Domnule Kasper, imaginea mea despre realitatea prezentă politica/economică/socială diferă mult de a dvs. ceea ce explică diferenţele exprimate asupra unor aspecte ale realităţii curente. Sursa diferenţelor ar putea fi aceea că eu nu am nici o informaţie venită pe calea mijloacelor de comunicare unidirecţională DINAMICE precum TV, radio, filme. Eu îmi iau informaţia doar din mijloace statice pentru a o putea studia şi analiza şi descifra scopul pentru care a fost pusă acolo unde o găsesc, cât timp am nevoie. Pentru mine informaţia este un vânat static, pentru cei care se expun mijlocelor dinamice informaţia este o puzderie de animale care îi hartuiesc şi colcăie în jur continuu şi nu se poate şti care animal este veninos.
Iată nişte diferenţe;
1) CUM SUNT GRUPAŢI POLITICIENII: dvs. vedeţi grupuri distincte însă eu văd că sunt cu toţii un bloc monolitic omogen;
2) CARACTERUL POLITICIENILOR: dvs. consideraţi că sunt cam ca omenii din societate: unii mai cinstiţi alţii mai necinstiţi însă eu consider că azi, în urma a 25 de ani de selecţie artificială, sunt, fără absolut nici o excepţie, oameni de vocaţie infracţională, diferiţi doar prin anvergură abilitaţilor infracţionale şi de conducere, a specializărilor aşa cum cere crima organizată cu atat mai mult la nivel de stat; nu includ aici patrioţii strecuraţi printre ei care au viaţă cumplită, cred, în încercările de atenua distrugerile;
3) EFECTUL PARTICIPĂRII POPORULUI LA PROCESUL ELECTORAL: dvs. consideraţi că are un rol important sau chiar decisiv în stabilirea decidenţilor eu văd că nu are absolut nici un efect decât la nivel aparent – a se vedea mai jos de ce;
4) ROLUL LUPTEI ELECTORALE: să stabilească ocupanţii funcţiilor în Stat însă eu văd că este în fapt procedeul prin care se creează premize ca în viitor poporul să fie învinuit prin instrumentele mass mediei de distrugerile create de cei aleşi şi să ni se inducă ideea că suntem incapabili să ne conducem statul şi trebuie să apelăm la străini atât pentru economie cât şi pentru politică;
5) ROLUL POLITICIENILOR ÎN SISTEMUL DE STAT: dvs. vedeţi că politicienii decid din funcţiile în care ajung prin alegeri însă eu văd că ei îndeplinesc rolul de decidenţi aparenţi în procesele de exploatare a patrimoniului natural şi uman ale Neamului Românesc fiind subordonaţi necondiţional pe viaţă sub pedeapsa cu moartea unei anume organizaţii de străini care exercita efectiv rolul de decizie în Statul Roman de 25 de ani; când iese prost ceva ei sunt cei care preiau oprobriul public dar niciodată nu păţesc nimic datorită protecţiei stăpânilor lor;
6) CINE SUNT BENEFICIARII REALI AI EXPLOATĂRII: dvs. vedeţi că ar fi politicienii şi eventual nişte străini pe lângă ei însă eu consider că este exclusiv grupul de străini menţionaţi iar politiceniilor le sunt date părţi din pradă sau sunt încurajaţi să delapideze în limite controlate de străini cu titlu de recompensă;
Şi altele.
Ca urmare a convingerilor arătate la punctul 1) dvs. operaţi logic cu 2 entităţi: Ponta versus Johannis sau grupările din spatele lor: PSD versus ACL însă eu nu fac absolut nici o distincţie între ei sau între grupări, ambele fiind în acelaşi bloc antiromânesc iar eventulalele lupte sunt strict propagandistice şi de bătaie pe procentul din pradă. Astfel o referire negativă la unul este complet independentă de opinia asupra altui grup. Cei doi sunt mafioţi de acelaşi calibru. Grupările sunt alianţe oportunistice de mafioţi, crimă organizată la nivel local component funcţional al grupării de crimă organizată la nivel internaţional.
PSD – ul este foarte bine organizat, au pompat în teritoriu mulţi bani ca sa câştige loialitatea celor din administraţia locală şi se vede ca a funcţionat , motiv pentru care străinii urmăresc dezmembrarea lui pentru că orice este organizat, chiar dacă este subordonat cu totul forţelor străine, reprezintă un potenţial pericol cu atât mi mult cu cat daca ar fi preluat de nişte patrioţi cumva. In orice situaţie străinii caut sa fie singura forţa organizată a să fie a străinilor şi să domine astfel un haos de entităţi necoagulate în acre fiecare individ să plutească dus de curenţii creaţi de străini.
Lupta electorală este ca luptă între 2 grupuri de slugi care să ajungă la bucătărie şi care la grajduri, lupta fiind hotărâtă atât de măsură în care electoratul poate fi influenţat de grupările respective şi de masiva influenta expertă a străinilor beneficiari finali dupa scopurile lor care sunt cu absolută prioritate să induca idea la public că luptă este reală, că poporul chiar are putere de decizie. Pe ei îi interesează exclusiv participarea la vot prin care se validează susţinerea de către popor a acestui sistem. Cine e ales nu e treaba poporului dar el nu ştie.
REZULTATUL ELECTORAL NU SCHIMBĂ CU NIMIC DECIZIILE ŞI VIITORUL ÎNTRUCÂT CEI ALEŞI NU DECID ŞI CEI CE DECID NU SUNT ALEŞI. Dar poporul este ţinut în negura neştiinţei prin avalanşa de informaţii false, alimentarea pe calea mijloacelor de comunicare unidirecţională DINAMICE precum TV, radio, filme pe această cale a iluziei că ei le pot filtra şi că a avea informaţii este egal cu a cunoaşte adevărul.
