Dumitru Buta
99 aprobate
Dumitrubuta189@yahoo.com
79.115.35.12
Cum se fac milioane luând bucăţica de pâine din gura Moţilor.
Sub guvernul liberal s’a înfiinţat societate forestieră numită „Regatul Mare” cu jidani şi jidoviţi, având asigurarea din partea ministrului Constantinescu, că, deşi pădurea ce se
va exploata aparţine prin drept istoric şi legal Moţitor, lacomii profitori o vor putea tăia şi încasa milioane. Societatea fiind compusă din două elemente, jidani şi jidoviţi, contribuţia socială a fost de două feluri şi anume: jidanii au adus ceva capital, iar jidoviţii fiind la putere au adus influenţă politică. A fost o societate de specula, întemeiată prin trafic de influenţă. Zic speculă, pentrucă nu s’a adus capital suficient spre a începe o exploatare, ci atât cât a fost necesar spre a „amorsa” o afacere: dovadă că în curs de vr’o doi ani cât a funcţionat nu a putut face instalaţii neavând capitalul suficient. S’a tăiat puţin; în schimb societatea a avut un şir neîntrerupt de procese cu Moţii jefuiţi de averea lor, a fost aspru şi pe drept atacată de presă în persoana diferiţilor membri jidoviţi din Consiliul de administraţie, cari văzându-se daţi în tărbacă de gazete şi persiflaţi zilnic de opina publică au hotărât să transforme cât mai repede această afacere în bani spre a scăpa de critica usturătoare şi a se scutura de discreditul moral prin cares’au compromis.
Afacerea de speculă printr’o transacţie de speculă trebuia trecută în alte mâini. Proectul s’a adus la îndeplinire prin vânzarea pădurii, jefuită dela Moţi, către o societate, unde lipseşte chiar faţada de jidoviţi, cătr societatea curat ovreiască a lui Tischler numită „Râul Alb”.
In ce condiţii? Mister. In Ardeal ne fiind în aplicare procedura actelor autentice, nu putem cunoaşte nici suma adevărată, dar nici aceia pe care părţile ar fi căzut de acord să o declare înaintea Tribunalului la autentificarea actului. Totul se face în secret din două motive uşor de
înţeles: 1) pentrucă lumea să nu afle câte milioane au câştigat favoriţii ministrului Constantinescu, speculanţii cu păduri moţeşti;
2) pentru ca Ministerul de Finanţe să poată fi temeinic frustat la perceperea taxei legale; aşa cum a învăţat pe contribuabilii României-Mari să procedeze Excelenţa Sa Ministrul Constantinescu, când cumpărând o casă în valoare de 2 milioane, a declarat că ar fi costat ceva peste 100 mii lei!
Dacă un ministru al ţării şi-a permis asemenea procedură, având de coleg pe Vintilă Brătianu cel drept şi neînduplecat; de ce nu ar comite asemenea manevre de cod penal acei jidoviţi, trepăduşi de Ministere, cari au asudat urcând treptele puternicilor zilei până ce au isbutit să înjghebeze afacerea de speculă pe care au trecut-o de ună-zi jidanului Tischler ?
Iată domnule cititor cum sub ocrotirea vinovată a politicii de partid, oameni fără obraz dar cu pretenţii şi protecţie ajung să facă milioane prin nici o altă muncă decât întinzând o ghiară ascuţită cu care au smuls din gura Moţului bucăţica lui de pâine zilnică.
SURSA:
ÎNFRĂŢIRE A ROMÂNEASCĂ
Revistă naţională de ştiinţă şi chestiuni sociale

Antisemitismul este o realitate istorică şi o necesitate social-naţională.
Cei interesaţi afirmă, iar cei necunoscători ai adevăratei realităţi dau crezământ afirmaţiunii eronate,cum că mişcarea antisemită este efluxul unei propagande temporale de ură, organizată şi alimentată de câteva persoane, pentru cari jidanisunt nesuferiţi şi par ca nişte elemente sociale insuportabile.
O examinare ştiinţifică şi obiectivă a acestei mişcări sociale va pune imediat în lumină reaua credinţa a celor ce se grăbesc să facă aseme ­ nea a-‘rmaţiuni, şi eroarea grozava şi gr -solanä în care se plasează toţi cei dispuşi să dea crezământ unor atari afirmaţiuni.
