VENITI CU STEAGURI TRICOLORE!
– In atentia tuturor participantilor la manifestatia din 16 septembrie 2021 –
Doamnelor si domnilor,
Timp de trei decenii, ne-am confruntat cu lichele puse pe capatuiala, care au ciordit infinit mai mult decat le-au permis autorii externi ai “revolutiei spontane”, comunist-globalistii care cred ca a da tot ce avem ca popor, inclusiv sangele nostru, la schimb, pentru lozincile, goale de continut, despre “Freedom and Democracy”, este echitabil.
De la alegerile trecute, fraudate la scara nationala, cu binecuvantare prezidentiala, sprijinul media si al unor structuri de forta, ne confruntam, insa, cu un pericol mortal pentru statul si natiunea romana – “MANCURȚII”! Adica sclavii perfecti! Fara creier, fara pregatire, fara constiinta, fara empatie, fara rusine, dar executanti perfecti, in interesul stapanilor externi, care i-au pregatit pentru noi, ca “Solutie finala”!
In martie 1990, in aula Academiei Romane, secondata de specialistul in “Programul PCR”, astazi “demitizator” de serviciu al Istoriei romanilor, Lucian BOIA, fosta mea secretara de partid si adjunct pe CUB al nefericitului expresedinte Emil Constantinescu, urla impotriva noastra, a istoricilotr militari: “Pai sigur, voi militarii ati ramas in urma, ca de obicei. Sunteti conservatori …. Comunistilor! Stati putin, sa mai creasca copiii nostri si o sa va luam la toti capetele!”.
Tovarasa Zoe s-a dus, ca si soacra Serviciilor de Informatii Franceze, Doina Cornea (inlocuita, astazi, de ginerele acelorasi servicii, Dacian Ciolos), Ileana Vrancea (Hedda Katz) a sters-o in Israel, tovarasele Ana Blandiana (favorita coanei Leana si a lui Gogu Radulescu) si secretara de partid de redactii, Lucia Hossu-Longin, s-au babit. Dar “copiii” lor au crescut si se cred, astazi, indreptatiti la detinerea puterii absolute!
In 2006, rapoartele comisiilor de specialitate ale Parlamentului precizau ca sunt c. 40.000 cu creiere spalate pe banii corporatiior (zisele ”burse Soros”), prin tot felul de cursuri facute in tara si, mai ales, in afara, pe la fundatiile creatoare de pepiniera. Astazi sunt peste 200.000, cei in care s-au bagat bani grei pentru a fi transformati in executanti perfecti! Si, ce e mai periculos, creaza prozeliti in randul adolescentilor, pe ancestralul conflict dintre generatii!
Minte n-au, dar se considera genii, drept care orice dialog cu ei este inutil. Sunt incapabili de intelegere!
Familii n-au, pentru ca sunt adepti ai amorului liber, ca in vremea Anei Pauker (Hannah Robinsohn) si urasc familia considerata, ieri-“istitutie burgheza”, astazi-“comunista”. Nici sexul nu le mai este clar, drept care sunt adeptii ”genului”, homosexualitatea fiind, alaturi de vaccinarea antiCovid, una dintre solutiile preferate de stapanii lor, pentru reducerea populatiei.
Copii n-au, dar se considera experti in educatie, esential pentru copil fiind, in conceptia lor, sa invete, de la 4 ani, ce este masturbarea.
Carte n-au, drept care abramburesc invatamantul prin legi cretine, orientandu-l, la adapostul Covid 19, spre parodia telescolii. Nici cultura n-au, drept care, din fudulia prostului, ii urasc pe toti cei care, prin creatia sau faptele lor, au facut cinste poporului nostru si incearca sa-i scoata din constiinta colectiva: Mihai Viteazul, Antonescu, Eminescu, Sadoveanu, Blaga etc. Adica falsifica Istoria si o fac la greu, mistificand, indeosebi, perioada “socialismului” pe care o boteaza, pentru cretini, a “comunismului”, povestindu-ne, mai nou, cum se pitea Ceausescu prin tufisuri, pentru a-i atine calea, pe aleile parcului Palatului Buckingham, reginei Angliei. Idiotii nu stiu ca nici macar pe vremea “Reginei Fecioare” Elisabetha I, nu s-ar fi putut asta, ca si atunci, in secolul XVI, exista un protocol de stat extrem de strict.
