Emil Constantinescu – trădător sau agent străin?

2020-10-22T10:39:24+03:0022 octombrie 2020|Doctrină naţionalistă, Textele altora|

DEZVĂLUIRI din culisele SRI și CIA: Constantinescu și Severin au vândut românii din Ucraina și pământul strămoșesc pentru o himeră creată chiar de ei: marota intrării României în NATO la Summitul de la Madrid condiționată de Tratatul cu Ucraina

Minciuna de stat anti-stat

Evenimentul Zilei l-a avut invitat ieri în studioul EvZ TV, alături de Mirel Curea, pe Nicolae Ulieriu, gazetar și primul purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informații (SRI). Discuția liberă dintre cei doi profesioniști ai presei și informației a scos la lumină pentru posteritate un adevăr care răstoarnă istoria oficială post-decembristă.
Astfel, Ulieriu a dezvăluit că cel mai înalt oficial al statului, președintele Emil Constantinescu, a știut cu mult înainte de summitul NATO din 8 și 9 iulie 1997 de la Madrid că România nu va fi primită în acel an în Alianța Nord Atlantică, când au fost acceptate doar Ungaria, Polonia și Cehia. Informația sigură a parvenit pregătitor pe o linie a Agenției Centrale de Informații a SUA (CIA). Cum și de ce, veți afla imediat.
Dar ținem să subliniem că în istoria actuală a României, așa cum era cunoscută până acum, ca urmare a isteriei propagandistice induse de oficialitățile trădătoare din acei ani, una dintre condițiile despre care s-a afirmat că au fost puse României pentru a fi acceptată în NATO a fost semnarea Tratatului ticălos cu Ucraina.
Fostul purtător de cuvânt al SRI ne certifică azi ceea ce afirmam și noi atunci, nu fără a fi urmăriți de colegii săi operativi pentru „zădărnicirea” imperativelor momentului, și anume că totul a fost o imensă minciună. Sub aceste pretext, al intrării României în NATO, triada Constantinescu-Roman-Severin au trădat România și românii lăsați și azi pradă autorităților antiromânești de la Kiev și Moscova, fără nici o apărare de la București.
„Istoria unei trădări naționale: Tratatul cu Ucraina”
După cum am scris în Dosarul trădării românilor din Ucraina, Partea I și Partea II, în care relatam mărturiile istoricului Tiberiu Tudor și ale regretatului diplomat Aurel Preda, filmul evenimentelor prin care România a cedat fără război teritoriile sale istorice rupte din ea de fosta URSS a început la sfârșitul lunii ianuarie 1997, când are loc reuniunea de la Davos, pe teme de politică externă ale țărilor europene participante. În cadrul acelei reuniuni, președintele Emil Constatinescu „își permite să avanseze disponibilitatea României de a ceda de jure Ucrainei Teritoriile Ocupate, fără să aibă niciun mandat în acest sens, fără să consulte Parlamentul sau poporul român, fără să-și pună problema că un asemenea sacrificiu privește întregul neam românesc”, scria Tiberiu Tudor.

