Moldova și Muntenia, loc de refugiu pentru secuii vânați de unguri!
Publicat de Ion Coja in Transilvania pe 27.12.2013 | 7 comentarii
GESTA SICULORUM de Adrian Hamzea
Urgia de la Siculeni
Drama secuilor casapiti de maghiari la Siculeni!

La cîţiva kilometri nord de Miercurea Ciuc, în comuna Siculeni (Madefalvi) se află un monument funerar din piatră, în formă piramidală, înălţat dea­supra unei uriaşe gropi comune. Pe placa de mar­moră montată în partea superioară a piramidei se pot citi următoarele: „SICVULICIDIVM. “ “Ridicatu-s-a din recunoştinţa pioasă a posterităţii! in memoria sutelor de martiri secui care au pierit întru apăra­rea libertăţilor strămoşeşti , măcelăriţi de câtre ar­mata imperiala in zorii zilei de 1 ianuarie 1764, în comuna Sicuieni cu prilejul organizării regimente­lor grănicereşti”.
Să deschidem, aşadar, o fereastră către lunile care au premers fatalele zori ce au rămas în amin­tirea poporului – ca şi in Istoriografie – sub de­numirea de: „Urgia de la Siculeni” („Madefalvi veszedelem”) .
Incurajat de unele „succese” pe care le înregis­trase la începutul campaniei de conscriere a româ­nilor din Valea Rodnei (am văzut cu ce mijloace), generalul baron von Buccow, secondat de o echipă de „aleşi” conscriptori (baronul Iozsika Imre, baro­nul Bornemissza Pal, col. Mano Caratto, generalul baron Ziskovic Iosef, conţii Lazar Ianos şi Bethlen Miklos) purced harnic la “patriotica-i truda” şi în scaunele se­cuieşti.
In prima perioadă a conscrierii, şi secuii, aseme­nea românilor, se arată ispitiţi să intre în regimen­tele grănicereşti. (Iniţial, Viena preconiza crearea a 18 regimente, alcătuite din români şi secui).Este locul să reamintim faptul că secuimea, ostă­şime din tată-n fiu, beneficiase din vechime de o seamă de înlesniri — serviciul militar sub steagurile monarhului îi adusese nu numai scutire de dări, ci şi supremul privilegiu al tuturor timpurilor, statutul de oameni liberi !
Generaţii după generaţii , se­cuii şi-au dovedit mandria de… supus austriac — dacă ne este îngăduit a ne exprima astfel – devenind un element de per­manentă frondă împotriva latifundiarilor maghiari, ca şi a coroanei Sfîntului Ştefan. După nenumărate răzvrătiri, lupte înverşunate şi restrişti — de pildă la războaiele kuruţeşti – la care au participat cu încrîncenare apropiată si haiducii români — fuseseră tot de atîtea ori supuşi unor valuri de necruţătoare represiuni şi discriminări maghiare.
In cele din urmă, pe cei mai mulţi dintre ei i-au rearuncat în „status”-ul subuman al io­bagiei,desi erau oameni liberi ai Imperiului! Elanului şi speranţelor care s-au născut în pri­ma perioadă a conflictelor dintre recrutori şi viitorii grăniceri, le iau locul rezerva, decep­ţia şi , treptat, ostilitatea, rezistenţa secuilor ameninţînd să devină explosiva .Ei află, printre altele, că vor fi comandaţi de ofiţeri streini şi că vor avea da­toria să lupte şi în afara frontierelor transilvane, fapt ce traduce răspicat opoziţia lor în sfidarea: „Nu vrem sa avem, de-acum înainte, doi stâpîni, pe latifundiar maghiar şi pe ofiţerul austriac”, (conf. Carol Gollner, op. cit., p. 48—49).
Oficialităţile guberniale descoperă nu numai că în scaunele secuieşti se petrece un fel de ciudată vînzoleală — adunări, întîlniri discrete — dar că se strîng si contactele dintre secui şi români.
