La Bucureşti, Prinţul Charles al Marii Britanii a dat lumii DEFINIŢIA POPORULUI ROMÂN
de Alina Matis Publicat la: 31.05.2014 20:10 Ultima actualizare: 31.05.2014 20:36

După ce a petrecut câteva zile în satele şi oraşele din inima României, Prinţul Charles de Wales, moştenitorul coroanei britanice, a venit la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu şi unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Cu acest din urmă prilej, Prinţul Charles a susţinut un „discurs rar”, după cum a remarcat presa internaţională. A vorbit despre dragostea sa pentru România şi poporul român, lansând un apel la păstrarea valorilor noastre culturale, arhitecturale şi a tradiţiilor româneşti. Acestea ne definesc ca popor, a spus Prinţul. Fiul Reginei Elisabeta a II-a a mai avut un mesaj pentru români: „Aveţi multe motive de mândrie”.

Românii au avut parte, sâmbătă, de un mesaj din partea unui străin de rang înalt cum rar le este dat să primească. Unde mai pui că acest mesaj vine din partea viitorului rege al Marii Britanii, o ţară din care nu ne-au venit prea des laude în ultimii ani.

Într-un discurs – „rar”, după cum a remarcat presa internaţională – susţinut în Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, după ce a primit titlul de Doctor Honoris Cause, Prinţul Charles a vorbit cu pasiune despre „admiraţia profundă” pe care o poartă ţării noastre, „pentru rezistenţa şi spiritul poporului român”, care îşi au rădăcinile în „bogata identitate culturală, religioasă şi etnică ce au făcut ca această ţară să fie unică în Europa”.

„Acestea sunt motivele care au adus România aproape de inima mea, dar, dincolo de asta, am ajuns să iubesc România pentru frumuseţea ei naturală, unică şi nepervertită, pentru peisajele şi comunităţile rurale fascinante”, a spus prinţul, numind frumuseţile României „un tezaur european şi internaţional”.

Membrul casei regale britanice a mărturisit că „speră şi se roagă” ca România să îşi poată păstra aceste comori, dând exemplul Italiei şi Elveţiei ca două ţări care au înţeles că pot fi moderne şi să-şi păstreze valorile rurale în acelaşi timp.

„Românii au multe motive de mândrie”, a mai spus Prinţul Charles în discursul său, „iar această mândrie ar trebui să vă determine să faceţi tot posibilul pentru a vă păstra stilul tradiţional de viaţă şi arhitectura istorică”. Următorul în linie la tronul britanic a dat şi câteva exemple de zone din România care se remarcă prin arhitectura şi peisajele lor: Bucovina, Maramureş, satele din Transilvania, dar şi cele din Oltenia.

„Toate aceste locuri vă definesc ca popor”, a punctat fiul Reginei Elisabeta a II-a, încheind cu o perspectivă din ipostaza de proaspăt bunic: „Fiind acum bunic şi având în vedere afecţiunea mea pentru această ţară şi pentru acest popor, sunt foarte preocupat de viitorul tuturor nepoţilor români şi de moştenirea lor unică din punct de vedere cultural, spiritual, natural”.

 

Text pus pe site de către KOSON. Muțumim frumos.