Ce spunea antropologul Vintilă Mihăilescu despre Drapelul Național – 26 iunie
Data de 26 iunie este Ziua Drapelului Național al României, iar cu acest prilej în toată țara au loc ceremonii militar-religioase. Ziua de 26 iunie a fost proclamată Zi a Drapelului Național al României în mai 1998.
Istoria oficială a Tricolorului, un simbol mai vechi decât Marea Unire, începe în 1848, drapelul fiind adoptat în forma actuală în 1867, în timpul domniei lui Carol I: albastrul apare lângă hampă, galben în mijloc, roșu în partea exterioară.
Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului al XIX-lea, putând fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui).
Tricolorul românesc e simbol de libertate la 1848 și de unitate la 1859. Îi însoțește pe ostașii care aduc independența României în 1877. Spre el vor privi cu speranță românii în lupta pentru unitate, încununată la 1918.
Astăzi, îl vedem zi de zi pe instituțiile publice, dar tricolorul nu este doar un decor oficial, el căpătând suflet când e purtat de un sportiv victorios sau când onorează un militar căzut la datorie, ne umple de bucurie și ne sprijină în suferință, fiind un simbol care se transformă în sentiment atunci când se întâlnește cu momente cheie din viețile noastre și din destinul țării.
Înfățișarea drapelului are rădăcini adânci în trecutul nostru. „Este o întruchipare a culorilor Principatelor Române, este un simbol al unității naționale din timpul domniei lui Mihai Viteazul, când știm că a avut loc prima Unire politică a Țărilor Române, și nu în ultimul rând, este o prezentare a celor mai frecvente culori care apar pe toate țesăturile populare din toate regiunile României”, explică muzeograful Șerban Constantinescu, de la Muzeul Național de Istorie a României.
Tricolorul a apărut din dorința de unitate a moldovenilor și a muntenilor. La începutul secolului al XIX-lea, în vremea domnitorilor Alexandru Dimitrie Ghika și Mihail Sturdza, steagurile Principatelor aveau doar două culori: în țara Românească galben și albastru, în Moldova – roșu și albastru. Primul decret pentru a prezenta tricolorul ca steag național datează de la 14 iunie 1848. Steagul revoluționarilor de atunci avea aceleași culori ca astăzi, dar așezate orizontal.
În 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite. „Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții și unde se vor naște copiii voștri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinței, ordinei și al disciplinei ce reprezintă oastea”, declama domnitorul.
În forma pe care o are și astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I. „Pânza era tricoloră, albastrul apare lângă hampă, deci culorile sunt pe verticală, galben în mijloc, roșu în partea exterioară. În cele patru colțuri, niște ghirlande din frunze de laur, apărea cifrul domnitorului Carol I, iar în centru era pictată stema țării”, amintește Șerban Constantinescu.
În 1948, comuniștii au interzis însemnele regatului și au așezat pe steag noua stemă a republicii. „Toate țările devenite socialiste sau comuniste după al doilea Război Mondial și-au schimbat stemele, introducând elemente sovietice. E clar că ele nu aveau nici o legătură nici cu tradiția stemelor, nici cu heraldica”, arată Cornel Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Național.
Românii vor șterge stema cu elemente sovietice de pe steag în Decembrie 1989, recuperându-și astfel drapelul, după mai bine de 40 de ani în care nu le mai aparținuse.
Pentru sportivi si pentru exploratori, drapelul nu are răceala însemnului oficial, ci este, înainte de toate, semnul victoriei și al mândriei de a fi român. „Drapelele naționale au o origine în steagurile, drapelele de luptă. În cazul războaielor, pornești la atac cu steagul și o faci de sute și sute de ani. Sportul este un fel de competiție, de război dacă vreți, pașnic, între două țări”, analizează antropologul Vintilă Mihăilescu.
De câțiva ani, drapelul are și o zi a lui – 26 iunie. Dar ne însoțește mai ales de Ziua Națională, când ne ajută să ne amintim cine suntem.
