Deschideți linkul

CÂT DE ANTISEMIT ESTE DRACULA?
– fragmente
De Andrew Joyce

Nici o expunere mai clară a farselor și minciunilor evreiești legate de așa-numitele pogromuri rusești, de exemplu, nu poate fi găsită mai bine ilustrata decat în scrierile publicate de John Doyle Klier din Oxford, din 1881-1882. Klier a susținut că relatările evreiești contemporane despre pogromuri ar trebui tratate cu „precauție extremă”, multe dintre cele mai populare și influente „contrazise categoric de înregistrarea de arhivă”. [1]
Am lăudat, de asemenea, activitatea medievalistului și folcloristului Gillian Bennett, care a răsturnat mulți ani de portretizări evreiești ale așa-numitei Calomnie a Sângelui ca un fel de psihoză europeană în masă, argumentând pentru originea lor rațională în faptul că „în cazul în care acuzațiile de crimă rituală în cazul în care a făcut în această perioadă … este mult mai probabil ca acestea să fi fost cauza célèbres în jurul cărora sentimentul antievreiesc ar putea cristaliza, mai degrabă decât cauza antisemitismului, în primul rând.” [2]

Teoria mea conform căreia savanții evrei se angajează în a exagera importanța co-etnicilor lor în formarea culturii europene se bazează pe munca expertului olandez Spinoza Hubertus G. Hubbeling care a scris că „există unii scriitori evrei care subliniază foarte puternic importanța contribuției lui Spinoza la dezvoltarea ideilor democratice. … După părerea actualului scriitor Spinoza, importanța lui Spinoza este exagerată aici”. [3]
De asemenea, lăudată în cursul muncii mele este Hannah Johnson, un alt academician talentat care a demolat singura opera pro-evreiască influentă, dar puternic compromisă, a istoricului Gavin Langmuir și a susținut că teoriile sale despre antisemitism nu ofereau altceva decât un „model unidimensional de conflict între o comunitate creștină intolerantă și victimele sale evreiești pasive”. [4]

Evreii se comportă într-un mod nepotist în mediul academic și în alte sfere de influență; și, istoriografia evreiască este puțin mai mult decât o poveste unilaterală a victimității fără vină, nu provine din pamflete „neo-naziste”, ci din savanți de frunte de la unele dintre cele mai bune universități din lume. Air trebui să ne amintim, de asemenea, de Kevin MacDonald și trilogia sa cu privire la evrei, până când sa decis să fie ostracizat MacDonald și munca sa în orice mod imaginabil, în scopul de a reafirma interpretarea lacrimogena a karmei istorice evreiești.

Una dintre explorările mai clare ale presupuselor alegorii antievreiești din Dracula al lui Bram Stoker poate fi găsită în opera lui Sara Libby Robinson, în special în scurtul ei eseu „Blood will tell: Antisemitism and vampires in British popular culture, 1875–1914.”
Pentru Robinson, Dracula nu este ca poveștile cu vampiri mai vechi din Europa de Est, deoarece este fundamental despre un imigrant periculos care sosește în Insulele Britanice:
„La momentul publicării în 1897, contele Dracula era doar unul dintr-un lung șir de vampiri fictivi. Cu toate acestea, Dracula se deosebea de strămoșii săi anteriori în unele moduri importante. Așa cum este descris în enciclopedia lui Gordon Melton de vampiri în mit, literatură și film, de la Lord Ruthven al lui Polidori în 1819, la „Varney the Vampire” al lui Rymer în anii 1840, la Carmilla lui Le Fanu în 1872, i vampirii au aparținut de obicei cercurilor sociale pe care le-au pradă; nu mai rău decât un aristocrat local, decadent. Originile lui Varney, în special, sunt în mod explicit britanice. Contele Dracula, pe de altă parte, nu aparține societății pe care o amenință. El este un outsider, în special un imigrant din Europa de Est tocmai atunci când un număr mare de evrei est-europeni soseau pe țărmurile Angliei. … Populația evreiască [din Marea Britanie] s-a dublat în ultimul sfert al secolului al XIX-lea din cauza imigrației din Europa de Est. … luând locurile de muncă, bani,i alimentele, și locuințele de la britanici nativi, evreii nu au fost priviti doar ca concurenți, dar ca paraziți, vampiri metaforici care au trăit din drenarea oportunităților economice, mai degrabă decât din sânge.”

Contele Dracula însuși este un fel de aristocrat fals – un membru al unei rase în descompunere care nu poate supraviețui decât prin paduchirea vitalitatilor noilor popoare. El este un fel de o elită și are semnele distinctye de capatuilaa de averi, el rămâne fundamental josnic și spurca pe oriunde merge, literalmente lăsând o duhoare. Pentru Robinson, Dracula este un amalgam de vederi britanice de la sfârșitul secolului XX asupra evreilor. Pe de o parte, britanicii s-au confruntat si cu o generație mai veche de oligarhi evrei proeminenți care s-au căsătorit treptat cu aristocrația britanică.

