Text primit de la dl gral IOAN COSTAȘ
*
Conform libertatea.ro, la pagina 28 a Enciclopediei este prezentat un tabel cu principalele rezerve de resurse minerale, pe cantități. Astfel, avem rezerve de 2.800 de milioane de tone de lignit, care, la prețul actual de 50 de euro pe tonă, ar însemna un “potențial național” de 140 de miliarde de euro. Avem, de asemenea, 900 de milioane de tone de huilă, care, la prețul actual de 53 de euro pe tonă, dau 47,7 miliarde de euro.
Zăcămintele de cupru sunt estimate şi ele la 900 de milioane de tone, la o concentrație de minimum 16% cupru curat; la prețul de 400 de euro pe tonă, ar reprezenta 51,7 miliarde de euro.
Ne-am putea plăti datoria externă… de șapte ori!
Sarea, în cantitate de 4.000 de milioane de tone, la preţul de 1 leu/25 de kilograme, dă 35,6 miliarde de euro. Zăcămintele de aur, despre care Libertatea a mai scris, se ridică la aproximativ 146 de miliarde de euro, iar argintul, la 6,8 miliarde de euro.
Minereurile polimetalice sunt şi ele foarte bogate. Într-o tonă de minereu polimetalic se găsesc 10 grame de molibden, câte 30 de grame de nichel şi de cobalt, 50 de grame de crom, 300 de grame de galiu, 1.000 de grame de titan, 2.500 de grame de vanadiu şi 5.000 de grame de arseniu. Conform Enciclopediei Resurselor Minerale, în România există 90 de milioane de tone de minereuri polimetalice. Preţul mediu al acestor metale este 38 de euro kilogramul. Făcând înmulţirile de rigoare, putem afla că există 900 de tone de molibden în zăcământ, de exemplu, la preţul total actualizat de 34.335.000 de euro.
Alt exemplu: avem 450.000 de tone de arseniu în zăcământ, la valoarea de 17.167.500.000 de euro – desigur, preţul mediu al pieţei. În fine, preţul total la polimetale se ridică la 30,6 miliarde de euro. La capitolul petrol şi gaze, estimările sunt relative, ţinând cont de faptul că nu ştim cu exactitate ce conţine platforma continentală a Mării Negre. Oricum, estimările făcute în primavara anului 2015 arată că încă am avea rezerve de petrol în valoare de 179,7 miliarde de euro şi rezerve de gaz metan ce s-ar ridica la aproximativ 28,7 miliarde de euro.
*
Nota redacției: Dar, înainte de a plăti aceste datorii, nu ar fi corect să vedem unde s-au dus banii? Căci dacă banii nu au ajuns la contribuabili, datoria s-o plătească cei care au cheltuit împrumutul în alte scopuri decât beneficiul societății românești! Cel care te împrumută cere un proiect, un plan, să vadă unde se duc banii și dacă sunt șanse să se întoarcă! Ce destinație era proiectată pentru banii împrumutați?
link:
http://robertfaurisson.blogspot.be/
(aveti originalul francez mai jos, la baza acestei traduceri in engleza)
ROBERT FAURISSON
titlu:
Jewish masochism and German masochism
Friday, June 10, 2016
Jewish masochism and German masochism
I thank Michael Santomauro for putting a question about what he heard me call, one day, the masochism of the Jews.
I am struck by the tendency among a great many Jews to keep reminding themselves and the rest of us, tirelessly, at every turn and even, at times, with no apparent justification, of the sufferings or humiliations that they or their forebears have endured, particularly during the Second World War. It has now been seventy-six years since that war ended with the Jews’ victory, thus the defeat of their enemies. Yet certain Jewish organisations give the impression that they are continuing that war which they won on May 8, 1945. On the subject of the Nuremberg trial, the American chief prosecutor Robert Jackson cynically declared in 1946 that it was “a continuation of the war effort of the Allied nations”. Paraphrasing him one might say of some Jewish organisations that they are still pursuing, in 2016, the victors’ war effort. For them, the defeated country is never beaten and humiliated enough and the past hardships of the Jews are never sufficiently present in everyone’s mind.
First question: is it fitting to assert, as certain authors do, that, in this constant and unhealthful returning to the war years – to their own version of them –, the Jews see an interest both financial and moral in developing a “Holocaust Industry” or a “Shoah Business”? In other words, is this persistent masochism explained, firstly, by the interest that the Jews see in ensuring themselves, in the on-going “reparations”, a considerable source of money and, secondly, by the interest that they thus see as well in an inexhaustible source of propaganda for their various causes, among which the Zionist cause?
