Mi s-a pus această întrebare, la telefon și la o oră nepotrivită, din partea unui anonim. Mi s-a părut o întrebare la care nu merită să răspund, dar mai apoi mi-am adus aminte că am publicat deja texte pe acest site care conțin răspunsul la întrebarea de la miezul nopții trecute fix… Am ales, din mai multe opțiuni posibile, textul care mi-e cel mai drag și-l mai public o dată. Chiar dacă mesajul său …antisemit apare numai în subsidiar și incomplet, ca să zic așa! Adică am eu și alte motive. Pomenite în alte texte, pe același acest site.
i.c.
Cojuleasa
Coana Margareta, dintre vecine, era singura care-i zicea așa maică-mii, Cojuleaso!… Coana Margareta a fost una dintre persoanele care m-au impresionat, de mic, prin felul de a vorbi. Sentimentul de spectacol lingvistic l-am avut prima oară minunându-mă de vioiciunea cu care împreuna cuvintele coana Margareta, sora cea aprigă a blândei și tăcutei coana Dochița. Alte vecine erau doamna sau madam, Canja, Cociu, Dumitriu, Selelis, Baschinos, Enopian, Tesici, Claru…
Bunică-mea a fost Cojoaia. Iar bunica maică-mii, Floroaia. Amândouă vestite prin toată mocănimea dobrogeană. Cojoaia mai păstra legătura cu neamul Șeitanilor, de la Satu Lung, din care se trăgea. Nora ei și mama mea, Cojuleasa, visa la Rășinarii părinților ei ca la Paradisul pierdut!…
În pragul Noului An, an în care, cu puțin noroc și cu voia Domnului, mă fac și eu septuagenar, simt nevoia rândurilor care urmează, puține, din multele care s-ar fi cuvenit să le scriu până acum, din datoria față de norocul de a fi avut mama care m-a născut… Și mai ales m-a crescut! Ea cu tot neamul ei!…
Mă bucură mult amintirea primei nopți albe, petrecută cu băieții la Mamaia, când am venit acasă mult după răsăritul soarelui. Nu mai știu cum a fost, unde, cu cine, țin bine minte însă ce a urmat… Maică-mea și taică-meu își făceau de lucru prin curte, nerăbdători să mă vadă mai repede că ajung acasă teafăr. Plecasem de-acasă fără să știu că-mi va fi întorsul atât de întârziat… Era, cum v-am zis, prima oară. Nu se mai întâmplase. Am intrat în curte ușor ezitant și i-am văzut pe amândoi părinții răsuflând ușurați. Odorul era întreg și nevătămat!… Apoi în ochii lui taică-meu am simțit un soi de mândrie, de bucurie, că mai trecusem un prag… Chefuisem până la ziuă!
Mama însă s-a uitat lung la mine și m-a luat la întrebări: cu cine, unde, până la ora asta?… Uită-te la el că nici nu poate vorbi!
Lasă băiatul în pace! Îl cerți mai târziu!… Du-te mă și te culcă!
Altceva nici nu-mi doream!…
M-am dus în camera din fund, cea mai liniștită, și m-am culcat.
Și acum urmează povestea minunată:
Abia ce închid ochii și simt dulceața somnului acasă, că mă trezește mama: Scoală! Azi e zi de curățenie! (Noroc că pe vremea aceea nu existau aspiratoare!…) Treci în sală! Am trecut în alt pat, cel din sală, mult mai incomod, cărând după mine perna și pătura. Degeaba! Peste o jumătate de ceas curățenia s-a mutat în sală și a trebuit să mă scol și de acolo! Am încercat să mă întorc în camera din care fusesem evacuat, dar nici vorbă! Patul era ocupat de scaunele care fuseseră ridicate ca să se poată spăla podelele!… M-am dus în camera unde ne petreceam de obicei ziua, un fel de sufragerie, cu două paturi însă! Deh! Eram cinci persoane. Cinci paturi, și nici unul demn să-mi odihnească oasele și mai ales capul, care, ca orice cap normal, îmi vâjâia ca un ventilator. Abia mă țineam pe picioare!
Măi, femeie, lasă băiatul să doarmă! Tu nu vezi că a petrecut și el az-noapte?!