„Secuii tratează şi corespondează cu românii, vrand să-i nimicească pe feudali”, rapor­tează Curţii imperiale contele Paul Haller. (conf, „Bajthay lósef Antal”, de Miskolczy Janos, Budapest, 1914, p. 339). Se mai dezvăluie şi că un român pe nume Oprea, face agitaţie printre ţăranii secui, îndemnîndu-i să nu primească ori să arunce armele, (op. cit. p. 405). Autorităţile ripostează cu brutali­tate, comisiile de recrutare făcîndu-şi apariţia pre­tutindeni numai însoţite de forţă militară. In scau­nul Gheorghieni, ţăranii care se opun sînt spînzuraţi fără multă vorbă. (conf. „Protocollum Sessionis”, Arhivele statului, Sibiu, p. 486). In jur de 6.000 de bărbaţi se ascund în păduri, pătimind din ce în ce mai mult de foame şi frig. Generalul Ziskovic Josef ia o măsură satanică: goneşte el din sate, în aceleaşi păduri, femeile şi copiii, le incendiază casele şl blochează orice cale de acces către fugari. Din scaunul Gheorghieni pleacă la „Gubernium” rela­tări alarmante: „ poporul va declanşa răscoala prin atacarea nobilimii!”, (conf. „Urgia de la Siculeni”, de dr. Ballo Istvan, p. 2 şi urm.).
La începutul lunii ianuarie 1764, fugarii din paduri reuşesc să coboare în Valea Oltului, îndreptîndu-se apoi către Siculeni, unde nu existau unităţi militare şi aveau posibilitatea să se hrănească . Comisiei instalată acum la Topliţa, i se ra­portează că numeroşi secui din scaunele Odorhei, Trei Scaune şi Caşin — înarmaţi — doresc şi în­cearcă să ajungă tot la Siculeni. (conf. „Transilva­nia”, de Benko Józseí -1883, vol. II, p. 554 şi urm.).
Mulţimea — ca la 5.000 de oameni ! — istovită şi înfometată , ajunge la Siculeni, încercînd acolo, să trateze cu Comisia. Secuiul Csorja Janos, un avocat din Trei Scaune, redactează scrisori, petiţii şi răspun­suri, solicitînd deocamdată ca mulţimii de secui să i se per­mită odihna în ziua de Bobotează.Dar, uzînd de tertipul unui ultimatum care urma să expire în cursul zilei de 7 ianuarie, generalul Ziskovic ordonă încă în 6 ianuarie ca trupele să se pregătească pentru a lovi. In timpul nopţii, un regiment de infanterie, cîteva escadroane de husari şi altele de cuirasieri, ca şî o baterie de arti­lerie, împresoară comuna osîndită. Operaţiunea e condusă de vicecolonelul Caratto.
La ora 3 din zori, primul obuz (surprinzător de bi­ne ţintit!) sparge un cuptor, apoi zidul casei şi ni­mereşte sub patul în care dormea avocatul Csorja (din clipa aceea nu s-a mai ştîut nimic de el). Ca­nonada continuă cu furie, proiectilele izbind casă după casă. Sute şi sute de oameni, năuciţi de groa­ză — fără a pricepe ce se întîmplă — încearcă să-şi afle scăparea dînd buzna pe uliţele satului. Dar acolo îi aşteaptă carabinele şi săbiile călă­reţilor, gloanţele infanteriei imperiale… Nefericiţii cad pîlcuri, pilcuri. Cîteva sute de disperaţi îşi cau­tă salvarea dincolo de Olt. Gheaţa rîului se rupe, deschizîndu-le mormîntul. Măcelul odată isprăvit, co­munei i se dă foc.
Din marginea Topliţeî, situată ia numai cîţiva ki­lometri, comisia ucigaşă ascultă satisfăcută bubui­tul tunurilor şi pocnetul puştilor. Dînd măsura ci­nismului său, contele Lazar i se adresează „spiri­tual ” baronului Zfskovic: “…de cate ori se ridica o nouă vîlvătaie, mi se pare că se aprinde un altar în flăcările căruia poporul răzvrătit se curăţa de păcate” ! Vorbe „de duh” pe care el însuşi i le re­latează în scris, la 1 februarie, prietenului său, episcopul baron Bajthay. (conf. „Transilvania”, de Benko lozsef, vol. II, pag. 552), Şi cu acelaşi cinism dublat de slugărnicie — sugerînd că măcelul n-a fost decît o sancţiune meritată de plebe -— îi va propune tot înaltului prelat următorul epitaf (care e şi un chronosticon):
Castlgata seDItIO slCVLorVM Pedepsirea răsvrătirii secuilor (conf. „Istoria regimentelor secuieşti de graniţă”, de contele Teleki Domokos, p. 97 şi urm.).
