Dl Corvin Lupu revine asupra chestiunii

Din nou despre fostul rege Mihai I și principesa Ana

Interviul luat profesorului Corvin Lupu despre fostul rege Mihai I și familia sa, publicat în „Justițiarul”, a trezit un interes deosebit, fiind preluat și de alte publicații electronice. Ca urmare, l-am invitat pe dl. profesor la o nouă discuție pe aceeași temă, rugându-l să comenteze unele observații pe care le-au făcut cititorii. Prin demersul nostru, am dori ca revista noastră să clarifice chestiunile pe care le aduce în discuția publicului cititor, văzând în aceasta un semn de respect față de toți cei cu care suntem în contact.

Marius Albin Marinescu: Domnule profesor, în urma discuției noastre, publicată săptămâna trecută, am constatat un interes deosebit din partea unui mare număr de cititori, atât pentru subiectul abordat, cât și pentru viziunea asupra unor momente din istoria complicată a celui de al doilea război mondial. Vă propun să reluăm discuțiile privitoare la fostul rege Mihai, cu mențiunea că am găsit pe un alt blogg un comentariu, mai puțin favorabil, nu  foarte coerent, dar critic, motiv pentru care aș vrea să clarificăm pentru cititorii noștri și eventualele alte păreri apărute în spațiul public.

Corvin Lupu: Cine este doamna sau domnul respectiv?

M.A.M.: Nu și-a dat un nume, ci doar un pseodonim dintr-un singur cuvânt, pe care nu la-m mai reținut, dar eu cred că importante sunt ideile pe care le ridică.

C.L.: Bun, de acord, cu toate că de regulă nu prea intru în dialog cu persoane care nu-și declină identitatea, dar noi, de fapt, ne adresăm mult mai multor cititori decât doamnei respective. Nu cred că este cercetător, dar de data aceasta, dacă „am intrat în horă”, vreau și eu să clarificăm tot ceea ce cititorii noștri au în vedere. În general, cei care nu-și declină identitatea sunt amatori și este foarte dificil dacă nu ești cercetător al epocii să ai imaginea corectă de ansamblu. Sunt amatori care citesc mult despre o anumită temă care le place, cum ar fi și istoria familiei regale, dar dacă nu cunosc foarte, foarte bine întreaga istorie contemporană, metodica cercetării și nu au viziunea de istoric, este foarte greu să ajungă la concluzii integral corecte. Apoi, la amatori, mai apare o chestiune: judecă istoria cu inima, cu sentimentele, în conformitate cu aspirațiile lor, intrând adeseori într-o lume virtuală, sau contrafactuală: „Dacă ar fi fost altfel decât a fost și evenimentele s-ar fi desfășurat conform aspirațiilor mele de grup, ar fi fost o minune!”. La istorie nu merge cu chestia asta. Uneori,amatorii de istorie se îndrăgostesc de unele personalități, ajung mari fani ai lor, ajung să fie susținători ai lor, uneori până la fanatism.