Alo oameni , numai bateti campii cu gogosi d-astea din Scoala de indobitocit imperial- romană ! Nu este drapelul nostru , este drapelul Corporatiei ROMANIA , care nu este tara noastra ci este o Companie comerciala posesiune a Vaticanului . Statul ROMANIA este o Corporatie privata inregistrata la Londra .STATUL ROMAN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE poate fi gasita pe Dunns& Bradstreet …D-U-N-S Number 53-567- 7120
Toate razboaiele duse sub acest drapel , au fost razboaie duse pentru interesele geopolitice ale Vaticanului , toti care au mierlit-o pe front au murit pentru interesele geomilitare ale Vaticanului .
Ar merita dat la gunoi acest text, dar am obosit. Prostiile lui Nicușor Cohen m-au dat gata! N-am replică!
_ @(* nicu cohen 27 iunie 2022 la 10:35 pm – Alo oameni , numai bateti campii cu gogosi d-astea din Scoala de indobitocit imperial- romană ! Nu este drapelul nostru … *)
…
-I) „nicu cohen”, …toată lumea cunoaște faptul că „Tricolorul ROMANIEI” – *Roșu – Galben – Albastru*, nu este „Drapelul vostru”, … pentru că Dumnezeirea (_ Facerea / Geneza 1/1,(2-31)…
nu v-a dat în / (prin Geneză / Facere), Genetică „Un TRICOLOR” reprezentativ al *Împlinirii Legii Evoluției* (coroborează) _ Evoluția 1/1,(2-4 _ *Gheorghe*); _ Isaia 9/1,2,(6); 52/6 _*Iată-Mă!*; (65/1), …
„bagă la cap, cum este scris despre Împlinirea Legii Evoluției!” _ Romania 10/4,(14-?!!!),16-2022, … & … _ Fapte 3/16-2022; _ Ioan 5/39; _ Romania 5/14; _ Luca 16/29-31, …(adică), prorociile vorbind despre „Împlinirea Legii Facerii Omului după Chipul și Asemănarea Noastră (așa cum este scris / citește / coroborează): …
_ Facerea 1/(1-24),25 (Nașterea) – 31 (Decembrie) = „Aceasta a fost Ziua a 6-a”; _ Galateni 4/4; _ 1 Timotei 2/5,6; _ Filipeni 2/6-9 _*Gheorghe*, „născut din Tatăl IOAN, (și) …„făcut /(zidit), în pîntecele mamei MARIA (coroborează) _ Galateni 4/4; _ Matei 1/18-21,2022,(23); 12/18-21,2022,(23); _ Apocalipsa 5/1-9; 14/6,14; 22/13-2022, …
*Urmînd*, (în derulare), „Ziua a 7-a” _ Facerea 2/1-3 … & …
_ 2 Petru 3/3-8: …
-*3. Inainte de toate, sa stiti ca in zilele din urma vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trai dupa poftele lor
4. si vor zice: „Unde este fagaduinta venirii Lui? Caci, de cand au adormit parintii nostri, toate raman asa cum erau de la inceputul zidirii!”
5. Caci inadins se fac ca nu stiu ca odinioara erau ceruri si un pamant scos prin Cuvantul lui Dumnezeu din apa si cu ajutorul apei
6. si ca lumea de atunci a pierit tot prin ele, inecata de apa.
7. Iar cerurile si pamantul de acum sunt pazite si pastrate, prin acelasi cuvant, pentru focul din ziua de judecata si de pieire a oamenilor nelegiuiti.
8. Dar, preaiubitilor, sa nu uitati un lucru: ca, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, si o mie de ani sunt ca o zi.*
…
-II) Nu te contrazice nimeni, cînd zici că Drapelul / „TRICOLORUL Românesc” nu este „Drapelul Vostru”, …pentru că toată omenirea știe că voi aveți Drapelul „BICOLOR”, deci ia „Aminte!”, căci sînteți în minoritate și la „culori reprezentative”, …„reprezentativitatea fiind implicită (și) în genetică”, …care va fi probată / demonstrată „Științific” / „ADN & ARN”.
