CD
1.340 aprobate
denitsoc@gmail.com
149.102.242.213
Exista si ipoteze, chiar daca indraznete. care ne provoaca si elaborarea lor in teorii posibile este tentanta. Este un exercitiu intelectual ce nu trebuie sa ni-l refuzam atunci cand este facut fara rele intentii care sa aduca atingerea unor valori de cultura, traditie sau religie.
DE LA CARE RÂM?
De DC
Simpla observație a lui Grigore Ureche că „de la Râm ne tragem“, are o nouă miză istorică dacă putem găsi raspunsul exact la locatia Râm-ului.
Imperiul Bizantin a fost continuarea Imperiului Roman în teritoriile sale de est și de sud după căderea părții de vest a imperiului sub triburile germanice. Bizantinii erau oameni vorbitori de greacă care vorbeau mai multe dialecte din greaca koine, inclusiv atic, ionic, eolic și Doric, dar ei au folosit și latina ca limbă oficială.
Bizanțul a fost o colonie greacă antică și o stație de tranzit in comertul eur-asian, care a devenit în cele din urmă capitala Imperiului Bizantin, Constantinopol.
Imperiul Bizantin este cunoscut pentru păstrarea civilizației clasice mai mult decât orice altă cultură antică. Acest lucru a dus la o formă unică de artă și arhitectură care a influențat culturile europene de mai târziu. Bibliotecile Bizntiului au adapostit majoritate relivelor arhivare ale lumii antice si au sfarsit prin a fi incendiate de civilizatii cruciati occidental.
Multe aspecte ale vieții de zi cu zi în Imperiul Bizantin sunt încă practicate astăzi, cu unele modificări minore. De exemplu, Imperiul Bizantin este bine cunoscut pentru utilizarea ceasurilor cu apă care erau comune în case și clădiri publice.
Imperiul Bizantin a fost unul dintre cele mai mari imperii din istorie, a durat din 395 d.Hr. până în 1204, când a fost cucerit de cruciați.
Deci cruciada stipendiată de bankerii venetieni de pe insulita Rialto a avut in secret menirea de a detrona Bizantul din pozitia sa glorioasă de capitală a Imperiului Roman.
La început vasali ai imperiului, venețienii au devenit aliații acestora și i-au ajutat pe bizantini în luptele contra normanzilor, deoarece voiau să-și impună supremația în Adriatica. Alexios I Comnen a încheiat tratate comerciale cu venețienii, dar urmașii săi au dus o politică anti-italiană, fapt ce a dus la războaiele bizantino-venețiene 1125-1126 între dogele Domenico Michiel și împăratul Ioan al II-lea Comnen, culminând cu arestarea în 1171 a tuturor negustorilor venețieni de pe cuprinsul Imperiului de către Manuel I.
În deceniul următor a avut loc masacrul asupra latinilor din Constantinopol, fapt care a provocat resentimente antibizantine în Europa Occidentală. Masacrul latinilor a fost un masacru pe scară largă al locuitorilor romano-catolici, numiți „latini” din Constantinopol, de către ortodocșii răsăriteni, populația orașului, în aprilie 1182.
Romano-catolicii din Constantinopol la acea vreme dominau comerțul maritim și sectorul financiar al orașului, sufocand si eliminand comertul local. Deși nu sunt disponibile cifre precise, cea mai mare parte a comunității latine, este estimată la 60.000 la acea vreme de Eustathius al Tesalonicului, a fost distrusă sau forțată să fugă, comunitățile venetiene, genoveze și pisane au fost devastate, iar aproximativ 4.000 de supraviețuitori au fost vânduți ca sclavi sultanatului turc de la RÛM.
Sultanatul Rûm a fost un stat musulman sunit din punct de vedere cultural turco-persan, înființat peste teritoriile și popoarele bizantine cucerite – Rûm, din Anatolia de către turcii selgiucizi după intrarea lor în Anatolia după bătălia de la Manzikert la 1071.
Numele Rûm a fost un sinonim pentru Imperiul Roman de Răsărit medieval și pentru popoarele sale, așa cum rămâne în limba turcă modernă. Numele provine din aramaic (rhπmÈ) și parth (frwm) nume pentru Roma antică, ea însăși, în cele din urmă, un împrumut din greacă Ῥωμαῖοι (Romaioi).