In acest articol vom trata în modâ succint prima parte a chestiunii, adică realitatea istorică a antisemitizmului, iar în articolul ce va urma vom arăta justificarea sociologică a acestei manifestări sociale.
I. Antisemitismul este o realitate istorică
Mişcarea antisemită apare în istoria lumii ca un fapt cu caracter de generalitate sau de universalitate, atât în spaţiu, cât şi în timp. Cu alte cuvinte la toate popoarele şi în toate epocile, jidanii au fost urâţi de către popoarele în sânul cărora au trebuit să trăiască.
Caracterul de universalitate al antisemitismului devine şi mai accentuat, dacă luăm în considerare, că această mişcare s’a produs şi se produce nu numai la popoarele de religie creştina, dar şi la popoarele de alte religii. Şi este destul să menţionăm în acest sens, că şi la popoarele din Asia-Mică ca turcii bunăoară antisemitismul este destul de pronunţat, deşi religia molia medalia a acestora este foarte deosebită de religia noastră creştină.
Acest fapt ne permite a spulbera ca nefondată afirmaţia acelora, cari fac din antisemitism o mişcare de ordin religios creştin.
Dar şi mai mult, antisemitismul se întâlneşte şi la popoarele arabe din Nordul-Africei, deşi aceste popoare sunt rude de aproape cu jidanii, deoarece aparţin aceleaşi rase, rasa semitica. Şi este suficient să menţionăm în acest sens măcelurile grozave, săvârşite de către arabi
asupra populaţiei jidăneşti din Algeria şi Tunis, când guvernul francez, sub influenţa finanţei jidoveşti a drepturi politice evreilor din coloniile Nord-Africane.
Din aceste constatări se poate deci conchide, că este cu totul lipsită de adevăr afirmaţiunea acelora, cari consideră antisemitismul ca o ură de ordin religios sau ca o ură de rasă. Jidanii au fost şi sunt urâţi pretutindeni, de toată lumea, nu pentru religia lor şi nici pentru rasa lor, ci pentru natura lor parazitara şi dizolvantă din punct de vedere al vieţii sociale.
Toate popoarele în mijlocul cărora s’au cuibărit jidanii, indiferent de aşezarea geografică a acestor po ­ poare, şi indiferent de religia şi rasa lor, nu au manifestat faţă de jidani decât ură şi dispreţ. Istoria lumii nu cunoaşte absolut nici un exemplu de un popor, care să fi iubit pe jidani.
*
Dacă acum vom privi chestiunea antisemitismului din punct de vedere al timpului, concluzia va fi întocmai ca cea de mai sus.
Intr’adevăr jidanii din însăş momentul apariţii lor pe scena istoriei lumii, nu s’au bucurat nici o clipă de dragoste, din partea popoarelor în mijlocul cărora au trebuit să trăiască.
Se ştie că egiptenii sunt poporul în mijlocul căruia s’au cuibărit jidanii pentru prima oară. Pentru a ne putea face o ideie despre consideraţiunea, de care se bucurau jidanii în ochii egiptenilor, este suficient a menţiona porecla, cu care egiptenii obişnuiau să denumească pe jidani, şi anume : „leneşi”, „leproşi”, necuraţi” etc. (Vezi Biblia Levitic 22, 4, Exod 4, 6 ; 17).
Aceste porecle desigur erau date din cauza firii trândave şi leneşe a jidanului, şi a vieţii lui parazitare,cât şi din cauza murdăriei specifice acestui popor.
Ne mai putând suporta exploatarea parazitară a jidanilor, egiptenii
se răscoală contra lor, şi regele egiptean Menopta, spre a linişti poporul său, a strâns pe toţi jidanii la un loc, şi i-a dus apoi să lucreze la exploatarea unor cariere de piatră, depărtate de ţară.
Jidanii însă neputând suporta acest regim de muncă reală şi istovitoare, se hotărăsc să părăsească Egiptul.
Moise se aşează atunci în capul lor ca conducător, şi dupăce rătăcesc timp de 40 de ani prin pustiu, ajung în fine în Palestina, pământul făgăduinţei.
Dar ajunşi în Palestina jidanii se grăbesc să pună iarăşi în practică procedeele lor parazitare de care se folosiseră în Egipt, adică se răspândesc printre populaţia băştinaşe, canaanienii, şi trăiesc din specularea muncii acestora.
