Regina mamă, care l-a tutelat pe Mihai și l-a „montat” în permanență împotriva Mareșalului, co-autoare a mizeriei de la 23 august 1944, a fost distinsă după război cu titlul onorific de „drept al popoarelor”, i s-a trecut numele în piatră la Yad Vashem, s-a plantat un copac în memoria sa etc. Motivul: la un moment dat nemții au trimis în România, la București, în triajul Gării de Nord, mai multe trenuri în care să fie îmbarcați 20.000 de evrei, cu destinația Auschwitz. I s-a cerut imperativ Mareșalului Ion Antonescu să facă acest gest de deplină adeziune la politica Reichului. Gestul cu pricina nu a fost săvârșit însă și garniturile de tren s-au întors cum veniseră, fără niciun ovrei, nici măcar vreo doi-trei, de sămînță!
După război, mai mulți ipochimeni au susținut că în acele zile de așteptare înfrigurată ar fi intervenit salvator pe lângă mareșal, care, vezi, Doamne, fără insistențele individului, ar fi cedat presiunilor Berlinului. Vorbește însuși Alexandru Șafran, fost Mare Rabin al evreilor din România, despre intervenția sa. La fel, cum spuneam, au și alții aceeași pretenție! Vreo zece persoane! Conform proverbului: mulți viteji se arată după!
La Yad Vashem însă acest merit i se recunoaște numai reginei mamă Elena… Mama regelui Mihai, care Mihai, în mod legal, era prima persoană din stat! Nu i-a fost greu maică-sii să intervină pe lângă Ion Antonescu care, totuși, el lua deciziile importante! Inclusiv decizia cu privire la cei 20.000 de evrei „din Regat”, din București, așteptați la Auschwitz ca pâinea caldă! Se susține la Yad Vashem că decizia luată în favoarea evreilor de către Ion Antonescu, decizia de a nu-i da pe evrei nemților, ar fi fost luată la insistențele „reginei mamă”!
Fie! Treacă de la noi!
NUmai că se ivește o mare întrebare, o nedumerire: curând după refuzul de a-i da la nemți pe cei 20.000 de evrei, din ordinul aceluiași Ion Antonescu, alți evrei, mai mult de 150.000, unii zic chiar 200.000 de evrei, au fost trimiși în Transnistria și supuși unui regim de exterminare, cu rezultatul bine cunoscut: sute de mii de evrei au pierit, pe mâna românilor lui Antonescu!
De ani de zile nu încetez să mă mir, i-am scris și Majestății Sale întrebându-l cu tot respectul cuvenit:
dacă regina mamă a avut puterea și autoritatea morală să intervină la mareșal în favoarea celor 20.000 de evrei salvându-i de la o moartre cumplită, de ce n-a mai făcut același gest și față de evrii deportați în Transnistria?
Dacă a avut această autoritate și nu a folosit-o, e grav de tot! Este un gest de colaborare tacită la crimele lui Ion Antonescu! Întreb public: Crimele care i se pun în cârcă lui Ion Antonescu au stârnit vreun gest de opoziție, de reținere măcar, din partea regelui Mihai sau a maică-sii, regina mamă?!
Cei de la Yad Vashem nu și-au pus această întrebare? Bine, bine, o decorăm pe regina mamă pentru gestul făcut în favoarea evreilor din București, dar de ce nu a avut aceeași compasiune și pentru evreii din Basarabia și Bucovina deportați la o aruncătură de băț, în Transnistria?!
Cu alte cuvinte, ce a făcut regele Mihai și mămica sa în ajutorul evreilor din Transnistria, loviți atât de crunt de crudul mareșal?
Iar dacă constatăm că REGELE MIHAI ȘI REGINA MAMĂ NU AU FĂCUT NIMIC PENTRU SALVAREA EVREILOR DIN TRANSNISTRIA, atunci ne aflăm în ditamai dilema următoare:
(1) ori nu a fost Holocaust în Transnistria și acesta este motivul pentru care nu se înregistrează nicio reacție regală față de „holocaust”, față de suferințele evreilor din Transnistria, ori (2)a fost Holocaust, așa cum susține Yad Vashem, iar în acest caz regele Mihai & mama sa trebuia / trebuie / ar trebui să răspundă în solidar cu Mareșalul pentru crimele săvârșite împotriva evreilor, iar onorurile adresate reginei mamă trebuie retrase, anulate!
Din această dilemă regele Mihai nu vrea să ne scoată și tace pe acest subiect cu toată demnitatea cuvenită!
Când colonelul Ștefan Cucu, ca reprezenat al veteranilor de război anti-comuniști i-a solicitat o audiență regelui Mihai, de la secretariat a fost avertizat: să nu aduceți în discuție problema Transnistriei, a holocuastului, căci în clipa următoare Majestatea Sa se ridică în picioare și „s-a dus în aia a mă-sii toată audiența!…”
…Cel puțin în acești termeni, mai cazoni, mi-a relatat bietul Cucu discuția avută înainte de audiență. Pasă-mi-te, era cunoscut ca un cal breaz că, în numele veteranilor de război, nu recunoaște pârdalnicul de holocaust! Om bătrân și se ținea de chestii de-astea!…
Nu sunt istoric ca să pot invoca și pretinde documente, dar fac un simplu exercițiu de logică și mă mir: cum să se producă în România un holocaust devastator, cu două sute de mii de victime, iar regele să nu aibă niciun amestec, să nu aibă nimic de spus, de comentat, în cei trei ani cât a durat măcelul?!
De ani de zile încerc să aflu răspuns la această întrebare. Cum spuneam, m-am adresat și regelui în funcție la acea dată, dar nu am avut noroc să primesc vreun răspuns!
Dacă e să-l cred pe dl Victor Gaitan, imediat după 1990, în fața studenților de la o universitate americană, regele Mihai a spus foarte categoric că în România nu a fost holocaust! La data aceea nici Moses Rozen, încă viu, pușlamaua, nu avea altă părere. De aceea, încă o dată, îl cred pe Victor Gaitan: în România, în Transnistria, nu a fost niciun holocaust! A spus-o regele Mihai cândva!…
Același rege mai spune în ultima vreme că nu a fost de acord cu continuarea războiului dincolo de Nistru, că s-ar fi opus acestei decizii a mareșalului!… Nu există niciun document în acest sens! Se știe însă că regele a făcut o vizită oficială, în calitate de suveran, dincolo de Nistru, la Odessa. Acea vizită avea cu totul altă semnificație decât dezacordul cu prezența militară română în Transnistria! Dincolo de Nistru!
