Un anunţ de suflet de la dl Călin Kasper

Vreau sa anunţ pe toţi cei interesaţi că la Bookfest-ul de la Bucureşti, Editura Virtuala se va prezenta cu încă un roman de-al meu. (Cel puţin aşa suna promisiunea. Sper că va reuşi performanţa.) Cartea se va gasi la Gaudeamus începând de vineri, 16 noiembrie, la Standul autorilor independenţi, nivel 7.70, stand 363.

Planul acestei cărţi s-a înfiripat la o întalnire cu câţiva Fraţi, care m-au întrebat cam pe la începutul acestui an cam cum s-ar putea aplica învăţătura lui Codreanu societăţii din zilele noastre. Pentru ei am scris cartea, care este una tezistă, fiindcă în ziua de azi nu se mai face arta pentru arta. Astfel că am descris evoluţia a doi puşcăriaşi, care-şi găsesc drumul în viaţă urmând o anumită învăţătură, cât şi modul cum s-ar putea aplica aceasta într-o firmă IT, la o asociaţie agricolă şi într-o primărie sătească. Aşa, ca să acopăr cât mai mult cu o singură plapumă.

În carte sunt şi teme de dezbatere pe care Fraţii le pot pune în discuţie la şedinţele de cuib, sau îndrumări de cum s-ar putea prelua puterea pe plan local, bineînţeles legal, aşa cum îşi dorea şi Căpitanul. Una dintre temele propuse Fraţilor pentru dezbatere mi-a fost sugerată de un text pe care nu mai ştiu unde l-am citit şi care făcea referire la faptul că evreii trăitori oriunde altundeva, au obligaţia să rămână fideli statului Israel. Nu intru în politică, pentru că dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci s-ar putea explica multe lucruri, precum mutarea evreilor români în 1941 în Transnistria sau de ce prin 1935 Stalin a executat o groază de evrei aflători în structurile de conducere ale URSS. Mie însă mi-au rămas agăţaţi ochii de fraza că au această obligaţie ORIUNDE ALTUNDEVA S-AR AFLA. Aşa au luat naştere rândurile următoare:

*

                                      Neamul românesc va deveni poporul ales de Dumnezeu!

Într-o bună zi, Domnul se hotărî să coboare din nou pe pământ ca să vadă ce mai fac, cum o mai duc şi cum mai stau pământenii cu credinţa. Şi ca să nu umble singur, îl luă şi pe Sfântul Petru după el. Prima ţară pe care au călcat-o cu piciorul a fost Israelul. Aici însă, văzând că nici după două mii de ani învăţăturile fiului său n-au fost acceptate, Domnul se întristă din calea-afară. Dar cel mai mult îl năcăji pe Dumnezeu călcarea legământului încheiat cu Moise pe muntele Sinai, atunci când acesta a primit tablele cu cele zece porunci.

Aşa că, trist şi năcăjit, Dumnezeu se aşeză pe un bolovan, îşi dezlegă sandalele şi-şi scutură praful de pe picioare.

Cari legământî cu Moisi, Doamni, că nu prea-mi aducî aminti ci scria în ielî? spuse Sfântul Petru, privind la picioarele cam noduroase ale Domnului.

Cum care, bre? Ăla că n-o să vă mai închinaţi la viţelul de aur!

Doamni, dar ievrieii nu si mai închinî la ielî di multî vriemi! Acum o facî cu multî smierienii la Zidul Plânjierii!

Petre, „Viţelul de aur” este o expresie generală care defineşte tot ce are valoare materială în lumea pământească: aur, diamante, platină, bani, acţiuni, opere de artă, dividende, firme, bănci etc… Cred că mai mult de 50% din valorile materiale ale lumii sunt în mâini evreieşti!

92,35 la sutî, dupî ultimili statistici!