-Citindu-ți comentariul, înțeleg că „Nu aveți ca DATINĂ / Sărbătoare / Ritual / TRADIȚIE, nașterea Mintuitorului în 25 Decembrie / Crăciunul” !!!(?), …fapt care „demonstrează că, …sînteți departe de Adevărul Revelat prin Scripturile Românești / Latinești, Ancestrale / Primordiale”, …(din care v-ați inspirat și voi prin falsa religie botezată ca „iudeo-creștină”, …sau poate că d-vs. și omologii voștri care „bîntuiți prin Romania”, aveți alte „scrieri religioase / mistice”, care vă motivează reacțiile / comportamentul, de regulă „indecent / jignitor”, …
context în care este ușor de înțeles faptul că „Nu veți cunoaște Adevărul” (_ Ioan 8/32; _ 2 Petru 3/12-16), …pentru că „nu vă este dat” (_ Matei 19/11), să puteți ajunge la „Sîrșitul / Împlinirea Legii!”; … & …
-Citește: _ Mica 3/5-7: …
-*5. Asa vorbeste Domnul despre prorocii care ratacesc pe Poporul Meu, care, daca au de muscat ceva cu dintii, vestesc pacea, iar daca nu li se pune nimic in gura, vestesc razboiul sfant:
6. „Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi… fara nicio vedenie! Si intunericul… fara nicio prorocie! Soarele va asfinti peste acesti proroci, si ziua se va intuneca peste ei!
7. Vazatorii vor fi dati de rusine, ghicitorii vor rosi, toti isi vor acoperi barba, caci Dumnezeu nu va raspunde.”*
…
-Mesia. _ Isaia 53/1-11; _ Romania 5/14; 10/4,(16-2022); _ Ioan 10/8-16; 16/25; _ Romania 16/25; _ Coloseni 1/26; _ Ieșirea /(Trimiterea _ Galateni 4/4) 4/(1,10),11-16.
-I) _ În comentariul anterior, privitor la faptul că *TRICOLORUL – Drapelul Românesc” nu este „Drapelul vostru BICOLOR”, …inclusiv și implicit despre (că): …
-„Nu aveți printre „Datini / Sărbători / Ritualuri / Tradiții, …-„CRĂCIUNUL, Ziua Nașterii Mintuitorului, (în concordanță și conformitate cu Scripturile Românești) în *Ziua 25 Decembrie – Crăciunul – 31 Decembrie* (vezi) _ Facerea 1/(24),25 +6 zile = 31 Decembrie -„Aceasta a fost Ziua a 6-a”, …
după „Ziua a 6-a”, adică, după 31 Decembrie, urmînd Anul Nou! / Un Nou An! _ adică „ritualic” _ Ziua a 7-a _ Facerea 2/1-3, în derulare _ 2 Petru 3/15-17), …acum fiind încă Noapte, …
#( Întuneric în Evoluție, inclusiv și implicit, Întuneric în Știință /(parabolic -„Credință”) _ Matei 17/(1-5),20-2022,(23); _ Osea 4/6-12; _ Maleahi 2/1-9; 3/5-9)#, …
…Noaptea, spre Zorii – Dimineața Zilei a 7-a _ 2 Petru 1/19-2022, …sau „Scripturistic /(parabolic), Ziua a Doua” (coroborează) _ Isaia 6/8-(13 _ Romania 1/14,15); 9/1,2,(6-2021); 21/11-16; _ Marcu 1/35; _ Ioan 1/29,30,35; _ Fapte 7/26; 22/30; … & …
_ Matei 27/62-66/67: …
-*62. A DOUA ZI, care vine dupa Ziua Pregatirii, preotii cei mai de seama si fariseii s-au dus impreuna la Pilat /(Domnul), …
63. si i-au zis: „DOAMNE, ne-am adus aminte ca Înșelătorul Acela, pe cand era inca in viata, a zis: „Dupa trei zile voi invia.”
64. Da porunca, dar, ca mormantul sa fie pazit bine pana a treia zi, ca nu cumva sa vina ucenicii Lui noaptea sa-I fure trupul si sa spuna norodului: „A inviat din morti!”
…ATUNCI ÎNȘELĂCIUNEA ACEASTA DIN URMĂ AR FI MAI MARE DECÎT CEA DINTÎI.”