Ion Coja
http://www.thekeithconsultancy.co.uk/newsroom/index.asp?keyword=ugg-australia-sale-classic-tall&id=4875ugg australia sale classic tall http://www.gmfop67.org/stats/index.asp?keyword=nike-shox-r4-réplica&id=4816nike shox r4 réplica http://www.plasticmoldingmfg.com/?keyword=nike-free-3-v4&id=3106nike free 3 v4 http://www.anthonyholden.com/?keyword=nike-air-max-360-swingman-camo&id=602nike air max 360 swingman camo http://www.sunflowerdaynursery.com/store/index.asp?keyword=nike-air-max-mujer-chile&id=1926nike air max mujer chile http://www.cheapcaviar.com/hoboken/index.asp?keyword=louis-vuitton-black-tennis-shoes&id=4820louis vuitton black tennis shoes http://www.dosoc.co.uk/WS_Images/index.asp?keyword=ugg-1873-sale&id=2548ugg 1873 sale http://www.louallenmemorial.com/setup/index.asp?keyword=Michael-Kors-Pyramid-Stud-Lock-Large-Satchels-sale&id=4017Michael Kors Pyramid Stud Lock Large Satchels sale http://bigskyknife.com/?keyword=nike-air-max-classic-bw-id&id=96nike air max classic bw id http://www.acharyabharadwaja.org/ssfm/index.asp?keyword=pink-ugg-toddler-boots&id=4275pink ugg toddler boots http://www.masosoftball.org/?keyword=nike-air-max-pink-leopard-print&id=398nike air max pink leopard print http://www.wawawasifoundation.org/?keyword=nike-air-max-og-95&id=2490nike air max og 95 http://www.amkplantandtipperhire.co.uk/Templates/index.asp?keyword=cheap-michael-kors-crossbody-duffel-bags-large&id=3845cheap michael kors crossbody duffel bags large http://www.maidlandlodge.com/setup/index.asp?keyword=Michael-Kors-Saffiano-Continental-Wallets&id=3473Michael Kors Saffiano Continental Wallets http://www.byebyepests.co.uk/pdf_files/index.asp?keyword=short-uggs-womens-boots&id=4828short uggs womens boots http://www.cleargospelministries.org/ssfm/index.asp?keyword=ugg-boots-quality-review&id=4093ugg boots quality review http://www.downsconstruction.co.uk/cgi-bin/index.asp?keyword=uggs-size-9-black-tall&id=1437uggs size 9 black tall http://www.tradeco3.com/cgi-bin/index.asp?keyword=air-max-command&id=1455air max command http://www.hasemanassociates.com/?keyword=nike-free-3.0-v3&id=2608nike free 3.0 v3 http://soundtowncar.com/?keyword=cheap-nike-air-max-trainers-online&id=2087cheap nike air max trainers online
nike shox bestellen http://www.teatimeinvirginia.com/?keyword=nike-shox-bestellen&id=3496
Multumesc domnilor profesori :
1. Astept cu interes domnule profesor Coja , daca se poate , informatiile ” auzite ” . Stiu ca nu sunteti istoric , sunteti un reputat lingvist.Am remarcat de-a lungul timpului ca in istorie , cercetatorii se bazeaza pe DOCUMENTE !Ceea ce este stiintific , dar marturiile martorilor ( informatiile ” auzite ” )uneori rastoarna istoria oficiala , bazata pe cercetarea stiintifica. Vezi marturia celui care a fost regizorul Sergiu Nicolaescu despre Revolutia din decembrie 1989 , citez ” anumite lucruri nu pot fi spuse – deci odata cu moartea martorului acele ” lucruri ” nu vor fi stiute de istoria !!!!
2.Domnle profesor Caliga , interventia dv. nu a lamurit ” de ce Bodnaras ? ” . Este adevar istoric ce afirmati ” Opinia publica nu cunostea intelegerile dintre anglo-americani si sovietici referitoare la “viitorul postbelic”. Dar adevarul ” de ce Bodnaras ” trebuie stiut, pentru ca sunt convins ca aici ni se ascunde ceva ……
Sanatate si respect.
Despre Bodnăraș eu am sentimentul că a fost infiltrat în PCR și în structurile obediente față de Moscova din partea unei structuri neoficiale de patrioți specializați în diversiune. Bodnăraș a fost un mare patriot! A făcut jocul dușmanilor ca să poată acționa din interior în interesul românesc atunci când s-a putut. În 1957, de pildă, ca să se retragă Armata Roșie.
În fundalul articolului de mai sus autorul sugerează pe ascuns că mareşalul Antonescu a fost neserios. Dacă autorul are dreptate atunci au avut dreptate şi legionarii pucişti. Se pare că omul este o fiinţă fragilă…
ERNST ZUNDEL
Forwarded by Mark Graffis (mgraffis@gmail.com)
From: http://www.rense.com/general85/what.htm
What The Holocaust Debate Is Really About
Terrell E. Arnold
3-2-9
The recent attempted defrocking of a Catholic Bishop on a charge of „Holocaust denial” brings to the fore once again the need to review the history of World War II in a properly detached fashion. A horrible truth is that more than 55 million people died in that war and the overwhelming majority of them were not Jews. That is the holocaust we must all remember. In addition to those deaths, World War II caused the virtual destruction of Western Europe, and gave newborn communism, the invention of Jewish politicians in Russia, its chance to prove it did not work. The victory went to the best and most determined killers, and various victims tell their stories in their own ways. That is a dubious privilege of all those who suffered greatly. It gave no one the right to a story that cannot be examined in the pursuit of truth and honest scholarship.
Yet, examining the official story of the Holocaust is a crime in Germany. It is not a crime in the United States as such, but one historian, Ernst Zundel, married to an American citizen, was summarily picked up in the United States, sent to Canada and imprisoned without conviction of any crime. He was then bundled up and sent to Germany, but moved covertly, not through normal legal processes of extradition.
