Elevul în sistemul școlar de azi…
„Fac ce vreau!”
„Nu aveți ce să îmi faceți!”
„Și ce dacă îmi scădeți nota la purtare?!”
„Nu mă interesează notele!”
„Școala trebuie să fie haioasă!”
„Vine tata și vă face bucățele!”
„Vorbesc când vreau, pentru că am dreptul!”
„Părinții mă susțin indiferent ce fac!”
„Nu aveți voie să mă atingeți!”
„Am bani și valoare!”
„Merg doar la orele la care am chef!”
„Tocilarii mor săraci!”
„Școala în care nu te distrezi e pușcărie!”
„Mă îmbrac cu ce vreau la școală!”
„Doar fraierii respectă regulile! Mi-a zis mama…”
„Nu mă interesează ce cred alții despre mine!”
„Am primit cel mai tare telefon!”
„Îmi place să fiu rebel, să fac senzație!”
„Dacă mă supărați, vă distrug!”
„Profesorii, niște săraci care se cred importanți!”
„Contează doar cât de jmeker ești!”
„Cititul e plictisitor!”
„Școala nu mă învață nimic, alții fac bani fără școală!”
„Profesorii ne distrug tinerețea!”
„Diferit și nonconformist e cool!”
„Vin părinții și mă scot din belele, au bani și influență!”
.
Nu s-a ajuns aici de azi, de ieri. Elevii de azi sunt produsul unei societăți în derivă, ai unor familii care au aruncat valorile tradiționale la coș și au îmbrățișat selectiv non-valori progresiste. Sunt rezultatul mediocrității, ai speculației socio-economice, ai unei democrații prost înțelese. Suntem o țară condusă de „psihologi”, care știu ei mai bine să facă legi pentru bunăstarea copilului, pentru devenirea lui ca membru activ și de bază al comunității. Rezultatele le vedem cu toții…și e doar începutul.
Elevul care a rănit-o pe profesoară cu cuțitul este condamnat de toată comunitatea adultă, însă el poate fi privit ca erou inspirațional de către elevi, un luptător curajos pentru drepturile copiilor – dreptul de a nu da test neanunțat. Sunt convins că vor apărea manele în curând care vor elogia faptele lui de arme, iar ME va interzice peste câtva timp profesorilor să testeze elevii fără să îi anunțe în prealabil. Deja se întâmplă voluntar în unele școli… elevii sunt ascultați sau testați doar dacă declară că sunt pregătiți.. E trist, dar aceasta e realitatea in sistemul scolar de azi, ce lasam, ce generatie lasam, aducem in locul nostru???
.
Gen. ® Ion Costas
Asta e rodul culturii extazierii simturilor, facuta de la revolutie incoace. Cei din generatia 90 au fost primele victime. Dupa care, au urmat si copii lor.
Cotropitorii tarii au vrut economia dar si sufletul oamenilor acestei tari.
Inca din anii 80 pe vremea cartelelor , aprozaristii ( SI NU NUMAI EI ) avind capital cumparau note si premii de la cine ? de la profesori .Un copil de clasa 3 spune ca a luat premiul intii , deci esti cel mai bun din clasa , nuuuu , de ce daca ai luat premiul intii , pai nu am fost singurul , citi ati fost ? , 21 din clasa !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Absolvenții de de facultate azi, dacă își pierd diploma, nu mai știu ce facultate au terminat.
2016, toamna dulce in Bucuresti, orele 11.00, undeva aproape de Cismigiu…
Bausem o cafea si ma plimbam agale, okii privind in zare, dar si aproape la niste pustoaice cool, gandind corect. ca ce femei frumoase are ROU!
O fatuca imi sare-n oki, cu parul ros-galben-verde-nisipiu-albastru! O fi de la cerneala, toner de imprimanta color-s-a muncit sa o depaneze, micutza?
Bluza despicata pana aproape de buric lasa slobode si jucause 2 pere sanatoase! Jur ca plezneau de sanatate!
Hop, ca se intalneste cu ma-sa! Na belea, gandesc eu si imi aprind o tigara sa vad ceva paruiala! Nope …
-Cum a fost in prima zi? (ma-sa)
-S-a luat diriga de mine, ca nu-i place bluza si fusta-i prea scurta …
-A dracu de urata, sa-ti ia ea altele! (Zi-se ma-sa cu naduf!)
