Doctrina și Societatea Socialistă și Comunistă

Doctrina Socialistă

Socialismul a apărut în forma sa inițială cunoscută în prezent sub denumirea de „socialism utopic” înaintea apariției clasei muncitoare moderne, cu peste 150 de ani în urmă.

Mari gânditori ca Robert Owen, Saint Simon și Fourier au prezentat socialismul ca o alternativă la capitalism. Ei au criticat aspru capitalismul, dar alternativa propusă de ei, respectiv de a crea enclave socialiste într-o mare capitalistă, nu s-a dovedit viabilă. Noi gânditori socialiști au apărut odată cu dezvoltarea clasei muncitoare. Unul dintre liderii teoreticienii ai mișcării British Chartist din Anglia a fost Bronterre O’Brien care a scris:

„Istoria umanității arată că de la începuturile sale, bogații din toate țările au conspirat în permanență pentru a îngenunchea pe săracii din toate țările, deoarece sărăcia omului sărac este fundamentul bogăției omului bogat. Toate crimele și superstițiile naturii umane își au originea în această luptă canibală a bogaților împotriva săracilor.

Dorința unui om de a trăi din fructele muncii altora este păcatul originar al omenirii. Mizeria clasei muncitoare nu se datorează pur și simplu răutății capitalismului, ci modului de funcționare a sistemului capitalist. Nu se pune deci problema de capitalism „bun” sau „rău”. Legile economice ale capitalismului dictează esența acestui sistem”.

În studiul său intitulat „De ce Socialism? Albert Einstein, menționează: Într-o economie socialistă, mijloacele de producție sunt proprietatea întregii societăți și sunt folosite în mod planificat.

Planificarea economică, va ajusta producția la necesitățile comunității, va asigura locuri de muncă pentru toți cei capabili să muncească și va garanta mijloace de trai fiecărui bărbat, femeie sau copil.

Educația individuală, în plus de abilitățile înnăscute, va încerca să dezvolte membrilor societății simțul responsabilității pentru aproapele lor în locul glorificării puterii și a succesului din societatea capitalistă. Totuși, este necesar să amintesc că o „economie planificată” nu este încă socialism. O economie planificată, ca atare, poate avea ca rezultat o înrobire completă a individului. Realizarea socialismului cere deci soluții pentru probleme socio-politice extrem de dificile pentru a preveni o prea mare centralizare a puterii economice și politice, pentru a preveni ca birocrația să devină atotputernică, pentru ca drepturile individului să fie protejate prin măsuri democratice de limitare a puterii birocrației.

Curente în cadrul Doctrinei și mișcării socialiste mondiale

În cadrul Doctrinei și mișcării socialiste au apărut două curente: „socialiștii reformatori” și „socialiștii revoluționari”.

Apărută inițial ca un curent reformist în cadrul teoriei și mișcării socialiste, „social-democrația” aducea anumite critici acestei ideologii.

La începutul secolului al XX-lea, „social democrații” erau definiți drept „socialiști – reformatori” prin opoziție cu „socialiștii revoluționari”. Ambele curente socialiste, considerau că socialismul, bazat pe proprietatea comună, este obiectivul esențial al omenirii.

Spre deosebire de „socialiștii revoluționari” cei „reformatori” considerau însă că trecerea la societatea socialistă trebuia făcută prin „evoluție” nu prin „revoluție”.

Ruptura formală dintre „socialiștii revoluționari” și cei „reformiști” s-a produs odată cu izbucnirea primului război mondial. „Socialiștii revoluționari” militau contra războiului pe considerentul că proletarii de diferite naționalități nu trebuie să lupte unii contra altora, obiectivul lor real fiind solidaritatea de clasă contra burgheziei.

„Socialiștii reformatori” susțineau însă eforturile de război ale guvernelor națiunilor din care făceau parte înlocuind „principiul solidarității de clasă” cu „principiul solidarității naționale” – principiu care, avea să evolueze, în unele țări, spre fascism.

Urmare a acestei scindări „socialiștii revoluționari” aveau să fie cunoscuți sub numele de „comuniști” iar „socialiștii reformatori” sub numele de „social – democrați”.

Istoria „social-democrației” este deci istoria unei îndelungi, lente, constante și neabătute alunecări către dreapta, „social-democrații” transformându-se încet dar sigur în „pro-capitaliști”.

Doctrina Comunistă

După cum se cunoaște, cei care au dezvoltat ideile socialiste și au pus socialismul pe baze științifice apelând la metoda materialismului dialectic în analiza și gândirea lor au fost Marx și Engels. Globalizarea actuală a fost prevăzută și analizată de ei acum peste 150 de ani. Ei au apreciat că în capitalism se creează o piață mondială, are loc o diviziune mondială a muncii, se pun bazele materiale ale societății socialiste și se dezvoltă clasa muncitoare nu numai ca sursă de exploatare dar și ca o clasă revoluționară. În acest sens Marx a scris că: „emanciparea clasei muncitoare este o sarcină a clasei muncitoare însăși”.

Lider în domeniul filozofiei sociale din Statele Unite în secolul XX, John Dewey, a precizat că până când „feudalismul industrial” nu va fi înlocuit de „democrația industrială” politica va rămâne „o pată aruncată de marile afaceri peste societate”.

Scris de Karl Marx și Friederich Engels ca program al Ligii Comuniștilor, „Manifestul Partidului Comunist“ a fost publicat pentru prima oară la Londra, în februarie 1848, în ediție separată de 23 de pagini. În 1848 s-au făcut de asemenea traduceri ale „Manifestului“ într-o serie de limbi europene (franceză, poloneză, italiană, daneză, flamandă și suedeză).