La noi, la cercetători este altfel. Noi trebuie să judecăm numai la rece, fără sentimente, fără dragoste și fără ură. În istorie nu există personalități ideale. Idealismul este doar în mințile oamenilor. Nici epoca monarhică și nici o altă epocă din istoria universală nu a fost ideală și nici nu va fi. Pentru unii monarhiști din România, criticile aduse onor decizii regale sunt, desigur, motive de nemulțumire. Sunt unii care adoptă modelul evreiesc. Indiferent cât ai lăuda evrei și fapte ale lor, dacă ai criticat un evreu ești declarat antisemit și ți se pune anatema. Monarhiștii îl văd pe fostul rege ca pe un ideal și, din acest punct de vedere, cred că ar fi fost bine ca în România post-comunistă să fi avut și un „mandat regal”, dacă îmi dați voie să folosesc această expresie. Ar fi fost util ca să alungăm himerele. Bulgarii au făcut acest experiment, l-au adus pe fostul rege Simeon și l-au pus prim-ministru. Regaliștii au văzut în aceasta un prim pas pentru refacerea monarhiei, având în vedere să facă și un al doilea pas, respectiv un referendum pentru reinstaurarea monarhiei. A fost mare entuziasm în țara vecină și pe la curțile regale europene. După un mandat de prim-ministru al lui Simeon, n-a mai cerut nimeni referendum și nici nu i-a mai oferit nimeni un al doilea mandat de prim-ministru. Balonul regalist s-a dezumflat cu fîsul de rigoare. Cred că ar fi fost bine să avem și noi o perioadă de probă pentru monarhie. Așa, monarhiștii sunt neîmpăcați și convinși că noi am ratat o mare șansă că nu s-a suit Mihai din nou pe tron. Oamenii înțeleg greu că problema falimentului regimului politic euro-atlantic este una de fond, care nu ține de persoane: lipsa suveranității naționale și conducerea României de către străini și minoritari etnici, care n-au susținut niciodată în mod real statul național unitar român puternic. Totdeauna, etniile minoritare  au oferit unei Românii puternice doar o susținere mimată, declarată, dar falsă. Să nu ne amăgim: nu-i iubesc mai mult minoritarii pe români, decât se iubesc românii pe ei înșiși. Lovitura de stat de la 22 decembrie 1989 a avut ca principală urmare administrativă, înlocuirea conducerii românești a țării cu un grup de minoritari, evrei, țigani și unguri, care au aservit România forțelor care o jefuiesc astăzi. Alți minoritari au preluat ștafeta și au adus-o până astăzi, când România este condusă tot de minoritari, unii minoritari „la vedere”, alții deghizați în români, aceștia din urmă fiind, după părerea mea, cei mai periculoși. Problema este legată de necesitatea impunerii unui regim politic național românesc, în fruntea unei țări suverane. Noi am fost mințiți că Uniunea Europeană este o uniune de state suverane și ne-am trezit colonie la periferia ei internă.

M.A.M.: Credeți că ar fi fost posibil ca Mihai să ajungă să conducă România?

C.L.: De ce să nu fie posibil? Pentru asta ar fi fost nevoie să se facă niște injecții mediatice masive, ca românii intoxicați de fesenism să fie transformați, în parte, în regaliști. Credeți că actuala adevărată agresiune mediatică legată de principesa Ana nu ar putea fi puțin amplificată și s-ar rezolva obiectivele. O mare parte a opiniei publice s-ar ralia susținerii pentru monarhie. Astfel, noii regaliști, împreună cu regaliștii vechi și cu toate minoritățile, care ar fi sprijinit monarhia de îndată, ar fi constituit o majoritate. Serviciile noastre secrete se pricep foarte bine la aceste operații. Așa de bine conduc mințile opiniei publice, încât oamenii chiar cred că ceea ce li se induce este voința lor. Așa a fost și cu „Revoluția Facebook”, cea care l-a dus pe fostul nostru primar la Cotroceni. Trei tineri ofițeri bine instruiți și inteligenți au conceput întregul plan, iar Direcția Operații l-a pus în aplicare. Am înțeles că, până la urmă, nu le-au dat nici prime în bani… Au făcut „Revoluția Facebook” în contul salariului. Bineînțeles că au contat și cei de la serviciul special care deține calculatoarele cu  care se numără voturile și care au rotunjit scorul, asigurând „învingătorului” o superioritate zdrobitoare. Dar să revenim, ce nedumeriri încercăm să clarificăm?

M.A.M.: S-a făcut afirmația că principesa Ana de Bourbon-Parma a jucat rolul de a fi alături de fostul rege și de a da împreună cu Mihai, mi-am notat exact: „o fărâmă de speranță poporului ăstuia condus de politruci…”. Rezultă deci, din această părere că principesa a jucat un rol important.

