Derbedeii de la „Elie Wiesel”!

Derbedeii de la „Elie Wiesel”!

Publicat pe 27/01/2016 de Lupul Dacic.
Institutul „Elie Wiesel” din Romania – un gestapo evreiesc sionisto-
comunist. Scop și activități.
Elie-Wiesel
Alexandru-Florian-si-Radu-Ioanid-Crin-Antonescu-George-Scutaru-
Andrei-Gerea-si-Ciprian-Nica-legea-217-2015-Elie-Wiesel
Captarea memoriei
prin care memoria luptătorilor anticomuniști este pângărită cu mijloace
ce amintesc de teribilul Gestapo și metodele lui de purificare este o
lege strâmbă, care încearcă să acrediteze ideea că, pentru cei 3000,
10.000 sau 14.000 de evrei vehiculați a fi fost uciși la Iași (funcție de
sursă), este necesar că o întreagă elită culturală anticomunistă și, ca
atare, legionară, să fie pusă la zid și scoasă din istorie.
1. Cărțile elitei trebuie puse pe foc iar oamenii deportați în uitare
pentru că, nu-i așa, un text laudativ despre o idee politică poate fi
asimilat cu apăsarea trăgaciului. Întocmai ca poliția politică a lui
Hitler, Institutul Elie Wiesel nu acceptă opinii contrare, argumente
sau măcar simple întrebări.
2. Cu mijloace care amintesc de Inchiziție se impune o nouă istorie
creionată și se stabilesc fapte a căror veridicitate se impune cu
mijloace represive. Negi, plătești cu libertatea, simplu și eficient,
întocmai ca băieții de la Gestapo care, pentru simpla deținere a
unor opere literare, te trimiteau în lagăr.
3. Și întocmai ca urmașii săi din poliția politică nazistă și gașca de la
Elie Wiesel operează cu liste negre și autori interziși.
Care-i diferența, mă întreb? De ce o formă de totalitarism și
cenzură de tip nazist este mai blamabilă ca această Inchiziție
evreiască coordonată de un român sadea?

4. Răspunsul la crimele odioase ale unor echipe de legionarilor nu
este exagerarea sau cenzura. Nu poți combate o atrocitate cu altă
atrocitate și nu poți opri crima prin cenzură. O convingere se
creează, nu se impune prin lege. Cunoașterea și dezbaterea sunt
căile prin care democrația se opune totalitarismului. Se pare însă că
în ADN-ul domnului Alexandru Florian genele predominante nu-s
chiar albastre, ci mai de grabă roșii
5. Cu un Institut dăruit cu peste 1,5 milioane de lei, în 2015, de către
statul român, și cu un salariu lunar alocat, la aceeași instituție, de
6800 de lei, adică peste ceea ce primeau pe ”ștat”, până în această
vară, în România, președintele, premierul ori preşedinţii celor două
Camere parlamentare, Florian este capul unui grup de tovarăși care
a orchestrat această lege bolșevică. Grupul cuprinde 3 parlamentari
despre care vorbesc singure numele lor: Antonescu, Gerea și
Scutaru. Simpla enumerare a numelor face inutilă caracterizarea
personajelor. Alexandru Florian, bugetarul de lux, a venit cu
dogma iar aleșii cu ștampila Parlamentului. A rezultat o lege
hidoasă prin care bolșevicii, mare parte evrei, care au invadat
România în 1945 și au terorizat-o vreme de 50 de ani cu execuții
pe lângă care evenimentele de la Iași pălesc (fenomenul Pitești,
Canalul, gulagul din lagărele de la Aiud, Sighet, etc) sunt
reabilitați și faptele lor legitimate. Asta după ce de la cel mai înalt
nivel al statului român, regimul bolșevic al Anei Pauker (Hannah
Rabinsohn) a fost condamnat drept criminal de președintele Traian
Băsescu. O condamnare oficială, din păcate fără a fi urmată de legi
care să pedepsească torționarii acelor vremuri, dar condamnare
care arăta clar cu ce s-au ocupat amicii dlui Radu Florian, tatăl
vânătorului de legionari. Urmarea este aceea că toate sentințele
pronunțate de tribunalele înființate cu pistolul de evreii bolșevici
sunt considerate valide prin monstruoasa lege clocită de gruparea
Florian, iar victimele sunt executate a doua oară, de data aceasta
definitiv. Eliminarea fizică însemnă dispariție doar pe jumătate.

