 CD1.134 aprobate denitsoc@gmail.com 75.57.36.95
CUM DOCTRINA WOLFOWITZ A MODIFICAT PERSPECTIVA LUI PUTIN A trecut un an de când Rusia a trecut granița cu Ucraina, iar Războiul Rece, limitat la literatura secolului al XX-lea, a revenit din nou cu Occidentul sângerând Rusia printr-un stat tampon. Războiul nu a vizat împiedicarea canibalizării Ucrainei în Rusia. Mai degrabă, războiul se poartă pentru menținerea dominației SUA în Comandamentul European al Statelor Unite (EUCOM). Doctrina Wolfowitz, numită după subsecretarul american al apărării, Paul Wolfowitz, a fost divulgată publicației The New York Times în 1992. Esența politicii a subliniat supremația americană cu orice preț într-o lume post-sovietică și „eliminarea rivalilor oriunde aceștia poate apărea.” În plus, conducerea SUA ar plasa acordurile de apărare ca piatră de temelie a politicii sale și va monopoliza din neatenție comerțul global cu arme prin tratate. Mai mult, ar împiedica aliații să-și dezvolte sistemele de apărare și ar crește dependența de hardware-ul fabricat în America. În cele din urmă, interoperabilitatea a stat la baza amalgamării facțiunilor concurente în cadrul NATO. Dacă toate acestea sună familiar, așa cum ar trebui, atunci este esențial să înțelegem când s-a format această doctrină, cum a apărut și de ce încă modelează opiniile multor persoane despre Occident, inclusiv pe cea a președintelui rus Vladimir Putin. Căderea URSS și promisiunea încălcată În legătură cu aceasta, Doctrina Wolfowitz prevedea că Statele Unite pot reduce la tăcere și pot integra două foste puteri majore, Germania și Japonia, „într-un sistem de securitate colectivă condus de SUA și de crearea unei zone democratice de pace”. Rusia, pe de altă parte, a fost tratată diferit – țara a căzut de pe radar. A devenit nesemnificativă ca concurent geopolitic în ochii Occidentului, deoarece gesturile sale de oferte pașnice au fost respinse și i-au fost date garanții privind extinderea NATO. O înregistrare a procesului-verbal, desecretizat și publicat de Arhivele Securității Naționale, relatează întâlnirea dintre Mihail Gorbaciov și secretarul de stat James A. Baker III la Moscova. Baker a promis că NATO nu se va extinde sub nicio circumstanță. El a continuat și a afirmat că „NATO este mecanismul pentru asigurarea prezenței SUA în Europa… Înțelegem asta doar pentru Uniunea Sovietică, dar pentru alte țări europene… este important să avem garanții că, dacă Statele Unite își păstrează prezența în Germania în cadrul NATO, nici măcar un centimetru din jurisdicția militară actuală a NATO nu se va răspândi; în direcția estică… Unificarea Germaniei nu va duce la răspândirea armatei NATO către Est.” În aceeași întâlnire, Gorbaciov i-a propus lui Baker că, pe măsură ce Uniunea Sovietică s-a dizolvat, nevoia de NATO nu mai era, sau o Rusie nou creată să i se permită aderarea la NATO. Pe măsură ce Statele Unite și-au dat seama de poziția sa privilegiată ca putere de necontestat, au revenit la cuvântul lui Baker. La urma urmei, aceste „garanții” au fost date Uniunii Sovietice – nu Rusiei. Profitând de acest aspect tehnice, Statele Unite au făcut eforturi ca țările din fostele Pactului de la Varșovia – precum Polonia, Cehoslovacia și Ungaria – să se alăture NATO la Summit-ul de la Washington din 1999. Rusia s-a opus includerii, dar în afară de un murmur simbolic, Moscova nu a putut face nimic. pentru a preveni un asemenea efort. Statul succesor al puternicei Uniuni Sovietice nu era egalul său și, prin urmare, nu era considerat suficient de important pentru a fi implicat în luarea deciziilor globale. Cu toate acestea, în ciuda dimensiunii și sferei de influență reduse, Rusia a continuat să