65. Pilat le-a zis: „Aveti o straja, duceti-va de paziti cum puteti.” … & … (_ Isaia 21/11,12 – „Noaptea & Dimineața Zilei a 7-a” _ Romania 10/4,16-2022);
66. Ei au plecat si au intarit mormantul, pecetluind piatra si punand straja.”*;
…& …
-II) Tîlcuind unele din „Datinile / Tradițiile Ortodoxe” implicit „Conexiunea cu Scripturile / Taina Dumnezeirii”, …vă spun că, …
voi, („catolici / iudeo-creștini”), …și alte „religii / confesiuni, inspirate tendențios din Scripturile Primordiale – ORTODOXE, …neavînd „tradiția CRĂCIUNULUI -25 Decembrie Anual, …nu aveți nici *tradiția venirii lui Moș CRĂCIUN, …(în), …NOAPTEA Zilei a 7-a*, …deci implicită neputința / imposibilitatea „primirii DARURILOR (pentru copilași _ Ioan 1/1,2,5,12-14) _ Efeseni 4/(5-7),8; _ 1 Corinteni 12/4-11, …
tîlcuirea fiind „doar parțială” (vezi _ Ioan 16/25; _ Romania 16/25; _ Coloseni 1/26), …voi continua altă dată „destăinuirile”, …inclusiv referitor la „alte Tradiții / Datini – Ritualuri / Sărbători, …cum ar fi „COLINDELE”, care „tîlcuite” probează „Originalitatea / Primordialitatea Ortodoxiei / Scripturile Românești, Traco-Dacice, Zamolxiene / Latinești – Autentice”, …
##(„Colinde / Datini / Tradiții”, pe care nici voi și nici alte popoare nu le au)##: …
-dintre toate, (fără dintre cele „mistico / superstițioase”), …precizez doar cîteva, cum ar fi: …
„Plugușorul”, „Sorcova”, „Bradul”, „Steaua” & „Trei Crai de la Răsărit”: …
-*Steaua Sus Răsare, Ca o Taină Mare, Steaua Strălucește și Adeverește, …( _ 2 Petru 1/19-2022; _ Isaia 9/1,2,(6); _ Ioan 1/1,2,5,14; _ 1 Timotei 2/5,(6); _ Filipeni 2/6-9; _ Isaia 52/6 _ *Iată-Mă!*; 65/1 _ *Iată-Mă! Iată-Mă!*; 53/1-11; _ Daniel 12/(1,4),9,(13),10,3.
…
– Mesia /„Înșelătorul Acela!” (_ Matei 27/62-66/67); … & … _ Ioan 1/1,2,14; 4/25,(26); 5/39; 8/(21,23,24,26-29,42-47),58: …
-*58. „Adevarat, adevarat va spun ca mai inainte ca sa se nasca Avraam, sunt Eu.”*, … & …
_ Ieșirea (Trimiterea _ Galateni 4/4) 4/(1,10),11-16.
_ *Tricolorul* este implicit în „Semnul Legămîntului / Noe / Curcubeul Meu”, definit prin cele 7 Culori, corespunzătoare celor 7 Zile în care, Dumnezeirea a Împlinit Lucrarea Facerii Omului „După Chipul și Asemănarea Noastră” _ Facerea 1/(24),25 Dec.-Nașterea + 6 Zile = 31: -„ Aceasta a fost ziua a 6-a”, …„Urmînd Ziua a 7-a” _ Facerea 2/1-3, …
deci, reluînd, iată culorile principale ale Curcubeului”/„Semnul Legămîntului / Noe”: … „RoGvAiv” = Roșu-Galben-Albastru;
…
_ În continuare, postez copia unui „mesaj” postat în Blogul personal, încă din data 16 iulie 2014, (vezi: Subiectul): …
_*Aruncati mreaja spre dreapta Corabiei* _ Ioan 21/3,[4],6; _ Osea 4/6; _ Matei 4/4.
… – Subiect implicit: …_ *Curcubeul Meu / Semnul legamantului – Noe* _ Gen.[1-10],11, 2012, 3013, 2014 -[15-17]; 6/[1-10],11, 2012, 2013, 2014 –[15-17]]; 7/[1-10], 11, 2012, 2013, 2014 –[15-17]; 8/[1-10],11, 2012, 2013, 2014 –[15-17]; 9/[1-10],11, 2012, 2013, 2014 –[15-17].