Despre aceste „discuții” lansate atunci, presa de limbă română, care încă era haotică în frunte cu nou apăruta televiziune PRO TV, nu s-a pronunțat decât în favoarea lor. Astăzi, Nic Ulieriu afirmă despre Adrian Sârbu în emisiune de la EvZ că a fost „un escroc”.
Practic, ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a produs într-un fel de taină politică iar cei care au „pus în operă” acest tratat de trădare națională, Petre Roman, ca președinte al Senatului, Victor Boștinaru, din partea Comisiei de Politică Externă, și Adrian Severin, ca ministru de Externe împreună cu Emil Constantinescu, sunt necondamnați deși sunt vii și încă se agită prin politica dâmbovițeană.
„Nimeni nu a venit să spună că, de fapt, la îndemnul lui Silviu Brucan, „ideologul”, prin intermediul PRO TV, au acționat cei doi oameni de stat, Petre Roman și Adrian Severin. Iar președintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaște”, scria Tiberiu Tudor în lucrarea sa „Istoria unei trădări naționale: Tratatul cu Ucraina” cu un Cuvânt Înainte al regretatului academician Florin Constantiniu.
Masacaradă trădătoare pe repede înainte cu pretextul summitului NATO de la Madrid
Anunțul de la Davos a urmat cu semnarea, pe 3 mai 1997, la Kiev, a Tratatului cu privire la „relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina”, de către miniștrii de Externe ai celor două țări, moment în care, conform martorului ocular Aurel Preda, Adrian Severin a transformat un punct în virgulă și a adăugat, cu de la sine putere, și Insula Șerpilor, furată de URSS României printr-un simplu proces verbal semnat pe insulă de un oarecare P. Șutov, prim-secretar al Ambasadei URSS din București și agentul sovietic Eduard Mezincescu.
Au urmat apoi cei doi președinți, umilul Constantinescu și odiosul Kucima – acuzat ulterior de uciderea unui jurnalist independent prin decapitare -, care au semnat Tratatul la Neptun, pe 2 iunie 1997, pentru a menține falsa teorie că este necesară și ratificarea lui înainte de Summitul NATO din iulie, de la Madrid, ceea ce s-a petrecut în Parlament pe 26 iunie 1997.
În Parlament Tratatul a fost susținut de PNȚCD, PNL și PD. Ion Diaconescu, ca președinte al Camerei Deputaților, și-a adus și el aportul. Cu 165 de voturi pentru, 92 împotrivă și o abținere, „Tratatul cu privire relațiile de bună vecinătate dintre România și Ucraina”, a fost votat.
Tratatul, așa cum era de așteptat, nu denunța în mod explicit Pactul Ribbentrop-Molotov și efectele acestuia.
„Nu putem sacrifica interesele actualei generații, ca și ale celor care vor veni, ducând o politică inspirată din nostalgiile trecutului, din resentimentele, unele dintre ele, de altfel, de înțeles, provocate de evenimentele anilor 1940 – 1947”, afirma atunci ministrul de Externe Adrian Severin în plenul Parlamentului (Stenograma).
Prin Tratat, România recunoștea dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii românești integrate anterior cu forța militară în fosta Uniune Sovietică. Și așa a rămas până azi, când revanșarzii ucraineni prigonesc fără milă sutele de mii de români din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și sudul Basarabiei fără cel mai mic gest de apărare al autorităților de la București.
Emisarul CIA a fost trimis chiar de Clinton, afirmă Ulieriu
Și ce aflăm azi de la cel care a fost 7 ani purtător de cuvânt al SRI: că totul a fost o mascaradă. Nicolae Ulieriu povestește cu lux de amănunte cum chiar de ziua lui de nume, 6 decembrie 1996, pe o filieră de la Istanbul a ajuns să ia cina cu un fost rezident al CIA pe Indochina, care i-a transmis, după cum afirmă acesta, ca mesaj din partea președintelui SUA Bill Clinton, că România nu va intra în valul de extindere NATO, la reuniunea aniversară de 50 de ani a Alianței, care urma să aibă loc în iulie 1997, la Madrid. La scurt timp, Ulieriu a cerut să se vadă personal cu președintele proaspăt ales, Emil Constantinesu, căruia i-a comunicat informația de primă mână, fără ca aceasta să fie luată în seamă. Practic, a fost dezavuată din start. Planul era altul, după cum s-a văzut.
Constantinescu, născut în Tighina, a fost un președinte de paie condus de „tovarășa colonel” Zoe Petre; despre Petre Roman știm că este fiul unui terorist bolșevic NKVD-ist iar despre Adrian Severin amintim că este nepotul tovarășei Anei Pauker.
Întreaga emisiune cu Mirel Curea și Nic Ulieriu o puteți urmări aici:

2 Comments

  1. CD 22 octombrie 2020 la 6:54 pm - Raspunde

    Cand cineva isi tradeaza tara, cat de mult conteaza daca este un agent sau doar un simplu marsav tradator?

