Colegul nostru DACICUS ne propune un text despre MAHATMA GANDHI, veritabil ostaș neînfricat al încrederii în bine, în partea frumoasă a ființei umane. Din textul de pe blog am selectat „principiile” pe care ni le propune marele indian, adică de ce trebuie să ne ferim, ce practici urîțesc ființa aleasă a omului:
„Politica fără principii, plăcerea fără angajament, bogăţia fără muncă, înţelepciunea fără caracter, afacerile fără de morală, ştiinţa fără umanitate şi rugăciunea fără caritate.”
În mod deosebit ne privește ultimul principiu: RUGĂCIUNEA FĂRĂ CARITATE!… Ne rugăm fiecare, clipă de clipă, la Dumnezeu, să ne ajute, să ne apere… Dar suntem noi gata să ajutăm, să protejăm pe altul? Arătăm altora MILA pe care noi o așteptăm de la Dumnezeu?!…
MILA… Un cuvînt care lipsește din sufletul multora… Odată am auzit-o pe maică-mea făcând acest comentariu pe marginea unei întâmplări din familie: MILA ESTE MAI PUTERNICĂ DECÂT DRAGOSTEA…
MILA… Adică CARITATEA de care vorbește Gandhi… Fie-i amintirea binecuvîntată.
ion coja
Io credeam că-i „poiana lui Iocan”. (am scris de două ori, dar n-a trecut, că Ghandi a fost homosexual/bulangiu)
Legionarismul lui Gandhi
Intr-un episod anterior am vazut cum presedintele Venezuelei Chavez, impreuna cu populatia din capitalai tarii, a reusit sa infranga complotul international cu fire care duceau spre SUA, CIA si Oculta Mondiala. Aceasta performanta a fost realizata datorita unei organizari a populatiei in „Cluburi Bolivar”, foarte asemanatoare cu cuiburile legionare si datorita comportarii demne a lui Chavez, care nu a semnat actul de demisie, intample-se ce s-o intampla. El insusi, nationalist convins, apropiat de popor si care a blocat prin noua constitutie exploatarea bogatiilor tarii in interes strain, a avut o comportare conforma cu doctrina legionara, ceea ce si explica succesele obtinute in revolutia pe care a pornit-o, sustinut de toata suflarea tarii.
Azi vom dovedi ca nici Gandhi n-a avut o conceptie diferita de cea legionara, ceea ce i-a asigurat succesul in tot ce a intreprins. De fapt viata lui, dupa ce a devenit Om Ales, se aseamana mult cu a lui Corneliu Codreanu. Si el a fost martir, ucis cu trei gloante de revolver de un extremist. Noi ne vom ocupa astazi insa doar de trei actiuni a lui Gandhi, duse toate in cel mai curat spirit legionar.
Conflictul din 1930
Anul 1929 si 1930 au fost in India ani plini de violente intre englezi si indieni. Multi politicieni indieni se gandeau deja la un razboi de independenta, dar Gandhi a refuzat sa li se alature, fiindca presupunea apelul la violenta. Atunci a inceput Gandhi sa se gandeasca la o actiune pacifista, care sa arate englezilor ca nu mai pot face in India tot ce le trece prin cap. Planul lui avea ca punct central nesupunerea civila si inainte de a trece la fapte, i-a scris guvernatorului englez, Lord Irwin o scrisoare, in care ii descria amanuntit tot ce avea el de gand sa intreprinda. (Conceptul legionar de a nu fi misel, este dus de Gandhi pana la ultmele consecinte. El nu a acceptat niciodata sa se abata de la adevar si de la lega onoarei, amandoua atat de reprezentative in doctrina legionara). Dar ce avea Mahatma de gand sa faca?
India nu are probabil zacaminte de sare, pentru ca indienii isi obtineau sarea prin evaporarea apei de mare. Lacomia englezeasca insa a impus o lege, prin care acest drept de mii de ani a fost interzis. Englezii au mandatat magazine speciale care aveau dreptul sa vanda sare, la preturi extrem de ridicate. Astfel voiau englezii sa stoarca pe bietii indieni si mai mult. Gandhi a anuntat ca va organiza un mars la tarmul oceanului, unde in mod simbolic va obtine sare intr-o tigaie, dand astfel semnalul nesupunerii civile si luptei contra abuzurilor administratiei engleze. Spiritele erau deja incinse in India si toti ochii celor 100 de milioane de indieni erau atintiti asupra lui Gandhi. Marsul are loc intre 12 martie si 6 aprilie 1930. Pornit cu 78 de participanti, alaiul creste pe principiul bulgarelui de zapada, ajungand la malul oceanului un grup de mii de oameni.
Influenta Omului Ales a fost atat de covarsitare, incat 300 de primari din satele strabatute de convoi ce slujeau administratia engleza, si-au dat demisia. Ajuns la tarmul oceanului, Gandhi ia o cratita si obtine un gram de sare, dand semnalul nesupunerii civile. Sute de mii de indieni se pun pe treaba si in cateva zile apare pe piata sare „la liber”, adica scapata de sub controlul englezilor. Politia face arestari in masa, dar nesupunerea continua. Pana si pe acoperisul salii congresului indian din Bombay s-au pus tingiri cu apa de mare la evaporat. Amploarea nesupunerii pornita de Gandhi a coplesit cu totul administratia engleza. Dar protestul este departe de a se fi terminat.
