Despre „primordialitatea noastră”!

Pentru oaia Bîrsan și prof Coja cel Adormit poate vă ajută să înțelegeți postarea mea articolele de mai jos preluate de pe https://moldovenii.md

DE CE NU SÎNTEM ROMÂNI ?

1. Strămoșii noștri au fost un popor care în decurs de 8 mii de ani (începînd cu cultura Cucuteni-Tripolie) a viețuit în același areal: spațiul Carpato-Dunăreano-Nistrean. În cadrul acestui areal teritoriul populat se micșora, atunci cînd în vremuri de restriște strămoșii noștri se retrăgeau în păduri sau munți și revenea la limitele sale cînd pericolul trecea. Continuitatea de habitat a strămoșilor noștri pe teritoriul lor istoric este dovedită de cercetări istorice, antropologice, genetice și lingvistice.

2. Acest popor a stat la originea multor civilizații antice – de la cele orientale pînă la majoritatea celor europene, inclusiv greacă și romană.

3. Dacă ne referim la strămoşii moldovenilor care au trăit la începutul erei noi, aceștia au fost geto-dacii – locuitorii unui stat antic mare Dacia, care ocupa teritoriul de la Bug (Ucraina) pînă la frontierele Germaniei moderne. Dunărea era frontiera de sud a Daciei. Geto-dacii erau purtătorii culturii și limbii getice (tracice), care aparţine grupului limbilor protolatine (anterioare limbii latine).

4. În anul 106 Imperiul Roman a ocupat circa 20 % din teritoriul vechii Dacii, formînd provincia Dacia, pe care au fost nevoiți să o părăsească sub loviturile dacilor liberi în anul 271. Ca urmare a acestor evoluții în istoriografia românească și cea moldovenească au apărut teorii cu privire la romanizarea dacilor și ca urmare a originii romane a valahilor și moldovenilor. Menționăm faptul că adept al acestei teorii a fost și cronicarul moldovan Miron Costin, educat în Polonia catolică (latinizată), care a invocat în susținerea versiunii sale privind originea romană a moldovenilor, argumente care mai tîrziu au fost infirmate de cercetările arheologice. Prin romanizare se înțelege latinizarea, adică trecerea populației la limba latină (romană). Dar o asemenea tranziție nu a avut loc, deoarece locuitorii Daciei romane (încă pînă la includerea teritoriului ei în cadrul Imperiului Roman) vorbeau o limbă asemănătoare cu cea latină, avînd o cultură bogată și originală. Anume prin aceasta se explică faptul că limba moldovenească este apropiată de limbile așa-numitei grupe romanice.

5. Pe parcursul istoriei lor (cel puțin din secolul al XII-lea) moldovenii niciodată nu s-au autodenumit români, iar limba lor – română. Ei își numeau limba moldovenească, iar pe sine – moldoveni! Despre aceasta mărturisesc numeroase documente – letopisețele moldovenești (inclusiv opera lui Miron Costin), actele cancelariei domnești, documentele din arhivele altor state.

6. Românismul, în lipsa cunoștințelor despre adevărata lor origine, a apărut și s-a dezvoltat în mediul valahilor transilvăneni, teritoriul cărora intra în componența regatului Ungar. Această teorie, după cum a fost arătat mai sus este greșită, însă românismul i-a ajutat pe valahii transilvăneni să se autoconștientizeze ca națiune „nobilă” cu vechi rădăcini și în așa mod să se păstreze și să se salveze de asimilarea de către națiunile privilegiate ale regatului Ungar. Astfel, la o anumită etapă a dezvoltării valahilor transilvăneni, românismul a jucat un rol pozitiv.

7. Românismul a avut rolul său, la drept vorbind discutabil, în perioada unirii Principatelor la mijlocul secolului al XIX-lea. O parte a intelectualității moldovenești – scriitorii, politicienii, militarii cei mai activi, tineri, romantici, dar puțin experimentați au adoptat românismul ca stindard pentru unirea și salvarea, după cum credeau ei, a națiunii. Ca urmare a șmecheriei Bucureștiului și lipsei de experiență a „tinerilor” și romanticilor moldoveni au fost încălcate înțelegerile internaționale despre denumirea noului stat – „Principatele Unite a Moldovei și Valahiei”. Treptat limba și cultura moldovenească au fost „privatizate” de valahii mai numeroși sub o denumire comună – românești.