Răspunsuri la întrebările dvs.: Dacă respingerea legii amnistiei este un lucru bun sau rău şi dacă este sau nu meritul lui Johannis, răspunsul este: nu este meritul lui Johannis, nu este un merit, legea într-un sens sau altul nu are nici o importanţă, totul constituie strict o operaţiune de continuare a „construcţiei” imaginii lui Johannis aşa cum s-a făcut de 15 ani încoace. Întâi i s-a aranjat un post de primar la Sibiu, apoi s-au făcut datorii imense din care cu o fracţiune s-a renovat partea celebra din oraş, străinii au trimis firme ca să dea de lucru, la momentul la care s-a decis să fie folosit, toate cele dezvoltate în jurul lui au început a i se atribui gradual menţionat în ştiri şi programe având vârful de intensitate recent.
Aşa fac inamicii noştri. Iar dacă cineva mă acuză de a fi adept al „teoriei conspiraţiei” le arăt că nu e teorie ci practică concretă cu planificare de zeci şi zeci de ani înainte şi îndrept degetul spre familia Ceauşescu şi cum au planificat să exploateze viitoare nostalgie cu 40-50 de ani înainte. În pregătirea a planului prin care statul român urma să fie preluat de străini şi utilizat împotriva intereselor Neamului Românesc, ştiau din experienta altor state în alte zeci de situaţii în care au făcut acelaşi lucru că se va manifesta o oarecare nostalgie pentru Ceauşescu. În eventualitatea în care le-ar folosi această nostalgie, au pregătit o alternativă cu cel puţin 40 de ani înainte de a apărea necesară. Întreaga familie a fost asasinată Nicolae şi Elena prin executare abuzivă, Nicu şi Zoia prin iradiere, ca să elimine orice posibilitate de apariţie a unui moştenitor în afara controlului străinilor.
A rămas în viaţă doar Valentin care trăieşte pentru doar pentru că planificatorii inamicului au organizat să existe un descendent al lui Ceauşescu din etnia lor astfel sub strictă subordonare şi doar din Valentin s-a realizat. Se făcuseră nişte încercări similare şi cu Nicu şi cu Zoia dar nu a produs un descendent în controlul străinilor.
Lui Valentin i s-a strecurat în pat Iordana Borilă, fica lui petre Borilă şi Ecaterina Abraham şi s-a născut în 1981 Daniel Borilă. Având descendenta maternă evreiască, el este evreu fapt prin care este integral subordonat planurilor antiromâneşti ale etniei evreieşti. Astfel s-a creat situaţia în care singurul descendent al lui Nicolae Ceauşescu este un evreu pe care poporul roman, ţinut în negura neştiinţei, îl poate considera român sadea.
În aceeaşi manieră ei cresc persoane ca pe animale de rasă pentru utilizare viitoare după cum cer interesele lor de la momentele viitoare, previzibile sau nu.
Nu s-a observat oare că cei ce au făcut infracţiuni, distrugeri, crime, delapidări atât timp cât sunt în interesul străinilor, sunt cu totul inexplicabil deasupra legilor, beneficiază de privilegii şi protecţie, dar explicabil in cazul situaţiei în care teoria conspiraţiei nu e teorie?
pt. d-l A. Grigoriu
Biblia spune că ultima filă din istoria umanității se va desfășura sub conducerea a „…zece împăraţi, care încă n-au luat împărăţia, dar care vor lua stăpânire de împăraţi, un ceas, împreună cu fiara.”(Ap. 17:12) iar profetul Daniel spune despre această familie regală că „…se vor amesteca prin înrudiri…” (Dan. 2:43). Pentru a contextualiza dpdv. istoric și a vedea dacă nu cumva ne și apropiem de această perioadă importantă în istorie, consider că este bine să vedem punctul de vedere al unui cercetător contemporan: Walter Veith . (Redactare blogul „misucroitor” din prezentarea conferintei de Walter J. Veith „Agenda Noii Ere” -pe you tube) [0:27:40 sec.) „Vedeti lumea este condusă de ocultiști, iar adesea ocultismul se transmite în familie. Există deci familii oculte care controlează lumea. Unii exagerează și zic: «există o legătură reptiliană și există familii de reptile !!!…» Ați auzit astfel de povești?…să nu ne ocupăm de asta, să zicem doar: e posibil să existe familii care controlează lumea, familii regale…? Anumite linii regale au fost eradicate, eliminate, distruse, șterse de pe fata pământului prin intrigile iezuite, altele au fost plasate la putere, cum ar fi casa Stewart din Anglia. Toti dintre ei sunt masoni de frunte, sunt cu toti ocultiști. Adică regina[Angliei] e regina bilderberg-erilor (se poate ceva mai ocult decât asta ?) Avem aceste familii regale… E posibil ca aceste familii regale să controleze mare parte din lume și ca regii lumii să conducă într-o zi ? Să aruncăm o privire asupra unui lucru interesant [vezi foto la 0:28:55 sec.]. Aceasta e genealogia familiei Howland, publicată la templul mormon și ne spune cine și ce… E o singură familie. Ne uităm la stră-străbunici, să vedem cine sunt descendenții lor. E o singură familie…! Verificati singuri ! Joseph Ira Earl- un bărbat foarte important în zilele sale. Joseph Smith- el e fondatorul mișcării mormone și face parte din acea familie, provine din aceeași strămoși. Winston Churchil are același stră-străbunic. Richard Nixon are același stră-străbunic…Vrei să zici că președintele Ford a avut același stră-stră-străbunic ? E cam ciudat ! Chiar credeti că deși provin din părti diverse ale pământului, vin din aceeași familie? Credeti că este o simplă întâmplare ? Vă las pe voi să speculati, nu vreau să merg în directia asta…găsesc numai că e fascinant că provin toti din aceeași familie: de la Churchill, la… 5 președinti ai Statelor Unite, plus cel de aici, plus fondatorul mișcării mormone- toti provin din aceeași familie! Foarte ciudat! Apoi dacă analizezi legătura dintre mormoni și NASA , vei vedea că toți cei din frunte sunt fie mormoni, fie masoni. Dacă intri într-un templu masonic, vei descoperi fotografiile președintilor sau cele ale stelelor care au urcat în cer… [0:31:05 sec.] Acesta e calendarul Consiliului Suprem al Ritului Scotian, jurisdictia masonică nordică, din 1999. Ne spune câteva lucruri interesante…Buz Aldrin. Colonel John Glenn, ni se spune că erau masoni de grad 33 ! Listele sunt fără sfârșit… Am spus că aproape fiecare președinte a fost francmason, [0:31:35] și-i veti găsi pe listele prezidentiale masonice. Francmasoneria e și în spatele mișcării New Age. Iată revista lor masonică originală, numită New Age. Dar pentru că se lega prea mult de francmasonerie, au schimbat numele în Scotish Rite…” Urmăriți prezentarea conferinței titrată în română AICI . https://www.youtube.com/watch? v=DXeCdac322g&feature=youtube_gdata_player
Calin Kasper esteun politruc ,el apara sistemul securist controlat si supus interselor terorist /mafiot internationale de catre calaul tuturor romanilor mafiot Basescu Traian.
