Subscrisul Dr. Sabin Mănuilă, domiciliat în New York, USA, 945, 5th Avenue:– fost Director General al Institutului Central de Statistică al României între anii 1932-1947;
– fost Director General în Ministerul Sănătăţii (1927-1932);
– fost Subsecretar de Stat la Preşedenţia Consiliului de Miniştri (1944-1945);
– membru corespondent al Academiei Române;
– membru al Academiei de Medicină şi al Academiei de Ştiinţe;
– actualemte membru al Comitetului Naţional Român;
declar următoarele:
În una din ultimele zile ale lunii mai 1944, m-a invitat Dl IULIU MANIU, preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc şi fost Prim-Ministru, să viu la locuinţa sa din Snagov-Ilfov, care locuinţă era situată în casa familiei mele. Dl MANIU mi-a prezentat un exemplar al Decretului-Lege nr. 301, publicat în Monitorul Oficial din 29 mai 1944 (Partea I-a, nr. 125, pag. 4238), care modifica dispoziţiunile legii nr. 509 din 3.8.1943 în sensul că edicta pedeapsa cu moartea pentru evreii care s-ar fi introdus fraudulos în Ţară.
Textul articolului unic al Decretului-Lege nr. 301/1944 suna astfel:
„La finele articolului 1 din Legea nr. 509 din 30 august 1943, se adaugă următorul aliniat final 23: „Trecerea frauduloasă a frontierei săvârşită de evreii ce vin din alte ţări”.
„Dat în Bucureşti la 26 mai 1944, Antonescu, Mareşal al României, Conducătorul Statului; Ministrul Justiţiei: Ion C. Marinescu”.
Iată cuprinsul raportului nr. 1069 al Ministerului Justiţiei, privitor la justificarea Decretului-Lege nr. 301:
„Domnule Mareşal,
În ultimul timp s-a descoperit de organele de frontieră că un număr mare de evrei din alte ţări au încercat să treacă în mod fraudulos frontiera Ţării. Cum aceste elemente străine sunt indezirabile, mai cu seamă în aceste vremuri, ele putând periclita interesele superioare ale apărării naţionale, s-a socotit că este necesar ca să se aducă un proiect de Decret-lege pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 509 din 1943 prin care am adăugat un aliniat nou, care pedepseşte cu moartea evreii care se introduc fraudulos în Ţară.
Art. 2 din acea lege prevede aceeaşi pedeapsă pentru complicii şi favorizatorii acestor evrei.
Dacă şi Domnia Voastră sunteţi de acord cu acest proiect de Decret-lege, vă rog să binevoiţi a-l aproba şi semna”.
Implicaţiile acestui Decret-lege erau: executarea tuturor evreilor care treceau fraudulos graniţa României. În acea epocă, problema trecerii frontierei româneşti de către evrei se practica în Transilvania, unde guvernul unguresc pusese în mişcare aparatul administrativ pentru deportarea evreilor din Ungaria în Germania. Pentru a evita deportarea în Germania, unii evrei au decis să treacă în România, de unde nici un evreu nu a fost vreodată deportat în Germania.
Evreii din Bucovina, Dorohoi şi Basarabia au fost evacuaţi din ordinul nemţilor în anii 1941-42 în lagărele din Transnistria.
Dl Maniu mi-a cerut să plec imediat la Bucureşti şi în numele D-sale să-i cer Mareşalului Ion Antonescu, Prim-ministru şi Conducător al României, ca Decretul-lege 301 să fie revocat. După ce am primit numeroase sugestii tehnice şi tactice, am plecat imediat la Bucureşti şi m-am prezentat întâi la Dl. Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Externe. I-am explicat amănunţit rostul vizitei mele. D-sa mi-a răspuns că n-a văzut Decretul înainte de publicare, aşa cum ar fi fost normal. (Cum guvernul unguresc nu acorda paşapoarte evreilor pentru a trece legal graniţa în România şi nici guvernul român nu acorda vize de intrare în România pentru evrei, fruntaşii evrei din România – foşti demnitari care s-au crezut răspunzători pentru soarta evreilor, dându-şi seama că mulţi evrei vor încerca să intre în România spre a evita deportarea în Germania, au decis să facă intervenţii pe lângă Guvernul Român spre a cere abolirea Decretului-Lege nr. 301 din 1944. În acest scop s-a constituit o delegaţie compusă din 3 persoane care au ales calea indirectă, socotită deci cea mai eficientă, de a interveni prin Dl Iuliu Maniu, fost Prim-Ministru al României şi Preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc. Imediat după apariţia Decretului-Lege 301 în Monitorul Oficial din 29 Mai 1944, cei trei delegaţi s-au prezentat la Snagov-Ilfov spre a-i cere D-lui Maniu o intervenţie la Mareşalul Ion Antonescu, PrimMinistru şi conducător al Statului.
