea treptată la energia nucleară și utilizarea energiilor regenerabile. În abordarea constructiv-creativă a oricărui Etnosistem este strict necesară respectarea principiului de bază: Etnosistemul nu poate fi redus la suma părților componente; caracteristicile sale nu pot fi explicate prin proprietățile sau relațiile reciproce ale componentelor. Este imposibil să percepi cum funcționează un Etnosistem dacă te concentrezi asupra fiecărei componente separat, deoarece toate sunt generatoare de reacții neliniare și de interdependențe greu de detectat. Fondatorii oricărui Etnosistem sunt Etnopsihicul și Etnoenergia. Biologicul și ecologicul reprezintă componente structurale mai importante decât economia, cultura și politica. Pentru nașterea și supraviețuirea unui Etnosistem este decisivă sinergia dintre biologic, ecologic și psihic.
În general, baza schimbărilor dintotdeauna și de orice fel (revoluții, inovații, adaptarea unor viruși la medicamente și chiar existența speciei umane pe Terra) constă în abilitatea de a deveni invulnerabil, sau mai rezistent. De regulă, indivizii care agreează aleatoriul și incertitudinea, riscul și aventura, trecuți prin multiple întâmplări, care lasă urme adânci, ajung a fi cu mult mai competitivi. Aceștia reușesc să transpună în practică idei percepute inițial ca utopice. Și virtuțile Etnosistemului se creează pe verticală, de jos în sus, și doar atunci când profită de volatilitatea părților sale componente. Un Etnosistem se fortifică evitând efectul stabilizării excesive a componentelor sale. Altfel spus, un Etnosistem poate fi considerat viabil dacă face față șocurilor și stresului, volatilității, aleatoriului și dezordinii, rămânând același sau devenind chiar mai performant.
De la români la dacieni
Motto:
„În România totul trebuie dacizat” (Mihai Eminescu)
Teză: În rezultatul unei miraculoase etnoevoluții, românii vor redeveni treptat dacieni (o nouă minte, un nou corp). Astfel, ei vor constitui resursele umane ale viitorului stat-etnosistem Dacia Phoenix cu centrul administrativ Dacodava, amplasat într-o infrastructură subterană edificată în creierii Carpaților.
Remarcă: Când vorbesc și scriu în limba română despre daci, folosesc și un sinonim creat prin analogie: Scoția – scoțieni, Elveția – elvețieni, Dacia – dacieni. În loc de „dac/dacă”, „daci/dace”, îmi vine mult mai ușor să pronunț, să declin substantivul și adjectivul „dacian/ daciană”, „dacieni/ daciene”.
În viața mea spirituală a existat o cotitură, un moment crucial, ând am conștientizat imperativul eminescian – „În România totultrebuie dacizat”. În anii de studii la Universitatea de Stat din Leningrad (1961-1964), visam să ajung cercetător științific la Biblioteca Vaticanului, ca să aflu adevărul despre strămoșii noștri. Eram pasionat de civilizațiile Daciei şi Iberiei – două aripi ale latinității, două margini ale Imperiului Roman. Îi invidiam pe acei care posedă la perfecție limbile clasice și pot studia arhivele imperiale. La cei douăzeci de ani împliniți, mai visam să scriu un roman – „NOI, desculți prin Europa”. Dacă deplasarea ar fi fost liberă, ca în prezent, aș fi ajuns pe coasta Atlanticului numai cu pesmeți şi apă chioară. Mă vedeam străbătând pe jos toată Europa, ostenit dar fericit, răcorindu-mi picioarele zdrelite în apele reci ale oceanului … Uneori, visele tinereții se împlinesc, fie și parțial sau prea târziu. Am ajuns, peste o jumătate de secol, în Iberia. Scrutam orizontul la Monte Estoril, aproape de Lisabona, pe coasta atlantică a Portugaliei. Și, o lacrimă de copil se prelingea pe obraz. Târziu de tot, trăiam libertatea deplină visată în adolescență…
Posibilitatea de a pleca oriunde și a reveni acasă din proprie dorință, nu cu aprobarea obligatorie a unui supervizor (куратора от КГБ), este mai importantă decât siguranța locului de muncă și abundența hranei de la ferma colhozului «Дружба» sau a sovhozului «Путь к коммунизму». Migrația nestingherită este sensul existenței gâștelor sălbatice naționaliste. Voința de a trăi în libertate, reprezintă o unitate de măsură. Cât de mult îți dorești să fii liber? Cuantificat, răspunsul la această întrebare servește drept un indiciu calitativ al etno-psihicului. La nivel individual, setea de libertate ne ajută să descifrăm obiectiv diferența dintre un simplu individ și o personalitate. Iar la nivelul poporului, lupta pentru libertate si capacitatea de autoguvernare condiționează și certifică atingerea de către acest popor a statutului superior de „Națiune”.
