De ce este musai nevoie ca guvernul Grindeanu să reziste, să nu cedeze! Să nu demisioneze cumva!
Am primit un text semnat de unul dintre cei mai prețuiți comentatori de pe site. Un text lucid, cinstit, adică bine intenționat, dar periculos pentru ce ne așteaptă în zilele următoare, deoarece, fără voia sa, autorul girează cacealmaua pe care o pregătește tandemul Johannis – Băsescu. Citez din text fragmentul manipulator:
„ – PSD a cîștigat detașat alegerile astfel încît dacă Grindeanu pleacă acasă, va veni tot un prim-ministru PSD;
– programul lui Dragnea este de fapt programul PSD astfel încît, cu sau fără Dragnea, partidul de guvernămînt și l-a asumat; ”
Rândurile de mai sus conțin capcana în care au căzut și cei care continuă să manifesteze în Piața Victoriei: au cerut mai întâi ABROGAREA ordonanței, apoi au cerut DEMISIA ministrului, iar acum cer DEMISIA guvernului. În fruntea lor, pe toate televiziunile, își face apariția Traian Băsescu, încercând să explice de ce trebuie să demisioneze guvernul Grindeanu după o lună de guvernare. Și au grijă amândoi, Băsescu și Johannis, să ne asigure: dat fiind rezultatul alegerilor, care trebuie neapărat respectat, următorul guvern va fi tot un guvern PSD…
Și se găsesc români care să-i creadă!…
Români care uită gestul impardonabil al Johannului, imediat după alegeri, când s-a întâlnit hoțește cu Tăriceanu și i-a propus să-și trădeze nu numai tovarășii cu care a pornit la drum, dar și electoratul care, în proporție de peste 50%, au votat gruparea PSD – ALDE. Johannis a încercat să inverseze rezultatul alegerilor și să configureze o nouă majoritate parlamentară! Nu prin vot, ci prin trădarea celor care au fost votați!…
Această manevră a fost încercată cu succes de Băsescu, cu ceva ani în urmă! Vestita „soluție imorală”! De ce n-ar mai încerca-o o dată!
Oameni buni, avem dovada că aceasta este ținta lui Johannis: să găsească un grup de parlamentari trădători, care să părăsească tandemul PSD-ALDE și să impună altă majoritate, altă guvernare! Pentru ca această manevră ticăloasă, criminală, să reușească este nevoie ca un mic „eveniment” să se producă: demisia guvernului Grindeanu. O asemenea demisie va crea printre parlamentarii majoritari o stare de spirit care va face posibilă trădarea, iar cei care vor trăda și-și vor muta bagajele în alt partid sau se vor declara independenți (!!!) s-ar putea să fie chiar mai mulți decât e nevoie pentru balansarea unei noi majorități parlamentare!…
Le-am expus unor tineri acest scenariu și mi-au răspuns că nu se poate întâmpla așa ceva, deoarece ei vor ieși din nou în stradă și vor protesta!… Putem lăsa țara pe seama unor copii atât de naivi?! Le mai putem lua în serios protestul și doleanțele confuze?!
Propunerea făcută de Johannis lui Tăriceanu trebuia să fie picătura care să declanșeze procedura de demisie a banditului de la Sibiu. Ocazie ratată de liderii PSD-ALDE. Acum se zbat să-și salveze pielea, căci i-au permis lui Johannis să inverseze rolurile! Johannis atacând pe față, Băsescu prin culise, jucând cu pricepere unică rolul de politician hăituit de procurori!
În realitate, Traian Băsescu se pregătește să ocupe funcția de prim-ministru. El este cel care răspunde în momentul de față de faza decisivă: racolarea celor 15-20 de parlamentari trădători care să modifice raportul puterii. Se pare că i-a găsit deja și așteaptă cu ei la cotitură! Băsescului îi va reveni astfel meritul principal pentru scoaterea PSD de la guvernare și toată lumea îl va recunoaște de șef. Le va conveni tuturor parlamentarilor din noua majoritate să se trezească peste noapte la butoanele legiferării și guvernării. Ce n-a reușit Johannis în tratativele cu Tăriceanu, a reușit Băsescu, cu răbdare și tenacitate! Ba chiar a avut umorul cinic de a avertiza toată țara că el va fi prim ministru! Și nu prea l-a crezut lumea!… Cât a putut să fie de sincer și de transparent! Ce politician onest! Nici că se poate mai!
Nu m-aș mira ca majoritatea parlamentarilor dezertori din PSD să se înscrie în partidul lui Băsescu, ba chiar să fi fost de la bun început cârtițele acestuia în PSD-ALDE! Individul este efectiv diabolic! Jos pălăria!
Acesta este răspunsul meu, dat celor care se miră că susțin guvernul Grindeanu! Nu-l cunosc pe domnul Grindeanu, nu discut persoana sa! E suficient că pe Băsescu îl cunosc bine, ca și pe Johannis! Cel mai mult pe cei doi vreau să-i ajut să dispară cât mai repede de pe scena politică a Țării, până nu apucă să facă tot răul pe care sunt chitiți să ni-l facă! Ticăloșii! La peninsulă cu ei! (Știe Băsescu despre ce peninsulă este vorba!)