In Germany Zundel has been tried in a German court and imprisoned, but he has not been allowed to present arguments in his own defense, and in fact his attorney has been imprisoned for attempting to enter such defenses in the court record. Zundel shares this fate with two others who have been sent to Germany from other European countries, and a move is now afoot to make Holocaust denial a crime throughout the European Community. If that is accomplished, the European Community will have prohibited any scholar to examine any part of the official Holocaust story. To do so will result in imprisonment with a trial in which the defendant can submit no evidence of the history explored and the findings made, regardless of how factually demonstrable they may be.
Much of the controversy stems from the fact that some elements of the story have simply been proven false. For example, the gruesome tale of human skin having been used to make leather was dropped after it proved impossible to provide any evidence. It is also reasonably clear that there were no gas furnaces for extermination at Auschwitz, and that part of the story has been dropped. General George S. Patton, then in charge of occupied Germany, disbelieved several aspects of the story and may have been killed because of his outspoken comments. Disturbing stories have emerged that confessions at Nuremberg were obtained by torture. The Red Cross, which had access to the camps in question, has been circumspect in its comments, but has yet to bless the official version of the Holocaust.
The numbers really need to be reexamined: The six million figure commonly used in the official story first appeared as the number of displaced Jews in 1919, before Hitler came along, and before the carnage of World War II. The plaques at Auschwitz tell an evolving story. As reported by observers, the first plaque at Auschwitz said 4 million dead. That was replaced by one that said 3 million dead. That was replaced by a plaque that said 2 million dead. The plaque now reads 1 million dead. Those changes reduce the number of victims at all reported sites to less than 3 million. Serious scholarly research obviously is needed to confirm the number, if that indeed is possible. _See Endnote_
The problem with the debate as pursued is that it does not honor the dead. Over fifty million innocent people died in this carnage. Concentration camps in Germany, Poland, the Ukraine and elsewhere do credit to neither the Hitler government in Germany nor the Stalin government in Russia, or their numerous local collaborators. US and allied carpet bombing of German cities such as Dresden deserve equal opprobrium. Millions of young men and women in uniform died or were wounded in those engagements, and many parts of the story have yet to be accurately chronicled.
The history of Jewish migration to Palestine needs to be understood to have a complete picture of what happened to Jews at the end of World War II. Many were bundled by occupying authorities into former concentration camps and other facilities, some taken by expelling German residents. Then many Jews were „offered” the take- it-or-leave-it chance to migrate to Palestine.
There is no question that, as chronicled by Jewish writers, the official Holocaust story has been used and abused by the Zionists to justify their establishment of a Jewish national home in already fully occupied Palestine. The story has been used continuously ever since World War II to justify or thwart criticism of their continuing confiscation of Palestinian lands and their systematic killing, imprisonment, harassment and confinement of the Palestinian people. Even a prominent Jewish historian, Ilan Pappe, has described this entire process as ethnic cleansing that in international law is a war crime.
It has become increasingly clear that doubts about the official Holocaust story will not go away and, in fact, are growing. The reactions are perhaps a worst case version of „Methinks thou dost protest too much,” generated in part by the fact that the official version of the Holocaust is the only story in human history that cannot be examined. Very questionable „hate crime” laws are being pursued in Europe, Canada and the United States in a primary effort to quash discussion of the Holocaust and to hush criticism of Israeli behavior in Palestine.
The matter has reached a point where the truth must out to stop the destructive behavior of concealment. Key elements of the story are inescapably true. Many Jews and many more other people were picked up and confined to stifle dissent or outright rebellion against the Nazi cause. Those travesties were mirrored in Russia and neighboring states as Stalin tried to suppress resistance to the emergent system of communism. Many of the would-be victims took what they could and left, enduring unimaginable hardships that brought them to remote places such as Shanghai, and eventually to the United States.
Both history and humanity will be better served by an open, honest examination of all events of World War II and its aftermath. The lessons we should all take from that gruesome history are badly distorted by singular focus on the story of a group of people who represent only a minority of the victims. No one wants to deny the cruel realities of that experience. Yet, as aptly expressed by the late Senator Daniel Patrick Moynihan, „Everyone is entitled to his own opinion but no one is entitled to his own facts.”
End Note
For solid background on the diminishing death count at Auschwitz, readers should read
„Auschwitz The Final Count” by Michael Collins Piper at http://www.rense.com/general62/aauc.htm
The writer is the author of the recently published work, A World Less Safe, now available on Amazon, and he is a regular columnist on rense.com. He is a retired Senior Foreign Service Officer of the US Department of State whose overseas service included tours in Egypt, India, Sri Lanka, the Philippines, and Brazil. His immediate pre-retirement positions were as Chairman of the Department of International Studies of the National War College and as Deputy Director of the State Office of Counter Terrorism and Emergency Planning. He will welcome comment at wecanstopit@charter.net
From: http://www.counterpunch.org/neumann02202009.html
To the President of the State of Israel and the Director of the Yad Vashem Memorial
Remove Our Grandmother’s Name from the Wall at Yad Vashem
By MICHAEL NEUMANN and OSHA NEUMANN – February 20 / 22, 2009
Following the example of Jean-Moise Braitberg, we ask that our grandmother’s name be removed from the wall at Yad Vashem. Her name is Gertrud Neumann. Your records state that she was born in Kattowitz on June 6, 1875 and died in Theresienstadt.
M. Braitberg delivers his request with excellent reasons and eloquent personal testimony. His words are inspiring, but they give you – and those who stand with you – too much credit. I will instead be brief. Please take this as an expression of my disgust and contempt for your state and all it represents.
Our grandmother was a victim of that very ideal of ethnic sovereignty in whose cause Israel has shed so much blood for so long. I was among the many Jews who thought nothing of embracing that ideal, despite the sufferings it had inflicted on our own race. It took thousands of Palestinian lives before, finally, I realized how foolish we had been.
Our complicity was despicable. I do not believe that the Jewish people, in whose name you have committed so many crimes with such outrageous complacency, can ever rid itself of the shame you have brought upon us. Nazi propaganda, for all its calumnies, never disgraced and corrupted the Jews; you have succeeded in this. You haven’t the courage to take responsibility for your own sadistic acts: with unparalleled insolence, you set yourself up as spokesmen for an entire race, as if our very existence endorsed your conduct. And you blacken our names not only by your acts, but by the lies, the coy evasions, the smirking arrogance and the infantile self-righteousness with which you embroider our history.