C.L.: Ar trebui să revăd interviul nostru, dar cred că și eu am afirmat ceva asemănător, într-o altă exprimare, afirmând ideea nevoii de „idol” a unor cetățeni. Dar, trebuie spus explicit: „fărâma de speranță” pe care o doreau unii români, cum este cel la care vă referiți dumneavoastră, a fost o speranță deșartă, pentru că marile puteri bătuseră în cuie sferele de influență și noi fusesem arondați Uniunii Sovietice și urma să fim sovietizați. Când unii lideri naționaliști români, patrioți, au reușit să schimbe linia politică și au trecut la desovietizarea societății românești, la o politică suverană, declanșând o dictatură de dezvoltare a țării pe toate palnurile, s-au găsit imediat cozile de topor din partid, din armată și din securitate care i-au subminat pe național-socialiștii români, în frunte cu Ceaușescu, ne-au înfometat pe noi ca să ne poată răscula, au accentuat criza, au declanșat revolta populară, s-au aliat cu serviciile secrete străine, au susținut intervenția străină asimetrică împotriva României, l-au ucis pe conducătorul țării și au readus România în sfera de influență și control a Moscovei, poziție în care țara a rămas până la dezmembrarea Uniunii Sovietice. România a fost ultima țară care a ieșit din Tratatul de la Varșovia. Plecaseră toți și România era încă tot acolo! Deci, nu sunt sigur că poporul român avea nevoie de speranțe deșarte într-o monarhie iluzorie. Cred că i-a fost mai utilă credința în Dumnezeu. În concluzie, dacă acesta a fost rolul principesei Ana de Bourbon-Parma, aceea de a da speranțe deșarte, rămâne valabil ce am afirmat eu în discuția cu dumneavoastră: din punct de vedere al istoriei României, principesa Ana nu a jucat nici un rol, iar faptul că astăzi este numită în mod eronat „regină” a României, când ea nici nu avea cetățenia română și se folosește termenul fals de „Casă Regală a României”, care nu poate fi folosit decât într-o monarhie, niciodată într-o republică, sunt și acestea manipulări ale românilor. Unii oameni simpli cred că dacă ai fost soția lui Mihai în exil ai dreptul să te numești regină. Regină ești numai dacă ai fost soția regelui în timpul domniei acestuia și dacă ai fost încoronat.Este elementar! Și, atenție: Mihai a fost recunoscut ca rege, deși el nu a fost niciodată încoronat, cum cerea imperativ legislația.

M.A.M.: A fost un comentariu negativ și legat de faptul că interviul nu i-a recunoscut meritele Anei de Bourbon-Parma.Cineva, tot ascuns sub pseudonim, reproșa că principesei Ana nu i se recunoaște meritul de a fi fost voluntar în războiul mondial.

C.L.: Voluntari în război, ca și mame de fete, ca Ana, au fost milioane de oameni. Noi vorbeam despre lipsa unor realizări cu caracter istoric, care să-ți confere dreptul de a fi tratat ca o personalitate națională. Apoi, principesa Ana nu a fost voluntar în armata României, ca s-o proslăvească românii.

M.A.M.: Dar de ce credeți că se face atâta „tam-tam” legat de fostul rege și familia dumnealui, de ce se folosește apelativul de „regină” pentru o principesă care n-a fost niciodată regină? Iar aceste lucruri se produc și în principalele organe de propagandă ale sistemului, respectiv TVR și Radio România, instituțiile mass-media ale statului român, ca să nu mai vorbim de mass-media privată.