Second question: is it fitting to add that this masochism is of so extraordinary and so unhealthful a nature that it instills in the defeated of 1945, that is, the Germans of then along with all their descendants, another masochism that leads them to want to humiliate themselves in their turn by paying out ever more money to the Jews and by subjecting still more former “Nazis”, albeit now aged over ninety, to criminal proceedings in which henceforth no evidence or witnesses are produced, a practice that leaves even “Nazi hunter” Serge Klarsfeld ill at ease (see my study of March 10, 2016 “Serge Klarsfeld contre les outrances de son propre camp” (Serge Klarsfeld against the excesses of his own camp): http://robertfaurisson.blogspot.fr/2016/03/serge-klarsfeld-contre-les-outrances-de.html)? In this case, would the persistent Jewish masochism be explained by hatred or desire for vengeance whilst the masochism of the Germans would come of resignation?
Third question: if none of the explanations contemplated above is appropriate, what other ideas can anyone suggest to explain this phenomenon of such a Jewish masochism met by such a German masochism?
June 10, 2016
Posted by N N
Labels: Jewish masochism and German masochism, Michael Santomauro, Robert Jackson,Serge Klarsfeld
Masochisme juif et masochisme allemand
Je remercie Michael Santomauro de me poser une question au sujet de ce qu’un jour il m’a entendu appeler le masochisme des juifs.
Je suis frappé par l’inclination chez un grand nombre de juifs à se remémorer et à nous remémorer inlassablement, à tout propos et même hors de propos, les souffrances ou les humiliations qu’eux-mêmes ou leurs aïeux ont pu subir, en particulier au cours de la Seconde Guerre mondiale. Voilà soixante-seize ans que cette guerre a pris fin sur la victoire des juifs et donc sur la défaite de leurs ennemis. Or les organisations juives donnent l’impression de poursuivre cette guerre qu’ils ont pourtant gagnée le 8 mai 1945. Du procès de Nuremberg, le procureur américain Robert Jackson déclarait cyniquement en 1946 qu’il constituait « la poursuite de l’effort de guerre des Nations Alliées ». Le paraphrasant on pourrait dire des organisations juives qu’elles poursuivent encore en 2016 l’effort de guerre des vainqueurs. Pour elles, le vaincu n’est jamais assez battu et humilié et les malheurs passés des juifs ne sont jamais assez présents à tous les esprits.
Première question : faut-il prétendre, comme le font certains auteurs, que, dans ce constant et malsain retour aux années de guerre, telles qu’ils les décrivent, les juifs trouvent un intérêt à la fois financier et moral à développer une « Industrie de l’Holocauste » ou un « Business de la Shoah » ? En d’autres termes, ce masochisme persistant s’explique-t-il d’abord par l’intérêt que les juifs trouvent à se garantir dans les « réparations » toujours en cours une considérable source d’argent et, ensuite, par l’intérêt qu’ils trouvent également ainsi dans une inépuisable source de propagande pour leurs différentes causes, dont la cause sioniste ?
Seconde question : faut-il ajouter que ce masochisme est d’une nature si extraordinaire et si malsaine qu’il inspire aux vaincus de 1945, c’est-à-dire aux Allemands d’alors et à tous leurs descendants, un autre masochisme qui conduit ces derniers à vouloir s’humilier à leur tour en versant toujours plus d’argent aux juifs et à multiplier les procès contre les anciens « nazis », fussent-ils nonagénaires, des procès sans plus de preuves ni de témoins, ce qui met mal à l’aise jusqu’au « chasseur de nazis » Serge Klarsfeld (Serge Klarsfeld contre les outrances de son propre camp, 10 mars 2016) ? Dans ce cas, le masochisme persistant des juifs s’expliquerait-il par la haine ou le désir de vengeance tandis que le masochisme des Allemands trouverait sa source dans la résignation ?
Troisième question : si aucune des explications ici envisagées ne convient, quelles autres idées peut-on me suggérer pour expliquer ce phénomène d’un tel masochisme juif rencontrant un tel masochisme allemand ?
