Din nou despre fostul rege Mihai I și principesa Ana
Interviul luat profesorului Corvin Lupu despre fostul rege Mihai I și familia sa, publicat în „Justițiarul”, a trezit un interes deosebit, fiind preluat și de alte publicații electronice. Ca urmare, l-am invitat pe dl. profesor la o nouă discuție pe aceeași temă, rugându-l să comenteze unele observații pe care le-au făcut cititorii. Prin demersul nostru, am dori ca revista noastră să clarifice chestiunile pe care le aduce în discuția publicului cititor, văzând în aceasta un semn de respect față de toți cei cu care suntem în contact.
Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, în urma discuției noastre, publicată săptămâna trecută, am constatat un interes deosebit din partea unui mare număr de cititori, atât pentru subiectul abordat, cât și pentru viziunea asupra unor momente din istoria complicată a celui de al doilea război mondial. Vă propun să reluăm discuțiile privitoare la fostul rege Mihai, cu mențiunea că am găsit pe un alt blogg un comentariu, mai puțin favorabil, nu foarte coerent, dar critic, motiv pentru care aș vrea să clarificăm pentru cititorii noștri și eventualele alte păreri apărute în spațiul public.
Corvin Lupu: Cine este doamna sau domnul respectiv?
M.A.M.: Nu și-a dat un nume, ci doar un pseodonim dintr-un singur cuvânt, pe care nu la-m mai reținut, dar eu cred că importante sunt ideile pe care le ridică.
C.L.: Bun, de acord, cu toate că de regulă nu prea intru în dialog cu persoane care nu-și declină identitatea, dar noi, de fapt, ne adresăm mult mai multor cititori decât doamnei respective. Nu cred că este cercetător, dar de data aceasta, dacă „am intrat în horă”, vreau și eu să clarificăm tot ceea ce cititorii noștri au în vedere. În general, cei care nu-și declină identitatea sunt amatori și este foarte dificil dacă nu ești cercetător al epocii să ai imaginea corectă de ansamblu. Sunt amatori care citesc mult despre o anumită temă care le place, cum ar fi și istoria familiei regale, dar dacă nu cunosc foarte, foarte bine întreaga istorie contemporană, metodica cercetării și nu au viziunea de istoric, este foarte greu să ajungă la concluzii integral corecte. Apoi, la amatori, mai apare o chestiune: judecă istoria cu inima, cu sentimentele, în conformitate cu aspirațiile lor, intrând adeseori într-o lume virtuală, sau contrafactuală: „Dacă ar fi fost altfel decât a fost și evenimentele s-ar fi desfășurat conform aspirațiilor mele de grup, ar fi fost o minune!”. La istorie nu merge cu chestia asta. Uneori,amatorii de istorie se îndrăgostesc de unele personalități, ajung mari fani ai lor, ajung să fie susținători ai lor, uneori până la fanatism.
La noi, la cercetători este altfel. Noi trebuie să judecăm numai la rece, fără sentimente, fără dragoste și fără ură. În istorie nu există personalități ideale. Idealismul este doar în mințile oamenilor. Nici epoca monarhică și nici o altă epocă din istoria universală nu a fost ideală și nici nu va fi. Pentru unii monarhiști din România, criticile aduse onor decizii regale sunt, desigur, motive de nemulțumire. Sunt unii care adoptă modelul evreiesc. Indiferent cât ai lăuda evrei și fapte ale lor, dacă ai criticat un evreu ești declarat antisemit și ți se pune anatema. Monarhiștii îl văd pe fostul rege ca pe un ideal și, din acest punct de vedere, cred că ar fi fost bine ca în România post-comunistă să fi avut și un „mandat regal”, dacă îmi dați voie să folosesc această expresie. Ar fi fost util ca să alungăm himerele. Bulgarii au făcut acest experiment, l-au adus pe fostul rege Simeon și l-au pus prim-ministru. Regaliștii au văzut în aceasta un prim pas pentru refacerea monarhiei, având în vedere să facă și un al doilea pas, respectiv un referendum pentru reinstaurarea monarhiei. A fost mare entuziasm în țara vecină și pe la curțile regale europene. După un mandat de prim-ministru al lui Simeon, n-a mai cerut nimeni referendum și nici nu i-a mai oferit nimeni un al doilea mandat de prim-ministru. Balonul regalist s-a dezumflat cu fîsul de rigoare. Cred că ar fi fost bine să avem și noi o perioadă de probă pentru monarhie. Așa, monarhiștii sunt neîmpăcați și convinși că noi am ratat o mare șansă că nu s-a suit Mihai din nou pe tron. Oamenii înțeleg greu că problema falimentului regimului politic euro-atlantic este una de fond, care nu ține de persoane: lipsa suveranității naționale și conducerea României de către străini și minoritari etnici, care n-au susținut niciodată în mod real statul național unitar român puternic. Totdeauna, etniile minoritare au oferit unei Românii puternice doar o susținere mimată, declarată, dar falsă. Să nu ne amăgim: nu-i iubesc mai mult minoritarii pe români, decât se iubesc românii pe ei înșiși. Lovitura de stat de la 22 decembrie 1989 a avut ca principală urmare administrativă, înlocuirea conducerii românești a țării cu un grup de minoritari, evrei, țigani și unguri, care au aservit România forțelor care o jefuiesc astăzi. Alți minoritari au preluat ștafeta și au adus-o până astăzi, când România este condusă tot de minoritari, unii minoritari „la vedere”, alții deghizați în români, aceștia din urmă fiind, după părerea mea, cei mai periculoși. Problema este legată de necesitatea impunerii unui regim politic național românesc, în fruntea unei țări suverane. Noi am fost mințiți că Uniunea Europeană este o uniune de state suverane și ne-am trezit colonie la periferia ei internă.
M.A.M.: Credeți că ar fi fost posibil ca Mihai să ajungă să conducă România?