Datorită acestei situaţii D-l Maniu mi-a cerut mie, în faţa celor trei delegaţi, să plec la Bucureşti, imediat, şi să cer, în numele Domniei Sale ca decretul să fie retras.
Din primul moment al audienţei mele la Dl Mihai Antonescu, am aflat următoarele amănunte, confirmate mai târziu de Mareşalul Antonescu personal: 1) la ultima vizită a Mareşalului Antonescu la Hitler, i s-a cerut ca evreii din România să fie deportaţi în Germania. Mareşalul a încercat să se opună. Hitler a insistat însă, arătând că Ungaria a luat o asemenea măsură, care e însă în pericol de a nu putea fi aplicată din cauză că evreii vor trece în masă în România.
Reîntors în ţară, au discutat problema, şi Mihai Antonescu s-ar fi opus categoric promulgării unei astfel de legi. Atunci Mareşalul n-a mai adus problema în faţa Consiliului de Miniştri şi a însărcinat Marele Stat Major să întocmească un proiect de lege, să-l prezinte spre semnătură Mareşalului Antonescu şi Ministrului de Justiţie şi să-l publice în Monitorul Oficial, astfel încât nimeni să nu afle de existenţa lui decât după ce a fost publicat în Monitorul Oficial. Mihai Antonescu a telefonat apoi Mareşalului Antonescu, spunându-i că mă aflam la dînsul, trimis fiind de D-l Maniu, spre a solicita o audienţă în chestiunea Decretului-Lege 301. Am fost primiţi imediat de D-sa, birourile amândurora fiind în aceeaşi clădire.
Cum ne-a văzut, Ion Antonescu ne-a vorbit pe un ton ridicat. Întâi i-a explicat lui Mihai Antonescu că a fost nevoit să evite orice publicitate, ca să împiedice intervenţii la măsura deportării evreilor din România, dar că, în situaţia în care se găsea, s-a văzut totuşi forţat să răspundă la cererea ce i s-a făcut şi să intervină cu o lege care să demonstreze că România se fereşte să saboteze măsurile luate de Ungaria împotriva evreilor.
În ciuda ingerinţelor exercitate asupra sa, Mareşalul a luat riscul de a nu aplica legea. Cum aplicarea ei trebuie să se facă prin organele grănicereşti, iar instrucţiunile de aplicare urmau să fie date Comandamentului Grănicerilor de către Marele Stat Major, nu exista alt mijloc de a împiedica aplicarea legii decât prin omiterea trimiterii instrucţiunilor respective Corpului Grăniceresc. Ceea ce în fapt s-a şi întâmplat, căci aceste instrucţiuni n-au plecat niciodată de la Statul Major. În felul acesta – a spus Mareşalul – nici un evreu nu va fi executat pe graniţă, cu toată dispoziţia categorică a legii.
Pe un ton apăsat mi-a cerut să-i comunic D-lui Iuliu Maniu că D-sa era conştient de implicaţiile Legii, dar că era conştient şi de consecinţele politice şi militare, în caz că ar fi refuzat să facă acest Decret, care totuşi, pentru el, însemna un sacrificiu de conştiinţă şi de prestigiu şi în acelaşi timp, un imens risc naţional şi personal.
Aflând cele descrise mai sus de la Mareşalul Antonescu şi D-l Mihai Antonescu, din care rezulta că Legea 301 n-a fost făcută cu intenţia de a fi aplicată şi că, deşi în aparenţă legea era extrem de brutală, totuşi nu era să aibă nici o consecinţă reală pentru viaţa evreilor din Transilvania de Nord, am socotit misunea mea îndeplinită şi am plecat imediat la Snagov, unde am găsit delegaţia evreilor în aşteptare şi mulţumită de informaţiunea adusă de mine de la Mareşalul Antonescu.
Aceasta este declaraţia mea liberă bazată pe experienţa personală, pe care sunt gata s-o substanţiez şi oral în faţa oricăror instanţe administrative sau judiciare, dacă ar fi nevoie.