10 juin 2016
Priviti bugetele militare de inarmare:
https://deutsch.rt.com/wirtschaft/37635-weltweite-militarausgaben-steigen-saudi-arabien/
fara cuvinte si respect
NATO, MASINA DE RAZBOI PENTRU CRIMINALII FINANCIARI US:
priviti ultimile execitii intreprinse de NATO cu 13 tari la granita cu Rusia si intrebati-va cine asmute Rusia la al treilea razboi mondial – articol foarte informativ :
link:
http://sputniknews.com/politics/20160609/1041077046/nato-france-germany-us-financial-elite.html
titlu:
All About Money: Now is the Best Time for France, Germany to Leave NATO
KILLERUL DE ROMANI A FOST ONORAT DE FRATII LUI INTERNATIONALI CU ORDINUL PRINTULUI CONSTANTIN MAVROCORDAT …………
link:
http://www.faptdivers.ro/stiri/10055-generalul-victor-atanasie-stanculescu-va-primi-ordinul-printului-mavrocordat-la-congresul-uniunii-mondiale-masonice-de-la-bucuresti.html
titlu:
Generalul Victor Atanasie Stanculescu va primi Ordinul Printului Mavrocordat la Congresul Uniunii Mondiale Masonice de la Bucuresti
Scris de Fapt Divers Joi, 26 Iunie 2014 16:45
Sămbătă 28 iunie 2014 va avea loc la București al doilea Congres al Uniunii Mondiale Masonice Tradiționale U.M.M.T., World Traditional Masonic Union – W.T.M.U. Împreună cu celălalt mare curent liberal, curentul tradițional al masoneriei mondiale constituie aproape 2/3 din cele 10 milioane de masoni din lume. Făcând parte din acest curent, 30 de obediențe libere și independente, din diferite colțuri ale lumii, reunite prin obligația credinței în Creatorul Universului – Dumnezeu, fără a recunoaște așa zisele pretenții ale unei loji “mame sau tată”, în spiritul toleranței și atașamentului față de valorile tradiționale ale țărilor pe care le reprezintă, se reunesc în jurul Marii Loji Naționale Române “1880”, inițiatoarea cu 2 ani în urmă a acestei organizații mondiale: sâmbătă 28 iunie 2014, la ora 11, la Palatul Parlamentului în cel de-al doilea Congres Mondial. Cu această ocazie, Marea Lojă Națională Română “1880” va acorda ordinul Prințului Constantin Mavrocordat, primul mason român inițiat în 1732, Generalului Victor Atanasie Stănculescu.
NU VRETI UN GRAD INALT IN MASONERIA ROMANA?
E IEFTIN, hahahaha!:
http://www.indiscret.ro/articol-pungasii-in-masonerie
DEZVALUIRI | NUMARUL 437 | 26 Martie 2014
EXCLUSIV: O SCRISOARE CARE DEVOALEAZĂ LA CE SE DEDAU ȘEFI AI OBEDIENȚELOR CU ȘTAIF DIN ROMÂNIA
Pungăşii în masonerie
SE INTRA NECONTROLAT IN ROMANIA CA IN CASCAVAL: NUCLEELE SECRETE ISIS INTRATE AICI IN ROMANIA DIN GRECIA , CU AVIONUL, NU SUNT STINGHERITE DE NIMENI – PRECIS CA E O FACATURA PE LA SPATELE OFICIALLOR – vor mai veni si altele, ca sa fie totul bine aranjat de un razboi.
EXPLOZIV! SRI ascunde scandalul avionului pierdut pe Otopeni | Anchetă a Poliției de Frontieră
http://www.nasul.tv/exploziv-sri-ascunde-scandalul-avionului-pierdut-pe-otopeni-ancheta-a-politiei-de-frontiera/
Redactia • Publicat: 12 Iun 2016, 19:27 • Actualizat: acum 4 ore • • comentarii
906 0 0 0
anti-tero sri
O breşă de securitate uriasă a fost creată, marţi, pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni. Peste 180 de pasageri au intrat în România fără să-i întrebe nimeni de sănătate.Un ploiestean a povestit pe Facebook cum a asistat, pe aeroportul Otopeni, la un incident de securitate demn sa dea fiori reci tuturor sefilor serviciilor secrete din Romania, conform flux24.ro
UPDATE: Poliţia de Frontieră a deschis o anchetă pentru neglijenţă în serviciu, după ce zeci de pasageri ai unei curse charter din Grecia nu au mai fost controlaţi când au ajuns pe Aeroportul “Henri Coandă” Otopeni, întrucât au fost duşi la sosiri interne.
“Aeroportul Henri Coandă Bucureşti, locul trei în materie de securitate, în Europa.Din cele peste 40 de aeroporturi europene luate în calcul în topul „Routes Europe Awards 2013”, Aeroportul Henri Coandă Bucureşti – Otopeni a fost clasat pe locul trei în materie de securitate, decisive fiind dotările filtrelor de control şi sistemul de supraveghere video folosit de Serviciul Român de Informaţii şi de Poliţie.”, se spune pe pagina oficială a SRI.
SRI a ascuns public acest incident.
Brigada Antiteroristă a SRI este condusă de generalul Sorin Cosma implicat în multe afaceri controversate.
