Zilele trecute am publicat pe site-ul propriu un text al domnului CD, cel mai asiduu colaborator al site-ului, text intitulat  Nu vom fi uitați! Textul lansează o idee care ne-a scăpat până acum și nu am luat-o în calcul atunci când am tot vorbit despre politica tradițional revanșardă, antiromânească a Budapestei! Și doar era atât de evidentă și de „normală” o anumită componentă a strategiei anti-românești pusă la cale în capitala hungară: componenta kazară, iudeo-bolșevică, a preocupărilor anti-românești care străbat ca un fir roșu programul de guvernare al tuturor celor care au decis politica Budapestei. Așa cum presupune domnul CD, kazarii de la Budapesta nu ne-au uitat, nu au uitat lovitura de moarte ce le-a fost administrată de armia română în vara anului 1919, când proiectul de internaționalizare a modelului bolșevic a capotat sub opinca instalată pe cerul budapestan.

Domnul CD emite ipoteza răzbunării talmudice pentru eșecul guvernului bolșevic instaurat la Budapesta în martie 1919. Era o mare izbândă a revoluției mondiale faptul că apărea un al doilea guvern al proletariatului revoluționar! Căruia trebuia să-i urmeze alte guverne, mai vest europene! La Berlin, Viena, Praga! Poate că și mai occidentale! Acesta era planul stabilit de Lenin și tovarășii săi din conducerea cahalului mondial. Adică la cel mai  înalt nivel de putere planetară. Românii au avut atunci un rol crucial, decisiv, în zădărnicirea acestui proiect, care ar fi însemnat propriu zis încununarea revoluției bolșevice din Rusia la scară mondială!

Nu au cunoscut românii anvergura teribilă a jocului în care istoria îi târa! Noi, în acel moment, nu am acționat decât în modul cel mai logic cu putință în apărarea interesului național, al crezului nostru că a sosit ceasul Unirii! Ceasul României Mari!

Lenin și ai săi tovarăși și-au pus mari speranțe în reușita kazarilor bolșevici care au decretat la Budapesta noul regim politic de inspirație sovietică. Acțiunea guvernului român, a armatei române, încununată cu înălțarea celebrei opinci la Budapesta, a dejucat în mod surprinzător acest plan bolșevic! Se pare că liderii occidentali erau dispuși să închidă ochii la exportul de revoluție dinspre Rusia bolșevică, conform unei strategii care viza întreaga Europă, întreaga planetă! Numai că românii nu aveau nicio tangență cu proiectul cominternist! Nicio apetență pentru ideile comuniste!

Nu știu cât de informați erau guvernanții români în frunte cu Ionel Brătianu de anvergura evenimentelor care se produceau în Ungaria vecină! Dar din strictul și suficientul interes național românesc acești guvernanți români nu puteau asista impasibili la tragedia ce se petrecea dincolo de Tisa. Și românii au reacționat, de capul lor, fără să aștepte acordul marilor puteri occidentale. Au răspuns agresiunii iudeo-bolșevice și nu s-au oprit până nu i-au alungat pe kazarii bolșevizați din Ungaria! Pentru această ispravă au murit sute de flăcăi români! Pentru această ispravă s-ar fi cuvenit să avem parte de recunoștința neadormită în veci a ungurimii!

De ce ungurii nu ne arată această recunoștință? De ce i-a deranjat faptul că i-am eliberat de regimul criminal, terorist, al kazarului Bela Kun(Kohn)?

Răspunsul la această întrebare nu este ușor de găsit! În general recunoștința este o floare rară în relațiile internaționale, ca și în relațiile dintre oameni! M-aș încumeta să formulez o explicație, sugerată de textul revelator al domnului CD: în componența societății ungurești prezența minorității evreiești are un caracter aparte, special: încă din recensămintele de dinainte de 1918 evreii nu-și afirmau identitatea etnică, ci se declarau maghiari, spre satisfacția recenzorilor. Evreii erau o minoritate model, care țineau să-și arate loialitatea deplină față de regimul de la Budapesta, față de politica de maghiarizare a minorităților! Se declarau asimilați și obedienți față de guvernanți! Se declarau maghiari, care va  să zică!