În momentul când mi-a trecut prin minte predicția: „noi, românii, putem materializa o realitate viitoare, care există deja, ca potențial, în trecutul nostru milenar”, totul a devenit istorie. Imperativul eminescian, s-a transformat în idealul Dacia Phoenix-Dacia Felix. Iată și un extras din jurnalul ținut în acea perioadă, o viziune personală asupra viitorului românilor: „În trecut, am luptat cu un Imperiu necreștin. Și am obținut unele victorii morale. Dar nu le-am putut fructifica decât parțial. Căci apăruse un alt Imperiu – creștin-ortodox. Acesta ne „elibera” de Imperiul precedent. În prezent, deznaționalizarea noastră continuă. „Eliberatorii” ne mint cu mituri internaționaliste. Noi îi derutăm cu un simț nativ al umorului. Simulând obediența, renaștem, ca Pasărea Phoenix. Instinctul autoconservării s-a declanșat. Nucleul nostru genetic germinează întruna. A încolțit deja sămânța dacilor liberi nemuritori. Zalmoxis este cu NOI! Așa să ne ajute Dumnezeu!”.
În februarie 1990, am participat la primele alegeri, relativ libere, din fostele colonii ale Imperiului sovietic. Am devenit, din primul tur, „deputat al norodului” în Sovietul Suprem al RSSM. In consonanță cu imperativul formulat de poetul național – dacizarea totală , am intercalat în platforma mea electorală, elaborată în decembrie 1989 la Cernăuți, următoarele două puncte: «Adoptarea unor legi și elaborarea unei strategii menite să asigure fortificarea vitalității Moldovei ca etnosistem, consolidarea tuturor resurselor disponibile (biologice, ecologice, creatoare, producătoare) și orientarea lor spre scăderea mortalității, creșterea natalității și longevității, ameliorarea fondului genetic și o nouă calitate a vieții materiale și spirituale»; «Acordarea unui statut prioritar copiilor și tinerilor în procesul general de prosperare a întregii populații a RSSM. Renunțarea la actualul sistem de educație și învățământ, bazat pe valori străine de aspirațiile moldovenilor și ale celorlalte grupuri etnice conlocuitoare. Fondarea Asociației «Dacii Liberi» a tuturor copiilor și tinerilor români (moldoveni) din URSS». La începutul anilor 90, la București, am elaborat „Homo agens-Dacul liber” – un ghid moral pentru potențialii susținători ai Proiectului de Țară „România Reîntregită-Dacia Phoenix”.
Erupția tehnologică a secolului XXI și Noua Revoluție biologică transformă imperativul formulat de geniul eminescian într-o o călătorie fascinantă, în care au pornit deja românii temerari. Asumându-și responsabilitatea pentru propriul destin, ei dispun acum de suficiente și solide argumente științifice pe care se axează revendicarea lui Zalmoxis. Etapele unei dacizării totale implică o evoluție naturală – de la actuala stare de spirit la conștiința pură. Descoperirea și promovarea perseverentă a adevărului istoric este o premisă importantă a dacizării românilor. Iar biologia credințelor constituie fundamentul revenirii românilor la o stare de spirit anterioară aplicării în Dacia a stratagemei Pax Romanica – invazie, genocid, creștinare forțată. Astfel, prin eliberarea de balastul doctrinelor impuse consecutiv de străini și înlocuirea bio-valorilor statice limitative, românii vor atinge un nivel existențial (cogito – agito) profund superior. La procesul dacizării contribuie din plin și fenomenele gen ”Pasărea Phoenix”, ”Lebăda Neagră”, ”Pasărea Albastră” și ”unghiul-enigmă” al gâștelor sălbatice, codificat în genele lor și afișat pe firmament în timpul eternului periplu al migratoarelor.
În prezent, urmăresc evoluția controversată a dacologiei, atât în spațiul românesc, cât și pe alte meridiane. Personal, respect istoricii, de la Herodot până la contemporanii noștri, îi felicit pe toți știutorii, care scriu și vorbesc despre traco-geto-daci. Mă bucură avalanșa descoperirilor științifice, mai ales producția audio-video și documentaristica noii generați de investigatori ai trecutului nostru. Totodată, mă oripilează ignoranța sau perfidia unor criticii ai dacologiiei și cei care atacă „dacomania” din perioada comunistă. Adevărul e că lovitura de stat de la 23 august 1944 a rupt România de trecut. Treptat, prezentul comunist devenea incert, fără perspectivă, iar foarte mulți români își doreau un viitor. Sub presingul Imperiului ideocratic bolșevic și al realismului socialist, istoricii români aveau doar un singur reper moral viabil – miturile ancestrale și imperativul eminescian – dacizarea. Chiar dacă, conjunctural, acestea erau exploatate și de un conducător neliberal al Republicii Socialiste România.