Grav este când opera este ștearsă și astfel individul dispare complet
din memoria colectivă. Asasinarea memoriei este, dincolo de
barbaria cenzurii ideilor, sigurul rezultat vizibil și singurul scop
urmărit și nedeclarat al acestei legi odioase.
6. Legea tembelă și antidemocratică a grupului Alexandru Florian
consideră valide condamnări pronunțate de justiția bolșevică iar
prin asta devine ea însăși o crimă. Mai mult, documentarea marelui
istoric făcută aproape exclusiv pe baza mărturiilor culese de la
evreii care au trăit evenimentele din 1940 de la Iași și a cărei
finalitate este o lege reparatorie care să acorde compensații
financiare substanțiale urmașilor evreilor uciși nu poate constitui o
bază documentară obiectivă. Până nu se pun în balanță toate
evenimentele, toate crimele, inclusiv cele comise de evreii bolșevici
care acționau ca trupe paramilitare ale Armatei Roșii, nu putem
avea un tablou complet al faptelor și al cauzelor. Iar asta ne
privează de o judecată obiectivă și rațională. Asasinarea memoriei
nu poate fi în nicio circumstanță răspunsul la asasinatele etnice
care au întunecat istoria României în anii ’40
Nu poți să nu remarci că statul a refuzat să finanțeze Memorialul de la
Sighet, construit exclusiv cu fonduri private, și a lăsat pradă distrugerii o
întreagă arhivă a atrocităților bolșevice din anii 1945-1965. Asta în
vreme ce Institutul Elie Wisel a primit alocări bugetare substanțiale
pentru obiective mult mai modeste.
Nu poți compara 20 de ani de teroare bolșevică cu nimic. Nici măcar
cu tragicele evenimente de la Iași. Diferă amplitudinea, consecințele și,
nu în ultimul rând, mijloacele. Exterminarea unei întregi clase sociale
care refuza ideologia bolșevică și care a fost acuzată de simpatii
legionare pentru că alte vinovății mai grave nu s-au putut inventa rămâne
marea crimă a secolului 20 în România. Iar această realitate nu are
nevoie de o lege care o impună. Evidența nu se impune cu o lege.
Ea există pur și simplu.

Elie Wiesel acuzat de un evreu ca a furat identitatea unui alt detinut
de la Auschwitz
Scriitorul american de origine romana, Elie Wiesel, a fost dat in
judecata de un supravietuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv
ca purtatorul Premiului Nobel din 1986 si-ar fi insusit identitatea
detinutului A-1773.
tatuaj_wiesel
Grüner Miklos, stabilit in localitatea suedeza Malmo, sustine ca are
dovezi certe ca Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape
un an la Auschwitz. ‘In 1986, dupa decernarea Premiului Nobel, presa
suedeza a inceput sa caute supravietuitori ai Holocaustului. Asa m-au
gasit pe mine, la Malmo. M-au intrebat daca vreau sa ma revad cu
colegul meu de lagar, Elie Wiesel. Numele de Elie nu imi suna cunoscut.
Mi-au spus ca pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel.
Timp de un an am fost inchis cu Lazar in aceiasi baraca la Auschwitz.
Aparem amandoi pe acea fotografie facuta in lagarul de la Buchenwald
pe 16 aprilie 1945, care a facut inconjurul lumii, Wiesel cu Haft-
Nr.123565 (n.r. foto. al 7-lea din al doilea rand), iar eu cu Haft-Nr.
120762 (n.r primul in coltul din stanga). Il stiam foarte bine, dar de
atunci trecusera 40 de ani. Intalnirea organizata de suedezi a durat 10
minute si a avut loc pe 14 decembrie 1986. Normal ca eram doi oameni
schimbati, dar el refuza sa vorbeasca cu mine in ungureste, desi in lagar
doar limba aceasta am folosit-o. Mi-a vorbit intr-o engleza cu accent
frantuzesc si in momentul in care nu a vrut sa imi arate tatuajul (A-
7713), capatat de toti detinutii din Auschwitz, am inceput sa am dubii
mari ca acesta ar fi Lazar Wiesel. La finalul intalnirii mi-a dedicat cartea
sa ‘Noaptea’, despre care sustine ca el a scris-o, dar eu am spus tuturor
ca omul acesta nu este Lazar Wiesel’, spune Grüner Miklos.