Fuduli si prosti, isi urasc parintii si bunicii. O data pentru ca, prin traditie, batranii sunt considerati izvor de intelepciune si, in al doilea rand, pentru ca ii considera “neproductivi”, deci “inutili”. Drept care, fabrica proiecte de legi ale pensiilor, militare si civile, menite sa le aduca pensionarilor, decesul prematur. Uitand ca ei, acesti batrani dispretuiti, i-au nascut din dragoste, i-au hranit, ingrijit, educat sa-i faca oameni, pana cand au incaput pe mana dementilor comunism/globalismului care i-au atras, cu vorbe goale si bani multi, transformandu-i prin “training”, in arme de nimicire in masa, una dintre pricipalele lor misiuni fiind reducerea drastica a populatiei, in spatele jocului de-a Covidul.
Inapti si inepti, incapabili si inadaptati, ei ii urasc pe toti cei care exceleaza in meseriile lor, de la agricultori la medici si profesori, la mineri si ceferisti. Dar cel mai mult ii urasc pe prelati si, indeosebi, pe militari. Pentru ca Biserica este ultimul liant si stalp de rezistenta al unei natii, iar Armata – ultimul stalp de rezistenta al Statului. Nu exista state fara militari! Pana si Vaticanul are o garda elvetiana! Dar armate fara tara exista si sunt capabile sa construiasca, in jurul lor, state. A se vedea Israelul si Autoritatea Palestiniana.
Asadar, noile “genii ale Carpatilor” n-au facut armata dar fac legi pentru rezervisti si isi permit sa ii judece pe militari, jandarmi si politisti, concluzionand ca singurii adevarati sunt nu cei gata sa-si dea viata pentru Tara, ci aceia care cara tucalul stapanilor lor pe meleaguri straine. Si care se intorc ”victoriosi”, atunci cand talibanii s-au inteles cu respectivii stapani sa le dea ce-i intereseaza (opium-ul si metalele rare), lasandu-i prada genocidului pe fraierii care s-au crezut aparati. Si sunt pusi, saracii, sa marsaluiasca pe sub Arcul de Triumf sau pe Calea Victoriei, confiscata, astazi, de “transgenderi”, cu aerul ca sunt inaintasii lor, intorsi victoriosi de la Plevna, dupa ce le-au dat cu tifla si sultanului si tarului.
Cu astfel de rebuturi umane nu se poate negocia! Am cere degeaba investitii in refacerea industriei romanesti, in autostrazi, in sanatate si invatamant, salarii si pensii decente etc. Pentru ca misiunea lor este vanzarea catre straini, pe nimic, a ceea ce mai avem ca sursa de venit: CFR-Marfa (rezolvat), CFR-Calatori, TAROM si Portul Constanta (in curs de rezolvare), Platforma Magurele (rezolvata), Exim Bank, CEC Bank, Nuclear, Hidro si Trans Electrica, LOTO, Posta Romana etc. Urmeaza privatizarea jandarmilor si externalizarea Apararii! Pentru ca, mai presus de toate, misiunea lor consta, prin distrugerea ultimelor ramasite ale structurilor, onoarei si demnitatii militare, in distrugerea Romaniei! De aici si ofensiva impotriva simbolurilor nationale: moneda, imnul, Ziua Nationala, Tricolorul!
De ce vom iesi atunci in strada? Nu pentru a negocia cu deseurile neamului nostru, conduse de un condamnat penal in SUA, ci pentru a-i avertiza pe stapanii lor ca ne-am saturat si ca totul se opreste ACUM si AICI! Vom iesi ca omologii nostri din Franta, Germania, SUA, Italia, U.K, Australia, Grecia etc. pentru a transmite comunism/globalismului mesajul …. “Pana aici!”. In fata cladirii Guvernului, vaduvita de Tricolor, va trebui sa iesim cu sute si mii de drapele tricolore! Si, fara tribune si microfoane, vom incerca sa daramam “zidurile Ierihonului”, strigand, la unison: “Demisia!”, “Tradatorii!”, “Hotii!”, “Impostorii!”. Patru cuvinte care rezuma atat realitatea politica a unei Romanii erodata din interior, cat si programul de revendicari al categoriilor socio-profesionale pe care le reprezentam.
Onoare si Patrie! Vai de cei invinsi!