8. Astfel, românismul nu poate fi acceptat astăzi de moldoveni (și posibil de românii contemporani) din următoarele cauze:

• Noi nu sîntem urmașii Romei și avem puțin în comun cu populația Imperiului Roman, eterogenă din punct de vedere etnic și cultural. Strămoșii noștri, purtători ai unei bogate și pozitive culturi nu se puteau bucura de masacrele în masă a gladiatorilor stînd în tribunele „arenelor”, la fel cum nu puteau să împărtășească principiile fundamentale ale Romei – „dezbină și stăpînește”, „pîine și distracții”. Poporul și cultura noastră au nu 1900 de ani, cum încearcă să demonstreze majoritatea istoricilor români, ci mult mai mult.

• Sîntem un etnos – urmaș al vechilor popoare (omogen din punct de vedere antropologic, genetic și cultural), Carpato-Dunăreano-Nistrean în decurs de 8 mii de ani. Acest lucru este dovedit de cercetările istorice, arheologice, lingvistice și genetice contemporane.

• Conștiința originii străvechi s-a manifestat în faptul că fondatorii statului moldovenesc au adoptat în calitate de simboluri statale ale Moldovei nu vulturul roman, ci vechile simboluri ale strămoșilor noștri – capul zeului-taur de foc, culoarea roșie a steagului și oșteanul care învinge dragonul.

• Cunoașterea de către popor a istoriei sale adevărate, a denumirii etnosului fundamentată din punct de vedere istoric și cultural permit păstrarea continuității în dezvoltarea sa, fac inteligibile particularitățile sale, oferă posibilitatea de a păstra vechile simboluri și tradiții, memoria strămoșilor și a adevăraților eroi ai națiunii. Istoria adevărată explică originea limbii, culturii și tradițiilor poporului, formează un fundament viguros, sprijinindu-se pe care națiunea se poate dezvolta stabil. Cu cît mai profund sînt cercetate originile națiunii și istoria ei, cu atît mai explicit este prezentul și mai clar viitorul. Doar în această bază poate fi consolidat poporul pentru atingerea unui viitor mai bun al țării, inclusiv dezvoltarea plenară a minorităților naționale.

• Strămoșii noștri întotdeauna, pe parcursul întregii istorii a Moldovei și a moldovenilor s-au numit moldoveni iar limba lor – moldovenească. Deaceea noi nu sîntem români! Noi sîntem moldoveni! Așa își spuneau strămoșii noștri, așa ne vom numi noi și urmașii noștri!
sursa: https://moldovenii.md/md/section/475

Etnogeneza moldovenilor

Moldovenii reprezintă un popor străvechi cu rădăcini milenare în istoria spaţiului carpato-nistreano-pontic. Aceşti autohtoni sînt menţionaţi pe parcursul istoriei sub diferite nume (traci, geţi, daci, vlahi, valahi, volohi) în sursele scrise ale grecilor, romanilor, germanilor, slavilor, ungurilor şi altor popoare care au ajuns prin aceste regiuni. Moldovenii au supravieţuit în regiune chiar şi în condiţiile, cînd aici dominau diferite popoare migratoare, alcătuind comunităţi omogene din punct de vedere etnic, cu o structură politico-socială şi culturală care permitea asimilarea noilor veniţi ce se stabileau cu traiul pe pămînturile lor.

Chiar şi în condiţiile grele cînd moldovenii erau impuşi să se retragă în regiunile montane şi cele împădurite din cauza pericolului generat de invaziile diferiţilor cuceritori, ei au reuşit să-şi păstreze limba, tradiţiile şi obiceiurile. Ei şi-au menţinut specificul etnic, datinile, deşi uneori erau nevoiţi să locuiască în „state” pe care le creau în pămînturile lor alte popoare.