Foarte mulți români de pretutindeni își căutau viitorul. Și l-au găsit în Dacia – un trecut îndepărtat, aproape imemorabil, articulat de mituri. Și anume aceste mituri prindeau rădăcini și alimentau speranța supraviețuirii. În perioada comunistă, dacizarea era susținută prin opiniile exprimate de exponenții elitei intelectuale. Un exemplu: „Invazia romană, căci invazie a fost oricât am colora-o, ne-a lăsat o limbă nouă și mult sânge din acele părți ale imperiului care nu ne erau propriu-zis străine… Prin penetrația romană nu s-a născut un popor nou, ci un popor foarte vechi s-a modificat prin înrâurirea altuia mai nou. Imperiul roman, formație mozaicată, ca multe state cuceritoare, cu o civilizate de împrumut, înfățișa pentru Dacia un fenomen politic recent” (George Călinescu). Apropo, este sugestivă, edificatoare și pledoaria exprimată, încă în 1933, de titanicul Mihail Sadoveanu: „Mărturisesc că nu înțeleg tocmai bine de ce e nevoie să se dovedească latinitatea noastră exclusivă și nobleța noastră de la Roma ca să devenim un mare popor. Aș înclina să mă bucur mai mult de o origine geto-dacă, întrucât acești vechi pământeni, geto-dacii, se bucurau de o reputație excelentă în lumea antică, pe când despre romani nu se poate vorbi numai cu laude. În sfârșit, în ceea ce mă privește, mă simt onorat de a fi coborâtor din băștinașii care erau sub oblăduirea vechiului nostru Boerebista”.
De la un timp, mă simt contrariat. Din câte știu, istoricii nu oferă un răspuns univoc la numeroase întrebări de principiu: Cum a luat naștere creștinismul? Cum și de ce au devenit creștini traco-geto-dacii? Cum s-au creștinat amerindienii și alte popoare, ”eliberate” de Imperiul în perpetuă expansiune? Însă, unii exegeți ai dacologiei insistă să creeze o nouă realitate spirituală într-un mod gen „capra și varza”. Elocvente în acest sens sunt numeroasele articole intitulate: „Creștinismul s-a inspirat din zalmoxianism”; „Tatăl nostru, așa cum la lăsat Zamolxe”; ”Sfântul Ion al geților”; „Maria, crăiasa cerurilor și a pământului”. Asemenea aserțiuni au la bază o cugetare similară cu reflecția unor unioniști români – „Lenin ar fi fost gata să recunoască Unirea Basarabiei cu România”. Vehicularea „mărinimiei leniniste”, ca paliativ în criza Basarabiei, denotă ignorarea ideocrației – esența colonialismului sovietic și a Imperiului de tip nou. Politica națională a Kremlinului a fost concepută de Lenin și Troțki, aplicată conjunctural, și la fel de fariseic, de către Stalin, Hrușciov, Brejnev, iar în prezent de Pax Russica lui Putin. Despre esența colonialismului roman și bizantin am scris în „Iubirea și Pacea (ca stratageme imperiale)”, un studiu publicat în „Basarabia Literară”. Voi aborda într-un context aparte controversata creștinare a Daciei ca stratagemă a Pax Romanica. Obsesiva teză „Dacii sa-u născut creștini” îmi amintește totodată și de o stratagemă eșuată a unor reformatori comuniști și anume: „concilierea” între marxism, leninism, eurocomunism și național-comunism. Cu certitudine, și „simbioza Zalmoxis – Isus Cristos” are puține șanse de succes deoarece reprezintă două mituri care, deși viabile ca placebo, se exclud reciproc prin origine, definiție și paradigme. Astăzi, acul busolei nu indică un vector al „sintoniei zalmoxieni-creștini”, ci universul cuantic și dezvoltarea unui mecanism bio-psihic al dacizării. Ornicul biologic al românilor contemporani poate fi dat înapoi și sincronizat cu ornicul biologic ancestral al traco-geto-dacilor.
