Democrație la discreție

Referendumurile erau frecvent utilizate pentru a ratifica propunerile legate de Uniunea Europeană. De principiu Referendumul oferă cetățenilor un cuvânt de spus direct asupra chestiunilor care altfel ar fi decise de către reprezentanții aleși sau nealeși. Din 1972, Europa a avut loc 58 de referendumuri pe chestiuni UE, referitoare la apartenență, ratificarea tratatelor sau probleme specifice de politică (de exemplu, adoptarea monedei euro).
Incă de când a fost înființată, Comisia de la Veneția s-a interesat de problemele electorale, inclusiv de utilizarea procedurilor de democrație directă, cum ar fi Referendumurile. În acest context, Comisia a adoptat Linii directoare pentru referendumurile constituționale la nivel național în cadrul celei de-a 47-a reuniuni plenare. Activitatea Comisiei de la Veneția a condus la adoptarea, la 29 aprilie 2005, a Recomandării 1704 a Adunării privind „Referendumul: spre bune practici în Europa”.
Mai multe moduri de legitimare a politicii într-un sistem de state pe mai multe niveluri creează acum provocări la nivel transversal politicilor Uniunii Europene. La nivel național, referendumurile contestă politicile UE, susținând că cererile care decurg dintr-un vot democratic direct au cea mai mare legitimitate.
În schimb, UE își legitimează politicile prin raționalitatea juridică a procesului de elaborare a politicilor stabilită prin tratatele internaționale și confirmată de acreditările reprezentative ale Parlamentului European și ale guvernelor statelor membre care aprobă acțiunile sale în cadrul Consiliului European.
Recent nu mai sunt organizate referendumuri pentru a confirma decizia unui guvern național de a deveni stat membru al UE. A existat o schimbare de paradigmă din 2005; majoritatea voturilor din țările care organizează referendumuri UE au respins politicile aprobate de reprezentanții lor aleși. UE a răspuns cu succes utilizând strategii care implică constrângere legală; calcule instrumentale; concesiuni secundare; și evitarea riscului unui veto la referendum prin integrare diferențială. Cu toate acestea, legitimarea legală a unei politici UE fără frustrare de către referendumurile naționale nu asigură eficacitatea politicii.
Iar daca acum nu se mai fac referendumuri, au retrase din practica procedural, nu este o mare schimbare in politica de invarteli legitimate prin acorduri si tratate semnate intre state, totul se rezolva acum intre Tovarasii Uniunii Sovieteuropene.