La fel ca Dracula, acești oligarhi au căutat să imite împrejurimile, Dracula este deosebit de dornic să-și mascheze accentul străin, de exemplu, dar au fost în esență considerați ca niște schimbători de formă paraziți. În 1891, un ziar, „Liderul Muncii”, s-a referit la Rothschildzi, un exemplu chintesența al acestei elite anglo-evreiești, ca fiind „lipitori care de ani de zile s-au agățat de fraierii disprețuiți din corpul politic al Europei”.
Pe de altă parte, britanicii s-au confruntat, de asemenea, cu o nouă generație de imigranți evrei din clasa inferioară care au adus cu ei comerțul cu sclavi albi,[5] exploatarea financiară și criminalitatea la nivel local[6], pornografia produsă în masă[7] și degradarea morală și terorismul politic, atât anarhist, cât și comunist.[8]
Dracula, atât aristocrat fals, cât și subversiv împuțit, este aratatt de Robinson că a încapsulat ambele experiențe.

Un argument deosebit de interesant avansat de Robinson și care mi-a scăpat atenția când am recitit recent romanul, este portretizarea lui Stoker a lui Dracula ca având o obsesie sau o relație specială cu banii. Robinson scrie:
„Contele Dracula este o întruchipare fidelă a caricaturii evreilor ca fiind lacomă și parazitară, plasând banii mai presus de orice altceva. În ciuda abilităților sale supranaturale, Dracula este un personaj în esență comercial.
Prima sa acțiune din carte este de a marca locurile comorii îngropate. Următorul săupas este să treacă peste fapte de cumpărare și alte chestiuni de afaceri cu Harker, în Transilvania reprezentând avocații lui Dracula în Marea Britanie. În timp ce lua masa la Castelul Dracula, Harker notează că „serviciul de masă este din aur”, un spectacol ostentativ de bogăție similar cu cele pe care bancherii evrei și noii imbogatiti au fost acuzati. Când Harker explorează castelul, el găsește o cameră plină cu „un morman mare de aur … de toate felurile, romane, și britanice, și austriece, și ungurești, și grecești și turcești”.

La fel ca finanțatorul evreu modern, Dracula face afaceri și culege profit din întreaga lume. Cea mai importantă scenă, însă, vine spre finalul romanului. În ea, eroii l-au încolțit pe Dracula, iar Harker îl înteapa cu un cuțit. Nu sa-l înjunghie: „varful cuțitului tocmai a tăiat pânza hainei lui Dracula, făcând o breșă mare de unde a căzut un pachet de bancnote și un sirde monezi de aur. … În clipa următoare, cu o scufundare sinuoasă, a măturat sub brațul lui Harker … , și, apucând o mână de bani de la podea, s-a năpustit afara din cameră.” Această demonstrație de a pune păstrarea banilor pe picior de egalitate cu păstrarea vieții arată că stereotipurile privind evreii și banii lor au fost de fapt imagini vii și bine gasite dela sfârșitul secolului al XIX-lea și transpuse în caracterul fictiv al lui Dracula, făcându-i să pară cu adevărat monstruoși.

De asemenea, interesante sunt insinuările presupuse ale lui Stoker despre loialitățile evreiești. Robinson subliniază că evreii au fost adesea acuzați că își caută propriile interese tribale, mai degrabă decât interesele națiunii pe care o locuiesc.

În ceea ce privește atributele sale fizice, Dracula are „un foarte puternic … acvilinic nas, cu un pod înalt și nări special arcuite.” În viziunea lui Robinson, nasul lui Dracula este „etichetat în mod constant pe tot parcursul cărții ca fiind arcuit sau clontos și este astfel simultan stereotipic evreiesc și criminal.” Robinson conectează „sprâncenele stufoase, urechile ascuțite, dinții ascuțiți și degetele urâte” ale contelui, precum și nasul său de atributele fizice negative atribuite în mod obișnuit evreilor, precum și ideile fondatorului italian al antropologiei criminale Cesare Lombroso, care a postulat că fața criminală poarta adesea un nas „ca ciocul unei păsări de pradă”.
S-a subliniat că unul dintre materialele de sursă majora ale lui Stoker pentru Transilvania a fost Jurnalul de Călătorie al maiorului E.C. Johnson pe „Drumul semilunei”, unele descrieri și incidente fiind reproduse atât de îndeaproape încât să provoace acuzații de plagiat. La fel de interesante sunt însă câteva dintre descrierile lui Johnson despre caracteristicile fizice ale evreilor pe care i-a întâlnit în călătoriile sale.

