Dorel Bîrsan
144 aprobate
biransblogblog.wordpress.comx
biransderol@yahoo.com
193.106.126.220 Ca răspuns la surena.

Ai luat-o pe arătura deromânizării ca să găseşti prilej de a ataca din nou pe daci şi pe susţinătorii lor. Faptul că insişti pe subiectul „dacii şi cunoaştera lor avansată” după ce ţi-am indicat un articol care demonstrează indubitabil acest lucru, arată că nu ai dotarea necesară să înţelegi, la fel ca mulţi alţii care au acumulat o multitudine de informaţii, dar sunt incapabili să le prelucreze pentru a crea din ele idei noi, care să ne apropie de adevăr. Doar rostogoleşti vorbe inventate de alţii pentru a se da culţi. Protocronism… iredentism… holocaust… adică minciuni cosmetizate care sunt imputate celor ce se abat de la istoria oficială trasată de jidanii din vârful ue.
Dar ce să vezi, că Moldova înseamnă, de fapt, Cetatea veche (sau străveche!) căci mol= bătrân, străvechi, iar dava= cetate (Mol-dava) şi acolo chiar s-au găsit urmele unei mari cetăţi datată cu 7 milenii î.e.n. Ca şi cuvântul Zamolxi, care e la fel de străvechi, despre care în mod greşit se consideră a fi numele zeului dac. În realitate acest cuvânt era o propoziţie pentru daci şi însemna „zeul bătrân din timpuri uitate”, adică primordial (Za=zeu, mol=bătrân, străvechi, Xi= de demult sau din timpuri uitate).

Şi dacă exclusiv în zona ţării noastre se găsesc mostre arheologice mai vechi de 5-6 milenii, în timp ce în restul Europei lipsesc, de ce se mai pune la îndoială primordialitatea noastră?
Evident din interese străine de adevărul istoric, interese pe care le aperi şi tu ca un troglodit înregimentat pentru bani, că un om nemotivat nu are timp să susţină aici zi de zi subiecte cheie, lansate doar pentru a combate eventuala pornire a românilor spre aflarea adevărului dacic sau care să-i trezească din hipnoza minciunii indusă mediatic de cotropitorii infiltraţi subtil.

Din acest motiv „elitele” sunt alese din rândul nulităţilor şi a oamenilor „puţin dotaţi” care au ajuns să pătrundă în toate mediile. Chiar şi în mediile ştiinţei au pătruns aceşti neaveniţi fără har. Ei se închină la teoria relativităţii ca la Dumnezeu şi nu pot vedea mai departe, deşii cred într-o tâmpenie, căci teoria relativităţii ţine înţelegerea gravitaţiei pe loc de mai bine de un secol. Viitorul va aparţine Gravitodinamicii, iar aceasta va fi şi un prim pas spre împăcarea ştiinţei cu religia.

https://www.academia.edu/118705879/ELEMENTE_DE_ASTROINFOLOGIE_Dovezi_despre_intervenţia_unui_Agent_Inteligent_în_crearea_sistemului_solar_1

Deoarece în cazul Sanctuarului Mare Circular al dacilor, pentru înţelegerea funcţionării sale era necesară cunoaşterea cu precizie a punctelor cardinale, observaţiile de azi arătau însă că dacii au detectat nordul geografic cu o abatere de circa 6º sexagesimale spre stânga, iar unii istorici sau grăbit să dea vina pe meşterii daci. Dar o armată întreagă de istorici şi alţi „cercetători” nu au observat consecvenţa abaterii unghiulare la artefacte realizate în aceeaşi epocă. Ei mai degrabă au afirmat că acel sanctuar a fost orientat în teren funcţie de anumite vârfuri muntoase şi s-au adâncit în idei aiurite. În realitate motivul abaterii este o mişcare neluată în seamă de geologi, şi anume aceea că plăcile continentale prezintă o mişcare de rotaţie proprie şi pot fi privite ca nişte vortexuri litosferice cu mişcare lentă, observabilă în timp geologic. Ori, despre această rotire a continentelor vorbesc vechii egipteni, care pentru a discerne viteza mişcării ar fi trebuit să aibă o continuitate a civilizaţiei lor de cel puţin 60.000 de ani, timp în care de pe continent Soarele pare să răsară de acolo de unde azi apune:

https://www.academia.edu/128107584/ÎN_ATENŢIA_GEOLOGILOR_O_MIŞCARE_INSOLITĂ_A_CONTINENTELOR

Ce ţi s-a impus de la „centru” este să atenuezi protocronismul, care nu face bine cauzei occidentalo-jidăneşti, ţintind să ne ţină departe de ruşi. Dar ruşii sunt (în mare parte) geţi prin originea lor scitică, adică fraţii noştri, căci şi în pământul Rusiei abundă dovezi de vieţuire a geţilor, care au fost (înainte de ivirea imperiului roman) stăpâni peste mare parte din spaţiul Europei. Iar aceste teritorii vor reveni în viitor sub stăpânirea noastră… poate prin proiectul maestrului Ion Coja numit Trakia-Nova sau (propun eu) Geţia-Nova.
Iar voi, iubitori de romanitate, veţi rămâne singuri, să trăncăniţi la stele.