C.L.: De ce să nu fie posibil? Pentru asta ar fi fost nevoie să se facă niște injecții mediatice masive, ca românii intoxicați de fesenism să fie transformați, în parte, în regaliști. Credeți că actuala adevărată agresiune mediatică legată de principesa Ana nu ar putea fi puțin amplificată și s-ar rezolva obiectivele. O mare parte a opiniei publice s-ar ralia susținerii pentru monarhie. Astfel, noii regaliști, împreună cu regaliștii vechi și cu toate minoritățile, care ar fi sprijinit monarhia de îndată, ar fi constituit o majoritate. Serviciile noastre secrete se pricep foarte bine la aceste operații. Așa de bine conduc mințile opiniei publice, încât oamenii chiar cred că ceea ce li se induce este voința lor. Așa a fost și cu „Revoluția Facebook”, cea care l-a dus pe fostul nostru primar la Cotroceni. Trei tineri ofițeri bine instruiți și inteligenți au conceput întregul plan, iar Direcția Operații l-a pus în aplicare. Am înțeles că, până la urmă, nu le-au dat nici prime în bani… Au făcut „Revoluția Facebook” în contul salariului. Bineînțeles că au contat și cei de la serviciul special care deține calculatoarele cu care se numără voturile și care au rotunjit scorul, asigurând „învingătorului” o superioritate zdrobitoare. Dar să revenim, ce nedumeriri încercăm să clarificăm?
M.A.M.: S-a făcut afirmația că principesa Ana de Bourbon-Parma a jucat rolul de a fi alături de fostul rege și de a da împreună cu Mihai, mi-am notat exact: „o fărâmă de speranță poporului ăstuia condus de politruci…”. Rezultă deci, din această părere că principesa a jucat un rol important.
C.L.: Ar trebui să revăd interviul nostru, dar cred că și eu am afirmat ceva asemănător, într-o altă exprimare, afirmând ideea nevoii de „idol” a unor cetățeni. Dar, trebuie spus explicit: „fărâma de speranță” pe care o doreau unii români, cum este cel la care vă referiți dumneavoastră, a fost o speranță deșartă, pentru că marile puteri bătuseră în cuie sferele de influență și noi fusesem arondați Uniunii Sovietice și urma să fim sovietizați. Când unii lideri naționaliști români, patrioți, au reușit să schimbe linia politică și au trecut la desovietizarea societății românești, la o politică suverană, declanșând o dictatură de dezvoltare a țării pe toate palnurile, s-au găsit imediat cozile de topor din partid, din armată și din securitate care i-au subminat pe național-socialiștii români, în frunte cu Ceaușescu, ne-au înfometat pe noi ca să ne poată răscula, au accentuat criza, au declanșat revolta populară, s-au aliat cu serviciile secrete străine, au susținut intervenția străină asimetrică împotriva României, l-au ucis pe conducătorul țării și au readus România în sfera de influență și control a Moscovei, poziție în care țara a rămas până la dezmembrarea Uniunii Sovietice. România a fost ultima țară care a ieșit din Tratatul de la Varșovia. Plecaseră toți și România era încă tot acolo! Deci, nu sunt sigur că poporul român avea nevoie de speranțe deșarte într-o monarhie iluzorie. Cred că i-a fost mai utilă credința în Dumnezeu. În concluzie, dacă acesta a fost rolul principesei Ana de Bourbon-Parma, aceea de a da speranțe deșarte, rămâne valabil ce am afirmat eu în discuția cu dumneavoastră: din punct de vedere al istoriei României, principesa Ana nu a jucat nici un rol, iar faptul că astăzi este numită în mod eronat „regină” a României, când ea nici nu avea cetățenia română și se folosește termenul fals de „Casă Regală a României”, care nu poate fi folosit decât într-o monarhie, niciodată într-o republică, sunt și acestea manipulări ale românilor. Unii oameni simpli cred că dacă ai fost soția lui Mihai în exil ai dreptul să te numești regină. Regină ești numai dacă ai fost soția regelui în timpul domniei acestuia și dacă ai fost încoronat.Este elementar! Și, atenție: Mihai a fost recunoscut ca rege, deși el nu a fost niciodată încoronat, cum cerea imperativ legislația.
M.A.M.: A fost un comentariu negativ și legat de faptul că interviul nu i-a recunoscut meritele Anei de Bourbon-Parma.Cineva, tot ascuns sub pseudonim, reproșa că principesei Ana nu i se recunoaște meritul de a fi fost voluntar în războiul mondial.
C.L.: Voluntari în război, ca și mame de fete, ca Ana, au fost milioane de oameni. Noi vorbeam despre lipsa unor realizări cu caracter istoric, care să-ți confere dreptul de a fi tratat ca o personalitate națională. Apoi, principesa Ana nu a fost voluntar în armata României, ca s-o proslăvească românii.
M.A.M.: Dar de ce credeți că se face atâta „tam-tam” legat de fostul rege și familia dumnealui, de ce se folosește apelativul de „regină” pentru o principesă care n-a fost niciodată regină? Iar aceste lucruri se produc și în principalele organe de propagandă ale sistemului, respectiv TVR și Radio România, instituțiile mass-media ale statului român, ca să nu mai vorbim de mass-media privată.