Cu cateva zile inainte de 4 mai 1930, data arestarii sale, Gandhi i-a informat din nou pe Irwin ca are de gand sa organizeze un mars asupra fabricii de sare Dharsana, aflata la vreo 240 de km nord de Bombay. Totusi 2500 de oameni iau parte la acest mars, condus de poeta Sarojni Naidu, care le-a spus participantilor ca le este interzis orice gest de aparare, chiar si a-ti feri capul de loviturile politiei, care desigur va folosi violenta impotriva lor. Corespondentul ziarului United Press, Webb Miller, a fost martor ocular al acestei confruntari. Desi a vazut multe la viata lui, Miller a fost atat de impresionat de acest mars, incat a scris articole cu mare ecou la cititori, despre acest eveniment unic in lume.
In cea mai mare liniste, scrie Miller, grupul de protestatari s-a apropiat de gardul fabricii Dharsana, in spatele careia vegheau politistii. Grupul de protestatari s-a oprit iar din randul lor a pornit un detasament, care in ciuda somatiilor, s-a apropiat de poarta fabricii. Deodata, asupra demonstrantilor se reped politistii, multi dintre ei indieni si incep sa loveasca cu bastoanele capetele demonstrantilor, care n-au facut nici cel mai mic gest de aparare. Zgomotele bastoanelor, zdrobind testele acelor oameni pasnici a fost ingrozitor de suportat. Dar ei inaintau mereu, pana cand cadeau gramada, intr-un lac de sange. Cand n-a mai ramas nici unul in picioare, a pornit un nou grup, decimat si el in acelasi fel, urmat din nou de un alt val, si iar de urmatorul, pana cand in fata fabricii zacea un morman intreg de oameni in agonie.
Acest fapt cu adevarat legendar, a ridicat atat de mult moralul indienilor, incat unii cred ca atunci si-a castigat India din punct de vedere spiritual independenta. Iar englezii, infranti moral, priviti de intrega lume ca niste bestii ordinare, si-au pierdut toata siguranta si avantul de a actiona. Victoria fusese, fara nicio indoiala, de partea lui Gandhi. (Acest spirit de jertfa extraordinar l-am intalnit numai la legionari. Cititi cum s-au comportat legionarii scosi in noapte de 21/22 septembrie 1939 din lagarele de la Vaslui si Miercurea Ciuc pentru a fi executati fara judecata de calaii lui Carol si veti vedea extraordiara asemanare in comportament cu indienii lui Gandhi)
Conflictul textilelor
Inepuizabilul Gandhi a mai dat o lovitura de moarte englezilor, cand si-a sfatuit conationalii sa nu mai poarte haine de import. India producea bumbac, care era dus in Anglia la manufacturile din Manchester, de unde se ntorceau ca panza tesuta sau confectii. Din acea clipa Gandhi petrecea doua ore pe zi la roata de tors, confectionandu-si singur acel sari (un fel de cearsaf in jurul corpului, imbracaminte traditionala indiana, asa cum Capitanul nostru umbla numai in costum national romanesc, cand nu purta zeghea inchisorilor). Urmarea a fost ca toata India i-a urmat exemplul. In cel mai scurt timp industria textila din Anglia a fost pe butuci. Cautand pe internet fotografii cu Gandhi, am gasit cateva care-l aratau langa roata lui de tors.
Aceasta actiune se aseamana mult cu Comertul Legionar infiintat de Codreanu, prin care se urmarea spargerea monopolului evreiesc asupra comertului. Succesele obtinute i-au inspaimantat pe evrei, care, prin influenta lor oculta au obtinut distrugerea acestui comert ce devenise infloritor. Horia Sima descrie exact in memoriile lui cum a fost organizat si cum a functionat Comertul Legionar.
Conferinta de la Londra
Dupa marsul sarii, primul ministru englez Ramsay MacDonald, cat si Lordul Irwin, s-au vazut acoperiti de oprobiul lumii. Mii de scrisori, articole de ziar, emisiuni de radio, vorbeau acum de autonomia Indiei, criticand guvernul englez pentru ineficienta si brutalitate. Politicienii britanici nu mai puteau sa-si scoata nasul in lume. Ca sa scape de presiunea publica, s-au gandit sa organizeze o conferinta, „Round Table” cu delegati indieni si englezi, care sa detensioneze situatia. Dupa multe discutii, la 29 august 1931 Gandhi paraseste Bombay-ul si ajunge la Londra, unde locuieste intre 12 septembrie si 5 decembrie in Kingsley Hall, la un prieten.
Aici, lui Gandhi nu-i prea arde de discutii oficiale. Dimineata facea lungi plimbari prin mahalalele Londrei, care-i aminteau de Bombay. Toti stiau cine este, dupa…cearsaful si slapii ce-i purta. Toti il salutau cu respect, dar cel mai mult il iubeau copii. Toti veneau in jurul lui, numindu-l „Onkle Gandhi”. Unul dintre ei l-a intrebat intr-o zi, starnindu-i hazul, unde si-a pierdut pantalonii. Gandhi era o senzatie, pe care ziarele n-o puteau omite. Nu exista ziar, in care poza lui Gandhi sa nu fie pe prima pagina. Invitat la ceai de regele George V si regina Mary, Gandhi nu i-a dezamagit pe ziaristi, mergand in slapi si sari la … intalnire la palatul Buckingham.
