 Calin Kasper196 aprobate calin.kasper@gmail.com 188.108.16.88
Desaga scriitorului (5) Eu nu mi-am permis în romanele istorice să fiu scornitor de basne. Dacă am folosit numele unui personaj real, nu i-am pus în cârcă fapte nedocumentate. Tot ce va urma, este preluat din marturiile adunate de comisia Cozma. Ar fi prea mult, ca să dau şi declaraţiile martorilor, dar cei pe care-i cheamă Toma, pot consulta documentele, ca să mă verifice. Întâmplările de mai jos pot fi trecute la capitolul despre excelenţa românească. Comisia Kozma află, că pe data de 17 iunie 1848, Avram Iancu a chemat locuitorii munţilor la o adunare la Câmpeni, când era şi zi de târg. Ordinul lui Iancu era ca să vină înarmaţi. Comisia a cerut judelul nobiliar Bisztrai Josef ca să impună lui Iancu ca la adunare, moţii să nu poarte arme. Iancu a transformat acest ordin într-un exerciţiu de verificare al cursorilor şi estafetelor călări, cu care ţinea legătura cu luptătorii din munţi. Comunicarea a fost impecabilă, astfel că spionii guberniali ai magistratului de la Abrud au raportat că la întâlnire, nu a fost zărită nicio armă, la moţii prezenţi în număr mult mai mare la târg. Reproduc acum un fragment din romanul „De la animă spre ceriu”: „După murgirea zilei, membrii Comisiei cât şi Consiliul din Abrud au sărbătorit această realizare ca pe o victorie, cu câteva pahare de vin de Tokay adus din pivniţa regală abrudeană, unde se păstrau vinuri alese togma pentru asemenea prilejuri fericite. A treia zi însă i‑au ajuns faime atât de fioroase, încât judele nobiliar Bisztrai Joszef, atunci când i‑au ajuns la urechi, a dat în bâţâială. În data de 19 iunie, dupămasa, de pe muntele Pietroasa de lângă Albac s‑au auzit răcnete desperate. Fuseseră văzuţi soldaţi străini venind de peste munte. Sau poate chiar hoţi ori tâlhari! Erau mulţi, vreo 500, şi au prins deja vreo şase boi de pe tăpşan, pe care i‑au junghiat şi fript, fiindcă erau lihniţi de foame. Erau bine înarmaţi, şi cei care îi văzuseră fugeau din calea lor spre Câmpeni, anunţând, pe unde treceau, satele. Clopotele besearicilor au început a bate într‑o limbă a primejdie. Sătenii au pus mâna pe furci şi pe lănci, femeile şi‑au strâns pruncii, câteva lucruşoare şi ceva de‑ale gurii şi au fugit fie spre Câmpeni, fie în ascunzătorile din pădure. Muntenii s‑au adunat cu mare iuţeală în formaţiuni militare, aşteptând ordine de la Căpitanii lor, care i‑au aşezat în jurul satelor, să le scutească de tăciunirile şi jafurile fără de cumpăt ale soldaţilor necunoscuţi. În jurul Câmpeniului s‑au strâns cete ţărane, care s‑au adunat mai întâi în curtea lui Bisztrai Alexandru, vecin cu Bisztrai Joszef. Acesta din urmă, adus în absurde, a crezut că muntenii înarmaţi vor să‑i închidă calea ca să‑l ia ostatic şi temâdu‑şi viaţa, a tulit‑o la Bistra. Românii însă, cum avea să afle comisia mai târziu, nici nu i‑au închis drumul, nici nu au intrat la el în curte, aşa cum i se năzărise judelui în nălucirea lui nebunească. Românii aveau atunci altceva mai bun de făcut. Apoi, o parte dintre oameni s‑au împrăştiat pe câmp, formând cordoane de apărare în jurul Câmpeniului. Cete armate, ca rezervă strategică, adăstau în oraş, în locuri bine alese, de unde puteau oricând sări în ajutor acolo unde ar fi fost de trebuinţă. Avram Iancu a fost văzut în mai multe locuri dând ordine sau cercetând dispozitivul de apărare. Au fost trimişi cursori în toate satele din jur cu un cerculariu către Frăţii, prin care se demanda grabnic sprijin armat. Au dat cerutul ajutor Câmpeniului decuriile din satele din Zarand, din jurul Abrudului, din Bucium, Cărpiniş şi Mogoş, din Bulzeşti. Nici bistrenii sau lupşenii nu s‑au lăsat rugaţi de două ori, pornind în mare grabă să‑i ajute pe cei pe care‑i credeau în primejdie. Dar în 20 iunie, spre prânz, mulţi dintre aceşti luptaci n‑au mai ajuns la Câmpeni, din pricina celor care togma se întorceau de acolo cu faima că alarma dată fusese una falşă: nici urmă de soldaţi străini, hoţi ori tâlhari, iar boii cei fripţi pe jar păşteau iarba pe hotar. Mulţi dintre cei care auzeau aceste faime râdeau pe sub musteţe, fiindcă ştiau că acele strigăte fuseseră născocite doar ca să înlesnească românilor un ecserciţiu de mobilizare de la care fuseseră opriţi de judele nobiliar Bisztrai cu două zile mainainte. Alţii numai bănuiau ceea ce unii ştiau, iar cei mai mulţi, care într‑adevăr crezuseră că vin soldaţi străini peste ei şi le fusese teamă că familiile şi avutul lor sunt în primejdie, au răsuflat uşuraţi şi s‑au bucurat că au scăpat doar cu spaima.” |
Distribuie!