In the end, you will give the Palestinians some scrap of a state. You will never pay for your crimes and you will continue to preen yourself, to bask in your illusions of moral ascendancy. But between now and the end, you will kill and kill and kill, gaining nothing by your spoilt-brat brutality. In life, our grandmother suffered enough. Stop making her a party to this horror in her death.
Michael Neumann
I join my brother, Michael Neumann, in asking that any reference to our grandmother be removed from Yad Vashem, the Holocaust memorial.
I have been to this memorial. Its buildings, paved courtyards and plazas spread themselves authoritatively over many landscaped acres. It frames the Holocaust as a prelude to the creation of the state of Israel. It embalms memorabilia of the death camps and preserves them as national treasures. That treasure does not belong to Israel. It is a treasure only if it serves as a reminder never to permit any nation to claim an exemption for its chosen people from the bounds of morality and decency.
Israel has twisted the Holocaust into an excuse for perpetrating more holocausts. It has spent the treasure of the world’s sympathy for the victims of the Holocaust on a fruitless effort to shield itself from all criticism as it massacres and tortures Palestinians and suffocates them under a brutal occupation. I do not wish to have the memory of my grandmother enlisted in this misbegotten project.
I grew up believing that Jews were that ethnic group whose historical mission was to transcend ethnicity in a united front against Fascism. To be Jewish was to be anti-Fascist. Israel long ago woke me from my dogmatic slumber about the immutable relationship of Jews to Fascists. It has engineered a merger between the image of Jewish torturers and war criminals and that of emaciated concentration camp victims. I find this merger obscene. I want no part of it. You have forfeited the right to be the custodian of my grandmother’s memory. I do not wish Yad Vashem to be her memorial.
Osha Neumann
The Braitberg letter, in French can be found at
http://www.lemonde.fr/opinions/article/2009/01/28/effacez-le-nom-de-mon-grand-pere-a-yad-vashem_1147635_3232.html
and the translation here:
http://www.bilin-village.org/english/articles/different-look/Erase-my-grandfather-s-name-at-Yad-Vashem
Michael Neumann is a professor of philosophy at a Canadian university. He is the author of What’s Left: Radical Politics and the Radical Psyche and The Case Against Israel. He also contributed the essay, „What is Anti-Semitism”, to CounterPunch’s book, The Politics of Anti-Semitism. He can be reached at mneumann@live.com
In ce priveste „holocaustul” din Transnistria,daca ar avea vreo farama de interes fata de binele poporului roman, membrilor „casei regale” le sta in putinta sa faca claritate in acest subiect intr-o secunda printr-o singura propozitie, porpzitie pe care nu o rostesc de 70 de ani si mai mult, interzi a se discuta pe acest subiect!!!
Ce altceva ii impiedica decat ordinul inamicului?
Este evident ca membri acestei „case regale” au fost si sunt un grup subordonat inamicilor de moarte ai neamului romanesc si au fost adusi in tara cu scopul real si ascuns sa dirijeze functiile statului catre scopurile antiromanesti ale inamicului. Fara nici o exceptie. Cu probe.
What an idiotic response. You’re not fit to mention Queen Mother Elena’s name!!
Recommended by Claudette Falatakis (claufala@bluewin.ch)
From: http://www.bilin-village.org/english/articles/different-look/Erase-my-grandfather-s-name-at-Yad-Vashem
Erase my grandfather’s name at Yad Vashem
January 31, 2009
Source : Le Monde (More on this in French at http://www.legrandsoir.info/spip.php?article8099)
by Jean-Moïse Braitberg
Mr. President of the State of Israel, I am writing to you to intervene with the appropriate authorities to withdraw, from the Yad Vashem memorial dedicated to the memory of Jewish victims of Nazism, the name of my grandfather, Moshe Brajtberg, gassed at Treblinka in 1943, and those of other members of my who family died during deportation to various Nazi camps during World War II. I ask you to honor my request, Mr. Chairman, because what took place in Gaza, and more generally, the injustices to the Arab people of Palestine for sixty years, disqualifies Israel to be the center of the memory of the harm done to Jews, and thus to all humanity.
You see, since my childhood, I lived in amongst survivors of the death camps. I saw the numbers tattooed on their arms, I heard the story of torture; I knew the impossible grief and I shared their nightmares. I was taught that these crimes must never happen again, that never again must man, because of ethnicity or religion despise other man, mock his Human Rights of living a safe, dignified life, without barriers, and hope, so remote be it, of a future of peace and prosperity.
Yet Mr. President, I note that despite dozens of resolutions adopted by the international community, despite the glaring evidence of the injustices done to the Palestinian people since 1948, despite the hopes raised in Oslo, and despite the recognition of the right of Israeli Jews to live in peace and security, repeatedly reaffirmed by the Palestinian Authority, the only answers given by successive governments of your country have been violence, bloodshed, confinement, incessant controls, colonization, deprivations.
You’ll tell me Mr. President, that Israel has the right to defend itself against people launching rockets into Israel, or suicide bombers that destroy innocent Israeli lives. My response to that is that my humanism doesn’t vary according to the nationality of the victims.
Yet you, Mr. President, you lead the destiny of a country which claims not only to represent the Jews as a whole, but also the memory of those who were victims of Nazism. This is what concerns me and that I find unacceptable.
By displaying the names of my family members at the Yad Vashem Memorial, in the heart of the state of Israel, your state imprisons my family memories behind the barbed wires of zionism, and makes it hostage of a so-called moral authority which commits every day the abomination of denying justice.
So, please, remove the name of my grandfather from the shrine dedicated to cruelty against Jews so that it no longer justifies the injustice being done to the Palestinians.
Please accept, Mr. President, the assurances of my respectful consideration.
Jean-Moïse Braitberg is a French author
Inregistrare video: David Cole in discutie cu dr. Franciszek Piper,
directorul Muzeului Auschwitz.
