mvinereanu@yahoo.com 92.84.226.44
Domnul Gligor scoate din context ceea ce am spus în comentariul meu anterior. Eu am spus doar că inscripțiile dintr-un teritoriu oarecare nu înseamnă că toată populația acelui teritoriu vorbea acea limbă și-mi mențin punctul de vedere. Unii erau doar biligvi, cu grade diferite de bilingvism. După aceea fac referire la situația din Italia despre care domnul Gligor nu pomenenște nimic. Vorbesc de limba venetă care era un grai traco-dac și care semăna bine cu latina și alte limbi italice, despre care același domn uită să spună o vorbă. Îi reamintesc acestui domn că inscripții latine s-au găsit peste tot în imperiul roman unde nu a rămas vreo urmă de romanizare. Tot el face referire la limba greacă. Vreau să ne spună dumnealui unde a fost vorba de vreo urmă de grecizare acolo unde au stăpânit grecii timp de sute de ani. Nici vorbă de așa ceva. Eu sânt, de asemenea, primul lingvist (istoric sau orice doriți dvs.) care aduc în discuție limba venetă în relație cu limba română. Sânt tot primul care vorbesc în cultura română despre limba burushaski, o limbă vorbită azi pe valea Hunza, în Pakistanul de azi, limbă care este urmașa vechii limbi macedonene dusă acolo de soldații lui Alexandru Macedon, limbă care nu a dispărut după mai bine de 2300 de ani în mijlocul unor alte limbi cu mult mai mulți vorbitori, iar traco-dacii, cei mai numeroși după inzi au dispărut în nici 200 de ani fiind romanizați de a mână de soldați romani care vorbeau a latină aproximatvă de împrumut. Limba buruskaski are anumite trăsături comune cu limbile română și albaneză. am identificat vreo 300 de cognați (cuvinte înrudite) între română și limba burushaski. Această descoperire are implicații uriașe pentru limba, istoria și cultura română, întrucât dovedește încă odată vechimea poprului român, precum și faptul că macedonenii erau înrudiți îndeaproape cu tracii și nu aveau nimic în comun cu grecii, aceasta fiind o minciună întreținută de greci timp de peste două milenii. Capisci don Gligor?? * NR – Îl invit pe domnul coleg Vinereanu să publice pe acest site lista celor 300 de cuvine din limba burushaski care au cognați în română. L-am urmărit pe acest subiect într-o emisiune cu Daniel Toxin și nu prea m-a convins. Să reluăm discuția. |
Expunerea domnului Vinereanu este inca un exemplu de abordare patimasa si nestiintifica a subiectului. Afirmatia ca venetii au fost o populatie care vorbea un idiom traco-dac nu este decat o simpla afirmatie. Nu se prezinta nici o dovada in acest sens. Spre deosebire de dansul, I.I. Russu aduce dovezi foarte serioase in sprijinul ideii ca veneta era o limba de tip centum, nu satem , asa cum s-a demonstrat deja ca era limba traco-daca. Eu tot stau si ma intreb: cum oare un lingvist cu pregatirea domnului Vinereanu nu sesizeaza nici acum, dupa atatea studii in domeniul limbilor antice, ca nici un antroponim sau toponim tracic sau dacic nu poate fi inteles cu ajutorul exclusiv al limbii romanesti care, dupa parerea dansului ,ar fi chiar limba vorbita de traco-daci sau , cel putin, urmasa ei? In contrast evident cu aceasta situatie, observam ca foarte multe antroponime grecesti antice pot fi usor intelese de catre helenofonii de azi. Situatia se prezinta la fel si in cazul antroponimelor si toponimelor germanice si slave vechi, pentru vorbitorii limbilor germanice sau slave moderne. In toate aceste situatii avem de-a face cu o certa continuitate lingvistica. Acelasi lucru li se intampla si vorbitorilor de limbi romanice de azi cu antroponimele antice latine, in masura in care aceste limbi au mostenit din latina acele cuvinte pe baza carora s-au format numele respective , dar nu si in cazul numeroaselor antroponime de origine germanica cu care s-au pricopsit ele in Evul Mediu. Ce poate intelege un spaniol sau un italian din numele acestea: Rodrigo, Rolando, Frederico, Gilberto etc ? Nimic! Pentru ca sunt venite dintr-o limba pe care ei n-o cunosc. Chiar si noi, vorbitorii de limba romaneasca, adica vorbitorii celei mai izolate si agresate lexical limbi neolatine, astazi dupa atata timp de la ruperea noastra de romanitatea