Să știe să petreacă! Nu să vină să zacă după aia!… Cheful nu-i pentru toate nevoile!…
N-a fost chip să pun geană peste geană! A găsit mama fel și fel de motive ca să mă chinuie cu un sadism chiar …matern! Biata mama, cu un frate vestit de petrecăreț, nea Mitică Licoi, de tata nu zic nimic!, a încercat să mă descurajeze încă de la prima încercare. N-a reușit! Dar când a văzut că asta e situația cu care trebuie să se împace, a schimbat tactica. De câte ori veneam acasă de la o petrecere – ceea ce se întâmpla destul de des, a doua zi mă pândea cu o lingură de miere și o cană mare cu ceai de sunătoare! Să le iau pe stomacul gol! Face bine la ficat! Și chiar am un ficat de care se miră și nevastă-mea! Eu beau și mănânc orice, iar colesterolul îl face ea!…
Altă amintire cu mama, când a lipsit de data asta tata de acasă toată noaptea, și era tot așa, prima oară când se întâmpla așa ceva! Dar nici a doua zi dimineața nu s-a prezentat la domiciliu spăsit și rușinat!… N-a venit nici până la prânz! Era clar, se întâmplase ceva… Era pe la începutul anilor ’50. S-a dus mama la tata la servici, să vadă dacă se știe ceva acolo. Tata era paznic la TAPL… Ca fost chiabur și exploatator, alt servici mai bun nu putea avea… A aflat biata mama că taică-meu fusese arestat în urmă cu 24 de ore!… Direct de la servici! Pentru ce? A fost îndrumată spre tovarășul director, știe dumnealui mai multe. Și de la acesta mama a aflat, pe cale oficială așadar, că tata a fost arestat pentru o delapidare de 30.000 de lei!… O sumă tentantă, cam de șaizeci de ori mai mare decât salariul tatei! Nu se poate, tovarășe director! Ba uite că s-a putut! Tovarășe director, dar soțul meu n-a adus niciun ban în casă peste salariu! Eh, doamna Coja, cine delapidează n-o face pentru nevastă sau copii, pentru familie!…
Adică mama trebuia să înțeleagă că, probabil, tata avea vreo drăguță, cu care mâncase și băuse șaizeci de salarii!… Și unde-i soțul meu acum? Unde să fie?!, l-a ridicat securitatea! Este o sumă prea mare! E act de subminare a economiei naționale!… Situația este foarte gravă, îmi pare rău pentru dumnevoastră, pentru copii. Chiar și pentru nenea Zaharia îmi pare rău, era un om simpatizat de toată lumea!… Cum de și-a pierdut mințile în halul ăsta?!
Cam așa a decurs discuția din biroul tovarășului director Cojocaru!…
A părăsit mama biroul și sediul TAPL, undeva pe strada Mangaliei, azi Ștefan cel Mare, buimacă de cele aflate. Nu mai înțelegea nimic!… N-a făcut mulți pași și s-a auzit din spate o voce, mai mult șoptită, ferindu-se, să nu fie auzită de ceilalți: Doamna Coja, doamna Coja… Un bărbat, un bătrânel, care s-a prezentat cam în felul următor: eu sunt contabilul TAPL, doamna Coja. Nu-i adevărat că domnul Coja a delapidat, nici nu avea cum! Delapidarea a făcut-o tovarășul director Cojocaru, dar nu i se poate imputa lui pentru că este comunist, membru din ilegalitate. L-au găsit pe domnul Coja să i se pună în cârcă toată povestea pentru că este fost chiabur…
Din câte a înțeles mama, în biroul directorului se discutase între tovarășii din conducere, de față cu tovarășul ofițer de securitate – sumă „prea mare”, cazul devenea de competența Securității!, pe cine să dea vina! Din tot TAPL, tata era veriga „cea mai slabă”! Cel mai predispus să fie declarat dușman al noii orânduiri! Așa că pe el, tovarăși!…
Doamna Coja, aici nu se mai poate face nimic!, a continuat omulețul! Mergeți la București și încercați să intrați la tovarășul Gheorghiu Dej!, a mai sfătuit-o acel biet contabil… Mi l-am închipuit întotdeauna cu mânecuțele regulamentare, până la cot, mic și slăbuț, chelios și firav, să-l sufle vântul…
Și mama ce-a făcut?! Totdeauna a știut să găsească soluția cea mai bună! Așa că nu s-a dus glonț la gară, ci la securitate. O mână de femeie cum era, cine să-i dea vreo atenție?! A trecut ușor de paza de la intrare, a bănuit că biroul comandantului nu poate fi la parter și a urcat scările, la etaj a recunoscut după covorul special, deosebit, care este ușa comandantului, și a intrat fără să mai bată. A avut noroc că ofițerul din anticameră tocmai intrase la comandant și lăsase ușa deschisă, așa că mama, tot așa, fără să mai bată la nicio ușă, a intrat la comandantul atât de temut al securității regiunii Dobrogea, în biroul acestuia, unde se ținea mare ședință operativă cu toți ofițerii superiori în păr.