M-as fi oferit eu sa platesc o fusta si-o bluza, dar cand m-am gandit la etiketele lor, un gand parsiv mi-a incoltit!
Las ca-i bine si asa! :)) (replica națională)
Reușită scenă! Felicitări. Aveți condei!
CĂLĂTORIA MINTII, INIMIII SI A SUFLETULUI CATRE CUNOASTERE
De CD
Suntem produsul unor idei si imagini imprimate in memoria noastra si a unor emotii incrustate in sufletul nostru in cursul unei calatorii limitate temporal, dar putem insă lasa o parte a acestor idei, imagini si emotii si pentru posteritate, intrand astfel in circuitul cultural spiritual universal.
Această călătorie a cunoasterii oferă cel mai puternic și profund sens vieții noastre umane. Ea este și calea dezvoltării epistemologice umane, iar această curiozitate dezvoltătoare este alimentată prin educație.
A educa provine din cuvântul latin „educare” care înseamnă „a aduce la iveală a ceea ce este în interior”.
Dar ce se poate scoate din interior?
Educația este o călătorie de-a lungul intregii noastre vieți, care începe de la naștere, mai întâi în cadrul familiei noastre și mai târziu formal în societatea, pornind de la grădiniță, primul pas al unui lung proces de inițiere numit instrucție publică.
Dar frecventarea obligatorie a școlii publice se califică în mod corespunzător drept „educație”?
Să facem câteva clarificări între instruire și educație.
În anii 1867-1921 ministerul a funcţionat sub denumirea de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, deci public accentual a cazut mai mult pe instructiune, iar biserica era cea incerca să educe cultivand o morală religioasă, ortodoxă.
Instruirea sau antrenarea este actul de a primi explicații specifice pentru a reține informații precise utilitare sau abstracte, pe de o parte. Este, de asemenea, pregătirea pentru a dobândi anumite cunoștințe sau abilități, abilități tehnice sau sociale, pe de altă parte. Deci a fi antrenat înseamnă a absorbi (conștient, subconștient, inconștient) ceva din exterior în mintea noastră. Psihologii dau eticheta generală de „condiționare socio-familială” acestui proces.
A fi antrenat este vital pentru a naviga cu o anumită încredere într-o anumită societate, pentru a învăța o meserie care ne garantează existența. Persoanele responsabile să ne antreneze de cele mai multe ori își îndeplinesc sarcina cu respect și cu bune intenții și suntem înzestrați după un anumit timp cu instrumente practice pentru a ne trăi viața.
Dar sunt bunele intenții și instrumentele practice suficient de bune pentru o aventură umană cu adevărat semnificativă?
Putem spune, cel puțin de acum înainte, că instrucțiunea, fiind procesul de „absorbție mentală a ceva din exterior” este total opusul educației care este „a aduce la iveală ceea ce este în interior”.
Încă o dată, pentru a scoate la iveală ce?
Aceasta este întrebarea!
Patricienii romani, cel puțin cei mai evoluați și rafinați dintre ei, și-au trăit viața inspirati de nobilul ideal de „otium”. Otium este timpul liber al unui om liber dedicat studiului și practicării filozofiei, Calea către înțelepciune, respectul de sine autentic și fericirea naturală, care este rezultatul simplu al înțelepciunii și al adevăratului respect de sine. Și când te respecți pe tine însuți, stii să îi respecti pe ceilalți și mediul tău.
Negația sau absența (totală sau relativă) de otium este negotium (neg-otium), adică activități practice, comerciale.
Activitățile comerciale, dacă au succes, aduc bogăție, influență și putere, acele lucruri fiind utile pentru a ne îndeplini dorințele.
Dorințele sunt obiective mentale care au fost introduse subrepticiu în mintea noastră în mod conștient, subconștient sau inconștient. Dorințele sunt opusul aspirațiilor. Aspirăm să fim ceea ce suntem inițial cu adevărat. Insa ne dorim lucruri sau relații pentru că am fost ademeniti si hipnotizați de alte persoane.
La ce aspirăm este radical diferit, nu ne-a fost pus în minte de străini și este absolut vital pentru a trăi o viață împlinită autentic.
Răspunsul existențial a fost dat de Univers celor care au avut curajul sa vorbească cu el, ei au intrebat si au primit răspunsul traditiilor sfinte inscrise cu cuvinte de foc in cultura universală. Aceste cuvinte pot aprinde focul nostru interior, Curiozitatea, ca să ne lumineze si ghideze.