C.L.: Este și de data aceasta o agresiune mediatică manipulatoare. Întrebarea dumneavoastră are un răspuns foarte important și am să vă spun ce informații am eu. Chestiunea nu este una prozaică. Aici nu este vorba de respectul față de Istorie, nu este vorba de sentimente, nici de măgulirea monarhiștilor, care, la toamnă să voteze cu puterea, respectiv cu forțele politice agreate de „vodă”, adică de președinte, pentru că aceștia ar fi cei care îl respectă pe „Majestatea Sa”. Nu acestea sunt rațiunile.Nimic nu este întâmplător. Diriguitorii străini și minoritari din România, de la Cotroceni, de la servicii, din BNR, ca și românii vânduți sistemului ticăloșit, sunt cei care alimentează această campanie. Este vorba despre faptul că forțele politice care țin România prizonieră a puterilor din Occident,în folosul corporațiilor internaționale, cele care o jefuiesc sistematic, au constatat pericolul reprezentat de faptul că românii au început să înțeleagă tot mai bine ce li se întâmplă, că regimul euro-atlantic este unul antiromânesc și că este nevoie de coagularea forțelor naționale.De altfel, numai naționalismul îi poate uni pe români ca să acționeze în direcția intereselor românilor. Ați văzut cum s-au temut de Marian Munteanu, când acesta a vrut să candideze la Primăria București? Ei se tem ca nu cumva și la noi să se nască un curent național românesc, de altfel, după multe păreri singura eventuală forță care ar putea salva România din situația în care se găsește. Apariția unui curent național românesc masiv ar putea conduce la alinierea României la liniile politice pe care le adoptă tot mai multe state din U.E., linii prin care își protejează suveranitatea, acceptând doar acele măsuri ale Comisiei Europene și altor organisme supranaționale (NATO, FMI, Banca Mondială) care nu contravin intereselor naționale. Eu aș da de exemplu Ungaria și Polonia, țări pe care eu le consider ca pe niște modele de bune practici în promovarea intereselor naționale, pe care unii politicieni români (nimuruci) le critică în fel și chip… În acest context, dacă se va pune problema unei alternative la o eventuală politică națională de care ar avea nevoie România pentru a-și recăpăta suveranitatea, atunci ar putea fi scoasă de la naftalină monarhia și cu ajutorul ei să se mai tragă de timp și să se blocheze din nou orice mișcare de trezire națională. Partidele tradiționale parlamentare, ai căror lideri sunt vânduți străinătății, masoneriei, intereselor evreiești etc., nu intră în eventuala ecuație a unei linii politice naționale românești.
M.A.M.: Credeți că ar fi posibil să-l aducă la conducere pe dl. Duda sau pe vreun alt membru al familiei lui Mihai?
C.L.: După vechiul regulament al Casei Regale, nu ar fi posibil, cel puțin din două motive. Unul ar fi Legea salică, prin care pe tron nu se pot urca decât descendenți de sex masculin ai lui Mihai. Se știe căMihai n-a făcut băieți, cel puțin cu soția sa. Este unul care se reclamă a fi fiul său din flori, dar Mihai nu-l recunoaște.
Pe de altă parte, Mihai a abdicat de la tron pentru el și pentru urmașii săi, iar abdicarea este un act de voință unilaterală. Dacă nu vrei, nu abdici și nu semnezi!Dacă trebuie, te lași asasinat! Când este vorba de momente cruciale din istoria unei țări, marii conducători și-au asumat și moartea. Avem domnitori care au murit, dar n-au cedat în fața presiunilor. Unii domnitori au refuzat să semneze acte de cesiuni teritoriale, atât în Moldova, cât și în Țara Românească și au fost decapitați de turci, dar n-au renunțat la a-și apăra moșia. Ce să mai spunem de Brâncoveanu și de alții. Desigur, nu este cazul să-i comparăm pe aceștia cu fostul rege Mihai. Sunt timpuri istorice diferite, condiții istorice diferite etc. Din punct de vedere istoric, după părerea mea, fosta dinastie a României și-a încheiat rolul și ea s-a stins odată cu abdicarea lui Mihai la 30 decembrie 1947. Restul sunt iluzii.
M.A.M.: Dar fostul rege Mihai a afirmat că i s-a pus pistolul la cap de către Gheorghe Gheorghiu-Dej și Petru Groza, la 30 decembrie 1944 și de aceea a abdicat, astfel că s-ar putea interpreta că abdicarea lui nu a fost chiar firească.
C.L.: Asta este o simplă afirmație a lui Mihai. Există stenogramele discuțiilor purtate la palat cu ocazia audienței lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Petru Groza la regele Mihai. Eu am publicat pasaje lungi din aceste stenograme într-o carte de-a mea apărută în anul 2000. În alte lucrări, ale altyor cercetători, figurează în integralitate. Lucrurile s-au petrecut altfel. Fostul rege minte! În primul rând, regele Mihai a avut relații normale, chiar bune, cu prim-ministrul Petru Groza, care nu a fost niciodată membru al Partidului Comunist, ci al Frontului Plugarilor. Conform Regulamentului Casei Regale, căsătoria prinților moștenitori sau ai regelui era o problemă politică de stat și se putea face doar cu aprobarea guvernului. În caz contrar, căsătoria devenea morganatică, așa cum a fost cea a lui Carol al II-lea cu actrița Zizi Lambrino. În toamna lui 1947, revenit de la Londra, unde participase la căsătoria reginei Elisabeta a II-a cu prințul Filip, regele Mihai, îndrăgostit lulea, i-a cerut sprijin lui Petru Groza pentru a i se aproba căsătoria cu principesa Ana de Bourbon-Parma. A adus tot felul de argumente, mai ales a susținut că Ana este foarte săracă și a fost nevoită să muncească ca să-și câștige traiul, deci nu este o prințesă parazită, ci una mai „muncitorească”. Avem documentele. Petru Groza i-a promis sprijin și i-a cerut, la rândul său, sprijin regal pentru avizarea actelor normative pe care Groza trebuia să le promoveze, la cererea puterii politice interne judeo-bolșevice și a ocupantului militar sovietic. Discuția din cabinetul regelui s-a derulat altfel decât a prezentat-o regele. După ce s-au salutat, Groza i-a spus regelui că a venit momentul să se producă „un divorț amiabil” între ei și i-a înmânat proiectul de act de abdicare, redactat de conducerea comunistă, act cu care veniseră cei doi conducători ai țării la monarh. Regele a cerut să se retragă ca să se consulte cu consilierii regali. Atunci a fost momentul controversat pe care regele l-a învederat ca „amenințare cu pistolul”. Făcând aluzie la retragerea regelui în timpul audienței mareșalului Antonescu, retragere urmată de intrarea în sală a grupului de militari care i-au arestat pe Antoneștii dezarmați, Petru Groza i-a spus regelui că el a venit pregătit și i-a arătat buzunarul în care avea un revolver, pe care nu l-a scos. Regele nu a replicat și s-a retras într-o încăpere alăturată unde aștepta Regina-Mamă Elena și consilierii. Alți regi din Europa, fuseseră deja măturați de valul istoriei, de 3 ani. Al Portugaliei, al Italiei, al Bulgariei, al Iugoslaviei. Mihai era ultimul rege și singurul din lagărul comunist care a fost tolerat de sovietici. Rege în plin lagăr bolșevic! Doar dacă era inconștient, își putea închipui că ar fi mai putut rămâne rege în lumea nouă care se construia, indiferent de relațiile sale foarte bune cu rușii.