Păi vezi? Şi-atunci de ce spui că nu se mai închină la idoli? Iar de Zidul Plângerii să nu-mi mai aminteşti vreodată, fiindcă eu sunt cel care citeşte bileţelele cu dorinţele celor care se roagă acolo. Aproape nici unul din ele nu are legătură cu mântuirea sufletului. Cei mai mulţi mă roagă să-i fac miliardari, iar un nenorocit mă ruga mai dăunăzi să-l ajut să ajungă între cracii Matildei! Auzi neruşinare! Să-mi ceară Mie să devin proxenet! De la o vreme nici nu mai citesc bileţelele alea, fiindcă cum le deschid, cum simt că mă iau dracii! De asta m-am hotărât să nu-i mai socotesc pe evrei popor ales. O să-mi iau lumea-n cap şi o să caut alt neam, care să merite să stea sub oblăduirea mea.

Umblară apoi pe tot pământul, cercetând şi cumpănind ce popor ar merita să intre sub graţia divină. Niciun neam n-a scăpat de ochiul ager al Domnului — afară de italieni, din cauza lui Petru, care n-a vrut să meargă la Roma nici dacă l-ai fi răstignit. Aşa au ajuns la Gurile Dunării, apoi au străbătut Bărăganul, au vizitat mănăstirile din nordul Moldovei, au trecut Obcinele în Transilvania, apoi Carpaţii Meridionali, ca să viziteze Oltenia şi Muntenia. Şi după tot ce au văzut în ţara lui Foaie-Verde, i se puse Domnului pata pe români şi îşi dădu seama că îi căzură nespus de dragi la inimă.

Pe românaşii ăştia cred că o să-i fac popor ales! Tu ce zici, Sfinte Petre?

Doamni, nădăjduiescî că nu ţi-ai chierdutî minţili. Pi proştii aiştia vriei să-i pui în locul ievrieilorî?

Ce ai tu împotriva lor?

Doamni, din câti am văzâtî şi avuzâtî, am multi di spusî. Poporaşiul aista-i camî lienieş şi nu-i placi munca. Tot ci înciepî românii, nu terminî. Dintr-un zâdarî fărî di harî, căruia i sî năruia totî ci construia, au făcutî ierou naţionalî. Meştierul Manoli îi slăvitî în baladi şi cântici. Dupî cum criedî io, ie mai profitabilî sî ti închini la un jâţăl, decâtî sî râdici în slava ceriului un zâdarî ci nu-i bunî di nimicî. Apoi, deşi ţara lorî ari multi bogăţâi, nu suntî în stari sî li punî în valoari. Aproapi oricini îi poati duci di nasî, îi poati păcăli, ca pi pruncii ciei neajunşi la priciepiri. Suntî creduli şi dauî, ca indienii, aur vieritabilî pi mărgieli di sticlî. Ci s-o mai lungiescî, au o ţarî frumoasî şi bogatî, pi cari n-o meritî. Nouă ne-ai datî deşiertul şi o mari moartî, dar din cari scoatim şi din chiatrî seacî lămâi şi portocali, iar din mariea şia moartî sari, adicî clorurî di natriu, pi cari o vindiem în toatî lumea ca leacî pientru dureri di şali. Iar cândî am vrutî sâ faşim din Moldova statî ievrieiescî, te-ai împotrivitî cu îndărătnicii, pientru cî, zâșeai, ţara aiasta iasti grădina Maișii Domnului! Ai dievenitî cam antisiemitî de-o vriemi încoaci, Doamni!

Petre, destul cu vorbăria, că cu cât vorbeşti mai mult, cu atâta spui mai multe prostii. Cred c-ar trebui să ţii şi tu sama de-o vorbă de pe aceste meleaguri, care zice că e bine să vorbeşti cât trebuie şi ce trebuie. Tu îi ţii pe oamenii aceştia de proşti. Ai uitat cumva prorocia din Evanghelie, care spune că „Fericiţi cei săraci cu duhul, pentru că a lor va fi împărăţia cerurilor”? Dacă chiar ar fi proşti precum spui, ăsta ar fi un motiv în plus ca să le fac cuib ca la barza chioară şi să-i iau în grija me. Dar proşti nu sunt, Petre, aşa par doar dacă nu te uiţi atent la ei.

