Se pune problema autenticității „discursului istoric de la Tușnad” rostit de Viktor Orban. Mulți cunoscuți mi-au transmis îndoiala lor. Încerc și eu să aflu sursa primară a textului, cine l-a tradus, cum suna în original etc., și nu reușesc. Oricum însă, chiar dacă este un fals, textul apocrif nu colportează informații false, ceea ce complică mult efortul de a afla cine este autorul! Nu pare a fi din tabăra maghiară! E prea deștept! Dacă nu este Viktor Orban autorul, atunci cel mai pobabil este un autor secui! Un secui bine informat și deștept foc, cu mult umor!
Ceea ce pe mine m-a surprins plăcut este faptul că toate ideile din discurs au apărut pe rând în textele mele considerate de unii ca fiind „anti-maghiare”. Nu sunt deloc anti-maghiare și iată că sunt preluate de un voitor de bine pentru secui, cum se presupune a fi orice prim ministru de la Budapesta.
Firește, ideea că secuii nu sunt maghiari nu-mi aparține, apare la o mulțime de autori maghiari sau români, inclusiv la istorici secui. Ceea ce îmi aparține este insistența cu care am promovat ideea că secuii au pierdut foarte mult prin acceptarea acestui fals: secuii sunt maghiari! Prin acest fals UDMR a dublat numărul „maghiarilor” pe care a pretins că îi reprezintă. Numai că dacă și-ar fi afirmat statutul lor real, de etnie distinctă de toate celelalte nații, secuii ar fi ieșit din categoria „minoritate națională”, și ar fi intrat în categoria etniilor care nu au o țară mamă, țară care să le poarte de grijă, așa cum sunt în Europa numai țiganii, bascii, occitanii, găgăuzii, etnii care se bucură din această pricină de un statut aparte în ochii Uniunii Europene. Se bucură de o discriminare pozitivă extrem de bine finanțată cu bani europeni!
Secuii primesc bani din partea Ungariei, dar mult mai puțini dacă ar fi apelat la sprijinul Bruxelles-ului. Și e vorba că primesc acei bani de la Budapesta pentru „fals în declarații”, statut deloc onorabil. Nu e de glumit cu apartenența etnică. Nu este lucru ușor să decizi că etnia ta nu există! Vocile secuilor serioși, care n-au acceptat acest târg rușinos și păgubos, eu le-am auzit de mai multe ori, acuzând autoritățile de la București de cârdășie cu UDMR! Cârdășie ce merită studiată separat, o punem în paranteză deocamdată. Bazele acestei cârdășii le-a pus prietenia la cataramă dintre Ion Iliescu și Domokos Geza…
De asemenea, obsevația că maghiarii i-au luat în seamă pe secui ca pe posibili maghiari abia după Trianon, iar în statisticile oficiale de dinainte de Trianon secuii au fost mereu înregistrați ca neam aparte, distinct de bozgorime și de orice altă seminție, am afirmat-o de mai multe ori, inclusiv atunci când m-am adresat direct unor interlocutori secui. Pasămite, am beneficiat de prietenia unui coleg secui de la care știam precis despre ce este vorba! Despre disprețul maghiar față de secui, identic cu cel nutrit față de valahii din Transilvania. Ideile mele despre contenciosul ungaro-român au apărut prima dată în Transilvania Invincibile Argumentum, carte scrisă înainte de 1990 și publicată în 1990. Așadar ideea că maghiarii i-au descoperit pe secui cât sunt de maghiari abia după 1920 am subliniat-o de mai multe ori, ca pe o dovadă de „fals în declarații”! E jenant să constați că o întreagă comunitate etnică se dezice de propria sa identitate numai ca să facă jocul politic al unui partid condus de niște iresponsabili. Cine, dintre secui, se face vinovat de acest act de trădare națională? Vinovat de atâta prostie cum nu se mai cunoaște în alte părți!
Citez mai departe din același discurs istoric:
„Trebuie făcut orice pentru a împiedica o apropiere între români și secui(…) Trebuie promovat adevărul că secuii se pot înțelege cu românii din Ardeal, dar nicicum cu românii – budos olah! – din București, Bacău, Craiova sau Constanța!”
