nicu pîrîu
206 aprobate
.
.

Motto:
„Păşiţi încet cu grijă tăcută, feţii mei,
Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei,
Cel mai chemat s-aline, din toţi, şi cel mai teafăr
Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr.”
(Tudor Arghezi, „Inscripţie pe amfora LUI”)
De ziua noastră, 15 ianuarie
De câțiva ani, ne-am prins în cununa bucuriilor noastre o floare de colț cu dublă semnificație, întocmai ca Floarea Reginei: Ziua Culturii Naționale!
Adică ziua noastră, a tuturor acelora ce simt și trăiesc românește oriunde s-ar afla duși de potecile misterioase ale vieții.
– Păi nu e 1 Decembrie ziua noastră națională? – s-ar întreba un oarecine.
– Ba da! E ziua făuririi Statului Unitar Român, adică încununarea unui act monumental de civilizație. I-am putea spune Ziua Civilizației Naționale!
Dar o societate are nevoie stringentă și de cultură. Dacă civilizația este de natură utilitară, cuprinzând totalitatea mijloacelor de satisfacere a nevoilor materiale, confortului și securității – prin activități economice și administrative, organizare socială, politică, juridică și militară – atunci culturii îi revine misiunea de a împlini nevoile spiritului și ale intelectului, prin atitudini, acte și opere; descoperirea necunoscutului, explicația misterelor, revelarea de sine și plăcerea frumosului sunt tot atâtea coordonate ale actului de cultură.
Datinile și obiceiurile, cântul, jocul și ornamentele populare, credințele și practicile religioase, operele științifice, filozofice, literare și muzicale, arhitectura, pictura, sculptura și artele decorative aparțin culturii.
Dar elementele civilizației și culturii nu sunt complet separate, dihotomice. Dimpotrivă, ele se întrepătrund, așa cum se împletesc și nevoile materiale și spirituale ale oamenilor. Astfel, dacă e să luăm ca exemplu limba română, limba noastră maternă, este ușor de observat caracterul său bivalent: mijloc de comunicare , deci element de civilizație, dar și mijloc de exprimare artistică prin creații literare, în special prin poezie, forma cea mai înaltă de etalare a emoțiilor și frumosului, prin cuvinte.
Oricine a auzit celebra propoziție din abecedar „Ana are mere” – mesaj utilitar, deci element de civilizație.
Dar e cu totul altceva:
„Anei, merele în pârg amețitor îi saltă ia” – vers „diodorian”, deci cultural.
Exemplul acesta arată întrepătrunderea elementului civilizație cu acela cultural, vehicolul fiind același: limba română.
Așadar, s-a simțit nevoia marcării importanței culturii noastre printr-o zi a sa. Și ce alta s-ar fi putut alege mai nimerit decât 15 ianuarie, ziua de naștere a neasemuitului Mihai Eminescu. Și, dacă la capitolul civilizație trebuie să ne recunoaștem cu amărăciune limitele, nu același lucru putem spune despre cultura noastră. Dimpotrivă! Personalități strălucite deschid o listă de care s-ar simți mândră orice națiune a planetei albastre:
Eminescu și Caragiale, Brâncuși și Irimescu, Enescu și Porumbescu, Luchian și Grigorescu , Gopo și Ciulei, Beligan și Mălăele, Haret și Odobleja, Lovinescu și Călinescu, Ion Mincu și Petre Antonescu, Coandă și Paulescu, Racoviță și Palade, Marin Constantin și Sergiu Celibidache, Nicolae Herlea și Angela Gheorghiu, Dinu Lipatti și Gheorghe Zamfir și,,,
Și niciun punct n-ar cuteza să încheie nedrept lista, atâta timp cât până și punctele de suspensie se înclină în fața celor îndreptățiți de-a continua-o și cărora, în semn de profund respect, le dedic această licență de punctuație, virgulele de reverență.
Și tot lor le dedic cel mai profund distih pe care l-a creat Marele Anonim Popular, din ținuturile Hunedoarei:
„N’a ști nimeni că m-am dus,
Numa’ m-or vedea că nu-s…”
Ei, dar până atunci: La mulți ani!…că doar e ziua noastră.
Și o veste excelentă: Generoasa noastră amfitrioană ne-a făcut o surpriză, ispitindu-ne spre cea „mai cu de folos zăbavă” asupra ultimei sale cărți, dintr-un șir de peste 20, pe care vi-o „desconspir” mai jos:

Felicitări și mulțumim pentru osteneală!
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
Pus de Diodor pe saitul Profei’ de română, în 15 Gerar 2016 , la postarea Profei din 14.01.2016

„Eminescu a pustiit teritoriul literaturii pe o suprafaţă de treizeci de ani pătraţi după el.” (Tudor Arghezi)

La 2017 Profa’ scria
LA 15 IANUARIE 1850, A RĂSĂRIT PENTRU ETERNITATE MIHAI EMINESCU

Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca ZIUA CULTURII NAȚIONALE, reprezintă data naşterii poetului Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889)
Unii intelectuali „la modă” sau membri ai Grupului fără Dialog Social cu Circuit Ermetic, visează la intrarea lui Mihai Eminescu în anonimat.
Dacă Eminescu va intra în anonimat, ei, autointitulații „intelectuali de elită”, unde vor mai intra?! Că spiritul românilor este ocupat de Eminescu, se știe! Dacă și anonimatul va fi ocupat de Eminescu, ei, anonimii de azi, unde vor mai fi?!
Afirmațiilor de tipul: pentru tineri, „Eminescu joacă rolul cadavrului din debara” (H.R.Patapievici) sau „(…) atâta vreme cât Eminescu va fi obiect de cult, sensibilitatea culturală românească va fi una provincială, plictisitoare şi vetustă.” (Cristian Preda), Eminescu le răspunde din vârful piramidei universale:
„[…]
DAR AFARĂ DE ACESTEA, VOR CĂTA VIEȚII TALE
SĂ-I GĂSEASCĂ PETE MULTE, RĂUTĂȚI ȘI MICI SCANDALE –
ASTEA TOATE TE APROPIE DE DÂNȘII… NU LUMINA
CE ÎN LUME-AI REVĂRSAT-O, CI PĂCATELE ȘI VINA,
OBOSEALA, SLĂBICIUNEA, TOATE RELELE CE SUNT
ÎNTR-UN MOD FATAL LEGATE DE O MÂNĂ DE PĂMÂNT;
TOATE MICILE MIZERII UNUI SUFLET CHINUIT
MULT MAI MULT ÎI VOR ATRAGE DECÂT TOT CE AI GÂNDIT.”
(Mihai Eminescu, „Scrisoarea I”)
Mihai Eminescu revarsă șuvoiul demnității naționale, acoperind secular reaua-credință a detractorilor:
„[…]
DE-OI URMA SĂ SCRIU ÎN VERSURI, TEAMĂ MI-E CA NU CUMVA
OAMENII DIN ZIUA DE-ASTĂZI SĂ MĂ-NCEAPĂ A LĂUDA.
DACĂ PORT CU UȘURINȚĂ ȘI CU ZÂMBET A LOR URĂ,
LAUDELE LOR DESIGUR M-AR MÂHNI PESTE MĂSURĂ.”
(Mihai Eminescu, „Scrisoarea II”)
În memoria iscoditorului nenea Iancu, portretul lui Eminescu degajă admirația oricui:
„Era o frumuseţe! O figură clasică, încadrată de nişte plete mari, negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – LA ACESTE FERESTRE ALE SUFLETULUI SE VEDEA CĂ CINEVA ESTE ÎNĂUNTRU; un zâmbet blând şi adânc melancolic.” (Ion Luca Caragiale)
LA FERESTRELE SUFLETULUI ACESTOR EPIGONI NU SE VEDE NIMENI ÎNĂUNTRU!

citiţi şi comentariile lui Diodor (Mircea Badea ?)

Diodor January 15, 2017 at 14:19 | # | Reply
*~* ~* ~* ~* ~* ~* ~* ~* ~*
Eminescu este ADN-ul limbii române; fără el, am fi fost…ALȚII!!
Chiar și „Guinness World Records” îl consemnează cu poemul „Luceafărul”, cel mai lung poem de dragoste scris de un pământean.
Așa că, detractorilor săi postumi le trimite un mesaj:
***
De vorbiţi mă fac că n-aud, de Mihai Eminescu
De vorbiţi mă fac că n-aud,
Nu zic ba şi nu vă laud;
Dănţuiţi precum vă vine,
Nici vă şuier, nici v-aplaud;
Dară nime nu m-a face
Să mă iau dup-a lui flaut;
E menirea-mi: adevărul
Numa-n inima-mi să-l caut.
(1876-1877)
***

*~* ~* ~* ~* ~* ~* ~* ~* ~* ~* ~* ~* ~*~* ~* ~* ~* ~* ~* ~* ~*

Profa January 16, 2017 at 08:51 | Reply
Îmi place mult: „ADN-ul limbii române”!