În limba română „Manifestul Partidului Comunist“ a apărut pentru prima oară la Iași în 1892, în traducerea lui P. Muşoiu, din limba franceză, după textul cuprins în cartea lui Mermeix „La France socialiste“.

Conform teoriei marxiste, Comunismul, este o orânduire economico–socială cu două faze în dezvoltarea sa. Faza inferioară, Socialismul, în care se manifestă lupta de clasă și dictatura proletariatului și faza superioară, Comunismul propriu-zis, dezvoltat din primul, când forțele de producție ating un nivel foarte ridicat, mijloacele de producție sunt proprietate socială, nu mai există clase sociale, dispar deosebirile esențiale dintre oraș și sat și dintre munca fizică și cea intelectuală și când nivelul productivității muncii și al conștiinței sociale asigură condiții pentru aplicarea în cadrul repartiției a principiului „de la fiecare după capacitate, fiecăruia după nevoi”.

În anul 1989, țara noastră se afla în stadiul construirii „societății socialiste multilateral dezvoltate” dispunând de o industrie și agricultură performantă și de o intelectualitate în plin proces de afirmare ca urmare a existentei unui sistem de învățământ generalizat și performant. Lovitura de Stat a dus la revenirea brutală la Societatea Capitalistă.

Evoluția Doctrinei Comuniste

Doctrina Comunistă Marxistă – a fost fundamentata de Karl Marx în 1848, prin Manifestul Partidului Comunist și se bazează pe Solidaritatea Proletariatului.

Această Doctrină are la bază Solidaritatea proletariatului și ca motto sloganul „Proletari din toate țările, uniți-vă!” Marx prevedea realizarea trecerii de la Societatea Capitalistă la Societatea Socialistă într-o țară puternic dezvoltată economic.

Din păcate, nicăieri în lume nu s-a făcut trecerea de la societatea capitalista la cea socialistă într-o țara puternic dezvoltată economic.

Doctrina Comunistă Marxist – Leninistă – promovată de Partidul Comunist Bolșevic (PCUS) a fost rezultatul completării Doctrinei Comuniste Marxiste cu elemente rezultate din experiența mișcărilor revoluționare din Rusia și s-a transformat după Revoluția din 1917 într-o Doctrină de Subordonare a Mișcării Comuniste Mondiale prin intermediul Kominternului.

După cum se cunoaște, nu Marx l-a făcut pe Lenin revoluționar, ci invers. Lenin a formulat teoria potrivit căreia, trecerea de la Societatea Capitalistă la Societatea Socialistă se va realiza acolo unde „veriga socială este mai slabă”, iar exploatarea capitalistă mai insuportabila, generând spiritul revoluționar al populației. Justețea aceste teorii s-a verificat în practică în Octombrie 1917, când a avut loc Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, dovedind pentru prima dată în lume că Societatea Capitalistă nu este eternă și că poate fi înlocuită cu o Societate Socialistă, în care nu mai există exploatarea omului de către om.

În martie 1919, Partidul Comunist Bolșevic a pus bazele Kominternului, organizație menită a fi un instrument de coordonare a activităților comuniste din întreaga lume. De fapt, această coordonare impunea o supunere a tuturor organizațiilor comuniste în fața Moscovei. Scopul declarat al Kominternului era de a lupta „prin toate mijloacele, inclusiv forța armată, pentru răsturnarea burgheziei internaționale și pentru crearea unei republici sovietice internaționale”. Orice organizație de sorginte comunistă, care dorea să adere la Internațională trebuia mai întâi să accepte necondiționat un set de 21 de condiții. Cele „21 de condiții” purtau, în mod oficial, denumirea de Condiții de admitere la Internaționala Comunistă. Ele au fost adoptate la al doilea congres al Cominternului, desfășurat în 1920, la un an de la înființarea organizației. Condițiile au fost gândite în așa fel, încât comunismul mondial să capete o structură strict ierarhică, în vârful căreia se afla Moscova și care subordona complet toate organizațiile comuniste, centrului de la Kremlin. Partidele membre erau lipsite de autoritate și inițiativă proprie, fiind obligate să adopte aceleași poziții ca și cele ale partidului bolșevic (ulterior devenit PCUS) iar activiștii Cominternului nu erau altceva decât executanți de facto ai ordinelor primite de la Moscova.

Această supunere necondiționată în fața Moscovei avea să fie unul dintre principalele motive care au făcut ca, în multe țări din Europa, partidele comuniste să fie interzise prin lege întrucât li se impunea să promoveze politici antinaționale. În acest sens, Partidul Comunist din România (PCdR), înființat pe 8 Mai 1921, după aderarea la Komintern a fost scos în afara legii în anul 1924, de Guvernul Liberal, prin Legea Mârzescu. Între 1924 și 1944, Congresele Partidului Comunist din România s-au ținut numai în străinătate, iar secretari generali au fost numiti numai persoane de origine străină. În 1965, când Nicolae Ceaușescu a solicitat lui Brejnev arhiva PCdR, a fost refuzat.

După formarea Sistemului Socialist, URSS a continuat politica Kominternistă, solicitând partidelor comuniste din aceste țări supunere necondiționată, fapt ce a determinat reacții de respingere a acestei Doctrine Comuniste de Subordonare Politică promovate de PCUS de țări precum, China, Iugoslavia, Albania și nu în ultimul rând, de către România.

Hrușciov în 1964 a promovat „Planul Valev”, privind crearea Complexului Economic Interstatal „Dunărea de Jos” care, dacă ar fi fost acceptat de Partidul Comunist Roman, ar fi constituit primul pas spre dezmembrarea României. Pe aceeași linie, Brejnev când a venit la putere a promovat „Doctrina Suveranității Limitate”.