E de bănuit că aceasta este o directivă pentru propaganda ungară anti-românească viitoare. La această minciună secuii au dat deja un răspuns: când secuii și-au părăsit casa părintească în căutarea unui destin mai bun, majoritatea lor s-au îndreptat spre Moldova și Țara Românească, nu spre pusta maghiară. Colonizări de secui plecați din Ardeal nu găsești pe teritoriul Ungariei, dar sunt o mulțime pe teritoriul „Regatului”, inclusiv în Dobrogea. Catolicii din Moldova, pe care Budapesta îi declară „ramura cea mai de Est a maghiarimii” sunt o populație amestecată de români ardeleni și secui care, de-a lungul anilor, s-au refugiat în Moldova de răul șovinismului maghiarilor din Ardeal! Apropierea dintre români și secui este o realitate veche de sute de ani. Numai autoritățile de la București nu se ostenesc s-o repună în valoare. Timpul a sosit pentru a pune pe tapet întreg adevărul despre secui, despre Transilvania, despre relația dintre etniile din Transilvania!
„Trebuie să facem să circule printre secui ideea că în definitiv vinovați de maghiarizarea secuilor se fac românii, deoarece după 1918 nu au asigurat nicio protecție secuimii”.
Idee năstrușnică, pare autentic ungurească, și dă cel mai bine măsura disperării autorităților budapestane în efortul lor de falsificare a istoriei. Au priceput că se întorc împotriva lor minciunile puse în circulație, dar tot nu se lasă. Boală fără leac minciuna la nivelul la care se iau deciziile politicii de stat a Ungariei.
O altă idee disperată – la care eu nu m-am gândit!, ar fi ca Budapesta să recunoască în cadru festiv că renunță la proiectul Ungaria Mare, spre a face diferența de românii care „niciodată nu vor renunța la România Mare”, diferență care va fi pe placul sforarilor din Europa corectă politic. Renunțarea la utopicul proiect Ungaria Mare s-ar produce cu surle și trâmbițe, într-o veritabilă demonstrație de europenism. Europa va vedea cu această ocazie marea deosebire dintre Ungaria și România, care sigur va rămâne prizoniera proiectului România Mare!…
Măi, domnule Victor, diferența între noi și voi este alta: românii sunt net majoritari în ambele state românești. Prin aplicarea principiului național, România este singura țară din Europa care este îndreptățită să-și lărgească hotarele, în vreme ce majoritatea statelor Europene, prin aplicarea aceluiași principiu politic, ar urma să se desmembreze, dând dreptul fiecărei națiuni să se organizeze într-un stat propriu: scoțienii, galezii, occitanii, bascii, catalanii, normanzii și ceilalți. Singură România se află dinaintea unei legale și firești lărgiri a granițelor. Evident, această situație nu este de natură să atragă sprijinul și simpatia celorlalte cancelarii! Despre asta, Viktor al nostru nu spune o vorbă, desigur!
Cât despre ideea de a face un eveniment de mare amploare din renunțarea la visul nesăbuit numit „Ungaria Mare”, aceasta mi se pare o idee cinică, atât de absurdă că nu aș putea s-o atribui lui Viktor Orban decât în ipoteza că nu este zdravăn la cap. Ceea ce susțin și mulți adversari de-ai săi politici.
În schimb, renunțând la ținta de anvergură națională numită „Ungaria Mare”, Viktor Orban le oferă patrioților maghiari o altă țintă: Transilvania stat de sine stătător, suveran și independent față de toată obștea europeană, inclusiv față de România și Ungaria. Ideea nu este nouă, am discutat-o și în Transilvania Invincibile Argumentum. Această idee a căpătat circulație în mediile maghiare după al Doilea Război Mondial, când Transilvania s-a re-alipit la România, definitiv, iar șansa de a se reface Ungaria Mare se vedea bine că nu va mai reveni niciodată. În fruntea transilvănenilor care au agreat acest proiect politic s-au aflat și câțiva români, în frunte cu Valter Roman. Despre activitatea lor, de mari trădători ai intereselor naționale, marele istoric Gheorghe Buzatu a descoperit documente interesante în arhivele sovietice(rusești). După 1990 ideea a început să circule mai pe față, găsindu-și adepți de o calitate politică și intelectuală destul de precară. Au apărut și susținătorii ideii unui stat Banat… Nu pot fi interzise asemenea proiecte, dar ele pot fi sancționate măcar printr-o atitudine publică de dezicere și repudiere. De „înfierare”, cum bine ziceau comuniștii de odinioară! Sau de coborîre în ridicul!
Așadar, zice Viktor Gabor, ”Ideea centrală a propagandei noastre viitoare: Ungaria este in criza. Transilvania trebuie să-și reia rolul jucat în istorie, îndeosebi după Mohacs, acela de leagăn al maghiarismului, spațiu al supraviețuirii maghiarilor în istorie!
După calcule secrete făcute la Uniunea Europeană, este foarte posibil ca cei 9 milioane de maghiari din Ungaria să ajunga sub jumatate în actualul secol. (După părerea mea, chiar mai devreme, 70-80 de ani!).
