De ce era iubit Eminescu de femei:
Conteporanii spun că Eminescu avea priză la femei fiindcă, în
primul rând, era foarte frumos. Asta spune şi nepotul său, Mihai
Mavrodin, din Botoşani: „Şi astăzi, chipul lui minunat îmi stă
în minte. L-am văzut şi eu…. era izbitor de frumos. Era imposibil
să apară într-o sală, fără ca fiinţa sa să atragă privirile
chiar ale celor ce nu-l cunoşteau.Chipul lui ne minuna şi pe noi, copiii”, scria Mihai Mavrodin
într-un articol din anul 1929, din ziarul botoşănean „Ştirea“.
Colegul său de gimnaziu de la Cernăuţi, dar şi coleg de facultate
la Viena, Teodor Stefanelli, de asemenea ne lasă o descriere a
poetului: ”Eminescu, cât timp a petrecut în Viena, arăta de regulă
foarte bine şi era deplin de sănătos. Prin peliţa curată a feţei
sale străbătea o rumeneală sănătoasă, iar ochii săi negri, nu
mari, dar pururea vii, te priveau dulce în faţă şi se închideau
pe jumătate când Eminescu râdea. Şi râdea adese, cu o naivitate
de copil, de făcea să râză şi ceilalţi din societatea lui, iar
când vorbea prin râs, glasul său avea un ton deosebit, un ton
dulce, molatec, ce ţi se lipea de inimă. Părul său negru îl purta
lung, pieptănat fără cărare spre ceafă şi, astfel, fruntea sa
lată părea şi mai mare de cum era, ceea ce-i da o înfăţişare
senină, inteligentă, distinctă”. Totodată, Eminescu impresiona
prin vocea sa foarte bună.Ultima poezie scrisă de Eminescu: Pe data de 15 iunie 1889, la ora
4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al
Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai
Eminescu. Moartea l-a găsit într-un halat ponosit, pe un pat metalic
de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute
înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi
sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin
vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la
scurt timp a murit.Halatul ponosit avea să fie, de fapt, de-o valoare
incomensurabilă… Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel.
Pe acesta erau scrise… poezii. Ultima a fost scrisă chiar cu o oră
înainte de moarte.Stelele-n cer
Stelele-n cer /Deasupra mărilor/ Ard depărtărilor/ Până ce
pier./ După un semn/ Clătind catargele/ Tremură largile/ Vase de
lemn;Orice noroc/ i-întinde-aripile/ Gonit de clipele/ Stării pe loc./
Până ce mor,/ Pleacă-te îngere/
La trista-mi plângere/ Plină de-amor./Nişte cetăţi/ Veghind întinsele/ Şi necuprinsele/Singurătăţi./
Nu e păcat?/
Ca să se lepede/ Clipa cea repede/ Ce ni s-a dat?(Articol trimis de prietenul clubului nostru, dr. Nicolae Cernăianu
din Germania)
Un frumos omagiu
Amita Bhose a venit în România comunistă cu soțul ei, care era inginer
geolog. A făcut niște cursuri de limba și cultura română pe o bursă a
statului român. Cînd a început să citească în românește, s-a petrecut
într-o bună zi declicul. A citit în manualul ei de limba română ceva
care avea să-i schimbe viața. Este vorba de poezia Ce te legeni,
codrule. De atunci dragostea ei pentru Eminescu și pentru cultura
română a crescut mereu, pînă a ajuns fără margini.A solicitat domiciliul stabil în România, ca să poată ocupa o catedră.