    AMERICA NU ARE ALIAȚI, DOAR OSTATICI
    Caitlin Johnstone

    Noul președinte ales al Boliviei, Luis Arce, a declarat agenției internaționale spaniole de știri EFE că intenționează să restabilească relațiile națiunii cu Cuba, Venezuela și Iran. Acest lucru inversează politicile regimului de lovitură de stat susținut de SUA, care a început imediat închiderea ambasadelor, de a da afară medicii și ruperea relațiilor cu aceste națiuni după preluarea ilegală a puterii anul trecut.

    Arce a vorbit, de asemenea, despre relațiile calde cu Rusia și China.
    „Vom restabili toate relațiile”, a declarat el pentru EFE. „Acest guvern a acționat foarte ideologic, privând poporul bolivian de accesul la medicina cubaneză, la medicina rusă, la progresele din China. Pentru o problemă pur ideologică, a expus populația într-un mod care este inutil și dăunător”.

    Arce și-a exprimat dorința de a „deschide ușa tuturor țărilor, singura cerință este ca ele să ne respecte și să ne respecte suveranitatea, nimic mai mult. Toate țările, indiferent de mărime, care doresc o relație cu Bolivia, singura cerință este să ne respectăm reciproc ca egali. Dacă este așa, nu avem nicio problemă”.

    Doctrina neoficială a grupului de aliați internaționali asemănătoare imperiului, care este centralizata în jurul Statelor Unite, nu recunoaște suveranitatea altor națiuni, cu atât mai puțin ii respectă ca egali. Acest imperiu, ia-o ca pe un dat, considera că are tot dreptul de a determina destinul fiecarei națiuni din lume.
    Dacă un guvern refuză să accepte dreptul imperiului de a determina aceste lucruri, acesta este vizat, sabotat, atacat și înlocuit în cele din urmă cu un regim marionetă.
    Imperiul centralizat de SUA funcționează ca o pată uriașă care încet lucrează pentru a absorbi națiuni care nu au fost încă convertite în state client imperiale.

    Este rar ca o națiune să poată scăpa de această pată și să se alăture națiunilor neabsorbite precum China, Rusia, Iran, Venezuela și Cuba în lupta lor pentru auto-suveranitate și este încurajator faptul că a fost capabilă să facă acest lucru.
    Am văzut dinamica corpului imperial explicata destul de viu anul trecut de analistul politic american John Mearsheimer la o dezbatere găzduită de think tank australian Center for Independent Studies.
    Mearsheimer a spus publicului său că SUA va face tot posibilul pentru a opri ascensiunea Chinei și pentru a preveni ca aceasta să devină hegemonul regional în emisfera estică, și că Australia ar trebui să se alinieze cu SUA în această bătălie sau s-ar confrunta cu mânia de la Washington.
    Mearsheimer a declarat că China va continua să crească economic și va converti această putere economică în putere militară pentru a domina Asia in „modul în care SUA domină emisfera vestică”, și a explicat de ce el crede că SUA și aliații săi au aproape toate capacitatile de a preveni acest lucru.

    „Acum întrebarea este ce înseamnă toate astea pentru Australia?”
    Mearsheimer a spus. ” Toată lumea știe care e dilema Australiei. Și apropo, nu este singura țară din Asia de Est care este în această dilemă. Tranzacționați mult cu China, iar acest comerț este foarte important pentru prosperitatea voastră, fără îndoială. Din partea securității, chiar a-ti vrea să mergi cu noi, are mai mult sens, nu? Și înțelegeți că securitatea este mai importantă decât prosperitatea, pentru că dacă nu supraviețuiești, nu vei prospera.”
    „Acum unii oameni spun că există o alternativă: puteți merge cu China”, a spus Mearsheimer. ” Sunt două lucruri pe care le voi spune despre asta.
    Numărul unu, dacă te duci cu China trebuie să înțelegi că ești dușmanul nostru. Deci te decizi să devii un dușman al Statelor Unite, pentru că, din nou, vorbim despre o competiție/razboi intensă de securitate.”
    „Ori ești cu noi, ori împotriva noastră”, a continuat el. „Și dacă tranzacționezi pe scară largă cu China, și ești prietenos cu China, subminezi Statele Unite în această competiție de securitate. Hrănești bestia, din perspectiva noastră. Și asta nu ne va face fericiți. Și când nu suntem fericiți nu vrei să subestimezi cât de răi putem fi.
    Întreabă-l pe Fidel Castro.”