Dar dumneata cine ești, cum ai ajuns aicia?!, s-a mirat cel din capul mesei.
Sunt soția lui Coja Zaharia și vreau să vorbesc cu tovarășul comandant!
N-ai ce vorbi cu tovarășul comandant! Trebuia să vorbești mai de mult cu bărbatul dumitale și să nu-l lași să fure din avuția poporului!
Știți mai bine decât mine că soțul meu este nevinovat! Delapidarea a făcut-o tovarășul Cojocaru, directorul TAPL. Dacă până diseară soțul meu nu este acasă, eu mâine dimineață mă urc în tren și merg la București, la tovarășul Gheorghiu Dej, să afle ce se întâmplă aici, cum fură foștii ilegaliști și cum îi acoperă securitatea!…
…Cam așa au rămas în memoria, în închipuirea mea cele petrecute atunci. … Spre seară, ne trezim că intră în curte și tata, aidoma sergentului de la Vaslui, adică trăgând al său picior drept. Când o vede pe mama: Ce-ai făcut, nebuno?! Astea i-au fost primele cuvinte. Restul le-am uitat…
Să nu uit însă și detaliul, într-un fel cel mai important. Într-un fel… Când mama povestea rudelor cele petrecute, preciza apăsat faptul că acel minunat contabil pricăjit și să nu dai pe el două parale, era evreu. Evreu, deci! Cam cu subînțelesul că din tot TAPL-ul nu s-a găsit un român să-l apere pe tata, ci numai un evreu!… Mama o spunea și ca o învățătură de minte pentru noi, copiii ei! Să nu uităm de binele pe care acel evreu, un evreu, deci, ni l-a făcut!… Fără acel evreu, fără gestul său eroic propriu zis, am fi ajuns, toți frații Coja, să ne rușinăm toată viața că avem un astfel de tată, hoț, delapidator!… Elanul nostru, cu care am intrat și am răzbit în viață, mândri că suntem Coja, feciorii lui Zaharia Coja, se alegea praful de elan și de noi!…
…A plecat tata de la TAPL, căci tovarășul Cojocaru, rămânând mai departe director, s-a ivit o mică incompatibilitate între cei doi… A ieșit tata la pensie ca paznic de noapte la Combinatul de panificație. L-a angajat nea Gică comunistul, adică Trandafir, pe care mama îl botezase în copilăria ei! Îi era și puțin nepot! Un om fain, dintr-o bucată!… Dacă ar fi fost tot PCR-ul după chipul și asemănarea lui nea Gică, intrau toți românii în PCR, mai ales chefliii!… Căci ce de chefuri a mai tras nea Gică!, rămase de legendă la Tulcea și în toată Delta, unde a fost transferat disciplinar?!… O adevărată glorie a comunismului cu față umană, ușor frăgezită de mahmureală!…
A treia amintire, un revelion, din anii studenției. Venisem acasă, la Constanța, indecis. Se pregăteau mai multe revelioane ale colegilor de la Mircea. Unul la Șirică, altul la Bigita, Dumnezeu s-o ierte, altul la frații Cuturicu, Dumnezeu să-i ierte, altul la… La care să merg? Aurel și Marilena, frații mei, cred că erau la Cluj, studenți, în orice caz nu erau în Constanța. Aflu, într-o doară, că tata este de serviciu în noaptea de revelion. Nu dau atenție acestui detaliu, mă decid unde să petrec revelionul, dau obolul, adică banii ca să se cumpere din cheta noastră, a invitaților, ce mai trebuia la un revelion, și mă las câteva zile în voia așteptării, în lungi plimbări pe malul mării, de la Trei Papuci până la Cazinou și înapoi pe la Ovidiu, Carol, Cuza Vodă, acasă… Acasă, venise seara de revelion, mă pregăteam să mă îmbrac frumos, cu costumul rămas de la frate-meu, când, nu știu cum se face, că-mi aduc aminte că și la revelionul trecut se nimerise să fie taică-meu de servici în acea noapte… Deci mama…
Pe scurt, m-am îmbrăcat până la capăt, elegant, arătam ca un adevărat Alain Delon în zilele lui cele mai bune, dar nu mai plec de acasă… N-a prea înțeles maică-mea cum vine asta?! Mă îmbrac să ies în oraș și rămân totuși acasă, în costum, la cravată… Când a înțeles, a insistat să plec unde mă așteptau băieții. Nu m-am lăsat înduplecat și am început să pun masa, am cerut tacâmurile și farfuriile alea bune, „pentru musafiri”, dar n-am reușit s-o înduplec pe mama să se îmbrace și ea mai festiv. N-am insistat, nu era teatru ce se întâmpla! Ci s-a fost întâmplat ceva real, teribil de real: noaptea de revelion cea mai grozavă pe care am petrecut-o vreodată!… Când a venit tata, pe la ora șapte-opt, ne-a găsit treji, adică nici nu dormeam, dar nici nu se vedea pe noi să mântuisem împreună o damigeană de cinci litri!…