Înțelepții Orientului, precum și mulți savanți occidentali, promovează ideea „schimbării lumii cu puterea gândului”. Provocând numeroase controverse, fondatorul epigeneticii Bruce Lipton detronează teoria darwinismului social. Printre promotorii epigeneticii se evidențiază şi cercetătorii români în domeniul neuroştiinţelor Leon Zăgrean și Adrian Restian. Noua biologie probează: nu există determinism genetic, omul fiind o ființă a posibilului, nu a destinului. Din punct de vedere intelectual, suntem capabili să înțelegem cum realizează și reglează creierul uman un mare volum de funcții. Și, totodată, ne dăm seama în ce măsură noi suntem responsabili de activitatea creierului, „în calitatea sa de director executiv al organismului”. Instrumentele prin care oameni își pot schimba circuitele cerebrale le-au fost dintotdeauna la îndemână. Însă, abia de puțin timp conștientizăm cum putem folosi capacitatea de a alege și de a ne transforma. Știința explică legătura dintre gene şi mediul înconjurător ajutându-ne să devenim responsabili de viața noastră; epigeneticienii ne învață cum să ieșim din tiparele de gândire axate pe ideea că genele determină caracterul vieților noastre; mintea controlează genele prin intermediul creierului – singurul organ care se structurează şi se restructurează continuu sub influență informației primite din mediul ambiant. Desigur, există și numeroși adversari a noii științe. Polemica, mai ales în privința autocontrolului genetic, bazat pe starea de spirit o omului, continuă. Cine are dreptate, Darwin sau Lamarck, Mendel sau Lîsenko? Scepticii susțin că doar nanotehnologia, într-un viitor îndepărtat, ne-ar putea ajuta să controlăm materia modificându-ne genele cu forța cugetării, dacă aceasta ar mai avea rost.
Toată activitatea umană se bazează pe tipare de gândire, de comportament, de limbaj și, făcând continuu același lucru, obținem întruna același rezultat. Dacă românii au aceleași reflecții, acestea îi îndreaptă către aceleași opțiuni. Și, opțiunile, cauzând aceleași comportamente, creând aceleași experiențe, generând aceleași emoții, determină, la rândul lor, aceleași reflecții. Astfel, din punct de vedere neurochimic, românii rămân intacți. Însă, acceptând idealul dacizării ne putem schimba cugetarea: de la predicția inconștientă că viitorul României ar fi similar cu trecutul sau prezentul, la anticiparea și așteptarea unui viitor potențial și dezirabil. Legile naturii,revoluția epigenetică, neuroplasticitatea, probabilitățile cuantice constituie baza Etnoevoluției. De aici și credința mea că, din punct de vedere atât teoretic, cât și practic, există o adevărată biologie a transformării românilor în dacieni. Modelul cuantic al dezvoltării susține că toate posibilitățile există virtual. Anume această potențialitate permite fiecărui român să creeze din necunoscut o nouă realitate. Mintea noastră, prin intermediul creierului, ne poate transforma în ceea ce au fost în antichitate strămoșii noștri.
Noul proces evolutiv în istoria românilor necesită o investiție mai mare de energie conștientă. Mai simplu spus, cu cât vom crede mai mult în cauza dacizării, cu atât efectul va fi mai mare. Ca adept al dacizării totale, pornesc de la un adevăr științific: specia umană dispune de o extraordinară putere de adaptare, care aduce cu sine și posibilitatea de opțiune, de formulare a intențiilor și de conștiență deplină. Suntem posesorii unui minimum de biotehnologie avansată, care ne permite să învățăm din erori și defecte, să ne aducem aminte și să ne modificăm comportamentul, ca să ne descurcăm mai bine în viață. Oamenii sunt dotați cu o capacitate unică de a schimba comportamentele programate, cartografiate genetic în creier de-a lungul istoriei speciei umane. Ființele umane dirijează distrugerea unor vechi căi neuronale și formarea altora noi prin intermediul experiențelor pe care le cultivă. Pentru ca regenerarea traco-geto-dacilor să devină realitate, nu avem decât să acceptăm selectiv în viața cotidiană tehnologiile de ultimă oră, care extind orizontul posibilului: acele tehnici care testează ritmul existențial, tiparele consacrate, rutina acumulată timp de secole. Primul pas constructiv al regenerării constă în elaborarea și respectarea unui cod comportamental (ghid moral) axat pe 3I (investigare – instruire – inovare) și 3C (concentrare – cugetare – contemplare). Acceptând integral rezultatele respectării codului comportamental (ghidului moral), algoritmul dacizării, pe care îl formăm în mintea noastră, devine tot mai clar. Concomitent, ne putem orienta mai bine în amorsarea creierului și corpului nostru pentru a reproduce comportamentul dacilor liberi.