Iar eu când l-am conceput pe om, nu l-am făcut pentru muncă! Munca prea multă îndobitoceşte! De aia l-am împuternicit pe om să fie stăpân peste animale, ca să pună la muncă bou şi cal, nu să tragă el la car sau la căruţă. Iar în Eden am pus chiar şi o placartă că munca este interzisă! A venit însă povestea cu Eva şi a trebuit să schimb planul iniţial, obligându-l pe om ca să-şi câştige traiul cu sudoarea frunţii. Munca nu e un scop în sine, ci o pedeapsă dumnezeiască de care nu trebuie să abuzezi!

Românii sunt creduli, zici tu, ca şi cum credulitatea ar fi un mare păcat. Creduli sunt doar acei oameni care sunt slujitorii adevărului şi care nu-şi pot închipui că există ticăloşi care umblă cu minciuni şi şiretlicuri. Tu şi cu Pavel v-aţi dus la Roma ca să propovăduiţi cuvântul lui Christos, dar n-aţi făcut acolo nicio brânză, cu toate că tu le-ai dovedit puterea credinţei creştine înviind-o pe Taviţa din Iope. De ce n-aţi reuşit? Pentru că romanilor le-a lipsit credulitatea. În schimb, Apostolul Andrei ajuns la Gurile Dunării, a încreştinat tot poporul dacilor fără să fie nevoie de nicio minune, pentru că poporul acela era alcătuit din oameni creduli din fire, cărora nu le-a venit greu să creadă în fiul meu şi în Mine. Acest neam românesc, ca urmaş al dacilor, este singurul din lume care s-a născut creştin! Născut, nu făcut!!!

Tu spui că tot ce încep, nu termină. Dar ai văzut câte biserici au construit în ultima vreme? Sunt sate care au şi câte trei biserici, mândre şi frumoase! Şi ce e mai important, în toate duminicile şi de sărbători, aceste biserici sunt pline de credincioşi! Ei sunt cam singurii din lume care înţeleg cu adevărat vorba fiului meu: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa!”

Referitor la faptul că sunt delăsători, ai uitat vorbele din Scriptură? „Priviţi la păsările cerului, care nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci nu duceţi grijă spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc şi păgânii; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc de ce aveţi nevoie. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.”

Iar faptul că nu sunt în stare să adune bogăţii pe pământ este în armonie cu alte vorbe ale Cărţii Sfinte: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” Iar bogăţiile României unde s-au dus? Prin grija Mea, au ajuns acolo unde trebuia: cu acei bani s-au construit bisericile Kremlinului şi ale Kievului, ale Budapestei şi Vienei, ale Athosului şi cele din Ţara Sfântă, la Constantinopol şi chiar în Germania. Iar poporul român, sărac cum este pe pământ, şi-a adunat comori în cer. De asta are Maica Domnului grijă de ţara şi de neamul ăsta, pe care şi eu am început să-l îndrăgesc. O să-l fac neam ales şi atâta vreme cât îmi va fi şi pe mai departe credincios, îi voi purta de grijă dumnezeieşte!

Doamni, dară tu nu viezi și înapoiaţi suntî?

Lasă-i să fie, pentru că mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi. Iar ţie, Sfinte Petre, care mă faci antisemit din senin, fiindcă e dreptul meu să rup un legământ pe care nu-l mai respectă de mult cealaltă parte, îţi voi lua o vreme cheile raiului şi o să te trimit într-o mănăstire românească la reciclare, dar nu în Moldova, pentru că stâlceşti groaznic frumoasa limbă românească cu dialectul tău, ci în Transilvania, la Sâmbăta de Sus, ca să-ţi aduci aminte totodată şi de Cartea Sfântă pe care, din pricină că citeşti Talmudul pe furiş, ai cam uitat-o.