Și, de dragul culturii române, pentru care a facut acest pas, în
cererea pentru obţinerea domiciliului stabil declară că nu ezită să
lichideze proprietăţile imobile din India şi să transfere banii în
băncile din România. Așa cereau legile pe atunci. Mai apoi avea să
îndure cu stoicism toate privațiunile din ultimii ani ceușiști, cum
declară chiar ea în 1992, anul cînd a părăsit această lume: „Dacă am
vrut să împart soarta poporului român, am suferit de frig, foame și
frică – acea teamă care aproape că ne-a paralizat mințile – alături de
el. Nu m-am gândit să plec de aici, nici sa trâmbițez la posturile
străine de radio.Scriam cu mâna în mănușă, umblam după lumânari pentru serile fără
curent, așa cum făceau mulți. N-am învațat, însă, să patinez pe
străzile Capitalei, pentru că în fiecare zi studenții mă luau de mână,
mă duceau la Universitate – la cursuri sau la examene – și mă aduceau
acasă”. Da, pentru pasiunea ei înflăcărată, Didi (așa era supranumită
Amita) era iubită de studenți și de toți cei care o cunoșteau.
În 1969 i-a apărut în limba bengali Poezii (Kavita) de Eminescu, prima
traducere din opera Poetului în India. A tradus apoi din Sadoveanu,
din Caragiale, etc. Fiind primul filolog indian care se ocupă de limba
română, n-a avut la dispoziţie nici un dicţionar român-bengali, fiind
nevoită să stabilească singură echivalenţe pentru cuvintele româneşti
şi să aleagă între conotaţiile lor specifice. A tradus apoi din limba
bengali în românește. A predat în principal Catedra de limbi orientale
a Universităţii Bucureşti cursuri practice de sanscrită şi bengali,
precum şi cursuri teoretice de civilizaţie indiană şi estetică
indiană. A redactat un manual de sanscrită (de aproximativ 300
pagini). O asemenea lucrare nu există în nici o alta limbă europeană.
Manualul a rămas în faza de manuscris pînă de curînd, cînd a fost
editat de fosta studentă și colaboratoare Carmen Mușat Coman la
editura Cununi de stele.
Însă opera ei este mult mai vastă. După ’90, Amita Bhose a suferit
multe umilințe, catedra i-a fost desființată, etc. Așa sîntem deseori
– dăm cu copita în cel care ne mîngîie. Nu generalizez, dar… Poate și
pe acest fond Amita a făcut o hepatită pe care nu a tratat-o. A mai
apucat să facă o vizită în țara ei de origine, s-a întors în țara
adoptivă și… a urcat la zei la nici 60 de ani. La dorința fratelui ei,
urna cu cenușa Amitei a rămas în România.(…)
Pe Amita a sedus-o aceeași melancolie ataraxică, care intră ca o umbră
în sufletele oamenilor în fața codrului carpatin, dar și la vederea
junglei indiene, o melancolie pe care o transmite Rabindranah Tagore
(tradus în românește de Amita Bhose) de la Gange, dar pe care o
intuiește și țăranul Moromete de la Dunăre:Din codru rupi o rămurea
Ce-i pasă codrului de ea?
Iar Eminescu rafinează în Ce te legeni, codrule, poezia care i-a
schimbat viața Amitei:– Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
– De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
(Text de Radu Părpăuță, publicat pe Facebook, 12/17/2021)
Eminescu și creștinismul
Fragment din Creștinismul Românesc de Simion Mehedinți (Fundația Anastasia 1995)Biserica și neamul românesc sunt pentru el (Mihai Eminescu) aproape
același lucru.…ce înseamnă sentimentul religios al masei românești în concepția lu
Eminescu, se poate vedea lămurit din cunoascuta sa Rugăciune către
Maica Domnului:Suntem încredințați că Rugăciunea lui Eminescu va ajunge cu timpul să
fie cunoscută și de alte nații, poate de întreaga creștinătate…Notă: Puțină lume știe că Mihai Eminescu a scris una din cele mai
frumoase rugăciuni. Versurile acesteia l-au impresionat, peste ani,
chiar și pe papă.Și mai puțini cunosc faptul că Rugăciunea lui Eminescu a fost recitată
de către Papa Ioan Paul al II-lea, la Vatican, în limba română.Considerat una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei secolului
al XX-lea, Papa Ioan Paul al II-lea (18 mai 1920, Wadowice, Polonia –2
aprilie 2005, Vatican) a fost puternic impresionat de versurile
poetului nostru național nepereche și a decis să arate lumii ce
rugăciune frumoasă a fost scrisă de un român. Astfel, în anul 1999, cu
puțin timp înainte de vizita sa în România, cel de-al 264-lea papă a
recitat, în limba română, în Piaţa san Pietro din Roma, Rugăciunea
către Maica Domnului compusă de Mihai Eminescu. Evenimentul a avut loc
într-o duminică, cu ocazia binecunoscutei ceremnii Angelus. (evz.ro 15
ianuarie 2019).