Sultanatul Rûm s-a separat de Marele Imperiu Seljuk sub Suleiman ibn Qutalmish în 1077, la doar șase ani după ce provinciile bizantine din Anatolia centrală au fost cucerite în bătălia de la Manzikert (1071). Și-a avut capitala mai întâi la Niceea și apoi la Iconium. Sultanii selgiucizi au suportat greul cruciadelor și, în cele din urmă, au cedat invaziei mongole în bătălia de la Köse Dağ din 1243.
Pentru restul secolului al XIII-lea, selgiucizii au acționat ca vasali ai Ilkhanatului. Puterea lor s-a dezintegrat în a doua jumătate a secolului al XIII-lea si a lăsat în urmă mulți mici beylici anatolieni, printre care pe cel al dinastiei otomane, care în cele din urmă a cucerit restul și a reunit Anatolia pentru a deveni Imperiul Otoman.
Masacrul a înrăutățit și mai mult relațiile și a crescut dușmănia dintre bisericile creștine occidentale și răsăritene și a urmat o succesiune de ostilități între cele două biserici.
Tot mai incomodați de bizantini în comerțul cu Orientul, venețienii s-au angajat în cruciada a IV-a și au anexat toate insulele din Egee și o mare influență asupra statelor latine nou formate.
Theobald a fost ales conducătorul cruciadei, dar a murit în mai 1201 și a fost înlocuit de un conte italian, Bonifaciu de Montferrat. Bonifaciu și ceilalți lideri au trimis împuterniciți la Veneția și Genova pentru negocierea unor contracte pentru transportarea cruciaților în Egipt.
Genova nu a fost interesată, dar Veneția a fost de acord să transporte 33.500 de cruciați, un număr neobișnuit de mare pentru acele vremuri. Această înțelegere presupunea un an de zile de pregătiri din partea Veneției, care trebuia să construiască numeroase corăbii și să pregătească marinarii care să le conducă, toate activitățile comerciale ale orașului trebuind să fie încetinite.
Armata cruciată era estimată la 4.500 cavaleri cu 4.500 de cai, 9.000 scutieri și 20.000 infanteriști. Bankerii venetieni au dovedit incă de pe atunci că stiu cum să profite de război si că investitia in război este poate cea mai avantajoasă.
Într-o combinație bizară de constrângeri financiare și ambiții comerciale venețiene, ținta a ajuns să fie Constantinopolul, capitala Imperiului Bizantin și cel mai mare oraș creștin din lume.
Cucerit la 12 aprilie 1204 d.Hr., Constantinopolul a fost deposedat de bogățiile, relicvele și operele de artă, iar Imperiul Bizantin a fost împărțit între Veneția și aliații săi. Cea de-a patra cruciada și-a câștigat astfel reputația infamă de cea mai cinică și cea mai profitabilă dintre toate cruciadele. rivalitatea istorică dintre papi și împărați și ambiția în creștere a statelor occidentale de a smulge din Bizanț rămășițele imperiului său au fost alimentate de eșecurile cruciadelor în asigurarea permanentă a Țării Sfinte pentru creștinătate.
În octombrie 1202 d.Hr., armata era în sfârșit gata să plece de la Veneția către Egipt – văzută ca partea slaba a inamicului – sau cel puțin, acesta era planul inițial. Venețienii, fiind comercianții rapaci cum ii stim, au insistat ca cele 240 de nave ale lor să fie plătite, dar cruciații nu au putut face față uimitorului preț cerut de 85.000 de mărci de argint, dublu față de venitul anual al Franței la acea vreme.
În consecință, s-a încheiat o înțelegere ca, în schimbul trecerii, cruciații să se oprească la Zara, pe coasta dalmată, și să o recucerească pentru italieni, orașul dezertând recent la unguri. Venețienii aveau să furnizeze, de asemenea, 50 de nave de război pentru Cruciadă pe cheltuiala lor și să primească jumătate din orice teritoriu cucerit.
Papa nu a fost încântat să audă vestea că cetatea Zara crestină a fost cucerită la 24 noiembrie 1202 d.Hr. și i-a excomunicat prompt pe cruciați și pe venețieni. Interdicția a fost mai târziu ridicată pentru primii, altfel nu le-ar fi fost de mare folos ca cruciați. De asemenea, este adevărat că mulți dintre liderii cruciați, în special Simon de Montfort, refuzaseră de fapt să atace Zara și un număr semnificativ de oameni părăsiseră chiar cruciada din cauza acestei probleme.
