Discursul Mareşalului Antonescu din noaptea de anul nou către poporul român – 31 Decembrie 1942
Români

În prag de An Nou, îmi aplec din nou spre voi fruntea întunecată de răspundere şi braţul de părinte trudit, pentru ca să-mi simţiţi din nou gândul şi să-mi înţelegeţi faptele. Se încheie un an greu şi aspru; un an de război crunt şi de poveri purtate cu bărbăţie. În faţa Dumnezeului strămoşilor noştri; În acest popas de sânge, de zbucium, de muncă şi de durere; Putem să rostim liniştiţi cuvântul de îmbărbătare: Neamul şi-a făcut datoria. Ne-am făcut-o atât faţă de noi înşine cât ţi faţă de alţii. Ne-am făcut-o faţă de noi înşine pentru că neamul nostru a trăit întotdeauna, nu din târguri internaţionale, ci din zbucium greu şi din sângele jertfei. Veac de veac, generaţie de generaţie, noi am apărat cu sânge bogăţia arcului carpatic, a Dunării şi Mării Negre şi ne-am sfinţit cu luptă crucile strămoşilor şi datoria faţă de credinţele lor. Această luptă era pentru noi o poruncă. Pământul Basarabiei şi Bucovinei ne fusese călcat mişeleşte. Moldova noastră era ameninţată. Şi, o dată cu ea, însă fiinţa neamului nostru putea să fie prăvălită sub cnutul întunericului. De aceea, în ceasul greu, ne-am alăturat luptei pe care marele popor german a pornit-o împotriva acelora care pândeau să arunce haosul asupra continentului întreg. Am respectat legile de onoare ale războiului şi legile de luptă, prin care Basarabia şi Bucovina au fost eliberate. Plătim astfel tributul nostru de sânge pentru civilizaţia de mâine a continentului, care este propria noastră civilizaţie. Făcând aşa, noi ne apărăm pe noi înşine şi sensul istoric al vieţii noastre. Fiindcă românul, fără casă şi fără vatră, fără biserică şi fără familie; Ţăranul, fără pământul trudei lui; Cărturarul, fără liniştea gândului său; Muncitorul, fără dreptul muncii anul, fără siguranţa averii lui, ar trăi o viaţă de ruşine şi delui şi oră umilire pe care neamul nostru ar fi netrebnic s-o primească.

Români

Cel dintâi gând pe care trebuie să-l îndrepte neamul în acest ceas este spre ostaşii de departe care luptă şi-şi jertfesc viaţa pentru viaţa noastră. Lor le datorăm totul. Lor trebuie să le închinăm toată recunoştinţa noastră. Iar acelora care au căzut, neîntrecuţilor eroi cu care neamul nostru a dovedit încă o dată în istorie că popor de ostaşi am fost şi popor de ostaşi vom muri, lor trebuie să le închinăm toată slava creştină şi toată dreptatea naţională.

Români

Războiul de azi este un război greu care cere nu numai sânge, dar cere şi minţi şi braţe. Neamurile care ştiu, în încordarea supremă, să arunce pe câmpul de bătaie nu numai sângele luptei, dar şi puterea minţii şi dogoare muncii, numai acelea pot să biruie încercarea neînchipuită de azi. Neamul nostru a înţeles că ne este hărăzit să trăim cea mai crâncenă epocă de istorie. Ne sunt în primejdie azi nu numai graniţele sfinte ale neamului, nu numai drepturile şi onoarea; Ne este ameninţată nu numai viaţa noastră, a luptătorilor şi a celor vârstnici, nu numai biserica şi averea, dar este ameninţată viaţa copiilor noştri, însăşi istoria neamului românesc şi fiinţa lui. Românii au înţeles acest lucru şi, oricare le-a fost altădată credinţa şi sfada, oricare le-au fost şi le sunt interesele, s-au unit toţi şi mi-au rezemat răspunderea, cu conştiinţa sfintei noastre unităţi naţionale. Noi nu suntem neam care să putem ocroti în sânul nostru trădători ai credinţei strămoşeşti şi ai unităţii româneşti. Dacă unul singur ar ieşi din rândurile noastre unite, din brazda noastră scăldată de sângele jertfei, din ogorul muncii noastre tăcute şi credincioase, neamul întreg, prin braţul meu, l-ar strivi pentru netrebnica lui cârtire.

De aceea, românii cu setea neînfricată în dreptatea neamului nostru, cu credinţa neşovăielnică în lupta noastră de onoare şi de apărare a fiinţei neamului, putem să primim Anul Nou ridicându-ne frunţile îndurerate spre cerul de lumină al veşniciei noastre. În Răsărit stăruie încă domnia întunericului, iar războiul, care a cuprins cu flăcările lui pământul întreg, nu şi-a astâmpărat furia. Neamul nostru are însă conştiinţa că în această frământare neînchipuită şi-a păstrat până azi cu mândrie rostul său de popor demn, dând în acelaşi timp o contribuţie sănătoasă la viitorul de dreptate şi onoare al lumii, care trebui să iasă din vârtejul de azi. Ostaşii noştri, cu vitejia lor, s-au aşezat treaptă a acestei istorii noi […] Cer tuturora să urmeze neşovăielnic porunca strămoşilor noştri care ne ordonă să ne apărăm pământul şi viaţa naţională. Cer tuturora unire şi mândrie românească. Cer tuturora să înţeleagă că, dacă Dumnezeu a pus în mâinile mele de soldat cea mai pângărită şi mai sfâşiată pagină din istoria neamului, este o datorie pentru mine să nu las o singură clipă ca această istorie să fie întunecată. Din pragul Anului Nou, chemând la muncă, la răspunderi şi la jertfe pe românii de pretutindeni, făgăduiesc pe credinţa noastră strămoşească aceeaşi nebiruită încredere, aceeaşi nestrămutată hotărâre, aceeaşi neprihănită faptă până când neamul românesc îşi va realiza drepturile şi dreptatea. Trăiască România! Trăiască Regele! Cu Dumnezeu înainte!

De la Petre

Labels: Al doilea razboi mondial, Discursul Mareşalului Antonescu din noaptea de anul nou – 31 Decembrie 1942, Istoria romanilor, Maresalul Ion Antonescu