Spre deosebire de alte etnosuri, etnologii, istoricii nu au nevoie de cercetări îndelungate pentru a demonstra continuitatea moldovenilor în spaţiul carpato-nistreano-pontic, care este confirmată de numeroase argumente antropologice, arheologice, lingvistice etc. Continuitatea populaţiei autohtone, a moldovenilor, îşi găseşte expresia în dăinuirea tradiţiei culturale, lingvistice, etnice indo-europene din regiunea carpato-nistreano-pontică, care pe parcursul existenţei a cunoscut cîteva epoci principale în evoluţia sa etno-culturală:

1. Epoca protoindo-europeană sau a Civilizaţiei Cucuteni;
2. Epoca tracică;
3. Epoca civilizaţiei geto-dacice;
4. Epoca vlahilor, valahilor, volohilor;
5. Epoca moldovenească.
Sursa: https://moldovenii.md/md/section/114

Despre limba moldovenească

În a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în cîteva etape, a avut loc unirea a două state europene, dependente de Turcia: Moldova și Valahia. Inițial, în anul 1858, Conferința de la Paris a stabilit următoarea denumire a noii formațiuni statale: „Principatele Unite Moldova și Valahia”. Inițiată în mare parte de tinerii moldoveni, dintre care unii au fost instruiți în Franța, această unire s-a făcut foarte rapid. Foarte repede au fost rezolvate chestiunile privind denumirea națiunii, a limbii și a țării unite, formarea organelor de stat, a armatei, a hotarelor comune și a sistemului monetar. Noi, moldovenii, apreciem în mod diferit renunțarea voluntară la statalitate a celei mai tinere și active părți a elitei moldovenilor de peste Prut. Posibil că unirea celor două popoare înrudite a jucat un anumit rol pozitiv în dezvoltarea lor politică și economică.

Însă autorii proiectului http://www.moldovenii.md sînt convinși că denumirea acceptată a statului, a națiunii și a limbii (România, români, limba română) este greșită. Această greșeală are la bază convingerea unora dintre cei mai activi „unificatori” că moldovenii și valahii provin de la coloniștii romani. Convingere, la temelia căreia au stat scornirile, presupunerile și dorințele unor cronicari, a intelectualității valahe, precum și a unor reprezentanți ai elitei moldovenești de la mijlocul sec. al XIX-lea.

De la acea unire a trecut multă vreme, a apărut un număr foarte mare de artefacte, lucrări ale savanților în domeniul arheologiei, istoriei, lingvisticii, geneticii și a geografiei genetice, au fost descoperite noi surse scrise, care pun la îndoială provenirea romană a moldovenilor, ba chiar demonstrează contrariul. Astăzi, pentru mulți învățați este clar că moldovenii – de milenii, un popor stabil din punct de vedere al culturii, limbii și geneticii − sînt mult mai vechi ca romanii. Multă lume înțelege, că în cazul unor cercetări obiective s-ar putea ajunge la o concluzie contrară – că nu moldovenii provin de la Roma, ci italicii și alte naționalități de pe Peninsula Apenină provin de la strămoșii direcți ai moldovenilor – tracii și proto-tracii. Nu moldoveneasca (sau româna) provine din latină, ci latina și italiana au un strămoș antic – limba strămoșească a moldovenilor și românilor de azi.

Din clipa unirii principatelor la mijlocul secolului al XIX-lea întreaga știință românească (care influențează și românistica altor state, inclusiv, a Rusiei) deservește versiunea greșită a provenienței popoarelor noastre. Arheologia, istoria, filologia, lingvistica și alte științe în loc să facă cercetări științifice competitive, tind să interpreteze în contextul românismului faptele noi, apărute în număr mare. Faptele și datele științifice, care demonstrează contrariul, sînt nimicite sau, dacă aceasta este imposibil, ascunse de societatea românească (și moldovenească), iar dacă și aceasta este imposibil, distribuitorii versiunilor și teoriilor „incomode” sînt luați în rîs, renegați, împotriva lor fac front comun statul, știința „oficială”, academiile și instituțiile, pe numele lor sînt deschise cauze penale. Asta în timp ce adevărul – scopul principal al oricăror cercetări științifice – nu contează, în majoritatea cazurilor pentru istoria și lingvistica românească: toate sînt supuse unei comenzi politice, bazate pe greșeala istorică a întemeietorilor actualului stat român.