În memoriile sale, Hrușciov referindu-se la perioada 1944-1953, când sistemul socialist a fost condus de Stalin precizează în memoriile sale: „Stalin a tratat foarte dur aceste țări. El le-a dictat voința sa.

În ochii săi, ei nu erau prieteni adevărați. El îi trata ca pe supuși ai Uniunii Sovietice, nu ca pe aliați. Noi, conducerea post-stalinistă, am preluat lucrurile așa cum le aranjase el. Din cauza unor sentimente dure și chiar antagonism din partea aliaților noștri, era greu pentru noi să realizăm un monolit în leagănul socialist”.

În plan economic, subordonarea față de URSS a însemnat luarea în stăpânire și exploatarea directă și nemiloasă a tuturor resurselor de venit ale României prin intermediul societăților mixte, numite Sovrom-uri, care promovau o formă mascată de export de capital românesc în URSS. Victor Frunză explica egalitatea în această formă de cooperare prin formula: „Un cal… un salam”. Calul îl dădea țara noastră!…

Urmare acestei politici de subordonare, promovate de PCUS și a înțelegerilor de la Yalta, prin care țara noastră intră în proporție de 90% în sfera de influență sovietică, în perioada 1944 -1964 țara noastră a fost ocupată militar, economic și politic. Urmare solicitării conducerii PCR, trupele sovietice s-au retras în 1958. Până în 1962 s-au desființat toate Sovrom-urile și a fost plătită o mare parte din datoria solicitată de partea sovietică ca despăgubiri de război, iar consilierii sovietici s-au retras din ministere în anul 1964, când în urma Plenarei din Aprilie, s-a publicat „Declarația cu privire la poziția P.M.R. în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale”, prin care P.M.R, în speță România, și-a proclamat independența în raport cu P.C.U.S. și U.R.S.S. și nu a mai admis amestecul în treburile interne ale țării. Această declarație a fost considerată de poporul român drept „Declarația de Independență a României”.

Denumirea exactă a acestei declarații era însă „Declarația de Independență și Reconciliere Națională”, întrucât urmare acestei Plenare au fost eliberați din închisori toți deținuții politici și au fost integrați în noua societate socialistă.

În 1989, Mihail Gorbaciov a aplicat „Doctrina Frank Sinatra”, conform melodiei „I Did it My Way” – „Am făcut-o în felul meu”. Gorbaciov a ales „drumul” în numele tuturor țărilor socialiste și a destructurat sistemul socialist. În cazul României, a finalizat „Planul Dnister” (parte a loviturii de stat decembriste din 1989) de înlăturare, cu sacrificii de vieți umane și distrugeri materiale substanțiale, a lui Nicolae Ceaușescu. El a sacrificat aceste țări care se bazau pe o Securitate Ideologică, preferând Securitatea Economică, promisă de George Bush. Din păcate, Securitatea economică vehiculată de Bush a fost un cântec de lebădă, care s-a transformat într-un nou Război economic. Dovada, sancțiunile impuse în prezent Federației Ruse și războiul taxelor vamale cu China.

Papa Ioan Paul al II-lea i-a spus lui Gorbaciov înaintea întâlnirii cu Bush în Malta: schimbările nu ar trebui să se producă prea repede. Suntem de acord cu faptul că trebuie schimbate nu numai structurile, ci și mentalitățile. Ar fi greșit ca cineva să proclame că aceste schimbări în Europa și în lume trebuie să urmeze modelul occidental. Asta este ceva care vine împotriva convingerilor mele cele mai puternice. Europa, ca participant la istoria lumii, trebuie să respire cu ambii plămâni”.

Pe această linie a fost și scrisoarea adresată de Nicolae Ceaușescu lui Gorbaciov în 27 Noiembrie 1989, în care spunea printre altele:

„Considerăm că la întâlnirea dintre conducătorii URSS și SUA nu se poa­te discuta, sub nici o formă, situația din țările socialiste. Despre pro­blemele care au apărut în unele țări socialiste se poate discuta numai în cadrul unei întâlniri între conduce­rile țărilor socialiste!…

Având în vedere politica anticomunistă de destabilizare a situației din țările socialiste, în care Statele Unite ale Americii au un rol activ, considerăm că trebuie să se ceară cu toată fermitatea ca SUA să înceteze și să renunțe definitiv la orice politică de amestec în treburile interne ale altor state!…

Considerăm că ar fi greșit și de neînțeles să se pună problema de­zi­deo­logizării relațiilor interstatale. Partidul nostru apreciază că, atât timp cât există imperialism, nu se poate renunța la concepțiile ideologice în viața internațională.

De altfel, imperialiștii nici nu ascund acest lucru și întrucât ei declară deschis că vor să consolideze și să întărească forța capitalismului, a imperialismului, în abordarea problemelor internaționale trebuie să se pornească de la respectarea și aplicarea principiilor coexistenței pașnice între state cu orânduiri social-politice diferite”.

Ca o concluzie, ceea ce au exprimat atât Papa Ioan Paul al II-lea, cât și Nicolae Ceaușescu, se poate rezuma prin afirmația lui Vlad Țepeș: „Prețul libertății nu trebuie să fie libertatea însăși“.

Doctrina Comunismului Național Reprezentativ Romanesc a abordat solidaritatea și internaționalismul prin prisma interesului național și a acționat pentru înlocuirea subordonării promovate de PCUS, cu relații de egalitate și neamestec în treburile interne ale partidelor și statelor și a avut la bază Democrația Reprezentativă, care se practică și astăzi în întreaga lume.

Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu au abordat Doctrina Comunistă Marxistă, prin prisma Interesului Național promovând un Naționalism de Stânga Pozitiv și un Internaționalism conform cu Interesul Național al poporului român.