Istoricii continuă să dezbată motivul exact pentru care cruciații s-au întors apoi asupra Constantinopolului în loc de Ierusalim, dar un ingredient crucial în amestecul supărător de suspiciuni reciproce dintre puterile occidentale și Bizanț a fost Republica Veneția și un om al ei, Dogele Enrico. Dandolo (1192-1205 CE). Intenționat să câștige dominația venețiană a comerțului în est, Dandolo și-a amintit de expulzarea sa nedemnă din Constantinopol, când slujea acolo ca ambasador.
Aceasta părea o oportunitate bună de a instala un nou împărat prietenos, pe Alexios al IV-lea Angelos (r. 1203-1204 d.Hr.), al cărui tată Isaac al II-lea Angelos fusese destituit din funcția de împărat cu șapte ani mai devreme si cerea de ceva vreme sprijin occidental. Acest lucru ar fi permis Veneției să ajungă cu câțiva pași înaintea rivalilor comerciali, Pisa și Genova, în acapararea pieței comerciale din cadrul Imperiului Bizantin.
S-ar putea, deci, să fi fost scopul lui Dandolo și al cruciaților să treacă prin Constantinopol, să pună un nou împărat pe tron și apoi să continue la Ierusalim cu corăbiile aprovizionate și cuferele umplute. Având în vedere insă istoria recentă a revizuirilor și preluărilor din Bizanț, aceasta a fost probabil o viziune destul de simplificată si tendentioasă a posibilelor evenimente. Cu siguranță, lucrurile s-au dovedit a fi mult mai dificile pentru toți cei implicați si un raspuns clar la problema determinării ca cruciada să-si schimbe obiectivul de la Ierusalim la Constantinopol tot nu aven incă, dar il putem cu usurință bănui..
Dupa cucerirea Constantinopolelui in 1453 si restul imperiului Roman-Bizantin din partea europeana prin extindere a capatat denumirea de Rûm sau Rumelia care în acest context înseamnă „roman”, ėli înseamnă „pământ”, iar Rumelia (turcă otomană: روم ايلى, Rūm-ėli; turcă: Rumeli) înseamnă „Țara romanilor” – în turcă otomană.
Rûm la epoca medievală era un termen general care definea crestinismul orthodox, cultura romana a Bizantului, indifferent de limba care se vorbea.
Este imposibil ca Grigore Ureche sa nu fi fost si el impresionat de prestigiul si de renumele fastului imperial bizntin ce se desfasura in mijlocul unei arhitecturi fara egal si impregnat de o cultura multidisciplinara si in mai multe limbi ale vastului Imperiu. Sa nu uitam ca Biserica Ortodoxa Romana la vremea lui Ureche, dupa 1600 era inca dominata de biserica bizantina si intreaga literature religioasa cat si desfasurarea slujbelor era in limba slavona.
Pe de alta parte faptul ca a crescut in Polonia si Lithuania si a studiat la colegiul Jesuit din Lvov si a fost in contact cu cultura occidentala si cu autoritatile catolice ce difuzau prin orice mijloace maretia in renastere a Romei este greu de spus la cara RAM se referea el cand spunea: „de la Râm ne tragem“.
Sa speram ca noul revisionism istoric investigativ va fi capabil sa descopere multe documente ce ne-au fost ascunse sa sa se dovedeasca concret multele dileme si mistere care inca ne inconjoara si ne provoaca.
Acest CD de 340 aprobate foloseste aceste studii ce sunt evidentiate in aceasta prezentare, pentru a releva faptul ca Imperiul Bizantin odinioara cunoscut, au inceput cu imparatul Ram. Acest CD contine muzica de pe traseele comerciale ale Imperiului Bizantin, aducand in fata publicului audientele de diferite traditii, letopisete, adunari, poezii si comentarii din acest Imparat. Artistii au cantat si interpretat piese muzicale diniver si canta muzica care face trimitere la adevaratul cult de frumoasa mostenire lasata de Imperiul Bizantin si imparatul Ram.