Mesajul integral postat, vineri, pe Facebook, de Daniel Chelsoi:
„Bresa de securitate pe Aeroportul Otopeni. Incompetenta, proceduri incalcate si panica printre oamenii de la aeroport.
Oare sefii marilor servicii secrete stiu ca ca marti 07 Iunie 2016 prin aeroportul Otopeni a trecut un ditamai avionul Boeing 737-400 cu aproximativ 180 plus pasageri de diverse nationalitati unii vorbind rusa sau alte limbi, complet necontrolat sau neprocesat?
Adica vine un avion din strainatate incarcat cu pasageri de diverse nationalitati si euro si non euro si pur si simplu sunt „scapati” de sistem si acestia intra in tara ca in brinza fara ca cineva sa ii intrebe de sanatate sau de acte macar.
Cum s-a intimplat:
Ma intorceam cu familia si niste prieteni din insula Corfu Grecia din concediu, cu avionul companiei Blue Air, facand o escala mai intai la Cluj unde au coborit citiva pasageri, escala oarecum neprogramata initial, dupa care am aterizat la Otopeni in jurul orei 21 marti 07 iunie 2016. Avionul s-a oprit la ceva distanta de terminalul cu burduf. Au venit doua autobuze pentru a prelua pasagerii si bagajele.
Soferul autobuzului a intrebat probabil, cumva bizar, de unde vine avionul. Primind de la un oarecare raspunsul „vine de la Cluj”, si ne-a dus pe toti la terminalul sosiri curse interne din aeroport in zona recuperare bagaje.
Dupa aproximativ 10 minute in care asteptam si nu mai soseau bagajele, un domn mai in varsta a intrebat un lucrator in uniforma a aeroportului daca stie ceva de bagajele noastre, deoarece noi nu suntem cursa venita din tara, ci din afara tarii, si daca nu cumva s-a produs o greseala si bagajele noastre vin la terminalul sosiri internationale. Lucratorul in uniforma a raspuns nonsalant: Nu stiu! Habar n-am!
Dupa cateva momente au inceput sa soseasca bagajele. Le-am recuperat si am iesit spre zona taxi impreuna cu aproximativ jumatate din pasageri. Deci, atentie mare. Jumatate din pasagerii unui avion venit din strainatate intra in tara fara a fi procesati, fara sa fie introdusi in sistem, fara sa le verifice vreun politist de frontiera pasapoartele etc! Cum vor iesi acesti oameni din tara daca figureaza ca nici n-au intrat? Cum se rezolva administrativ aceasta neglijenta?
La un moment dat, a aparut un domn in negru avind o statie in mana foarte panicat, agitat si total depasit de situatie. A blocat iesirea celorlati pasageri, chemind si doi oameni inarmati. Noi am asteptat sa soseasca si prietenii ramasi inauntru. Domnul respectiv a inceput sa strige catre holul unde eram amestecati cu foarte multa lume: pasagerii veniti din Corfu sunt rugati sa revina. Spre disperarea lui, majoritatea oamenilor deja plecasera. Repet, intrasera in tara fara sa fie inregistrati, din cauza unui sofer care a incurcat putin cursele interne cu cele externe! Cum e posibil asa ceva? Nu exista proceduri pe Aeroportul asta, soferii masinilor de bagaje decid daca pasagerii intra in tara prin vama sau nu?
O doamna mai in virsta si cu multe bagaje pe un carucior din cei blocati in dreptul usii a spus ceva de genul: Hai domne ca ma grabesc si a impins caruciorul pe linga domnul in negru fiind urmata si de ceilalti pasageri vadit nervosi de intarziere. Omul nu a mai facut nimic sa opreasca fluxul de oameni care treceau pe linga el.
In acel moment am hotarit ca un asemenea incident merita filmat cu telefonul personal.Cand omul in negru a vazut ca marea bresa de securitate este si filmata de cineva, a intrat in panica, parand total depasit de situatie. A abandonat cu desavirsire sirul de pasageri care coborau pe rampa si s-a repezit la mine, incercind sa ma determine sa nu mai filmez.
Am bagat telefonul in buzunar acesta inregistrind in continuare numai sunet. Mi se spune ca ar fi bine „sa stergeti acesta filmare”. Cand l-am intrebat de ce, a argumentat ca in zona sosiri pasageri nu ai voie sa filmezi. Evident ca nu era asa, deoarece nu era afisata nicaieri vreo interdictie. De altfel, toata lumea filmeaza acolo cind sosesc din calatorii prieteni sau rude, inclusiv televiziunile.