…
-1) _ In concordanta si conformitate cu prorocii[le]: …-”Vie (este) Imparatia Ta, …Precum in Cer si pe Pamant” (vezi) _ Matei 6/10, …*Spectrul Luminii*, … si in acelasi context, …*Spectrul Lumii*, …“au directia”/*sensul de deplasare* -“spre Rosu”, … (vezi) _ Matei 5/14; _ Ioan 8/12, …
…
…[si], …pentru ca, “norodul sa nu moara in pustiu /[din lipsa de mancare / hrana, …[adica] necunoscand Calea / Lumina, Adevarul si Viata” (vezi / implicite) _ Ioan 14/6; 6/35,41,48; _ Matei 4/4; _ Osea 4/6, …
…in contextul [ca] Eu vorbesc din Corabie (vezi / implicite) _ Isaia 21/11, 2012, 2013, 2014 –[15,16]; _ Ioan 21/3,[4], …”trebuie “sa cautati paini si cativa pestisori pentru hrana norodului” (vezi) _ Matei 15/[32,33],34, …[adica] “sa aruncati mreaja [*Cuvantul Meu*] inspre dreapta Corabiei” [acum dupa noaptea zilei a 7-a] (vezi) _ Ioan 21/[4,5],6, …[astfel]: …
… (vezi) _ Matei 4/[18],19,[22]; _ Faptele Ap.3/22; _ Ioan 21/[4,5],6; _ Romani[a] 10/17,[18-20].
…
2) _ In concordanta cu prorocii[le] (vezi) _ Ioan 5/30; 14/6, … este posibil sa nu fiti pregatiti sa Ma primiti (vezi) _ Ioan 1/1,5,[11], 2012, 2013, 2014; _ Matei 13/57; _ Marcu 6/4; _ Ioan 4/44; 10/20,[21]; 9/[39],40,41, …[si], pentru ca “nu ati inteles”, [ca], …
…
… *Scripturile se traiesc* /[adica], …“prorocii au vorbit despre fapte si evenimente viitoare” /[adica], care vor urma in viitor / acum, in Vremea de pe Urma (vezi) _ Daniel 12/[1],4,9, …care este, Vremea Sfarsitului Tainei (vezi) _ Matei 24/14; _ Romani[a] 10/4, …adica, urmand a se produce / care se petrec acum, fiind vorba despre vremea Sfarsitului Tainei” (vezi) _ Apocalipsa 10/7; 1/1; _ Matei 13/34,35,[16,17], 13-15, …[adica], in vremea de pe urma [aceasta] care nu a mai fost [niciodata , niciodata, niciodata] (vezi) _ Daniel 12/1; _ Ev.1/[1],2; _ Galateni 4/4.
…
-3) _ Presupunand ca sinteti dintre cei potrivit cu prorocii[le] (vezi) _ Matei 19/30; 20/16; [22/14], …si ca sinteti desteptati / treji (vezi) _ Isaia 21/11, 2012, 2013, 2014 -16, …[si] ca veti intelege mai mult [si mai bine], …va rog sa incercati sa va purtati “ca ucenic[i], [si] sa aruncati mreaja [Cuvantul Meu]” (vezi) _ Matei 4/[18],19,[20]; _ Ioan 21/6; _ Romani[a] 10/17,[18-20], …”in dreapta Corabiei”/”[adica], inspre Rasarit”, [astfel]: …
…
… _ “Urcand in Corabie ca [un] ucenic” [vezi] _ Ioan 21/2,3,
…[aveti grija cum va orientati], sa nu faceti confuzie intre “Apus” si *Rasarit* (vezi) _ Matei 2/1-4; _ Daniel 12/[1],3,[10]; _ Isaia 9/1,2,[6], …
…
…si, [atentie mare], …sa nu faceti confuzie, intre“Nord si Sud” / “Prova si Pupa” / “Babord si Tribord” / ”Stanga si Dreapta Corabiei”, in contextul implicit, precizat in prorocii _ Isaia 6/8,[9-11], 2012, 2013, …[adica], …
…