Diodor January 15, 2017 at 14:53 | # | Reply
Ambasadorul britanic Paul Brummell celebrează Ziua Culturii Naționale, recitând un fragment din Scrisoarea I, de Mihai Eminescu!!

Profa January 16, 2017 at 08:49 | Reply
Senzațional! Ambasadorul a ales unul dintre cele mai profunde fragmente filozofice din lirica eminesciană, de unde deduc că și el este foarte inteligent. De asemenea, înseamnă că poezia lui Eminescu poate fi, totuși, tradusă fidel și în limba engleză.
Mulțumesc pentru fidelitate și prietenie, Diodor!

Diodor January 16, 2017 at 13:35 | Reply
Și eu am rămas profund impresionat de alegerea fragmentului eminescian, pe care îl consider, încă, neegalat în lirica românească. E de-a dreptul emoționant să vezi că lucrul acesta vine din partea unui străin!!
Și eu vă mulțumesc pentru generozitatea de a găzdui acest blog necomercial!
Semper fidelis!

Diodor January 15, 2017 at 15:12 | # | Reply
***
De Ziua Culturii Naționale, diplomații Ambasadei Franței ne oferă un cadou amuzant: un fragment din celebra poezie „Iarna pe uliță”, de George Coșbuc.

Profa January 16, 2017 at 08:30 | Reply
Foarte amuzant cadoul lor!!

Profa zice că îi place „ADN-ul limbii române”. Îl găsim pe 15 ianuarie 2015

„EMINESCU, ADN-ul LIMBII ROMÂNE”
By Profa on January 15th, 2015 at 08:27

MIHAI EMINESCU: 15 IANUARIE 1850 – 15 IUNIE 1889
DIODOR A SCRIS UN IMPRESIONANT OMAGIU ADUS LIMBII ROMÂNE:
„În fiecare an, în a cincisprezecea zi a lui Gerar, Cultura Română își pune veșmintele cele mai alese și preschimbă acea zi, oricare ar fi ea, într-o duminică. Este ziua ei, adică a noastră, a celor ce vorbesc și simt românește, oriunde s-ar afla!
Considerată de unii drept o cultură minoră, mai ales din cauza anonimatului în care s-a manifestat, în lipsa unei promovări susținute, ea nu a fost lipsită de personalități strălucite. Fie că sunt din literatură, din muzică, din teatru sau film, din sculptură, pictură ori arhitectură, din filozofie ori sociologie, au marele merit de a ne fi înnobilat spiritual și de a fi dus Cultura Naţională mai departe de graniţele ţării. Iar pentru asta îi sărbătorim pe toţi la 15 ianuarie, în fiecare an.
Dar de ce la această dată și nu la alta? Foarte simplu: pentru că ea marchează ziua de naștere a celui mai iubit și cunoscut fiu al acestui neam, irepetabilul Mihai Eminescu.
Genialul poet a primit de-a lungul vremii tot evantaiul de epitete, de la cele mai elogioase, până la cele mai mocirloase, acestea din urmă venind mai ales din partea unor contemporani ai noștri, posesori de caractere jenante, care cred că în felul acesta pot să i se cocoațe pe soclu. El însă nu poate fi nici măcar clintit, pentru că a înălțat poezia la altitudini amețitoare, la care invidia se asfixiază, lăsând locul doar unei admirații nemărginite:
[…]
«La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii…
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii…
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.
Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;»
[…]
( Scrisoarea I – 1881, 1 februarie)
Fără EL, am fi fost ALȚII, pentru că EL este, de fapt, AND-ul limbii române!
Să ne bucurăm, așadar!”
EMINESCU SE GĂSEŞTE ÎN FIECARE CELULĂ A ROMÂNULUI ŞI ESTE PRIMORDIAL PENTRU IDENTITATEA NEAMULUI ROMÂNESC, DE LA „HOMO SAPIENS” LA OMUL CONTEMPORAN. DE ACEEA, ADAUG UN FRAGMENT DIN ALTĂ „SCRISOARE”:
[…]
„Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu între-ai noştri vreun falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, cari joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
[…]
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Şi apoi în Sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
[…]
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”
(Mihai Eminescu, „Scrisoarea III”)

