De ce se sperie nemernicii de soluția legionară?

Stau si ma interb cu mirare, si nu de ieri de azi, de ce nu se aud vocile holocaustologilor, atunci cand neonazistii defileaza pe strazile oraselor germane. Cum de nu le este frica ca va reinvia nazismul? Mie cel putin, nu mi-au ajuns la urechi nici un fel de plangeri, lamentari, strigate pana la cer, asa cum ar trebui sa fie, daca ne gandim la ce a insemnat nazismul pentru evrei.

Dar, cand imbraca unul camasa verde, cand cineva spune „Traiasca Legiunea si Capitanul”, incepe sa tremure toata Sinagoga. Mie mi se pare ca in aceasta reactie neasteptat de virulenta la adresa Miscarii Legionare se ascunde ceva ce trebuie neaparat scos la lumina.

Inainte de aparitia Legiunii, studentii romani din care facea parte insusi Corneliu Zelea Codreanu, luptau contra comunismului ai caror sustinatori erau mai toti evrei, prin violenta: spargeau geamurile pravaliilor evreisti, mai cotonogeau pe cate un student care purta sapca de proletar, mai spargeau spalturile unor tipografii ce publicau ziare antinationale. Asta era antisemitismul violent, cu care s-au obisnuit evreii, ca gainile cu DDT-ul. Nu-i mai afecta. Puneau geamurile la loc, reparau spalturile si totul reintra in normal.

Dar, dupa ce Manciu, la instigatiile evreimii din Iasi, a arestat grupa lui Codreanu care plantau rosii in gradina de la Ungheni, l-a palmuit pe Corneliu si i-a pus catusele, apoi pe copii i-a batut la talpi cu vana de bou, Codreanu a avut o perioada in care si-a pierdut increderea. Cum puteau ei, o mana de copii, sa lupte cu un stat politienesc, corupt pana la maduva?

Si ca intotdeauna cand se simtea infrant, a luat o paine si un cojoc si s-a suit pe Muntele Rarau, unde a petrecut, in meditatie profunda, cele 40 de zile necesare unei indumnezeiri, asa cum a petrecut si Isus in pustie si cum au facut toti marii duhovnici ai neamului romanesc. Acolo, pe munte, unde-i mai adunce din cand in cand o bucata de mamaliga si o bucata de branza cate un cioban de la stana lui Mos Piticaru, traind intr-o coliba de frunze, a gasit Codreanu strategia prin care putea invinge toti dusmanii neamului. Este foarte probabil ca la mijloc sa fi fost o insipratie divina, fiindca doctrina legionara, ale carei baze s-au pus acolo, in varful Raraului, s-a dovedit de neinvins, ca si o alta doctrina divina, crestinismul, cu care legionarismul are foarte multe in comun.

Asta explica multe lucruri, fiindca asa cum contra crestinismului s-au ridicat si se ridica si azi valuri de ura, tot asa se intampla si cu legionarismul.

In concluzie, daca teama si ura fata de crestini este la fel de mare ca si fata de Legiune, nu este oare logic si firesc ca sa le consideram pe amandoua pornite din acelasi izvor?