Iunie, 13, 1959 Sabin Mănuilă
*
Act legalizat de Harry Rosen-Notary public, State of New York, no. 24.86444550, Qualified in Kings Country, Commission Expires, march 30, 1960. Harry Rosen
Notă explicativă: Documentul de mai sus se află în arhiva Comitetului Naţional Român şi ne-a parvenit de la dl Sergiu Aurel Marinescu, cunoscutul istoric şi publicist din Statele Unite, care îşi asumă conformitatea cu documentul original. Domnia sa a făcut şi sublinierile din text, la care a adăugat următorul comentariu, cu titlul de
„Concluzii:
1. Mareşalul Antonescu a fost executat la Jilava în 1946 şi nici o organizaţie evreiasacă nu a arătat acest aspect la proces – anume nu numai că nu a aprobat deportarea evreilor din România în Germania, dar a şi acceptat să salveze mii de evrei fugiţi din Ungaria.
2. Din miile de evrei care au trecut clandestin în România salvându-li-se viaţa, nici unul nu a declarat vreodată adevărul în legătură cu salvarea lor de către Mareşalul Antonescu.
3. Prin contrast, Ungaria care a deportat în Germania peste 500.000 de evrei este scutită de calificativul „holocaust maghiar”, iar Elie Wiesel se ocupă numai de „holocaustul românesc” şi împreună cu R.Ioanid şi alţii au fabricat şi suma victimelor evreieşti din România, la 400.000-600.000.
4. Iuliu Maniu a murit în închisoarea Sighet, îngropat într-un loc necunoscut.
5. Şi astfel adevărul a fost ascuns sau escamotat. Facem cunoscut acest document în credinţa că va servi „Comisiei pentru studiul Holocaustului din România şi va fi predat la cursurile de studiul holocaustului recent introduse în şcoli aşa cum în chestiunea deportărilor evreilor din Basarabia, Bucovina, Dorohoi să se studieze nu numai efectele acestor deportări, dar şi cauzele care le-au generat.”
Stimate domnule Coja,
eu stiu ca Dvs. doriti, ca de altfel si alti ultranationalisti, doriti sa-l reabilitati pe maresalul Antonescu, un personaj foarte controversat al tarii noastre si pana la urma malefic pentru destinele Romaniei. Antonescu, Horthy, Mussolini si Salossi au fost adeptii ideologiei fasciste. E greu sa contraziceti faptele istorice. Fiind nascut in anul 1920 am trait din plin si foarte constient acei ani 30-40 in care antisemitismul a atins apogeul la noi. Desigur ocupatia maghiara din Transilvania de nord, oprimarea romanilor si apoi deportarea evreilor nu se poate nega. Asa cum nu se poate nega nici deportarea tiganilor si a evreilor catre Transnistria. Romania a avut marele noroc cu tanarul Rege Mihai care s-a opus vehement coalitiei armatei romane cu cea germana. Regele Mihai a procedat bine ca l-a arestat pe maresalul Antonescu, Romania si asa ciuntita si slabita, evitandu-se in linii mari un teatru de razboi de anvergura care ar fi adus dupa sine mari distrugeri. Acel 4 aprilie 1944 ar fi fost numai un inceput daca Romania ar fi continuat alianta cu Berlinul. Americanii si britanicii ar fi transformat sudul Romaniei in ruine, mai rau ca Berlinul sau alte orase germane. Daca suntem cu bun simt si acceptam istoria, trebuie sa recunoastem ca alianta cu Germania ne-a fost fatala. Soldatii romani nu au avuut ce sa caute in Rusia…Erau multe sanse ratate de a ne comporta ca mica Elvetie care a stiut sa tina balanta si sa nu fie invadata. Dar ideologia nazista a influnent
in rau pe multi tineri romani care au imbratisat orbeste doctrina legionara, fiind o supapa de legatura pentru Antonescu, care cand ii sustinea pe legionari, cand ii baga in puscarie…Faptele vorbesc domnule Coja si nu sentimentele nationaliste care ne pot coplesi.
Am trait prea intes acei ani ca sa nu stiu despre ce scriu.
Cu stima
Dr. ec. Alexander Bujacker (cetatean roman)
Au fost crime comise impotriva evreilor, izolat, de catre legionari,
dar nu aorganizate de statul roman. Nici unevreu din Romania nu a fost trimis in Germania. Din Ungaria si Transilvania ocupata de hortysti au fost trimisi in lagarele din Germania 500.000. de evrei. Si totusi Ungaria nu e acuzata de holocaust. Horty nu a fost condamnat si a trait bine mersi ani buni dupa razboi.
Ceea ce afirma individa Berzintu sunt neadevaruri crunte. Oricum evreii au fost ajutati de maresalul Antonescu pentru a scapa de prigoana hitlerista, dar ei au platit cu crime si ura aceasta bunavointa! Tatal meu a fost cadru CFR in statia Vapniarka unde se afla si lagarul de evrei. Le transmitea in tara scrisorile si le inapoia din Romania medicamente si bani. Traiau mult mai bine decit ostasii romani de pe front!