M.A.M.: Comentatoarea sau comentatorul la care m-am referit a scris că privitor la relațiile regelui cu sovieticii, ca și la prezența lui Mihai la Moscova, în 2010, alături de președintele Putin, acestea ar fi niște „speculații”, iar un istoric serios lucrează cu probe, nu cu speculații.
C.L.: Haideți să lăsăm glumele de amator și chiar îi rog pe cititorii noștri să aibă în vedere că noi am făcut interviuri de presă și să nu aibă pretenția de la mine să citez documente și bibliografii. Dacă vor să citească lucrări științifice, să meargă la operele marilor noștri istorici.Pater familias al cercetătorilor istoriei celui de al doilea război mondial este Gheorghe Buzatu, cum am mai arătat.Mi-a prefațat și mie cărți, inclusiv o lucrare privitoare și la momentele 23 august 1944 și 30 decembrie 1947. Nu m-a „tras de urechi” și nici nu mi-a spus că ceva ar trebui revizuit. Eu am studiat atent istoriografia problemei și multă arhivă despre această epocă, în perioada când am cercetat pentru cărțile mele România, Axa și Aliații, Istoria relațiilor internaționale (1919-1947) șiEforturi politico-diplomatice românești de ieșire din al doilea război mondial în lumina arhivei diplomatice a SUA, aceasta din urmă se mai găsește încă în librării. Celelalte s-au epuizat, prima dintre ele, de mai bine de 10 ani și nu le-am mai reeditat. Au venit alte proiecte pe rol…Haideți să clarificăm și „speculațiile” lagate de relația lui Mihai cu sovieticii. Păi cum n-a colaborat regeleMihai cu sovieticii? În favoarea cui a dat lovitura de stat? Cui l-a predat pe Antonescu? Cine l-a decorat cu cea mai înaltă distincție de război a Uniunii Sovietice? I-a făcut cadou Stalin două avioane, pentru a-și satiface hobby-ul de pilotaj? A mai făcut cumva Stalin un asemenea cadou altui șef de stat din lume? Cum îl venerau generalii sovietici la protocoalele de la București? Apoi, în 2010, Mihai a stat lângă Medvedev și Putin la vedere, televizat în toată lumea! Ce „speculații”? Acum noi „ne-am prins mintea să facem justificări, dar trebuie să admitem că lecturarea revistei „Justițiarul”, ca și a site-urilor care îi preiau unele articole, este „la liber”. Oricine are voie să citească, fiecare înțelege ce înțelege și are și voie să comenteze, să critice, să nu fie de acord. Doar suntem în mass-media. În acest fel, în regimul „ticăloșit”(l-am citat pe Traian Băsescu) oamenilor li se creează impresia că sunt liberi, că este democrație, iar în timp ce ei vorbesc (fără să-i ia nimeni în seamă), forțele care ne stăpânesc cu ajutorul complicilor de la conducerea țării, ne buzunăresc bine. În România de astăzi poate oricine să și jignească, pentru că legislația nu mai învederează penal calomnia, iar pentru denunț calomnios, de mulți ani, este consacrată practica instanțelor de nu se da soluții de incriminare. În circuitul științific este altfel.
M.A.M.: Comentatoarea noastră, am verificat între timp, a semnat cu numele „Surena”, a invocat o serie de documente de pe niște site-uri, susținând că dumneavoastră nu le-ați fi citit. Afirmă că, citez: „Regele Mihai i-a pus în vedere mareșalului să găsească o soluție să iasă rapid din război” și face aprecierea că dumneavoastră ați vorbit urât despre monarhia din România.
C.L.: Pe internet figurează tot felul de texte, inclusiv „făcături”. Nu știu la care documente se referă respectiva persoană. Dacă doamna „Surena” vrea să ne mutăm cu discuțiile de la jurnalism la știință, atunci îi aduc aminte că documentele istorice nu se citează de pe site-uri, ci se citează din dosare de arhivă sau din lucrări științifice. Cât despre faptul că afirmă că eu nu cunosc documentele, îmi pare rău că acea cititore este așa de tare supărată pe mine și nu știu de unde cunoaște dumneaei că eu n-am cititdocumentele pe care le invocăși pe care anume dintre ele nu le-am citit.
Vreau să clarific și afirmația că „Regele Mihai i-a pus în vedere mareșalului să găsească o soluție să iasă rapid din război”. Este o eroare de fond. Niciodată, dar niciodată, regele nu și-a permis să-i pună în vedere” ceva mareșalului. Regele era foarte respectuos cu Antonescu și nemulțumit că Antonescu îl trata ca pe un „copil necopt”, uneori mareșalul fiind chiar puțin reverențios, spre nemulțumirea Reginei-Mamă, a lui Mihai și a suitei regale. Regele s-a implicat prea puțin în problemele politice ale țării, nici nu a fost consultat de guvern și Antonescu a emis actele normative tot fără să-l consulte sau să-i dea socoteală. Apoi, Conducător al Statului era Antonescu, nu regele!Când România a intrat în război, regele a aflat din ziar… Așa că o rog pe doamna respectivă să-l iubească pe rege fără să se mai implice în istoria abordată științific. Pentru unii, legendele pot fi la fel de frumoase. Cât despre acuzația că vorbesc urât despre monarhie, în ansamblul ei, arăt din nou că în discuția noastră trecută, nu am uitat să amintesc că doi regi ai României și două regine ale țării noastre, s-au ilustrat prin merite deosebite în istoria României. Ce trebuie spus mai mult ca să nu fiu „anti-monarhist”? Cred, totuși, că îi acordăm prea multă atenție acestei cititoare.