Unii pot spune: „nu contează denumirea poporului, a statului, a limbii, important e ca poporul să trăiască bine și bogat”, dar problema nu este numai în știință și economie. Națiunile, care se bazează pe propria istorie, bine studiată și cu rădăcini milenare, au mai multe șanse de a supraviețui, de a crea state puternice, de a se consolida și a avea o contribuție demnă în dezvoltarea omenirii. Despre aceasta se spune în p.44 al „Crezului moldovenilor”: „Români, cetățeni ai României, va veni timpul, cînd majoritatea dintre voi își va conştientiza adevărata origine şi apartenenţa la un popor mai vechi, decît Roma. Românismul şi-a jucat rolul în istoria şi consolidarea naţiunii. La o etapă anumită acest rol a fost pozitiv. Pentru dezvoltarea ulterioară a etniei este necesar să ne redobîndim istoria veridică. Cunoaşterea istoriei veridice, a numelui etnic, justificat din punct de vedere istoric şi cultural, permite poporului păstrarea continuităţii şi succesiunii dezvoltării sale, îi clarifică particularităţile, permite păstrarea simbolurilor şi tradiţiilor străvechi, amintirea strămoşilor şi eroilor adevăraţi ai naţiunii. Istoria veritabilă explică izvoarele limbii, culturii şi ale obiceiurilor etniei, formează un fundament puternic, iar bazîndu-se pe ele, naţiunea se poate dezvolta durabil. Cu cît mai adînc sînt studiate rădăcinile naţiunii şi istoria ei, cu atît mai înţeles este prezentul şi mai clar viitorul”.

Anume tendința de a ajuta moldovenii (și românii) să-și cunoască rădăcinile este una dintre cauzele principale, care i-a determinat pe autori și sponsori să creeze proiectul http://www.moldovenii.md.

Dar noi, moldovenii, avem și alte motive serioase să revenim la istoria Moldovei și la lexicul foarte bogat al limbii moldovenești. Așa s-a întîmplat, că îndată după unire și transferarea capitalei la București, Moldova de peste Prut, mai dezvoltată ca Valahia, a intrat în faza denaționalizării și ca urmare – a degradării. Această fază încă nu s-a încheiat. Atacul „românilor” a avut și mai are loc pe toate fronturile, dar anume limba, pe care moldovenii întotdeauna au numit-o „moldovenească” a fost atacată de româniști după unirea principatelor.

Primul lucru, pe care l-au făcut – „alfabetul chirilic”, care timp de milenii a fost nu doar alfabetul slavilor, ci și al tracilor, strămoșilor direcți ai moldovenilor, care pe parcursul secolelor asigura bine și deplin bogata fonetică a limbii moldovenești, a fost înlocuit cu cel latin. Imediat a fost simțită lipsa unor litere. În limba moldovenească există sunete, ce corespund literelor „alfabetului chirilic”: „ш”, „щ”, „ц”, „э”, „ы”, „ь”, „й”. Alfabetul latin nu are aceste litere, de aceea au apărut îmbinări de litere ce desemnează un sunet și litere cu «codițe», «păsărele» și «căsuțe» în partea de sus și de jos – ș, sc, ț, ă, â, î, i.