A purtat discutii cu toti politicienii vremii, cu Lord Irwin, David Loyd Geroge, ministru de razboi, Cardinalul de Canterbury, dar si cu Bernard Shaw. Doar Winston Churchil a refuzat sa-l primeasca, fiindca-l enerva fataiala lui Gandhi prin toata Londra si pe culoarele palatului Buckingham in slapi si sari, „ca un fakir”, cum s-a exprimat el odata. Eu cred ca acest om politic deosebit de inteligent, i-a ghicit jocul lui Gandhi, pe care-l durea in cot de discutiile de la „Table Round”. Gandhi urmarea de fapt sa se faca cunoscut si popular, sa atraga simpatiile englezilor, sa le schimbe parerile despre India si indieni, ceea ce i-a reusit pe deplin. El n-a apasat pe pedala independentei, asa cum se temeau politicienii englezi, a fost foarte lejer in discutii, chiar suspect de conciliant. La terminarea discutiilor, diplomatia engleza se felicita chiar pentru succesul obtinut la masa tratativelor.
El, ca om ales, stia deja ce soarta avea sa aiba aceasta intelegere, incheiata pana la urma cu un tratat semnat de ambele parti. Acest tratat n-a intrat niciodata in vigoare, fiind depasit de evenimentele ulterioare. Din aceasta cauza, Gandhi si-a permis de cateva ori sa…adoarma in timpul tratativelor!
Pe timpul sederii la Londra, Scotland Yard-ul i-a pus pe urme, pentru a-i garanta siguranta, doi agenti. Departe de a-l deranja, Gandhi s-a impretenit cu ei, vizitandu-i chiar la ei acasa. Cand a parasit Londra, pentru a pleca la Brindissi, in Italia, de unde urma sa ia vaporul spre tara, i-a uimit pe cei de la Scotland Yard, intreband daca cei doi detectivi nu-l pot insoti pana acolo. Intrebat de ce are dorinta asta atat de…neobisnuita, Gandhi a raspuns ca cei doi fac deja parte din familia lui! Ajuns acasa, avea sa le trimita, ca amintire, cate un ceasornic de buzunar, pe care era gravat textul: „Cu drag, de la M. Ganddhi”.
Ajuns pe data de 28 decembrie 1931 in portul Bombay, unde-l astepta o multime uriasa, cei mai multi cu speranta obtinerii independentei, Mahatma si-a deschis bratele si le-a spus celor care-l asteptau: „M-am intors de la Londra cu mainile goale!”
Istoria a aratat ca, desi Gandhi a tergiversat cat a putut obtinerea independentei pentru ca considera ca tara nu era pregatita pentru acest pas, independenta avea sa vina totusi prea repede. Ea s-a produs in 1947, urmata de uriase varsari de sange, cu conflicte intre muslulmani si hindusi, cu ruperea Indiei in doua state, Pakistanul si India. Incheindu-se astfel misiunea lui pe pamant, Gandhi avea sa plece din lumea asta ca martir, ucis cu trei gloante de revolver.
Nota: Oamenii Alesi sunt extrem de iubiti de copii. Aceasta caracteristica ne ajuta sa-i identificam pe oamenii alesi fara gres. Isus insusi era iubit de copii. Nu degeaba le spunea celor care-i goneau pe copii din calea lui: ” Lasati copii sa vina la mine!” Iata ce scrie alt Om Ales, Capitanul nostru, in lucrearea lui „Pentru Legionari”, cand a fost inchis la Turnu Severin:
„A doua zi, am ieşit în curte. Era un lor de unde se vede în stradă. Pe la ora 12, am văzut masaţi în faţa închisorii peste 200 de copii mici, între 6 şi 7 ani care, când m-au văzut trecând, au început să facă semne cu mânuţele lor, unii cu batiste iar alţii cu şepci. Erau copii din şcolile primare, care auziseră că am ajuns la Turnu Severin şi că mă aflam în închisoare. Aceşti copii vor fi de acum, în fiecare zi, nelipsiţi din faţa închisorii. Mă vor aştepta să trec ca să-şi ridice micuţele lor mâini, pentru a-şi manifesta simpatie faţă de mine…În închisoare am fost înconjurat de dragostea şi grija tuturor familiilor din oraş, chiar şi ale acelora care aveau un rol oficial, cum era acea a primarului Corneliu Rădulescu, pentru care am rămas cu multă admiraţie; dar mai ales înconjurat , ca nicăieri în altă parte, de dragostea copiilor şi de înţelegerea lor pentru suferinţele mele. Ei făcuseră prima manifestaţie pentru mine la Turnu Severin. Îmi amintesc cu duioşie cum copiii mici din mahala, care abia umblau în picioare, văzând pe cei mai mărişori că se adunau regulat, în număr mare, în faţa închisorii şi dădeau din mâini, au început şi ei să vină în fiecare zi. La oră fixă, îi vedeam cum încep să se adune din toate părţile, ca la un program pe care îl aveau de executat. Toţi erau tăcuţi şi cuminţi. Nu se jucau, nu cântau. Se uitau numai, aşteptând să mă vadă trecând prin dreptul unei deschizături, pentru a-mi face semne din mâini şi pe urmă plecau acasă. Înţelegeau ei că e ceva trist în această închisoare şi bunul lor simţ le spunea că nu e loc pentru râs aici. Într-o zi, au început să-i alunge jandarmii. A doua zi nu i-am mai văzut. Se puseseră santinele care i-au oprit de a mai veni.”