Un comentariu
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Desaga scriitorului (6)
„Comisia însă, precum şi Consiliul din Abrud, n‑au putut fi înşelaţi asupra caracterului belic al acestei înscenări, care i‑a surprins pe toţi prin buna rânduială şi iuţeala cu care s‑a desfăşurat. De asta comisia şi‑a dat toată osteneala să afle de unde a pornit provocaţiunea. Avându‑l a mână pe iniţiator şi strângându‑l în pinteni, puteau spera că acesta le va dezveli firele care vor duce la ductori. Cunoscându‑şi îndatoririle, comisia s‑a pus pe dată pe lucru. Zvonul a pornit de la Conţ Lup din Albac, care a dus faima birăului sătesc, Ispas Todea. Acesta, fără să verifice faima, l‑a trimis pe acelaşi Conţ la judele nobiliar Bisztrai Joszef. Dar în drumul lui, Conţ Lup a alarmat toate satele pe unde a trecut, cea ce a făcut ca toti bărbaţii în putere să pună mâna pe arme.
– Asta ne arată că, dacă la 17 iunie Iancu a conchemat o adunare cu popor armat, luând noi hotărârea de a‑i opri pe valahi de la acest pas periculos, ei au venit la Câmpeni fără arme doar ca să ne înşele, fiindcă armele, deja preparate, le‑au lăsat cu toţii după uşă! spuse comisarul Cozma Pal parcă cu un glas obosit şi lipsit de energhie. (Părea că deja pierduse o parte din încrederea că le mai sta în putinţă a dispune molcomirea olahilor, aducând liniştea în comitat.) Să vedem dacă vom putea ajunge la ductorii care au pus la cale planul acestor exerciţii belice, ca să‑i prindemu. Cred că vă daţi sama cu toţii ce evenimente sângeroase s‑ar fi putut petrece, dacă întradevăr ar fi venit spre Câmpeni soldaţii trimişi de la guberniu, ca să ne aducă ajutor proaspăt. Eu vă spun că la o templare, cu atât de mult popor armat, nici zece companii secuieşti n‑ar fi putut ţine piept puhoiului românesc.
Comisia, ca un copoi bine dresat, ce ştia lua urma vânatului, a aflat că Lup Conţ primise faima venirii soldaţilor străini de la Nicolae Rus, care a aflat‑o de la Dumitru Onieţ, cel căruia i‑a fost adusă la cunoştinţă de Mitu Todea, cara a aflat‑o de la Ioan Sârba iar acesta de la Ioan Trif, căruia i‑a fost şoptită la ureche de către Molnar Furici, care o auzise de la Nicolae Trif. Nicolae Trif însă, nu s‑a prezentat în faţa comisiei pentru declaraţie, fiindcă, se spunea, era tare morbos.
La următoarea chemare de tulnic, în seara din 20 iunie, cu fapte asemenea cu cele din ziua espirată, comisia a avut mai mult noroc. Ajungând la capătul firului, adică la Vasile Motora, acesta, sănătos‑tun, s‑a înfăţişat în faţa Comisiei cu toată energhia, spunând că, pe de o parte fiindcă ziua amurgea, iar pe de alta deoarece era foarte înfricoşiat, văzând pe coama muntelui mişcându‑se neşte pete alburii, le‑a crezut a fi soldaţi îmbrăcaţi în sumane albe şi s‑a grăbit să dea alarma. Dar mai târziu, venindu‑şi în fire şi privind dendelete, şi‑a dat sama că acele pete alburii nu erau altceva decât o turmă de oi care păşteau.”
Deci Avram Iancu, dacă a văzut că la adunarea din 17 iunie muntenii n-au avut voie să poarte arme, şi-a verificat mai întâi cursorii care purtau ordinele de la Sediul lui de la Câmpeni, la decuriile de prin văgăunele munţilor. Ordinul de anulare al purtării armelor a ajuns pretutindeni. Apoi, ca să aibă motiv de a face un exerciţiu de mobilizare, a simulat un atac străin dinspre Albac, de pe muntele Pietroasa, justificând astfel reacţiile de apărare ale muntenilor.
Şi fiiindcă Iancu ştia că Lup Conţ va fi luat la întrebări de comisie, i-a oferit acesteia o pista falsă, care s-a împotmolit la Nicolae Trif, care nici n-a putut fi găsit.
După al doilea exerciţiu de mobilizare, cel de pe timp de noapte din data de 20 spre 21 iunie, Iancu schimbă strategia şi-l trimite pe Vasile Motora la comisie, care le spune că el, la murgirea zilei, s-a înşelat, luând o turmă de oi care se mişca pe culmea muntelui, drept soldaţi străini care se pregăteau să atace Bistra. Avram Iancu a ştiut dinainte cum va reacţiona comisia şi a luat toate măsurile necesare ca s-o „aducă în absurde”, împiedicând-o totodată în a-şi atinge „propusul”.