Col.(r) dr. Mircea DOGARU
Presedintele SCMD,
Atentiune Romania !
Doresc sa predau domnului Aurel Pop
Presedintele Academiei Romane
un document din arhivele serviciului american.
Acest document arunca in aer “ legea legionara “
si orice lege care considera Miscarea Legionara
ca o miscare fascista.
Acum cateva luni l-am contactat pe eminentul
istoric Corvin Lupu , profesor universitar
L-am informat de descoperirea mea.
Documentul american rastoarna opinia general acceptata de istoricii neamului.
Miscarea Legionara a fost chemata in fata Tribunalului dela Nuremberg.
Iar Comisia de Pregatire a cerut sefor legionari
sa raspunda sub juramint la 49 de intrebari.
Pe baza raspunsurilor
TRIBUNALUL DELA NUREMBERG A EXONERAT MISCAREA DE ORICE VINA!
Imediat dupa aceasta decizie la ordinul expres
al generalului Eisenhower , sute de legionari au fost
coptati in lagare de pregatire militare. Cateva zeci
parasutati in munti unde incepuse rezistenta anticomunista.
Domnule Coja
Va rog sa invitati pe blogul dv pe eminentii istorici
Aurel Pop si Corvin Lupu.
Sunteti un specialist in materie. Si eu la fel.
Sa lamurim odata pentru todeauna rolul jucat de legionari in istoria Romaniei.
Va sunt recunoscator
Robert Horvath Deva
Cineast SUA
Ps Nu am nici o simpatie pentru ideologia legionara.
Pentru orice forma de antisemitism. Dar Adevarul trebuie rostit cu orice pret. Cu orice risc.
Repet: Arată documentul!
Aveți mare și multă dreptate domnule Colonel, țara e pe marginea prăpastiei, trebuie s-o apărăm, trebuie să scăpăm de toți idioții, neciopliții, impostorii și declasații cu care ne-am pricopsit prin stipendii otrăvite din afară.
Emil Constantinescu a initiat protocoalele in justitie de frica sa nu raspunda in fata legii pentru furturile de dosare din arhivele Securitatii si pentru asa ceva eram de fata cum veneau sefi de servicii secrete cu amenintari la tatal meu ca sa-si tina gura pe furturile de dosare si pe curatari de dosare de informatori raspopiti in ,,seniori ” si purtati pe cai mari in discursuri pe legea lustratiei pentru care sunt convins ca pana si Ticu Dumitrescu a fost un informator….
Nenorocirea a facut ca domnul Corneliu Vadim Tudor sa inceapa sa publice in 1996 identitatea informatorilor din PNTCD , din PNL si din Alianta Civica cu toata trupa de la asociatia fostilor detinuti politici….. si asa pentru fiecare rand din revista lui tatal meu ca fost sef in Securitate se trezea la poarta cu sefi de servicii secrete , sarbi din Belgrad(spioni sarbi) sau cu israelieni la poarta. Emil Constantinescu a condus furturile de dosare in santajuri si in amenintari care usor s-au transformat in acte de politie politica pe origine pana la antiromanism – vedeti cazul profanarii monumentului hidroavionului Getta….
Vadim i-a publicat numele unui senator fost spion sovietic inaine de 1947 ajuns sa fie propus la canonizare de catre Partidul Noua Dreapta si comemorat in fiecare an care a fost utilizat de Securitate in epurari staliniste si in identificarea ofiterilor de Securitate antisovietici pe care tatal meu l-a aranjat cu 10 ani de reculegere la Poarta Alba scarbit pentru cum acest individ si-a turnat pana si rudele din gruparea lui Arnautoiu…. Gruparea lui Arnautoiu a fost salvata de tatal meu si au murit si nu au stiut cine i-a protejat din umbra la fel cum i-a scapat de la capturare si pe Ogareanu cu gruparea lui sau pe legionarii parasutati de CIA in Romania : a spart codificarile CIA in opt secunde si avea o retea mai puternica decat reteaua lui Caraman motiv pentru care era in stare sa captureze pe oricine in cel mult 24 de ore- asa se lauda…. ca trecea pe langa ei in civil si nu le pica fisa…..