Dupa 22 dec. 2014 mafiot Basescu Traian nu mai are putere prezidentiala pentru a conduce gruparile de crima organizata din tara si pe cele transfrontaliere care-ii aduc saci de bani fraudulosi si atunci sistemul securist BASIST l-a ales pe traficantul de fiinte umane ,KLAUS VERNER JOHANNIS SA IA LOCUL DE LA COPTROCENI AL MAFIOTULUI BASESCU TRAIAN.
Intreg sistemul mafiot securist al lui Basescu Traian se regenereaza cu indivizi dintre cei mai ticalosi.
Urmasul asasinului mafiot Basescu Traian , numitul Klaus Verner Johannis este si mai ticalos si mai obraznic si mai dictatorial decat predecesorul sau, mafiot Basescu Traian.
Klaus Verner Johannis s-a inconjurat de cei mai corupti contrabandisti, mafioti ,proxeneti si prostituate din PDL/Basescu/Udrea transformat in PNL, toti acestia vor executa fara nici o abatere ordinile criminale date de klasu Johannis impotriva Romaniei.
Credetri ca degeaba este sef la PNL/mafiot /Johannis militianul /contrabandist Blaga Vasile cel ce cunoaste toate conturile secrete ale mafiotului Basescu Traian din strainate?
Despre clasa politica romaneasca postdecembrista. Aceasta nu exista, asa precum nu exista nici pluralism politic adevarat in tara, toti politrucii iliisto-basisti din tara sunt excomunsiti, securisti transformati in falsi csapitalisti conform experimentului ordonat kgb-ului iliescu ion de catre Gorbaciov si admis pentru Romania de Margaret Thatcher
https://tismaneanu.wordpress.com/2009/04/26/senzational-daniel-valentin-nepotul-direct-al-lui-n-ceausescu-traieste-la-bucuresti/
Senzational: Daniel Valentin, nepotul direct al lui N. Ceausescu, traieste la Bucuresti!
Text actualizat, 27 decembrie 2009. Intre timp am publicat un mesaj pentru Valentin Ceausescu (pe acest blog, in EvZ, versiunea scurta si in Revista 22, varianta largita) in care discut Revolutia Romana, procesul cuplului dictatorial (ori mai exact spus simulacrul de proces) si alte chestiuni legate de memoria si uitarea comunismului.
Evenimentul Zilei anunta o stire intr-adevar spectaculoasa, menita sa arunce lumina asupra lumii secrete a clanului Ceausescu in anii 80 si dupa prabusirea comunismului. Stiam de existenta lui Daniel Valentin Ceausescu, l-am si pomenit in scrierile mele ca urmas apropiat, nepotul lui Nicolae si al Elenei, fiul lui Valentin cu Iordana Borila. Sora si fratele lui Valentin, Zoia si Nicu, nu au avut copii. Desi familia Ceausescu s-a opus casatoriei lui Valentin cu Iordana Borila invocind cele mai bizare argumente si a mentinut o atitudine glaciala in raport cu fiul cel mare pina la divortul de fiica lui Petre Borila, se pare ca mai ales Elena a avut o reala slabiciune pentru Daniel Valentin, trecind peste vechile animozitati, idiosincrasii si reticente. Daniel este singurul nepot al fostulului lider al PCR nascut in timp ce acesta era in viata. Copil fiind, era acceptat in resedinta de pe Bulevardul Kalinin (azi Mircea Eliade). Valentin a divortat de Iordana in 1988 si are o fiica, nascuta in 1996, cu actuala sa sotie. Scriu aceste lucruri pentru ca ele privesc istoria contemporana a Romaniei: biografiile nomenklaturii, ale familiilor din Olimpul comunist, sunt extrem de datatoare de seama pentru ce s-a intimplat de fapt in anii comunismului. Simpatiile si antipatiile dintre diversii potentati explica multe urcusuri si coborisuri, ascensiuni, denuntari si epurari, altminteri greu ori deloc inteligibile. Daca nu ajungi sa cunosti aceste relatii “la virf”, este imposibil sa scrii istoria comunismului, bijbii, te ratacesti, aproximezi, calci in strachini, dai in bobi, ghicesti in cafea, risti sa pacatuiesti impotriva adevarului. Lucrul este valabil pentru PCR, dar si pentru alte secte/partide comuniste. A se vedea cartea lui Simon Sebag Montefiore despre cercul intim al lui Stalin. Nu ma indoiesc ca, educat in Statele Unite, Daniel Valentin este si el curios sa afle cit mai multe lucruri despre trecutul recent al tarii in care s-a nascut si in care traieste. Un trecut care include biografiile bunicilor si parintilor, unchilor si matusilor… Un trecut pentru care, in perspectiva liberalismului, nu este citusi de putin responsabil, pentru ca nu exista culpabilitate genetica. Poate ca un prim pas ar fi sa citeasca (in caz ca nu a facut-o pina acum) “20 de scrisori catre un prieten” de Svetlana Aliluieva…
Valentin Ceausescu si Iordana Borila au fost colegi de scoala la Liceul “Dr. Petru Groza” de pe str. Arhitect Ion Mincu (fosta scoala rusa). Iordana a terminat liceul cu un an inaintea lui Valentin (este nascuta cu un an mai devreme decit fostul ei sot) si a studiat istoria artelor. Pina la emigrare, a lucrat ca muzeograf. Taciturn, politicos si retractil, Valentin a studiat fizica in Anglia si are un doctorat in fizica nucleara. A lucrat (lucreaza) in cercetare, spre deosebire de fratii sai nu s-a implicat in politica, desi, in chip aproape ironic, a fost ales membru supleant al CC in noiembrie 1989 ultimul Congres, al XIV-lea, al PCR, si a fost privit in genere ca personaj decent, ponderat, chiar jenat de excesele cultului si de abuzurile dictaturii. Prieteniile cunoscute au fost in lumea fotbalului si a muzicii, nu intre sicofanti, valeti si slugi.