Grüner: ‘Lazar Wiesel mi-a salvat viata’
De la intalnirea cu Wiesel, Grüner Miklos nu a mai avut o zi de liniste.
Timp de 25 de ani a cautat dovezi, care sa confirme ipoteza sa, pe care
le-a publicat intr-o carte.
‘In luna mai a anului 1944, am fost deportat, de la Nyiregyhaza la
Auschwitz Birkenau. Imediat mi s-a tatuat pe antebrat un numar de
inregistrare. In cateva zile mi-am pierdut toata familia, atunci am ajuns‚
in grija fratilor Wiesel, Lazar si Abraham. Cei doi proveneau din
Sighetul Marmatiei (nr. judetul Maramures, Romania). Lazar era nascut
in 1913 si avea numarul de inregistrare A-7713, in timp ce Abraham, in
1900 cu numarul de inregistrare A-7712. Ei m-au luat sub aripa lor si au
avut grija de mine, pe cat se putea in astfel de conditii. In momentul in
care nemtii au inceput sa se retraga, au luat si oamenii din Auschwitz.
Eu am fugit cu Lazar, asta ne-a legat si mai mult. Am ajuns in localitatea
Glivice, pe timpul iernii naprasnice din ianuarie 1945. Foarte multi au
murit pe drum. Ne-au bagat in vagoane supraincarcate si pana am ajuns
la Buchenwald, multi au decedat, printre ei si fratele lui Lazar, Abraham.
Aici am stat pana pe 8 aprilie 1945, cand ne-au eliberat americanii, de
atunci nu mai stiu nimic de Lazar Wiesel. Am ajuns intr-un sanatoriu din
Elvetia, apoi in Australia’, isi aminteste Grüner despre perioada
petrecuta cu Wiesel.
„Noaptea” a adus consacrarea lui Elie Wiesel
Grüner Miklos sustine ca la Auschwitz nu a existat nici un detinut cu
numele de Elie Wiesel. ‘In 1955, bunul meu prieten Lazar Wiesel a
publicat cartea -Lumea tace-, la Paris, sub numele de Eliezer Wiesel. In
1958, cartea a fost rescrisa in franceza si engleza sub denumirea de The
Night (La Nuit- Noaptea) de Francois Mauriac. Cartea initiala avea 250
de pagini, acum avea doar 115 si era semnata de Elie Wiesel. Aceasta
carte a devenit un bestseller cu peste 10 milioane de exemplare vandute,
Wiesel primind si Premiul Nobel in 1986, plus alte distinctii, in timp ce
s-a pierdut orice urma a prietenului meu Lazar’, spune Grüner.