Cind a vazut ca nu sunt de acord sa sterg inregistrarea de pe telefon, vadit deranjat, a apelat la niste jandarmii aflati la iesire explicandu-le ca filmasem ceva nepotrivit si incercind sa ii faca pe acestia sa-mi ia telefonul. Acestia au spus ca nu am facut nimic ilegal.
Dupa reactia lui am inteles ca tocmai am asistat la un eveniment extrem se serios de securitate, avind si o inregistrare a acestuia pe telefonul personal. Din acest motiv am decis ca macar o parte a acestei filmari sa o fac publica aici.
Astept pareri avizate si eventual oficiale din parte sistemului in legatura cu modul absolut neprofesionist si chiar hilar in care acestia ne expun pe totii la pericole neimaginabile, de care dupa cum se vede tot auzim in ultima vreme!
Oare sefii marilor servicii secrete stiu ca ca marti 07 Iunie 2016 prin aeroportul Otopeni a trecut un ditamai avionul Boeing 737-400 cu aproximativ 180 plus pasageri de diverse nationalitati unii vorbind rusa sau alte limbi, complet necontrolat sau neprocesat?
Adica vine un avion din strainatate incarcat cu pasageri de diverse nationalitati si euro si non euro si pur si simplu sunt „scapati” de sistem si acestia intra in tara ca in brinza fara ca cineva sa ii intrebe de sanatate sau de acte macar.
Mai Servicii Secrete, mai Mari Sefi de servicii secrete, voua macar v-au raportat cineva acest eveniment petrecut marti la aeroportul Otopeni cam pe la ora 21 asa? Voi il stiti de domnul acela din filmulet cam cum il cheama pe el, si cam cit de rau de tot in bara a dat-o? Oamenii astia platiti banuiesc foarte bine si de la bugetul nostru genereaza riscuri majore de securitate in aeroport sau oriunde in tara, mai ales in contextul de securitate actual la nivel internationat etc”.
SEMNAL DE ALARMA PENTRU :
– pamantul udat cu sangele stramosilor nostri la Posada, Rovine, Vaslui, Calugareni, Plevna, Vidin, Marasesti, Oituz….acaparat de straini cu milioanele de hectare !!!!
– Sa reactionam pana nu e prea tarziu pentru INTERZICEREA VANZARII PAMANTULUI CATRE STRAINI !
– SA IESIM URGENT BABILONIA ANTIHRISTICA SI ANTINATIONALA : UE !!!
– sa oprim aceasta CATASTROFA !
– sa oprim disparitia neamului a natiunii noastre prin INTERZICEREA VANZARII PAMANTULUI CATRE STRAINI !
– sa respectam, sa nu ne batem joc de sangele stramosilor varsat de-a lungul secolelor pentru PAMANTUL NOSTRU !
– SA NE TREZIM DIN ADORMIRE !
– Tara se vinde, pamantul se vinde, sufletul se vinde, omenia se vinde…in „civilizatia” occidentala totul se vinde.
– Strainii ocupa cu milioanele de hectare pamantul pentru care stramosii nostri si-au varsat sangele la : Posada, Rovine, Vaslui, Calugareni, Plevna, Vidin, Marasesti, Oituz…
– Strainii au acaparat economia, resursele :petrol, aur, gaze, energie,ape minerale….
– Strainii, minoritarii, au ocupat institutiile statului, si noi dormim, ne lasam inselati zi de zi de propaganda mincinoasa occidentala iudeomasonica : stat de „drept”, political corect, pacatul ca norma de viata, invazie pagana mahomedana, privatizari, liberalizari, investitori, homosexuali, card si cip, pensii, asigurari private, bancheri…
„Adevărata suveranitate naţională îşi are tron pământul patriei cu sufletul îngropat în el. Nici o legislaţie nu poate împărţi tronul acesta între autohtoni şi venetici. Şi nu există aur pe lume să echivaleze preţul ţarinii strămoşeşti. Pentru că, din moment ce această ţarină e strămoşească, ea are mai presus de toate o valoare morală, ce nu se poate măsura în bani. Cine îşi vinde pământul săvârşeşte un sacrilegiu fiindcă îşi vinde morţii din el. Crima democraţiei e că a pus la mezat patria, şi aceasta însemnează în principiu detronarea neamului românesc din drepturile lui de rasă regală. În lumina spiritului autohton, invazia străinului e tot una cu o năvălire barbară, ceea ce constitue caz de război defensiv. De aceea, în suflul mistic al naţionalismului, să lămurim geamătul morţilor jigniţi în mormintele lor şi grindina blestemelor înscrise în dania lor. Căci patria e dania strămoşilor şi ea nu se lasă nici răpită, nici vândută. România trăieşte sub dictatura capitalismului fără patrie”.
