Răspund aici celor care i-au luat apărarea lui „Surena”, pe ideea că face bine să existe pe un site și o părere în contradictoriu cu părerile celorlalți comentatori și mai ales cu părerile „proprietarului”, ale subsemnatului. Sunt perfect de acord cu un asemenea principiu și site-ul meu a găzduit o mulțime de astfel de mesaje, inclusiv articole întregi. Tot ce am publicat la secția TEXTELE ALTORA conține o mulțime de texte cu care nu sunt de acord, dar le-am pus pe site pentru mai buna informare a cititorilor. Am cenzurat textele care au propus atacuri la Biserică, atacuri nedocumentate la istoria noastră, încercări de a demoraliza cititorii prin atacuri la mentalul colectiv românesc. Și, bine înțeles, texte injurioase, scrise într-un limbaj de mahala de București.

În urmă cu o oră am citit comentariile puse pe blog pe marginea textului intitulat Subiect „Surena”! Unul dintre comentatori aduce în discuție un episod „nasol” din biografia lui Djuvara: faptul că acesta și-a turnat la Securitate un bun prieten ca să-i ia locul în patul conjugal. Surena sare în apărarea lui Djuvara, dar nu pentru a se îndoi de veridicitatea acuzației, ci pentru a pune la îndoială dreptul de a face cuiva reproșuri privind moralitatea. Citez comentariul lui Surena la textul Subiect „Surena”:

„Poștașul sună întotdeauna așa cum și preotul bate toaca. E problema surzilor că nu aud și a orbilor că nu văd asta ca să nu se supere proștii. 
Vorbeam de mintea lui Djuvara, despre moralitate să vorbească și să arunce piatra cine nu are niciun păcat. Dacă tu ești unul dintre ei e ok….”

Desigur, Surena face aluzie la  principiul emis de Iisus Hristos, în fața acuzatorilor care cereau moartea unei femei ușuratice. Pe motive de moralitate, așadar! La fel ca și acuzatorii lui Djuvara! Numai că aceștia, omenoși cum sunt românii, nu cereau decapitarea învinuitului, ci doar oprobriul public! Să știe lumea ce este în stare un mare intelectual, adulat de toți semidocții din România. Și să-i bată puțin obrazul!

Păi dacă am aplica principiul cristic așa cum l-a înțeles Surena al nostru, n-am mai invoca moralitatea ca un criteriu de apreciere, pentru că nu există om fără păcat! Am scoate acest cuvînt din vocabular! Ar fi inaplicabil!

Pe scurt, în ciuda faptului că citează unul dintre cele mai nobile și mai cunoscute texte, Surena dovedește că nu l-a înțeles, dar se grăbește să-i corecteze pe alții invocând acest text. Adică spune o mare prostie!

Nu e prima oară când Surena invocă texte clasice, de regulă fără nicio legătură cu subiectul. De data aceasta este frapantă lipsa de înțelegere a textului invocat. Totul se reduce la gravitatea pedepsei, domnule Surena: lapidarea! O moarte cumplită, frecventă până în zilele noastre în Orient! Principiul cristic este și azi valabil, dar nu pentru orice abatere de la moralitate! Ce era așa de greu de înțeles?

Într-alt comentariu al aceluiași individ îmi reproșează că nu i-am ținut minte numele și adresa de E mail. Am avut într-adevăr un schimb de mesaje, eu făcându-mi o impresie bună după primele comentarii ale Surenei. I-am dat telefonul meu și l-am invitat, cu prima ocazie când ajunge în București, să mă sune și să ne vedem la o cafea sau un pahar de vin! Am procedat la fel cu mai mulți comentatori, inclusiv cu Nick! Și am cunoscut astfel oameni interesanți. N-a fost pierdere de timp să stăm de vorbă un ceas sau mai multe. Nimeni nu m-a refuzat, chiar dacă n-au mai ajuns la București.

Surena însă m-a refuzat, spre mirarea și dezamăgirea mea. Iar refuzul a fost făcut în termeni nepotriviți, suspect de nepotriviți!

Evident, nu aveam de ce să rețin datele de identificare ale individului, care, ulterior, a început să se producă și cu texte îndoielnice, cum au fost textele despre Odessa sau despre regele Mihai. I le-am publicat pe toate, deși intrau în contradicție cu textele și documentele puse de mine pe blog.

Văd că Surena este foarte atent să mă prindă cu ceva, cu vreo necuviință față de cititori. Am motive să nu-i mai răspund la acuzații care nu au girul onorabilității celui care le formulează. Îl public mai departe, dar o fac fără nicio plăcere, din repect pentru mine însumi și pentru cititorii site-ului…

*

Câteva cuvinte despre Djuvară, cu care am avut următorul dialo, pe stradă, pe Edgar Quinet. Eu l-am oprit și i-am spus cam așa:

– Domnule Djuvara, eu sunt profesor în această clădire. Zilele trecute v-am ascultat la o emisiune TV și țin să vă spun că am alte păreri asupra subiectelor prezentate de dumneavoastră! Din păcate nu am acces la postul TV care v-a găzduit.

– Și eu ce pot să fac?

– Vă puteți supune unui principiu vechi, de pe vremea lui Voltaire, care a afirmat că ar face orice ca persoana care are alte idei decât ale sale să aibă posibilitatea să și le facă publice!… Adică cred că corect ar fi să luați legătura cu redactorul emisiunii la care ați fost invitat și să-i faceți cunoscut că un telespectator v-a oprit pe strdă să ceară deptul la replică pe subiectul emisiunii. Poftiți cartea mea de vizită!

– Dragă domnule, eu mâine plec la Paris!…

– Nu-i  târziu nici când vă întoarceți!… Nu sunteți curios să aflați rezervele mele față de opiniile dumneavoastră?

N-a fost curios marele deontolog al lumii noastre intelectuale. Drept care eu am acest motiv personal de reținere față de individ. Plus alte motive mai puțin personale, care sunt în circulație publică.

 

Ion Coja