Dar va fi mai greu să dispară maghiarii din Transilvania! Niciodată nu vom îngădui asta!”
Cu ani în urmă, răspunzând propagandei ungare despre persecuțiile la care sunt supuși maghiarii din România, atrăgeam atenția că din 1920 și până în zilele noastre cifra demografică ungară este în scădere în Ungaria, în timp ce numărul maghiarilor din România a crescut! Dacă este adevărat că unii prevăd dispariția maghiarilor dintre etniile Europei, este sigur că maghiarii din Ungaria vor dispărea primii, iar o bună vreme singurii maghiari de pe planetă vor fi cei din România, din Transilvania…
Există și temerea că o soartă asemănătoare îi pândește și pe români! Din păcate, la București, în sediile guvernamentale – președinte, guvern și Parlament, nimeni nu se gândește la acest subiect, dintre toate cel mai important pentru orice bună guvernare: statutul de populație majoritară al românilor din România. Îl citez mai departe pe Eminescu: „Chestiunea de căpetenie pentru istoria şi continuitatea de dezvoltare a acestei ţări este ca elementul românesc să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui, înclinările lui oneste şi generoase, bunul lui simţ, c-un cuvînt geniul lui să rămâie şi pe viitor norma de dezvoltare a ţării şi să pătrundă pururea această dezvoltare. La Budapesta guvernanții sunt ceva mai lucizi, la ei cuțitul se pare că a ajuns la os. Le dorim să găsească soluția salvatoare, una efectivă și onorabilă!
Revenim la discursul cu bucluc. „Suntem pândiți de primejdia depopulării Transilvaniei de elementul maghiarofon (maghiari, secui, țigani și evrei maghiarizați), iar principala cauză este greșeala UDMR de a impune guvernelor de după 1990 extinderea forțata a învățămîntului în limba maghiară.”
Încă din mandatul meu de senator (1992-96) le-am atras atenția colegilor maghiari că prin învățămîntul în limba maghiară pentru care se luptă cu toată energia ei nu fac decât să pregătească un tineret maghiar lipsit de cunoașterea limbii oficiale, tineret care nu se va simți în largul său în România, ci se vor simți mai bine în Ungaria, unde toată lumea vorbește ungurește. Acesta va deveni un motiv serios pentru migrația tineretului maghiar din Ardeal în Ungaria, ceea ce, bănuiesc, nu era dorința UDMR. Lucrurile chiar așa s-au petrecut, iar Victor Orban mă confirmă spectaculos:
Personal am descoperit că pleacă din România în Ungaria nu profesionistii, ci mai ales tinerii maghiari care nu vorbesc bine românește sau chiar deloc. UDMR s-a amăgit că orice maghiar ce vorbește prost românește va vota mereu cu UDMR.
Realitatea este alta: orice maghiarofon – inclusiv țiganul maghiarofon, care vorbește prost românește se simte mai bine în Ungaria și este tentat să plece să trăiască acolo.
Și chiar pleacă foarte mulți, cum bine se știe! Ati ajuns astfel la situația ca învățămîntul în limba maghiară din Transilvania să pregătească absolvenți pentru Ungaria sau pentru alte tari cu maghiari multi: Austria, Slovacia, Serbia! Nu acesta a fost scopul nostru! Nici măcar al UDMR-ului…
Repet principiul pe care îl recomand:
– în localitățile în care pe stradă nu se vorbește ungurește, inclusiv la București, tinerii maghiari trebuie să aibă la dispoziție o școală cu cât mai multe materii predate în limba maghiară, maternă.
– în localitățile unde toată lumea vorbește ungurește, copiii noștri să aibă la școală cât mai multe ore predate în limba română.
Trebuie cu orice chip să evităm ca băieții și fetele noastre să intre în viață fără să cunoască limba oficială a țării, chiar dacă această limbă este româna… o limbă nu tocmai imposibilă!”
Aceeași recomandare le-am făcut-o UDMR-ului în mai multe texte pe care s-au grăbit să le taxeze „anti-maghiare”! Crescut la Constanța, nu sunt „anti”, nu-mi este antipatică nicio etnie. Iar despre maghiari sunt și azi prizonierul primei impresii: în liceul nostru era un singur maghiar, Nicu Sekely. Era cel mai iubit dintre colegi. Moartea sa prematură a îndurerat tot tineretul constănțean… De câteva ori l-am auzit corectându-ne: „sunt secui, nu sunt maghiar”, cuvinte pe care le-am înțeles mult mai târziu…
Mă bucur că Viktor Orban îmi dă dreptate. Pe acest site l-am lăudat de mai multe ori. Iar rândurile de față așa trebuie înțelese, ca expresia unei aprecieri pozitive.