Tradiția nu este închinarea cenușii, ci păstrarea și transmiterea Focului Interior criptat de Upanisade si in scrierile lui Confucius si ale lui Platon.
Nobilul maestru Kong Fu Zi, latinizat ca „Confucius” de către iezuiți, s-a născut în 551 î.Hr. în principatul Lu, situat în partea de vest a provinciei chineze actuale numită Shandong.
La moartea maestrului Kong, în 479 î.Hr., existau aproximativ 40 de principate din 120 de principate cate erau în 770 î.Hr., 3 secole de lupte și manevre politice inextricabile
În acea perioadă și chiar puțin mai mult, Casa Regală Zhou și-a păstrat suficient prestigiu și autoritate pentru a fi percepută în continuare ca model cultural, arbitri ai rivalităților politice dintre domnii feudali și, nu în ultimul rând, întruchiparea moștenirii spirituale cu ai lor strămoși glorioși. Ei au reușit să impună un cod de simboluri si conduită de război și au înrădăcinat în societate ideile de virtute și umanitate. Mandatul Raiului nu a fost pierdut din punct de vedere cultural, în ciuda diviziunii politice. Poporul chinez al vremii încă mai credea în virtutea Casei Regale Zhou, deși slăbiciunea lor politică era evidentă.
Simbolistica este logografică si asta dă perisabilitatea, consistenta si stabilitatea comunicării chinezesti. Logograful chinezesc pentru cuvantul Virtute are o componentă stângă ce înseamnă a merge, a performa, a face lucrurile. Componenta din dreapta jos este inima, iar componenta superioară dreaptă are ochiul în direcția corectă. Așa că a fi virtuos înseamnă a performa, a face lucrurile în timp ce ai inima-mintea în direcția corectă.
Și acea direcție corectă este tocmai scopul educației, „de a aduce la iveală ceea ce este în interior”.
Maestrul Kong a declarat mereu cu neclintită smerenie că nu a inventat nimic, ci pur și simplu a transmis moștenirea spirituală a Casei Regale Zhou. Munca lui a fost să păstreze și să transmită Educația Eternă pentru a aprinde focul interior. Prin sânge, el a fost descendent al unei ramuri minore a Casei Ducale Song, fiind ea însăși o ramură minoră a Casei Regale Shang-Yin, dar a fost cu entuziasm un descendent spiritual al Casei Regale Zhou. Familia Kong încă există și se află la a 84-a generație după Confucius.
Maestrul Kong a colectat și editat textele clasice ale strămoșilor săi spirituali, Clasicele, ce sunt învățăturile atemporale sau poate mai bine spus învățăturile nobile pentru a ajunge la Dimensiunea Atemporală. El a spus că va fi amintit din cauza acestei sarcini și a avut perfectă dreptate. Încercările sale de a-i lumina pe suveranii erei sale s-au încheiat cu eșecuri totale și uneori s-au apropiat de dezastru.
Din cauza muncii sale educaționale pentru oameni din toate categoriile sociale din timpul său, poporul chinez își amintește de el cu respect și afecțiune. Poate că încercările sale politice eșuate contribuie și la dragostea pe care chinezii o au pentru el, pentru că, până la urmă, a încercat… Discipolul său favorit Yan Hui (Chinezul Saint-John) a spus că învățăturile Maestrului erau cu adevărat înalte, dar el a avut dreptate să nu le coboare și restul este destinul…Tian Yi, adică Intențiile Raiului.
Clasicele sunt învățăturile nobile pentru a ajunge la Dimensiunile Atemporale și acele Dimensiuni Atemporale sunt țesătura de bază a Universului făcut din Adevăr, Bunătate și Frumusețe.
Descoperirea personală a Urzelii din țesătura fundamentală a Universului, bătătura, este doar pentru cei care au vorbit cu Universul, cei curiosi, cei interesati.
Așa că a educa este „a aduce la iveală ceea ce este în interior”.
Și ce este înăuntru?
Tocmai Adevărul, Bunătatea și Frumusețea.
In pofida axiomei Catholice ca ne nastem păcătosi si răi, culturile anterioare si superioare ne demonstrează că suntem tocmai buni să ni se aprindă focul Curiozitătii si gata să fim Educati.
Mătasea vieții noastre fenomenale este urzeala țesăturii morale care trebuie împletită intim cu bătătura țesăturii Universului, urzeala fiing făcută din Adevăr, Bunătate și Frumusețe.