C.L.: Este și de data aceasta o agresiune mediatică manipulatoare. Întrebarea dumneavoastră are un răspuns foarte important și am să vă spun ce informații am eu. Chestiunea nu este una prozaică. Aici nu este vorba de respectul față de Istorie, nu este vorba de sentimente, nici de măgulirea monarhiștilor, care, la toamnă să voteze cu puterea, respectiv cu forțele politice agreate de „vodă”, adică de președinte, pentru că aceștia ar fi cei care îl respectă pe „Majestatea Sa”. Nu acestea sunt rațiunile.Nimic nu este întâmplător. Diriguitorii străini și minoritari din România, de la Cotroceni, de la servicii, din BNR, ca și românii vânduți sistemului ticăloșit, sunt cei care alimentează această campanie. Este vorba despre faptul că forțele politice care țin România prizonieră a puterilor din Occident,în folosul corporațiilor internaționale, cele care o jefuiesc sistematic, au constatat pericolul reprezentat de faptul că românii au început să înțeleagă tot mai bine ce li se întâmplă, că regimul euro-atlantic este unul antiromânesc și că este nevoie de coagularea forțelor naționale.De altfel, numai naționalismul îi poate uni pe români ca să acționeze în direcția intereselor românilor. Ați văzut cum s-au temut de Marian Munteanu, când acesta a vrut să candideze la Primăria București? Ei se tem ca nu cumva și la noi să se nască un curent național românesc, de altfel, după multe păreri singura eventuală forță care ar putea salva România din situația în care se găsește. Apariția unui curent național românesc masiv ar putea conduce la alinierea României la liniile politice pe care le adoptă tot mai multe state din U.E., linii prin care își protejează suveranitatea, acceptând doar acele măsuri ale Comisiei Europene și altor organisme supranaționale (NATO, FMI, Banca Mondială) care nu contravin intereselor naționale. Eu aș da de exemplu Ungaria și Polonia, țări pe care eu le consider ca pe niște modele de bune practici în promovarea intereselor naționale, pe care unii politicieni români (nimuruci) le critică în fel și chip… În acest context, dacă se va pune problema unei alternative la o eventuală politică națională de care ar avea nevoie România pentru a-și recăpăta suveranitatea, atunci ar putea fi scoasă de la naftalină monarhia și cu ajutorul ei să se mai tragă de timp și să se blocheze din nou orice mișcare de trezire națională. Partidele tradiționale parlamentare, ai căror lideri sunt vânduți străinătății, masoneriei, intereselor evreiești etc., nu intră în eventuala ecuație a unei linii politice naționale românești.

M.A.M.: Credeți că ar fi posibil să-l aducă la conducere pe dl. Duda sau pe vreun alt membru al familiei lui Mihai?

C.L.: După vechiul regulament al Casei Regale, nu ar fi posibil, cel puțin din două motive. Unul ar fi Legea salică, prin care pe tron nu se pot urca decât descendenți de sex masculin ai lui Mihai. Se știe căMihai n-a făcut băieți, cel puțin cu soția sa. Este unul care se reclamă a fi fiul său din flori, dar Mihai nu-l recunoaște.

Pe de altă parte, Mihai a abdicat de la tron pentru el și pentru urmașii săi, iar abdicarea este un act de voință unilaterală. Dacă nu vrei, nu abdici și nu semnezi!Dacă trebuie, te lași asasinat! Când este vorba de momente cruciale din istoria unei țări, marii conducători și-au asumat și moartea. Avem domnitori care au murit, dar n-au cedat în fața presiunilor. Unii domnitori au refuzat să semneze acte de cesiuni teritoriale, atât în Moldova, cât și în Țara Românească și au fost decapitați de turci, dar n-au renunțat la a-și apăra moșia. Ce să mai spunem de Brâncoveanu și de alții. Desigur, nu este cazul să-i comparăm pe aceștia cu fostul rege Mihai. Sunt timpuri istorice diferite, condiții istorice diferite etc. Din punct de vedere istoric, după părerea mea, fosta dinastie a României și-a încheiat rolul și ea s-a stins odată cu abdicarea lui Mihai la 30 decembrie 1947. Restul sunt iluzii.

M.A.M.: Dar fostul rege Mihai a afirmat că i s-a pus pistolul la cap de către Gheorghe Gheorghiu-Dej și Petru Groza, la 30 decembrie 1944 și de aceea a abdicat, astfel că s-ar putea interpreta că abdicarea lui nu a fost chiar firească.