Ion Coja
N-ați priceput despre ce este vorba! A câta oară?
http://m.cotidianul.ro/cristian-soimaru-omul-lui-mihail-neamtu-si-nicusor-dan-dar-si-pastor-al-bisericii-internationale-296043/
Am pus pe prima pagină materialul recomandat. mulțumesc.
Din păcate d-ul prof.Coja este Manipulatorul și nu comentatorul și prin acest comentariu d-ul prof.Coja aplică principiul parșiv „daca legile trebuie violate pentru a deține Puterea atunci să fie violate!”.
Grindeanu trebuie să plece pentru că:
1. Se încalcă o prevedere de bun-simț din Codul civil și anume răspunderea pentru fapta altuia. Așa cum un părinte răspunde pentru fapta copilului ori comitentul pentru fapta prepusului tot așa Grindeanu, semnând OUG în numele Guvernului, răspunde de fapta ministrului din subordinea lui. Demisia acestuia nu înlătură răspunderea lui
2 Votul primit de PSD nu este unul absolut, nelimitat care îți dă dreptul să faci ce vrei. Dacă s-ar merge pe acest principiu atunci votul nu mai are nicio treabă cu democrația. Cei care le-au acordat votul i-au mandatat să facă treabă. Votul este exact că în pildă cu talanții in care stăpânul la cel care nu a folosit cum trebuie talantul l-a luat înapoi.
3 Guvernul face parte din Puterea Executivă și nu trebuie să se subordoneze lui Dragnea. PSD în acest moment nu există! Dragnea l-a substituit și chiar dacă este parlamentar, Guvernul trebuie să fie independent. În fapt acest lucru nu există astfel se aduce o atingere gravă a principiului separației puterilor în stat. Dragnea și căruță coruptă PSD poate să sancționeze Guvernul pentru neîndeplinirea programului de guvernare prin moțiune pentru că așa sunt regulile constituționale. În nici un caz nu trebuie procedat așa cum face Dragnea pentru că nu e pe tarlaua lui măsa.
4.Orice persoana care este prinsă cu ocaua mică trebuie să răspundă, răspunderea lui Grindeanu este demisia.
5.Comentatprul noștri a punctat foarte bine iar declarația prezidentului făcută de la tribuna Parlamentului, deci nu e făcută la un post TV, la o cârciumă, este foarte clară și de bun simț: ” ați câștigat alegerile guvernati!Dar nu așa! ”
6. Principiul fundamental al legii regăsit și în lex valachorum este că legile nu se dau pentru o minoritate și nu trebuie sa creeze privilegii, în fața legii suntem toți egali.
7 Prejudiciul indiferent de valoare trebuie recuperat iar persoana vinovată trebuie să răspundă. Grindeanu și borfașii PSD au creat un prejudiciu de imagine României și oamenilor onești care trăiesc și muncesc aici. Anatema lor de răsfrânge,vrem nu vrem, și asupra noastră.Deci, trebuie să plece în p…da mă..
8.D-ul Coja invoca propriul dol al Guvernului pentru a se apăra de un presupus dol al Guvernului ceea ce contravine iarăși principiului de drept potrivit căruia nu te poți apăra invocând propriul dol.
9.Guvernul Grindeanu a încălcat prin OUG principiul separării puterilor în stat în condițiile în care starea de urgență nu se justifica iar apoi publicarea OUG la ora când smenarii și interlopii acționează este dovada vie a faptului că avem de a face cu niște bandiți, deci demisia de impune de la sine
10. Iohannis răspunde de faptele lui iar Grindeanu de ale sale. Acesta a dovedit că preocuparea lui este să salveze un infractor Dragnea. Acesta a fost condamnat, chiar dacă cu suspendare, el tot este un condamnat.
Marele Manipulator prof.Coja uită că cei pe care îi apără astăzi au fost cei care au nenorocit țară și au pus-o la dispoziția corporațiilor. Astfel, :
1PSD a privatizat Petrom și a dat mâna liberă OMV să pună pe butuci și Oltchim prin refuzarea preluării Arpechimului Pitești care a fost închis de OMV
2 A vândut moca toată siderurgia românească rușilor care le-au închis,dezmembrat și vândut la fier vechi
4 Au introdus cele mai mici redevențe pentru exploatarea resurselor
5 Au permis BNR sa devina un mini Fed privat și să falimenteze compania de stat care exploata aurul
6 Guvernul Ponta a acordat reduceri de taxe și impozite corporațiilor de 1 mld. de Euro
7. Guvernul Năstase a fost cel mai corupt guvern și a constituit model pentru celelalte guverne.
D-ul prof.Coja prin girarea unor corupți și infractori se face părtaș la ticăloșiile lor și astfel își pierde credibilitatea și își merită numele de manipulator, propagandist pro bono.
Din păcate abuzați de anonimatul pseudonimului. Știți că nu veți da socoteală nimănui. Nu este cea mai bărbătească atitudine. O să vă pun pe prima pagină a site-ului ca exemplu de cum nu se face publicistică și dezbatere de idei. AȘA NU!