Dacă-i lustraţie, lustraţie să fie !
Prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu, Chişinău
24 Iulie 2019
Конец формы
Pe data de 5 iunie 2019, Clubul Istoricilor din Republica Moldova (C.I.R.M.), al cărui Preşedinte de onoare sunt (Preşedinte executiv fiind istoricul Alexandru Moraru), a omagiat 80 de ani de la naşterea distinsului istoric ieşean Gheorghe Buzatu. În cadrul discursului, rostit cu acest prilej, am amintit că profesorul Gh. Buzatu a participat activ la pregătirea şi realizarea Conferinţei internaţionale „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele acestuia pentru Basarabia” (26-28 iunie 1991), în acest sens publicând chiar şi un număr special al revistei „Moldova” sub genericul „Secretele Protocolului secret Ribbentrop-Molotov”. Mult timp după acel eveniment, atunci când mă întâlneam cu Gh. Buzatu, acesta mă întreba: „Când vor fi publicate materialele Conferinţei?”. Toată lumea ştia/ştie, că persoana care s-a ocupat cu adunarea materialelor Conferinţei a fost domnul Valeriu Matei, care promisese că vor fi publicate în volum… dar nu le-a mai publicat, afirmând că le-ar fi pierdut. Asta am şi spus la şedinţa C.I.R.M. din 5 iunie a.c. Să se fi simţit lezat oare cu ceva dl. V. Matei ?
Ziarista Nadia Roşcovanu de la „ Jurnal de Chişinău ”, prezentă la şedinţa C.I.R.M., a publicat o relatare despre eveniment, neomiţănd să-l întrebe pe dl V. Matei despre materialele pierdute. Dl V. Matei a răspuns nu tocmai politicos, ba chiar jignitor: „Parlamentul a organizat conferința, a avut un secretariat. Eu am pregătit materialele conferinței, raportul de bază care s-a ținut, declarația de la Chișinău din 28 iunie 1991, iar pe Petrencu nu l-am văzut acolo să aibă vreo contribuție. Omul vorbește după ureche. Atunci el era un neica nimeni și îl chema nicicum. În ce fel să iau eu documentele? Și ce să fac cu ele, borș? […]”.
Îşi poate oare imagina cineva că o singură persoană, chiar atât de erudită cum este dl V. Matei poate pregăti textul de bază şi textul Declaraţiei? Să fi uitat oare dl V. Matei că asupra acestor documente au muncit istorici, specialişti în materie? Dacă regretatul profesor Alexandru Moşanu ar citi aceste cuvinte spuse de dl. V. Matei s-ar răsuci în mormânt. Demn de remarcat este şi faptul că, dl. V. Matei declară cu orice prilej cum că el ar fi scris „Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova”. Cât ar părea de ciudat, aşa este ! Are dreptate… cu o singură precizare: el a scris ceea ce i-au dictat alţii.
În ceea ce mă priveşte, am participat la lucrările Conferinţei, expunând un studiu referitor la urmările imediate ale semnării numitului Pact, la ceea ce U.R.S.S. a numit impropriu „întărirea capacităţii de apărare a U.R.S.S. în condiţiile declanşării războiului, 1939-1941”. La momentul desfăşurării Conferinţei respective eram conferenţiar universitar, doctor în istorie şi fusesem ales decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova. La scurt timp după Conferinţă, la Moscova, a avut loc o lovitură de stat eşuată, rezultat în urma căreia U.R.S.S. a dispărut. În calitate de decan, chiar de la începutul anului de învăţământ (1 septembrie 1991) am introdus Catedra de Istorie a Românilor – prima în nou-proclamata Republica Moldova (R.M.). Toate aceste lucruri dl. V. Matei le cunoaşte şi, în mod justificat întreb: de ce m-a numit „atunci el era un neica nimeni și îl chema nicicum”? Răspunsul ar fi mai lung, însă poate fi şi acesta: în 1982-1985 am făcut doctorantura la Moscova. Atunci, la căminele pentru doctoranzi de pe strada Ostroviteanova a venit dl. V. Matei, care s-a prezentat ca fiind student la Universitatea „Mihail Lomonosov” de la Moscova. Dl. V. Matei ne-a fascinat, pe noi, basarabenii, cu vorba lui corectă românească, ne recita poezii etc. şi se plângea că ar fi urmărit/persecutat de Комите́т Госуда́рственной Безопа́сности – Komitet Gosudarstvennoi Bezopasnosti (К.