C.L.: Asta este o simplă afirmație a lui Mihai. Există stenogramele discuțiilor purtate la palat cu ocazia audienței lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a lui Petru Groza la regele Mihai. Eu am publicat pasaje lungi din aceste stenograme într-o carte de-a mea apărută în anul 2000. În alte lucrări, ale altyor cercetători, figurează în integralitate. Lucrurile s-au petrecut altfel. Fostul rege minte! În primul rând, regele Mihai a avut relații normale, chiar bune, cu prim-ministrul Petru Groza, care nu a fost niciodată membru al Partidului Comunist, ci al Frontului Plugarilor. Conform Regulamentului Casei Regale, căsătoria prinților moștenitori sau ai regelui era o problemă politică de stat și se putea face doar cu aprobarea guvernului. În caz contrar, căsătoria devenea morganatică, așa cum a fost cea a lui Carol al II-lea cu actrița Zizi Lambrino. În toamna lui 1947, revenit de la Londra, unde participase la căsătoria reginei Elisabeta a II-a cu prințul Filip, regele Mihai, îndrăgostit lulea, i-a cerut sprijin lui Petru Groza pentru a i se aproba căsătoria cu principesa Ana de Bourbon-Parma. A adus tot felul de argumente, mai ales a susținut că Ana este foarte săracă și a fost nevoită să muncească ca să-și câștige traiul, deci nu este o prințesă parazită, ci una mai „muncitorească”. Avem documentele. Petru Groza i-a promis sprijin și i-a cerut, la rândul său, sprijin regal pentru avizarea actelor normative pe care Groza trebuia să le promoveze, la cererea puterii politice interne judeo-bolșevice și a ocupantului militar sovietic. Discuția din cabinetul regelui s-a derulat altfel decât a prezentat-o regele. După ce s-au salutat, Groza i-a spus regelui că a venit momentul să se producă „un divorț amiabil” între ei și i-a înmânat proiectul de act de abdicare, redactat de conducerea comunistă, act cu care veniseră cei doi conducători ai țării la monarh. Regele a cerut să se retragă ca să se consulte cu consilierii regali. Atunci a fost momentul controversat pe care regele l-a învederat ca „amenințare cu pistolul”. Făcând aluzie la retragerea regelui în timpul audienței mareșalului Antonescu, retragere urmată de intrarea în sală a grupului de militari care i-au arestat pe Antoneștii dezarmați, Petru Groza i-a spus regelui că el a venit pregătit și i-a arătat buzunarul în care avea un revolver, pe care nu l-a scos. Regele nu a replicat și s-a retras într-o încăpere alăturată unde aștepta Regina-Mamă Elena și consilierii. Alți regi din Europa, fuseseră deja măturați de valul istoriei, de 3 ani. Al Portugaliei, al Italiei, al Bulgariei, al Iugoslaviei. Mihai era ultimul rege și singurul din lagărul comunist care a fost tolerat de sovietici. Rege în plin lagăr bolșevic! Doar dacă era inconștient, își putea închipui că ar fi mai putut rămâne rege în lumea nouă care se construia, indiferent de relațiile sale foarte bune cu rușii.

M.A.M.: Comentatoarea sau comentatorul la care m-am referit a scris că privitor la relațiile regelui cu sovieticii, ca și la prezența lui Mihai la Moscova, în 2010, alături de președintele Putin, acestea ar fi niște „speculații”, iar un istoric serios lucrează cu probe, nu cu speculații.

