•  Nu românii, ci rușii și ucrainenii

  • au ucis evrei în Transnistria!

 

La părăsirea Odessei şi, în general, a Ucrainei de sud-vest, pe care au avut-o în administraţie, românii nu au spart nici măcar un geam… Au lăsat totul în stare de funcţionare. Ne-au rămas de la acest corespondent de pe front, Vasili  Grossman, şi însemnări care nu au văzut lumina tiparului în presa militară sovietică. După câteva decenii, aceste notiţe au fost traduse şi publicate de doi americani, Antony Beenor şi Liuba Vinogradova, autorii cărţii A writer at war. Vasilii Grossman, Editura Vintage, 2005.

 

Despre această apariţie editorială ne-a scris dl Ioan Ispas, român din America. Textul domniei sale l-am introdus pe site-ul meu. Revin asupra acestui text atât de important, pentru a detaşa în chenar însemnarea făcută de Vasili Grossman asupra represaliilor antievreieşti de la Odessa.


Îl citez, aşadar, pe evreul sovietic Vasili Grossman:

„Darea de seamă a secretarului OBCOM [Obcom, abreviere de la Oblastnoi comitet (Comitetul regional) – A.P.], Riasents: Domanevka a fost locul în care evreii au fost executaţi. Ei au fost duşi acolo de poliţia ucraineană. Şeful poliţiei din Domanevka a ucis el însuşi 12.000 de oameni. În noiembrie 1942, Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor. Execuţiile în masă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite. Şeful poliţiei din Domanevka şi opt din cei mai apropiaţi colaboratori au fost arestaţi de români, duşi la Tiraspol şi trimişi în judecată.

 

Crime a făcut şi procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odessa, care ucidea opt sau nouă oameni pe zi ca să se distreze. Aceasta se numea pentru el „să mergem la împuşcat”. Ei ucideau oameni în grupuri separate (…)

Dar până a fost publicat ordinul lui Antonescu, doar 380 de evrei din Odessa au mai putut părăsi Domanevka şi patruzeci de copii care se aflau în creşă. Numărul total al evreilor din Odessa, executaţi în Domanevka, a fost de aproape 90.000 de oameni.

Cei care au supravieţuit au primit ajutor de la Comitetele evreieşti
din România”.

 

Citat memorabil, glorios pentru cauza adevărului.

 

Glosăm pe marginea acestui citat următoarele întrebări:

1) De ce nu apare acest text în lucrările holocaustologilor? De ce nu a fost mediatizat şi comentat de angajaţii Institutului care cheltui banii publici ai românilor pentru cercetarea Holocaustului imaginar din Transnistria?

 

2) De ce în Raportul comisiei Wiesel nu apare nici o referinţă la procesul intentat de autorităţile româneşti din Transnistria criminalilor de la Domanevka? Cum s-a încheiat acest proces? Unde se află arhiva acestui proces?

 

3) Existau în Transnistria, sub ocupaţia românilor, creşe pentru copiii evrei?

 

De la acelaşi Vasili Grossman ne-a rămas şi explicaţia pentru crimele săvârşite împotriva evreilor din Ucraina: „În 1932, zece ani după războiul civil, campania dusă de Stalin împotriva chiaburilor şi pentru colectivizarea forţată a agriculturii a provocat o mare foamete şi moartea a şapte milioane de oameni (…) Agenţii stalinişti au răspândit zvonul că evreii au fost de vină pentru această foamete. Acest factor ar putea explica mai târziu entuziasmul cu care ucrainenii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor”.

Aşadar, „entuziasmul cu care ucrainenii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor…”

Acest evreu, Vasili Grossman, un evreu bine informat, nu spune niciun cuvânt despre români în relatarea sa despre asasinatele din Ucraina care au făcut victime zeci de mii de evrei pentru cingura vină de a fi evrei! Relatarea lui Vasili Grossman este făcută chiar în zilele imediat următoare evenimentelor la care se referă.   

După același referent, ajuns apoi un celebru scriitor de limba rusă, concurent al lui Mihail Șolohov, în Transnistria administrația românească a fost agreată de localnici. E timpul ca arhivele de la Odessa, Kiev și Moscova să fie puse la dispoziția istoricilor imparțiali, corecți.

 

Ion Coja