Aforismele lui Mahatma Gandhi despre AHIMSA (non-violenţa)
Despre violenţă
• Teoria „ochi pentru ochi” duce la orbirea lumii. „Ochi pentru ochi”… şi lumea va deveni oarbă.
• Victoria obţinută prin violenţă este echivalentul unei înfrângeri, pentru că este întotdeauna temporară.
• Trei sferturi din toate neînţelegerile vor dispărea de pe faţa pământului dacă ne vom pune în locul duşmanilor noştri şi le vom înţelege punctul de vedere. Atunci vom deveni una cu ei şi ne vom gândi la ei cu îngăduinţă.
• Principiul non-violenţei (AHIMSA) este supus probei atunci când se confruntă cu violenţa.
• Credinţa mea în principiul non-violenţei (AHIMSA) mă obligă să fiu foarte hotărât. Nu mai rămâne loc pentru laşitate sau slăbiciune.
• În cazul celor care fac uz de forţă mai există speranţa că vor găsi într-o bună zi calea spre non-violenţă (AHIMSA), lucru care nu este valabil în cazul celor laşi.
• Un SATYAGRAHI (adept al non-violenţei) şi-a luat adio de la teamă. El cutează să se încreadă chiar în duşman. Chiar dacă duşmanul îl dezamăgeşte de douăzeci de ori, SATYAGRAHI este gata să se mai încreadă în el pentru a douăzeci şi una oară.
• Cei slabi niciodată nu iartă. Iertarea e puterea celor tari.
• Urăşte păcatul şi iubeşte pe păcătoşi!
• Măreţia unei naţiuni şi progresul ei moral pot fi măsurate prin felul în care sunt tratate animalele.
Despre AHIMSA şi SATYA (Adevărul)
• AHIMSA înseamnă MOKSHA (eliberarea spirituală), iar MOKSHA este realizarea Adevărului.
• AHIMSA şi Adevărul sunt atât de îngemănate una cu cealaltă, încât este practic imposibil să le desfaci şi separi.
• Realizarea fermă a AHIMSA-ei conduce inevitabil către Adevăr – nu către violenţă.
• Adevărul şi AHIMSA nu vor dispărea niciodată.
• Cu cât mai mare este realizarea în practica Adevărului şi a AHIMSA-ei, cu atât mai mare este Iluminarea (realizarea spirituală).
• Folosiţi adevărul ca nicovală, non-violenţa ca ciocan şi tot ce nu rezistă la testul în care este pus sub „nicovala” adevărului şi bătut cu „ciocanul” AHIMSA-ei, respingeţi-l ca fiind fals!
• Adevărul este religia mea, iar AHIMSA este unica ei cale de realizare.
• AHIMSA şi Adevărul sunt cei doi plămâni ai mei. Eu nu pot trăi fără ei!
Despre AHIMSA, Iubire şi Fericire
• AHIMSA înseamnă iubire infinită…
• Adevărata AHIMSA ar trebui să fie o eliberare completă de voinţa bolnavă, de mânie şi ură şi o revărsare de iubire debordantă pentru toţi.
• Acela care-şi leagă destinul/norocul/soarta de AHIMSA, sau legea iubirii, îngustează zilnic cercul distrugerii şi astfel se deschide în faţa vieţii şi a iubirii.
• Iubirea şi AHIMSA sunt similare în efectele lor.
• AHIMSA şi iubirea sunt unul şi acelaşi lucru.
• Iubirea în sensul lui AHIMSA are un număr limitat de adepţi/adoratori în lume.
• Femeia este încarnarea AHIMSA-ei: AHIMSA înseamnă iubire infinită, care mai înseamnă capacitate infinită de suferinţă.
• Iubirea, altfel spus AHIMSA, susţine planeta noastră.
• Legea iubirii este cea care conduce omenirea.
• Iubirea nu cere nimic, ea oferă. Iubirea suferă, nu regretă nimic şi nu se răzbună.
• Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui.
• În focul iubirii şi fierul cel mai tare se înmoaie.
• Fericirea te face dulce, încercările te fac puternic, regretele te fac uman, eşecurile te fac umil, succesul te face să străluceşti, DUMNEZEU te face să continui…
• Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce faci.
Despre AHIMSA
• AHIMSA este unul din cele mai înalte principii ale lumii pe care nici o putere pe pământ nu îl poate distruge.
• AHIMSA este cel mai mare ideal. Este menit pentru cel curajos, niciodată pentru laş.
• AHIMSA este cea mai mare forţă cunoscută.
• Cea mai înaltă formă de religie (spiritualitate) a fost definită printr-o negaţie: non-violenţa (AHIMSA).
• AHIMSA este un atribut al celui curajos. Laşitatea şi AHIMSA nu „merg” niciodată împreună, la fel ca apa şi focul.
• AHIMSA este culmea lui KSHATRIYA DARMA (DHARMA castei regilor, nobililor şi războinicilor) pentru că reprezintă punctul culminant al curajului/îndrăznelii.