Confucius este cunoscut ca primul profesor din China care a dorit să facă educația disponibilă pe scară largă și care a jucat un rol esențial în stabilirea artei de a preda ca vocație. Confucius a văzut natura umană ca având o moralitate înnăscută și că oamenii fac alegeri libere pentru a face lucruri rele care îi fac nefericiți și neînțelepți.
El dorea ca toată lumea să obțină o stare de înțelepciune și s-a gândit că oamenii ar trebui să fie educati să facă acest lucru, fiind prin natura lor binevoitori (morali), proces ce ar produce bucurie si armonie socială.
El a stabilit, de asemenea, standarde etice, morale și sociale care au stat la baza unui mod de viață cunoscut sub numele de confucianism.
Confucianismul este una dintre cele mai influente filozofii religioase din istoria Chinei și a Orientului Indepartat, el există de peste 2.500 de ani. Este preocupat de virtutea interioară, moralitatea și respectul pentru comunitate și valorile acesteia.
Confucianismul crede în închinarea strămoșilor și în virtuțile centrate pe om pentru a trăi o viață liniștită.
Regula de aur a confucianismului este „Nu face altora ceea ce nu ai vrea să-ți facă alții ție.” În confucianism există cinci virtuți constante, in ordinea descrescătoare a importanței: Bunăvoința, Dreptatea, Corectitudinea, Înțelepciunea și Fidelitatea.
Virtutea de bază este Bunăvoința, ceea ce înseamnă un caracter excelent în acord cu normele rituale, loialitate față de adevărata natură, reciprocitate și pietate filială. Un credincios în etica confuciană își va sacrifica viața pentru a-și apăra Bunăvointa și, în egală măsură, Bunavointa este ceea ce face ca viața să merite a fi trăită sau ca o persoană să fie demnă.
“Binevoința înseamnă a nu putea îndura a-i vedea pe alții suferind, a-i iubi pe alții și a ajuta toate ființele vii.
Dreptatea înseamnă a face ceea ce este cuvenit. Efectuând judecăți, cineva se lovește.
Proprietatea înseamnă a pune în aplicare adică să realizezi calea și să perfecționezi rafinamentul.
Înțelepciunea înseamnă cunoaștere. Omul are o înțelegere specială și poate ști lucrurile înainte de a auzi despre ele. El nu este derutat de chestiuni accidentale și poate discerne subtilul.
Încrederea înseamnă sinceritate. Nimeni nu poate fi descurajat de la scopul lui. Prin urmare, oamenii se nasc și răspund la cele Opt Trigrame, obținând astfel cele cinci energii care sunt Virtuțile constante. ~ Capitolul 30 din Bai Hu Tong
Onestitatea, curajul, compasiunea, generozitatea, fidelitatea, integritatea, corectitudinea, stăpânirea de sine și prudența sunt toate exemple de virtuți în Etica Nicomahică, aristotelică.
Confucius credea că toți oamenii – și societatea în care trăiesc – beneficiază de o viață întreagă de învățare continuă și de o perspectivă morală mereu ajustabilă.
Nota cheie a eticii confucianiste, Bunăvointa poate fi tradusă diferit prin „dragoste”, „bunătate”, „umanitate” și „inima umană”.
Legea de aur a crestinismului este mentionaăt si de Confucius, iar in forme mai diferite intalnim la Socrate, Plato, in Etica Nicomahică a lui Aristotel cat si in Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie.
Un alt concept cheie în etica confuciană este etica reciprocității.
Efectul pozitiv al valorilor confucianiste asupra încrederii interpersonale, justiției interpersonale și schimbului de informații are mult de-a face cu ordinea socială și moralitatea, care sunt considerate a fi valorile confucianiste de bază.
Sistemul etic oferă sfaturi despre cum ar trebui să fie conduse societățile, cum ar trebui să-și trăiască oamenii viata și cum ar trebui menținute relațiile. Subliniază ierarhia, armonia socială, orientarea în grup și respectul față de bătrâni – toate acestea sunt aspectele specifice culturii chineze, japoneze și coreene care sunt încă foarte vii.