Fiul informatorului care i-a predat Securitatii pe legionarii parasutati in 1953 era secretar de stat si cel mai bun prieten al lui Emil Constantinescu. Acest secretar de stat se ocupa de curatari de dosare de taranisti si de liberali pe care ii lansa in ,,Memorialul durerii”…
Sef DIA : ,,Am vorbit cu Lucia Hossu Longin si sa nu-ti faci nici o grija pentru ca nici lor nu le convine….”
Asa se falsifica istoria in CDR sub conducerea directa a lui Emil Constantinescu….
Emil Constantinescu a condus un sistem de vanatori de vrajitoare si de falsificatori de istorie in interesul Serbiei ca spion sarb prin care au fost furate dosarele pe executiile si pe gropile comune cu romani din Iugoslavia lui Tito si prin care s-a cenzurat istoria si nici un roman nu stie de un genocid pe romaniii din sudul Dunarii. Emil Constantinescu a condus un sistem de falsificatori de istorie patronat de CNSAS pana la antiromanism si la nivel de agentura sarbeasca prin care au fost cenzurate toate incercarile de dezintegrare a Romaniei de dupa oferta lui Tito catre Stalin …. Ulteriro au inventat campaniile pe frontieristi ca sa acopere furtul dosarelor autopsiilor pe fugari impuscati de granicerii iugoslavi care trebuiau facute public in cazul in care Romania pierdea Banatul.
Emil Constantinescu si Vladimir Tismaneanu au intrat in dosarele pe legionari si asa au diusparut dosarele pe legionarii parasutati de CIA in Romania, dosarele pe Ogareanu dar si dosarele pe toate gruparile din munti: sunt dosare cu verificari pe crime de razboi in care se arata ca respectivii nu intrau la crime de razboi si ca nu exista acte pe numarul oficial de evrei morti in al doilea razboi mondial.
Mai rau de atata, tatal meu ca fost sef in Securitate vorbea de dosare cu pagini schimbate ca sa nu se mai stie ce a fost. Emil Constantinescu a condus falsificari de acte in care informatori notiirii deveneau victime ale Securitatii dar si falsificari de acte pentru denigrari si pentru compromitere in care cei vizati de el erau linsati in public sau pentru bani. Astazi fiul lui Emil Constantinescu e milionar si om de afaceri din santajuri cu acte de informatori falsificate dar si din santajuri pe fosti informatori … si nu-i mai spune nimeni nimic…..
Ce a mai furat Emil Constantinescu? A furat totul! Sunt trei presedinti implicati direct in firturile de dosare (Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Basescu ) dar Emil Constantinescu era cel mai periculos pentru ca furturile erau urmate de amenintari cu moartea cu sefi de serivicii secrete , israelieni si cu sarbi din Belgrad. Arhivele Securitatii au fost furate si vandute israelienilor si sarbilor sub conducerea lui Emil Constantinescu si astazi fiul lui e milionar in euro la fel cum e si fiul lui Ion Caramitru implicat direct in incendierea Bibliotecii Universitare cu disparitia a zeci de miii de carti rare si unicat.
Sef DIA trimis de Emil Constantinescu : ,,Tu ai vorbit?”
Sef in Securitate: ,, Nu.”
Sef DIA trimis de Emil Constantinescu: ,,Ai idee cine a vorbit?”
Sef in Securitate: ,,Nu….”
Sef DIA :,, Copiii tai ce fac?”
Tatal meu fost sef in Securitate: ,,Sunt bine.”
Sef DIA : ,,Esti sigur?”
Tatal meu: ,, Da.”
Sef DIA : ,,Atunci ai grija ce vorbesti.”
Au fost furate dosare si o arhiva intreaga despre care doar cei care le arhivau stiau ce era in ele si asa nu mai stie nimeni de existenta dosarelor pe furturile sovieticilor din Romania si pe despagubirile reale platite de Romania sovieticilor. Furturile de dosare conduse de Emil Constantinescu au fost urmate de amenintarile unui fost ofiter israelian pe nume David Suli ajuns milionar in retrocedari ilegale cu acte falsificate pentru care urmasii fostilor propietari se judeca si astazi cu statul roman:
,,Intru peste tine cu buldozerul , iti omor copiii, iti dau foc la casa…..”
De fata cu mine…..