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/848853/Mostenitorul-secret-al-lui-Ceausescu/
Despre Petre Borila , militant din categoria dura, am scris pe larg in Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc (trad. rom. de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, Polirom, 2005). Vechi cominternist, fost comisar in Brigazile Internationale din Spania, activ in aparatele militare si de informatii din URSS, a fost membru al Biroului Politic (un timp responsabil cu probleme de cadre) si vicepresedinte al Consiliului de Ministri sub Gheorghe Gheorghiu-Dej (din al carui cerc intim a facut parte). Din cauza unei boli incurabile, dar si ca urmare a pozitiilor sale pro-sovietice si vag-critice la adresa noului lider, a fost treptat marginalizat de Nicolae Ceausescu (dar a ramas membru al CC, al Consiliului de Stat si “pensionar cu pensie personala”). Mama Iordanei a fost vechea ilegalista Ecaterina Abraham. O sora a Ecaterinei, Paraschiva (Piri), a fost sotia lui Bela Breiner, secretar al CC al PCdR, mort in inchisoare, apoi a colonelului MFA Andrei Roman, fost voluntar in Spania, in Brigazile Internationale. Ecaterina a absolvit Scoala Leninista a Cominternului, purtand in epoca pseudonimul Petrova. In anii 50, Ecaterina Borila a fost redactor-sef al ziarului sindicatelor, Munca. Iordana are doi frati: Iuri (Iura), care traieste in Elvetia si Vasile, istoric de arta si muzeograf la Bucuresti. In perioada Dej, la inceputul anilor 60, familia Borila s-a mutat de pe strada Herastrau pe Bulevardul Aviatorilor inr-o vila total renovata (de fapt fosta resedinta a lui Gheorghiu-Dej) unde se afla acum sediul PNL. Dupa aceea, s-au mutat pe strada Grigore Mora, unde Iordana si Valentin locuiau impreuna cu Petre (cit a mai trait), Ecaterina si Vasile (Vasi). Era casa in care locuise, in anii 50, Dumitru Coliu, sinistrul presedinte al Comisiei Controlui de Partid si sotia sa Olga, fosta cetateana sovietica.
Intre altele, in mediile veteranilor PCR se spunea ca principalul motiv al refuzului familiei Ceausescu de a aproba casatoria era ceea ce Elena considera “originea etnica impura” a Iordanei. Evident, principiile oficiale, “internationalismul proletar” nu permiteau spunerea pe fata a acestor lucruri. Antisemitismul era, din punct de vedere oficial o “abatere” grava de la codul leninist (desi antisemit fusese chiar Stalin). Se gaseau diverse pretexte menite sa acopere, sa camufleze fixatiile sovine ale “celui mai iubit fiu” si al “savantei de renume mondial”. Se poate chiar spune ca, intr-un fel, Iordana si Valentin au trait pe propria piele, s-au ciocnit nemijlocit cu efectele convertirii comunismului romanesc in ceea ce numesc barocul fascisto-stalinist. O istorie trista, complicata si sumbra, asemenea regimului in care s-a petrecut. O istorie in fond similara cu acelea despre care au scris Danilo Kis si Ismail Kadare.
Moştenitorul secret al lui Ceauşescu
Liviu Iolu
Luni, 27 Aprilie 2009
După doi ani de investigaţii, “Evenimentul Zilei” vi-l prezintă astăzi, în ediţia tipărită, pe Daniel Valentin (28 de ani), cel mai misterios membru al clanului Ceauşescu. E şomer şi locuieşte în Bucureşti.
TRĂIEŞTE ASCUNS DE 20 DE ANI
Daniel Valentin Ceauşescu (28 de ani) s-a născut în Bucureşti, în 1981, şi este nepotul direct a lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. În jurul copilului lui Valentin Ceauşescu şi al Iordanei Borilă s-a păstrat un relativ mister înainte de Revoluţie şi un secret total în ultimii 20 de ani, timp în care a locuit şi a studiat în SUA.
Articolul poate fi citit integral în ediţia tipărită a “Evenimentului Zilei”,
dar şi pe http://www.evz.ro
Un articol lamuritor.
Piaţa Universităţii, centrul simbolic al democraţiei româneşti din ultimii 25 de ani, a fost inundată de tineri cu drapele tricolore cu stema decupată. La fel ca în decembrie 1989, în primăvara lui 1990 sau de atâtea alte ori când dispreţul politicienilor la adresa naţiunii devenise insuportabil. Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte! E acelaşi strigăt care i-a însufleţit de-a lungul ultimilor 25 de ani pe tinerii României, generaţia care s-a dovedit a fi adevărata purtătoare a conştiinţei acestui neam.