Acesta s-a deplasat in America, la Oficiul pentru Evidenta Populatiei,
dar nu a gasit nici un act care sa ateste existenta pe teritoriul american al
unei persoane cu numele de Lazar Wiesel sau Elie Wiesel. Grüner l-a
denuntat pe Wiesel si la FBI- Acestia i-au cerut un ragaz de 14 zile
inainte de a-i oferi un raspuns, insa au trecut anii fara un semn de la
autoritatile americane.
‘Primesc constant telefoane de amenintare ca voi fi impuscat daca mai
continui investigatiile, dar eu am trecut deja prin moarte, nu ma mai
sperie nimic. Inainte sa mor vreau ca toata lumea sa stie ca Elie Wiesel
este un impostor. Lazar Wiesel, A-7712, cu care am fost la Auschwitz,
care apare in fotografie, s-a nascut la data de 4 septembrie 1913, in timp
ce pe certificatul de nastere a lui Elie Wiesel, scrie 30 septembrie 1928’,
a spus Grüner, autorul cartii ‘Povestea unui premiu Nobel furat cu
identitate falsa’
Cazul se judeca la Budapesta
In plangerea depusa, Grüner Miklos sustine ca Abraham Wiesel (A-
7712) a fost fratele lui Lazar si nu tatal, asa cum declarase Elie. ‘Din
documentele obtinute din Romania, reiese ca tatal lui Lazar Wiesel a
fost Salamon Wiesel. Eu vreau ca instanta sa spuna clar daca Elie Wiesel
a fost vreodata incarcerat la Auschwitz, fiindca eu ma indoiesc’, a
incheiat Grüner.
Avocatul acestuia Dr. Bosze Ferenc a declarat ca procesul ar putea
incepe chiar in toamna aceasta. ‘Este interesant ca Grüner este cetatean
suedez, Wiesel american, dar cazul va fi judecat in Ungaria de
Judecatoria Budapesta. Grüner Miklos a adunat o sumedenie de dovezi,
unele concludente, ca de exemplu lista cu pasagerii care au calatorit de
la Paris la New York in 1957, cand Elie Wiesel sustine ca a ajuns in
America, certificatul de nastere al lui Lazar Wiesel din Romania, acte de

la Muzeul Auschwitz, cat si certificate de la comunitatea evreiasca Yed
Vasem din Jerusalim’, a declarat Bosze Ferenc
Nu existat doi de Lazar Wiesel la Auschwitz?
Cazul Wiesel a intrat in atentia mai multor supravietuitori ai
Holocaustului. In 1986, Eva Kor a trimis o scrisoare catre Muzeul
Auschwitz in care solicita informatii despre detinutul A 7713. Kazimierz
Smolen, directoarea Muzeului Auschwitz i-a raspuns intr-o scrisoare
datata la 15 martie 1987:
‘In lagarul de concentrare Auschwitz, cu numarul de identificare A 7713
figureaza domnul Lazar Weisel, nascut la data de 4.09.1913. Este un
evreu din Ungaria, nascut la Marmarossziget (Sighetul Marmatiei). El a
sosit la Auschwitz in data de 24 mai 1944. A stat inchis pana la finalul
anului 1944 in KL Auschwitz III – Monowitz. In momentul evacuarii
lagarului a fost transferat la KL Buchenwald, fiind inregistrat in ziua de
26.01.1945’.
In data de 7 iulie 2003, Muzeul Auschwitz i-a trimis o scrisoare lui
Grüner Miklos in care apar urmatoarele date de identificare: ‘A-11104
Grüner Miklos, evreu din Ungaria, nascut la data de 6 aprilie 1928 la
Nyiregyhaza, A-7712 Wiesel Abraham, nascut la 10 octombrie 1900 la
Marmarossziget (Sighetul Marmatiei), A-7713 Wiesel Lazar, nascut la 4
septembrie 1913 la Marmarossziget (Sighetul Marmatiei).
Intr-o ancheta paralela dusa de Carlo Mattogno, scriitorul italian a ajuns
la concluzia ca atat la Auschwitz, cat si la lagarul Buchenwald, unde s-a
realizat fotografia, a mai existat un Lazar Wiesel, dar scris Lázár Wiesel.
‘In data de 22 aprilie 1945, Lázár Wiesel a completat un formular al
armatei americane la Buchenwald. La data nasterii, el a scris: 4
octombrie 1928, iar la locul nasterii: Marmarossziget (Sighetul
Marmatiei). A scris ca a fost arestat in data de 16 aprilie 1944 si deportat
la Auschwitz-Monowitz. El s-a nascut in acelasi an cu Elie Wiesel, dar
nu in aceiasi zi.