Г.Б. / K.G.B – Comitetul Securităţii Statului, poliţia politică secretă din U.R.S.S.). După o anumită perioadă ne-a spus că s-a stabilit la mănăstirea Noul Ierusalim de lângă Moscova – unde era ghid – şi ne-a invitat la el. Eu am fost. I-am văzut chilia, plină cu cărţi româneşti. Ne atrăgea atenţia asupra turlei bisericii care era în reconstrucţie şi care era puţin înclinată (construită greşit). După ceva timp am aflat că dl. V. Matei a primit în Moscova un apartament şi că era reprezentantul/consultantul Uniunii Scriitorilor din Moldova la Moscova. Asta în timp ce la Moscova îşi desfăşurau activitatea mulţi alţi scriitori/literaţi, originari din R.S.S.M. La Moscova era Ion Druţă şi Nicolae Romanenco, care, începând cu anul 1969 era consultant cu problemele literaturii române din R.S.S.M. la Uniunea Scriitorilor din U.R.S.S., Ion Ungureanu şi alţii. De ce anume dl. V. Matei? Nu am un răspuns. Adică nu am probe. Dar mi-amintesc de un film, producţie sovietică, vechi-vechi, în care se demonstra activitatea miliţiei sovietice în lupta acesteia cu diverse elemente antisociale.
Era vorba de lupta cu hoţii. Şi iată că pe unul din ei, talentat şi experimentat, în sfârşit, miliţienii l-au capturat. Asta am reţinut: hoţului i s-a spus: ori colaborezi cu noi, ori te papă puşcăria. Bineînţeles, hoţul a acceptat colaborarea, a făcut şi carieră în organele de Interne ale U.R.S.S. În 1991 dl. V. Matei era în plină activitate (posibil, cu epoleţi invizibili?). Cine eram eu, conf. univ. dr., decan de Facultate, pentru el? „Un neica nimeni și [mă] chema nicicum”! Deşi dl. V. Matei nu poate să fi uitat că am fost membru activ al Partidului Forţelor Democratice, la care el a fost preşedinte. Nu poate să fi uitat că l-am ajutat în campania pentru postul de preşedinte al R.M. Nu poate să fi uitat ce dedicaţii mi-a scris pe cărţile ce mi le-a dat, dar dacă va fi nevoie, voi reveni.
Să nu omit un ultim aspect: unde sunt documentele Conferinţei? Dl. V. Matei întreabă: „În ce fel să iau eu documentele?”. Sunt martori care ţin bine minte cum alerga Valerică în sus şi-n jos prin sala Parlamentului (unde astăzi e Palatul Preşedintelui R.M.) şi aduna textele expuse în cadrul Conferinţei, spunând la toată lumea că le va publica. Iar acum face filosofie gastronomică: „Ce să fac cu ele, borș?”. La 23 august 2019 se vor împlini 80 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop şi a Protocolului Adiţional Secret, prin care cele două tiranii ale secolului al XX-lea, U.R.S.S. stalinistă şi Germania nazistă au croit harta Europei după bunul lor plac. Cu regret, pe noi, românii, această tranzacţie ne-a afectat tot atât de mult ca şi pe polonezi şi alte popoare (finlandezi, popoarele baltice). La noi rana războiului nu s-a tămăduit încă. Mai sângerează. România mai rămâne încă ruptă în bucăţi. Această stare de lucruri se datorează şi unor factori ce servesc interese străine României.
Noi, istoricii, vom marca acest trist eveniment – 80 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop şi a Protocolului Adiţional Secret -, prin organizarea unor simpozioane ştiinţifice, mese rotunde, alte manifestări. Printre altele, vom căuta şi materialele Conferinţei internaţionale „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele acestuia pentru Basarabia” din iunie 1991. Poate s-au păstrat în arhiva Parlamentului R.M.? Poate în arhiva S.I.S. al R.M.? Vom cerceta şi vă vom ţine la curent. Şi, în general, vom reveni la acest subiect.
Dl V. Matei este al doilea Iurie Roşca, cu deosebirea că acela s-a uzat mai repede, pe când acesta poate aburi mai convingător pe naivi, declarându-se „mare român” şi „academician”. Conf. univ. dr. Vasile Şoimaru are perfectă dreptate în ceea ce a scris. Îl voi ruga să publice acele studii. Dacă-i lustraţie, lustraţie să fie!
Comenteaza