Mai departe – mai mult: partea cea mai activă a intelectualității române, pătrunsă de cultul valorilor străine, nu putea admite că provine de la una dintre cele mai antice națiuni ale Europei, care are propria limbă bogată și bine păstrată, de aceea limba română s-a dezvoltat preponderent în direcția consolidării dovezilor, cum că ar proveni din careva limbi europene. Și toate acestea paralel cu ignorarea totală a identității, originalității și bogăției limbii moldovenești, a legăturii ei strînse cu limbile slave, cu slavii și strămoșii lor, alături de care tracii și ulterior – moldovenii există mai bine de 3000 de ani. Se creează impresia că cineva a pus în fața lingviștilor români următoarea sarcină: cuvintele provenite din aceeași rădăcină și care au același sens cu cele slave să fie înlocuite cu împrumuturi din limbile franceză, engleză, italiană. În rezultat, oriunde se poate are loc înlocuirea acestor cuvinte cu unele străine. Spre exemplu, în locul vechiului cuvînt moldovenesc „аtac” se folosește”ofensivă”, în loc de „apărare” − „defensivă”, cuvântul „învață” este înlocuit cu „face studii”, „învățător” −cu „profesor” (în același timp, „profesor” este tot „profesor”), în loc de „învinuire” se spune „acuzație”, în loc de „abricoasă” − „cais”, în loc de „minge” − „balon”, „boală” −”maladie”… și tot așa fără sfîrșit…

Din aceleași motive a fost (și mai este) modificată și gramatica, care de-a lungul istoriei a fost identică cu cea slavă.

Toate acestea, cum am mai spus, în timp ce este ignorat total faptul, că limbile proto-slavă (sarmată) și tracă, iar mai tîrziu – slavă și moldovenească s-au dezvoltat alături și, paralel, în antichitate fiind ramuri ale uneia și aceleiași limbi indo-europene. Iată de ce ținem să atragem atenția lingviștilor români asupra faptului, că limba noastră străveche are puține împrumuturi din limbile slave, însă multe cuvinte comune cu ale slavilor. Cuvintele comune cu ale slavilor nu sunt împrumuturi reciproce, ele fac dovada rădăcinilor indo-europene și sarmato-trace comune ale moldovenilor și slavilor. Se cuvine să menționăm, în acest context, că vechea Dacie a fost formată de sarmați (proto-slavi) și geți (strămoșii moldovenilor). În cinstea acestei comuniuni capitala Daciei a și fost denumită Sarmisegetusa (Sarmis.get.uza), denumire care se descifrează ca uniunea (uza) sarmaților (sarmis) și a geților (get).

Transferarea capitalei principatelor unite la București, îndepărtarea ulterioară a moldovenilor de la putere, scurgerea rapidă a finanțelor, a potențialului intelectual și științific din Iași la București a însemnat pentru elita valahă victoria deplină asupra moldovenilor în multiseculara confruntare a celor două popoare apropiate. După aceasta, scopul principal al elitelor bucureștene a fost renunțarea totală a moldovenilor la identitate, românizarea lor. Iar sarcina de bază în realizarea acestui scop – să se facă tot posibilul pentru ca moldovenii să uite vechile cuvinte, folosite de strămoșii noștri, inventînd pentru ele epitete: „neliterar”, „arhaism”, „regionalism” etc. Se face acest lucru în mod „elegant”: vechile cuvinte moldovenești sînt incluse în majoritatea dicționarelor limbii române, ele există acolo, dar sînt plasate la sfîrșitul enumerării diferitor sensuri ale unui cuvînt. Aceste cuvinte le găsesc doar entuziaștii.

Cuvintele moldovenești vechi sînt laconice, redau perfect sensul, sînt naționale în esență, însă din motivele deja enumerate nu sînt predate în școli, sînt greu de găsit în manualele de literatură română, elita (politicienii, scriitorii, jurnaliștii etc.) nu le folosește principial. În locul acesta sînt preferate cuvintele valahe și cele străine (de regulă, franceze și engleze). Se face totul pentru a șterge din memoria moldovenilor cuvintele naționale frumoase, expresive, folosite de strămoșii noștri. Nu vor exista cuvintele și expresiile strămoșilor noștri moldoveni – nu va exista nici națiunea.

Și asta chiar dacă este foarte clar că la baza limbii române moderne stă literatura clasică a sec. al XIX-lea (în special, literatura primei jumătăți a secolului). Această literatură a fost creată de oameni născuți în familii moldovenești, educați în atmosfera culturii și limbii moldovenești, pe care au absorbit-o din copilărie și care și-a găsit reflectare în limba literară și în creația lor. Dar în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea și în sec. al XX-lea, în procesul formării limbii române, limba literaturii noastre clasice a fost serios deteriorată de împrumuturile din alte limbi. Din păcate, un rol important în acest proces l-a avut și intelectualitatea moldovenească de peste Prut.

