„Stalin a omorît mai mulţi evrei decât Hitler“

 

§ 4. Este şi mai greu de înţeles şi cu totul inacceptabil efortul pe care îl fac cei ce administrează în mod oficial moş­tenirea Holocaustului pentru a ascunde „contribuţia“ sovietică la tragedia neamului evreiesc. Atât în anii războiului (1939-1945), cât şi în alte perioade ale existenţei URSS-ului, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi în mod deosebit I.V. Stalin a dezlănţuit aprige persecuţii asupra evreilor, în buna tradiţie a po­gromurilor din Rusia taristă. Înşişi supravieţuitorii Auschwitz-ului eliberat de trupele sovietice în primăvara lui 1945 au fost, o parte dintre ei, în număr de circa 150.000, de­portaţi în URSS şi acolo li s-a pierdut urma… Este însă o certitudine aceea că printre cei care au conceput, iniţiat şi executat aceste oribile represalii anti-evreieşti s-au numărat şi importanţi lideri sovietici comunişti de naţionalitate evreiască, împrejurare care, probabil, explică şi ea reţinerea oficialităţilor evreieşti de a cerceta acest subiect. Din fericire, o serie de publicişti şi scriitori evrei, oneşti şi cu teamă de Dumnezeu, nu s-au sfiit să spună adevărul despre dimensiunile apocaliptice ale Holoca­ustului evreilor din URSS. După unii autori evrei, Stalin a omorît mai mulţi evrei decât Hitler.

În această ordine de idei ne punem câteva întrebări care nu pot să rămână fără un răspuns limpede:

– unde a ajuns arhiva lagărelor naziste de concentrare şi exterminare, în special cea de la Auschwitz?

– de ce nu se pune această arhivă la dispoziţia cerce­tă­to­rilor?

– de ce deţinătorii acestor arhive nu sunt demascaţi ca tăinuitori ai adevărului şi astfel complici la asasinatele naziste?

După informaţii uşor de verificat, arhivele de la Auschwitz se află în posesia Rusiei.

Mai mult, informaţii puse în circulaţie după 1990 şi până acum de nimeni contestate şi dezminţite, susţin că Moscova „ameninţă“ cu publicarea acestor arhive, din care ar rezulta cu totul alte cifre privind numărul real al victimelor Holocaustului. Pe cine şantajează Moscova în acest fel nu este greu de înţeles. De aceea credem că Israelul şi comunitatea internaţională, guvernele lumii, însăşi ONU, au datoria morală de a face toate demersurile pentru a pune la dispoziţia publicului toate arhivele produse de lagărele de concentrare din anii celui de al doilea război mondial. Asemenea lagăre, precum se ştie, au existat în ambele tabere ale beligeranţilor, ceea ce impune o transparenţă deplină în reconstituirea faptelor şi stărilor din acei ani.

Raportată la România, contribuţia  URSS la holocaustul antievreiesc, corect evaluată, va fi să demonstreze, probabil, că o bună parte dintre evreii contabilizaţi ca victime ale regimului Antonescu sunt evrei care s-au refugiat în URSS sau au fost siliţi de autorităţile sovietice să părăsească teritoriul românesc. Ce s-a întâmplat după aceea cu aceşti evrei, de cetăţenie română, care au ales sau li s-a impus cetăţenia sovietică, este o chestiune care nu mai cade în răspunderea românilor.

Ne declarăm dezgustul faţă de oportunismul „istoricilor“ evrei care încearcă să pună în seama românilor crimele săvârşite de puterea sovietică, spre a nu supăra marea putere rusească. Şi punem întrebarea: de ce la Muzeul Holocaustului de la Washington şi în alte incinte similare nu apare nici o menţiune despre evreii exterminaţi în URSS?

(text extras din Ion Coja, Protocoalele Kogaionului)

*

Post scriptum 2014 Mai e de luat în seamă și celălalt aspect: Dacă evreii s-ar plânge de „holocaustul” din URSS, din anii celui de al II-lea Război Mondial, rușii de azi nu s-ar sfii să scoată la iveală cifrele care îi incriminează pe evreii din URSS, cifre înspăimântătoare, deloc inventate sau umflate precum cele de la Yad Vashem și sucursalele!

Și n-ar fi vorba numai de rușii, ucrainienii și moldovenii (de peste Nistru) care au murit în deceniul 1930-1940,  când liderii evrei ai PCUS au organizat marea foamete care a făcut milioane de victime, milioane de ființe umane moarte prin înfometare în inima Europei!