David Cole alaturi de Ernst Zundel: ESTE UN FAPT NEDISCUTABIL al
istoriei ca, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, Germania
nazista a construit si intretinut o retea de inchisori si lagare de
concentrare, atat in Germania cat si in teritoriile pe care le
controla. In aceste lagare au fost trimisi evrei, prizonieri de
razboi, luptatori din rezistenta, tigani si alti oameni considerati
inamici ai Reichului.
Cel mai mare din aceste lagare a fost Auschwitz, localizat in Polonia.
Cei internati aici proveneau din toata Europa – barbati, femei, copii.
Cei apti de munca erau utilizati in sprijinul efortului german de
razboi. Auschwitz a fost eliberat de armata sovietica in ianuarie 1945.
Insa aici se termina consensul…
De la sfarsitul razboiului ni s-a spus in mod repetat ca multe din
aceste lagare au servit unui alt scop: genocidul celor 6 milioane de
evrei si executarea a cinci milioane de non-evrei, prin utilizarea
camerelor de gazare, in ceea ce este cunoscut ca „holocaustul”.
Cel mai mare numar de victime se spune ca ar fi fost la Auschwitz.
Insa anumite persoane sustin ca pretinsele crime in masa n-au fost
niciodata probate. Acesti oameni se refera la lipsa de documentatie,
alta decat cea asupra careia se pot ridica obiectii serioase – si deja
partial discreditata, precum dovezile furnizate de URSS la procesul de
la Nuremberg – si la natura nesigura a depozitiilor martorilor
oculari, multe din ele de asemenea discreditate (de exemplu, numerosi
fosti prizonieri, ca si soldati aliati, vorbesc inca de gazarile ce
aveau loc in lagarul de la Dachau, in Germania, cu toate ca azi nici
un istoric nu mai sustine ca in acest lagar ar fi existat camere de
gazare).
Totusi, holocaustul a fost un eveniment cu o importanta crescanda de
la incheierea razboiului. Predat in scoli ca fapt, de obicei el este
acceptat fara intrebari. Dar CUM stim noi, daca aceste lucruri s-au
intamplat cu adevarat? Ce DOVEZI sunt oferite acelora care nu vor sa
accepte istoria ca pe un fapt relatat de altii?
Inregistrarea video ce urmeaza se ocupa indeaproape de una din aceste
dovezi; o piesa doar, dintr-un puzzle foarte mare: pretinsele camere
de gazare din Auschwitz. Aceasta inregistrare este prima dintr-o serie
realizata de David Cole in decursul unei calatorii in Europa, in
septembrie 1992, calatorie destinata sa investigheze la fata locului
siturile unde se aplica „Solutia Finala”.
David Cole at Auschwitz, 1992, inregistrare video aprox. 62 minute,
versiune originala (lb. engleza)
Format Windows Media, 44 MB
Format Real player, cca. 20 MB
Puteti citi scriptul filmului…
David Cole este evreu, traieste in SUA la Los Angeles si este
cercetator si regizor.
De cealalta parte a baricadei: David Cole: Un tradator monstruos, de
Robert Newman (Jewish Defence League)
http://ro.altermedia.info/?p=2115#more-2115
Deasemeni, pe:
https://www.youtube.com/watch?v=2ItUTx9QQAo
19/2/2005
TITULESCU – MINISTRUL DUSMANULUI
Istorie alternativa
Printul Sturdza si generalul Platon Chirnoaga, in exil,
1967 NOTA:
Printul Mihail Sturdza, om format in vechea traditie conservatoare,
fost diplomat de cariera ce a ocupat in 1940 si in 1944-45 postul de
ministru de externe in guvernele legionare din tara si in cel din
exil, de la Viena, surprinde cu deosebita acuratete in volumul sau de
memorii „Romania si sfarsitul Europei – amintiri din tara pierduta”
culisele diplomatice si miza fundamentala a politicii care se ducea in
epoca interbelica. Personaj bine informat asupra acestor culise,
opinia lui Sturdza asupra lui Titulescu si Carol al II-lea are o
greutate aparte, intregind in mod substantial si alte marturii din
epoca despre activitatea nefasta a lor in dauna Romaniei.
Iata mai jos cateva fragmente din volumul „Romania si sfarsitul
Europei – amintiri din tara pierduta”. Cartea a fost editata o singura
data dupa 1990 si tirajul este de mult epuizat. Reeditarea ei este o
datorie de onoare…
Titulescu este in istoria Romaniei o tragica si fantastica aratare.
Tragica prin influenta ce-a avut-o asupra destinelor Tarii; fantastica
nu numai prin aparenta sa fizica si prin caracterele personalitatii
sale, dar si prin originea misterioasa a puterilor care il stapaneau
si ii dictau purtarea. Hraparet si cheltuitor, milioanele curgeau in
mainile lui si curgeau din ele. Corupator si corupt, un deputat
francez a putut zice despre el: „Titulescu ar fi in stare sa
plateasca, doar-doar s-o gasi vreunul sa-l cumpere”. Se simtea bine
numai la Paris, la Geneva, la Saint Moritz, la Lido, la Cap Martin,
urand pamantul Tarii sale, de unde fugea in graba dupa scurtele vizite
la care era silit pentru uriasele sale cereri de fonduri si pentru
tainicele operatii ale politicii sale. Titulescu era nascut in Tara
Romaneasca, traia in opulenta si moliciunea unei rafinate cadane,
multumita banilor si influentei pe care aceasta Tara i le daruia, dar
nu era roman … ultimul peceneg printre noi.
Nu trebuie insa trecut cu vederea ca misterul Titulescu era o parte
dintr-o taina mult mai cuprinzatoare. Cum se explica faptul ca de la
Rege pana la ultimul ministru, toti conducatorii unui popor, adanc
simtitor, in totalitatea lui, au neglijat groaznica primejdie ce-o
reprezenta ravna cotropitoare a vecinului de peste Nistru, cum se
poate explica ca acest Rege si acesti ministri au ales sa ramaie orbi
la aceasta primejdie si surzi la atatea strigate de alarma, pana in
momentul cand Muscalul a ajuns la Chisinau?