    Râsetele nervoase ale publicului australian de la think tank au punctat observațiile mai incendiare ale lui Mearsheimer. CIA este cunoscută pentru a fi făcut numeroase încercări de a-l asasina pe Castro.
    Dacă v-ați întrebat vreodată cum de SUA are atâta de succes în obținerea supunerii altor națiuni din întreaga lume pentru a se alinia cu interesele sale, acesta este modul în care o face. Nu că SUA ar fi un actor bun pe scena mondială sau un prieten bun pentru aliații săi, ci faptul că te va distruge dacă nu-l asculti.

    Australia nu este aliniată cu SUA pentru a se proteja de China. Australia este aliniat cu SUA pentru a se proteja de SUA.
    După a observat recent un adept twitter, SUA nu are aliați, ci doar ostatici.

    CIA a organizat o lovitură de stat pentru a-l înlătura pe prim-ministrul Australiei, Gough Whitlam, pentru că a prioritizat suveranitatea națiunii sale. Jurnalistul John Pilger a scris despre asta, în 2014 după moartea lui Whitlam:
    Australia a devenit pentru scurt timp un stat independent în anii Whitlam, 1972-1975. Un comentator american a scris că nicio țară nu și-a „inversat poziția în afacerile internaționale atât de total, fără a trece printr-o revoluție internă”. Whitlam a pus capăt servilității coloniale a națiunii sale. El a abolit patronajul regal, a mutat Australia spre Mișcarea Nealiniată, a sprijinit „zonele de pace” și s-a opus testării armelor nucleare.

    Principala diferență dintre lovitura de stat din Australia și cea din Bolivia a fost că bolivienii au refuzat să se rostogolească la picioarele SUA, în timp ce noi australianii am ridicat din umeri și a spus nu vă faceți griji kamarade. Am avut toate opțiunile de a deveni o națiune reală și să insistăm asupra propriei noastre suveranități, dar noi, spre deosebire de bolivieni, am fost prea bine propagandizați și placizi. Unii ostatici scapă, alții nu.

    Imperiul SUA a scăpat de Whitlam, și apoi, când am ales în 2007 un prim-ministru care a fost considerat prea prietenos cu China, SUA au făcut-o din nou; în scopul de a facilita administrația Obama ca „pivot” împotriva Beijingului, Prim Ministrul pro-China Kevin Rudd a fost înlocuit imediat de Julia Gillard.
    Telegramele diplomatice secrete americane publicate de WikiLeaks în decembrie 2010 au arătat că „sursele protejate” ale ambasadei SUA erau figuri cruciale în ascensiunea lui Gillard. De luni de zile, complotiști cheie pregateau lovitura de stat, inclusiv senatorii Mark Arbib și David Feeney, și Australian Workers Union (AWU) șef Paul Howes, in secret cu ajutorul ambasadei SUA cu actualizări regulate cu privire la discuțiile guvernamentale interne și diviziunile din cadrul conducerii …

    Rudd a propus o Comunitate Asia-Pacific, încercând să medieze rivalitatea strategică din ce în ce mai mare dintre SUA și China, și s-a opus formării unei alianțe militare patrulatere între SUA, India, Japonia și Australia, îndreptată împotriva Chinei.
    Gillard, care a cultivat acreditările ei pro-SUA prin Australia-SUA și Australia-Israel, forumuri de conducere, a fost literalmente selectata de către ambasada SUA ca un înlocuitor de încredere pentru Rudd. În prima sa apariție publică după ce l-a inlocuit pe Rudd, ea și-a demonstrat devotamentul față de Washington pozând pentru o fotografie cu ambasadorul SUA, flancat de steaguri americane și australiene. Ea a avut în curând un apel telefonic cu Obama, care a amânat anterior de două ori o vizită planificată în Australia sub Rudd.

