Semnul

În spital, omul își face mai des semnul crucii. Rostește mai des „Doamne, ajută!” sau „Mulțumescu-Ți, Doamne”. Aflându-mă la fața locului, am încercat să pricep mișcările îndătinate, să le tâlcuiesc mai întâi pentru mine și, dacă merge, și pentru alții, frați de cruce…

Așadar, Crucea se face cu primele trei dește, împreunate, ca și când ai prinde cu ele o fărâmă, o câtime de nisip, de mălai sau țărână.

Alții își fac crucea lipind două degete, arătătorul și mijlociul, și le duc la frunte goale, fluturate de vânt. Cu cele două dește nu poți apuca nimic, duci mâna la frunte degeaba. Lipsește din împreunare degetul cel mare, Tatăl! De la primele cuvinte te abați astfel de la adevăr: În numele Tatălui… Fără să pui și degetul mare, degetul cel mai important dintre cele cinci, nu rezultă nimic!

Trei este temelia! Trebuie folosite toate cele trei degete! Iar cel mare neapărat ca să poți murmura În numele Tatălui… și duci cele trei dește impreunate la frunte, la locul cel mai de cinste al făpturii tale omenești.
Ce ai tu acolo este darul cel mai de preț cu care te-a înzestrat bunul Dumnezeu și ți-a dat drumul în lume să zburzi și să te faci stăpânul ei cel plin de cuviință părintească și grijă părintească. De la Tatăl model!…

Apoi, aplecând puțin streașina frunții, duci cele trei degete, făcute mai departe snop, până sub pântece, puțin deasupra locului zămislitor de prunci: Și al Fiului… Este locul cel mai apropiat de scoarța terestră, pentru care Domnul a făcut legămîntul său cu oamenii, să-i monitorizeze pas cu pas, ca pe niște fii nevoiași și năbădăioși ce sunt…

…Și al Sfîntului Duh… Iar mâna dreapta, mereu cu mâna dreapta, o tragi încet, cât poți de tare spre tine, spre sinele tău, spre tu cel din adâncurile ființei tale… Ți-ar fi mult mai ușor să duci mână făcută treime la umărul stâng, dar dreapta nu poate lipsi din reperele Crucii. Din Sfînta Treime!

Apoi duci mâna în zbor liber, izbăvit, la umărul stâng, reluând legătura cu lumea lume: Amin…
Și gata.

Ion Coja