CAPITOLUL V

Problema jidovească

            Să nu vadă nimeni în noi nişte asupritori ai altor neamuri sau nişte mâncători de jidani, din ură religioasă:

Nu. Astăzi când toate popoarele Europei se liberează, „când de pretutindeni răsună triumfătorul imn al libertăţii, Europa trebuie să înţeleagă că poporul român nu poate renunţa la libertatea lui: nu poate admite robia economică şi politică în propria sa ţară abia eliberată după 1000 de ani de lupte şi de suferinţe, robie venind dela o populaţie de circa 3 milioane de jidani , sosiţi în mare măsură de peste hotare, şi cari ocupă oraşele, comerţul, industria şi cele mai importante centre vitale ale românismului cu tendinţa de a ocupa domeniul politic şi a pune mâna pe conducerea şi destinele noastre.

Europa trebuie să înţeleagă că poporul român – care „gelos de libertatea lui a abolit până şi privilegiile propriei boerimi naţionale, nu poate privi cu sânge rece a se stabili în mijlocul sau deasupra sa dominaţia unei populaţii străine”.

În România pot trăi străinii veniţi de peste hotare, dar numai cu drepturile şi datoriile de oaspeţi.

Ei pot trăi într̛ atâta întru cât nu împiedică desvoltarea poporului român şi menirea lui pe lume.

În cadrul acestor principii înţelegem să luîm următoarele măsuri necesare:

A)     Ridicarea drepturilor politice tuturor jidanilor cu înlăturarea categorică a amestecului lor în conducerea destinelor poporului român.

B)     Expulzarea celor intraţi după 1914.

C)     Aplicarea lui „numerus clausus” în şcoli şi în profesiuni libere.

D)     Crearea clasei de mijloc a comercianţilor şi industriaşilor prin ajutorul legal al Statului şi încurajarea energiilor româneşti capabile.

E)      Stabilirea raporturilor internaţionale necesare în vederea rezolvării juste şi equitabile a problemei jidoveşti, în virtutea lozincei:  fiecare naţie pe pământul ei.

 

Problema celorlalte minorităţi

Criteriul, în virtutea căruia un Stat poate lua măsuri restrictive în contra unei minorităţi nu poate fi nici aversiunea de rasă, nici ura religioasă. Principiul călăuzitor trebuie să fie: pericolul pe care o minoritate îl poate prezenta pentru viaţa şi libera desvoltare a naţiunii dominante.

Dintre minorităţile care locuesc în România numai minoritatea jidovească prezintă acest pericol:

a)      Prin marele ei număr.

b)                 Prin massarea ei compactă în oraşe unde ocupă numai pătura mijlocie, comerţul şi industria, având o tendinţa fermă de a pune stăpânire pe funcţiunile de conducere ale Statului român.

c)       Prin imposibilitatea asimilării, adică a contopirii de sânge în masa Românilor.

d)                 Prin exploatarea nemiloasă a populaţiei româneşti băştinaşe, nimicită pretutindeni pe unde nenorocul a condamnat-o să vină în atingere cu   populaţia jidovească.

e)                 Prin spiritul de corupţie care infectează viaţa morală a ţării.

f)                  Prin tendinţa crescândă de imigrare şi cucerire. Aceste considerente au dictat măsurile dela capitolul precedent. Celelalte minorităţi nu prezintă un pericol pentru libera desvoltare a poporului român. Ele pot prezenta o incomodare, care nu este însă suficientă pentru a determina în contra lor măsuri de apărare; cel mult ar putea prezenta un pericol pentru Stat în cazul unui războiu cu naţiunea lor de baştină.

Ele se pot asimila.

Ele sunt dispersate în toate clasele sociale, deci şi printre plugari, neconstituind o singură clasă cu tendinţa de dominare şi subjugare a majorităţii.

Ele nu trăiesc din exploatarea populaţiei româneşti.

Ele nu au o tendinţă de imigrare, ci de emigrare către statul liber al naţiunii lor.

Acest criteriu care este în concordaţă cu spiritul tratatelor de pace, care au luat din interes de umanitate şi din interes general al civilizaţiei apărarea minorităţilor şi care dina celeaşi sentimente şi interese nu pot neglija cu atât mai mult, drepturile la viaţă ale unei majorităţi.

Liga Naţiunilor, care apără minorităţile, nu poate să nu apere şi majorităţile, atunci când ele sunt periclitate în existenţa lor.

Minoritate însemnează prin însăţi construcţia cuvântului că trebuie să fie subordonată majorităţii. Drepturile minorităţii nu pot însemna în nici un caz subjugarea majorităţii de către minoritate.

În virtutea acestor principii şi în cadrul lor, celelalte minorităţi conlocuitoare în România, urmează să se bucure de toate drepturile, în măsura loialităţii de care vor da dovadă faţă de statul român.

Simpatia naturală către naţiunea lor de baştină nu poate fi socotită nici ca o lipsă de loialitate şi nici ca un pericol pentru statul român.

Ele trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi şi de acelaş tratament pe care şi noi dorim să-l aibă Românii aflători în statele naţiunii respective.