Lupta cu hidra comunistă şi cu cei care i-au perpetuat moştenirea s-a prelungit până în 2014 şi va mai continua, fără îndoială. Aceştia şi-au cosmetizat faţada, s-au adaptat de formă unor noi realităţi, dar în sinea lor au rămas neschimbaţi. Pentru ei, tot ceea ce a contat şi contează este perpetuarea “sistemului” căruia îi aparţin, care le oferă protecţie şi avantaje personale. Un sistem care a reprezentat şi reprezintă un adevărat cancer pe trupul României.
Ceea ce s-a întâmplat acum, la aceste alegeri, a fost o stavilă pe care românii au pus-o lăbărţării arogante a unui stil şi a unei atitudini din partea conducătorilor care nu poate să nu te poarte cu gândul la perioada de dinainte de 1989. Comuniştii şi vlăstarele acestora şi-au schimbat părul, nu şi năravurile. Campania electorală a celui poreclit “micul Ceauşilă” a exhibat un arsenal binecunoscut. Cu manifestaţii bombastice pe stadioane şi osanale deşănţate ridicate din partea unor artişti şi poeţi de curte. Cu trâmbiţarea găunoasă a “mândriei de a fi român”. Cu manipularea unui întreg popor prin propaganda mincinoasă a televiziunilor aservite. Dar picătura care a umplut paharul a fost alta: umilirea a zeci de mii de români din diaspora, care au fost nevoiţi să aştepte ore întregi, la cozi kilometrice, pentru a-şi putea exercita dreptul la vot garantat prin constituţie. Un drept de care guvernul premierului Ponta şi-a bătut joc şi pe care a încercat să-l împiedice prin felurite stratageme.
Această umilinţă, acest dispreţ simţit în mod evident de mulţi din alegători, greaţa acumulată datorită minciunilor picurate încontinuu şi cu obrăznicie de anumite televiziuni, au fost în final prea de tot. Românii, mai ales cei nehotărâţi, care poate nici nu votaseră în primul tur, au spus: ajunge! Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soartă! Românii s-au mobilizat pentru a nu avea parte de un preşedinte al baronilor, al corupţilor şi al spălaţilor pe creier de propaganda “antenelor”. Această mobilizare neaşteptată a făcut în cele din urmă diferenţa.
Faptul că preşedintele României e ales prin vot direct e una din opţiunile inspirate ale sistemului nostru constituţional. Căci numai o personalizare accentuată a alegerilor e în stare să declanşeze asemenea resorturi mobilizatoare. Dacă am fi avut alegeri parlamentare, mai degrabă rezultatul din turul 1 ar fi întruchipat o oglindire fidelă a preferinţelor electoratului. Cu un grad relativ ridicat de absenteism, datorită faptului că mulţi români nu se regăsesc în oferta politică pe care o au în faţă, s-ar fi ajuns la o victorie comfortabilă a “sistemului” întruchipat de PSD. Partidul pe care îl conduce Klaus Iohannis nu e nici pe departe lider în opţiunile de vot.
Din fericire, elementul personal a făcut şi de această dată diferenţa. Având cuţitul la os, la fel ca în 1996, 2000, 2004 şi 2009, românii au reuşit să se mobilizeze şi acum în 2014 şi să împiedice astfel triumful total al “răului mai mare”. Cu toate acestea, acum au ales mai degrabă un personaj care nu a dat dovadă de calităţi ieşite din comun şi care încă nu a demonstrat că are anvergura unui adevărat om de stat. Dar românii cărora le pasă de ţara lor au ştiut să-l împiedice pe cel cu false calităţi (cu abilităţi incontestabile doar în domeniul demagogiei, al minciunii continue şi al furtului), a cărui alegere în fruntea României ar fi reprezentat o adevărată ruşine naţională. Prin votul de acum, românii au dat şi un semnal: anume că doresc un alt mod de a face politică. Şi poate că, purtat de valul de simpatie al Pieţei Universităţii, cel care va fi preşedintele României va şti să utilizeze cu pricepere acest capital de încredere şi să se ridice treptat la anvergura pe care i-o impune funcţia în care a fost ales.
Şi care, de ce nu, ca să vorbim în termenii lui Nae Ionescu, va reuşi totodată să înţeleagă ce are de făcut pentru a deveni un “bun român”. Dacă dintre românii “ortodocşi” nu s-a putut găsi un alt candidat mai destoinic, nu putem decât să să ne reamintim cuvintele Patriarhului Daniel rostite la predica sa din duminica alegerilor. Anume că în istoria românilor, Dumnezeu a lucrat în anumite momente în mod benefic şi prin conducători străini de neam.
Indiferent de contextul în care au fost spuse şi de alte speculaţii care se pot face pe marginea lor, aceste cuvinte conţin fără îndoială un mare grad de adevăr.Bogdan Munteanu –
Inca odata felicitari domnului Adrian Grigoriu pentru introspectie!
Pentru intreg blogul si mai ales pentru domnul profesor Coja , permiteti-mi sa va semnalez un best-seller aparut ff recent in Franta care face furori!
Si care rascoala toti sobolanii de la tembeliziunea Frantei contra lui – priviti-le ura pentru cel ce le urla ca sunt taiati de adevar (daca mai ascultati si alte interviuri va veti delecta cu modul in care desfiinteaza el toate istericele sistemului, toate ‘feministe’ quatrodocte si autoinfatuate datorita industriei cartii care le propulseaza in centrul ecranelor).
Daca vreti bascalie elevata, ascultati atacurile rafinatului Zemmour contra scalciatii sistemului.
