De ce folosesc cuvîntul „evreu”?

În casă, la părinții mei, auzeam cuvîntul „jidan”, cu sens precis și neutru, fără nicio conotație peiorativă: nume etnic. La armată, în ultimul an, aveam în pluton un armean – Neluș Bedrosian, un așa zis turc – Georgică Marmara Arif, și un evreu, Hari Coman. Deseori ne adresam cu Băi, turcule sau Băi armene! Așa făcea și Hari Coman.
La un moment dat m-am adresat acestuia cu formula analoagă: Băi, jidane! La care am primit răspunsul neașteptat: Băi, Ioane, nu-mi place să mă faci jidan. Eu sunt evreu!
Ne-am privit în ochi ca doi camarazi, i-am acceptat punctul de vedere și de atunci eu n-am mai folosit cuvîntul „jidan”. Datorită lui Hari Coman, care, fie vorba între noi, nu prea avea mutră de evreu, ci de jidan sadea: roșcovan, pistruiat, nas coroiat!… Dar i-am respectat opțiunea!

Ca lingvist cunosc faptul că limba nu tolerează sinonimia perfectă. Când ai doi termeni sinonimi, jidan și evreu, între ei se insinuează o ușoară diferențiere semantică: unul rămâne neutru, celălalt capătă o nuanță peiorativă. Este inevitabil.

Ion Coja – valah