Echivalentul grecesc al lui Confucius, Socrate (469 î.e.n.-399 î.e.n.) a propus de asemenea o metoda de gandire, cale numită maieutică, Arta nașterii minții (mama lui Socrate era moașă si conform tradiției fiul ei a păstrat afacerea in familie într-un mod special) un cuvânt de lux. pentru educație/educare „pentru a scoate la iveală ceea ce este în interior”: Adevăr, Bunătate și Frumusețe (Dimensiunea atemporală împletită intim cu Dimensiunea temporală: Tempus și Chronos)
Confucius nu a scris nimic original în sensul obișnuit de „original”, ci Original în sensul de a se întoarce la Sursă, la Origini. Școala Confuciană, în cultura chineză însemnând Școala Savanților, care a folosit și a dezvoltat documentele editate de Confucius ca moștenire culturală, dar în primul rând ca manuale pentru a pregăti viitorii lideri din punct de vedere cultural, psihologic și moral de toate gradele.
De asemenea, Socrate nu a scris nimic, în afară de elevul său Platon (427 î.Hr.-347 î.Hr.), care desigur, a compensat peste așteptări cu toate Dialogurile pe care le-a creat, majoritatea ilustrând perfect metoda maieutică.
La fel ca Confucius Platon a încercat în zadar să-i lumineze pe conducătorii timpului său mai obsedați de bogăție – negotium – și putere decât de virtute și bunăvoință. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult după 24 de secole…
Și, la fel ca maestrul Kong, a inventat un curs educațional pentru a crea oameni virtuoși și a înființat o Academie pentru a-și asigura moștenirea operei sale.
În capitolul 7 al “Politeiei” (Republica) (celebra Alegorie a Peșterii), Platon a elaborat în continuare Călătoria Sufletului și a afirmat existența a ceva fundamental, O LINIE DE DESPARTIRE între tărâmurile DOXA/Opinie și EPISTEME/Cunoaștere (deci epistemologică). dezvoltare).
Maestrul Kong și-a prezentat harta generală pentru dezvoltarea epistemologică într-una dintre cele patru cărți ale Analectelor. În limbajul confucianist care provine din primul text Clasic (I Ching), Realitatea Fenomenală este numită Trigrama Inferioară, iar Realitatea Noumenală este numită Trigrama Superioară. Cele doua formează o hexagramă. Spațiul dintre Trigrama Inferioară și Trigrama Superioară este reprezentarea chineză a Liniei de Despărțire.
Cei 6 pași ai dezvoltării epistemologice, așa cum sunt exprimați de Confucius, provin din al patrulea paragraf al celui de-al doilea capitol din Lun Yu/Analects.
Din punct de vedere politic, într-o societate IDEALĂ, responsabilitățile specifice vor fi date persoanelor cu VÂRSTĂ SPIRITUALĂ specifică.
Tradiția indiană oferă insa o hartă în 7 pași. Pentru a se păstra o corespondență perfectă între hărțile chineze, grecești și indiene, se va numi primul pas indian „0”. Este expresia matematica pe care chinezii și grecii o ignoră în hărțile si calculele lor.
Folosind terminologia psihologică,
Personalitatea este compusă din 0-1-2-3
Individualitatea este compusă din 4 și 5
Sinele Universal este compus doar din 6, dar deja îl simți la 5.
Desigur, harta este călătoria si ajută la o anumită reprezentare a universului interior.
I Ching este un text de divinație chinezesc antic și unul dintre cele mai vechi dintre textele clasice chinezesti. A fost un ghid vechi de secole pentru lunga călătorie a omenirii către o Rațiune Morală. A oferit îndrumări pentru lumea religiei, filosofiei, literaturii și artei.
I Ching (Yì jīng) înseamnă „Semnul schimbării”, caracterul grafic chinezesc pentru schimbare Yì arată soarele cu ploaia dedesubt, o imagine puternică a contrastului dintre soare și ploaie simbolizând schimbarea. I Ching a existat de peste treizeci și două de secole în formă scrisă și poate cu câteva secole înainte de aceea, în tradiția sa orală.
Confucius este considerat a fi scriitorul celor zece aripi ale lui I Ching. Cele zece aripi sunt comenzile filozofice de pe textul de bază, care constă din patru mii patru sute de caractere chinezești din limba chineză de mijloc.
În 136 î.Hr., descendentul lui Liu Bang, împăratul Wu a ridicat învățăturile confucianiste la statutul de doctrină de stat, cu toate avantajele și dezavantajele unei astfel de poziții si doctrina etica confucionista este inca acolo.
