Nota redacției: Are mare dreptate domnul Călin Kasper… (Chiar eram îngrijorat că nu i se aude vocea! ) Nu este prima oară când dușmanii Neamului, încercând să ne facă un rău,  răul se întoarce în favoarea noastră. Doamne, ajută!, în continuare! Că numai Dumnezeu ne mai apără de prostia și răutatea din Parlamentul României, din capul clasei noastre politice.

 

.

 

  • Ne vedem la tribunal!
    Calin Kasper • 2 hours ago

    Legea antilegionară

    De o vreme, se pare că politicienii români nu mai pot dormi liniștit, fiindcă nopatea îi vizitează fantome îmbrăcate în cămăși verzi. Sau, poate doar fiiindcă simt că țara se trezește și începe să miște, periclitându-le dorul de căpătuială. Sau poate, patrioți cum îi știm și dedicați cu totul propășirii țării, au luat poziția de drepți la o comandă externă. Oricum ar fi, legea este samavolnică și contra dorințelor și aspirațiilor românilor care, inevitabil, se îndreaptă spre o nouă etapă, o etapă de înviorare morală. Înviorare care n-are cum să ocolească doctrina legionară. Pentru că este imposibil să cauți să te ridici în plan moral, fără ca să nu intri în rezonanță cu învățăturile recomandate legionarilor de către Căpitan, puse pe hârtie pentru posteritate în „Cărticica șefului de cuib”.

    N-am citit legea, nici n-am s-o citesc, fiindcă știu cam ce-i poate pielea. Dar, doresc să fac o precizare: legea nu-și va atinge scopul, ci dimpotrivă, va avea mai multe efecte pozitive. Poate, dacă vremea e destul de înaintată încât să prindă la popor, ar putea chiar să grăbească intrarea doctrinei legionare în conștiința publică așa cum a fost și cum este ea: pură și lumioasă!

    În primul rând, face bine Legiunii și doctrinei ei că intră, odată cu propunerea legislativă, în dezbatere publică. Dăruind cartea mea „De la inimă spre cer” (în care desființez toate minciunile aruncate în spinarea Mișcării Legionare de aproape un secol până în zilele noastre) unui prieten, acesta s-a scuzat că n-a apucat s-o citească, fiiindu-i „confiscată” de o ruda. Aceasta m-a căutat pe facebook cu dorinta de a ne împrieteni. Mi-a scris că datorită valurilor făcute de propunerea legislativă, a devenit interesat de Mișcare. A citit cartea și acum e dornic să afle mai mult. I-am recomandat pagina de web miscarea.net unde o vastă bibliotecă cu subiect legionar așteaptă să-i fie descărcate gratuit sutele de cărți. (Nu pot aici să nu aduc mulțumirile mele acelui om necunoscut, care ne-a pus la dispozitie cu atâta generozitate, întru-un spirit cu adevărat legionar, această vastă colecție de lucrări de o valoare umană și literară de exepție. Domnule Ion Coja, poate ii dedicați în viitor un articol, fiindcă sigur merită. Sper că-l cunoașteți).

    Un alt efect benefic al legii este acela că frânează elanul legionarilor de paradă, care îmbracă cămașa verde doar ca să fie văzuți și admirați de cei din jur. Nu vreau să spun că oricine poartă cămașa legionară, dă dovadă de fariseism, dar înclin să cred că mulți o fac doar din exchibiționism. Și e foarte bine ca să li se dea acestora la cap. Fiindcă nu cred că foarte mulți în fața spectrului de a îmbrăca cămașa vărgată, nu s-ar lepăda de cea verde. Ei o poartă doar atâta vreme cât o pot face fără riscuri. Ori purtatul cămășii verzi în ciuda opreliștilor legale, nu este de loc în spiritul legiunii. Codreanu, atunci când sub dictatura lui Carol Dezmățatul a fost interzis purtatul cămășii verzi, a recomandat legionarilor să respecte legea, oricât de nedereaptă ar fi. Noi, spunea Căpitanul, vom purta cămașa verde doar în spațiul privat, ca o mărtuire a credinței în valorile Legiunii. Iar eu spun și mai mult. Cine iubește aceste valori, care sunt profund umane și adânc înrădăcinate în sufeltul românesc, nici nu are nevoie de cămașa verde, pentru că el o poartă pe dinăuntru, în sufletul lui.

    Dar cel mai mare efect al legii este că obligă orice om care îndrăgește moștenirea legionară să se „radicalizeze”, adică să ia pozițe publică, să-l facă să protesteze contra acestei legi complet antidemocratice. În Germania, unde legea interzice orice manifestare cu iz național-socialist (nazist), neonaziștii au partid, obțin autorizații de a ține adunări și mai fac și câte o demonstrație în care se iau la trântă cu poliția doar așa, ca să-și mențină condiția fizică. Deci, legea antilegionară nu este doar un atac la Legiune, ci unul la democrație. Pentru că și în Germania sut capete seci care au vrut să interzică partidul NPD. Dar, cei mai luminați s-au opus. Motivul? N-au găsit portița legislativă prin care s-o poată trece prin Bundestag. Ori la noi, câte legi aberante sau cu dedicație n-au fost promulgate?