apuseana, intuim ce inseamna : Ursus/Ursa, Lupicina, Passara, Nasso, Luminosa, Cornelius, Crassus, Flor/Flora, Domnus/Domna. Nu intelegem ce inseamna Claudius, Scipio, Caesar, Valentin etc pentru ca n-am mostenit din latina acei termeni care costituie etimonul acestor antroponime. Dar, in mod sigur, nu intelegem nimic din semnificatia niciunui nume imprumutat din onomastica slavona de-alungul Evul Mediu :Radu, Vlad, Bogdan, Stan, Mircea, Dragomir, Vlaicu, Voicu etc, pentru simplul fapt ca limba romaneasca nu este o limba slava! La fel ca si in cazul numelor slavone, grecesti sau germanice( pe care le folosim de-o vreme tot mai frecvent), nici dintre multele antroponime dacice sau tracice cunoscute nimeni dintre noi nu intelege nimic bazandu-se exclusiv pe limba noastra neolatina, pe care toti lingvistii mari ai lumii sustin , si azi ca si ieri, ca noi o vorbim. Pai n-ar trebui sa pricepem , macar atata cat poate grecul de azi pricepe din numele stramosilor lui ( Platon, Xenofon, Nikomachos, Kalistratos, Theotimos etc) ? Va rog , domnule doctor in lingvistica, sa ne spuneti (dar numai prin intermediul limbii romanesti) ce semnificatie au, de exemplu, urmatoarele nume: Aulucentus, Auluporis, Aulutralis, Dytutralis, Eptaporis, Mucazenus, Burebista, Dorzenthes, Diurpanais, Avizina, Decebalus( Dekebalos), Zemarchos, Dytubistus , Diuzenus, Blosta, Gaidres ? Daca reusiti acest lucru, nimeni nu va v-a mai considera un fantast sau un excentric ( de care astazi lumea e plina) in pofida cunostintelor lingvistice de necontestat pe care dovediti ca le aveti. Ce nu aveti dvs. insa, domnule doctor, este exact ceea ce Eugen Coseriu spunea ca este conditia sine qva non a unei abordari stiintifice autentice, si pe care o nota cu ajutorul unui singur semn „O”! Ceea ce faceti dvs. se inscrie in formula S>O , formula care caracterizeaza activitatea de tip artistic. Numai ca, asa dupa cum ne-ati anuntat chiar dvs., prin celebrul de acum indemn de a nu pune in pericol securitatea nationala, arta pe care o produceti zi de zi face parte, din pacate, din genul ” arta cu tendinta”. Asa ca nu va mai obositi cu glosele culese tocmai de prin valea Hunza, fiindca baietii de la”Formula As” n-au nevoie de epigoni de asemenea talie… Mai bine v-ati pune la punct cunostintele privitoare la graiul maramuresan, despre care faceti niste afirmatii hilare… daca tot „zani” vorba de lingvistica comparata. Nu-i mai usor sa comparati graiurile de pe vaile Izei si Marei?
Nu cumva colocutorul dumitale te face ”mistreț” prin apelativul Gligor? Un mistreț mai mic, dar tot un mistreț. :)
https://en.wiktionary.org/wiki/gligan
Am citit despre un bulgăresc gligan (mistreț, porc) mai demult, se păstra și la noi ca regionalism, de unde cred că avem gligan și găligan, probabil corupt prin atracție paronimică de vb.a (se) îngăla/încăla (a se înzdrăveni, a se îngrășa), încălat/îngălat (gras) și arh.căliman (popor de uriași). Știu sigur de existența unui ghigar (porcar) și de un nume Gligor (var.Gliga, Gligan). În dicționarul de nume al lui Constantinescu pune în mod greșit mai multe versiuni ale acestui nume sub cel de origine grecească și bisericească, Grigorie – Grigorios (Γρηγόριος ”treaz, veghetor”), dar nu cred în disimilarea asta, r > l. Cel puțin nu pentru toate numele enumerate de el.
Referitor la numele dacice: ele ne sînt cunoscute de la greci, care le-au transcris rău pt că nu au avut semne corespunzătoare pt sunetele specifice. Le-au mai și stîlcit. Exemple Decebalus , Dekebalos: Pe plăcile de plumb dacice numele este scris Dacebalo, care se citește Dacebală. Tarabostes e stîlcirea grecească pt dacicul tărăboște, care era un cuvînt glumeț dacic pt nobili, însemnînd oameni în vîrstă cu boașe obosite.
Aulucentus, Auluporis, Aulutralis, ar trebui scrise altfel și atunci se face lumină. Au lu Centus, Au lu Poris, Au lu Tralis. Centus, Poris, Tralis sînt nume străine dar exprimarea Au lu Poris etc este una cunoscută nouă pt că și azi ne exprimăm așa. Nică a lu Ștefan a Petrii, adică numele din copilărie al lui Ion Creangă. Și așa știm cum formau dacii și tracii genitivul, adică era format ca și astăzi.