O serie de revolte au loc din partea canaanienilor, ceeace determină pe regele Asiriei să strângă la un loc pe toţi jidanii, pe cari apoi îi transportă în Asiria, în aşa zisa captivitate babilonică.
Acelaş lucru se petrece cu jidanii şi în perioada Evului mediu cât şi în perioada Evului modern. Raporturile jidanilor cu popoarele în mijlocul cărora trebuiau să trăiască sunt totdeauna numai raporturi de ură şi dispreţ.
Pretutindeni unde s’au aşe ­ zat jidanii ei au determinat totdeauna reacţia popoarelor contra lor.
7
Astfel în Franţa, Filip al Il-lca (sec. 12-a) este nevoit să-i expulzeze, deoarece ameninţau să sufoce existenţa naţională a Franţei.
Acelaş lucru se petrece în Anglia şi Spania. Jidanii alungaţi din Spania s’au refugiat în special în Turcia; iar cei alungaţi din Franţa şi Anglia s’au refugiat în special în Germania, Polonia, Galiţia şi Ucraina de astăzi.
Dar nici în aceste noui ţări jidanii nu se bucură mult, dacă nu de simpatia, cel puţin de indiferenţa populaţiunii în mijlocul căreia se aşezaseră.
Antisemitismul apare şi în Germania, şi el progresează din zi în zi, ajungându-se până să se formeze chiar un partid politic, care are ca prim ideal curăţirea patriei de jidanii.
In Polonia, Galiţia şi Ucraina de astăzi, fiindcă jidanii se grămădiseră în proporţii considerabile, au avut loc adevărate masacre în masă ale jidanilor.
In vechiul Imperiu Rusesc, cu toată firea blândă, ospitalieră şi pravoslavnică, ce caracterizează pe rus, totuş dela vlădică până la opincă, dela ţar până la mojic, toată lumea era antisemită.
in Austro-Ungaria este adevărat că multă vreme curentul antisemit a fost foarte şters.
Acest fapt însă n’a rămas fără consecinţe, deoarece repeziciunea cu care s’a descompus acest puternic imperiu se datorcşte în mare parte şi infiltraţiunii virusului disolvant jidovesc, nu numai în viaţa economică, dar şi în viaţa politică a acestui Stat.
Ungurii abia tărzâu s’au trezit şi şi-au dat seama de rolul important ce l-au avut jidanii în descompunerea Statului lor, căci sub masca unei falşe asimilări, jidanii speculaseră patriotismul şi şovinismul maghiar.
Când au cunoscut acest adevăr, ungurii au devenit antisemiţi înfocaţi, şi Ungaria astăzi are marele merit de a fi aplicat în mod oficial „numerus clausus”, care dacă se extinde în toate ramurile vieţii socialei, reprezintă însăşi moartea jidanilor.
In România jidanii vin în număr mai mare către finele sec. 18-a, şi ei vin în special din Galiţia şi Polonia. In cursul secolului al 19-a
numărul jidanilor cuibăriţi la noi creşte considerabil, căci de unde la începutul sec. 18-a în vechiul Regat nu existau decât 12 mii de jidani,
ceea ce reprezintă 1,5% din populaţie, către jumătatea sec. 19-a, adică numai după 50 de ani numărul lor creşte la 100 de mii, către finele sec. 19-a ajunge la peste 400 mii, iar astăzi Romănia-Mare, plămădită din sângele atâtor eroi, cari au rămas cu gura încleştată în glia pe care au apărat-o şi udată până la saturaţie de şivoaele de lacrimi a atâtori soţii, cari aşteaptă în zadar pe soţii lor scumpi, a atător micuţi, cari nu mai au cui adresa cuvântul scump de „tată” şi a atâtor mame şi taţi, cari tot nu se împacă încă cu ideia că flăcăii lor n’au să se mai reîntoarcă dela bătălie, sărmana Românie-Mare trebuie să hrănească din trupul ei nu mai puţin de 2.000.000 de lipitori veninoase.
Cât priveşte antisemitismul în România este destul să reamintim, că tot ce am avut mai de seamă, toţi bărbaţii cu cari se mândreşte neamul nostru, fie ei oameni de Stat, fie oameni de ştiinţă sau literaţi, toţi au fost antisemiţi. Intr’un articol viitor ne rezervăm dreptul a arăta în mod detailat şi documentat acest lucru.