Deci am stat de vorbă cu maică-mea la acel revelion vreo zece ore încheiate… S-a crucit tata: Ce-ați putut vorbi toată noaptea?!…
M-am ridicat dimineața de la masă cu sentimentul clar că rămân tare multe nevorbite și am plecat să mai fac o tură pe traseul îndătinat. Trei Papuci, Cazino…
Fără acea noapte de revelion, singurul revelion pe care nu-l pot uita, n-aș fi azi… Îmi vine să zic o vorbă proastă ca să mă fac înțeles. Versul acela, sunt suflet din sufletul neamului meu… Pretențios vers, închipuit, excesiv… Pentru că în acest vers cuvîntul neam este pus cu sensul său cel mai ambițios, mai înalt. Nu aș rosti acest vers, m-aș jena de altitudinea sa… Dar el mi se potrivește dacă îl cobor cu o octavă sau două, neam cu sensul de încrengătură de rubedenii… Veri, unchi, nepoți… Asta am devenit eu în acea noapte de revelion! Asta am simțit din câte mi-a povestit maică-mea din copilăria ei, despre bunici mai ales, despre Gogelia și celelalte sate unde s-au coborît din Ardeal mocanii, despre tata, părinții tatei, ceilalți frați, alte neamuri… Neamul, deci!
A știut să aleagă ce-mi povestește, așa că din cele ascultate a crescut în mine un sentiment ciudat, ciudat și net, anume că aparțin unei aristocrații, că în ruralul românesc există o stratificare, nu pe baze economice sau sociale, ci stilistice, comportamentale, că ești de neam prost după cum dai bună ziua, bunăoară… Că pentru neamul meu, neam de mocani, am de ce să fiu mândru în fața oricui! Suflet din sufletul… Cum a zis poetul!
Mi-a povestit mama, cu mult haz, și cum a fost pețită, de câte ori, de cine… De ce au fost refuzați ceilalți „feciori de crai” de dinaintea tatii… De ce l-a refuzat pe un flăcău neamț din sat, care… Sau pe unul pe care mama îl cam plăcuse, dar bunicul, înainte de a se pronunța, a simțit el că nu prea este de soi cumătrul, prea era bogat, așa că s-a dus la oraș, în Constanța adică, să afle mai multe despre „neamul” pretendenților la mâna prințesei Linica… Și aflând că cumătrul era un „îmbogățit la război”, cam cum ar fi azi unul îmbogățit la „revoluție”, a certat-o pe pețitoare că-i aduce așa neamuri proaste în casă… Nu fi neam prost!, era un avertisment și o dojană deseori auzită în copilăria mea!
…Mama fusese cam dezamăgită că n-am dat și eu la medicină, și că vreau să mă fac …poet! Cam în acești termeni, ușor ironici, cam de batjocură chiar, traducea maică-mea viitorul meu de filolog. În noaptea aceea, împăcându-se cu situația, și ca un fel de binecuvîntare părintească, mama mi-a mărturisit că în tinerețea ei „scrisese și ea poezii”! Am rămas cu gura căscată!…
Am aflat și de „studiile” ei, de ce s-au oprit după numai patru clase. S-a întâmplat atunci un mic incident verbal, la serbarea de sfârșit de an, când mama a spus o poezie în limba germană… A greșit un cuvînt!… A pronunțat un paronim, mai de ocară, pe care s-a străduit să nu cumva să-l rostească și, caz clasic în psihologie, tocmai pe acela l-a rostit! Spre hazul colegilor!… Așa de tare s-a supărat mama că a decis să nu mai calce pe la școală, iar bunicul, care știa că pe fete le mărită averea, a lăsat-o pe cuculica lui să-și trăiască copilăria în voia ei. Asta fusese vorba de alint a lui bunicu: cuculica…
Pe bunicul Stan Licoi l-am găsit pomenit ca „econom de oi”, adică cioban înstărit, și-n câteva anuare dobrogene. Celălalt bunic, omonim cu același subsemnat, venise din Ardeal și primise pământ la Cartalu, lângă Hârșova, așa cum prevedea legea. Inginerul hotarnic, după ce i-a măsurat ogorul la care avea dreptul, i-a spus că-i mai dă pe atâta dacă-i dă lui calul!… Cred că e ușor de ghicit ce i-a răspuns bunicul Ion Coja, din Bran de felul său!… Calul a fost animalul preferat în neamul Coja și Șeitan, din care se trăgea tata. Când tata a mers la armată, la călărași cu schimbul, nașul său, tot Zaharia, moșier, l-a chemat să-și aleagă un cal, care-i place! A avut tata cel mai frumos cal din regiment!