Conform site-ului memorial Buchenwald Gedenkstatte, Lázár Wiesel a
fost trimis la Paris in data de 16 iulie 1945, intr-un convoi de
supravietuitori copii. Dovada clara ca vorbim de doi oameni diferiti este
faptul ca in registrele de la Buchenwald apare Lazar Wiesel, detinut
politic, nascut la 4 septembrie 1913, cu numarul de inregistrare Haft-Nr
123565, dar si Lázár Wiesel, nascut la data de 4 octombrie 1928, cu
numarul de inregistrare Haft-Nr 123165.
Nu se stie ce numar de inregistrare a avut Lázár Wiesel la Auschwitz si
nici nu apare pe lista persoanelor care au fost transferate de la Auschwitz
la Buchenwald, dar in nici un caz nu putea fi A-7713, fiindca acesta
apartinea lui Lazar Wiesel nascut in 1913′, sustine Carlo Mattogno.
In 2008, la procesul lui Eric Hunt, cel care l-a atacat pe Wiesel intr-o
camera de hotel, aflat sub juramant, in calitate de parte vatamata, Elie
Wiesel a dat urmatoarele raspunsuri la intrebarile judecatorului’: M-am
nascut in Sighet, Romania, la data de 30 septembrie 1928. Am fost
deportat la Auschwitz, iar pe antebratul stang mi s-a tatuat A 7713, in
timp ce tatal meu a primit A 7712′.
Alexandru Florian, Directorul Institutului „Elie Wiesel” este fiul
profesorului de filozofie marxista, Radu Florian
Institutul „Elie Wiesel” este o instituţie de stat, plătită din banii publici şi
ar trebui, la fel ca în celelalte instituţii de acest fel, să nu aibă în
componenţă nomenclaturişti sau propagandişti ai comunismului. Cu
toate acestea, în fruntea sa se află Alexandru Florian, care, de la 21 de
ani, făcea propagandă comunismului!
În acest fel se explică faptul că în Legea 217/2015, la redactarea căreia
Alexandru Florian a avut un rol primordial, aşa cum se spune în
argumentul iniţiatorilor, comunismul nu este condamnat, alături de
celelalte ideologii criminale, cum este fascismul! Şi asta deşi
Parlamentul României a adoptat acum cîţiva ani un Raport de

condamnare a comunismului şi, deci, trebuia să se regăsească în acest
act normativ cu prioritate între ideologiile interzise în spaţiul public, la
fel ca şi în cazul propagandei fasciste!
Dar, dacă în Legea 217/2015 ar fi fost condamnat şi comunismul,
atunci Alexandru Florian ar fi trebuit să se condamne atît pe el, cît
şi pe tatăl său, Radu Florian, profesor de marxism-leninism în
perioada 1949-1989! În mod curios, deşi ştie ce tare are în educaţia
sa prin faptul că a fost propagandist comunist, Alexandru Florian a
acceptat, dintr-un evident oportunism, să promoveze astfel de legi
care condamnă ideologii la fel de criminale ca şi comunismul pe care
l-a slujit, de care acum are impresia că se poate spăla ca un mecanic
care şi-a mînjit mîinile cu vaselină!
Alexandru Florian îşi ascunde cartea despre statul ateu în care-l citează
masiv pe Nicolae Ceauşescu
Dacă ne uităm în CV-ul lui Alexandru Florian, aflăm că dumnealui este
autorul a trei cărţi:
– România şi capcanele tranziţiei, Editura Diogene, Bucureşti, 1999
– Cunoaştere şi acţiune socială, Editura politică, Bucureşti, 1987
– Procesul integrării sociale, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,
1983
Cu toate acestea, în biblioteci există şi volumul „Cunoaşterea ştiinţifică
şi apusul zeilor”, colecţia „Ştiinţa pentru toţi”, Ed. Ştiinţifică şi
enciclopedică, 1975, care aparţine aceluiaşi Alexandru Florian, dar care
nu se regăseşte în lista publicaţiilor din CV-ul său!
Autorul avea atunci doar 21 de ani, fiind încă student al tatălui său, şi
publicarea acestui mic eseu într-una dintre colecţiile populare din acea
vreme a fost un evident privilegiu datorat rolului avut în PCR de tatăl
său, dacă nu cumva acesta a avut o mare contribuţie chiar în redactare ei,