De ce oare mulți dintre reprezentanții intelectualității moldovenești de la mijlocul secolului al XIX au renunțat la rădăcinile lor, acceptînd versiunea greșită a provenienței propriului popor? Este evident că unii reprezentanți ai națiunii unite, care a rămas în urma popoarelor vecine în dezvoltarea civilizației materiale, suferă de complexul inferiorității, ei tind să găsească rădăcini comune cu aceste popoare și doresc să se contopească cu cei care i-au depășit. Cu regret, adesea această tendință este proprie intelectualității de creație, instruite peste hotare, rupte de rădăcinile poporului, care nu cunoaște, nu prețuiește și privește de sus obiceiurile, tradițiile și cultura poporului. În cazul dat, elita moldovenească și cea valahă de la mijlocul secolului al XIX-lea a îmbrățișat ideea provenienței romane a națiunii, chiar dacă acest lucru nu a fost demonstrat de nimeni.

Ideea națiunii-moștenitoare a unui mare imperiu, probabil, la o anumită etapă a ajutat cele două popoare mici să formeze un stat, însă astăzi această versiune a istoriei nu le permite să-și cunoască adevăratele rădăcini multimilenare, să cunoască ideea și misiunea națiunii, pentru a se putea mișca înainte. Însă anume această versiune a dictat (și mai dictează și azi) istoricilor și lingviștilor români necesitatea de a înlocui cuvintele cu adevărat moldovenești cu cele străine. Ei consideră, că în acest fel noi devenim mai civilizați, mai culți. Cu regret, aceasta demonstrează doar contrariul – doar persoanele puțin instruite (în pofida notelor bune, obținute în școli) și nu prea culte pot să nu iubească, să nu cunoască și să nu prețuiască propria istorie, străvechea și bogata cultură populară. Din păcate, ei se rușinează de proveniența lor țărănească și se închină în fața a tot ce e străin. Anume de aceea ei au „anulat” minunatele cuvinte moldovenești și promovează cuvinte de origine străină sau inexplicabilă pentru noi, moldovenii. Tot ce e străin, împrumutat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în secolul al XX-lea, cum am arătat mai sus, este considerat literar, iar cuvintele din limba strămoșilor noștri – doar regionalisme și „arhaisme”, care nu merită atenție. Deși aceste cuvinte sînt frumoase, melodioase, adesea – mai scurte ca cele străine și redau foarte bine sensul. Cuvintele curat moldovenești au un sens adînc, proveniența lor este clară, ele sînt mai ușor de memorat și din pruncie pot forma identitatea națională și patriotismul. Spre exemplu, cuvîntul „fereastră” provine de la „а feri”, da de unde provine „geam”? Proveniența cuvîntului «însemnat» este curat moldovenească și etimologia lui este pe înțelesul moldovenilor, dar cum să le explici proveniența cuvîntului străin «important»? Cuvîntul „alegeri” explică de minune sensul procesului, dar ce poate explica unui moldovean de rînd cuvîntul „electorală”? etc., etc.

Toate acestea s-au făcut și se mai fac, doar că nouă nu ni s-a explicat: „Cine și pentru ce o face?” Cui îi trebuie ca părinții (cu atît mai mult buneii) să nu-și înțeleagă copiii, instruiți în România și în unele școli românești din Chișinău? Este ceva nu doar netrebuincios, dar chiar și dăunător dezvoltării statului suveran și educării tineretului, care trebuie să fie mîndru de proveniența sa și să participe activ la construirea acestui stat. Desigur, dacă acesta este scopul celor de la putere!