Folosind posibilitățile oferite de 3I și 3C, reflecțiile noastre vor părea mai reale decât evenimentele din actualitatea României. Altfel spus, creierul nostru nu va mai ști care este diferența dintre real și imaginar și se va schimba ca și cum transformarea românilor în zalmoxieni a avut loc deja. În spatele modului în care se întâmplă metamorfoza nu se află nici mistica, nici ezoterica. Numeroase personalități publice din întreaga lume, activând în cele mai diverse domenii, folosesc tehnica repetiției mentale pentru a-și îndeplini cele mai temerare visuri. Și asta indiferent dacă sunt sau nu pe deplin conștiente de ceea ce fac în perioada respectivă. Codul comportamental presupune transformarea dacizării într-o stare de spirit permanentă; într-un proces continuu de informare și antrenare aabilității de a utiliza rezultatele schimbării la nivel biologic. Ființa umană poate radia din propriul registru epigenetic vicisitudinile îndurate de străbuni, acea moștenire care îi afectează viața și, prin salt trans generațional, viața descendenților.
Prin intermediul experiențelor trăite, printr-o selectare riguroasă a alimentelor și remediilor adecvate, românii, cu toate erorile trecutului, pot diminua treptat distanța dintre cine cred că ar fi in prezent și cine sunt cu adevărat. Categoric, ei sunt descendenții traco-geto-dacilor, capabili să înțeleagă știința posibilului. Orice român, decis să redevină dacian, poate valorifica conștient procesele fiziologice eliminând unii marcheri indezirabili. Aceasta presupune dirijarea procesului de formare a unor noi căi neuronale și distrugere a celor vechi. Putem practica concentrarea, cugetarea, contemplarea în mod individual sau în grup, imaginându-ne că ne transformăm în traco-geto-daci zalmoxieni. După care, atât biologia (chimia internă, expresia genetică, circuitele din creier) cât și realitatea se vor schimba. Modificând tiparele de gândire, credințele și percepțiile ne schimbăm viața și înregistrăm noi nivele de excelență. Orice român, capabil să cugete cât mai des în acest mod asupra dorinței sale de a redeveni dac liber, își va transforma corpul producând schimbări epigenetice după care va putea activa direct noua realitate zalmoxiană. Etapele și tehnicile dacizării totale pot fi utilizate și în scopul vindecării afecțiunilor fizice, ameliorării stării de sănătate și a oricărui aspect al vieții personale. Inițial, o atare transmutație ar putea produce teamă, întrucât, după dacizarea totală, nimic nu va mai fi la fel ca în prezent.
Evident, deocamdată dacizarea se confruntă cu o problemă irezolvabilă și anume: majoritatea românilor au mari dificultăți în a ține pasul cu dezvoltarea științelor moderne precum noua biologie, fizica cuantică și geometria fractală. În prefața cărții sale „Viitorul a început în trecut”, Florentin Smarandache, profesor universitar american de origine română, savant polivalent, scriitor, fondatorul paradoxismului (un curent cultural de avangardă), menționează: „Este greu de ținut pasul cu explozia științifică. Te simți mic, depășit de o realitate (…fantastică !), neputincios, gata să abandonezi. Trebuie făcute eforturi disperate pentru a te informa și, apoi, a mări sau a contribui, măcar câte puțin, la minunile lumii, s-o schimbăm cu puterea gândului”. Mii de persoane de pe mapamond înregistrează „evoluții miraculoase” modificându-și efectiv arhitectura nervoasă a propriului creier pentru a-și construi o nouă viață. Personal, ca cercetător științific, mă preocupă posibila convergență dintre epigenetică și idealul dacizării totale. Cu certitudine, anumite informații din domenii științifice precum neurofiziologia, biologia celulară și genetica ne pot ajuta substanțial să decodificăm destinului epigenetic al românilor, experiența strămoșilor, instinctul perpetuării speciei, psihismul Etnosistemului și creierul planetar.
Ca promotor al dezideratului eminescian – dacizarea totală, – investesc mari speranțe în SDN – self-directed neuroplasticity (neuroplasticitatea autodirecțoinată) – un concept metafizic evidențiat magistral în practica doctorului Joe Dispenza. Sintagma SDN, creată de o nouă generație de cercetători, va deveni probabil una din cele mai importante mișcări în neurobiologie și transformarea personală. Interferența dintre epigenetică și idealul Dacia Phoenix îmi influențează viața, îmi modifică efectiv arhitectura nervoasă a creierului, mă ajută să-mi construiesc viața de zi cu zi. Astfel, devin capabil să accesez probabilitatea cuantică de transformare, modificându-mi circuitele cerebrale pentru a deveni un veritabil dac liber trăind o nouă viață. Concentrarea atenției asupra Daciei Phoenix conferă acestui vis etnoutopist realitate din cauza activării circuitelor electrice cerebrale a unor celule nervoase care se asociază și comunică, stabilind niște relații strânse și de durată. Din punct de vedere neurologic, devin acel dacian la care mă gândesc în mod repetat fiind obiectul propriei mele atenții. Concentrarea atenției zilnice asupra transformării mele în dacian configurează interconexiuni neurologice pentru a conștientiza și mai pregnant percepția acestui deziderat, deoarece circuitele cerebrale specifice se consolidează.