Doctrina Comunistă fundamentată de Marx, prin Manifestul Partidului Comunist în 1848, este o doctrină adaptabilă la evoluția societății umane, însuși Marx afirmând cu claritate că: „Filozofii nu au făcut nimic altceva decât să interpreteze lumea, important este a o schimba!“

După cum se știe, în orice țară din lume accentul de-a lungul timpului s-a pus pe muncă, pe acest element central al vieții, care a asigurat progresul speciei umane și asigură echilibrul și sănătatea trupească și sufletească. Este dureros că, în ultimele decenii în statele capitaliste dezvoltate, accentul a început să se pună pe nemuncă, dobândă, camătă, gheșeft, speculă, hoție, mită, furt, minciună, șantaj, crimă, arendă, deviațiile sexuale, superioritatea unei rase față de alta, etc. Dacă se va extinde acest flagel, omenirea se va îndrepta spre auto distrugere.

În țările române, încă din vechi timpuri s-au practicat forme de socialism utopic și patriarhal. Odată cu constituirea statelor naționale, a existat preocuparea de a se transforma socialismul patriarhal în socialism burghez. Încă din 1916-1918 Ionel I.C. Brătianu, s-a arătat preocupat de ideea socialismului burghez și se pare că a plătit cu viața această îndrăzneală a lui, fiind otrăvit.

Cel care a reușit să promoveze Societatea socialistă în România, fundamentând Doctrina Comunismului Național, a fost GHEORGHE GHEORGHIU DEJ (n. 8 noiembrie 1901 – d. 19 martie 1965), care odată cu punerea bazelor societății socialiste în țara noastră a promovat cu hotărâre, munca, cinstea, omenia, onoarea și a pus în funcții de conducere aproape la toate nivelele români, cu pregătire temeinică, ca urmare a dezvoltării unui sistem de învățământ performant.

Schimbarea denumirii Partidului Comunist din Romania (PCdR) în Partidul Comunist Roman (PCR), în anul 1945, a constituit momentul revenirii la ideea de Comunism Național, Secretar General fiind ales Gheorghe Gheorghiu Dej, care a propus cu aceasta ocazie industrializarea țării, cu accent pe industria grea și pe crearea unor noi surse de energie, în special prin electrificare.

La 5 octombrie 1947 s-a ținut ultimul congres al Partidului Social Democrat la care au participat ca invitați Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Ana Pauker, la care a fost adoptată cu aclamații o rezoluție cu privire la unirea cu Partidul Comunist Roman și formarea Partidului Muncitoresc Român. La primul Congres, desfășurat la 21-23 februarie 1948, al noului Partid Muncitoresc Român, Gheorghiu-Dej a fost ales Secretar General.

Până în 1952, în cadrul PCR a avut însă prioritate grupul Kominternist condus de Ana Pauker, grup din care făcea parte si Teoharie Georgescu care a fost Ministru de Interne în perioada în care Stalin personal a hotărât construirea Canalului Dunărea – Marea Neagră și a avut loc Experimentul de reeducare a deținuților politici de la Pitești, după modelul conceput de Anton Semyonovich Makarenko.

În 1952, după înlăturarea grupului condus de Ana Pauker, Gheorghe Gheorghi Dej a stopat Experimentul Pitești. Cei care l-au pus în practică au fost condamnați pentru abuzuri, 22 dintre ei fiind condamnați la moarte. După Decretul de Amnistie din 1964, dat de Gheorghe Gheorghiu Dej, închisoarea de la Pitești devine de drept comun, iar în 1977 este închisă.

După moartea lui Stalin în 1953, Gheorghe Gheorghiu Dej a stopat lucrările la Canalul Dunăre – Marea Neagră, iar începând din 1955, Dej a început să se distanțeze de U.R.S.S, vorbind de „calea românească” de construire a socialismului. Astfel, în 1958 a izbutit să îl convingă pe liderul sovietic Nikita S. Hrușciov să retragă armata sovietică din România. A criticat unele inițiative ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, prin care se dorea să se transforme România într-un hinterland agricol al statelor comuniste. Mai mult, a propus obținerea independenței economice a țării. A reluat legăturile cu Albania, fiind primul lider comunist care a făcut un astfel de gest. În anul 1964 a fost respins „Planul Valev” și nu a mai fost admis amestecul în treburile interne ale țării. În același timp, jucând pe cartea comunismului național și a independenței față de U.R.S.S. s-a apropiat de poziția comuniștilor chinezi, care au criticat poziția hegemonică sovietică. La începutul deceniului șapte al secolului al XX-lea, Dej a promovat o deschidere către lumea occidentală. În timpul său s-au construit Centralele Hidroelectrice de pe Bistrița, Argeș și de la Porțile de Fier, Fabrica de Rulmenți de la Bârlad și altele. Cu sprijin din Marea Britanie și Franța a fost ridicat Combinatul Siderurgic de la Galați, iar în plan diplomatic s-au reluat relațiile cu Grecia. S-au intensificat concomitent, legăturile culturale, cu țările occidentale si nu au mai fost bruiate emisiunile în limba română ale posturilor Europa Libera, Vocea Americii, Radio Libertatea. Pentru realizările sale în plan intern și internațional, Gheorghe Gheorghiu Dej a fost numit de diplomația occidentală „Vulpea din Carpați” sau „Machiavelli din Balcani”.

Politica lui Gheorghe Gheorghiu Dej a reprezentat curentul de ascensiune socială a fiilor de țărani și de muncitori, prin licee și universități, în clasa conducătoare a propriei lor patrii, unde au constituit o adevărată elită morală de bărbăție și credință.