    Iar efectul acestei legi este egal cu zero, privind din punctul de vedere al inițiatorilor ei. Fiindcă purtatul cămășii verzi nu este un simbol legionar. Și eu au purtat cămașa verde, din obligație, atunci cănd am fost militar. Eu și toți cei care am făcut armata sub comuniști. Apoi, salutul așa zis legionar a fost folosit la adunarea din 3 mai 1848 de către 40 de mii de români care au depus jurământul față de națiunea română și față de împărat. În Raportul comisiei Kozma Pal din iunie-iulie 1848, efectuată în Munții Apuseni, mai mulți martori afirmau că Simion Balint, preotul unit din Roșia Montană, a cerut enoriașilor să repete jurămâtul de la Blaj cu mâna dreaptă întinsă și cu degetele întinse. Deci, salutul legionar nu este altceva decât vechiul salut roman folosit de țăranii ardeleni în secolele trecute, ca să arate veneticilor că ei sunt cei mai vechi locuitori ai Ardealului! (Subtil procedeu, pentru barbarii de români, nu credeți? Dar mai subtil, chiar genial, Codreanu, atunci când a adoptat salutul ardelenesc, care, adoptat la nivelul anului 1927, nici nu are cum să fie nazist! Poate că Hitler să fi luat salutul de la legionari, sau tot de la romani, dar asta nu mai e treaba noastră. S-o descurce nemții, dacă vor.). Eu am găsit o fotografie dintr-un ziar din Arad de pe la 1909 parcă, în care un băiețaș român saluta cu salutul roman, identic cu cel legionar. Fotografia asta poate fi adusă ca argument de netăgăduit, dacă vreodată vre-un cetățeau va fi acuzat că a folosit salutul „legionaro-nazist”. Ar fi benefică o sentință judecătorească în acest sens, fiindcă ar crăpa imediat trei draci de ciudă.

    Aș mai dori aici să discutăm despre „Frățiile de cruce”. De unde până unde i-a dat lui Codreanu prin cap să numească organizațiile de elevi „Frății de cruce”? Păi nu i-a dat prin cap, ci a adoptat o denumire existentă! ( Mare geniu omul acesta, și după moarte le dă bobârnace ticăloșilor). Există o lucrare a lui N. Bălcescu mai puțin cunoscută, intitulată „Puterea armată si arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei până acum”. Iată ce scria Bălcescu: „Armata română de la început s-a împărțit în cete de 1000 de oameni, subt un Căpitan. fiecare ceată se subîmpărțea în 10 centurii, subt un sutaș, pe urmă iuzbașa. Fiecare centurie apoi se mai împărțea în 10 decurii, fiecare subt un cetaș. (Obesrvați că aceasta a fost și organizarea armatei lui Avram Iancu!). Armata română se alcătuia:

    De cetele de dorobanți sau neamul dorobănțesc, după cum îl denumesc hronicarii noștri. Ei erau în număr de 5000 de cruci, sau 10.000 de oameni și alcătuiau pedestrimea cea grea a țării. Capul lor se numea Căpitanul cel Mare.

    Obesrvația lui Bălcescu: Ostașii, fiind îndatorați să plătească oarece la capetele lor (căpeteniilor lor) se împărțea în cruci și s-a hotărât ca fiecare cruce să plătească un leușor pe an. Dacă ceata era mai bogată, se așezau câte unul sau doi pe cruce. Iar cei mai săraci, se puneau câte trei, patru sau mai mulți. Această împărțire în cruci a fost nu numai la ostași, ci și la companiile neguțătorești…

    Sărăcenii și scutenicii erau călărimea Bucureștilor, sub căpitanul spătăriei. Cei dintâi trebuie să-și fi meritat numele ce purtau, căci crucea lor era de patru oameni uneori, iar alteori s-a urcat și până la opt oameni.”

    Iar un tribun de-al lui Avram Iancu, pe nume Amos Frâncu, totodată mare luptător pentru drepturile românilor ardeleni în vremea Memorandumului, a înființat o organizație numită „Frăția de cruce a moților”.

    Deci, o cruce putea avea chiar 8 oameni, care plăteau împreună o dare către căpitanul lor. Ei trebuiau să fie înrudiți, sau din același sat sau zonă măcar, ca să se poată înțelege cu cât contribuia fiecare la leușorul ce trebuia plătit. Erau deci „Frați de cruce”. Vedeți dară că n-am bătut prea tare câmpii, atunci când am pretins că doctrina legionară e suflet românesc purificat cu sânge și foc.

    Dar haideți să vedem ce eficiență poate avea aberanta lege în interzicerea valorilor cu adevărat legionare. Poate această lege să interzică legea legionară a muncii? Sau a onoarei? Sau a educației? Ori a ajutorului celui aflat în necaz? Ori poate legea antilegionară va avea mai mult succes cu legea discipinei sau legea tăcerii? (Legea tăcerii îmi place mie cel mai mult: Vorbește ce trebuie, vorbește cât trebuie. Oratoria ta să fie fapta. Lasă pe alții să vorbească!)

    Deci, nimeni pe lume nu va putea interzice pe față aceste valori. Sunt drepturi inprescriptibile ale omului! Iată cum acești trepăduși ce-au scos din burțile lor înverzite de ură un avorton, vor fi învinși încă din scutece de umbra gigantică a Căpitanului, care de dincolo de mormânt apără valorile legionare pe care le-a definit atât de clar și pentru care a avut parte, pe lângă alte mii de români VERZI, de o moarte de martir. Așa că dacă cineva salută cu salutul românilor de la Blaj și rostește „Trăiască Legiunea și Căpianul”, nu poate fi acuzat de legionarism, fiindcă Căpitani și Legiuni au fost foarte multe în istoria noastră. Numai la 1848 în Ardeal au fost 15 legiuni!

    PS. Sper să nu zică cineva că sunt un susținător al legii antilegionare. Dimpotrivă! De asta cred că e bine ca să se atace proiectul de lege la Curtea Constituțională. Chiar dacă rezultatul va fi negativ, se vor face mai departe valuri și vor pătrunde în conștiința opiniei publice argumentele ce se vor aduce contra acestei legi, ceea ce nu este puțin lucru.