M.A.M.: Pentru mine, toți cititorii sunt importanți. Eu v-am invitat să descoasem comentarii de nemulțumire, pentru că majoritatea zdrobitoare a semnalelor care le avem la redacția revistei sunt de apreciere, multe de mare apreciere pentru fondul discuției noastre. Toate aparițiile dumneavoastră sunt urmărite cu interes. Sunt mii și zeci de mii de accesări ale lor…
C.L.: Am făcut-o cu plăcere, fără supărare, chiar dacă, prin tonul meu, nu încurajez pe nimeni care este amator în ale istoriei să combată cercetătorii. Noi avem o mare problemă cu faptul că pe tărâmul istoriei intervin tot felul de persoane care au alte meserii. Se pronunță profesoare de desen, chimiști, ingineri metalurgiști, securiști etc., care combat fără temei și noimă, fără să abordeze metodic analizele, fără să aibă bază. Noi, cercetătorii, punem totdeauna îndoiala în fața fiecărei teze pe care o emitem, analizăm de multe ori până afirmăm ceva și lăsăm fiecăruia șansa de a oferi noi idei, noi linii de gândire, până când alte cercetări o infirmă, sau, o confirmă, în acest al doilea caz, apărând acel pas înainte mereu așteptat de noi.
Este cert că toate momentele din istorie care au reverberații în epoca noastră crează emoții, interese, aspirații, supărări, sau, din contră, bucurii. Depinde doar din ce unghi de vedere sunt privite. Este greu ca întreaga opinie publică să fie obiectivă, să judece la rece. Dar este cert că inteligent, valoros, superior, este doar acela care înțelege și acceptă și ceea ce nu îi convine!
M.A.M.: În finalul discuției noastre aș dori să vă „aduc în dificultate”, menționând că sâmbătă seara, la o oră de vârf de audiență TV, academicianul Dinu C. Giurescu a dat un interviu favorabil familiei fostului rege Mihai. Ce părere aveți despre acest interviu?
C.L.: Am văzut și eu discuția domnului profesor cu Alessandra Stoicescu. Eu îl respect foarte mult. Interviul a fost foarte bine dat. Emisiunea în sine a fost una favorabilă fostului rege Mihai și familiei sale, nu afirmațiile domnului profesor. Domnia sa este verde la minte și nu a făcut nici o greșeală, în același timp, acceptând tacit linia de gândire pe care emisiunea o avea proiectată, linie impusă de moderator. Dl. Giurescu nu putea să refuze apariția pentru că patronul Antena3, Dan Voiculescu, l-a adus pe dl. profesor Giurescu în Partidul Conservator, l-a făcut parlamentar, i-a finanțat campania electorală. Din informațiile mele, din închisoare, patronul postului respectiv de televiziune comandă emisiuni și transmite linia care trebuie abordată și susținută. Toată politica editorială se subordonează imaginii patronului Voiculescu și intereselor sale de obținere de sprijin pentru o ieșire cât mai rapidă din penitenciar.
Dl. Giurescu a menționat, ceea ce noi am vorbit, anume că țara aceasta are nevoie de simboluri, inducând ideea generală că simbolurile trebuie ocrotite. Această afirmație este una de atitudine civică, nu de știință istorică. Ne-am referit și noi la ea, dar am folosit termenul de „idoli”. Când Alessandra Stoicescu a întrebat care este lecția de demnitate pe care au oferit-o fostul rege și principesa Ana, dl. profesor a deviat răspunsul, arătând că din aceasta derivă și raportarea noastră la străini și la raportul românilor cu străinii, care nu sunt mai buni ca noi, care dau înapoi când îi înfrunți etc., nefăcând nici o referire la prezumtiva demnitate regală. Noi în discuție noastră, am apreciat comportamentul sobru și demn al regelui în anii exilului, ceea ce dl. Giurescu nu a făcut.
Alessandra Stoicescu a susținut că jurnalistul Ion Cristoiu ar fi singurul care afirmă că Ana de Bourbon-Parma nu a fost regină, ci doar principesă, domnul profesor, întrebat fiind ce părere are, a escamotat din nou răspunsul și a vorbit despre neștiința celor care afirmă că România nu ar fi trebuit să poarte războiul dincolo de Nistru! Când interlocutoarea a ridicat deschis problema afirmației lui Traian Băsescu că „regele a trădat”, a făcut eroarea de a afirma că fostul președinte s-a referit la 23 august 1944, când, de fapt, Traian Băsescu se referise la actul abdicării. Domnul profesor Giurescu a replicat foarte diplomatic și a menționat că unele persoane ies la televizor pentru a câștiga imagine și pentru a-și da importanță, fără nici o referire la fondul întrebării.Apoi, domnul profesor Giurescu a criticat faptul că unii afirmă că principesa Ana nu ar trebui înhumată la Curtea de Argeș alături de marii regi predecesori, susținându-i acest drept. U aceasta sunt și eu de acord: Ana a fost soțiafostului rege Mihai și are tot dreptul să fie înmormântată lângă soțul ei și familia lui. Când Alessandra Stoicescu a spus că unii oameni afirmă că nu ar trebui să avem doliu național pentru principesa Ana, dl. profesor, ocolind din nou esența, a replicat că sunt unii care ar vrea să nu avem istorie națională! După părerea mea, dl. profesor nu a făcut nici o greșeală în afirmațiile domniei sale, chiar dacă, este adevărat, nici nu a pus la punct afirmațiile de amator ale Alessandrei Stoicescu, acceptând o discuție în care nu s-a intrat în știința istorică pe fond. De fapt, nimeni nu obligă un academician să facă numai știință. El poate să abordeze persoane și personalități din punct de vedere moral, civic, psihologic etc.