Toate bune și frumoase până în 1944, când Budapesta, stârnită de la Berlin, a declanșat campania de persecuții anti-semite cea mai sălbatică! Mult peste standardele naziste. Prilejuindu-i lui Winston Churchill o celebră declarație privitoare la o cuvenită și necesară expulzare din Europa a mândrului popor hungar, căzut repetent la examenul de civilitate! Victimele holocaustului din Ungaria au fost identificate cu exactitate, cifre apocaliptice! Dar nu au pierit la holocaust toți evreii de sub oblăduirea budapestană. Au rămas destui care să ne prilejuiască constatarea post-belică surprinzătoare potrivit căreia evreii din Ungaria, dar și din Transilvania, puși să aleagă între vlahi și bozgori, înclină balanța simpatiei lor spre cei ce i-au belit cu ocazia uitatului holocaust. Între români și unguri evreii nu-și ascund simpatia pentru maghiari! În dauna constantă a românilor! În România, corcitura ovrei-bozgor s-a arătat a fi cea mai feroce făptură animată de sentimente anti-românești, puse în valoare în structurile partidului comunist român la a cărui relansare după 1944 elementul evreiesc a fost decisiv! Când spunem că partidul comunist din România a fost în perioada 1944-1964 sub oblăduire iudeo-bolșevică intră la socoteală nu numai evreii veniți în România călare pe tancurile sovietice, ci și evreii din Transilvania, evrei de limbă și cultură hungară.

Poate că nu este corectă afirmația că evreii îi simpatizează mai mult pe hungari, ci corect ar fi să spunem că evreii din Ungaria, urmași ai evreilor lui Bela Kun, ne poartă nouă, românilor, o antipatie vecină cu ura pentru lecția ce le-am dat-o iudeo-bolșevicilor în anul de grație 1919, când intervenția armatei române a zădărnicit tentativele jidovești de a  instaura modelul bolșevic pe întreg cuprinsul fostului imperiu habsburgic! Am uitat prea ușor serviciile făcute de români în acele momente de derută europeană. Momente de excelență românească la scară planetară!

Noi nu ne pricepem să ne apreciem corect faptele! Păcatu-i vechi! Dar cei care au avut de pierdut de pe urma isprăvilor noastre au evaluat corect importanța intervenției noastre și nu ne uită! Vorba domnului CD – nu vom fi uitați niciodată se pare! Nici uitați și nici iertați!

E oare timpul să conștientizăm această atitudine tipic kazară, talmudică?!

În momentul de față, deși sunt câteva sute de mii de evrei trăitori în Hungaria, aceștia nu și-au revendicat identitatea și existența. Evreii nu sunt minoritate etnică recunoscută ca atare la Budapesta! Cu toate acestea, evreii din Ungaria au ridicat la Budapesta cea mai mare sinagogă din Europa! Semn că evreii există în Ungaria și sunt o forță bine disimulată și foarte activă, foarte eficientă! Nu cumva eficiența iudaică în viața politică ungurească se vădește și prin caracterul constant anti-românesc al strategiilor de guvernare concepute de guvernanții maghiari? Nu cumva ura kazară, provocată de acțiunea militară românească din 1919, este principalul animator al dușmăniei fără leac de care avem parte din partea vecinilor noștri de la Vest?

Pentru adevăratele sentimente care îi leagă pe maghiari de evrei aș vrea să le amintesc celor două comunități că celebra revoluție ungară din toamna anului 1956 nu a avut un caracter anti-comunist sau anti-sovietic, așa cum ni se tot spune, ci a avut un caracter anti-semit, împotriva evreilor din conducerea statului ungar! Eram copil când am auzit la Vocea Americii declarația oficială a Casei Albe, de ce nu intervine în sprijinul revoluționarilor de la Budapesta: pentru că la Budapesta s-au produs acte antisemite de o sălbăticie inadmisibilă! Armata sovietică nu a fost atacată de niciun maghiar. Nu s-au auzit lozinci anti-sovietice, ci numai lozinci anti-semite, împotriva evreilor din conducerea serviciilor de represiune, din conducerea partidului comunist!