C.L.: Haideți să lăsăm glumele de amator și chiar îi rog pe cititorii noștri să aibă în vedere că noi am făcut interviuri de presă și să nu aibă pretenția de la mine să citez documente și bibliografii. Dacă vor să citească lucrări științifice, să meargă la operele marilor noștri istorici.Pater familias al cercetătorilor istoriei celui de al doilea război mondial este Gheorghe Buzatu, cum am mai arătat.Mi-a prefațat și mie cărți, inclusiv o lucrare privitoare și la momentele 23 august 1944 și 30 decembrie 1947. Nu m-a „tras de urechi” și nici nu mi-a spus că ceva ar trebui revizuit. Eu am studiat atent istoriografia problemei și multă arhivă despre această epocă, în perioada când am cercetat pentru cărțile mele România, Axa și Aliații, Istoria relațiilor internaționale (1919-1947) șiEforturi politico-diplomatice românești de ieșire din al doilea război mondial în lumina arhivei diplomatice a SUA, aceasta din urmă se mai găsește încă în librării. Celelalte s-au epuizat, prima dintre ele, de mai bine de 10 ani și nu le-am mai reeditat. Au venit alte proiecte pe rol…Haideți să clarificăm și „speculațiile” lagate de relația lui Mihai cu sovieticii. Păi cum n-a colaborat regeleMihai cu sovieticii? În favoarea cui a dat lovitura de stat? Cui l-a predat pe Antonescu? Cine l-a decorat cu cea mai înaltă distincție de război a Uniunii Sovietice? I-a făcut cadou Stalin două avioane, pentru a-și satiface hobby-ul de pilotaj? A mai făcut cumva Stalin un asemenea cadou altui șef de stat din lume? Cum îl venerau generalii sovietici la protocoalele de la București? Apoi, în 2010, Mihai a stat lângă Medvedev și Putin la vedere, televizat în toată lumea! Ce „speculații”? Acum noi „ne-am prins mintea să facem justificări, dar trebuie să admitem că lecturarea revistei „Justițiarul”, ca și a site-urilor care îi preiau unele articole, este „la liber”. Oricine are voie să citească, fiecare înțelege ce înțelege și are și voie să comenteze, să critice, să nu fie de acord. Doar suntem în mass-media. În acest fel, în regimul „ticăloșit”(l-am citat pe Traian Băsescu) oamenilor li se creează impresia că sunt liberi, că este democrație, iar în timp ce ei vorbesc (fără să-i ia nimeni în seamă), forțele care ne stăpânesc cu ajutorul complicilor de la conducerea țării, ne buzunăresc bine. În România de astăzi poate oricine să și jignească, pentru că legislația nu mai învederează penal calomnia, iar pentru denunț calomnios, de mulți ani, este consacrată practica instanțelor de nu se da soluții de incriminare. În circuitul științific este altfel.

M.A.M.: Comentatoarea noastră, am verificat între timp, a semnat cu numele „Surena”, a invocat o serie de documente de pe niște site-uri, susținând că dumneavoastră nu le-ați fi citit. Afirmă că, citez: „Regele Mihai i-a pus în vedere mareșalului să găsească o soluție să iasă rapid din război” și face aprecierea că dumneavoastră ați vorbit urât despre monarhia din România.

C.L.: Pe internet figurează tot felul de texte, inclusiv „făcături”. Nu știu la care documente se referă respectiva persoană. Dacă doamna „Surena” vrea să ne mutăm cu discuțiile de la jurnalism la știință, atunci îi aduc aminte că documentele istorice nu se citează de pe site-uri, ci se citează din dosare de arhivă sau din lucrări științifice. Cât despre faptul că afirmă că eu nu cunosc documentele, îmi pare rău că acea cititore este așa de tare supărată pe mine și nu știu de unde cunoaște dumneaei că eu n-am cititdocumentele pe care le invocăși pe care anume dintre ele nu le-am citit.

Vreau să clarific și afirmația că „Regele Mihai i-a pus în vedere mareșalului să găsească o soluție să iasă rapid din război”. Este o eroare de fond. Niciodată, dar niciodată, regele nu și-a permis să-i pună în vedere” ceva mareșalului. Regele era foarte respectuos cu Antonescu și nemulțumit că Antonescu îl trata ca pe un „copil necopt”, uneori mareșalul fiind chiar puțin reverențios, spre nemulțumirea Reginei-Mamă, a lui Mihai și a suitei regale. Regele s-a implicat prea puțin în problemele politice ale țării, nici nu a fost consultat de guvern și Antonescu a emis actele normative tot fără să-l consulte sau să-i dea socoteală. Apoi, Conducător al Statului era Antonescu, nu regele!Când România a intrat în război, regele a aflat din ziar… Așa că o rog pe doamna respectivă să-l iubească pe rege fără să se mai implice în istoria abordată științific. Pentru unii, legendele pot fi la fel de frumoase. Cât despre acuzația că vorbesc urât despre monarhie, în ansamblul ei, arăt din nou că în discuția noastră trecută, nu am uitat să amintesc că doi regi ai României și două regine ale țării noastre, s-au ilustrat prin merite deosebite în istoria României. Ce trebuie spus mai mult ca să nu fiu „anti-monarhist”? Cred, totuși, că îi acordăm prea multă atenție acestei cititoare.