Prin vechea teorie a predeterminării genetice am fost îndrumați să credem că genele ne decid soarta. Ca majoritatea românilor, am pornit în călătoria vieții având codificat în creier zicala „Ce ți-e scris în frunte ți-e pus” și, bineînțeles, cei șapte ani de acasă. Aceasta ar însemna verdictul: niciodată principiile morale și Decalogul nu vor putea abroga determinismul genetic. Însă, noua paradigmă epigenetică revelează, în mod surprinzător, că nu suntem victime ale eredității. Prin schimbarea credințelor, a stilului de viață, a emoțiilor, atitudinilor ne putem schimba conformația genetică. Totuși, negarea totală a determinismului biologic îmi întărește o mai veche suspiciune: de tema rasismului de toate culorile se dorește revenirea în forță a egalitarismului la fel de nociv.
Dacă un compatriot m-ar întreba cum să redevină într-adevăr un dac liber, ar primi următorul răspuns: România zilelor noastre poate realiza saltul calitativ către Etnosistemul Dacia Phoenix declanșând procesul dacizării totale prin biologia regenerării codificată în corpul uman. Aceasta înseamnă convingerea fermă a tot mai mulți români că putem crede în necunoscut, asimilând realizările neurobiologiei și transmutația conștientă a celor mai profunde tipare celulare, abandonând ceea ce a devenit rutină. Acum, când după eclipsa de două milenii Dacia Phoenix se va înalță regenerată din propria cenușă, românii imaginează noul ego zalmoxian. Iar expresia fizică și biologică a noului ego semnifică literalmente că românii devin altcineva. Aceasta este adevărata metamorfoză – dacizarea totală – redresarea morală și spirituală a românilor contemporani. Necunoscutul (Statul-Etnosistem Dacia Phoenix) este singurul loc în care românul contemporan poate crea ceva cu adevărat nou.
In concluzie:
Trăim cu impresia că lumea contemporană e condusă de corporații, de bănci, de partide politice. Este adevărat, o conduc, dar n-o schimbă. Întotdeauna, salturile calitative au fost provocate de proiecte utopice. Rămân un adept al realismului utopist și promotor consecvent al Proiectului de Țară „România Reîntregită-Dacia Phoenix”. Mă preocupă destinul epigenetic, experiența strămoșilor, instinctul perpetuării speciei, creierul planetar, psihismul Etnosistemului și al Umanități.
Orice Națiune, ca să poată ajunge la o nouă etapă calitativă, cea de Etnosistem, necesită demararea de către statul național a unui proces creativ/constructiv. Componentele erodate ale Națiunii să fie demontate și supuse unui curs de terapie intensivă; mai întâi, tratate cu apă moartă și apă vie, pentru a putea fi reasamblate. Etnoconștiința Pură semnifică apa vie – factorul decisiv al integrării componentelor în Etnosistem. Altfel spus, Etnosistemul este construit în baza feed-back-ului informațional, atât biologic, imitând organismele vii, cât și cel electronic, imitând rețelele informatice.
Totodată, la nivel individual, Etnosistemica poate fi percepută ca un mesaj euristic și meta-euristic. Astăzi, însăși noțiunea de „utopie” devine o parolă pentru anti globaliști sau alter globaliști și o „lumină roșie” pentru exponenții Imperiului. Un etnocentrist, încorsetat de ideologia globalistă, ar putea considera Paradigma Etnosistemică o parolă a Etnoresurecției, o replică identitară alter globalistă și un produs al realismului utopist. Transformată în acțiune, Etnosistemica unește patosul eliberării naționale și sociale cu mitologia popoarelor, oferind Națiunilor posibilitatea să se înscrie pe o altă traiectorie. Punând accentul pe sinergie, ea preconizează o profundă modificare a formelor de organizare statală, depășind cardinal reformele promovate de elite politice.