• AHIMSA este atributul sufletului şi de aceea trebuie practicată de fiecare, în toate situaţiile/evenimentele vieţii.
• Principiul lui AHIMSA este vătămat de orice gând rău, de graba exagerată, de minciună, de ură, de a-i dori rău oricui.
• AHIMSA cere putere şi curaj pentru a îndura încercările fără dorinţa de răzbunare, pentru a putea primi „lovituri” fără a riposta înapoi.
• AHIMSA a fost predicată omului atunci când acesta se afla în plenitudinea puterii sale şi era capabil să-şi privească adversarii direct în faţă.
• AHIMSA este ştiinţă. Cuvântul „eşec” nu-şi are locul în vocabularul ştiinţei.
• AHIMSA ne pune în evidenţă propriile defecte şi le minimizează pe acelea ale oponentului. Ea priveşte paiul din ochiul nostru ca pe o bârnă şi bârna din ochiul oponentului ca pe un pai.
• AHIMSA trebuie să fie pusă înaintea a toate atunci când este exersată. Numai atunci ea devine irezistibilă.
• AHIMSA trebuie să se exprime pe sine prin actele de ajutor altruist faţă de ceilalţi.
• AHIMSA mea nu tolerează ideea de a oferi hrană gratuită unei persoane sănătoase care nu a muncit pentru ea într-un mod onest.
• Erorile mele au fost greşeli în aprecierea oamenilor, nu în aprecierea adevăratei naturi a adevărului şi a AHIMSA-ei sau în aplicarea acestora.
• Toate experienţele mele în AHIMSA m-au învăţat că non-violenţa pusă în practică înseamnă o muncă grea (common labour) cu corpul.
• Un adept al AHIMSA-ei se roagă întotdeauna pentru eliberarea ultimă de sclavia trupului.
• Orice puteri au oamenii, acestea se datorează în întregime AHIMSA-ei, oricât de imperfecte sau defectuoase ar putea fi acestea.
• Adeptul AHIMSA-ei nu poate subscrie formulei utilitariene (cel mai mare bine pentru cei mai mulţi). El se va lupta pentru cel mai mare bine al tuturor şi va muri în încercarea de a realiza acest ideal.
• Femeia este mult mai aptă decât bărbatul să realizeze explorări şi să realizeze acţiuni îndrăzneţe în AHIMSA.
• Nicio putere de pe pământ nu te poate supune atunci când eşti înarmat cu sabia AHIMSA-ei. Ea înnobilează atât pe învingător cât şi pe învins.
• Adeptul AHIMSA-ei are o singură frică, iar aceasta este de DUMNEZEU.
• Adeptul AHIMSA-ei trebuie să-şi cultive obiceiul unui trude continue, vigilenţa fără odihnă, controlul de sine neîncetat.
• Scripturile creştinismului, islamismului şi hinduismului sunt pline de învăţătura AHIMSA-ei.
Simion Mehedinți (1868 – 1962) le zice mai bine: mai frumos, mai scurt și mai cuprinzător.
„(Treimea vieţii voastre [n.m. a românilor] a fost) CUMPĂTAREA, SENINĂTATEA și OMENIA.”
O rugaciune de mare sensibilitate a parintelui Arsenie Boca:
O, iartă-mi Doamne atâtea rugăciuni
Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
Căci am făcut adesea din Tine robul meu
Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu,
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta
Îţi cer într-una să faci Tu, voia mea,
Îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vrei
Şi să-mi slujeşti în toate, să-mi dai fără să-mi iei,
Gândindu-mă că dacă îţi cant şi Te slăvesc
Am drept să-ţi cer într-una să faci tot ce doresc.
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta,
Nu tot cerându-ţi Ţie să fii Tu robul meu,
Ci Tu, cerându-mi mie, iar robul să fiu eu;
Să înţeleg că felul cel mai bun de-a mă ruga
E să doresc în toate să fie voia Ta.
„Nu sunt insa de acord cu propozitia “Palestinienii sunt victima Hamas.”
Care e scopul unui civil? Sa traiasca in siguranta, intr-un stat care il protejaza, cu familia lui , sa ofere educatie si sanatate. Care e scopul unui terorist? Sa provoace dezorganizarea la care viseaza civilii. Sunt vinovati maghiarii din Ardeal? NU! Sunt vinovati cei ce capitalizeaza politic asmutindu-i impotriva intereselor lor de stabilitate si viata normala. Israelul a oferit 95 la suta din teritorii. Prin aceasta a rezolvat visul de statalitate al oricarui civil. Problema prosperitatii se asigura prin munca palestinienilor in Israel pe salarii de peste o mie de euro. Cine castiga? Si evreii si arabii. Ce au acum civilii arabi? Foc distrugere. Ce au evreii? Rachete. Cu rachete nu faci turism nici economie nici comunicare. Investitiile in scutul anti-racheta permiteau explozii de pib pentru Israel. Asa, el cade economic ca sa se apere. Si evreii si arabii au aceleasi interese. S-a ajuns la solutia doua state. De ce nu se semneaza pacea cum s-a semnat cu Egiptul,cu Iordania? Nu castigau toti?
Din terte motive. Unul din ele, izbucnirea celui de al treilea razboi mondial.