În finalul interviului, dl. Giurescu a reafirmat nevoia națională de simboluri și a arătat că regele Mihai a fost un simbol al unei perioade foarte grele a istoriei României, afirmație, din nou corectă. Dar, a fi simbol, nu înseamnă neapărat a fi un personaj eminamente pozitiv! Pentru cine ai fost pozitiv? Din ce unghi de vedere îl privim pe Mihai? Dacă privim juridic și militar, actul de la 23 august și minciuna cu încheierea armistițiului nu pot fi privite altfel decât ca fiind trădare. Dacă privim din punctul de vedere al intereselor Uniunii Sovietice, Marii Britanii, SUA, ale regimului judeo-bolșevic adus la putere după lovitura de stat, putem să-l numim pe Mihai erou. Așa este în istorie: criminalii unora, sunt eroii altora. În cazul de față, criminalii lui Antonescu sunt eroii judeo-bolșevicilor. Pentru românismul profund, Antonescu este un erou, iar adversarii săi (cu excepția legionarilor) și judeo-bolșevicii sunt criminalii elitelor naționale românești, distruse în perioada 1944-1962.
M.A.M.: Poate ar trebui să spunem cititorilor noștri, pe scurt, câteva aspecte despre personalitatea profesorului Dinu Giurescu, ale cărui afirmații le-ați comentat.
C.L.: Dl. profesor Dinu C. Giurescu este o personalitate autentică provenită dintr-o mare familie. Bunicul domniei sale, Constantin Giurescu, etnic român din județul Buzău, a fost istoric de istoria modernă, academician și director al Arhivei Ministerului de Externe, una dintre cele mai importante ale țării. Tatăl său, Constantin C. Giurescu, a fost istoric, profesor universitar și academician. A fost regalist, susținând dictatura regelui Carol al II-lea. Cu toate acestea, a fost agreat și de regimul antonescian, care i-a încredințat o importantă misiune diplomatică la Istanbul, în anii 1943-1944. Cu toate acestea, a fost agreat și de regimul regal al lui Mihai I, care nu i-a aplicat măsurile de excludere care au fost promovate împotriva celor care au susținut regimul Antonescu, ajungând în închisoare doar în 1950. Vă mai spun ceva, domnule director Marinescu, în afara problematicii abordată de noi. În 1955, când a ieșit din închisoare, l-a vizitat la Sibiu, la Palatul Brukenthal, pe directorul muzeului, Nicolae Lupu, căruia i-a făcut anumite destăinuiri, inclusiv despre modul în care a fost ucis în temniță marele istoric și om politic Gheorghe Brătianu, apropiat colaborator al profesorului Constantin C. Giurescu.
M.A.M.: Vă mulțumesc, domnule profesor.
Una dintre cele mai frumoase parabole ale lui Budha este cea a soldatului ranit. „Intr-o batalie, ne spune Budha, un soldat a fost ranit, dar nu vrea sa i se scoata sageata inainte de a afla cine era arcasul de la ranit, daca era din casta kasstrya ori din castele inferioare vaysia sau sudra,daca era inalt sau scund,din ce material era sageata, era lunga sau scurta”. Budha ne spune ca, in loc sa fie atat de preocupat de aceste intrebari, soldatul ar trebui sa-i permita doctorului sa-i scoata sageata. Cam asa stau lucrurile si cu profesorul de stiinte politice Lupu Corvin, ce importanta are daca surena e femeie (dominisoara sau doamna, specialista sau nu) sau barbat (amator sau specialist). Important era ca d-ul profesor de stiinte politice sa raspunda argumentat, nu printr-un talmes balmes demn de un fost profesor de politica economica (mai mult politica) din perioada comunista . In loc sa raspunda punctual, asa cum am facut eu, profesorul nostru patriot a luat-o rau pe aratura si amesteca totul intr-un ghiveci pe care nu il veti intalni la profesorii autentici de istorie. Drept dovada ca s-a suparat,cum a indraznit surena sa-i puna la indoiala „argumentatia stiintifica”
Acest talmes balmes de articol, ce se vrea cu prestanta si aere stiintifice, ar fi hazliu daca nu ar fi tragic. Tragedismul rezulta din faptul ca pe langa politicienii impostori (infierati cu manie proletara de profesorului nostru politic si istoric si cercetator si stiintific si doctor si viitor academician si politician) s-au cocotat si tot felul de pseudo specialisti care au dus in derizoriu notiunea de doctor in istorie (va aduceti aminte de presedintele C.J Gorj doctor in istorie si cavaler?) si care au ajuns sa scrie carti din carti si care se mandresc la amatori cu prefatele scrise de profesorii autentici. Ar fi multe de spus despre profesorii considerati plagiatori de senatul Universitatii Lucian Blaga din Sibiu ori care-si promoveaza si odraslele cum ar fi afirmatiile de pe http://www.money.ro-lista clanurilor din universitatile romanesti.