    Centralitatea Australiei în fața SUA, pregătirile pentru război împotriva Chinei au devenit evidente în noiembrie 2011, când Obama și-a anunțat „pivotul către Asia” în parlamentul australian, mai degrabă decât la Casa Albă. În timpul vizitei, Gillard și Obama au semnat un acord pentru a staționa pușcașii marini americani în Darwin și pentru a permite un acces mai mare al SUA la alte baze militare, plasând populația australiană în prima linie a oricărui conflict cu China.
    Guvernul lui Gillard a aprobat, de asemenea, extinderea bazei majore de spionaj și de direcționare a armelor din SUA de la Pine Gap, a fost de acord cu utilizarea sporită a porturilor și bazelor aeriene australiene de către armata SUA și a intensificat rolul Australiei în rețeaua globală de supraveghere „Five Eyes” condusă de SUA, care monitorizează comunicațiile și activitățile online a milioane de oameni din întreaga lume.

    Îndepărtarea lui Rudd a marcat un punct de cotitură. Imperialismul american, prin intermediul administrației Obama, a trimis un mesaj direct: nu mai era loc pentru eschivare de către elita conducătoare australiană. Indiferent de partea cui ar fi fost a trebuit să se alinieze necondiționat în spatele conflictului SUA cu China, indiferent de consecințele pentru pierderea piețelor sale masive de export în China.

    Aceasta este ceea ce vedem peste tot în lume acum: un al treilea război mondial cu incetinetorul, fiind purtat de către alianța puterii SUA împotriva națiunilor rămase, care fie ca s-au opus, fie au fost absorbite în ea. Ca cea mai puternică dintre națiunile neabsorbite, de departe, China este ținta finală a acestui război. Dacă imperiul reușește în scopul său final de a opri China, va fi atins un guvern planetar de facto, in care nici o populație nu va fi capabila să se opună sau sa faca disidență de la Globalism.

    Acest mod omnicid, ecocid de viață pe care imperiul oligarhic ni l-a stabilit nu se potrivește speciei noastre și ne va conduce la extincție împreună cu, Dumnezeu mai știe, câte alte specii dacă nu găsim o cale să-i punem capăt. Conducătorii, istoric, nu cedează puterea lor de bună voie, astfel încât noi, ființele umane obișnuite, ca un colectiv va trebui să găsim o modalitate de a distruge motorul lor de propagandă, care da forța imperialismului și sa construim o lume sănătoasă.
    _____________________________
    Multumesc pentru lectură! Cel mai bun mod de a evita cenzura de pe internet și sa vă asigurați că veți vedea lucrarile pe care le public este de a cumpăra cărțile mele “Rogue Nation: Psychonautical Adventures Cu Caitlin Johnstone” și “Un ghid de teren pentru Utopia Preppers”.
    Pentru mai multe informații despre cine sunt, unde stau, și ceea ce am încercat să fac cu această platformă, faceți clic mai jos. Toată lumea, are permisiunea mea de a republica, utiliza sau traduce orice parte a acestei lucrări (sau orice altceva am scris), în orice mod le place gratuit.
    https://caityjohnstone.medium.com/america-has-no-allies-only-hostages-29d5116f3d1e

    Traducerea CD

    • Ion Coja 22 octombrie 2020 la 7:24 pm - Raspunde

      Trădător este cel care se consideră solidar cu o comunitate, și o face cu sinceritate, dar la un moment, din cine știe ce cauză, trece de partea dușmanilor și le face servicii care aduc mari pagube comunităii de care aparține.
      Agentul străin, este un străin, eventual ascunde aceasta, și se dedică în secret serviciilor în beneficiul neamului său. Emil Constantinescu, a cărui mamă nu este româncă, nu este sigur ce statut are: de trădător – ceea ce ar fi cel mai grav, sau de agent străin, ceea ce, într-un fel, ne impune ceva respect: omul și-a făcut datoria față de ai săi. Numai că a ținut secret cine sunt „ai lui”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top