Fereasca Dumnezeu!
Nemtii incearca sa evite acest al treilea razboi mondial dar sa si schimbe lucrurile , tot pe cale pasnica:
Andreas Popp @ Monday Demonstration Berlin 4/21/2014 – ENGLISH SUBTITLES
https://www.youtube.com/watch?v=LscC-H7F1eE
CONTRA IMBECILIZARII SI ANIHILARII EXERCITATE DE SISTEMUL IN VIGOARE ASUPRA MASELOR, PENTRU EXPLOATAREA TUTUROR POPOARELOR, IZRAELITI INCLUSIV!
In 60 de orase din Germania, Austria si Elvetia se intalnesc cu miile demonstrantii pasnici in fiecare luni spre a analiza ce e de facut si spre a scutura echivalarea protestului contra sistemului cu „antisemitismul”.
Andreas Popp „plan B” cu traducere in englezeste – prof docent la o universitate din Canada, analist de mare calibru al economiei antisistem, businessman de succes, cere boicotarea alegerilor, boicotarea mediilor, a tv si a ziarelor , dizolvarea partidelor ,eliminarea notiunilor de dreapta si de stanga, desi e amenintat continuu din toate partile cu moartea, e un om financiar independent, nu tine in banca decat cat sa-si plateasca electricitatea , apa etc,Cere scoaterea din banci a banilor, integral, cere eliminarea stigmatului de „antisemitism” ca modalitate de intimidare a celor ce contesta acest sistem de jaf al tuturor cetatenilor, evrei inclusiv(multi ii scriu si se plang, din Izrael), este impotriva Europei din Bruxelles, americanii sunt la fel de asupriti ca europenii, francezii, englezii etc, toate aceste popoare nu au nimic de a face cu giuvernantii lor, dogma si paradigmele acuzelor de „antisemitism” sunt nejustificate.
Cere alt sistem financiar, o alta impartire a pamantului si a averilor si cere CULTURA contra IGNORANTA !
Cere terminarea cu ocupatia Germaniei.
Termenul de „Demonstratii de luni” au inceput in Germania de Est, si au daramat pasnic zidul Berlinului. Este modul lui de a actiona si a mii de germani pasnici.
Mahatma Gandhi a fost pana pe la 24 de ani un tanar sters, insignifiant, aproape un fel de terchea-berchea, care taia frunza la caini. Plecat in Anglia la studii, a reusit totusi sa invete engleza si sa devina avocat. Intors in India, n-a facut nicio branza. Dupa un an de toropeala sub soarele torid al Indiei, primeste si el un caz banal, in care trebuia sa ia cuvantul in fata unui judecator de provincie. A fost atat de timorat, incat nu a putut desclesta falcile, ca sa spuna si el trei cuvinte. A fost nevoit sa cedeze cazul unui confrate mai dezghetat.
Asta a fost experienta lui de avocat, pana cand o firma indiana, care avea afaceri in Africa de Sud si cauta un avocat care stia engleza, l-a gasit tocmai pe el sa-i propuna sa-i reprezinte interesele la capatul pamantului. Fiindca clientii nu-l trageau de pulpana sa ramana, a acceptat si s-a dus in Africa de Sud. Aici a dus o viata tot asa de stearsa ca in Anglia si India. Dar, doar pana la un moment dat, cand se produce cu el un fenomen exceptional.
De curand am citit o carte despre Gandhi, aparuta in 1954 si scrisa de un oarecare american, pe nume Luis Fischer. Acesta l-a cunoscut personal pe Gandhi, ceea ce l-a ajutat mult sa descifreze personalitatea complexa a acestuia. Era si un bun observator si psiholog, dar o leaca cam ateu, ca toti americanii. Urmarind insa pas cu pas viata lui Gandhi, Fisher da de bucluc, fiindca nu-si poate explica nici in ruptul capului cum dintr-un navleg precum era, s-a ivit peste noapte marele Gandhi. Si da-i, si cauta, si starce-ti mintea, cu ce s-ar fi putut petrece extraordinar in viata lui, ca un fel de revelatie, sau eventual sa-l fi palit careva cu parul in cap (S-au mai vazut si din astea!). Dar, nimic-nimic. Sau, aproape nimic.
Fiindca intr-o noapte, Gandhi a fost obligat sa mearga cu trenul la Pretoria, unde avea treburi urgente. Asa ca si-a cumparat bilet la clasa I, a sarit intr-un tren de noapte, cu speranta sa poata motai pana a doua zi de dimineata, cand urma sa ajunga la destinatie. In statia Maritzburg insa se urca in compartimentul lui un alb caruia i s-a parut suspecta culoarea aramie a pielii lui. Fiiind in plin aphartheid, nu i-a fost greu sa-l scoata din compartiment, ca om de culoare. Gandhi insa refuza sa calatoareasca mai departe in vagonul de bagaje si sta toata noaptea, dardaind de frig, pe peronul garii, asteptand trenul urmator. N-au mai fost si altii dati jos din tren pe motive rasiale? Ba da, dar Fischer, negasind altceva, se leaga de acest eveniment care, crede el, ar fi zguduit constiinta lui Gandhi, transformandu-l intr-un luptator neinfricat pentru dreptatea celor oropsiti si nedreptatiti.