…pentru ca sa intelegeti, care este partea Corabiei [conform] _ Ioan 21/4, …”inspre care sa arunci mreaja, pentru a prinde pesti” (vezi) _ Ioan 21/5 , …[”dupa noaptea Zilei a 7-a” / zorii – dimineata Zilei a 7-a (vezi) _ 2 Petru 1/19; _ Ioan 21/3, …[care a inceput dupa 2012 /[implicit Sfarsitul Calendarului MayAn], …si, continua cu 2013, …2014 -16…(vezi) _ Isaia 6/13; 7/14; _ Geneza 1/14; _ Ioan 1/14; 3/14; 10/14-16; _ Marcu 8/14, …
…
…[asa cum am vorbit intr-un mesaj anterior, cu subiectul *Curcubeul Meu / Semnul legamantului – Noe*, in care am scris “directia –spre Rasarit / in dreapta Corabiei”: …
…
… inclusiv precizarea: …
…
-4) … _ Mesajul contine unele “pre-viziuni de actualitate / contemporaneitate”, … incluzand fapte si evenimente care “se traiesc / se petrec” (vezi) _ Luca 17/20; _ 2 Petru 1/19,[20]; 3/8, … implicit[e] “evenimente viitoare”, [repet / “dupa Sfarsitul Calendarului Mayas in 2012”], …
…
… implicite in “Noua Era Astrala care a inceput inca din 2013”/[adica, dupa Ziua a 6-a, cand a inceput Ziua a 7-a] (vezi) _ Geneza 1/26-31; 2/1-3, …si care, …potrivit “prorocilor” (vezi) _*Inceputul venirii Luminii – Zilei a 7-a* (vezi) _ Isaia 9/1,2,[6]; _ Ioan 1/1,5,[11], 2012, 2013, 2014 – 16; _ Matei 13/13-15,[16,17],34,35; _ Ioan 16/25, …in fond fiind vorba despre: …
…“mersul / deplasarea Spectrului Luminii, implicit a “Luminii Lumii” (vezi) _ Matei 5/14-16, …adica, deplasarea *Spectrului Luminii, spre Rosu* _ Matei 6/10, …[adica]: “Spectrul Lumii, spre Rosu”: …
…
…“inspre rasarit” / Tot spre Rasarit / spre Rosu, …
…
…[si], vorbind deslusit (vezi) _ Ioan 16/25, …-*de la Corabie (vezi) _ Isaia 6/[8]-13, …adica, …de la *Romani[a] 5/14; 10/[14-?],17,[18-20]*, … inspre rasarit (vezi directia)
…
…-Romania / Basarabia, Belarus, Bulgaria, Albania, Grecia, Ukraina, Rusia, China, Mongolia, Coreea de Nord / Sud, Japonia, …[s.a.], …
…
… pentru ca /[asa cum am mai zis]: “norodul moare in pustiu din lipsa de hrana” (vezi) _ Matei 4/4; _ Osea 4/6, …
…
…astfel incat, “aruncand mreaja [in]spre dreapta Corabiei, sa puteti prinde pesti care au aripi si solzi” (vezi) _ Levitic 11/9,10,[11,12]; _ Deuteronom 14/9,10; _ Matei 4/[18],19,[20-22], …[acum] dupa noaptea zilei a 7-a (vezi) _ Ioan 21/5; _ Isaia 21/11, 2012, 2013, 2014-[15-16], …asa cum am zis [si repet]: …”pentru mancare / hrana” (vezi) _ Matei 4/[18],19,[20-22], _ Matei 4/4; _ Osea 4/6; _ Luca 5/[1]-11.
…
= Cu stima. – Moise Gheorghe, care [talmacit] inseamna …*Mesia*, …[in conformitate cu prorociile Revelarea 2/17; 3/12] … & … _ Isaia 7/14; _ Matei 1/[18],21,[23];17/1,[2,3],5; _ Romani[a] 5/14; 10/[14 – ?!],17,[18-20]; _ Ioan 4/25,[26]; 1/1,5,[11], 2012, 2013, 2014; _ Luca 8/5-8,15; 16/29,31; 18/8; 24/25-[27],45, …
… _ *Si va fi Lumina !* _ Isaia 9/1,2,[6]; _ Faptele Apostolilor 26/23; _ Daniel 12/[1],3,[10]; _ Ioan 9/39,[40,41]; _ Matei 5/17. … & …
…
– Vedeti ?!!!: … .
…
_*Cerul si Pamantul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece* (vezi) _ Matei 5/18; 24/35; _ Marcu 13/31; _ Luca 16/17; 21/33; _ Daniel 11/14; 12/10,3,1.