Deocamdată ne mulţumim a menţiona în domeniul politic pe toţi acei bărbaţi de Stat, cari au dus o luptă dărje contra invaziunii jidoveşti prin introducerea şi menţinerea în vigoare a art. 7 din Constituţia României Vechi, articol anume făcut pentru a servi de stavilar contra puhoiului jidovesc. Intre mulţi alţii merită a fi menţionaţi: Ion Brătianu, Vasile Conta, Vasile Alexandri, N. Blarenberg, Rosetti-Teţcanu, I. C. Negruţi, P. Casimir, E. Ghica etc. In fruntea tuturor însă merită a fi aşezat primul rege al României, înţeleptul rege Carol I, care în mod făţiş a dus o politică antisemită în toate ocaziunile.
Cât priveşte oamenii de ştiinţă şi literaţii, nu există aproape unul, care să nu fi manifestat sentimente antisemite. Astfel filosofi precum V. Conta istorici ca Xenopol, literaţi şi filologi ca Creangă şi Haşdău şi poeţi ca Alexandri şi Eminescu, toţi arată în scrierile lor pericolul, ce rezultă pentru neamul românesc din invazia crescândă a elementului jidovesc, popor strein, parazitar şi conrupător.
Cu un cuvânt, toate capetele cugetătoare mai de seamă ale neamului nostru, toate sufletele mari şi toate inimile cinstite, nu au putut
să simtă decât oroare faţă de elementul jidovesc, şi saşi exprime îngrijorarea pentru viitorul neamului nostru.
Cu toate acestea astăzi, când acest pericol este infinit mai mare, pedeoparte din cauza proporţiei considerabile a elementului jidovesc în alcătuirea noastră de Stat, iar pedealtă din cauză că devenind România Marc trebuie a deveni o ţară industrială, cu o clasă industriala şi comercială naţională, astăzi mulţi dintre oamenii noştri de Stat şi dintre oamenii de ştiinţă rămân nepăsători la acest pericol, sau ca să devină şi mai interesanţi pentru perciunaţii, a căror cauză sunt plătiţit să o apere, se grăbesc a afirma, că antisemitismul este o copilărie, o nebunie o inconştienţă, pe care numai anumite minţi bolnave o pot concepe.
De partea cui oare să fie adevărul, şi de partea cui pretinsă nebunie şi inconştienţă?
*
Concluzie. Din cele expuse se poate conchide, că antisemitismul nu este ceva nou, ci este o realitate istorică, adică un fapt, care a existat tot timpul de când există poporul jidovesc şi la toate popoarele unde jidanii s’au cuibărit, indiferent de poziţia geografică, indiferent de religia şi de rasa acestor popoare.
Aşadar antisemitismul nu poate fi decât efectul unei singure cauze, cu persistenţă în timp şi spaţiu, şi anume: „jidanul”.
Şi dacă unii, după cum am arătat mai sus, califică antisemitismul ca o boală, noi cei bolnavi, şi cari trebuie să căutăm leacul, va trebui să căutăm reţeta în medicină; şi în cazul acesta, acest leac nu poate fi altul decât cel prescris de marele
Aesculap prin cuvintele: „Sublata causa, tollitur effectus”, adică să mînlăturăm cauza, pentru ca să înlăturăm efectul.
Dr. P. Dedulescu,
profesor și avocat
.
Nici un complot, nici un spionaj fără jidani.
Toată lumea a aflat că jidanul Nuhăm Katz, care se ascunde sub numele DobrogeanuGherea, scăpat prin naivitatea autorităţilor noastre din puterea Curţii Marţiale, se află astăzi in Rusia îmbrăţişat de jidanii lui sovietici, cari i-a dat distincţiunea de soldat onorific într’un regiment bolşevic.
Iată legătura între jidanii sovietici şi jidanii de la noi, cari fac propagandă comunistă.
Alt caz de criminală legătură s’a dovedit de ună-zi Ma Botoşani în persoana jidanului Popeli Anatol, caporal în Reg. 38 infanterie, făcând spionaj în favoarea Sovietelor, care îi plăteau 20.000 lei lunar.
Cum se face dlor filosemiţi, că unde este murdărie, spionaj şi trădare jidanul e nelipsit?

Sursa:
ANUL 1 – No. 7 1 AUGUST 1925
ÎNFRĂŢIRE A ROMÂNEASC Ă
Revistă naţională de ştiinţă şi chestiuni sociale