Repet: revoluția anticomunistă din Ungaria anului 1956 a avut, în realitate, un caracter anti-semit, împotriva acaparării de către kazari a statului ungar! Situație întâlnită în mai toate statele zis socialiste, din sfera de influență sovietică!

Închei convocând o altă amintire: o discuție în cafeneaua de la Athenee Pallace din anii 1970, când s-a pus exact această întrebare: de ce evreii nu țin partea românilor în disputele noastre cu maghiarii?! În ciuda marii diferențe dintre felul cum s-au purtat cu evreii românii lui Ion Antonescu și ungurii lui Ferenc Szalasi! Dacă mi-aduc bine aminte cineva a susținut ideea că evreii sunt sensibili la atitudinea diferită a românilor și a maghiarilor față de evrei: în mentalul românesc, bunăoară, o căsătorie mixtă este pentru români o mezalianță, un gest reprobabil, în vreme ce pentru un maghiar este un pas ascendent în ierarhia socială! În mentalul țărănesc imaginea evreului este marcată de poveștile despre practica frecventă a incestului, păcat recunoscut cu seninătate de mulți  evrei!… Bașca alte păcate, mai mult sau mai puțin inventate! Cineva a amintit practica din secolul al XIX-lea, din anii invaziei evreilor din Rusia și Austria, când românii se organizau în comandouri care să împiedice coborîrea din tren a unor evrei hoinari, vagabonzi, în căutare de fraieri pe lângă care să se oploșească!

În mentalul românesc popular, pentru mulți români evreul este o persoană cu care e bine să nu ai de-a face!

La un loc, cele de mai sus ar explica motivele pentru care ar funcționa o simbioză/cârdășie iudeo-maghiară orientată constant și discret împotriva noastră, a românilor. Evreii aduc tenacitatea și dorul de răzbunare pe români, care le-au dejucat o mulțime de planuri, iar maghiarii se oferă ca instrumente ale strategiei anti-românești, ca executanți, la vedere, ai strategiilor anti-românești.

Evident, în pagina de față când spunem evrei ne gândim la acei evrei, nicidecum majoritari, care se revendică în sinea lor ca urmași ai kazarilor lui Bela Kun. Îndeobște numiți iudeo-bolșevici! Ale căror interese au fost dejucate uneori de români: în 1919, în perioada interbelică prin ascensiunea modelului legionar, prin guvernarea mareșalului Ion Antonescu, prin varianta de comunism naționalist inventată de Nicolae Ceaușescu. Pentru fiecare moment de afirmare românească ni s-a aplicat replica devastatoare a răzbunării talmudice, kazare!

Ion Coja

 

****

 

Iată, mai jos, și textul care ne-a stârnit să scriem cele de mai sus!,

 

NU VOM FI UITATI
De CD

Se pare ca Kabalah Internationala nu ne-a uitat pentru lovitura care a primit-o de la romani prin rasturnarea regimului Comunist de la Budapesta.
http://www.unitischimbam.ro/razboiul-romano-ungar-din-1919

Promisiunile Declaratiei de la Alba Iulia
Pentru cei care tot pomenesc de promisiunile facute de romani maghiarilor prin declaratia de la Alba Iulia, situatia este urmatoarea: promisiunile, oricare ar fi fost ele, nu mai au valoare contractuala, obligatorii si nu mai pot sa fie respectate in prezent, deoarece una din parti, Ungaria, nu si-a respectat ea obigatiile contractuale si a facut ca aceste promisiuni sa fie nule in doua ocazii.