Eric Zemmour „Le Suicide français” – On n’est pas couché 4 octobre 2014 #ONPC
“Deconstruire le déconstructeur”
http://www.youtube.com/watch?v=SV4IK7yC56Y
Priviti inca un evreu care nu mai este evreu, ci francez-francez, conform Rivarolului.
Tocmai a scos o carte care face revolutie in Franta
–bestseller .
Ea e scrisa deci de un evreu care iubeste Franta si regreta Franta
distrusa de ideologiile de azi: el e consistent si semidoct atacat de mincinosii sistemului care sufoca mediile din care a si fost dat afara la un moment dat. Dar reprimit din cauza de succes bezmetic.
Eric Zemmour uraste Franta de azi, coplesita de
emigratie si de ideologiile decompozitioniste, apara natiile si nationalismul care reprezinta dragostea pentru propria natiune si dreptul la o identitate nationala – un drept elementar.
Rivarolul il declara francez, nu evreu.
E foarte cultivat, a absorbit marea literatura si istorie a Frantei cu mare rafinament si dragoste pentru aceasta . Atitudine transmisa deja de catre parintii lui – un farmacist evreu ce se considera evreu asimilat, declara el.
Eric Zemmour „Le Suicide français” – On
n’est pas couché 4 octobre 2014 #ONPC
“Deconstruire le déconstructeur”
http://www.youtube.com/watch?v=SV4IK7yC56Y
Intentia lui este “deconstruirea
deconstruirii”.
Intrucat ideologiile de azi
constituie trei “de”-uri:
– deconstruirea,(déconstruction)
-deriziunea(dérision)
si
-distrugerea (déstruction)
tuturor
structurilor traditionale in numele crearii omului fara identitate, usor de
manipulat si foarte rentabil commercial.
”Les
ideologies d’aujourdhui – deconstruction, derision, destruction de toutes structures traditionnelles”
Mai are un bestseller :’Le Premier sexe’ in care vorbeste despre desfiintarea barbatului de catre modernitate!
Hahahahah!
Cica doar arabii si-au mai pastrat barbatia!
Spre ura vitriolica a feministelor neamului din care facu si el odata parte.
Priviti-i cum se cearta.
Domnule Adrian Grigoriu, ati facut o analiza brillianta, felicitari!
Ce ziceti, daca toata tara refuza sa voteze, simultan, si daca simultan toti romanii refuza sa plateasca taxe , figura in care nemtii de la Wissensmanufaktur par sa creada, ce ziceti, poate fi atacat sistemul……nu acum ci intr-o epoca ceva mai indepartata, adica la un moment in care romanii s-au constientizat mai considerabil?
Domnule Coja, vedeti ca aceste moduri de lichidare au fost mult mai extinse in societate pe cat credeti si nu doar pentru ceausisti. Tatal meu a fost ,,tratat” cu digoxina de doctori pana i-a ajuns inima dubla fata de cat era inainte si asta pentru ca stia multe datorita functiei . Si eu la fel am trecut prin situatii limita datorita originii si de abia am scapat la firmele senatorilor liberali.
Iata un film scurt – de mai putin de douazeci de minute – care explica pe intelesul tuturor, intr’un mod inteligent si cu bun simt, ce se afla ”
Dincolo de aparențe și de manipularea din mass media, din TV în primul rând !”.
Partea I:
http://www.youtube.com/watch?v=vTHh8Qt9ZBI
Partea a II-a:
http://www.youtube.com/watch?v=xavjgxU8ZxY
Va invit, cu drag, pe fiecare, sa „investiti” douazeci de minute din pretiosul dumneavoastra timp si sa urmariti cu atentie, cu mintea eliberata de prejudecati si cu o inima deschisa, filmul-cadou ce ni se adreseaza noua, tuturor. Si nu extraterestrilor.
Va urez o vizionare plina de discernamant!
Nu se vede nimic; poate mai trimiti o data.
Partea intai:
https://www.youtube.com/watch?v=vTHh8Qt9ZBI
Partea a doua:
https://www.youtube.com/watch?v=xavjgxU8ZxY
Oricum, daca nici de data aceasta nu functioneaza, intrati pe https://www.youtube.com/?gl=RO&hl=ro si cautati „Cum explici unui extraterestru ce este un guvern”.
Va multumesc pentru interesul dumneavoastra! Succes!
Genial videoclip care scoate in evidenta situatia absolut penibila a
umanitatii de a explica poate, candva, unui extraterestru modul de
functionare a ceea ce numim „civilizatia moderna” de astazi.
adevarat graieste gura pacatosului… dar NOI chiar nu suntem toti prosti..iar teoriile astea de creat confuzie generala au mai fost injectate in media.. oricare personal interest le poate gasi in teoria conspiratiilor..deocamdata Iohannis a fost alesul poporului si vom vedea..poate are mai multa (cojones) gandire in spuse decat spuse fara gandire
Domule Grigoriu, desi „Dorin” abia asteapta sa vada cine va va „combate”, el privind deci blogul nostru cam ca un ring de box, o sa-l dezamagesc profund, fiindca in mod surprinzator, am fost si eu preocupat de tema pe care dumneavoastra ati dezbatut-o mai sus. Eu mi-am scris comentariul meu mai intai in minte, fara ca sa stiu ca si dvs. o veti face. Este un motiv care ma duce cu gandul ca ne asemanam mai mult decat credem. Am citit articolul dvs. si va asigur in continuare de toata consideratia mea. Sunteti mai departe omul pentru care am respect si admiratie, fiindca e convins de ceea ce scrie si aduce si multe argumente in favoarea opiniilor sale. Dar, sa stiti ca nu m-ati descifrat prea bine, fiindca la foarte multe din „diferentele” dintre noi, pe care le expuneti punctual, eu, cu mana pe inima, va spun ca sunt mai mult „asemanari”. Iertati-ma ca nu va raspund, nu ca n-as avea ce scrie, dar timpul ma preseaza ingrozitor. De asta il las pe „Dorin”, daca-i face placere, sa ma numere pana la 10 si apoi sa va ridica mana, in semn de invingator. Oricum ar fi, sunteti un om de mare valoare, cu care-mi face mare placere sa corespondez si pe viitor.