In acea noapte, zice Fischer, a pornit Gandhi lupta sa ca un nou David, ca sa-l invinga pe Goliathul rasismului. „De ce tocmai acest om? Ce a fost la mijloc, de l-a facut sa creasca la statura pe care a avut-o mai tarziu? A vrut ca sa devina o forta morala, de vreme ce se stia slab fizic? Sau poate a fost impulsul dat de lipsa de succes al carierei lui de pana atunci? A simtit el in strafundurile lui o energie ce se voia descatusata, pe care dorea s-o aplice in domeniul social? A fost noroc, soarta, mostenire genetica, Bhagavadgita (cartea sfanta indiana), sau a fost altceva, ceva inimaginabil?” filozofeaza el mai departe, departe fiind totodata si de raspunsul cautat. El face doar presupuneri, lasand cititorii sa aleaga varianta care-i convine. Dar, negasind raspuns la nodul acesta gordian, Fischer nu va observa un lucru esential, de care ne vom ocupa noi acum.
Cateva zile mai tarziu, povesteste Fischer, Gadhi cheama in orasul Pretoria concetatenii lui indieni, care emigrasera cu mult inaintea lui in numar mare in Africa, cautand o viata mai buna. Aici insa, faceau cele mai grele si prost platite munci, pe care si negrii le refuzau. Evident ca erau si cei mai fara drepturi fiinte din toata Africa de Sud. Deci, Gandhi, simtindu-se in stare sa-i ajute, isi cheama concetatenii si le tine o strasnica de cuvantare, pe care biograful lui Gandhi o pune pe seama cutremurului pe care acesta l-a simtit, cand a fost dat jos din tren pe motive rasiale. Furie deci si manie? Daca Gandhi ar fi fost un orator desavarsit, mania si furia l-ar fi facut sa se balbaie, in cel mai bun caz. Dar cand a facut furia si mania dintr-un mormoloc, un orator?
Si cat de aproape a fost Fischer de explicatia reala, pe care n-a vazut-o datorita ateismului si increderii lui false ca omul face istoria! N-a pomenit el de David? Pai cum l-a invins David pe Goliath? Asa, de capul lui? Pai n-a fost ajutat de sus? Nu s-a hotarat in ceruri victoria lui? El a fost doar om ales sa indeplieasca pe pamant o misiune cereasca. Tot asa a fost si cu Gandhi. El, in noaptea aceea, pe peronul inghetat din Maritzburg, a vazut ceva, i s-a transmis ceva, venit de sus. Atunci a cazut asupra lui harul ceresc si i s-a dat misiunea de a deveni pescar de oameni. Trebuia probabil sa apara cineva ca sa-i dea una peste bot perfidului Albion. Sau alta incurcata poveste, pe care au hotarat-o cerurile. Si el, Mahatma, era alesul ca sa duca aceasta sarcina prin jertfa suprema la indeplinire.
Fischer crede deci ca a dat o explicatie multumitoare minunii prin care Ganhdi a prins glas, reusind sa tina o cuvantare impresionanta, omitand sa vada ca de fapt aceasta a fost a doua minune a lui ca Om Ales. Fiindca prima lui minune a fost alta. Aceea ca, chemand oamenii la o intrunire, acestia au si venit sa-l asculte! Ia imaginati-va cat de greu este ca, necunoscut fiind, sa convoci niste oameni nacajiti sa vina la o adunare ca sa…le vorbesti! Si ei sa chiar vina! Putea Ghandi sa realizeze aceasta prima minune daca nu ar fi fost dinainte ales ca sa devina pescar de oameni?
Deci Fischer, datorita ateismului sau, nu vede prima minune iar pe cea de-a doua o explica aproape penibil. Noi, cu convingerea ca a fost o interventie dumnezeiasca, avem o explicatie nu numai pentru aceste doua minuni, ci pentru toate minunile din lume: ” Ceea ce la oameni nu este cu putinta, este cu putinta la Dumnezeu”.
Va multumesc, domnule Kasper!
Degeaba spui ca iubesti, daca nu arati. La fel cum credinta fara fapte este moarta.
Dumnezeu este dragoste.
Mila este manifestarea dragostei!
Ieri am intrat scurt pe Facebook si am vazut o postare a prietenului meu Susha din Israel. Pusese o poza cu un copil palestinian ranit, pe care medici evrei il ingrijeau. Susha nu a precizat cine l-a ranit pe bietul copil, dar era acolo scris cu amaraciune: Cand vor ingriji medicii palestinieni un copil evreu? Si tot acolo tragea el sau cei care au facut poza concluzia: Din pacate, niciodata!
Deci, umanism, mila, au numai evreii. Palestinienilor le sunt interzise sentimentele astea. Ei sunt plini numai de ura contra evreilor. (Asta a fost concluzia mea, pe care totusi nu am postat-o, fiindca nu am vrut sa-l nacajesc pe Susha).
Dar daca ar fi fost altcineva, nu prietenul meu, as fi comentat:
Palestinieni ucisi in ultima luna de militarii israelieni: 1650 persoane civile, din care 300 de copii si tineri.
Militari israelieni ucisi: 63 iar persoane civile doua sau trei.