Râm era echivalent cu Roma doar pentru nişte istorici fără iniţiere. „Cine erau râmlenii cei vechi”, locuitori străvechi ai cetăţii lui Ram, ştia Antichitatea şi poate romanii chiar au dorit să se identifice cu ei, când au dat numele cetăţii lor Roma. Însă originile lui Ram ţinea de teritoriul geto-dacilor, ei fiind urmaşi direcţi ai acestor eroi legendari Ram şi Ur, numiţi mai târziu Raman şi Uran.
https://biransblogblog.wordpress.com/contact/numerele-sacre-stiinta-semnelor-si-antichitatea-pecetile-divine-etaloane-geto-dacii-creatie-sistem-solar-mila-romana-cotul-sacru-stadia-atlantilor/despre-ram-ramleni-si-misterul-zeilor-primordiali/
Ideea cu romanizarea dacilor este falsă, pentru că din punct de vedere cultural nu prea aveau ce lua dacii de la romani. Ei nu au luat nimic nici din portul roman, nici din stilul lor de construcţii, construcţii care după alungarea romanilor (chipurile, retragerea aureliană) au fost distruse complet de daci, de mult ce le „admirau”.
Priviţi statuile de daci furate din Dacia, care mai există răspândite în întreaga lume, şi examinaţi cu atenţie încălţările lor. Cred că cele mai tari case de modă ar avea ce învăţa de la cismarii dacilor. Comparaţi cu sandalele cu talpă de lemn ale romanilor şi deduceţi singuri unde era civilizaţia, la romani sau la daci?
https://historia.ro/sectiune/general/de-ce-atatea-statui-de-barbari-daci-in-inima-572175.html
https://statuidedaci.ro/ro/italia/florenta#gallerya4943a2114-2
O altă gogoriţă a istoricilor de prin academii este aceea de a considera aceste statui de daci ca fiind ale unor nobili. Total greşit!
Statuile aparţineau unor iniţiaţi daci în tainele ştiinţei, matematicii, medicinei, filosofiei. De aceea au fost preţuite şi păstrate.
Însă tot de aceea au fost distruse cărţile care vorbeau despre daci şi ştiinţa lor. Ca să nu se mai ştie cât de sus era cunoaşterea dacilor în raport cu Roma sau Grecia.
Apoi o civilizaţie se distinge prin precizia calendarului folosit la măsurarea timpului şi prin etaloanele de măsură pe care le aveau. Şi descoperim că dacii au fost singura seminţie care ţinea evidenţa anilor în calendare circulare performante, proiectate după planul Marii Piramide egiptene. Ba mai aveau şi un astrolab, numit greşit Soare de Andezit, de nişte arheologi cu multă imaginaţie, dar orientată spre fantezie.
Cercul pe care erau plasate piesele „T” a fost trasat foarte precis, astfel încât, arcul solar marcat pe circumferinţa sa să măsoare fix 6 coţi piramidali. Aşa ceva nu era posibil dacă dacii nu ar fi cunoscut numărul π cu cel puţin 4 zecimale exacte. Este necesar un revizionism istoric, căci este foarte probabil că ştiinţa matematicii a migrat de la geto-daci spre greci şi nu invers. Pot demonstra că stadia grecilor era definită în cadrul unui sanctuar circular, cum este cel mare de la Sarmisegetuza. Ori, dacă grecii nu aveau tradiţia unor asemenea sanctuare, atunci stadia grecească provine din Dacia şi tot sistemul de etaloane al lor se bazează pe această măsură.
La fel se întâmplă cu „piciorul sfânt” dacic regăsit şi la sumerieni. Fără un calendar de tip circular, cum este cel dacic, acest etalon nu putea fi definit. Şi dacă în Sumer nu existau asemenea construcţii, atunci de unde aveau ei piciorul sfânt? Mai mult decât atât, valoarea sa depindea de coordonatele geografice ale locului şi valoarea sa nu putea fi de 0,3249 m decât la Sarmisegetuza.
Etalonul este regăsit şi spre modernitate la francezi, ceea ce dovedeşte că ei au rădăcini geto-dace. Poate de aceea a fost foarte preţuit de Napoleon Bonaparte, care s-a opus trecerii la Sistemul Metric, păstrând în uz piciorul sfânt circa 20 de ani după definirea Metrului Etalon de la Paris.
Romanii, de „civilizaţi” ce erau, nu au avut un sistem de măsură riguros, dar au folosit un picior sfânt decalibrat de 0,32 m. Odată cu cucerirea Greciei (146 î. Hr.) învăţaţii Romei s-au dus glonţ la Templul Hekatompedon şi au preluat măsura laturii sale, care avea 29,57 m şi grecii o numeau pletră. A suta parte din ea au numit-o pes (picior) şi în baza lui au definit un întreg sistem de măsuri, cum a fost şi pasul roman de 1,478 m echivalent cu 5 pes. Dar nici grecii şi nici romanii nu ştiau că măsura pletrei era o zecime din dublul înălţimii Piramidei-Keops. De aici adiacenţa dintre etaloanele romane şi cele dacice pentru că şi dacii aveau definit un pas de 1,478 m, ca 1/10 din raza sanctuarului Mare Rotund, care la rândul lui avea raza 1/10 din înălţimea Piramidei.