În Dracula, Bram Stoker pare să fi crescut semnificativ rolul creștinismului și simbolismului creștin ca metode de înfrângere a vampirilor, o altă cauză pentru Robinson de a suspecta subtexte antisemite ale romanului: „Iconografia creștină nu a fost subliniată în ficțiunea vampirilor la începutul secolului. Cu toate acestea, crucifixele se regăsesc în mod proeminent în combaterea lui Dracula, într-un moment în care o comunitate religioasă care nu îmbrățișa creștinismul – evreii – era în creștere.”

Robinson portretizează Stoker ca un fel de proto-genocid anti-semit eugenist. Argumentul este că oponenții lui Dracula sunt profesioniști cu spirit științific, doi medici și un avocat, care sunt hotărâți să-l oprească pe Dracula să aducă degenerarea Marii Britanii prin creșterea „unui cerc nou și mereu lărgit de semi-demoni” – în viziunea lui Robinson, o metaforă pentru miscegenation.

Teoriile lui Robinson despre vampiri ca un fel de populație pseudo-evreiască persecutată vânată până la dispariție de creștini sau fasciști sunt reluate în filmul „The Breed” din 2001, regizat de evreul sud-african Michael Oblowitz. În film, vampirii sunt o rasă marginalizată și persecutată care trăiește literalmente în fostele ghetouri evreiești. [9]

Abordările lui Robinson și Oblowitz și ale altor câțiva savanți evrei a căror muncă am citit-o pe această temă sunt mai mult sau mai puțin aceleași, deoarece ambele implică un fel de empatie cu figura vampirului. Da, este o empatie incomodă, iar evreii sunt în mod clar temători și inconfortabili cu perspectiva de a fi legați de trăsăturile negative asociate cu miturile și ficțiunile care implică creatura. Și totuși este și o afinitate puternică, una care acceptă anumite lucruri comune și chiar produce un fel de apologetică dublă. Această afinitate evreiască pentru vampir este cu siguranță una dintre cele mai remarcabile și grăitoare probleme sociologice ale interacțiunii moderne europeano-evreiești

Cât de anti-evreiești sunt poveștile cu vampiri și au fost oricare dintre ele vreodată în mod deliberat construite în acest fel? Asta e deschis pentru discuții. O întrebare mai interesantă, poate, este de ce evreii se citesc atât de ușor și de puternic pe ei înșiși și istoria lor în aceste creaturi fictive. Și de ce, de asemenea, se văd în piticii lui Tolkien, în spiridușii lui J.K. Rowling și Pinguinul lui Tim Burton din „Batman Returns”?

Răspunsul poate consta într-o recunoaștere, la un anumit nivel, a faptului că plângerile antievreiești au o anumită bază, de fapt, iar atunci când aceste plângeri sau trăsături puternic asociate cu ele se manifestă în ficțiune sau alte produse culturale ca personaje sinistre sau dispozitive de intrigă, ele sunt imediat recunoscute de evrei la un nivel profund. Datorită acestei recunoașteri, în care personajul poate inspira groază și dezgust în rândul majorității cititorilor, răspunsul evreiesc implică un nivel de simpatie și un sentiment de soartă comună. O astfel de divergență de percepție ilustrează, dacă nu altceva, o prăpastie profundă și continuă în înțelegerea dintre două popoare, una temându-se de un parazit nocturn mortal, iar cealaltă considerând-o victima unui simplu bigotism.

Note:
1. J. D. Klier, „Ruși, evrei și pogromurile din 1881-82”, 401
2. G. Bennett, „Guillaume de Norwich și expulzarea iudeilor”, Folclor 116:3, 311-314, 313.
3. H.G. Hubbeling (ed) Spinoza’s Methodology (Royal Van Gorcum, Olanda), 103.
4. H. Johnson, Blood Libel: The Ritual Murder Accusation at the Limit of Jewish History (Detroit: University of Michigan Press, 2012), p. 61.
5. Gartner, L. P. (1982). Anglo-evreimea și traficul internațional evreiesc de prostituție, 1885-1914. AJS Revizuire, 7 / 8, 129-178.
6. Jaffe, A. J., și Saul D. Alinsky. „O comparație între condamnații evrei și neevrei.” Studii sociale evreiești (1939): 359-366.
7. Hearne, S. (2021). O revoluție erotică? Pornografia în Imperiul Rus, 1905-1914. Journal of the History of Sexuality, 30 (2), 195-224.
8. Knepper, P. (2008). Cealaltă mână invizibilă: evreii și anarhiștii din Londra înainte de Primul Război Mondial. Istoria evreilor, 22(3), 295-315.
9 J. Weinstock, The Vampire Film: Undead Cinema (New York: Columbia University Press, 2012), p. 120

Sursa: https://www.unz.com/article/on-jews-and-vampires

Traducerea: CD