Comentariu lui :
Diodor January 15, 2015 at 16:51 | # | Reply
* * * * * * * * * * * * *
Cultura Română face parte din splendida cultură europeană, unde, iată!, chiar și o banală listă de prețuri, dintr-o micuță cafenea francofonă, poate fi înnobilată cu umor. Sunt convins că și lui Eminescu i-ar fi plăcut s-o citească:
Un café! – 4 euro
Un café, s’il vous plaît! – 2 euro
Bonjour, un café, s’il vous plaît! – 1 euro
P.S.
Cei care nu au la îndemână o carte cu poezii de Mihai Eminescu ori au probleme cu vederea, pot intra în atmosfera eminesciană, însoțiți de minunata voce a lui Adrian Pintea:

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
Şi cel din urmă (dintâi), articolul ăl proaspăt, din 2018,
LA 15 IANUARIE 1850 S-A NĂSCUT MIHAI EMINESCU – SIMBOLUL SPIRITULUI ROMÂNESC
By Profa on January 15th, 2018 at 17:30

DESPRE TEORIA METEMPSIHOZEI ÎN NUVELA „SĂRMANUL DIONIS” DE MIHAI EMINESCU
«Pasionat de lectura cărţilor de astrologie, Dionis le împrumută de la anticarul Riven. În vis, Dionis deschide cartea de astrologie, face un semn magic şi se trezeşte într-un alt veac, în vremea lui Alexandru cel Bun, sub înfăţişarea călugărului Dan, discipol al dascălului Ruben, profesor la seminarul din Socola. Călugărul Dan are revelaţia de a fi trăit în viitor, sub numele Dionis şi îi mărturiseşte maestrului său, Ruben, straniul sentiment (anamneză). Acesta îl îndeamnă să-şi continue experienţa, prilej cu care Eminescu formulează TEORIA METEMPSIHOZEI (reîncarnarea), prin intermediul lui Ruben: „în şir, poţi să te pui în viaţa tuturor inşilor care au pricinuit fiinţa ta şi a tuturor a căror fiinţă ai pricinuit-o tu. […] Omul are-n el numai şir, fiinţa altor oameni viitori şi trecuţi […] numai că moartea îl face să uite că a mai trăit”.
Ruben îl împinge pe Dionis în păcat, încurajându-l să afle Taina Creaţiei şi, implicit, „cuvintele lui Dumnezeu pe care El le-a rostit la Facerea lumei.”
În vis, Maria și Dionis ajung la „o poartă închisă”, pe care se află un triunghi sacru, având în centru „un ochi de foc”, deasupra căruia stă scris „un proverb cu literele strâmbe ale întunecatei Arabii. Era doma (casa) lui Dumnezeu. Proverbul, o enigmă chiar pentru îngeri”. Dan caută cu febrilitate în cartea lui Zoroastru magia care să-i permită descifrarea proverbului, căci aflarea cuvintelor divine ar fi însemnat atingerea absolutului în cunoaştere: „aş voi să văd pe Dumnezeu”, dar replica îngerilor vine tăios: „DACĂ NU-L AI ÎN TINE, NU EXISTĂ PENTRU TINE ȘI ÎN ZADAR ÎL CAUȚI”!
Atingerea absolutului nu se împlineşte, întrucât, în entuziasmul şi extazul momentului, tânărul consideră că poate controla Universul şi gândeşte într-un mod nefericit: „Oare fără s-o ştiu nu sunt eu însumi Dumne….“. Acest gând profanator, că el ar putea fi Dumnezeu, simbol al puterii absolute, îl prăbuşeşte cu brutalitate în abis, Dionis fiind aspru pedepsit prin revenirea la condiţia de muritor, sugerând că limitele obiective ale gândirii umane nu pot fi depăşite, deoarece nici omul şi nici îngerii nu au acces la tainele Creaţiei: „Nefericite, ce ai îndrăznit a cugeta?”.
În finalul nuvelei, revine ideea filozofică exprimată de Eminescu şi în „Glossă”, și anume LUMEA VĂZUTĂ CA TEATRU, în care oamenii sunt actori pe scena vieţii şi interpretează roluri predestinate: „Nu cumva îndărătul culiselor vieţei e un regizor, a cărui existenţă n-o putem explica? […] Nu sunt aceeaşi actorii, deşi piesele sunt altele?”. Ideea este preluată de la Schopenhauer şi este exprimată cu aproape aceleaşi cuvinte ale filozofului german: „Voinţa universală e regizorul care mişcă în spatele culiselor vieţii pe toţi muritorii, ca pe scena unui teatru” (Schopenhauer).»
(„PROZA” – Prof. Mariana Badea)

Aici Diodor n-a mai scris că nu a avut când.
Spor la comentarii(pe mariana-badea.ro)!