N.Crainic
„Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.”
Mihai Eminescu, De îmbunătăţiri rele…, Timpul, 3 dec. 1882, Opere, vol. XIII, pag. 234
EU ESTE CRIMA COMUNISTOIDA PLANIFICATA!
EU AM ZIS DE LA INCEPUT CA TREBUIE IESIT IMEDIAT!
LA FEL TREBUIE IESIT SI DIN NATO!
EU ESTE PARGHIA USRAELULUI,SI NIMIC ALTCEVA!
USRAELUL TRAIESTE SI PROSPERA FACAND BANI DIN RAZBOAIE!
O EXPLICA SI PARAEXPLICA TOTI EXPERTII CINSTITI, TOT TIMPUL!
DE ACEEA VOR MUSAI SA STARNEASCA SI SA ATRAGA ROMANIA INTR-UN RAZBOI CONTRA RUSIEI!
EI NICI NU CONCEP ALTA CALE DE REZOLVARE A PROBLEMELOR DECAT MACELUL INTRE RUSI SI ROMANI!
Domnitori ca Leon Tomșa, Matei Basarab sau Gheorghe Ștefan combăteau jaful și întinarea grecească, făcând exproprieri și expulzări în masă, uneori chiar execuții. De 150 de ani, în numele „democrației” și „modernității” noi n-am putut să expulzăm ciuma fanariotă, ci mai mult am fost siliți să acordăm cetățenia română tuturor alogenilor invadatori, să tolerăm pe cei care au luptat contra României și au ucis români, să suportăm cu zel iudeo-democratic jugul străin și împilarea.
Aceste borne marchează evoluția statului colonial „român”:
1859 – falsa „Unire a Principatelor” recunoscută doar cu păstrarea grecilor în țară și la conducerea ei, lucru anulat prin dubla alegere a lui Cuza, proclamarea României la 1861 și lovitura de stat din 1864 – reconfirmat prin lovitura de stat din 1866;
1878 – așa-zisa „Independență” recunoscută cu condiția abrogării art. 7 din Constituție și răscumpărării cu bani publici a unei fraude jidovești; a fost cel mai rușinos eveniment din istoria noastră, care a pus bazele statului ciumă pt. români și mumă pt. alogeni;
1920 – voința populară care a făcut Marea Unire a fost nesocotită prin infamul Sistem Versailles, imperialismul vestic ne-a impus acordarea cetățeniei pentru coloniștii străini, plata unei părți din reparațiile de război fixate Austriei, cedarea frontierei vestice la Tisa și controlul străin asupra Dunării(prin odioasa Comisie); unirea Basarabiei n-a mai fost recunoscută datorită influenței agenților sovietici în „democrațiile” vestice;
1946 – pentru a primi înapoi Ardealul de Nord rupt prin dictat și eliberat cu sacrificiile Armatei Române, am fost obligați să acordăm cetățenia celor 400000 de unguri colonizați de Horthy după ce a expulzat sute de mii de români și a ucis la fel de mulți; acești criminali horthyști care nici nu știau românește au trecut peste noapte la stalinism, iar urmașii lor fac parte azi din UDMR;
Astăzi – ca să putem recupera Basarabia și Bucovina de Nord ar trebui să-i luăm în brațe pe Voronini, Dodoni și Shori, să-i uităm pe românii noștri deportați în capătul Siberiei și să trecem sub tăcere crimele bolșevismului așa cum am trecut sub tăcere crimele Austro-Ungariei și Ungariei Horthyste. Asta în condițiile în care țara întreagă geme sub jugul bolșevic, de la fotoliul ministerial la cititorii de prompter numai jidovimea are loc, lipitori care ar trebui expulzate prin decret.
Cu excepția regimului Mareșal Ion Antonescu și a Tribunalului Poporului de la Cluj-Napoca, niciodată străinii nu au plătit pentru crimele lor, iar aceste două cazuri n-au reușit să impună în mod desăvârșit legea și dreptatea românească. Numai în noiembrie-decembrie 1918 un guvern național ar fi trebuit să întindă sute de ștreanguri în București pentru colaboratorii ocupației germane, pentru agenții lor ca Ioan Slavici și Constantin Stere și pentru spuma mizerabilă a societății care trăia pe spatele românilor, gata de a-i trăda oricând și a-i pune la discreția ocupantului.
corect. numai ca, nu exista comparatie intre influenta greaca, fanariota si ocupatia „bine” facuta, a occidentului apostat.
prin influenta greaca ne-am regasit in matca noastra fireasca a Bizantului dupa Bizant, si am avut onoarea de a ajuta material pe crestinii aflati in mari nevoi, sub ocupatie pagana otomana….
in schimb, prin ocupatia cu totul straina occidentala, am fost jefuiti in primul rand de sufletul nostru, de neam de traditie de cultura de familie de resurse, de omenie….nici nu se compara….raul pe care ni l-au facut fanariotii, grecii, tatarii, turcii sau rusii cu „binefacerile” occidentului apostat !