La retragerea armatei romane din 1940 si apoi din 1944 evreii basarabeni turnau apa clocotita si chiar smoala topita, de la ferestre, peste ostasii romani haituiti de rusi. De asemenea ii impuscau si le furau hainele si bunurile. Astea nu sunt crime? Pogromuri?
Rusine pentru natia aceasta (de evrei vorbesc)! Holocaustul impotriva lor a fost un efect! De ce nu cercetam cauza care a generat efectul?!?
Socrate – cetatean roman care ii este teama de razbunarea criminalilor evrei – 3 mai 2008
Buna ziua!
Domnule Ion Coja, îmi cer scuze ca nu va cunosc opera, si, întîmplator am ajuns pe acest site, însa, nu pot trece pe alt site, fara sa fac un mic comentariu referitor la Holocaustul din România. Dumneavoastra sustineti ca nu a avut loc acest, sa-i spun, genocid al evreilor români. Dar pogromurile nu se încadreaza la acest capitol? Daca da, atunci orasele în care au avut loc pogromuri, Dorohoi, Bucuresti, Iasi, nu se afla geografic în România? Eu stiu ca da, s-au aflat, si, se afla pe teritoriul României! Organe ale statului român de atunci, au organizat aceste pogromuri, prin care au fost omorîti mii de evrei. In ceea ce privesc deportarile, cunosc în principal de la o supravietuitoare, pentru care eu lucrez ca asistent social, la ea în Israel. Ce poate fi mai adevarat decît marturia unui supravietuitor? Ea, împreuna cu alti membri din familie, cât si alti evrei, în aceasta transa fiind 745 de oameni, au fost deportati în vara anului 1942 din Cernauti, de catre autoritati române, si apoi predati autoritatilor germane de dincolo de Transnistria, în Transbug, la mare distanta de rîul Bug. Despre faptul ca ar fi fost vinovati altii care au folosit arma biologica, de a muri multi din cauza îmbolnavirii de tifos, nu cunosc. Dar, pentru omorîrea evreilor prin împuscare, cine e vinovat? Va redau extras dintr-o scrisoare a sotului supravietuitoarei pentru care eu lucrez: ” În anul 1942 am fost deportat în Transnistria si în 18/VIII 1942 am fost dusi de nemti dincolo de Bug, în lagarul mortii Mihailovka unde am fost 745 oameni, am scapat numai 13, prin fuga. Restul au fost împuscati, afara de putine exceptii, care au avut norocul de a muri de diferite boli…” Acei deportati evrei, au fost transferati în lagarul de la Tarasivka, si, împuscati la 10 decembrie 1943. Mai tîrziu, pe acel loc s-a ridicat un monument. Nu uitati ca România antonesciana s-a aliat cu Germania hitlerista! Nu a fost ocupata de Germania, cum s-a întîmplat cu alte tari. Daca in timpul unui regim au loc crime în masa, atunci acel regim e criminal, chiar daca a facut si fapte bune, s-au, n-a facut nimic! Apropo de Justitia româna care are pe rol ”reabilitarea” juridica a lui Antonescu, ma gîndesc la alte crime si criminali. Daca ma gîndesc la criminalul Rîmaru din Bucuresti, care a omorît vreo sapte femei, a fost condamnat la moarte pe drept, fara nici o reabilitare în timp, chiar daca la viata lui a facut si fapte bune. Deci, legea este mai îngaduitoare, cu cineva care este implicat în moartea a o multime de oameni? Si nu doar sapte!? Criminalul ramîne criminal! Stiu ca e greu de acceptat, ca pe teritoriul nostru au avut loc asemenea grozavii. Si mie îmi este greu, si chiar mi-e rusine, dar adevarul e unul singur. Domnule Ion Coja, vizitati muzeele Holocaustului, ascultati marturiile supravietuitorilor, înregistrate, sau pe viu! Mai sînt supravietuitori ai pogromurilor din Romania, supravietuitori ai Holocaustului românesc. La urma urmei, chiar daca au suferit în Holocaust si alte natii, nu numai evrei, totusi toti sînt oameni.
Cu evreii, totusi, s-a avut în vedere rezolvarea problemei ca ”solutia finala” sa fie exterminarea lor. Acesta este Holocaust, nu? In pogromuri s-a urmarit rezolvarea aceleeasi probleme, exterminarea evreilor, si, atunci de ce negati Holocaustul de pe teritoriul României? E necesar adevarul tocmai ca sa fie învatatura de minte, ca sa nu se repete acele grozavii. Dar si pentru educarea populatiei în combaterea antisemitismului, antisemitism ce a declansat Holocaustul.
Lucretia Berzintu sîmbata, 22 martie 2008