(…)
Cu cat treceau anii cu atat crestea cardasia intre Moscova si anumite
puteri internationale, anonime dar atotputernice in lumea apuseana
–puteri al caror „pro-consul” in Romania era Titulescu- cu atat
cresteau campaniile de calomnie si persecutiile impotriva lui Corneliu
Codreanu si a camarazilor sai. Miscarea reprezenta in Romania cea mai
puternica, cea mai ireductibila, daca nu singura opozitie impotriva
politicii celor care se hotarasera sa introduca in jocul rivalitatilor
europene banda de criminali de la Kremlin, ca tovarasi de lupta. Au
fost punctele culminante ale acestei politici care au determinat si
punctele culminante ale persecutiilor impotriva Legiunii.
(…)
Multi s-au inselat asupra expulzarii lui Nicolae Titulescu din viata
noastra publica de catre Carol. Aceasta expulzare nu avea nici un
raport cu politica noastra externa; Carol nu uitase niciodata anumite
manifestatii republicane ale lui Titulescu si momentul cel mai propice
pe care l-a gasit pentru a le rasplati cu varf si indesat a fost cand
ministrul sau a incercat sa se amestece intr-o afacere de armament cu
Wickers … un teritoriu de vanatoare rezervat exclusiv Suveranului si
oamenilor sai. Dar politica externa a lui Titulescu a fost urmata fara
deviatie pana la alungarea lui Carol si luarea puterii de cate
Guvernul National-Legionar. (…) Scopul cardinal al acestei politici
era de a orandui lucrurile astfel incat, in cazul unui conflict
european, Romania sa se gaseasca acolo unde planul Barthou o asezase.
Deoarece, la acea epoca, nimeni nu putea sa prevada trecatoarea
intelegere Ribbentrop-Molotov, aceasta implica o colaborare militara
romano-sovietica, anti-germana, si nici cei mai prosti nu-si puteau
inchipui ca, in cazul unei asemenea colaborari, un razboi victorios
s-ar putea termina cu Basarabia inca romaneasca. Sacrificiul acestei
mult martirizate parti a Moldovei fusese prevazut si primit de
Titulescu, din chiar momentul interventiei sale pentru a salva Rusia
Sovietica din incurcatura in care cazuse cu prilejul negocierilor
„Pactelor de Neagresiune” cu toti vecinii, si din momentul redactarii
unei „Conventii Feroviare”, care nu era altceva decat o recunoastere
disimulata a legitimitatii pretentiilor rusesti asupra unei parti a
teritoriului nostru. Acest sacrificiu era primit si de cei care, in
martie 1936, puneau Caile Ferate Romane la dispozitia Statului Major
Sovietic. Acest sacrificiu era primit, constient sau inconstient, si
de cei care solicitasera si acceptasera garantia franco-britanica,
stiind ca aceasta garantie se limita strict la granitele apusene.
(…)
Titulescu era intr-adevar singurul individ in pozitia cuvenita si
inzestrat cu talentele necesare pentru a conduce timp de patru ani,
intre Bucuresti si Paris, politica indicata de Puterile Anonime, de
subterfugiu, de disimulare si de minciuna, politica ce a permis la
Paris, partizanilor aliantei militare cu Sovietele, sa afirme –in baza
celei mai autorizate garantii, cea a Ministrului Roman al Afacerilor
Externe- ca Romania va permite trecerea trupelor rusesti peste
teritoriul ei, si care a permis in acelasi timp, la Bucuresti,
partizanilor ascunsi ai adeziunii noastre ulterioare la acest pact, sa
afirme, in baza aceleiasi garantii, ca o asemenea adeziune nu era nici
indispensabila Frantei nici ceruta de ea si ca granitele noastre nu
erau catusi de putin amenintate prin noul instrument diplomatic.
(…)
Putine, foarte putine la numar au fost personalitatile noastre
politice care au consimtit sa se convinga de realitatea acestei
compromiteri neautorizate a intereselor Tarii si sa recunoasca
primejdia pe care o reprezenta pentru Poporul Roman. Aceasta o stiu
prea bine, caci intre 1931 si 1936 am cautat toate prilejurile si nu
am pierdut nici unul, pentru a semnala primejdia si a o expune acestor
personalitati. Voi enumera vreo cateva, mentionand ca pe multe dintre
ele le-am vazut de mai multe ori cu insistenta, in aceasta arzatoare
chestiune, in timpul acestor cinci ani: Regele Carol, Iuliu Maniu, Ion
Duca, Dinu Bratianu, Octavian Goga, Vaida Voevod, Gheorghe Mironescu,
Gigurtu, Victor Antonescu, Nicolae Iorga, Ion Mitilineu, Iunian,
Constantin Argetoianu, Maresal Presan, Maresal Averescu, General Ion
Antonescu, Grigore Gafencu, etc.
In toate aceste intrevederi, principalele mele argumente erau
urmatoarele: 1) Simplul fapt din partea Romaniei de a adera la
hotararea Poloniei si a Tarilor Baltice de a nu lasa trupele rusesti
sa treaca peste teritoriul lor, ar micsora cu mult probabilitatile
izbucnirii unui razboi, in care Romania, teritorial satisfacuta, n-ar
fi avut nimic de castigat. 2) Daca, totusi, acest razboi ar fi
izbucnit si ne-ar fi gasit de partea Sovietelor, am fi fost oricum
invinsi de la bun inceput, intr-o conflagratie in care, pentru noi, nu
ar fi existat posibilitatea macar a victoriei. Germania biruitoare
ne-ar fi ciopartit intre Ungaria, Bulgaria si poate chipa Rusia. Cu o
Rusie Sovietica biruitoare, am fi disparut pentru o perioada
nedeterminata, ca fiinta politica si nationala distincta. 3) In cazul
cel mai fericit pentru noi, admitand chiar o retragere ulterioara a
trupelor aliate rusesti din restul teritoriului nostru, putem fi
siguri ca Sovietele nu ne vor inapoia Basarabia. 4) Atat usa de
scapare, pe care Titulescu o deschisese Sovietelor in chestiunea
pactelor de neagresiune cat si tradatoarea forma ce o daduse textului
Conventiunii Feroviare cu Sovietele, indicau, dupa parerea mea, ca
Ministrul de Externe roman consimtise de mai inainte la sacrificarea
acestei provincii romanesti.