OFF TOPIC:
CRIMINALUL ASTA CARE A MACELARIT ROMANII PROTESTATARI LA TIMISOARA PRECUM SI PE CEAUSESTI LA COMANDA EXTERNA – CIA SI MOSSAD(a pregatit lovitura de stat in vizitele lui in Ungaria, vezi filmul lui Susanne Brandstadter despre revolutia romana expus de mine pe acest blog si in traducere in franceza pe langa cea in romana) – A FOST SCOS DINTR-UN AZIL DE BATRANI DE LUX – criinalul asta fusese condamnat la 15 ani inchisoare cu executare!
Tot el a fost eliberat pentru un an din inchisoare ca sa se trateze de boala.
Era asa de bolnav incat s-a dus direct la cazinou unde a stat trei ore:
Generalul Stănculescu, Eliberat Din Puşcărie Pe Motive Medicale, Îşi Petrece Seara La Cazino (2 Video)
https://mariusmioc.wordpress.com/2009/09/02/stanculescu-la-cazino/
Victor Atanasie Stanculescu in het casino deel II
https://www.youtube.com/watch?v=k3Z27UPTiJg
Secretul protejarii lui continue:
http://miscareakilluminati.blogspot.be/2014/11/fostul-general-victor-atanasie.html
MISCAREA KILLUMINATI
luni, 3 noiembrie 2014
Fostul general Victor Atanasie Stănculescu și Gelu Voican Voiculescu – Masoni de grad înalt! Dovada clară că „Revoluția” Română din 1989 a fost produsul Francmasoneriei
Articol publicat in: Actualitate > Social > Societate
Surse:
Titlu
Clipe grele pentru fostul general Victor Athanasie Stănculescu. A intrat în comă
link
http://www.romaniatv.net/surse-clipe-grele-pentru-fostul-general-victor-athanasie-stanculescu-a-intrat-in-coma_297923.html
Publicat: (acum 3 ore) // Actualizat: (acum 2 ore) // Sursa: romaniatv.net
Autor: Filip Stan
Starea generalului Victor Athanasie Stănculescu este critică. Unul dintre oamenii cheie ai Revolutiei din decembrie 1989, Stănculescu se află în comă la spital, susţin surse apropiate, transmite România TV.
27 0 0 4Comenteaza
Generalul Stanculescu
Starea fostului general s-a agravat în ultimele două zile. Victor Athanasie Stănculescu, în vârstă de 88 de ani, a fost internat la spitalul Floreasca, iar în urmă cu două zile transferat la spitalul Militar, spun apropiaţii.
El a suferit un atac cerebral, iar starea s-a agravat şi a intrat în comă. Celebrul general a ajuns la spital din azilul de lux în care era cazat, nu departe de Bucureşti. Generalul Stănculescu a făcut ani grei de închisoare după condamnarea din dosarul Revoluţiei.
Citeşte şi: Victor Athanasie Stănculescu a suferit un atac cerebral şi a fost internat într-o clinică privată
A executat o treime din pedeapsa de 15 ani închisoare la care a fost condamnat pentru omor deosebit de grav. A iesit din puscarie in 2014.
si….cei mai mult ne „iubesc” pentru PAMÂNT !
pentru pamantul udat cu sangele stramosilor nostri la Posada, Rovine, Vaslui, Calugareni, Plevna, Vidin, Marasesti, Oituz….acaparat de straini cu milioanele de hectare !!!!
Sa reactionam pana nu e prea tarziu pentru INTERZICEREA VANZARII PAMANTULUI CATRE STRAINI !
sa oprim aceasta CATASTROFA !
sa oprim disparitia neamului a natiunii noastre prin INTERZICEREA VANZARII PAMANTULUI CATRE STRAINI !
sa respectam, sa nu ne batem joc de sangele stramosilor varsat de-a lungul secolelor pentru PAMANTUL NOSTRU !
SA NE TREZIM DIN ADORMIRE !
Tara se vinde, pamantul se vinde, sufletul se vinde, omenia se vinde…in „civilizatia” occidentala totul se vinde.