fie considerată un jucător cheie în afacerile internaționale. Ascensiunea lui Putin și sfârșitul răbdării Când au avut loc atacurile din 11 septembrie, i-a oferit lui Putin ocazia de a dovedi că Rusia era dispusă să se angajeze cu Occidentul în lupta sa împotriva terorismului, deoarece a văzut probleme similare legate de securitate în Cecenia. Informațiile ruse au cooperat cu faza inițială a SUA a invaziei Afganistanului, oferind puncte cruciale de intrare a datelor logistice, topografice și urbane în Afganistan, în special în zonele din Kabul și din jurul său. Putin a influențat, de asemenea, fostele state din Asia Centrală să deschidă rute de aprovizionare în Afganistan pentru Războiul împotriva terorii al lui George W. Bush. Nu a existat niciodată reciprocitate sau apreciere pentru acest gest din partea Statelor Unite, deoarece acesta a depășit și a stabilit baze în Uzbekistan și Kârgâzstan. America s-a stabilit în curtea Rusiei și a făcut acest lucru ca o „favoare” pentru a-și ajuta problemele de securitate și pentru a preveni orice formă de galvanizare a grupurilor care se aventurează în afara Afganistanului. Cu toate acestea, în ciuda acestor eforturi amiabile și a gândirii ieșite din comun a lui Putin, NATO și Statele Unite nu și-au putut pierde mentalitatea de Război Rece – alianța a împins și mai agresiv cu extinderea sa. George Kennan, fostul ambasador american în Uniunea Sovietică și arhitectul izolării, a respins el însuși ideea extinderii NATO și a avertizat asupra potențialelor consecințe ale acesteia. El a susținut că această „eroare fatală” ar putea „inflama tendințele naționaliste, anti-occidentale și militariste în opinia rusă”. Punctul de cotitură a venit în 2007, când Putin și-a pierdut răbdarea cu aroganța arătată de omologii săi occidentali. La Conferința de Securitate de la München, Putin a declarat că crede că „este evident că extinderea NATO nu are nicio legătură cu modernizarea Alianței în sine sau cu asigurarea securității în Europa. Dimpotrivă, reprezintă o provocare serioasă care reduce nivelul de încredere reciprocă. Și avem dreptul să întrebăm: împotriva cui este destinată această extindere? Consecințe Acest lucru ar fi confirmat în continuare în mintea lui Putin de acțiunile americane în Ucraina, amestecându-se în afacerile politice ale țării și creând o cale pentru țară spre aderarea în cele din urmă la NATO și Uniunea Europeană. Dus-întorsul dintre ambele părți a dus la Revoluția Euromaidan, în esență creând o diviziune veșnică în politica ucraineană, care s-a adâncit doar intr-un an. Din perspectiva lui Putin, invadarea Ucrainei în 2022 a fost singura opțiune pentru a semnala Alianței transatlantice că Rusia se află acum într-o poziție economică și geostrategică suficienta pentru a contracara orice expansiune ulterioară – că Moscova își amintește cum promisiunile încălcate ale lui Baker catre Gorbaciov, că linia care a fost trasa în nisip nu s-a respectat, iar Doctrina Wolfowitz nu va avansa mai departe. AVIZ: Sursa: https://nationalinterest.org/feature/how-wolfowitz-doctrine-shaped-putin%E2%80%99s-outlook-206225 Traducerea: CD |
4 Comments
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
MINTEA, VIAȚA ȘI PERSPECTIVA IMORTALITATII
De CD
În timp ce toate ființele vii de pe planeta sunt muritoare, numai genul uman are acces la conștiința de sine a propriei sale mortalități. Desi toate fiintele din natura botanica si zoologica nu stiu ca sunt muritoare ele au totusi instinctual de a cauta sa se perpetueze ca specii prin asociere spre procreare cu cele mai adaptate si mai superioare exemplare din comunitate, asigurand nu numai supravietuirea speciei dar si perfectarea ei evolutiva.