Realistă este și depoziția lui Orban despre liceul maghiar din București, care nu reușește să fie liceul elevilor maghiari din București, ci este liceul unde s-au pripășit niște profesori maghiari declasați profesional, a căror incompetență a fost imediat simțită de părinții maghiari din București, drept care acești părinți s-au ferit ca copiii lor să ajungă pe mâna unor astfel de profesori. Rămași fără elevi, UDMR ce s-a gândit? Să le aducă elevi din țară, din comunitățile de catolici din Moldova, despre care propaganda maghiară susține că ar fi aripa cea mai de la Est a maghiarimii!… Și s-au găsit copiii care, momiți cu șansa de a petrece câțiva ani la București, au acceptat să se declare ceangăi, adică maghiari deznaționalizați Au fost aduși la București ca să învețe ungurește și ca să fie îndoctrinați cu sentimentul apartenenței la nobila stirpe ugro-finică. Numai că s-a pierdut din vedere un detaliu: la internatul unde au fost cazați acești „maghiari” din Moldova au fost cazați și moldoveni autentici din Basarabia! Nimerindu-se împreună, naționalismul de peste Prut s-a revărsat și în inimile curate ale copiilor „ceangăi”, care au ieșit de pe băncile liceului maghiar mai români decât fuseseră la începutul aventurii dâmbovițene. Norocul lor cu UDMR. I-a făcut mai români decât fuseseră de acasă…
Este adevărată și povestea cu caravanele de educație sanitară organizate de ministerul sănătății ajuns un fel de monopol al UDMR… Astfel că făcând socoteala finală, constatăm că discursul lui Orban nu conține nici un neadevăr, este de o sinceritate uimitoare. Nu este ușor să-l catalogăm drept un text apocrif, atribuit lui Orban ca să-l compromită. Cu ce să-l compromită? Cu adevărurile care i se pun în spinare?
Repet: Chiar dacă acest discurs nu a fost rostit de Orban, discursul nu conține nici o informație greșită, nici un fals! Mai contează cine l-a scris? Este un detaliu mai puțin important.
Sunt mai multe ipoteze posibile, demne de a fi luate în seamă:
- Textul chiar a fost rostit de Viktor Orban. E greu de presupus că publicul a fost foarte numeros și că includea și tineri secui. Reacția lor nu putea fi controlată de nimeni. Textul putea fi rostit de Viktor Orban numai într-un cadru restrâns, de activiști UDMR de încredere și de frunte.
- Textul a fost scris de un adversar maghiar al lui Orban. Ipoteză teoretic acceptabilă. Dar nu avem argumente pentru ea.
- Textul a fost scris de un român, un român bine informat și foarte isteț. Cu ani în urmă am scris și eu un text pe care i l-am atribuit lui Tokes. Cine însă îl citea atent descoperea ușor că nu poate fi Tokes autorul. Cu toate acestea textul a circulat multă vreme răspândit de cititori care au fost bucuroși să i-l atribuie nevrednicului pastor. L-aș felicita pe autorul discursului de la Tușnad, în oricare din ipoteze, deoarece textul nu propagă nici un neadevăr, ceea ce ar exclude ipoteza că ar fi opera unui maghiar, a unui UDMR-ist. Ipoteza că totuși autorul este Viktor Orban se potrivește însă cu stilul de comportament politic al paradoxalului prim ministru ungar.
- Ipoteza că textul ar fi o „capcană” pentru autori ca mine, grăbiți să dea în UDMR, nu prea ține, din motivul esențial că acest text nu vehiculează niciun neadevăr, nicio dezinformare, nicio mistificare. Aproape tot ce spune Orban a fost spus de-a lungul anilor de subsemnatul
Ion Coja
Nicu Sekely , probabil Szekely (secui)
”Mai contează cine l-a scris?”
Asta se întreabă un mercenar al naționalismul de tip comunist sau un fost profesor universitar? Dacă ați scris un text mincinos în numele lui Tőkés, de ce n-am crede că-i coaceți un ”kürtős kalács” și lui Viktor Orban?
Dacă adevărul este ceva relativ, de ce v-ar mai urmări cineva?
EXCELENT ARTICOL!!!
Felicitari, Domnule profesor !
Sa ma iertati dar eu, ca niciodata, imi permit o rectificare – titlul articolului trebuia sa fie :
UNDE DAI SI UNDE CRAPA ! O SINTEZA ISTORICA .
Hahaha!