Strainii ocupa cu milioanele de hectare pamantul pentru care stramosii nostri si-au varsat sangele la : Posada, Rovine, Vaslui, Calugareni, Plevna, Vidin, Marasesti, Oituz…
Strainii au acaparat economia, resursele :petrol, aur, gaze, energie,ape minerale….
Strainii, minoritarii, au ocupat institutiile statului, si noi dormim, ne lasam inselati zi de zi de propaganda mincinoasa occidentala iudeomasonica : stat de „drept”, political corect, pacatul ca norma de viata, invazie pagana mahomedana, privatizari, liberalizari, investitori, homosexuali, card si cip, pensii, asigurari private, bancheri…
„Adevărata suveranitate naţională îşi are tron pământul patriei cu sufletul îngropat în el. Nici o legislaţie nu poate împărţi tronul acesta între autohtoni şi venetici. Şi nu există aur pe lume să echivaleze preţul ţarinii strămoşeşti. Pentru că, din moment ce această ţarină e strămoşească, ea are mai presus de toate o valoare morală, ce nu se poate măsura în bani. Cine îşi vinde pământul săvârşeşte un sacrilegiu fiindcă îşi vinde morţii din el. Crima democraţiei e că a pus la mezat patria, şi aceasta însemnează în principiu detronarea neamului românesc din drepturile lui de rasă regală. În lumina spiritului autohton, invazia străinului e tot una cu o năvălire barbară, ceea ce constitue caz de război defensiv. De aceea, în suflul mistic al naţionalismului, să lămurim geamătul morţilor jigniţi în mormintele lor şi grindina blestemelor înscrise în dania lor. Căci patria e dania strămoşilor şi ea nu se lasă nici răpită, nici vândută. România trăieşte sub dictatura capitalismului fără patrie”.
N.Crainic
„Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.”
Mihai Eminescu, De îmbunătăţiri rele…, Timpul, 3 dec. 1882, Opere, vol. XIII, pag. 234
Romania si poporul roman sunt prada bancherilor ,mafiotilor ,extremistilor, falsificatorilor istoriei adevarate ai acestei tari pasnice, ramase in temelia originala in fata navalitorilor diversi !
Daca nu se pedepseste crima si nu se recupereaza banii dupa tractarea exacta a lor prin interpol, crima se va perpetua nestingherita si jaful va merge inainte cu nimic mai prejos decat pana acum!
E absolut obligatoriu de gasit locurile unde au disparut banii si de NUMIT TOTI BORFASII CARE AU PUS MANA PE EI DUPA REINTRODUCEREA PEDEPSEI CU MOARTEA PENTRU ASTFEL DE TRADATORI DE TARA.!
AU MURIT SUTE DE MII DE ROMANI DATORITA DIMENSIUNIITOTAL EXACERBATE A ACESTOR CRIME COMISE ASUPRA POPORULUI ROMAN SI AVUTIEI NATIONALE!
Nu este vorba de dusmani sau de prieteni in era globalismului se aplica dictonul Perfidului Albion ” nu exista prieteni si dusmani permanenti ci numai interese permanente”. Creditorii sunt interesati de Romania pentru ca isi plateste ratele si dobanzile.
Daca in 2013 aveam 101 mld. €, 93.6 mld. € in 2015 in feb 2016 avem 89.7mld€ din care datoria statului roman este de 31.2 mld € plus 1.2 mld datoria BNR catre FMI, restul reprezinta datorii negarantate de statul roman ( creditele bancilor straine catre filialele din Romania, creditele transnationalelor care subsidiarele din Romania, creditele externe ale altor companii) care pot pune presiune pe cursul de schimb . Datoria externa devine o problema atunci cand aceasta merge exclusiv pentru acoperirea deficitului extern, pentru creditele de consum si pentru acoperirea altor credite ajunse la scadenta. Daca datoria externa ar insemna plata investitiilor de stat si private, educatie, sanatate, cercetare si dezvoltare atunci nivelul acesteia nu ar trebui sa ne ingrijoreze pentru ca inseamna sa folosim levierul financiar, practic veniturile generate de creditele externe pot acoperi valoarea cumulata a acestora ( inclusiv dobanda si comisioanele) si pot asigura dezvoltarea sustenabila si cresterea veniturilor populatiei in ansamblu, nu pentru o minoritate.
Pentru exploatarea resurselor ar fi indicat ca statul sa detina monopolul ori macar 51% pentru a ne asigura ca o parte a profiturilor sa ramana aici. Dar, avand in vedere ultraliberalismul promovat de statul roman si politica exclusiv monetarista si independenta a FED romanesc, BNR este putin probabil ca acest lucru sa se intample