Această cunoaștere a propriei noastre limitari temporale nu ne indeamna pe toti din păcate să îmbrățișăm un set mai înalt de obiective și principii pentru identitatea pe care ne-o modelăm noi înșine în cadrul unor procese mult mai mari decât noi înșine, niste muritori. La unii se manifesta tendinta de a se evidentia in cadrul genului si sa se distinga prin virtuti morale si calitati intelectuale pe care le cultiva sa poata asigura nu doar perpetuarea specie dar si perfectarea ei printr-o perfecta potrivire de character si echilibru fiziologic.
Evolutia noastra ca muritori se bazeaza si pe educatia primita si cultura pe care o acumulam, iar contributia fiecarui individ la imbogatirea culturii ajuta la o perpetuitate spirituala ce transcede de la stramosi la nepoti si astfel se asigura nemurirea noastra doar pentru ca in viata noastra trecatoare am facut bine si am cautat sa facem cu tot dinadinsul Binele pentru comunitate, fiind virtuosi si dand dovada de straduinta si generozitate.
Căci oricât de muritori am fi, civilizațiile în care ne-am născut pot fi sau nu limitate de aceeași sfarsire/disparitie. Dacă o civilizație are capacitatea morală de a supraviețui, de a prospera și de a se perpetua sau nu, depinde în întregime de alegerile făcute de cei care alcătuiesc respectivul corp social și care pot influența spiritual, cultura care se întinde pe nenumărate viitoare generații.
Cultura și arta sunt o componentă esențială a modului în care ne vedem pe noi înșine și modul în care vedem lumea în care trăim. Sunt instrumente, dar sunt și fundații pentru a judeca așa-numita „realitate” în care trăim. Nu există o realitate pe deplin “obiectivă”. Acest lucru se datorează faptului că așa-numita realitate „obiectivă” se bazează în cele din urmă pe simțuri și simțurile noastre nu sunt obiective, așa cum putem vedea chiar și în domeniul vizual, unde de fapt ceea ce vedem este o percepere selectiva.
Cu cat ochiul este mai antrenat el va distinge mai multe detalii, mai multe culori si nuante si o va face la viteze din ce in ce mai mari.
Deci unul cu o vedere neexersata va vedea o alta “realitate obiectiva” fata de unul cu o vedere exersata.
Dar perceperea realitatii obiective poate fi doar un pretext in a scuza alegerile noastre indoielnice, doar pentru ca noi vedem altfel realitatea obiectiva nu trebuie sa urmam calea nu tocmai confortabila a Virtutii ci putem alege calea comoda spre desfranare.
Aceste două căi s-au prezentat în orice moment și în toate culturile și a fost destinul nostru să alegem după care dorim să fim ghidați, pe măsură ce folosim timpul scurt care ne-a fost alocat pentru a ne actualiza potențialul înnăscut de creativitate și bunătate… sau invers a risipi acele potențiale.
Sa privim in trecut la Principiile Renașterii, astfel cum sunt întruchipate în filosofia morală, evolutia religioasă, știința, arta și cultura politică a diferitelor mari culturi ale lumii incepand de la lumea antica.
Lumea chineză ne ofera o introducere în viața și mintea lui Confucius și a adepților săi, care au proiectat în timp cât și în filozofie o Societate Perfecta la fel ca bătăliile purtate în Grecia și Italia de pitagoreici, Socrate și Platon care au căutat să creeze o cultura și o educație, un sistem bazat pe Legea Naturală, Rațiune Creativă, Bunătate și Iubire intr-o Societate Perfecta.
Exista dragostea pentru Frumos si Perfectiune care inspira si indrepta spiritul omenesc spre tot ce este mai bun, mai placut si mai virtuos.
În măsura în care toți membrii acelei societăți s-au străduit spre aceste obiective nobile și în măsura în care conducerea ei a făcut-o și ea (sub ideea lui Platon despre regii filosofi), atunci societatea s-ar bucura de „Mandatul Cerului” sau Tianxia confucianista.
Această înțelegere a Societatii Perfecte s-a reflectat și în culturile hinduse și budiste, pornind de la principiile confucianismului printr-o interpunere dialectică despre natura minții, înțelegerea și modul în care cineva începe călătoria către înțelepciune.