Respectiv Ungaria a atacat/cotropit teritoriul statului Roman in doua randuri:
– in primul rand in 24 martie 1919 si
– in al doilea rand in 1939 ca urmare a Dictatului de la Wiena.
Romania nu datoreaza nimic statului maghiar si nici maghiarilor din Romania in veci de veci

Prima incalcare a Declaratiei de la Alba Iulia
La 11 decembrie 1918 s-a creat Comandamentul trupelor din Transilvania, comandant de corp fiind numit generalul Traian Moșoiu, iar ulterior generalul Gheorghe Mărdărescu.
„Oare oamenii ăştia nu-şi dau seama că au fost învinşi?” întreba generalul Berthelot în însemnările sale.

Tone de material de propagandă invada Conferinţa de Pace, nu se precupeţea nici un efort pentru a influenţa hotărârile acesteia, în timp ce în zonele ocupate se declanşa o teroare fără precedent, pentru a amuţi pentru totdeauna glasul acelora ce susţineau ideile de autodeterminare, de a-i lăsa pe fiecare să-şi decidă soarta, conform principiilor enunţate de preşedintele american Woodrow Wilson.

Preşedintele Conferinţei de Pace, Alexandre Millerand, a ripostat:
„Voinţa popoarelor s-a exprimat în zilele din octombrie şi noiembrie 1918, atunci când dubla monarhie s-a prăbuşit şi când populaţiile îndelung asuprite s-au unit cu fraţii lor italieni, români, iugoslavi şi cehoslovaci.”
Ungurii, sau mai bine zis Khazarii din guvernul paralel, nu se descurajează şi continuă propaganda, susţinând că singura garanţie pentru estul Europei ameninţat de spectrul bolşevic îl reprezintă o Ungarie mare şi puternică, între hotarele prevăzute de ei.

Dar decizia Conferinţei de Pace de a le cere retragerea pe o nouă linie stabilită şi comunicată la 20 martie 1919, respectiv linia Hust – Satu Mare – Carei – Oradea – Salonta, bulversează aşa de mult conducerea Ungariei încât guvernul Karoly demisionează şi cedează, spre razbunare, puterea bolşevicilor Khazari.
Bolşevicii preiau puterea în Ungaria la 21 martie 1919 şi instaurează teroarea bolşevică, regim de opresiune care va dura 133 de zile, până va fi desfiinţat de armata română.

Republica consiliilor Ungariei este proclamată la Budapesta, care desființează imediat orice discriminare legată de religie. Printre liderii săi se numără evrei maghiari precum Béla Kun, care speră să impună egalitatea între toți cetățenii. Dar acest regim, care credea că va reuși prin violență revoluționară, a durat doar 133 de zile, iar prezența lor în guvern va alimenta ulterior mitul naționalist și nazist al „ iudeo-bolșevismului ”.

La 24 martie 1919, trei zile după preluarea puterii si după decretarea mobilizării, Comisariatul de război al guvernului comunist ungar dă comandamentelor în subordine următoarele instrucţiuni referitoare la atitudinea trupelor:
„grupul colonelului Kratochwill va face gruparea forţelor în aşa fel în împrejurimile oraşului Sătmar, ca să poată ataca în direcţia Dejului. Valea Crişului Repede se va închide la Ciucea printr-un detaşament puternic.”

Deci, este clară atitudinea ofensivă a Ungariei bolşevice, care încheie o alianţă cu bolşevicii lui Lenin, menită să desfiinţeze statul român printr-un atac combinat, de către unguri dinspre vest, prin Transilvania, şi de către ruşi dinspre est, prin Basarabia.
Trupele ungureşti încep cu data de 24 martie 1919 puternice atacuri împotriva trupelor române pe linia de demarcaţie, executate de forţe de mărimea unui batalion, susţinute de artilerie şi trenuri blindate. Tot mai puternice devin aceste atacuri de la începutul lunii aprilie, mai ales în zonele Diviziei a 7-a (Seini – Hodod – Zalău) şi a 6-a, la Ciucea.