Mila pentru un copil este un lucru sfant, ce face cinste acelor medici. Sa dea Domnul sa fie cat mai multi, si de o parte, si de alta. Dar unde a fost mila oare, cand au fost ucisi cei 300 de copii si tineri?
Unui hot care a furat un portofel i se dau cinci ani de inchisoare. Drama lui e induiosatoare, el singur impotriva unui sistem. Se poate judeca si asa,nu?
Palestinienii sunt victima Hamas. Daca trupele para-militare vor trage rachete zilnic asupra romaniei, cat va suporta Romania?
Daca vreti sa aveti datele obiective va trimit niste linkuri interesante.
http://www.youtube.com/watch?v=8EDW88CBo-8
http://www.youtube.com/watch?v=W9ReF4UUa4E
Ce parere aveti?
Domnule Shlomo,
Daca trupe paramilitare trag rachete asupra Israelului, ele trebuie neutralizate prin nu conteaza ce mijloace.
Nu sunt insa de acord cu propozitia „Palestinienii sunt victima Hamas.” Judecand asa, ca sa ramanem in cadrul exemplului dvs., unul fura portofelul si un nevinovat sta 5 ani in puscarie pentru fapta comisa de altul. Eu zic ca populatia civila palestiniana, (mai ales copii, tinerii, batranii, femeile) e nevinovata si trebuie protejata. Ori daca dumneata arunci din capul locului vina pe Hamas, inseamna ca armata israeliana poate sa faca orice crima, pe scara cat de intinsa, fiidca „Hamas e de vina”. Eu nu pot condamna aruncarea cu rachete de catre Hamas, actiune terorista care este indreptata si contra populatiei civile evreiesti, fara ca in acelasi timp sa nu condamn uciderea unor civili palestinieni. N-as mai fi logic.
Domnule Kasper,
„Daca trupe paramilitare trag rachete asupra Israelului, ele trebuie neutralizate prin nu conteaza ce mijloace.”
Pai tocmai mijloacele sunt problema. Aia sunt civili care se ascund printre civili. Au construit tuneluri care pornesc din scoli si se opresc pe teritoriul israelian. Noua forma de razboi ce tinde sa fie mondial este terorismul. Nu ai in fata trupe regulate ci civili. Ai doua optiuni: Ii omori ca sa nu mori tu. Te distruge economic prin bombe aruncate zilnic, ei n-au ce economie sa apere. Civilizatia este intiotdeauna vulnerabila la primitivism. Nimeni in lume nu a gasit metode „curate, chirurgicale” cand e vorba de terorism. S-au gasit baze de rachete in scoli ONU, in institutii civile publice. Israelul anunta populatia sa paraseasca zona care va fi bombardata. Hamas ii impusca pe cei care pleaca. Orice terorist isi exercita puterea prin …teroare. Prin nerespectarea niciunei reguli. Unul ingradit de reguli si unul liber: Castiga cel liber. Un soldat israelian pandit de propriile regulamente si interdictii si un terorist care poate ucide pe cine vrea: Cine iese in castig? Nu e vorba de Israel.E vorba de lumea civilizata. Daca nu se gaseste o solutie castiga iadul
Cand vor ingriji medicii palestinieni un copil evreu? Si tot acolo tragea el sau cei care au facut poza concluzia: Din pacate, niciodata!
Arabii Israelieni merg la aceiasi medici ca si evreii. Palestinienii din Gaza care lucreaza in Israel beneficiaza de sistemul de sanatate israelian. Evreii nu pot intra in gaza ca sunt linsati. Evreii vor sa traiasca alaturi de arabi, teroristii nu vor ca ietii oameni, vor. Ieri un purtator de cuvant al Hamas era sa fie linsat de oameni pe strada pentru ca ii considera vinovat de ce s-a intamplat in Gaza.
Dumnezeu sa’l odihneasca pe Mohandas Karamchand Gandhi!
Dumnezeu sa’l odihneasca pe Corneliu Zelea Codreanu!
Dumnezeu sa’i odihneasca pe Toti Eroii Neamului!
„Fii tu însuţi schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”
Mahatma Gandhi
Starea de compasiune sau infinita milă dumnezeiască
Starea profundă de compasiune divină este expresia Graţiei şi iubirii lui Dumnezeu manifestată în întregul Macrocosmos pentru toţi cei care merită, datorită aspiraţiei trăirilor sau acţiunilor lor.
„Compasiunea presupune să trezeşti în tine starea de omenie. Această stare ne permite apoi să simţim în mod tainic, empatic ceea ce trăieşte celălalt. Este important să ne dăm seama că atunci când nu iubim, de fapt aceasta ne face să murim cu anticipaţie. Fiinţa care nu iubeşte este o fiinţă închistată, plină de egoism şi aceasta o face să aibă o imensă lipsă pe care chiar dacă ea o maschează, această lipsă totuşi există, iar sufletul acelei fiinţe este mort.” – Omul Intelept
Compasiunea se amplifică în noi trăind-o profund, cât mai des. Iar aceasta este una din modalităţile sublime de a împărtăşi adevărate miracole trăite atât în noi, cât şi în afara noastră. Trăirea stării de compasiune este de fapt un mod de a ne transforma şi de a ne apropia foarte repede, prin iubire, de Dumnezeu.
„Ei nu ne pot lua demnitatea, dacă nu le-o dăm noi”
Mahatma Gandhi