M.A.M.: Pentru mine, toți cititorii sunt importanți. Eu v-am invitat să descoasem comentarii de nemulțumire, pentru că majoritatea zdrobitoare a semnalelor care le avem la redacția revistei sunt de apreciere, multe de mare apreciere pentru fondul discuției noastre. Toate aparițiile dumneavoastră sunt urmărite cu interes. Sunt mii și zeci de mii de accesări ale lor…

C.L.: Am făcut-o cu plăcere, fără supărare, chiar dacă, prin tonul meu, nu încurajez pe nimeni care este amator în ale istoriei să combată cercetătorii. Noi avem o mare problemă cu faptul că pe tărâmul istoriei intervin tot felul de persoane care au alte meserii. Se pronunță profesoare de desen, chimiști, ingineri metalurgiști, securiști etc., care combat fără temei și noimă, fără să abordeze metodic analizele, fără să aibă bază. Noi, cercetătorii, punem totdeauna îndoiala în fața fiecărei teze pe care o emitem, analizăm de multe ori până afirmăm ceva și lăsăm fiecăruia șansa de a oferi noi idei, noi linii de gândire, până când alte cercetări o infirmă, sau, o confirmă, în acest al doilea caz, apărând acel pas înainte mereu așteptat de noi.

Este cert că toate momentele din istorie care au reverberații în epoca noastră crează emoții, interese, aspirații, supărări, sau, din contră, bucurii. Depinde doar din ce unghi de vedere sunt privite. Este greu ca întreaga opinie publică să fie obiectivă, să judece la rece. Dar este cert că inteligent, valoros, superior, este doar acela care înțelege și acceptă și ceea ce nu îi convine!

M.A.M.: În finalul discuției noastre aș dori să vă „aduc în dificultate”, menționând că sâmbătă seara, la o oră de vârf de audiență TV, academicianul Dinu C. Giurescu a dat un interviu favorabil familiei fostului rege Mihai. Ce părere aveți despre acest interviu?

C.L.: Am văzut și eu discuția domnului profesor cu Alessandra Stoicescu. Eu îl respect foarte mult. Interviul a fost foarte bine dat. Emisiunea în sine a fost una favorabilă fostului rege Mihai și familiei sale, nu afirmațiile domnului profesor. Domnia sa este verde la minte și nu a făcut nici o greșeală, în același timp, acceptând tacit linia de gândire pe care emisiunea o avea proiectată, linie impusă de moderator. Dl. Giurescu nu putea să refuze apariția pentru că patronul Antena3, Dan Voiculescu, l-a adus pe dl. profesor Giurescu în Partidul Conservator, l-a făcut parlamentar, i-a finanțat campania electorală. Din informațiile mele, din închisoare, patronul postului respectiv de televiziune comandă emisiuni și transmite linia care trebuie abordată și susținută. Toată politica editorială se subordonează imaginii patronului Voiculescu și intereselor sale de obținere de sprijin pentru o ieșire cât mai rapidă din penitenciar.

Dl. Giurescu a menționat, ceea ce noi am vorbit, anume că țara aceasta are nevoie de simboluri, inducând ideea generală că simbolurile trebuie ocrotite. Această afirmație este una de atitudine civică, nu de știință istorică. Ne-am referit și noi la ea, dar am folosit termenul de „idoli”. Când Alessandra Stoicescu a întrebat care este lecția de demnitate pe care au oferit-o fostul rege și principesa Ana, dl. profesor a deviat răspunsul, arătând că din aceasta derivă și raportarea noastră la străini și la raportul românilor cu străinii, care nu sunt mai buni ca noi, care dau înapoi când îi înfrunți etc., nefăcând nici o referire la prezumtiva demnitate regală. Noi în discuție noastră, am apreciat comportamentul sobru și demn al regelui în anii exilului, ceea ce dl. Giurescu nu a făcut.