Un supravieţuitor anonim compune insa un alt chro­nosticon si acesta intrat in istorie: SICVLICIDIVM (Uciderea secuilor) (conf. dr. Endes Miklos, op. cit. p. 210)
Poate pentru a-l supralicita pe comparsul său în­tru genocid, baronul Ziskovic Josef va declara peste cîtva timp : „Acestei naţiuni secuieşti, spre a râmîne să­nătoasa, trebuie sa î se lase sînge o data în fiecare secol ; In acest secol am făcut-o la Siculeni”, (conf. „Archiv” de M. K. von Heldendorf, 1879, vol. XV, p. 131).
„Pentru a înrola 8.000 de ostaşi, pot sacri­fica 2000 de oameni” ,va spune tot el cu alt prilej, ne informează Halmagy Istvan în „Jurnalul” său….Gubernium-ul cîştîgase partida, „Pacientul” era însănătoşit: i se mal luase încă o dată dijma de sînge! In secuime era acum linişte – marile dolii se poartă în tăcere. Conscrierea „voluntarilor” reîncepe.
Intr-un răstimp nesperat de scurt de către “guvernamentali “ se organizează două regimente de infanterie şi unul de husari. Dar în această linişte — tunul nu mai bubuie ! — alte numeroase sate îşi pun nădej­dea într-un alt viitor, ale cărui spaţii se deschid dincolo de trecatorile Ghimeş, Oituz, Întorsura Bu­zăului — spre Moldova si Muntenia.
Nu mai insistăm asupra amănuntelor privitoare la acest episod — ele ar fi prea numeroase. Amin­tim numai faptul (deloc inedit!) că stăpînirea reia sarabanda graţierilor, făgăduielilor şi premiilor în galbeni grei pentru denunţarea „instigatorilor” — toate în zadar.
Unele „căpetenii” ajung în Mol­dova , evadînd din închisoarea de Ia Alba lulia.. Un comisar guvernamental, Lazar Imre, colindă noile aşezări ale secuilor dinspre Moldova, încercînd să ex­plice băjeniţilor natura şi avantajele graţierii ca şi ale întoarcerii în scaune. Propriu-i frate, Lazar Istvan , care devenise vătaf de plai („vataf”, spune Szadeczky Lajos) — îl sfătuieşte bland să nu mai pome­nească de graţiere şi întoarcere, pentru că secuii nu vor să mai audă de aşa ceva şi… nici nu ştiu de glumă: Du-te frate si lasa-ne! (conf. Szadeczky Lajos, op. cit. p. 243—244).
Nu vom încheia mai înainte de a sublinia faptul că de la rapoartele oficiale ale Iui Caratto şi mai marilor săi, pînă la interpretările şi explicaţiile unor istorici, măcelul de la Siculeni este motivat,stupefiant , drept consecinţă a “provocărilor cu mîna armată şi atacu­lui secuilor”, îndreptat împotriva Imperialilor. Impe­riali care suferă următoarele „pierderi” : un cal în­junghiat mortal şî doi ostaşi uşor răniţi… Quod erat demonstrandum!
…Rapoartele mincinoase curg, biruitorii scriu istoria, iar secuii continuă să fugă an de an. Dar nu fuga în sine e ruşinoasă, ci direcţia în care fug. Or, secuii n-au avut de ce să se ruşineze !
*
*
*
Nota Redacției: Udemeriștii susțin că secuii sunt față de unguri cum sunt oltenii sau bănățenii față de ceilalți români… Minciuni pentru proști!
Secuii, așa cum arată și acest excelent studiu, când reușeau să scape cu viață din confruntările inegale cu armatele grofilor unguri, aveau o singură scăpare: fuga în Moldova sau în Muntenia! Dacă n-ar fi avut această „variantă” salvatoare, probabil că secuii ar fi dispărut din istorie.
Mă întreb dacă manualul de istorie „adevărată” care circulă în școlile din secuime prezintă (corect) drama secuilor sub cizma ungurească.
Așteptăm cu interes și alte studii ale domnului Adrian Hamzea.
Tuturor, secui și nesecui, Anul Nou 2014 cu toate bucuriile! La Mulți Ani Frumoși!
*
Nota redacției 25 septembrie 2014. Publicăm din nou acest text, cu speranța că va ajunge și la secuii care contează pentru ceilalți secui.