Când s-a întors din armată, sărea cu calul direct în curte la bunica, peste uluci, de se crucea toată strada Talazului, din malahaua Coiciu… Ne-a dus tata la un concurs de obstacole la care a sărit și vestitul Dracul-Știe, care bătuse un record mondial la săritura în înălțime. Tata ar fi vrut să continuăm tradiția și să ne crească pe lângă caii pe care-i avea la grădina de la Cișmea. S-a opus categoric mama, nu cumva să încălecăm vreun cal! Pasămite, citise ea o carte, a cărei eroină avea un băiețel și acel băiețel moare într-un accident de călărie… Și mama a pierdut un copil, pe Nelu, la 6 anișori. Rană niciodată vindecată!…
Altminteri, că veni vorba de romane, mama a citit la viața ei mai mult decât domnul profesor subsemnat! Iar la viața ei a avut printre musafiri, la masă sau numai la o cafea și o dulceață, patru academicieni. Care? Păi Valeriu Benetato, Emil Condurache, Alexandru Graur, Fănuș Neagu… La mine în casă nu au intrat până acum patru academicieni… Dacă mă gândesc bine, chiar niciunul!… Nici măcar Fănuș Neagu! Dumnezeu să-i odihnească pe toți patru!
Dar câte n-am aflat unul de la altul în noaptea aceea!…
Am pronunțat mai sus cuvîntul elan! E foarte important elanul în viață!… Cred că nu mi l-am pierdut niciodată! M-am încărcat atunci cu elan făptuitor pentru două vieți! Și asta din cele zece ore de sporăvăială la ceas de cumpănă, a vremii, premonitoriu pentru o viață de om, îmi dau seama acum!
…Nici unul dintre noi nu ar fi ce este dacă n-ar fi avut parte de părinții care l-au crescut, l-au făcut om! Ce vreau eu în aceste rânduri este să pomenesc de acel revelion, atât de definitoriu, de care am avut noroc, dar și inspirația de a-l alege, de a-l provoca, fără să știu că mă pricopseam astfel cu una dintre cele mai luminoase amintiri, cu unul dintre cele mai faste momente din viața mea!…
…Noroc cu comuniștii că l-au făcut pe tata paznic de noapte… Nu?! Se poate spune și așa!…
Ion Coja
Lasati-ma sa vorbesc!
Joi, 11 iunie 2015 17:08 | Scris de Adina Daria LUPEA-AGHINITA judecator | | |
Opinii – Editorial
Dupa mai bine de 17 ani in magistratura simt ca am dreptul sa deschid gura. Simt ca am dreptul sa spun ca nu imi convine ceva in sistemul pe care sunt chemata zilnic sa il servesc, simt ca am dreptul sa fiu revoltata cand altii din acelasi sistem au mai multe drepturi decat mine sau alti colegi si mai putina, mult mai putina, obligatie de rezerva.
Simt ca am dreptul sa cer unui Consiliu Superior al Magistraturii sa imi pastreze macar dreptul la libera exprimare, constienta fiind de limitele dreptului de exprimare acordate unui magistrat (sa nu spun recunoscute, pentru ca aceste limite au devenit atat de vulnerabile incat am ajuns sa ne intrebam de zeci de ori inainte sa deschidem gura, chiar daca ne revolta si ne subestimeaza inteligenta atatea lucruri).
Simt ca acest drept este si al meu si al altor sute de magistrati din sistem, nu doar al unora care sunt numiti de drept in Consiliul Superior al Magistraturii sau al unora care, desi revocati de sute de colegi din tara, isi permit inca sa vorbeasca in numele nostru, de la inaltimea unei demnitati pe care noi nu le-am mai acordat-o. Ei nu mai sunt acolo reprezentantii nostri, ci ai Curtii Constitutionale a Romaniei, a carei decizie o respect de jure, insa nicio lege din lume nu ma obliga sa o accept si de facto.