http://ro.altermedia.info/?p=2055#more-2055
Această femeie la fel de malignă ca Elena Lupescu n-a fost niciodată ”regină”, cu atât mai mult cât Carol II și Mihai I n-au fost niciodată regi, au domnit complet în afara prevederilor constituționale. Ea nu putea fi regină deoarece mariajul ei cu Carol II s-a încheiat înainte de urcarea acestuia pe tron în 1930, în mod ilegal; nu și-a refăcut căsătoria(așa cum cerea Iuliu Maniu) și n-a fost primită în țară decât în 1940, prin îngăduința prostească a lui Antonescu. Carol II care îi intentase proces de bigamie Mariei Antonescu, se afla el însuși în această situație, căsătoria lui cu Zizi Lambrino nefiind desfăcută(a anulat-o Tribunalul Ilfov, care n-avea drept să se amestece în treburile Bisericii, cea care pronunțase căsătoria). În fine… ar trebui să știe românii cine a fost cu adevărat această viperă, dușmancă a nației noastre, agentă secretă și lobby-stă în cercurile oculte, de la care a învățat multe fiul ei. Unii zic că după armistițiul onorabil semnat de guvernul Antonescu urma să se întoarcă Carol II și să negocieze un viitor mai bun pt. România, cu minime concesii, iar șleahta asta bolșevică în frunte cu Elena și Mihai I au contraatacat, producând dezastrul național care se cunoaște.
Stimate Domnule Ion Coja,
Va adresez rugamintea de a nu imi mai trimite materiale si eseuri rau-voitoare referitoare la Familia Regala a Romaniei.
Romanii cunosc deja de destul de multa vreme faptul ca Familia Regala face parte din istoria noastra nationala si a avut un rol de seama in desfasurarea vietii romanesti vreme de aproape un secol.
Mai precis 81 de ani!
Rolul Reginei Mame Elena este binecunoscut de catre toti cei care au fost preocupati de desfasurarea istorica a vietii noastre nationale. Niciunul dintre istoricii nostri seriosi – nici macar cei care au scris slugarnic in perioada totalitarismului aberant al lui Nicolae Ceausescu – nu a indraznit sa „deseneze” tuse negative referitoare la Regina-Mama Elena. Pana si acei abjecti „culturnici” au manifestat un anumit respect fata de mama ultimului Monarh roman si au fost probabil impresionati de desavarsita ei atitudine morala din timpul domniei Regelui Mihai I.
Istoricii din Statul Israel au cercetat cu deosebita seriozitate toate gesturile si faptele Reginei-Mame si dupa o indelungata si profunda analiza i-au acordat celebra distinctie „Drept intre Popoare” care a fost rezervata numai unui numar relativ restrans de persoane care au trait in perioada Holocaustului. Acei oameni foarte curajosi au demonstrat inalte calitati umane atunci cand i-au aparat pe evreii prigoniti de regimul nazist al lui Adolf Hitler.
Maresalul Ion Antonescu a avut pe parcursul intregii perioade de pana la la 23 august 1944 o atitudine oficiala plina de respect fata de mama Regelui Mihai. Nu o spun eu ci o demonstreaza documentele acelor ani…
Cat despre prezenta Regelui Mihai I pe frontul de „dincolo de Nistru” nu putem deschide o discutie incriminatorie deoarece la acea data Regele Mihai I era Capul Ostirii si doar in acea calitate facea inspectiile pe front. Maresalul Ion Antonescu l-a recunoscut intotdeauna pe Rege drept superiorul sau ierarhic.
In volumul publicat de Mircea Ciobanu „Convorbiri cu Regele MIhai al Romaniei” aflam ca Mihai I a aflat vestea implicarii noatre in razboi impotriva URSS de la Radio Londra. Acest „amanunt” nu a fost contestat de niciunul dintre cercetatorii perioadei istorice respective… fie ei istorici comunisti fie cercetatori postdecembristi.
Eu cred totodata ca trebuie sa privim istoria nationala „sine ira…” si sa analizam obiectiv faptele renuntand la prejudecatile bine conturate ale „istoricilor comunisti”. Semnele citarii demonstreaza ca privesc cu o mare retinere interpretarile facute de specialistii in domeniu care au publicat lucrari in perioada comunista. Nu sunt singurul care are aceasta atitudine. Mai mult decat atat… viata i-a obligat pe specialistii obedienti care au publicat inainte de 1989 dar si dupa 1990 sa isi recunoasca „pacatele profesionale” comise in timpul epocii de trista amintire. Acestia si-au facut „mea culpa” inca din anii ’90.
Eu am predat elevilor mei istoria romaneasca contemporana cu o anumita si bine dozata retinere… Acolo unde nu eram de acord cu tezele oficiale le indicam elevilor sa faca „studiu individual” pe manualul oficial. Imi asumam riscurile previzibile cu responsabilitate desi nu era deloc confortabil. Eu nu sunt un „monarhist convins” deoarece „asa este la moda astazi!” Am ajuns la concluzii pertinente citind foarte multe lucrari de specialitate publicate la noi sau in strainatate. Pe cale de consecinta… nici „moda” si nici „sentimentele” nu au avut vreun rol in creionarea imaginii mele despre epoca in discutie. Totul s-a rezumat la „fapte”, la toate informatiile oferite de documentele din epoca publicate la noi sau „aiurea”.
Cele doua personalitati – Maresalul si Regele – au actionat aproape independent una de cealalta. Maresalul a mentinut Monarhia deoarece era constient de imensul respect al romanilor fata de Institutia Monarhica. Probabil ca si pe fond Ion Antonescu, militar de cariera, respecta Simbolul si mai putin persoana. Aceasta supozitie este confirmata de declaratiile facute de Maresalul Ion Antonescu in timpul „Procesului” intentat de comunisti in primavara anului 1946. Parlamentul Romaniei i-a recunoscut Regelui Mihai I meritele istorice. Acest lucru s-a intamplat in plina epoca republicana ! Nu putem banui majoritatea parlamentara de simpatii monarhice!
Dimpotriva!
Nici nu putem emite ipoteza ca un asemenea gest ar fi fost facut ca urmare a unor presiuni externe… In acelasi timp nu trebuie sa uitam vreodata ca Regele Mihai I a fost cel mai elocvent avocat al Admiterii Romaniei in NATO atunci cand el a pledat cauza Tarii Romanesti la toate Curtile Regale din Europa. Regele Mihai I s-a comportat ca un Roman desavarsit atunci cand a sustinut pe langa Suveranii Europei – rudele sale! – interesele Neamului Romanesc.