Candva s-a înțeles mai bine că atât politica, cât și economia sunt în aval de cultură, o determina. Dacă valorile și pasiunile unei societăți sunt adaptate la Binele, Frumosul și Dreptul sau dacă sunt temperate de contrariile acelor virtuți vor spune multe despre practicile estetice și munca creativă a artiștilor pe care o societate îi prețuiește și prin care societatea este la rândul ei modelată.
Expresii ale artei, de la literatură, poezie, pictură, muzică și teatru sunt exemplele care măresc profunzimea propriei noastre conștiințe de sine, și îmbunătățim puterea noastră de a uni pasiunile personale ale fiecărui suflet cu cerințele rațiunii, datoriei și conștiinței. Este contributia individului direct sau indirect la actul de cultura, educatie si justie, act ce se transmite paradigmatic peste generatii si ne asigura perenialitatea noasta ca indivizi ai genului uman.
Acestea sunt expresia călătoriei sufletului spre maturitate si imortalitate si sunt condiții prealabile ale unui cetatean veritabil in orice stat național independent si suveran cu o Societate Perfecta.
De vazut pana unde tine totusi EU, geografic si/sau cultural?
Variante de răspuns:
1-pana la Munții Urali
sau
2-pana la Fluviul Nipru?
Oare acesta este un bun exemplu de sofism? ”În 2004, șapte țări – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia – au primit statutul de membru NATO. Alianța nu numai că se deplasase cu mai mult de un „centimetru” din Germania, împotriva a ceea ce fusese promis de Baker, dar se afla acum ferm în pragul Rusiei.”
*In fapt, aceste state independen care au primit statutul de membru NATO pentru ca L-AU CERUT SI AU INDEPLINIT NISTE CONDIȚII!
**Exista vreo natiune care poate impune alteia cum sa-si asigure viitorul?
Da, natiunea cu o conducere autocrata, care aidoma unui skizofrenic vede pericolele peste tot numai in el nu!
***Stati usurel domnilor analisti…! Nmai ce sa-si reaminteasca de dorul de libertate Cecenia, Ingusetia, Osetia de Nord, Tatarstan, Tuva, Daghestan, Bașkortostan, Ciuvașia, Cabardino-Balcaria…etc, ca sa nu mai spun ca, oricate vomitive ar arunca Putler, Donețk si Lugansk au DOAR 38%, respectiv 39% populașie rusă, caci termenul de rusofon este asa, mai mult jurnalistic, nu?
https://ro.wikipedia.org/wiki/Republicile_Rusiei
****Nu uitati, Planul Minimal este pe Nipru!
Un documentar bine documentat:
https://www.facebook.com/Sergiu.Mihalcea.PaginaOficiala/videos/437485295110502/?extid=NS-UNK-UNK-UNK-AN_GK0T-GK1C&mibextid=2Rb1fB&ref=sharing
Gratie lui Ati.
Ma tem de adevarurile ”exhaustive” ale jurnalistilor, mai ales de Brasov! Mai ales cand un cetatean i-a invartit cutitul indoielilor in rana, acest Mihalcea a devenit nu numai agresiv ci si amenintator (ca-i trimite portareii cu citatia tribunalului….) Omul care nu fusese de partea lui cedeaza si nu mai riposteaza, dovedind ca stie cu cine se incurca; in clar cu ce-l actiona? Cu delictul de opinie? Probabil ca aceasta afirmatie a dlui Silviu Bucur l-a deranjat pe dl. Sergiu Mihalcea: ”In fine, îmi exprim totalul dezacord cu privire la materialul însăilat aici cu unicul scop principal de a ne convinge că rușii au declanșat războiul din Ucraina pentru că, vezi doamne, ar fi fost provocați de americani.
Nici pomeneală !!!” – citat din Bucur pe marginea filmuletului documentar postat de jurnalist!
PS-eu nu cred ca cineva detine adevarul absolut, insa, martor mi-e Dumnezeu, am ramas nauc cand Putin, cu oki-minte si inima tembele a ordonat Stare de Lupta Ricicata pentru Fortele Strategice de Descurajare, Neconventionale si ameninta PLANETA cu raketele lui!
*Păi nu eral kiar el Lucifer pe Pamânt?