Sunt o parte si o veriga a acestui sistem si se pare ca unii au uitat ca suntem zeci, sute, mii. Noua ni se solicita o obligatie de rezerva carora altora le este permisa cu mare larghete, la adapostul unor mecanisme nestiute. Masurile de rezerva, de retinere, de egalitate in fata legii insasi a magistratilor au devenit inegale. Mijloacele noastre de a ne exprima, ca si slujitori ai acestui sistem, sunt reprimate din start. Spectrul unei actiuni disciplinare planeaza asupra oricui care nu se bucura de calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, in timp ce alesii nostri sunt vizibil protejati orice, iertata imi fie expresia, ar scoate pe gura.
Cine v-a spus ca un magistrat din Consiliul Superior al Magistraturii este mai egal sau mai indreptatit ca noi, cei care zilnic infaptuim justitia, si este dincolo de orice critica? Cand ati uitat ca sunteti acolo vremelnic si prin vointa noastra si ca orice mandat are un sfarsit? Cine v-a spus voua, domnilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, ca afirmatiile domniilor voastre, indiferent ca ating sau nu sfera politicului, sunt dincolo de orice indoiala si ne reprezinta? Cand ne-ati consultat ultima data? Atunci cand ati spus ca nu interpretati semantic sintagma “camp tactic” prin care a fost caracterizat de SRI actul de judecata, dupa finalizarea cercetarii penale?
Cine v-a spus ca dumneavostra puteti critica cand doriti hotarari judecatoresti, in timp ce noi suntem expusi la orice cuvant scos pe gura sau in scris la o sanctiune disciplinara? De cand domniile voastre ati uitat in slujba cui sunteti si va permiteti sa ignorati ideea avansata in spatiul public ca o parte a structurii justitiei – respectiv anumite parchete – este partasa la o lovitura de stat? Atat de neinsemnata vi se pare o astfel de afirmatie?
Sunteti acolo in slujba celei mai apolitice si neutre puteri in acest stat pe care inca il consider de drept. Sunteti acolo sa faceti lumina si fara partinire in fata oricarui, repet, oricarui atac, adresat justitiei, indiferent – indiferent, subliniez – din partea cui vine. Sunteti acolo pentru ca reprezentati corpul magistratilor, si a celor care condamna, si a celor care achita. Si sunteti acolo ca sa fiti impartiali, exact asa cum ne pretindeti noua sa fim in orice solutie adoptata.
Prin urmare, lasati-ne sa vorbim cand vedem ca nu sunteti acolo pentru acest lucru!
Legea e una pentru toti!
Domnule profesor, niciun om cinstit si de bunacredinta de pe acest blog nu a putut
ignora faptul ca DUMNEAVOASTRA ATI
SUBLINIAT MEREU CALITATILE EVREILOR
CINSTITI, UMANI, BRILLIANTI SI PATRIOTI . ATI ARATAT CA DE CATE ORI EI V-AU IESIT IN CALE. UNII DINTRE
EI V-AU FORMAT CONSTIINTA SI INTELECTUL , V-AU SALVAT SI INTARIT CREDINTA IN OMENIE , V-AU CONVINS CA EA EXISTA IN
TOATE RASELE SI IN TOATE POPOARELE PENTRU CINE STIE SA O OBSERVE SI CA OMENIA POATE FI SUSCITATA MEREU IN SPECIMENELE DE CALITATE ALE ORICARUI POPOR.
DATORITA FAPTULUI CA ATI SUBLINIAT ACEST ADEVAR PE ACEST BLOG, MEREU CAND ATI DESCOPERIT EXEMPLARITATEA, IN EVREU SAU IN CRESTIN,
INDIFERENT DE NEAM SAU DE RASA, ORICINE INCEARCA SA VA STIGMATIZEZE IN ANTISEMIT , COMITE O CALOMNIERE SI O INSULTA
A PERSONALITATII DUMNEAVOASTRA SI A
DEMERSURILOR DOMNIEI VOASTRE IN CARTILE
DUMNEAVOASTRA , IN PUBLICISTICA
DUMNEAVOASTRA SI IN INTERVENTIILE
DUMNEAVOASTRA DE PE ACEST BLOG.
Ati dat
exemple minunate dintre evreii pe care i-ati socotit demni de urmat in
virtutile lor, si demni de admirat, de catre toti romanii. Asa incat ati
constituit un liant intre cele doua natii aratand ca nu toti evreii sunt la
fel, si ati stimulat cititorul la solidaritate cu acei evrei care se distingeau
complet, prin caracterul lor, de bestiile
tortionare si ucigase iudeobolsevice,
exemplare fara egal in toata istoria omenirii, care ne-au traumatizat cumplit
si amarat sufletul prin sinistra lor amprenta asupra istoriei universale .