Proiectarea Etnosistemică, ca și orice schimbare radicală, este imposibilă fără lideranță, fără resurse umane specifice. Zece fideli valorează mai mult decât mii de rătăciți. Un fanatic al luptei cu dușmanul intern și cu cel din afara cetății apreciază proiectele viitorologice drept utopie, aventură, trădare a valorilor consacrate. Sau o nouă conspirație mondială. ”Cine încearcă să creeze un înger, va crea o fiară!” – iată sloganul care îi unește pe antiutopici și habotnici, convinși de adevărul lor absolut. Iar personalitatea unui lider etnosistemic îmi apare ca o structură biopsihică formată din trei elemente cheie: ierarhia motivelor, gradul de autocontrol și necesitatea nativă de libertate. Cu timpul, promotorii viziunilor etnosistemice vor deveni o forță intelectuală retroactivă și proiectivă. Etnosistemologii își asumă datoria de a elabora o nouă agendă pentru secolul XXI: reconstruirea identității. Efortul lor conjugat va transforma Etnosistemica într-o Știință a Modelării ca suport teoretic pentru Arta Guvernării în viitorul Stat-Etnosistem. Un autentic Proiect de Țară înseamnă, în esență, construirea Etnosistemului ca o realitate proiectată și formată în baza legilor fundamentale ale naturii. Etnosistemul reprezintă, în esența sa, evoluția calitativă a Națiunii în Era Rețelei, a ciber-geo-politicii și a ciber-cetățenilor; o Națiune din lumea viitoare, când străzile și piețele urbane vor fi invadate de mutanți vorbind doar cu ei înșiși.
O mărturie sinceră: nu am nici un interes în a promova ceva care există la limita realității, preluând unele descoperiri științifice și ignorându-le pe altele. În privința dacizării, evit pe cât posibil orice escapadă mistică. Nu e necesar să fii ezoteric sau călugăr, șaman, savant, sau lider spiritual pentru a realiza transformări similare. Cu certitudine, dacizarea totală la nivel individual și colectiv, semnifică acceptarea tezei: „trecutul traco-geto-dacilor se regăsește în românii zilelor noastre prin ereditate emoțională și moștenire culturală”. Totuși, subliniez, nu sunt un idealist care, urmându-și credința sau obsesia, încălcă regulile supraviețuirii pe această planetă. Nu mi-ar plăcea să fiu perceput drept un tip vanitos în căutarea faimei prin emiterea unor teorii care nu se supun canoanelor. Unor oameni le pare formidabil, mai interesant să crezi în ceva modern și neconvențional decât în zâne, îngeri sau moaște; când mergi contra curentului, mai ales în domeniul științei, este posibil să te evidențiezi mai repede, fie și pe termen scurt. Pun totul la îndoială, inclusiv credințele, autoritățile, idealurile mele, tot ce scriu și pe toți liderii politici pe care îi votez. Nu-mi este teamă de moarte și nu caut un remediu pentru nemurirea corpului uman.
Caut să aplic ceea ce cred la nivel teoretic. Mi-am clarificat ierarhia motivelor și ritmul propriu de evoluție. Am învățat deja să mă cunosc pe mine însumi. Conștientizez ego-ul meu inconștient și depun un efort considerabil pentru a mă elibera de programe și condiționări predeterminate, care mă mențin intangibil, în tipare comportamentale perimate. Acum trei decenii, am renunțat total la orice product care conține nicotină sau alcool și caut să respect recomandările nutriționiștilor. Știința, noua biologie oferă tot mai multă materie primă pentru a face creierul să funcționeze în moduri noi și diferite. Mi-am conceput codul etic ca un mozaic și caut pietre pentru a-l definitiva – instrumente și rețete care ajută oamenii să-și schimbe creierul și viața. Cuget asupra realității prin lentilele unei noi minți – mintea dacului liber. Și de aceea percep în mod diferit viața mea și realitatea mediului ambiant.
Totodată, constat că partea cea mai dificilă în procesul dacizării ține de o anume barieră de ordin psihic: la start m-am simțit inconfortabil că nu mai aveam aceleași reflecții și opțiuni pe care le-am avut anterior. Această stare de a fi îmi părea străină, „anormală”; totul devenea nesigur, nu mă mai simțeam ego-ul meu familiar. Reveneau în forță cugetările compulsive, care duceau la aceleași opțiuni, făcându-mă să acționez automat, în formulă stereotip, să trec prin aceleași întâmplări pentru a reafirma aceleași emoții ale identității mele. Totuși, oricât de inconfortabil și dificil ar părea la început, știu că acesta este momentul în care am intrat pe teritoriul necunoscut al dacizării; că mă aflu în procesul redresării și am de străbătut o distanță între vechiul meu ego și noua mea identitate – cea a dacului liber.