Pentru îmbunătățirea compoziției sociale a studenților, prin Hotărârea C.C al P.M.R. și a Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române din 2-5 iunie 1957, s-a hotărât ca în următorii ani, procentul studenților, fii de muncitori să reprezinte 40% din totalul studenților, iar împreună cu fii de țărani să ajungă la 70%-75% din total. Numai așa s-a reușit accesul la studii și cultură al tineretului de la orașe și sate care au scris prin realizările lor, în toate domeniile de activitate, Epoca de Aur a societății românești în Secolul XX. În istoria poporului român, pe scara ierarhică a valorilor, GHEORGHE GHEORGHIU -DEJ, va rămâne alături de ALEXANDRU IOAN CUZA, pentru meritele sale de excepție și greșeli reale sau inventate, un mare conducător al Neamului Românesc și al Țării sale, un mare patriot, inițiator al Doctrinei Comunismului Național Reprezentativ Romanesc , iar dușmanii lui de astăzi sunt în fapt dușmanii națiunii române.

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej în martie 1965 a venit la putere Nicolae Ceaușescu. Acesta a revenit la denumirea partidului de Partidul Comunist Roman, iar țara s-a numit Republica Socialistă România. El a continuat punerea în practică a Doctrinei Comunismului Național Reprezentativ Românesc reușind ca în intervalul 1965-1989, prin dezvoltarea învățământului, științei, culturii, asistenței medicale, a cercetării și inventicii, a industriei și agriculturii și prin valorificarea resurselor materiale și umane ale țării în favoarea poporului, să obțină cele mai mari realizări din istoria milenară a țării noastre, inclusiv performanța ca România să ajungă singura țară din lume fără datorie externă.

În plan extern, Nicolae Ceaușescu a aplicat principiile de bază ale Declarației de Independență din 1964, făcând din Romania un factor de stabilitate, echilibru, înțelegere și cooperare politică și economic, reciproc avantajoasă, cu toate țările lumii.

După cum se știe, Democrația burgheză este în realitate o Dictatură a banilor, care stă la baza Imperialismului Financiar Mondial. Toți liderii de partide și de stat care s-au opus Imperialismului Financiar au fost declarați Dictatori și omorâți, ca exemplu pentru cei care ar gândi să se mai opună intereselor Imperialismului Financiar.

În 1945, peste 80% din populația țării lucra în agricultura de subzistență și peste 40% dintre locuitori erau analfabeți. Nicolae Ceaușescu rămâne exemplul tipic de revoluționar român, crescut într-o familie de țărani cu mulți copii, care a cunoscut din fragedă copilărie greutățile vieții, inegalitatea, lipsurile și exploatarea și a luptat pentru un viitor mai bun pentru poporul și tara sa. În data de 16 iunie 1936, gazetarul Eugen Jebeleanu publica în ziarul Cuvântul liber un reportaj din sala de judecată de la Brașov, acolo unde tânărul Ceaușescu era judecat, într-un lot de 19 persoane, pentru propagandă comunistă. Jebeleanu nota: „Ceaușescu este un copil. Dar un copil cu o inteligență de o maturitate surprinzătoare. E scund, slab, cu ochii mici și vioi, două boabe de piper. Vorbește limpede, puțin prea repede, parcă voind să spună deodată tot ce știe. Are nouăsprezece ani (neîmpliniți), este cizmar, dar a văzut și a pățit ca pentru nouăzeci”. „A fost și el, în acea zi de sâmbătă, condamnat. Șase luni în plus pentru ultraj, pentru că, la auzul pedepsei date lui Tarnovski (n.r. – un comunist polonez parașutat în România sub identitatea falsă de mecanic), s-a adresat Consiliului, spunându-le că se solidarizează cu colegul său. Inimă tânără și generoasă, să ne mai mirăm că i-au mai dat șase luni de închisoare? Va trece vara, va veni toamna și îl va prinde și lapovița. Ceaușescu, cu cei 19 ani ai săi, nu le va putea simți și nu le va vedea, ca altădată, la el, la țară!”.

În privința personalității și recunoașterii calităților politice și de om de stat ale lui Nicolae Ceaușescu merită să reținem cele spuse de marele conducător al poporului chinez Deng Xiaoping: „Președintele Nicolae Ceaușescu a comis greșeli, dar a fost și unul din principalii refondatori ai Partidului Comunist Roman și fondator al Republicii Socialiste România. Prin urmare, apreciind meritele sale, ca și greșelile sale, noi considerăm că greșelile sale trebuie puse pe locul doi, iar meritele pe locul întâi”. Dacă o personalitate de nivelul lui Deng Xiaoping face o astfel de caracterizare, orice încercare de denigrare a personalității politice și intelectuale și a activității desfășurate de Nicolae Ceaușescu, în calitate de om politic și de stat, angajat cu întreaga sa ființă în slujba bunăstării poporului nostru și în dezvoltarea și progresul țării noastre, cade în derizoriu și va suferi oprobiul istoriei, în perioada viitoare.