II reamintesc d-lui prof cateva din greselile elementare , de cultura generala pe care le-a facut :
a) majoritatea populatiei din Turcia nu are origine asiatica si nu are nicio treaba cu triburile nomade,devenite sedentare, de turci si turcmeni asa cum a afirmat domnia sa.
b) De mortuis nihil nisi bene! nu are nicio treaba cu crestinismul.
c)Majoritatea istoricilor romani si straini,nu cei cu doctorate, considera ca sunt in istoria omenirii si perioade ideale (secolul lui Pericle, primii ani ai domniei lui Nero,domnia lui Traian,Asoka, Akbar,omeiazii in Spania, perioada Heian in Japonia etc.)
d) Atunci cand combati pe cineva cu argumente nu putem vorbi de calomie, putem vorbi de un limbaj neacademic,neprofesional la d-ul prof. Lupu, respectiv cu exaltari de patriotism ieftin,vulgar, cu amestec de ridiculozitate ce se doreste stiintifica
e) Dupa 1933 nu a fost dezvoltare economica in Romania, economia isi revenea dupa marea criza iar acordurile economice incheiate cu Germania erau nefavorabile Romaniei-acest lucru il inveti la istoria economica a Romaniei
f) pater familias are cu totul alta semnificatie, corect era sa-l numiti pe prof.Buzatu un senior, nu folositi cuvinte al caror inteles nu-l cunoasteti
g) Rolul unui istoric,asa cum a fost formulat de Tacitus si Tucidide, este sa prezinte corect faptele, sa analizeze conditiile care le-au generat si nu sa intineze memoria mortilor -„Despre morți, numai de bine!” La Istorie nu merge! Istoria cuprinde și analizează mult mai mulți morți decât vii. Dacă este să-i vorbești pe toți morții numai de bine, creștinește, nu mai realizăm nimic.Afirmatia dvs. merge in politica-istorica si nu in istorie.
Pentru ca tot a facut referire acest domn la istorici adevarati : prof. Buzatu, prof.Giurescu, vreau sa-i reamintesc ca acesti doi distinsi profesori nu au veniti niciodata in interviuri in presa ori televiziune cu afirmatii ridicole cu raspunsuri de genul „nu-mi cereti bibilografie si lucrari stiintifice, acesta este un reportaj”. Deasemnea vreau sa-i reamintesc marelui si reputatului cercetator stiintific Lupu ca un amator parlit, fost spion, devenit scriitor sub pseudonimul de Victor Suvorov la demolat intr-o serie de carti pe marele academician si cercetator general maior Dmitri Antonovich Volkogonov cu argumente si documente in care a demonstrat ca URSS a fost pregatita de un razboi ofensiv si nu defensiv iar sovieticii au fost cei care au declansat Al Doilea Razboi Mondial. Este foarte corect ca aceasta pasiune pentru istoria militara a URSS l-a facut sa depaseasca statutul de amator iar prin apelarea la marturiile soldatilor si ofiterilor germani, a documentelor si marturiilor soldatilor sovietici a reusit in ciuda lipsei la arhivele sovietice sa fie astazi recunoscut ca unul dintre cei mai documentati istorici. Nu are diploma de doctor si nici aere de cercetator.
Nu are rost sa pierd timpul cu acest interviu de slaba factura intelectuala si stiintifica si de can can la persoana mea si o sa analizam pe scurt alte afirmatii ale d-lui profesor Lupu.
1) Regele era foarte respectuos cu maresalul
Nu este adevarat! De fiecare data regele il corecta pe maresal cu privire la formula de adresare si nu i se adresa protocolar cu d-le Maresal Antonescu ci cu d-ul Antonescu, regele evita sa i se adreseze cu acest titlu. In relatiile cu alti militari Regele avea grija sa mentioneze dupa d-le si gradul acestuia . Acest lucru il deranja enorm pe maresal care era militar si nu civil si caruia Hitler i se adresa cu titlul complet. Regele Mihai nu-l declarase maresal pe Antonescu desi ii semnase decretul de numire, Antonescu s-a declarat singur maresal (Stoicescu, Dutu)
2) Maresalul era putin reverentios
Nu este adevarat! Maresalul il respecta pe rege, formulele de adresare puteau parea si par depasite,anacronice pentru cine nu le intelege. Dar, „Maria Ta, Domnia Ta si Alteta Ta” erau modul de adresare popular, primele isi aveau originea inca din perioada romana in care Imparatul era Dominus. Maresalul isi iubea regele, il iubea in felul lui de militar.Maresalul era un om dintr-o bucata, obisnuit cu limbajul militar, un prusac (Buzatu.
3) Conducatorul statului era Antonescu si nu regele.
De unde isi avea puterea Antonescu ? Cine il numise? Regele Carol al II lea prin decret, Antonescu era presedintele Consiliului de Ministri. A fost numit de rege (Carol al II lea), a fost demis de rege (Mihai). Maresalul Antonescu nu a luat puterea precum Imparatul Napoleon, el a fost numit de seful statului, regele. Aici d-ul prof Lupu face o confuzie intre de facto si de iure. De facto Maresalul Antonescu era conducatorul statului, dar decretele trebuiau semnat de Rege ca sa aiba putere de lege. De iure Regele Mihai era seful statului. Romanii in 1940-1944 intelegeau perfect diferenta dintre conducatorul statului si seful statului. De asta nici nu a comentat Armata cand Maresalul a fost demis si arestat. Conducatorul suprem al armatei si al Romaniei de iure era Regele si asta inca din vremea in care Carol I nu ajunsese rege si conducea armata romana in razboiul de Independenta. Ca Maresalul Antonescu incerca sa preia toata puterea si ca „cand Romania a intrat in război, regele a aflat din ziar…” nu schimba raportul intre Rege si Maresal. Puterea Maresalului de facto imensa, avea nevoie de puterea de iure a Regelui pentru a semna inclusiv decoratiile si promovarile acordate soldatilor de pe front, fara semnatura umilului Mihai pe decret, Antonescu nu putea deveni maresal. Ce nu spune marele istoric politolog este ca din momentul atacarii URSS- „din acel moment trupele române au intrat sub comanda germană și au trecut Prutul când au emis germanii ordinul de atac. Acesta este adevărul militar și istoric al momentului. Restul este imagine. Situația periferică a participării României la atacul împotriva trupelor sovietice din iunie 1941 a fost hotărâtă definitiv în planul modificat al Operațiunei Barbarossa (17 martie 1941) (…) Hitler considera Armata României nepregătită pentru un asemenea război, astfel că, în planul general al conflagrației, ceea ce ni s-a părut nouă absolut grandios, prezentat ca atare de Antonescu, era în realitate o contribuție minoră din ansamblul operațiilor macrostrategice ale marelui front. Iar armata (română) era într-adevăr nepregătită”.(istoricul Alex Mihai Stoenescu in Ostasii nostri au trecut Prutul cand au dat ordin nemtii).