Confucianismul se concentrează pe regulile societale și pe valorile morale, în timp ce taoismul pledează pentru simplitate și viață fericită, în ton cu natura. Pe de altă parte, budismul reiterează ideile de suferință, impermanența obiectelor materiale și reîncarnare, subliniind în același timp ideea de a ajunge la mântuirea de dincolo.
Confucius a afirmat că autoritatătile au responsabilitatea de a oferi instrucțiuni orale și scrise oamenilor din subordine și „ar trebui să le facă bine în orice mod posibil”. Una dintre cele mai profunde învățături ale lui Confucius este superioritatea exemplificarii personale față de regulile explicite de comportament. Aspect central al Crestinismului care ni-L aduce pe Hristos ca Mare Invatator, ca să-I urmam exemplul.
Învățăturile morale ale lui Confucius au subliniat autocultivarea, emularea exemplelor morale și obținerea unei judecăți pricepute, mai degrabă decât doar cunoașterea regulilor. Alte practici relevante în tradiția de predare confuciană includ Ritul și noțiunea sa de cunoaștere a corpului, precum și înțelegerea confuciană a sinelui, una care are o conceptualizare mai largă decât eul individual occidental.
La un nivel fundamental, educația se referă la dobândirea de cunoștințe și abilități, dar poate include și dezvoltarea personală și promovarea anumitor trăsături de caracter. Sugestiile comune cuprind caracteristici precum curiozitatea, creativitatea, raționalitatea și gândirea critică, precum și tendința de a gândi, simți și acționa moral.
Educatia este procesul de aliniere a urzelii morale in conformitate cu abilitatile si capacitatile morale cat si cu vointa Cerului unde Ursita a inscris Destinul.
Fara urzeala morala nu exista suportul pentru invatare si instructiune.
Educația este o activitate intenționată îndreptată spre atingerea anumitor scopuri, cum ar fi transmiterea de cunoștințe sau promovarea aptitudinilor și trăsăturilor de character, dezvoltarea înțelegerii, raționalității, bunăvoinței și onestității.
„Scopul educației nu ar trebui să se învârte în jurul dobândirii unui set predeterminat de abilități, ci mai degrabă în jurul realizării întregului potențial și a capacității de a folosi acele abilități pentru un bine mai mare.” ~ “Crezul meu pedagogic”, John Dewey, 1897.
Noi avem educatori la grădiniță, invatatori in școlile primare și gimnaziale si ambii pot fi numiți pedagogi, acei maestri minunati care descoperă aptitudinele, capacitătile si talentele elevilor si cunosc metodele adecvate să le cultive si să le dezvolte Ei sunt bijutierii vietii ce stiu să cizeleze cele mai interesante caractere.
Tipurile de educație sunt de obicei împărțite în educație formală, non-formală și informală. Educația formală se desfășoară în instituțiile de educație și formare, este de obicei structurată pe scopuri și obiective curriculare, efectuata de educatori si pedagogi, iar învățarea este de obicei ghidată de un invatator sau profesor.
Educația informală are loc în viața de zi cu zi, în familie, din orice experiență care are un efect formativ asupra modului în care elevul gândește, simte sau acționează poate fi considerată educațională, fie neintenționată, fie intenționată.
Educația este un concept evaluativ, aduce o îmbunătățire epistemică: cunoașterei și înțelegerei, sau o crestere a abilităților: raționalitatea și gândirea critică, cat și rafinarea trăsăturilor de caracter: bunătatea și onestitatea.
Un scop al educației poate lua forma socializării, în care cunoștințele acumulate sunt transmise de la o generație la alta cu scopul de a ajuta elevul să funcționeze ca un cetățean demn si responsabil în societate.
Educația, pe de altă parte stimulează capacitatea rațională de a reflecta critic asupra unor convingeri generale și de a le pune sub semnul întrebării într-un mod adecvat din punct de vedere moral – gândirea critică. Convingerea generala poate fi experiența comună a unei lumi comune care implică descoperirea, precum și formularea și rezolvarea problemelor.
Gândirea critică este o formă de raționament care este reflexiv, atent și axat pe determinarea ce să creadă sau cum să acționeze. De asemenea, implică capacitatea de a contesta afirmațiile nejustificate ale autorităților epistemice, spre deosebire de îndoctrinare, care se preocupă în primul rând de a insufla anumite convingeri în mintea elevului, fără a ține cont de statutul lor probatoriu. Gândirea critică ajuta la a se face justa distinctie intre educație si indoctrinare.