Cu ocazia vizitei în SUA, Richard Nixon a spus despre Nicolae Ceaușescu: „Ceea ce vreau să spun, totuși, este că distinsul nostru oaspete din seara aceasta, dintre toți oamenii de stat din lume, a jucat unul dintre cele mai însemnate roluri ale unui om de stat de pe glob, prin faptul că a văzut ansamblul problemelor mondiale cu care suntem confruntați și nu numai pe acelea care implicau propria sa țară sau o altă țară, cu al cărei conducător el putea discuta într-un anumit moment. El a dat dovadă de înțelepciune și înțelegere și a contribuit enorm la deschiderea unor dialoguri care, altfel, ar fi rămas, poate, închise pentru totdeauna”…

Pe 12 aprilie 1978, cu ocazia cele de a 4-a vizite a președintelui României Nicolae Ceaușescu în SUA, președintele Jimmy Carter a spus: „În această dimineață, poporul american este onorat să-l aibă ca oaspete pe un mare lider al unei mari țări. Președintele Ceaușescu vine din România alături de soția sa, Elena și este o mare plăcere pentru mine să-i întâmpin aici. Este a patra vizită a Președintelui Ceaușescu în Statele Unite ale Americii și predecesorii mei au fost onorați vizitând, la rândul lor, poporul român. Este corect să spunem că în ultimii 10 ani, relațiile prietenești dintre SUA și România au crescut și s-au îmbunătățit rapid, spre satisfacția și beneficiul poporului nostru. Schimburile dintre țările noastre au crescut de peste 10 ori în ultimii 10 ani. Și datorită creșterii existente în relațiile dintre noi, ne așteptăm ca volumul să se dubleze în următorii trei ani. Este un mare avantaj pentru mine, ca Președinte, să am șansa de a mă consulta cu un lider național și internațional precum este vizitatorul meu de azi”.

Merită totodată să prezentăm opinia lui Petre Țuțea despre Nicolae Ceaușescu: „Când voi muri eu, după mine rămâne un singur mare naționalist în care să credeți, Ceaușescu!… Nu știu eu cât de comunist e el, dar ține cu nația asta, să știți de la mine. Ăsta e român adevărat. Ține cu noi!”. Destinul a făcut să moară Ceaușescu înaintea lui și el, P. Țuțea, după ce a murit acesta a spus: „Ați văzut domnule, era mai mare naționalist ca mine, că l-au omorât înaintea mea. Ceaușescu a condus România timp de 24 ani. Nu se poate spune că era „bine” pe vremea lui Ceaușescu, dar puțini știu cum era România înainte de Ceaușescu!… Acest conducător a fost pentru țara asta, ceea ce au fost Kemal Atatürk pentru Turcia și Abdul Nasser pentru Egipt: TATĂL NAȚIUNII!…

Ceaușescu a scos România din Evul Mediu, de la lumina lumânării, la lumina electrică, de la carul cu boi, la întreprinderi producătoare de automobile, camioane, tractoare, locomotive și avioane… Nu știu dacă, păstrând proporțiile, există performanțe asemănătoare în istorie, poate Ramses cel Mare. Ceaușescu a dictat să se ridice școli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, căi ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrări hidrotehnice portuare, flote de avioane și vapoare, irigații pe mii de hectare, poduri impresionante, ba chiar și… autostrăzi. În 24 de ani amărâți, răstimp în care a plătit datoriile și a dublat populația urbană. De fapt, este incredibil!… Dacă știți despre ce vorbesc, veți vedea că performanțele lui Ceaușescu frizează imposibilul. Și, peste asta, a păstrat DEMNITATEA acestui popor!…. Îl bag în născătoarea mă-sii pe cine îl mai înjură pe Nicolae Ceaușescu!…”

Jurnalistul Dragoș Dimitriu în articolul: Nicolae Ceaușescu – memoria de neucis a unui român genial, spune: „Am vrut să-i aduc un omagiu lui Nicolae Ceaușescu și am ajuns la critica societății de azi… De fapt, ideea e simplă: Ceaușescu nu a fost perfect, dar în comparație cu ceea ce vedem azi – ei bine, Ceaușescu a fost un fenomen. Un român patriot și genial – și o spun asta acum, când laudele nu mai sunt politică de stat. Poate că, la un moment dat, i se va reda locul meritat în istorie; de fapt, îi înțeleg pe cei de azi că nu vor să-l repună în drepturile istorice – sunt prea mici față de el, i-ar zdrobi, pur și simplu”.

Doctrina Comunismului Național Participativ Românesc – promovat de Partidul Comunist Roman – Secolul XXI (PCR-XXI) abordează solidaritatea și internaționalismul prin prisma interesului național, se opune oricărei încercări de subordonare politică și statală, promovează relații de egalitate și neamestec în treburile interne ale partidelor și statelor și are la bază principiile Democrației Participative. După cum se cunoaște, Democrația Reprezentativă (practicată și în prezent pe plan mondial) și-a dovedit în timp limitele sale.

Sistemul actual de alegeri, bazat pe alegere de jos în sus și luarea hotărârilor de sus în jos, transformă funcțiile de conducere în funcții de comandă și prin urmare permite promovarea unor atitudini totalitariste și extremiste, individuale sau de grup, contrare interesului național.

Democrația Reprezentativă și aplicarea rigidă a Centralismului, au permis lui Gorbaciov să hotărască de unul singur soarta a milioane de oameni prin destabilizarea țărilor socialiste și înlocuirea Securității ideologice cu o Securitate economică, care nu se practică în relațiile dintre state, nici la 30 de ani de la aceste evenimente. Cei aleși în baza Democrației Reprezentative nu au nici o responsabilitate față de cei care îi aleg, fapt ce l-a determinat pe Mark Twain sa afirme: „Dacă votul cetățenilor ar fi avut valoare, era înlocuit de mult”. Rezultă deci că nu doctrinele conduc la totalitarism și extremism, ci forma de democrație care se practică în cadrul acestora.