Trecerea „Podului regenerării traco-geto-dacilor” presupune abandonarea ego-ului familiar și previzibil – conectat la aceeași cugetare, aceleași idei, aceleași opțiuni, aceleași comportamente și aceleași sentimente. Pășirea dincolo, peste râu, într-un tărâm necunoscut, semnifică plecarea din trecutul meu familiar, previzibil și îndreptarea către un viitor nefamiliar, imprevizibil. Distanța dintre vechiul ego (român) și noul ego (dac liber) reprezintă moartea biologică a vechii mele personalități. În consecință, creez un nou ego, cu o nouă cugetare, cu noi reflecții, opțiuni, comportamente, cu noi emoții. Și militez în continuare pentru biodiversitate și antropodiversitate, pentru supraviețuirea Statului și Națiunii. Sunt ferm convins: fără teorie precisă, nu există acțiune eficace. Un pas înainte în teorie înseamnă doi pași înainte în practica pură. Necesitatea unei Etnoutopii devine acum lucrul cel mai practic din lume. Enunțata Paradigmă Etnosistemică pretinde să devină o teorie a Etnomodelării, un suport pentru știința și arta guvernării Statului-Etnosistem.
Manifestarea concretă a metafizicii zalmoxiene transformă experiența existențială a românilor într-o avuție națională sui generis. Prin transformarea voluntară, dinamică și permanentă în dacieni, românii vor transmite experiența regenerării și altor trăitori sub soare, indiferent de rasă, sex, cultură, statut social, educație, credințe religioase. Aducând cu sine claritatea excepțională, libertatea, creativitatea și atingerea potențialului maxim, zalmoxienii ar putea contribui din plin la crearea unui viitor adecvat nu doar al statului-etnosistem Dacia Phoenix, ci și al altor viitoare etnosisteme de pe Terra. Biologismul și ecologismul, eliberarea puterii conștiinței, a materiei și a miracolelor reprezintă fundamentul etnoevoluției, ca un posibil model al deșteptării speciei umane. Promovez consecvent Etnoutopia mea intitulată Paradigma Etnosistemică deoarece este armatura care fortifică și asamblează rezultatele interferenței a două procese paralele – evoluția biologică și evoluția psihosocială, adică dezvoltarea cantitativă și calitativă. Cu alte cuvinte, trecerea de la o simplă creștere demografică (indivizi – familii – popoare) la o transformare creativă (personalități – națiuni – Etnosisteme – Umanitatea). În cazul României Reîntregite, rezultatul acestor procese evolutive ar fi realizarea unui autentic proiect de țară – Etnosistemul Dacia Phoenix.
Concepțiile fundamentale se formează lent. Cu trecerea timpului, unele devin erori evidente pentru cei instruiți și informați. Însă, marea majoritate a oamenilor se cramponează de zei răposați și idei perimate. O teorie invalidată dispare cu greu din conștiința indivizilor și mulțimilor. Pentru ”masele largi populare” convingerile și ideile moarte rămân în continuare niște adevăruri indiscutabile. De aceea, realizarea Etnoutopiei prin prisma Paradigmei Etnosistemice necesită răbdare, tenacitate și efort. Etnosistemica este armatura carefortifică și asamblează rezultatele interferenței a două procese paralele – evoluția biologică și evoluția psihosocială, adică dezvoltarea cantitativă și calitativă. Cu alte cuvinte, trecerea de la o simplă creștere demografică (indivizi – familii – popoare) la o transformare creativă (personalități – națiuni – Etnosisteme – Umanitate.
Mircea Druc
„La vechii traci nimeni nu cunostea slovele, iar toate semintiile barbare din Europa socoteau ca este un lucru foarte rusinos sa foloseasca scrierea”( Aelianus). Imi pare rau, domnule Druc, dar mult mai indicat ar fi, in locul realismului utopist, un utopism realist. Nu putem scoate din context o vorba zisa de Eminescu, ignorand adevarata sa viziune despre rom^ni si rom^nitate, ca sa construim, pe temeiul unor tehnici ce tin de meditatia transcendentala, o Dacie despre care stim mai mult basme.
Mulţumim pentru articol.
Am rămas la:
Folosind posibilitățile oferite de 3I și 3C, reflecțiile noastre vor părea mai reale decât evenimentele din actualitatea României. Altfel spus, creierul nostru nu va mai ști care este diferența dintre real și imaginar și se va schimba ca și cum transformarea românilor în zalmoxieni a avut loc deja.
Acum mă duc(mai devreme) la culcare.
Că sunt obosit foarte tare.