La nivel psihologic, factorii relevanți in procesul de educatie includ motivația, inteligența și personalitatea.
Motivația/determinarea este forța internă care propulsează indivizii să se angajeze decis în învățare. O distincție importantă este între motivația intrinsecă și cea extrinsecă.
Elevii motivați intrinsec sunt conduși de interesul față de subiect și experiența de învățare în sine, în timp ce studenții motivați extrinsec caută recompense externe, sub formă de note bune și recunoaștere de către colegii lor etc..
Inteligența este un factor important în modul în care indivizii răspund la educație. Este o calitate mentală asociată cu capacitatea de a învăța din experiență, de a înțelege și de a folosi cunoștințe și abilități pentru a rezolva probleme.
Inteligența este adesea asociată în primul rând cu așa-numitul IQ, o metrică numerică standardizată pentru evaluarea formală a inteligenței.
Cu toate acestea, s-a susținut că există diferite tipuri de inteligență care aparțin unor domenii diferite, ele includ inteligența lingvistică, muzicală, logico-matematică, spațială, corporal-kinestezică, interpersonală, intrapersonală, naturalistă și existențialistă. Aceste forme diferite sunt în mare măsură independente una de cealaltă, ceea ce înseamnă că un individ poate excela la un tip în timp ce obține un scor scăzut la altul.
Personalitatea, alt factor de influentă in educatie, este o structură care reflectă trăsături – modele comportamentale, cognitive și emoționale interconectate pe care factorii biologici și de mediu le influențează – trăsături care definesc si prezic comportamentul unui individ.
Filosofia educației ca ramură a filosofiei aplicate trebuie să investigheze
multe dintre ipotezele fundamentale care stau la baza teoriei și practicii educaționale, natura educației, precum și scopurile și problemele acesteia.
Subiectele din filosofia educației includ rolul raționamentului și moralității, precum și probleme legate de subiecte sociale și politice și curriculum, cum ar fi etica, filosofia politică, psihologia și sociologia.
Termenul „pedagogie” este uneori folosit ca sinonim pentru studiile educaționale, dar atunci când este înțeles într-un sens mai restrâns, se referă la subdomeniul interesat de metodele de predare. Acesta investighează modul în care obiectivele educației, cum ar fi transmiterea cunoștințelor sau promovarea aptitudinilor și trăsăturilor de caracter, pot fi realizate.
Pedagogia, luată ca disciplină academică, este studiul modului în care cunoștințele și abilitățile sunt transmise într-un context educațional și ia în considerare interacțiunile care au loc în timpul învățării – este metodologia educaţiei.
Atât teoria, cât și practica pedagogiei variază foarte mult, deoarece reflectă contexte sociale, politice și culturale diferite.
Socrate (469 – 399 î.e.n.) a folosit metoda socratică, maeutica ca metoda de gandire/judecare, cantărind cu atentie si verificand premisele si apoi prin logică ajungand la cocluzie. Metodă inedită de a inspira cursanților curajul de a gândi singuri.
La nivel social, se subliniază adesea că educația ar trebui să socializeze indivizii și să-i transforme în membri productivi ai societății, promovând în același timp buna cuviintă și responsabilitatea civică păstrând tot odată si valorile culturale.
Marcus Fabius Quintilianus (35 – 100 EC) și-a publicat pedagogia în “Institutio Oratoria” (95 EC). El descrie educația ca pe un proces treptat și atribuie profesorului anumite responsabilități. El pledează pentru educația retorică, gramaticală, științifică și filozofică.
Johann Heinrich Pestalozzi (12 ianuarie 1746 – 17 februarie 1827), fondator al mai multor instituții de învățământ atât în regiunile germanofone, cât și francofone din Elveția și a scris multe lucrări în care explică principiile sale revoluționare moderne ale educației. Motto-ul său a fost „Învățarea cu cap, mână și inimă”
Un alt factor contemporan este globalizarea crescută și internaționalizarea educației. Important este ca lumea corect educată să inteleagă necesitatea Moralei, să accepte ca are un caracter Universal, să o urmeze si să o cinstească.
Intr-o lume care se Globalizează de la sine, datorită tehnicii avansate este important ca globalizarea să nu se facă in Amoralitate si Fals Ateism dezintegrator asa cum vor Globalistii, ci să se facă in respectarea strictă si cinstire a Moralei Universale si cu libertatea personală a religiei.