Partidul Comunist Român-Secolul XXI (PCR-XXI), prin Programul său politic a pus la baza întregii sale activități principiile Democrației Participative care promovează munca și hotărârile colective, urmând ca cei selectați de la bază, prin prisma rezultatelor concrete obținute în practica socială și de partid, să fie promovați în funcții pentru a pune în aplicare hotărârile colective luate de cei care i-au promovat. În acest fel, funcțiile de conducere nu mai devin funcții de comandă, ci funcții de punere în practică a hotărârilor colective, ținând cont că hotărârile colective sunt superioare celor individuale și de grup. Extinderea Democrației Participative și la nivelul Societății românești, va permite ca acesta să poată stopa excesele de putere ale factorilor de conducere și să devină un partener egal al Statului Ia promovarea interesului național în plan intern și internațional. PCR-XXI și-a propus prin Programul său politic să promoveze o Economie Mixtă de Piață, prin dezvoltarea unui Spațiu Public începând cu Patrimoniul PCR, cu patrimoniul Optanților care a fost redistribuit proprietarilor deși fusese achitat în aur după 1920 de Statul Român ca și proprietățile înstrăinate prin fals și mijloace ilegale.

PCR-XXI va milita pentru ca Statul Minimal actual să devină un Stat Participativ, capabil să preia în proprietatea statului toate resursele naturale ale țării, care nu vor mai putea fi înstrăinate sau privatizate și să le valorifice în interesul poporului român prin reindustrializarea țării și prin cooperări în care Statului român să-i revină minim 51% din profit. Creșterea rolului Statului român va permite ca acesta să creeze un echilibru pe bază de eficiență între proprietatea publică și cea privată. Pe această linie, PCR-XXI, se delimitează de ateismul istoriei trecute, apreciind Crestinismul ca o prima forma de socializare spirituala umana si pe Isus Cristos ca „primul comunist” prin indemnurile sale” Iubeste aproapele ca pe tine insuti” si ” Cei din urma vor fi cei dintai” , susține proprietatea privată și inițiativa economică privată, care se pot dezvolta liber într-un cadru legal favorabil, sprijinit de Statul român și sprijină socializarea activităților productive pentru creșterea eficienței lor.

În plan internațional, PCR-XXI va da continuitate relațiilor tradiționale de prietenie și colaborare reciproc avantajoase, ale țării noastre cu toate țările lumii și va acționa pentru realizarea de axe economice strategice cu toate marile puteri economice din lume, acordând prioritate Programului investițional promovat de China, denumit „Drumul Mătăsii”, care oferă mari avantaje economice și de care beneficiază multe țări din zonă și din întreaga lume.

PCR-XXI va acționa pentru revenirea la politica tradițională reactiva în locul celei pro-active actuale, pentru reintroducerea serviciului militar obligatoriu , obținerea de către țara noastră a statului de Neutralitate Activă și pentru denuclearizarea Mării Negre și a Balcanilor.

Societatea Socialistă și Comunistă.

Doctrina Socialistă a stat la baza apariției Doctrinei Comuniste și a Doctrinei Social Democrate. Doctrina Comunista este însă singura care prevede construirea Societății Socialiste în care, conform teoriei, se manifestă atât lupta de clasă, cât și dictatura proletariatului și se promovează principiul „ De la fiecare după posibilități, fiecăruia după capacități”.

În teoria Comunistă fundamentată de Marx, Societatea Socialistă se prevede a fi etapa de început a construirii Societății Comuniste, care a fost concepută drept o societate fără clase sociale și în care se aplică principiul „De la fiecare după capacități, fiecăruia după necesități”.

În virtutea acestei Doctrine, Partidul Comunist Român, a construit Societatea Socialistă și a trecut la etapa Societății Socialiste Multilateral Dezvoltate, ca etapă mai apropiată de Societatea Comunista. Lovitura de Stat din 1989 a stopat această evoluție, însă principiul comunist de repartiție nu este o utopie, cum spun detractorii comunismului, ci un ideal valabil. Cei peste 6 milioane de romani aflați în străinătate, acționează în prezent în virtutea acestui principiu comunist de repartiție. Ei vor ca pentru munca depusă (și după cum se știe nu este dulce munca la stăpân pe meleaguri străine) să obțină o retribuție cât mai apropiată de necesitățile lor materiale și spirituale.

Deci în 1989, în România, exista o Societate Socialistă Multilateral Dezvoltată, care era o etapă premergătoare în construirea Societății Comuniste, iar Partidul Comunist Român promova Doctrina Comunismului National Reprezentativ Românesc, al cărui scop era satisfacerea într-o măsură cât mai mare a nevoilor materiale și spirituale ale poporului român, apărarea independenței, suveranității și integrității țării și valorificarea resurselor materiale și umane ale țării în interesul poporului român.

Cei care afirmă și în prezent, că în România nu a existat Comunism și că membrii Partidului Comunist Roman nu erau comuniști, fac o greșeală din neștiință sau cu rea intenție. În țara noastră s-au pus bazele și s-a dezvoltat primul stadiu al Comunismului, respectiv Societatea Socialistă și Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată, iar Partidul Comunist Român a inițiat și promovat cu succes Doctrina Comunismului National Reprezentativ Romanesc, prin intermediul membrilor partidului, care au avut calitatea de comuniști. Prin urmare, în România în 1989 se realizase prima fază a Comunismului, respectiv Comunismul Socialist si Societatea Socialistă și se trecuse la etapa superioara care era Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată care facea trecerea spre Comunismul Post-Socialist.

Putem spune că în 1989, România era în etapa premergatoare trecerii la Societatea Comunistă Post-Socialista, prin părțile sociale date populației, realizandu-se o socializare accelerata a mijloacelor de producție, prin trecerea lor de la Stat către populație, în paralel cu reducerea rolului Statului în economia națională, prin autogestiune și eficientizare financiara, care genera creșterea responsabilității cetățenilor în organizarea și planificarea activităților colective de producție și în domeniul social.