Domnule Calin. Blogul nu-l vad ca pe un ring de box ci ca pe o tribuna de dezbatere. I-mi cer scuze daca sa inteles astfel.
Dorin, nu ai de ce sa-ti ceri scuze, fiindca nu ai gresit cu nimic. A fost doar o incercare din partea mea de a ne descreti oleaca fruntile. Pe acest blog dezabtem teme si subiecte atat de grele, incat fara putina destindere, riscam sa capatam inainte de vreme mutre de buldogi.
Ochiuri sau omleta?
Copil fiind, la mama acasa, in Ardeal, vorbeam intre noi cifrat, in coduri. (Aveam chiar si o limba „pasareasca“,care vorbita repede, nu era priceputa de cei mari, spre incantarea noastra.) Faceam chiar analogii surprinzator de istete pentru varsta aceea. De exemplu ouale, le mancam si noi, ca tot romanul, ochiuri sau omleta. Omleta, ca sa iasa pufoasa si gustoasa, trebuia batuta temeinic, cu un obiect contondent in castron, pana facea spume. La noi omleta se numea „papara“. Cand ne intalneam „in gasca“,
dupa ce unul dintre noi primea cate o batuta strasnica, „cu strigaturi“, acela
spunea plin de mandrie, dar si de vanatai, ca „a mancat papara!“
O asemenea papara am mancat eu de la unii din cititorii de pe blog, cand am scris un articol in care am aplicat doctrina legionara intr-o analiza politica. Ar fi fost, ziceau, „o blasfemie“. M-am intrebat, de unde vine aceata diferenta de preceptie, fiindca critica a fost facuta cu „inima buna“, ca sa nu ma jigneasca si sa plec. Dar eu nu plec, fiindca „legionarul nu poate sa se supere si sa plece“ cum zice la Carticica. ( Mai bine stau si-o incasez!)
Diferenta de opinii vine din situatia diferita, prin care unii, cu psihologie die cititori, ma critica, fiindca eu am avut, poate fara sa-mi dau seama, psihologie de autor. Doctrina legionara este pentru unii un lingou de aur, care trebuie pastrat in cel mai intunecos colt al buncarului bancii nationale. Nimeni nu are voie sa se apropie de zona aceea macar. Eu insa am doctrina legionara pe masa de lucru de doi ani de zile. E unealta mea
zilnica de lucru, de care ma folosesc intr-una, asa cum batranul instalator
pensionar, inca verde, mai fuge cu geanta lui jerpelita prin oras, ca sa repare robinete sau chiuvete care curg. Are in geanta, printre sfoara de canepa si diferite garnituri, o cheie franceza, pe care a primit-o inca pe cand era ucenic, de la maistrul sau. De cheia asta franceza nu s-a despartit niciodata. Dar bietul instalator, desi tine la cheia lui ca la ochii din cap, nu ezita, daca e nevoie, sa repare cu ea si WC-uri infundate. Lui nu i-a trecut niciodata prin minte ca cheia lui franceza s-ar putea simti jignita, in contact cu murdaria omeneasca. Dupa intervenitia „blasfemica“, o ia cu drag, o spala, o sterge si-i pune cateva picaturi de ulei pe rotita dintata si pe canalul falcii mobile. Apoi o inveleste intr-o carpa curata si o pune in geanta, pregatita pentru o noua interventie.
Deci, raman pe blog cu orice risc, fiindca aceasta strategie de „demistificare“ a doctrinei legionare mi-a adus multe beneficii ca autor al
unei carti despre Legiune si despre Codreanu. Stiti desigur, prieteni, ca
subiectul ML este „tabu“. Fiecare om cuminte si cu minte, cu situtatie stabila si salar de la guvern, stie asta si nu se leaga la cap daca nu-l doare. Mai bine studiaza trecutul, prezentul si posibilitatile de dezvoltare ale prostitutiei cubaneze. Daca se poate pe viu si la fata locului! Numai unul ca mine, cu mintea „cat o nuca“ putea face greseala de a scrie despre acest subiect. Dar, zic eu, abordand aceasta tema cum am scris mai sus, am descifrat secrete si explicat situatii pe care cred ca nimeni inaintea mea nu a facut-o. De exemplu, Codreanu in „Pentru Legionari“ afirma despre unii, pe care el altundeva ii numeste rataciti, ca nu inteleg mistica nationala pentru ca nu o pot trai. Mistica nationala a fost si subiectul unui capitol din carte, in care am adancit in maniera personala subiectul:
Achitarea lui Codreanu şi a celorlalţi acuzaţi a stârnit o vie emoţie în ţară. Trenul special cu care au plecat moldovenii lui veniţi la proces, focșăneni, ieşeni, bârlădeni, vasluieni, a fost întâmpinat în toate gările de pe traseu de mii de oameni cu bucurie, flori şi mare dragoste. Au fost momente de mare înălţare sufletească, ce nu s-au mai pomenit pe plaiurile româneşti de la Marea Unire din 1918. În multe gări trenul a oprit şi atunci au asistat cu toţii la manifestaţii de simpatie şi de dragoste din partea locuitorilor de la Slatina, Piteşti, Bucureşti, Focşani. Printre cei care îşi manifestau bucuria şi dragostea erau foarte mulţi copii şi tineri, purtând cu mândrie costume naţionale româneşti. Iar bătrânii cu plete albe plângeau:
„Prin tine-şi văd bătrânii tot avântul,
Ce-l trâmbiţau cu drag în larga zare,
Prin tine se răzbună tot pământul
Şi înfloreşte România-Mare.“
Ce-i putea face pe nişte bătrâni să se emoţioneze atât de mult, încât să le dea lacrimile? Codreanu explică acest fenomen tulburător prin vocea tainică care şoptise fiecăruia îndemnul:
„Veniţi la gară, pentru că din toate trenurile care trec, este unul care merge astăzi pe linia destinului românesc. Toate merg pentru interesul celor din trenuri, acesta merge pe linia neamului, pentru neam. Mulţimile au câteodată contact cu sufletul neamului. Un minut de viziune. Mulţimile văd neamul, cu morţii, cu tot trecutul lui. Îi simt toate clipele de mărire, ca şi acelea ale înfrângerii. Simt cum clocoteşte viitorul. Contactul acesta cu neamul întreg e plin de înfrigurare, de cutremur. Atunci mulţimile plâng. Aceasta va fi fiind mistica naţională, pe care unii o critică, pentru că nu ştiu ce este şi pe care alţii nu o pot defini, pentru că nu o pot trăi.”