Bineînțeles, limba română modernă a fost alcătuită de mai multe generații de oameni culți, cunoscători ai multor limbi. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea acești oameni au muncit mult la sistematizarea vocabularului limbii moldovenești și a celei valahe, au apărut noțiuni și termeni noi, care mai înainte lipseau din aceste limbi, au fost editate dicționare. Era un lucru necesar, deoarece limba populară nu avea destule cuvinte pentru a exprima complicatele legături sociale, personale și economice, care s-au dezvoltat rapid în secolele XIX și XX. Limba trebuia să se dezvolte și de aceea scriitorii, istoricii și lingviștii au făcut aceasta, îmbogățind astfel limba moldovenilor și românilor de azi. Cu regret însă, cum am mai spus, această activitate a fost în permanență împiedicată de spiritul politic al autorilor reformei lingvistice și de intervenția directă a politicienilor.

Și astăzi, în goana politicienilor și a reprezentanților „intelectualității” moldovenești contemporane după „valorile” străine, se uită, că nici Vestul, nici Estul nu poate fi ajuns din urmă în acest mod și că aceasta ne transformă pentru totdeauna în vasalii unchilor (și mătușilor) din străinătate.

Singura modalitate este cunoașterea propriei origini, a propriei istorii, limbi, culturi, cunoașterea temeliei, de la care să pornim în tendința noastră spre o viață mai bună. Doar pe această bază poate fi creat un prezent și un viitor de calitate.

Ținînd cont de influența colosală a culturii moldovenești asupra formării actualei națiuni române, noi acceptăm, cu unele rezerve, ideea unui etnos comun în spațiul de la Pannonia pînă la Transnistria, inclusiv. Problema constă în denumirea lui – moldoveni sau daci, dar nici într-un caz români. Noi nu dorim să despărțim limba moldovenească de așa-numita română. Anume din aceste considerente dicționarul este numit „Rus – moldo/român”. Noi vrem să le dăm cetățenilor Republicii Moldova (și nu numai) posibilitatea de a-și aminti cuvintele și expresiile cu adevărat moldovenești și de a nu se zăpăci atunci cînd comunică cu persoane din România, care vorbesc o limbă în mare parte „poluată” cu străinisme, pe care moldovenii nu întotdeauna le înțeleg.

Cititorii noștri se pot convinge de faptul că adesea cuvintele moldovenești redau sensul dorit mai bine și mai laconic, dacă vor lua cunoștință de Dicționarul Rus – moldo/român.

În încheiere, atragem atenția vizitatorilor site-ului http://www.moldovenii.md asupra următoarelor:

• Nu ne dorim sub nici o formă să divizăm societatea (divizată și fără noi), dar credem că în țara noastră toți cei antrenați în educarea generației în creștere, precum și politicienii din Moldova, care participă la formarea statului nostru suveran, trebuie să țină minte: „Tînărul stat moldovenesc, slab din punct de vedere economic și politic, are șanse de supraviețuire numai în cazul în care va dezvolta propria identitate, întemeiată pe denumirea țării, a națiunii și a limbii − Moldova, moldoveni, limba moldovenească”, cu respectarea deplină a drepturilor minorităților naționale și cu dezvoltarea bilingvismului moldo-rus. E timpul să ne scriem singuri istoria, în baza căreia să ne educăm tineretul și să ținem minte cuvintele unui clasic al literaturii universale a secolului al XX-lea: „Cel ce controlează trecutul, controlează viitorul, iar cel ce controlează prezentul – controlează trecutul”. Astăzi nu noi controlăm trecutul nostru și aceasta este cauza multor necazuri ale noastre …

• Pentru a simplifica folosirea dicționarului, noi am eliminat din el sensurile inutile, din punctul de vedere al alcătuitorilor, ale cuvintelor, care adesea sînt împrumutate din lexicul străin sau nu sînt practicate și deci nu pot fi restabilite în limba vorbită.

• Am încercat să atragem atenția compatrioților noștri asupra necesității restabilirii în memorie și în practică a vechilor cuvinte moldovenești. Posibil, avem și scăpări – ceva am uitat, de ceva nu am ținut cont. Posibil, vor fi depistate greșeli și inexactități. Vă rugăm să ne scrieți despre acestea, vom ține cont neapărat de propunerile și obiecțiile Dumneavoastră. Oricum, veți primi un răspuns.
Sursa: https://moldovenii.md/md/section/115