Acesta este punctul meu de vedere ca istoric profesionist si ca bun Roman.
Indraznesc sa cred ca aceste randuri au lamurit indestulator atitudinea mea pe marginea acestui subiect.
Primiti, va rog, expresia bunelor mele sentimente!
Aveți dreptul să fiți publicat pe prima pagină a site-ului, pentru a fi cunoscut și punctul de vedere al celor care, cu îndreptățirile pe care le consideră juste, au o părere atât de bună despre regele Mihai. Dacă nu sunteți de acord, retrag textul dumneavoastră.
Va multumesc pentru apreciere si ma simt onorat de a publica opiniile mele referitoare la date, evenimente si/sa personalitati istorice care fac obiectul dezbaterilor civilizate pe teme de istorie moderna si contemporana romaneasca.
Domnule profesor Caliga.
Referitor la ziua de 23 august 1944 exista un mare semn de intrebare .Doresc sa cunosc si parerea dv. ca istoric. PanA acum NIMENI nu s-a oprit la un amanunt , dar care a dus la predarea Maresalului rusilor , la 29 august 1944( daca data este corecta ).Iata ” amanuntul ” :cum se face ca Maresalul sa fie predat imediat dupa arestare , in paza unui grup de comunisti condus de maiorul dezertor Bodnaras ? Cum poti sa predai un arestat , o personalitate a armatei romane , unui grup obscur ? In interviul pe care l-a dat prin 1993 , Majestatea Sa a afirmat ca ” nu eram pregatiti sa-l pazim pe Maresal si atunci l-am dat in paza lui Bodnaras ( !?)” Cui ? Unui ilustru necunoscut ? Unor comunisti ? Ce putere aveau comunistii ca sa participe la lovitura de stat ? Gheorghiu Dej , proaspat evadat , liderul lor a aflat de lovitura de stat de la radio. In Bucuresti la 23 august erau cca 80 comunisti. De unde a rasarit , la momentul oportun un necunoscut ? Cine i-a dat credit si de ce ? Maresalul arestat trebuia sa fie in paza autoritatilor romane.Iata ca derularea faptelor ma face sa cred ca actul de la 23 august a fost infaptuit cu largul concurs / ordin ( ? )al Armatei Rosii ! Va rog sa va referiti daca vreti. Multumesc.Cu stima.Astept participarea si a dlui profesor Coja , daca doreste.
Dragul mu, eu nu sunt istoric decât în timpul liber și numai de la o vreme încoace! 23 august este însă un subiect de istorie recentă, așa că fiecare putem spune ceva interesant din auzite , în familie, în cercul de colegi și prieteni, din citite. Am să intervin cât de curând cu unele informații „auzite”, la o cafea, la Athenee Pallace, prin anii 1970.Deocamdată verific acele informațIi:
Toate lucrarile istorice serioase publicate pe aceasta tema subliniaza atat atmosfera tensionata a momentului „23 august 1944” cat si elementul imprevizibil aparut: intentia Maresalului de a se deplasa imediat pe Frontul din Moldova unde sovieticii rupsesera frontul inca din ziua de 20 august!
„Planul regal” dar si cel al „complotistilor”(partidele politice democrate) stabilea ca data de inceput ziua de 26 august 1944. Asa se si explica „de ce?” emisarii Palatului nu i-au gasit pe membrii marcanti ai Opozitiei pentru a le solicita concursul la formarea noului Cabinet. De asemenea, cu greu s-a reusit contactarea generalilor romani care ramasesera fideli Juramantului fata de Rege. Deci totul s-a realizat sub semnul provizoratului! In acelasi timp s-a demonstrat un lucru considerat „certitudine”: toti ofiterii romani – de la sublocotenent la general de armata !- au demonstrat ca ramasesera fideli Coroanei. Acest lucru si explica imposibilitatea de care s-au lovit germanii atunci cand au cautat un general inlocuitor al Maresalului Ion Antonescu.
Nu trebuie sa ne amagim: Maresalul Ion Antonescu era respectat dar nu era iubit nici de Armata si nici de civili. In schimb, Regele Mihai I era iubit (si compatimit in egala masura) de catre militari dar si de catre civili. Regina Mama Elena avea si ea un bun renume si o anumita „aureola” de persoana persecutata toata viata de catre Regele Carol II. Iesirea din alianta cu Germania si Italia (puteri percepute ca perdante dupa Stalingrad)si ralierea cu anglo-americanii a fost primita cu entuziasm de catre populatie si armata. Romanii doreau recuperarea Transilvaniei, lucru posibil in noul context militar si politic. Viata a dovedit ca au judecat corect.
Opinia publica nu cunostea intelegerile dintre anglo-americani si sovietici referitoare la „viitorul postbelic” deoarece acestea abia incepusera sa se „creioneze”. Abia la Yalta „impartirea Europei” s-a concretizat prin intelegerile din primavara lui 1945.
Actul de la 23 august a ferit Romania sa fie „trecuta prin foc si sabie” asa cum s-a intamplat cu alte tari europene ca Polonia, Cehia si Slovacia si Ungaria in acea perioada.
Pe cale de consecinta… eu consider ca 23 august nu a fost o zi fericita pentru romani ci doar una necesara! Toate lucrarile istorice serioase (subl. mea) au subliniat si subliniaza ca intoarcerea armelor a salvat Statul Roman de la disparitie si s-a salvat ce se mai putea salva ! Istoria a dovedit ca Rusia nu a renuntat niciodata de buna voie la teritoriile ne-rusesti cucerite. Daca a cedat vreodata ceva a facut-o numai constransa de forte superioare ei si intr-un context international defavorabil ei.
In acest context trebuie inteleasa si Admiterea Romaniei in NATO care s-a petrecut intr-un moment de mare slabiciune a Rusiei post-sovietice. Cu siguranta insa Rusia nu va uita vreodata „afrontul” adus ei de catre Romania si Bulgaria prin Aderarea lor la NATO.
In consecinta… Regele Mihai I a procedat corect si in directia interesului national si a dorintelor romanilor.