Partidul Comunist Român, punând în practică Doctrina Comunismului Național Reprezentativ Românesc, a putut pune în valoare și valorifica resursele materiale și umane ale țării în favoarea poporului român, ceea ce a permis o dezvoltare economico-socială de excepție a României. Acest fapt ce a îngrijorat profund atât Estul, cât și Vestul, întrucât stadiul de dezvoltare al României îi permitea să iasă de sub controlul Estului și al Vestului, motiv pentru care s-au coalizat în 1989, la Malta, pentru a răsturna regimul comunist din Romania și a distruge până la temelie acest sistem politico-economic promovat de Comunismul Național Reprezentativ Românesc, care permitea o dezvoltare independentă, până la autarhie și ieșea de sub controlul Estului și al Marelui Capital, prin lipsa datoriei externe, ceea ce era de neacceptat de către Imperialismul Financiar Mondial.

Ca o concluzie, Doctrina Comunistă, spre deosebire de celelalte doctrine, este o doctrină capabilă să se adapteze la nevoile societății și să promoveze interesul național, în plan intern și internațional, având ca unic scop valorificarea resurselor umane și naturale ale țării în favoarea poporului român, creșterea bunăstării acestuia.

Teama de Doctrina Comunismului Național Reprezentativ Românesc, care a reușit să scrie istorie prin realizările de excepție obținute în toate domeniile de activitate și care a făcut ca România să ajungă prima țară din lume și fără datorii externe, se datorează faptului că Societatea Capitalistă care a trecut de la Capitalismul burghez , la Capitalismul Corporatist si in prezent este în etapa Capitalismului imperialist, globalizator, are ca unic scop creșterea profitului individual și al marilor corporații multinaționale și reducerea populației țărilor colonizate pentru a valorifica mai eficient, în interesul Marelui Capital, prin exploatare discreționară, resursele materiale și umane ale acestor țări, pe când Comunismul Național Reprezentativ Românesc a avut ca scop principal creșterea nivelului de trai al întregului popor și valorificarea rațională și eficientă a resurselor materiale și umane ale țării în favoarea poporului român si a generațiilor viitoare.

In prezent, existența legală a PCR-XXI, ne permite să analizăm și să exprimăm opinii argumentate despre Doctrinele politice și dezbaterile doctrinare, în plan intern și internațional, pentru a face înțeles faptul că așa cum în timp se produc schimbări esențiale în societate și chiar schimbări de societate, tot așa evoluează și se schimbă și doctrinele politice. Într-un fel a conceput Marx Doctrina Comunistă și altfel a aplicat-o Lenin. Una a fost Doctrina Comunistă în perioada anilor ’50, când era subordonată practicilor Kominterniste și foștilor kominterniști aflați la putere și alta a devenit începând cu 1964, când s-a putut fundamenta și apoi promova Declarația de Independență și Reconciliere Națională care stă la baza fundamentării Comunismul Național Reprezentativ Românesc.

Dacă noi nu clarificăm aceste lucruri, se va reține numai afirmația fostului președinte Băsescu, formulata de Tismăneanu (fiu de kominternist și anticomunist de conjunctură), la indicația stăpânilor săi, că „Regimul Comunist a fost un regim criminal și ilegal”. Singurul scop al acestei declarații a fost acela de a motiva furturile, distrugerile si instrainarile ilegale , din ultimii 30 de ani, care depașesc 3.000 de miliarde de Euro și de a împiedica justțtia din țara noastră să se autosesizeze în apararea interesului național.

Comunismul Național Reprezentativ Românesc, ca doctrină, a fost mai legal decât orice Doctrină politică, precticată în țara noastra în ultimele sute de ani, întrucât a pus la baza sa Omul, cu necesitățile, dorințele și speranțele lui, respectiv apărarea independenței, suveranității și integrității țării noastre și valorificarea tuturor resurselor materiale și umane, ale țării, în interesul poporului român.

Dacă noi, cei care ne-am pregatit si activat in toate domeniile de activitate, în perioada Comunismului Național Reprezentativ Romanesc, nu vom avea curajul să spunem adevărul și să luptam pentru promovarea lui, ne vom merita oprobiul generațiilor viitoare ale căror interese le trădăm prin tăcerea noastră și lipsa de responsabilitate față de viitorul acestora și al țării. Intelepciunea poporului nostru spune ca „ Avem datoria de a lasa copiilor noștrii mai mult decat noi am primit de la înaintași” .În 1989 le putea lasa o țara dezvoltată economic și social și fără datori externe.

În prezent avem datoria de a fundamenta și pune în practică „O alternativae politico-socială” capabilă să oprească distrugerea și destramarea țarii și să permită începerea reconstrucției economico-sociale, la nivelul Secolului XXI. Pentru acesta promovam in cadrul Societatii romanesti ,Deviza PCR-XXI,potrivit careia trebuie : ” Să acționam împreună pentru binele tuturor și al țarii promovand Progresul social, Continuitatea statala și Reconstrucția economică” !

Din aceste considerente adresându-mă celor care au fost membri ai PCR și generațiilor de oameni ai muncii împreună cu care aceștia au pus bazele și au construit Societatea Socialistă și Societatea Socialistă Multilateral Dezvoltată, în țara noastră, le spun: „Nu trebuie să vă fie rușine de ceea ce ați fost, ci de ceea ce ați ajuns!…” și nu uitați că „Cei care cunoscând adevărul nu-l spun și nu acționează pentru promovarea lui, sunt la fel de vinovați ca și cei care le denigrează munca și îi condamnă cu rea intenție, urmărind să șteargă din memoria colectivă si din istoria tarii ,perioada cea mai prolifica din istoria acestei natiuni, meritele și realizările lor de o viață“.

Constantin Crețu
17.10.2019