Numarul lor
fiind dominant si printre aceia care au distrus Romania si o distrug in
continuare , e normal ca orice fiinta in toate mintile sa observe defectele
acestei multitudini de raufacatori si sa reactioneze fata de crimele lor
impotriva poporului roman. DAR ACEASTA NU INSEAMNA CA ATI GENERALIZAT; DAND
EXEMPLELE POZITIVE DINTRE EVREI, SI SUBLINIINDU-LE, DUMNEAVOASTRA ATI INCERCAT SA SCRIETI ISTORIA ADEVARATA, CU
BUNE SI CU RELE, SPRE A O IMPINGE INSPRE RECUNOASTEREA SI CORECTAREA
GRESELILOR:
NUMAI
CA PANA AZI COMUNISMUL NU A FOST RESPINS
DE IZRAEL CARE A RIDICAT MONUMENT ARMATEI ROSII, ATAT DE CRIMINALE SI DE ODIOASE, CU SUTE DE MILIOANE DE OAMENI NEVINOVATI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
OARE PENTRU
ASTA E NORMAL SA STIGMATIZAM POPOARELE
DISTRUSE DE IUDEOBOLSEVICI , IN “ANTISEMITI” ?
TOT OMUL ARE DREPTUL LA O OPINIE! MAI ALES CAND E VORBA
DE CRIME UNICE CA DIMENSIUNE IN ISTORIA
MONDIALA, CARE SE POT REPETA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
“ CUM SA NU
MA INTREB LANGA CINE SED, E DREPTUL MEU ELEMENTAR SA STIU LANGA CINE SED!!!!!!!
“ ZICE SOLSHJENITZIN, DUPA CE VIATA I-A
FOST DISTRUSA DE IUDEOBOLSHEVICI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!.
A propos de straini
in Romania:
Profesorul
Nistor si Ilie Serbanescu la Antena3 pe 17-06-15, la Dana Grecu si Radu
Tudor, au zis profund revoltati:
Ora 19.45
„Doar 30%
din achizitii, (din activele statului)la privatizare, sunt luate de romani,
restul de straini – dar de prins nu sunt prinsi cu escrocherii decat romanii,
niciun strain!
Adica
strainii sunt perfecti si impecabili, (ca de exemplu in cazul Microsoft, unde au fost prinsi doar romanii care au facut
escrocherii pentru si cu strainii?)
Pe ei dece
nu-i aresteaza nimeni?
Daca merge
asa, in 20 de ani absolut totul va fi in maini straine.”, a zis profesorul Ilie Serbanescu
SI ROMANII
TREBUIE SA TACA??????????????????DOMNILOR ANTI-ANTISEMITI??????????????
E SIGUR CA
ROMANII NU VOR PURTA BOTNITE, INDIFERENT DE STIGMATELE CE INCERCATI SA NI LE LIPITI PE
FRUNTE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Eu chiar il vad pe Domnul prof. ca fiind filosemit. Nu-i nimic rau in asta dupa cum nu vad de ce ar fi rau ca eu sunt francofil(FIL asta se pare ca este ambigen, el putand fi si sufix si prefix)..
Apai cum zice un frantuz, dizident si el : in ziua de azi e antisemit cel ce nu’i iubit de jidani! Iac’asa!
Nu cred ca-i frumos a folosi apelativul „jidan” ca forma de adresare. Noi romanii cred ca suntem cat de cat educati si nu folosim expresii jignitoare pentru altii. Daca unii evrei se apeleaza cu „jidan”, este treaba lor. Ce avem noi cu jidanii lor ? Mai bine ne-am preocupa de netrebnicii nostri. Citeam saptamanile trecute despre o gasca de 7 tineri derbedei care au rapit, sechestrat si violat salbatic, pe la Vaslui sau Bacau, o eleva de 18 ani. De la atata viol, saraca lesina si ca s-o trezeasca o stropeau cu alcool. Cand am citit despre ei, erau judecati in libertate intrucat nu prezentau pericol public. Asta ne-a adus revolutia lui Gorbaciov-Iliescu. Ca acei indivizi odiosi nici animalele nu procedeaza. S-au unit(crima organizata ?) 7 handralai sa batjocoreasca o biata fata. Cum sa se opuna biata fata batjocorii ? Ce lume traim ? Cum sa ne iubeasca „jidanii” daca asa ceva se naste din neamul nostru ? Masmedia este plina de astfel de fapte odioase care atenteaza la morala crestina romaneasca si nu numai. Dupa ce vom reusi sa facem curatenie la noi, putem sa ne uitam si la celelalte neamuri, inclusiv la evrei.