avînd în vedere bibliografia destul de greu de asimilat de un tînăr abia
ieşit de pe băncile liceului!
Citind această broşură, am înţeles de ce autorului îi este acum ruşine cu
conţinutul său, căci Bibliografia de la sfîrşit consemnează sursele de
inspiraţie, între care la loc de cinste figurează 6 volume semnate Nicolae
Ceauşescu:
1. „Cuvîntare la sesiunea jubiliară a Marii Adunări Naţionale consacrată
celei de-a XXX-a aniversare a eliberării României de sub dominaţia
fascistă”, Ed. politică, 1974
2. „Cuvîntare la plenara comună a Comitetului Central al PCR şi
Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale a României”,
Ed. politică, 1974
3. „Expunere cu privire la Programul PCR pentru îmbunătăţirea
activităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cunoaşterii şi
educaţia socialistă a maselor, pentru aşezarea relaţiilor din societatea
noastră pe baza pricipiilor eticii şi echităţii socialiste şi comuniste”, Ed.
Politică, 1971
4. „Raport la cel de-al XI-lea Congres al PCR”, Ed. politică, 1974
5. „Raport la Conferinţa Naţională a PCR”, Ed. politică, 1972
6. „Programul Partidului Comunist Român”, Ed. politică, 1974.
La loc de cinste se află şi lucrările părinţilor spirituali ai comunismului:
K. Marx, Fr. Engels, V.I. Lenin, menţionaţi cu 10 lucrări. Aceasta este,
aşadar, baza teoretică a formării personalităţii lui Alexandru Florian
(dacă el a scris, cu adevărat, cartea), pe care acum încearcă s-o ascundă
de ochii lumii, căci, între timp, a devenit profesor de sociologie şi ştiinţe
politice la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, dar şi la
Universitatea „Dimitrie Cantemir”, trecînd şi pe la Institutul Social-
Democrat (!!!), dar şi la Institutul de Teorie Socială din cadrul
Academiei Române! Ştiu oare studenţii de la Universitatea „Dimitrie

Cantemir” cine este cu adevărat profesorul lor şi care este fundamentul
pregătirii sale didactice? Bănuiesc ei că acela care le predă acum
doctrinele politice europene a fost un propagandist de cea mai joasă
speţă a comunismului, visînd la o societate ateistă, fără Dumnezeu şi
fără credinţă, bazată doar pe ideologia comunistă învăţată de la tatăl lui,
care a făcut acelaşi lucru timp de 50 de ani?
Dar, cum memoria bibliotecilor reţine şi cărţile de care unii autori se
ruşinează peste ani, am intrat în posesia acestei cărţi, Cunoaşterea
ştiinţifică şi apusul zeilor, „trecută în rezervă” de către Alexandru
Florian, în care aflăm o virulentă susţinere a ateismului ca formă
supremă de cunoaştere, teorie care urmează pas cu pas ideologia
Partidului Comunist Român, aşa cum a fost redată de tovarăşul Nicolae
Ceauşescu! Alexandru Florianaduce în cartea sa numeroase citate din
tovarăşul Nicolae Ceauşescu, aşa cum se vede în facsimilele reproduse
mai jos:
După cum se observă, Alexandru Florian nu este doar un comentator al
ideolgiei comuniste, ci consideră PCR ca fiind „partidul nostru”, ceea
ce face din el nu numai un simpatizant al politicii comuniste, ci şi un
activist înregimentat, cu un serios potenţial de propagandist, care
susţine că numai ateismul poate conduce la societatea comunistă, ba,
chiar, autorul aspiră la „făurirea unei civilizaţii ateiste”! Dar să
urmărim mai departe felul în caretînărul de 21 de ani, Alexandru
Florian, urmează teoria tovarăşului Nicolae Ceauşescu:
Să vedem acum felul în care Alexandru Florian îşi susţine teoria ateistă
ca metodă ce trebuie urmată de „partidul nostru”:
Observaţi că autorul scrie „dumnezeu” cu literă mică, pentru că religia
este văzută ca un duşman al omului, împotriva căreia trebuie dusă o
luptă, căci, în viziunea lui Alexandru Florian, religia este o formă a
„puterii politice butgheze”, cum scrie la pagina 83:

Farul călăuzitor al lui Alexandru Florian rămîne, totuşi, Nicolae
Ceauşescu, de la care-şi însuşeşte şi definiţia unui„adevărat marxist-
leninist”, urmînd fără abatere calea deschisă de PCR
Ca să nu fie pus la zid pentru aceşti ani în care a fost ideolog al
comunismului, aducîndu-şi din plin contribuţia, alături de tatăl său, la
genocidul produs de comunism, Alexandru Florian are o singură şansă:
să nu fie el autorul acelei cărţi! Va avea, oare, amabilitatea să
lămurească această chestiune?
Şi, pentru că în aceşti ani de după Revoluţie conducătorii ţării – toţi, fără
excepţie – au refuzat să scoată comunismul în afara legii, iată că acum
unul dintre susţinătorii săi iese la drumul mare şi îndrăzneşte să ceară
trimiterea în puşcărie a oricrui om care ar fi simplu simpatizant al altei
ideologii!
Cocoţat în fruntea Institutului „Elie Wiesel”, instituţie publică de stat,
plătită de Guvernul României din bani publici, Alexandru Florian a
devenit în aceste ultime săptămîni simbolul bolşevismului care vrea să-i
vadă la închisoare pe cei care gîndesc altfel decît el! Şi, pentru că veni
vorba de Institutul „Elie Wiesel”, cum de a fost posibil ca Guvernul
României să dea numele acestei instituţii după cel al unei persoane în
viaţă, ca şi cum ar fi o instituţie privată sau un ONG denumit după
numele finanţatorului său? Cu atît mai mult, cu cît personalităţi
importante din comunitatea evreiască îl contestă pe Elie Wiesel în
articole şi cărţi cunoscute în întreaga lume. Chiar nu s-a găsit între
victimele reale ale Holocaustului o personalitate demnă de a fi omagiată
prin acordarea numelui său unei instituţii care are ca scop cercetarea
crimelor naziste? Este ca şi cum Facultatea de hidrologie s-ar numi Ion
Iliescu sau Universitatăţii din Bucureşti i s-ar da numele Nicolae
Manolescu, în timp ce aceştia sînt încă în viaţă!
Cu această carte, „Cunoaşterea ştiinţifică şi apusul zeilor”, publicată în
1975, Alexandru Florian era aruncat de tatăl său între tinerii ideologii ai
PCR, iar acum, la 40 de ani de la apariţie, aceeaşi broşură îl situează pe

lista comuniştilor travestiţi în democraţi care, dacă ar exista o lege care
să condamne această ideologie criminală, l-ar trimite exact acolo unde ar
vrea el să-i trimită pe cei care vor în continuare să-i citească pe Mircea
Vulcănescu, Constantin Noica, Emil Cioran sau Mircea Eliade.
P.S.1. Rareş Bogdan, în emisiunea în care a fost invitat şi Alexandru
Florian, a simţit nevoia ca de la început să ne acuze că, într-un articol
din cotidianul.ro, am fi comis un atac la persoană prin faptul că am arătat
cine este tatăl invitatului său. Chiar să nu înţeleagă agitatul realizator TV
că toate aberaţiile lui Alexandru Florian vin din educaţia comunistă
primită de acasă şi din exerciţiul luptei de clasă la care a contribuit
decisiv însuşi tăticul acestuia?
Rabinul Eli Caufman demasca mafia sionisto-comunista de la Institutul
„Elie Wiesel”
Eli Caufman, rabin şi istoric de origine română, emigrat în Israel în anii
’60, a făcut declaraţii foarte dure şi extrem de interesante la adresa
liderilor comunităţii evreieşti de la noi, în emisiunea „În arenă”, realizată
de Codruţ Burdujan la Litoral TV din Constanţa.
„Pentru noi, evreii religioşi, comunismul este mai extremist decât
nazismul. Iar liderii comunităţii evreieşti din România sunt oamenii
Anei Pauker, foşti comunişti.
[…] Astfel de oameni sînt cei mai extremişti, foarte cinici, nu le pasă
de viaţa omului… Un om care poate spune că viaţa unui copil evreu
valorează mai mult decît viaţa altui copil este un nazist şi un fascist.
[…] Evreii din România nu prea au ce face în cultură şi religie, pentru că
sunt asimilaţi şi atunci fac activism, iar activismul lor este holocaustul –
ei primesc bani peste bani pentru asta. În Ungaria, lui Wiesel îi e frică să
facă ce face în România. Nici statistica nu e adevărată: în România nu au
murit aşa de mulţi la holocaust, pentru că o parte din România era sub
Ungaria şi acolo ungurii i-au omorît pe evrei. Mulţi evrei au fost salvaţi
de români.