Alessandra Stoicescu a susținut că jurnalistul Ion Cristoiu ar fi singurul care afirmă că Ana de Bourbon-Parma nu a fost regină, ci doar principesă, domnul profesor, întrebat fiind ce părere are, a escamotat din nou răspunsul și a vorbit despre neștiința celor care afirmă că România nu ar fi trebuit să poarte războiul dincolo de Nistru! Când interlocutoarea a ridicat deschis problema afirmației lui Traian Băsescu că „regele a trădat”, a făcut eroarea de a afirma că fostul președinte s-a referit la 23 august 1944, când, de fapt, Traian Băsescu se referise la actul abdicării. Domnul profesor Giurescu a replicat foarte diplomatic și a menționat că unele persoane ies la televizor pentru a câștiga imagine și pentru a-și da importanță, fără nici o referire la fondul întrebării.Apoi, domnul profesor Giurescu a criticat faptul că unii afirmă că principesa Ana nu ar trebui înhumată la Curtea de Argeș alături de marii regi predecesori, susținându-i acest drept. U aceasta sunt și eu de acord: Ana a fost soțiafostului rege Mihai și are tot dreptul să fie înmormântată lângă soțul ei și familia lui. Când Alessandra Stoicescu a spus că unii oameni afirmă că nu ar trebui să avem doliu național pentru principesa Ana, dl. profesor, ocolind din nou esența, a replicat că sunt unii care ar vrea să nu avem istorie națională! După părerea mea, dl. profesor nu a făcut nici o greșeală în afirmațiile domniei sale, chiar dacă, este adevărat, nici nu a pus la punct afirmațiile de amator ale Alessandrei Stoicescu, acceptând o discuție în care nu s-a intrat în știința istorică pe fond. De fapt, nimeni nu obligă un academician să facă numai știință. El poate să abordeze persoane și personalități din punct de vedere moral, civic, psihologic etc.

În finalul interviului, dl. Giurescu a reafirmat nevoia națională de simboluri și a arătat că regele Mihai a fost un simbol al unei perioade foarte grele a istoriei României, afirmație, din nou corectă. Dar, a fi simbol, nu înseamnă neapărat a fi un personaj eminamente pozitiv! Pentru cine ai fost pozitiv? Din ce unghi de vedere îl privim pe Mihai? Dacă privim juridic și militar, actul de la 23 august și minciuna cu încheierea armistițiului nu pot fi privite altfel decât ca fiind trădare. Dacă privim din punctul de vedere al intereselor Uniunii Sovietice, Marii Britanii, SUA, ale regimului judeo-bolșevic adus la putere după lovitura de stat, putem să-l numim pe Mihai erou. Așa este în istorie: criminalii unora, sunt eroii altora. În cazul de față, criminalii lui Antonescu sunt eroii judeo-bolșevicilor. Pentru românismul profund, Antonescu este un erou, iar adversarii săi (cu excepția legionarilor) și judeo-bolșevicii sunt criminalii elitelor naționale românești, distruse în perioada 1944-1962.

M.A.M.: Poate ar trebui să spunem cititorilor noștri, pe scurt, câteva aspecte despre personalitatea profesorului Dinu Giurescu, ale cărui afirmații le-ați comentat.

C.L.:  Dl. profesor Dinu C. Giurescu este o personalitate autentică provenită dintr-o mare familie. Bunicul domniei sale, Constantin Giurescu, etnic român din județul Buzău, a fost istoric de istoria modernă, academician și director al Arhivei Ministerului de Externe, una dintre cele mai importante ale țării. Tatăl său, Constantin C. Giurescu, a fost istoric, profesor universitar și academician. A fost regalist, susținând dictatura regelui Carol al II-lea. Cu toate acestea, a fost agreat și de regimul antonescian, care i-a încredințat o importantă misiune diplomatică la Istanbul, în anii 1943-1944. Cu toate acestea, a fost agreat și de regimul regal al lui Mihai I, care nu i-a aplicat măsurile de excludere care au fost promovate împotriva celor care au susținut regimul Antonescu, ajungând în închisoare doar în 1950. Vă mai spun ceva, domnule director Marinescu, în afara problematicii abordată de noi. În 1955, când a ieșit din închisoare, l-a vizitat la Sibiu, la Palatul Brukenthal, pe directorul muzeului, Nicolae Lupu, căruia i-a făcut anumite destăinuiri, inclusiv despre modul în care a fost ucis în temniță marele istoric și om politic Gheorghe Brătianu, apropiat colaborator al profesorului Constantin C. Giurescu.

M.A.M.: Vă mulțumesc, domnule profesor.