Jidan nu este cuvint derogatoriu si nici insulta ,este cum ai zice românaș ……de exemplu …doresc sa va prezint pe camaradul Ilie un jidan de isprava ! Observati cum conotatia asa zis insultatoare se transforma in titlu de noblete morala ! ..jidan devine echivalent cu om de onoare !….Ia sa gindim invers ….priviti la Pacepa acest român mișel …..o sa aud obiectii ,de ce ii spui domnule român …..spune-i numai mișel !?……apropo eu sint jidan si ma simnt foarte confortabil cu acest apelativ (vso) pentru ca conduita mea este pro-Romania si nu vad de ce m-as supara sa aud pe cineva zicind …acest jidan Cohen este patriot roman ! Ar creste inima in mine !……………………….hai sa ne imaginam varianta urmatoare …….realitatea fictiva romaneasca …in 25 de ani de guvernare jidoveasca Romania a devenit stat suveran si prosper . Romania nu numai ca nu este datoare nimanui dar jidanii au manevrat in asa fel ca romanii sa nu fie obligati sa paraseasca tara si sa avem un leu puternic echivalent cu dolarul ,statul roman nu este dator nici unei banci evreiesti internationale si nu traieste prin taxe , jaf si extortiune ci cumpara de la producatori marfa lor pe care o revinde international si in felul acesta poporul roman este prosper iar visteria statul are economii de peste 500 de miliarde de dolari .Jidanii au dovedit ca au la inima interesul poporului roman si ca se identifica cu oamenii acestui pamint . ……observati ca se schimba conotatia …jidan devine titlu de onoare !…numai ca din pacate au actionat invers au actionat pentru distrugerea Romaniei si pentru ruinarea poporului roman ! …………………asta ar fi culmea ,sa-i mai si iubim acum !…Tataie , doar nu ne crezi nebuni sau spalati la creier …….in limbaj orwellian …mancurtizati !…….Dnseaza ursul romanesc , miseii in nas i-au pus veriga ,e costeliv si mormaie , dar danseaza ursul romanesc !
Draga domnule Cristescu, ce nu inteleg io este de ce sunt deranjate unele etnii, cum ar fi tiganii sau jidanii, de denumirile lor istorice. Tiganii , in Romania , niciodata nu au fost numiti „romi” , jidan , vine de la nemtescul „juden” , sau mai vechiul jidov, care de fapt este un arhism romanesc insemnand – urias. Deci de ce, de dragul unei victimizari care la un moment dat incepe sa fie respingatoare datorita exagerarii si permanentei ei, trebuie sa ma simt io „rasist” – schizofrenie curata. Apoi nu inteleg amalgamul cu crima unui grup de tineri romani, indobitociti de probaganda pornografica scelerata din media, universalista caci autohtona nu mai este, protv de ex.. Stiti io am stat 5 ani la Paris unde , in urma aceleiasi probagande, tineri francezi de origini diverse, organizau aproape zilnic asa-zisele „turnante ” ( de la „tura”), in care grupuri de vreo 10 denaturati violau o fata, de preferinta alba, din cauza ca avea blugi mulati, sau ca nu era musulmana, aceste cazuri sunt cu sutele in toata Franta. Deci daca imi permiteti ce are una cu alta, trebuie sa inteleg ca daca ii spun jidanului pe nume, romanului, nu numai ca trebuie sa’i spun rrom dar trebuie sa adaug si violator… Nu mai stati atat cu ochii „in masmedia”, ajutati’i pe cei din jur si de ce nu, educati tinerii care au ramas fara nici un reper …
Hai sa va spun cum i-am inchis gura unui jidan roman , nascut in Romania dar plecat in America de la vreo zece ani ,om inteligent dar indoctrinat in iudaism pina la absurditate si care din curiozitate se hotareste sa locuiasca in Romania un an de zile sa experimenteze societatea romaneasca …..omul total dezamagit cade in depresie si arunca cu zoaie in romani in general (ca i-au furat lemnele de foc ,ca sint prosti ,redusi mintal etc ), eu raspund ..stai dom’le ca nu-s toti asa si voi aveti napirci destule la care el ofensat probabil ca nu i-au placut remarcile mele ….. zice …..se pare ca esti anti-semit …….la care eu ii raspund …..i-ar tu se pare ca esti anti-roman ! S-a albit la fata si a inceput sa se bilbiie …s-a incheiat discutia …sper ca inteles mesajul …nu exista crima nationala ci numai crima individuala …………………problema n-ar fi mare ,dar se pare ca asta e mentalitatea majoritatii evreilor romani (ne referim la ei in cazul nostru )….iar asta era conectat cu esalonul superior al serviciilor secrete din romania ,deci va inchipuiti pe mana cui e tara noastra .