Unde sunt poveştile despre aceste fapte? Să vă mai spun ceva: un domn
istoric din Iaşi, Cioflîncă, a făcut mare poveste pe un progrom în Iaşi,
dar era o poveste antiromânească, făcută pe bani primiţi de la organizaţii
din America… Ăştia aduc ură între români şi evrei.
Eu de şapte ani vin în România, merg îmbrăcat ca evreu, nu am văzut
niciodată antisemitism în România. Doar comunitatea evreiască spune că
e antisemitism, pentru că vrea să fie antisemitism, pentru că
antisemitismul ăsta le aduce bani.”
Sponsored Content

numele condamnării legionarilor pune la zid și mitraliază mari oameni
de cultură..
Scopul acestui institut.
1.Acapararea memoriei unor înalți români de cultură.
2Falsificarea istoriei poporului român.
3.Rescrierea istoriei românilor.
4.Legea 217, creeată și promulgată de trădători ai românilor, pentru a ca
nimeni să nu aibă vre-o reacție la ce înfăptuiesc cei dela Institutul
Wieze.
Românii să uite de identitatea lor. De ce le trebuiauu două palate imense
pentru tombola lor de falsuri ?
Scopul este acela de ocupare a româniei de către Izrael.
Ciudată expansiune sionistă.
Rabinul Eli Caufman demasca mafia sionisto-comunista de la
Institutul „Elie Wiesel”
Eli Caufman, rabin şi istoric de origine română, emigrat în Israel în anii
’60, a făcut declaraţii foarte dure şi extrem de interesante la adresa

liderilor comunităţii evreieşti de la noi, în emisiunea „În arenă”, realizată
de Codruţ Burdujan la Litoral TV din Constanţa.
„Pentru noi, evreii religioşi, comunismul este mai extremist decât
nazismul. Iar liderii comunităţii evreieşti din România sunt oamenii
Anei Pauker, foşti comunişti.
[…] Astfel de oameni sînt cei mai extremişti, foarte cinici, nu le pasă de
viaţa omului… Un om care poate spune că viaţa unui copil evreu
valorează mai mult decît viaţa altui copil este un nazist şi un fascist.
[…] Evreii din România nu prea au ce face în cultură şi religie, pentru că
sunt asimilaţi şi atunci fac activism, iar activismul lor este holocaustul –
ei primesc bani peste bani pentru asta. În Ungaria, lui Wiesel îi e frică să
facă ce face în România. Nici statistica nu e adevărată: în România nu au
murit aşa de mulţi la holocaust, pentru că o parte din România era sub
Ungaria şi acolo ungurii i-au omorît pe evrei. Mulţi evrei au fost salvaţi
de români.
Unde sunt poveştile despre aceste fapte? Să vă mai spun ceva: un domn
istoric din Iaşi, Cioflîncă, a făcut mare poveste pe un progrom în Iaşi,
dar era o poveste antiromânească, făcută pe bani primiţi de la organizaţii
din America… Ăştia aduc ură între români şi evrei.
Eu de şapte ani vin în România, merg îmbrăcat ca evreu, nu am văzut
niciodată antisemitism în România. Doar comunitatea evreiască spune că
e antisemitism, pentru că vrea să fie antisemitism, pentru că
antisemitismul ăsta le aduce bani.”