Mistica naţională a fost mereu prezentă în toate clipele de înălţare ale poporului român, de la Mircea, Vlad, Ştefan sau Mihai Viteazu, atât de fericit exprimată de George Coşbuc în poezia Paşa Hassan. Cel ce întrupează sufletul şi speranţele neamului trebuie să fie primul pe câmpul de luptă:
Pe vodă-l zăreşte călare trecând
Prin şiruri, cu fulgeru-n mână.
În lături s-azvârle mulţimea păgână.
Căci vodă o-mparte, cărare făcând,
Şi-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,
Oştirea română.
Această sarcină uriaşă, mult peste puterile omeneşti, plină de înălţare şi de tragism, dă eroilor un destin prin care, în calea celor Aleşi totul devine hiperbolic, potenţat de mistica care nu este altceva decât susţinerea divină pentru a îndeplini un ideal creştin. Ne întoarcem iarăşi la Coşbuc, care cu sensibilitatea lui poetică prinde magistral această trăsătură a eroului mistic, devenit Arhanghel:
Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier
Şi zalele-i zuruie crunte,
Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,
Iar barda din stânga-i ajunge la cer,
Şi vodă-i un munte.
La Bucureşti, mulţimea care l-a aşteptat la Gara de Nord a umplut până la refuz piaţa gării, revărsându-se spre Calea Griviţei şi spre Clădirea Politehnicii din strada Polizu. Au fost acolo peste 50.000 de oameni, veniţi doar din imboldul inimii să-l vadă şi să-l întâmpine pe cel pe care-l socoteau demn de dragostea lor. La Focşani, trenul a ajuns la trei noaptea. Acolo aşteptau o mie de oameni venirea trenului, care întârziase. Erau adunaţi acolo de unsprezece ore şi voiau cu toţii ca să-i oprească pe Codreanu şi cei apropiaţi lui câteva zile la Focşani. Dar Codreanu, mânat de dorul de a-şi vedea oraşul şi familia, avea să pornească mai departe. Focșănenii, cei care se simţeau păgubiţi fiindcă n-au avut norocul celor din Turnu Severin ca procesul să aibă loc la ei în oraş, smulg lui Codreanu promisiunea ca nunta lui să aibă loc la Focşani, pe 14 iunie.
Dimineaţa ajung la Iaşi. În gară, mii de oameni, mai ales studenţi, îi iau pe sus pe cei din tren şi-i duc la Universitate, unde desigur, dau de cordoane de jandarmi care păzeau, nu-i aşa, Universitatea ca să nu fie profanată. Mulţimea rupe cordoanele jandarmilor şi pătrunde în aula universităţii, unde Profesorul Cuza ia cuvântul. Corneliu, care nu-şi mai văzuse familia de opt luni de zile dă o fugă şi până la Huşi unde mama lui, cu lacrimi în ochi, l-a primit în pragul casei.
Pe 14 iunie, Corneliu face nunta cu domnişoara Ilinoiu Elena la Focşani, aşa cum promisese. Aici a fost totul pregătit de un comitet de organizare. La nunta lui Corneliu au participat, se spune, o mulţime gigantică, care număra între 80.000 şi 100.000 de oameni şi vreo 2000 de care cu boi, căruţe cu cai şi automobile. Această nuntă a fost filmată, dar filmul a rulat doar de două ori la Bucureşti pentru că ministerul de interne a interzis filmul, l-a confiscat şi i-a dat foc.
Pe 10 august 1925 Corneliu avea de gând să boteze 100 de copii din zona Focşanilor, dar guvernul, pentru a împiedica această acţiune creştină, a decretat în Focşani stare de asediu. Totuşi botezul a avut loc, cu mari greutăţi, în satul Ciorăşti de lângă Focşani. Între baionete, cum avea să spună cu amărăciune Codreanu, 100 de băieţi au primit numele de Corneliu.
Aşadar 19.300 de avocaţi voiau să-l apere, 80.000 de nuntaşi să-i pună
pirostriile, 100 de prunci să-l aibă ca naş şi să-i poarte numele. Nu purta
deja Codreanu o gigantică cupolă pe frunte? Şi Mâna Lungă cu hoarda ei — neadormită — nu era de acum mereu pe urmele lui?
Felicitari dle Grigoriu,subscriu intrutotul.
Bun articol si la concret. Sunt curios sa vad câți îl vor combate pe domnul Adrian Grigoriu și cu ce argumente. O zi bunã vă doresc.
Hi, hi! Prea bun! Prea „ca la tara”! Intelepciunea milenara a romanului nu se dezminte!
https://www.youtube.com/watch?v=tW9711nOz5o&feature=youtu.be
Ponta acuzat de multa viclenie .
subscriu intrutotul!!
Chiar asa istetz sa fie „agentul” Ponta?