Dar nu a existat nici o seminţie pe pământ care să posede întreg arsenalul de etaloane de măsură al piramidelor egiptene, în afară de geto-daci. Şi atunci vă mai miraţi că romanii şi întreg occidentul venerau statuile învăţaţilor daci?
Pe scena istoriei Roma, Bizanţul, America ori Rusia au fost/sunt doar pâlpâiri efemere de civilizaţie. Din când în când istoria se scutură de mincini şi în viitor nu pătrunde decât Adevărul şi Valoarea. Şi dacă noi, românii, suntem aici de cel puţin 7 milenii, atunci trebuie să existe multă valoare în fondul nostru cultural străbun şi putem spera să ieşim învingători şi din învălmăşeala modernisto-satanistă, care vine cu pretenţii hegemonice şi optuze pe o planetă devenită tot mai neîncăpătoare.
Am zis.
db.
Graiul neamului
de George Coşbuc
Fie-a voastră-ntreagă ţară,
Şi de cereţi, vă mai dăm,
Numai daţi-ne voi graiul
Neamului şi se sculară
Să ne vremuiască traiul
Câţi duşmani aveam pe lume!
Graiul ni-l cereau anume,
Să-l lăsăm!
Dar nestrămutaţi strămoşii
Tot cu arma-n mâini au stat:
Au văzut şi munţi de oase,
Şi de sânge râuri roşii,
Dar din ţara lor nu-i scoase
Nici potop şi nici furtună.
Graiul lor de voie bună
Nu l-au dat!
Astăzi stăm şi noi la pândă,
Graiul vechi să-l apărăm;
Dar pe-ascuns duşmanii cată
Să ni-l fure, să ni-l vândă.
Dacă-n vreme tulburată
Nu ne-am dat noi graiul ţării,
Azi, în ziua deşteptării,
Cum să-l dăm?
Repezi trec cu vifor anii,
Ispitind puterea ta,
Neam român! Cu ură mare
Vor căta mereu duşmanii
Graiului român pierzare;
Dar să piară ei cu toţii:
Nu l-am dat, şi nici nepoţii
Nu-l vor da!
Ureche era Jesuit a falsificat istoria sa uitam ca sintem un popor liber nu inrobit.
ATACMS – CEA ULTIMA PILULA AMERICANĂ PENTRU UCRAINA
De Scott Ritter
Ucraina a cerut ca ATACMS, o rachetă ghidată cu combustibil solid cu o rază de acțiune de 300 de kilometri, să fie inclusă pe lista de arme de care Ucraina a pretins că are nevoie pentru a executa cu succes atât de-aclamata sa „contraofensivă”. Acum, odată cu „contraofensiva”, care este în desfășurare de mai bine de trei luni, zbârnaind în gol in fața unei apărări rusești care se dovedeste mai capabilă decât credeau inițial planificatorii militari NATO care i-au ajutat pe ucraineni să o creeze, secretarul de stat al SUA. Antony Blinken, a anunțat brusc că administrația Biden se gândește să inverseze cursul în problema furnizării Ucrainei cu ATACMS.
Nu s-a spus în ce măsură administrația Biden a abordat problema unui al treilea război mondial cu Rusia și dacă ATACMS era încă considerat a fi un declanșator probabil pentru inițierea acestuia.
O teorie care se îndreaptă spre Washington, DC, este că administrația Biden, după decizii succesive de achiziție de arme (HIMARS, M-1 Abrams și F-16) părea să depășească așa-numitele „linii roșii” rusești fără a genera reacții apreciabile a Rusiei. Ei cred că rușii ar permite, de asemenea, introducerea ATACMS să aibă loc fără a provoca o criză asemănătoare unui al treilea război mondial.
Analiza de bază a acestei evaluări mizează că președintele rus Vladimir Putin blufează când vine vorba de așa-numitele „linii roșii” și că SUA pot furniza Ucrainei armele de care are nevoie pentru a urmări cu succes contraofensiva sa blocată.