Emil Constantinescu lucra pentru cine da mai mult si asa au fost furate dosare :
1- in interesul GRU in Romania – dosare pe furturile sovieticilor din Romania
2- dosare pe executii etnici romani in Timoc si in Iugoslavia in regimul lui Tito
3-dosare pe legionari cu lipsa probelor pe crime de razboi in care se arata clar ca nu intra la crime de razboi stranse in ani de zile de anchete si de interogatorii
4- dosare cartita in guvernul lui Tito cu toate incercarile de dezintegrare
5- dosare si cazuri de horthysti care au omorat romani in Ardealul de Nord….cei care nu exista oficial intrati la ratiuni de stat.
6- incercarile sovieticilor de dezintegrare a Romaniei – a actionat pe fata ca spion GRU.
Avem trei presedinti implicati direct in furturile de dosare din arhivele Securitatii pentru care se poate spune ca trei presedinti ai Romaniei au fost in legatura directa cu GRU.
Astazi fiul lui Emil Constantinescu e milionar in euro la fel ca si fiul lui Ion Caramitru sau fiica lui Traian Basescu tot milionara in euro.
Pentru linistea lui Emil Constantinescu un secretar de stat venea la tatal meu cu carti cu dedicatii pe memorialul durerii si cu sacosa plina cu sticle de vin de colectie , ciocolati scumpe si cu bomboane de protocol…..
Maestre Coja
Fost prieten si poate viitor.
Eu nu tin la suparare si trimet scuzele de rigoare.
Contez pe patriotismul tau.
Deci te rog sa publici scrisoarea mea publica,
adresata sefului Academiei Romane , pe cale de a devenii ,
o filiala a Comisiei Wiesel.
Presedintele Academiei Romane
. Ioan Aurel Pop
Ma numesc Robert Horvath DEVA . Sunt absolvent IATC Cinematografie. Am ajuns in America , direct din ancheta securitatii. I-mi continui activitatea in studioul meu de film din
New York si Tokyo.
Trec direct la subiect .
Propun ca Sectia de Filologie si Literatura al Academiei
sa de numeasca Mihai Eminescu !
Amintesc ca Institutul de istorie si Teorie Literara de numeste George Calinescu. Deci un cuplu binevenit.
Am citit in aceste zile un articol cuvantare semnat de dv.
sub titlul : Eminescu arhitectul spiritual al Romaniei Moderne.
Ma grabesc sa va felicit. Deci ca un real om de cultura
,veti aplauda sugestia mea.
Aceasta denumire poate da un semnal important ,celor care
ataca cultura si istoria nationala. Calul de bataie fiind poetul national.
Lucrez in aceste zile la filmul “Geniu ucis “ ,despre ultima zi
din viata Luceafarului. Este in engleza si este propus audientei internationale.
Filmul incepe in zilele noastre , cu o scena la care am fost martor ocular. Parintele Damian se adreseaza directoarei
ICR New York ,cerand un spatiu ,pentru aniversarea nasterii poetului.
Ea raspunde : Eminescu este interzis in Romania. Este un antisemit periculos ! Un sifilitic internat la casa de nebuni…..
Ma opresc aici. Iata cum se adreseaza reprezentanta culturii romanesti ,preotului Damian, seful Cenaclului Eminescu.
In toata imbecilitatea ei , directoarea ICR , Corina Suteu spune un mare Adevar, cunoscut si de dumneavoastra.
Poetul national, “ arhitectul Romaniei moderne”
cum spune-ti dv
este INTERZIS in Romania. Acest lucru nu se poate intampla in alta parte. Imaginati un Puskin interzisi la rusi, un Petofi interzis la unguri sau un Cervantes la spanioli.
Si Academia Romana tace.
Domnule Ioan Aurel Pop
Presedintele Academiei Romane
La 30 de ani dela Revolutie , cand romanii s-au ridicat pentru dreptul de a gandi si a vorbii liber, cultura si istoria nationala este aproape desfintata, fiind considerata antisemita.
Dar inchzitia merge prea departe.
Eminescu nu poate fii interzis.
Caci Eminescu inseamna Romania!
Cu alte cuvinte ,in cazul in care cererea mea ca Sectia de Literatura a Academiei Romane ,sa se numeasca Mihai Eminescu,
este respinsa
DECLAR GREVA FOAMEI si demisia dumneavoastra.
Robert Horvath Deva
Presedinte
Devartes Film Intenational
New York – Tokyo
Traditie Americana: Saigon 1975 – Kabul 2021 …
https://www.national.ro/wp-content/uploads/2021/08/kabul.jpg