Motto: „O elita instruita de catre colonizatori este principalul dusman al poporului sau” – Mahatma Gandhi
13 ambasadori, care se cred stapanii Romaniei, au incalcat uzantele diplomatice si au incercat sa o cheme la raport pe Viorica Dancila pentru „posibilele ordonante de urgenta” privind Justitia pe care Guvernul ar urma sa le emita! Intr-o noua incercare de imixtiune grava in treburile interne ale Romaniei, 13 ambasadori, in frunte cu cel al Germaniei, au solicitat o intrevedere de urgenta cu premierul Viorica Dancila, in vederea unor discutii pe tema posibilelor ordonante de urgenta si a efectelor pe care acestea le vor avea asupra statului de Drept. Apelul ambasadorilor este facut intr-o „nota verbala” obtinuta in exclusivitate de Lumea Justitiei, care a fost trimisa Guvernul Romaniei in data de 31 ianuarie 2019.
Germania, locomotiva pentru SUA
Conform documentului pe care il prezentam mai jos, expeditorul „notei verbale” in care se solicita o intrevedere cu Viorica Dancila este ambasadorul Germaniei Cord Meier-Klodt. Putem deduce ca Meier-Klodt a fost imputernicit sa vorbeasca in numele altor 12 state europene, dar si pentru Canada si Statele Unite ale Americii, si sa ceara explicatii prim-ministrului Romaniei despre ordonantele de urgenta pe care le-ar putea emite Guvernul. Ridicam in acest caz problema reprezentativitatii ambasadorului Germaniei de a solicita intrevederi in numele altor 12 state, intrucat in nota verbala trimisa Guvernului Romaniei sunt invocati ambasadorii Austriei, Belgiei, Canadei, Danemarcei, Frantei, Finlandei, Irlandei, Olandei, Norvegiei, Suediei, Elvetiei si Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, iar adresa este facuta sub antetul Ambasadei Germaniei la Bucuresti.
Semnalam in acest caz ca ambasadorul Germaniei si-a arogat titlul de reprezentant al unor tari precum Statele Unite ale Americii sau Canadei, lucru care, ridica unele semne de intrebare. Data fiind situatia actuala dintre, spre exemplu Germania si SUA, ne intrebam in ce moment a avut loc o intrevedere intre liderii acestor state pentru a conveni cu privire la politica externa si, punctual, cu privire la modul de abordare a problemelor interne ale Romaniei?
Avem convingerea ca acest lucru nu s-a intamplat vreodata, asa cum suntem siguri ca demersul ambasadorilor a fost facut ad-hoc, fara vreo consultare prealabila, si in numele exclusiv al unor persoane fizice ascunse sub titulatura de ambasadori.
Din punctul nostru de vedere, nota verbala trimisa de ambasadorul german reprezinta un abuz cras si o imixtiune evidenta in treburile interne ale Statului roman, cu incalcarea conventiilor la care Romaniei este partea – precum Conventia de la Viena sau Carta Natiunilor Unite – dar si a principiului care prevede ca este interzis amestecul in treburile interne ale unui stat de catre alte state ori reprezentati ai acestora!
Hans Klemm chemat la interogatoriu in Viena
Dovada ca nota verbala si explicatiile cerute Guvernului Romaniei nu fac parte din politica tuturor celor 13 strate este informatia pe care am aflat-o pe surse si care il vizeaza pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii Hans Klemm. Potrivit informatiilor pe care le detinem, la scurt timp dupa ce Ambasada Germaniei a trimisa „nota verbala” catre Guvernul Romaniei, a fost informata si Administratia Trump cu privire la gestul ambasadorului Klemm. Decizia lui Klemm de a trece SUA pe lista Germaniei i-ar fi infuriat atat de tare pe liderii americani incat l-ar fi chemat de urgenta la raport, sau mai bine spus, la „interogatoriu”, caci asa se numeste procedeul la care ar fi fost supus Klemm dupa isprava sa. Si nu a fost chemat oriunde, ci in Viena, unde se afla asa numitul centru de comanda al SUA si de unde, avem informatii ca Hans Klemm s-a intors in urma cu doar cateva zile.
Se aude chiar ca decizia ambasadorului Klemm de a se alia cu Germania intr-un demers care afecteaza in mod vadit indepedenta Romaniei, in conditiile in care Statul roman este partenerul SUA, ar fi si motivul pentru care in scurt timp acesta va fi „deportat” in Statele Unite ale Americii, cu un final rusinos de mandat de mare ambasador!
Trebuie mentionat ca tentativa celor 13 ambasadori de a discuta cu premierul Viorica Dancila despre posibilele ordonante de urgenta ale Guvernului a esuat lamentabil, pana la aceasta ora, din cate cunoastem noi, neavand loc o astfel de intrevedere.
Iata ce contine scrisoarea pe care ambasadorul Germaniei a trimis-o Guvernului Romaniei:
„Ambasada Republicii Federale Germania la Bucuresti prezinta salutul sau Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei si are onoarea de a-i transmite urmatoarele:
Ambasadorii Austriei, Regatului Belgiei, Canadei, Danemarcei, Frantei, Finlandei, Germaniei, Irlandei, Tarilor de Jos, Norvegiei, Suediei, Elvetiei si Statelor Unite ale Americii la Bucuresti solicita o intrevedere, in cel mai scurt timp posibil, cu prim-ministrul Romaniei, doamna Viorica Dancila, pe tema posibilelor ordonante de urgenta si a efectelor acestora asupra statului de drept in Romania”.
Iata cine sunt persoanele fizice care sub functia de ambasadori si-au permis sa solicite o intrevedere Vioricai Dancila pentru a cere explicatii cu privire la ordonantele de urgenta pe care Guvernul Romaniei intentiona sa le emita, si despre care semnatarii scrisorii sustineau ca vor avea efecte asupra statului de drept:
Ambasadorul Austriei – Isabel Rauscher
Ambasadorul Regatului Belgiei – Thomas Baekelandt
Ambasadorul Canadei – Kevin Hamilton
Ambasadorul Danemarcei – Soren Jensen
Ambasadorul Frantei – Michele Ramis
Ambasadorul Finlandei – Paivi Pohjanheimo
Ambasadorul Germaniei – Cord Meier-Klodt
Ambasadorul Irlandei – Derek Feely
Ambasadorul Tarilor de Jos (Olanda) – Stella Ronner Grubacic
Ambasadorul Norvegiei – Lise Nicoline Kleven Grevstad
Ambasadorul Suediei – Anneli Lindahl Kenny
Ambasadorul Elvetiei – Urs Herren
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii – Hans Klemm
.
ELENA DUMITRACHE
Comenteaza