Există două probleme majore cu această evaluare. În primul rând, face anumite presupuneri despre așa-numitele „linii roșii” ale Rusiei și despre consecințele care s-ar acumula asupra Ucrainei și a partenerilor săi occidentali dacă aceste linii ar fi depășite. Până în prezent, Rusia a articulat doar două „linii roșii” definitive când vine vorba de operațiunea militară specială împotriva Ucrainei în curs.
Prima este implicarea directă a forțelor SUA și/sau NATO în conflict, fie prin punerea cizmelor pe teren în Ucraina, fie intervenind în Belarus. A doua a fost orice situație militară care amenința supraviețuirea existențială a națiunii ruse.
În ambele circumstanțe, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a decretat că Rusia va folosi toate mijloacele pe care le are la dispoziție pentru a răspunde amenințării, inclusiv armele nucleare.
În al doilea rând, se presupune că ATACMS este o tehnologie care schimbă jocul a cărei prezență pe câmpul de luptă va avea un impact semnificativ și grăitor asupra capacității forțelor armate ucrainene de a prevala în lupta împotriva dușmanilor lor din Rusia. ATACMS este un sistem vechi de 50 de ani, pe care armata americană a încetat să-l cumpere în 2007. În timp ce ATACMS a fost beneficiarul unui program de prelungire a duratei de viață, conceput pentru a împiedica eșecul rachetei odată lansată din cauza bătrâneții, rămâne un system în vârstă cu capacități limitate.
Dacă este angajat de Ucraina, ATACMS va fi vizat de armele antirachetă rusești care vor intercepta racheta înainte de a-și atinge ținta și vor bloca sistemele de ghidare folosind capabilități de război electronic considerate a fi printre cele mai eficiente din lume.
Nu există nicio îndoială că o rachetă ATACMS este capabilă să provoace daune și daune considerabile oricărei ținte pe care o poate lovi. Dar realitatea este că majoritatea rachetelor ATACMS vor fi doborâte înainte de a-și atinge ținta, un fapt de care planificatorii militari din Pentagon sunt prea conștienți.
Pe scurt, ATACMS este antiteza unei arme „magice” menite să întărească capacitatea militară ucraineană. Este, ca orice sistem de arme american care l-a precedat, o pastilă otrăvitoare, sortită să distrugă pe toți cei care o consumă.
Problema la îndemână nu este slăbiciunea sau lipsa de forță a Rusiei, ci mai degrabă labilitatea americană care, atunci când este combinată cu o strategie care a fost întotdeauna de a provoca un rău maxim Rusiei, cu cel mai mic risc pentru SUA atunci când vine vorba. victimelor americane și ale NATO.
Pe scurt, deciziile luate de Statele Unite cu privire la furnizarea de echipamente militare au fost făcute cu un puternic aspect politic intern, determinat de presiunile acumulate din interiorul establishment-ului american care este generată de „nevoile” ucrainene care sunt dictate mai mult de nevoia să-și liniștească stăpânii occidentali decât să genereze capacitatea de câștigare a războiului.
ATACMS, precum HIMARS, M-1 și F-16, sunt pur și simplu echivalentul bomboanelor răspândite deasupra cornetului de înghețată ca să fie linse, ăsta este sprijinul militar al SUA pentru Ucraina.
Lipsesc din această ecuație sutele de mii de bărbați ucraineni care au fost mutilați și uciși din cauza acestei posturi labile americane și milioanele de vieți ucrainene care au fost strămutate și perturbate din cauza unei strategii americane care încearcă să facă rău Rusiei, până la ultimul ucrainean.”
Politicienii și experții americani se bucură de faptul că politica SUA a fost un succes, având în vedere numărul victimelor rusești care au fost provocate doar prin cheltuirea banilor. Dar nimeni nu vorbește despre morții ucraineni, răniții ucraineni, victimele ucrainene, pentru că în SUA și Europa, poporul ucrainean pur și simplu nu contează. Sunt resurse care trebuie cheltuite la fel de casual ca dolarii și euro alocați de așa-zișii reprezentanți principiali ai democrației occidentale.
Posibila furnizare a ATACMS Ucrainei este doar cea mai recentă manifestare a inumanității când vine vorba de măcelul slavilor – ucraineni și ruși deopotrivă – într-un conflict conceput, facilitat și susținut de așa-numitul Occident Colectiv.
Sursa: https://t.me/geopolitics_live/5218
Traducerea CD