4) Regele a dat o lovitura de stat la 23 August 1944
Lovitura de sat, puci militar a dat Maresalul Antonescu impotriva legionarilor devenit puciul legionar. Maresalul Antonescu cat era el de conducator al statului nu era seful statului, el a primit o sarcina de la Rege (sa trimita armistitiul), a refuzat si atunci a fost demis si arestat pentru ca l-a amenintat pe rege. Ce s-a intamplat la 23 August 1944 nu este nici lovitura de palat (una din formele loviturii de stat) ci este o demisie urmata de o arestare si iesirea de sub tutela Germaniei. Atunci candsultanul Soliman l-a executat pe Marele Vizir Ibrahim Pasa a dat vreo lovitura de stat? Marele Vizir era conducatorul Imperiului otoman numit printr-un firman de sultan si avea cuvantul sultanului ca nu-l va ucide. Juristii otomani au gasit calea legala de indepartare. Putem spune ca Regele Mihai a dat o lovitura de palat, stat impotriva Germaniei protectoare, arestandu-i reprezentantul. Maresalul afirmase ca ” Voi merge până la capăt în acțiunea ce am pornit la Răsărit împotriva marelui dușman al civilizației, al Europei și al țării mele: bolșevismul rus. De aceea nu pun niciun fel de condiții și nu discut cu nimic această cooperare militară”(Akten zur deutschen Auswärtigen Politik, 1918-1945, Serie D: 1937-1941, Band XIII. 1, Die Kriegsjahre, 23 Juni bis 11 Dezember 1941, doc. nr. 167, pp. 220-221; doc. nr. 204, pp. 262-263, Göttingen, 1970.) si care a transformat Romania intr-un „stat care acceptase conducerea trupelor sale de catre un alt stat pentru a elibera teritoriul propriu” (Stoicescu). Deci, Marele Maresal Antonescu nu a conditionat participarea Romaniei la razboi alaturi de Germania de retrocedarea Nordului Ardealului. Maresalul Antonescu a inabusit in sange miscarea legionara,a pus la dispozitia Germaniei economia romaneasca cu pierderi irecuperabile (acordul economic romano-german) in schimbul unui armament depasit ori uzat ( a se vedea armamentul german livrat Finlandei in comparatie cu cel livrat Romaniei), a epurat armata inclusiv, a instaurat dictatura personala, a continuat razboiul pe teritoriul sovietic (gen Ciuperca a demisionat din armata si l-a avertizat : „Mai Ioane, noi nu avem ce cauta în Rusia”) si nu a putut apara Romania de invazia sovietica a fost demis. Putea sa-si dea singur demisia cand l-a pus Regele sa trimita armistitiul.
P.S Site-ul lui George Damian este un site unde se prezinta si documentele care stau la baza articolelor sale. Faptul ca lumea a devinit „plata” datorita globalizarii face ca sa gasesti numeroase documente si pe site-uri. Daca credea d-ul profesor ca il trimit pe un site de genul celui lui Roxin se insala.
P.S.S Este hazliu baletul juridic cu Regele Mihai care nu era rege ca nu depusese juramantul in fata Parlamentului. Asta inseamna ca Maresalul nu era maresal pentru ca regele care semnase decretul nu era rege. Mergand pe aceeasi logica Tratatul de pace semnat de Romania si girat de rege nu este valabil, Mihai fiind un impostor si noi suntem in situatia de a avea un armistitiu cu marile puteri iar situatia Transilvaniei devine incerta. In drept sunt niste notiuni precum forta majora, eroarea de drept ca altfel am ajunge la rationamente gen prof. Lupu. Parca spuneati ceva cu ingineri, cu profesorii de desen care se baga in stiinta istorica, dar dvs. ce cautati in stiinta dreptului?
toate informatiile duc la faptul ca Regele Mihai a murit de mult, doar ca nu se vrea data informatia in presa inca, pentru ca speculantii de imobiliare sa poata fura linistiti , sa faca actele ,,mostenirii,, regale (pe numele lui duda probabil). O sa se aleaga ,,margareta,, cu zero centi.
domnilor ,,Regele Mihai a aflat de intrarea Romaniei in razboi din ziare si de la BBC in 1941,,
Domnilor, chiar ne credeti prosti sa scrieti asa ceva, si sa fiti luati in serios? Regina-mama, Carol al 2-lea au fost la Hitler de nenumarate ori, daca si Horia Sima stia inca din decembrie 1940, (la fel ca si maresalul) ca Hitler pregateste militar sa atace Uniunea sovietica,cum se face ca ,,regele n-a stiut nimic,, Voi chiar credeti toate aceste minciuni si speculatii ieftine?! Regele s-a scuzat mereu ca sa nu se acuze, ca el nu a stiut nimic despre transnistria, despre evrei, despre anii razboiului ,,ca si cand nu ar fi fost Regele Romaniei,, pana la 23 august 1944. Sa fim seriosi, Regele ,,se face ca nu a stiut nimic,, evreii se fac ca il cred, cand de fapt ei au o intelegere diabolica intre ei: Regele tace pe tema ,,fabulatiei,, holocaustului, cu 400 sau 40 milioane de evrei morti in transnistria( daca nu 400 milioane ! Ucisi ,,in 48 de ore,, la iasi si apoi ,,mancati de caini,, precum abereaza unii ca matatias carp), iar israelienii pot cere despagubiri infernale de la statul roman, si nu il acuza si pe Rege de crime naziste in transnistria.