APELUL DUMNEALUI DOMNUL NOSTRU URMUZ

 

 

„Până când acești oameni, care-și zic buni și nobili, vor continua cu pasivitatea lor față de prostia și răutatea pe care – de silă să nu se murdărească – se feresc să o azvârle cu piciorul?

Oare dacă ai știut să ocolești și să-ți astupi nasul, asta înseamnă că murdăria nu poate continua să crească și să miroasă mai rău?!…

Și atunci numai energia de a avea silă și inteligența de-a ști să ocolești vor fi de ajuns ca să facă ca răutatea și prostia să devină mai puțin active decât sunt, iar bunătatea și înțelepciunea mai puțin pasive?!”

.

.

Un text de care să te tot miri când afli că a fost scris de URMUZ… A rămas stingher printre puținele manuscrise rămase de la primul român care a văzut, printr-un ochean, cum omul coboară din maimuță… Acest text este mărturisirea unei sensibilități la care nu aveam nicio șansă să ajungem prin cunoscutele texte literare ale avangardistului român… Să fie acest text cheia înțelegerii gestului final din existența celui care a fost Demetru Demetrescu – Buzău, anonimul grefier?… URMUZ preocupat de problemele morale ale cetății? Ale omenirii, de fapt!…

URMUZ pledant pentru nevoia unui reviriment moral? A unei atitudini angajate a oamenilor „buni și nobili”, cărora li se adresează aproape patetic cerându-le să iasă din lehamite și pasivitate, cerându-le să acționeze împotriva răului întruchipat de prostia și răutatea umană!…

Îl frământau pe URMUZ asemenea gânduri? Asemenea „probleme”?!

Nu se împăca cu condiția scriitorului retras departe și de-o parte de colcăiala mizeră din târg?

…Energia de a avea silă!

…Inteligența de-a ști să ocolești mizeria! Iată ce le reproșează URMUZ contemporanilor săi care se amăgesc că rămân buni și nobili numai dacă nu se murdăresc curățind ulița de prostia și răutatea semenilor!

Un reproș atât de actual și azi, când tot mai mulți oameni care se cred buni și nobili, de pe toată planeta, renunță să mai încerce! Se înglodează în pasivitate și silă, cu sentimentul că sila, repulsia față de murdăria din calea noastră ar fi un răspuns demn și decent dat prostiei și răutății!… Ar fi răspunsul cel mai potrivit!

Pariez că cei mai mulți dintre cititorii acestor rânduri, buni cunoscători ai textelor atât de năstrușnice ale bizarului URMUZ, descoperă acum abia acest text! Cum le-o fi norocul!… De vor fi fiind de vârsta mea, nu le va pica bine să se simtă vizați!… Le parvine prea târziu! După O viață trăită în pasivitate!… Degeaba îi mai imploră URMUZ să iasă din pasivitate, din lehamite, din sila de a se implica!… E prea târziu!

Au greșit toată viața?!… Tristă constatare!

Dacă reproșul ar fi venit de la oricine altul, ar fi avut mai puțină tărie! Ar fi trecut nebăgat în seamă! E plină lumea de moraliștii lui Pește…

Dar când vine de la URMUZ, când vine dintr-o direcție atât de neașteptată, de la maestrul gratuității, al jocului debarasat de orice sens, cine s-ar fi așteptat să ne vină un text atât de ușor de înțeles, prea greu de înțelesuri! Nu-i prea ușor, spirit subțire cum te credeai, să te pomenești dezavuat așadar de un spirit atât de elevat ca URMUZ… Dezavuat cu atâta brutalitate! Fără nicio subtilitate încifrată! Ci cum nu se poate mai pe șleau spus!… Pe tine te vizează, nu e nicio îndoială!…

 

De vor citi acest text oameni tineri, norocul lor! Vor căpăta un reper, de a cărui autoritate niciun tînăr nu se poate îndoi!… Puțini sunt scriitorii gustați cu atât entuziasm de liceeni…

Eu am avut norocul să dau de acest citat pe vremea studenției, adică în anii când te cauți în cărțile și biografiile altora! Am știut la vremea aceea să mă mir, să mă minunez că tocmai de la URMUZ, de la unul ca URMUZ, ne venea asemenea îndemn! Păi cum să nu-l iau în serios?! Cu toată gravitatea chiar!

 

Paradoxul, fie el și aparent, făcea cu atât mai convingător Apelul lui URMUZ! Pot spune că acest text, atât de scurt, a însemnat foarte mult pentru mine. Mult de tot! M-a marcat, cum se spune! Și deseori, nu totdeauna (din păcate!), am reușit să-mi depășesc sila și am pus mâna în chica netrebniciei! Nu mi-am folosit inteligența ca să mă fac că nu văd de unde vine mirosul pestilențial! Să joc teatrul existenței elevate, neatinsă de mizeria răutății și prostiei!…

 

E drept, n-am făcut-o de fiecare dată când a fost nevoie, și-mi reproșez multe momente de pasivitate lașă!… Pasivitate, lehamite, silă, vezi, Doamne, semne de superioritate spirituală și stilistică (sic!) față de canalia din uliți, cu care vreau să se știe bine că „nu am treabă”! Nu mă amestec!… Nu mă bag în troaca lor!…

 

Prostia și răutatea…

Mi-a trebuit ceva vreme ca să pricep că omul cu adevărat inteligent, înțelept, alege să fie și bun, face gașcă cu Binele, căci nici nu poate altfel!…

Un individ inteligent alege Răul numai când e caz patologic, săracul!… Și nici nu alege el de fapt, ci răutatea se abate asupra sa ca un blestem!… Ca o infirmitate!…

După ce că-i prost, mai e și rău la suflet!… Am auzit vorba asta în copilărie de multe ori…

Altminteri, în ultimă instanță, nici nu e vorba de inteligență, de înțelepciune, ci de abilitate, ușurința de a simula inteligența și înțelepciunea! Căci dacă ar fi autentică, inteligența și înțelepciunea nu s-ar potrivi nicicum cu răutatea! Lucru bine știut încă de la cei care nu puteau gândi Binele, Frumosul și Cuviinciosul decât împreună, ca un întreg: Kalokagathia elină…

 

URMUZ așa și-o imaginează: activă, dezlănțuită, eficientă, prezentă pretutindeni unde omul abdică de la condiția sa de om!…

 

Apelul lui URMUZ… Așa merită să fie intitulat acest text, cu acest nume îi dau drumul pe Internet, să ducă vestea suferinței din care s-a născut! Suferința lui URMUZ, autorul unor texte care ne-au bucurat și fermecat tinerețea…

Să-l mai rostim o dată:

 

„Până când acești oameni, care-și zic buni și nobili, vor continua cu pasivitatea lor față de prostia și răutatea pe care – de silă să nu se murdărească – se feresc să o azvârle cu piciorul?

Oare dacă ai știut să ocolești și să-ți astupi nasul, asta înseamnă că murdăria nu poate continua să crească și să miroasă mai rău?!…

Și atunci numai energia de a avea silă și inteligența de-a ști să ocolești vor fi de ajuns ca să facă ca răutatea și prostia să devină mai puțin active decât sunt, iar bunătatea și înțelepciunea mai puțin pasive?!”

 

 

Ion Coja