La 6 aprilie 1919 se execută şi o recunoaştere aeriană până la Cluj. Încep concentrările numeroase de trupe ungureşti, ca un preludiu al atacului, în timp ce trupele sovietice ruse intensifică atacurile pe linia Nistrului. La 2 decembrie 1917 Republica Democrata Moldoveneasca isi declarase independent fata de Rusia Sovietica, iar la 9 aprilie 1918 se unese cu Regatul Romaniei.
La 10 aprilie 1919, Marele Cartier General Roman transmite un ordin de operaţii Comandamentului Trupelor din Transilvania. Conform acestuia, întrucât decizia Consiliului de la Paris (26 februarie) stipulează că românii sunt în drept de a rezista, în caz de atac din partea ungurilor, şi de a ocupa zona fixată, se ordonă pregătirea trupelor pentru ofensiva peste Carpaţii Occidentali, cu scopul de a ocupa teritoriul românesc până la linia fixată de Conferinţa de Pace de la Paris.

Prin urmare ne-am recastigat Ardealul luptand cu arma in mana pana am pus opincile pe Parlamentul de la Budapesta si in acest moment nu a mai fost data vreo declaratie/angajament de romani fata de situatia maghiarilor din Ardeal!
La 4 august 1919 armata română a intrat în Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu, alți generali ai armatei fiind Demetrescu, Holban, Traian Moșoiu și locotenent-colonelul Ion Antonescu.

A fost cucerită capitala, Budapesta, Béla Kun a demisionat și regimul comunist a fost înlăturat. La 14 noiembrie 1919, armata română a părăsit doar Budapesta, care a rămas sub conducerea armatei naționale ungare.

Armatele române au descoperit la Budapesta o parte din clopotele românești ale bisericilor Basarabilor și Brâncovenilor furate de ungurii din armata austroungară, care nu fuseseră încă topite.
La 25 februarie 1920, armata română a părăsit teritoriul Ungariei la cererea Antantei. Victoria armata asupra Ungariei a fost recunoscuta international si orice alta conventie prealabila a fost desfiintata de fapt si de drept.

A doua violare a Declaratiei de la Alba Iulia
Dictatul de la Wiena: încheiat la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste. Acest act a fost impus de Germania Nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sub titlul de „arbitraj”.

Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situația, ci a dus la o tensionare a relațiilor dintre România și Ungaria. Nu a reușit să rezolve problema naționalităților, separând toți etnicii maghiari de toți etnicii români. Aproximativ 1.200.000 de români, aproximativ 50% din populația teritoriului Transilvaniei de Nord, au rămas în porțiunea primită de Ungaria, iar circa 500,000 maghiari au rămas în Transilvania Sudică.

Daca aruncam o privire mai atenta la pretentiile exagerate si insultatoare ale Ungariei putem distinge o nota de tupeu Talmudic si un modus operandi tipic Kosher, la fel ca si propaganda ce o desfasoara neincetat de un secol, ce vine din aceeasi scoala Kabalista. Guvernul paralel ungar pe parcursul acestui secol si-a schimbat blana in diverse forme si culori, dar a ramas persistent si consecvent acelorasi pretentii, indiferent de regimul politic pe care l-a incercat Ungaria.

In present Ungaria are o mare concentratie de everei declarati,
100 000 la o populatie de numai 10 milioane. Există multe sinagogi în serviciu în Ungaria, inclusiv Sinagoga de pe strada Dohány, cea mai mare sinagogă din Europa și a doua ca mărime din lume, după Sinagoga Emanu-El din New York.

Se pare ca aceasta comunitate evreiasca bine infiltrata in guvernul paralel agita spiritele maghiare in privinta problemei Transilvaniei pentru ca le-am stricat jocul communist din 1919. Daca privim cu atentie cine sunt cu adevărat persoanele care au primit despagubiri si retrocedari din Romania dupa ‘89 aflam ca ele apartin Kabalei din Ungaria. Este important sa ne cunoastem adeversarii, dupa origini si nu dupa pasapoarte.