Crăiasă alegându-te,
Ingenunchem rugându-te,
Inalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Si zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupra-ne coboară,
O, Maica prea curată
Si pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântuluiUmbră făcem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arată
Lumină dulce, clară,
O, Maică prea curată
Si pururea fecioară,
Marie!*
Nota redacției – Text primit de la dl Stelian Pleșoiu
Un comentariu
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Nu stiu de ce era iubit atunci Eminescu dar stiu de ce-l iubim noi acum: fiindca este nemuritor si genial.
Francezii se tot lauda cu Nostradamus al lor desi predictiile lui sint foarte discutabile.
Noi il avem pe Eminescu. Dincolo de geniul poetic ne apare genialul predictor. Predictiile lui se adeveresc 100%. Incredibil!
Iata citeva din ideile lui expuse in „Timpu”l pe la 1877; parca au fost scrise saptamina trecuta!
Am copiat de aici:
https://www.rumaniamilitary.ro/mihai-eminescu-netrebnicii-care-ne-conduc
Mihai Eminescu: NETREBNICII CARE NE CONDUC
Ce cautã aceste elemente nesãnatoase în viata publicã a statului? Ce cautã acesti oameni care pe calea statului voiesc sã câstige avere si onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã a nevoilor omenesti? Ce sunt aceste pãpusi care doresc a trai fãrã muncã, fãrã stiintã, fãrã avere mostenitã, cumulând câte trei, patru însãrcinãri publice dintre care n-ar putea sã împlineascã nici pe una în deplina constiintã? Ce cãuta d. X profesor de universitate, care nu stie a scrie un sir de limbã româneascã, care n-are atâtea cunostinte pozitive pe câte are un învãtãtor de clase primare din tãrile vecine si care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic si om de stat? Ce cautã? Vom spune noi ce cautã.
Legile noastre sunt străine; ele sunt făcute pentru un stadiu de evoluţiune socială care în Franţa a fost, la noi n-a fost încă. Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii care riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc. Căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidentală şi cea asiatică şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului, greceşti, jidoveşti, bulgăreşti, se grămădesc în oraşele noastre, iar copiii acestor lepădături sunt liberalii noştri. Şi, când loveşti în ei, zic că loveşti în tot ce-i românesc şi că eşti rău român…
Liberalii sunt smântâna şi temeiul României, noi suntem nişte rămăşiţe din vechile populaţiuni autohtone, care nu merită să fie băgate în seamă. De! iertaţi-ne, boieri Arioneşti şi Caradeşti, că ni s-a părut şi nouă, biet, că trăim în ţara noastră şi avem de zis o vorbă. Iertaţi-ne pentru că nu băgasem de seamă că suntem în Bulgaria, iertaţi-ne apoi că n-am voit să ne batem pentru bieţii greci şi bulgari.
Dar acum, de ne veţi fi iertat sau nu, să stăm de vorbă gospodăreşte şi să vă întrebăm ce poftiţi d-voastră? Şi, ca să ştim că aveţi dreptul de a pretinde, să întrebăm ce produceţi? Arătaţi-ne în Adunările d-voastră pe reprezentanţii capitaliilor şi fabricelor mari, pe reprezentanţii clasei de mijloc care să se deosebească de fabrica de mofturi ale „Telegrafului”, şi ale „Românului” şi de fabrica d-voastră de palavre din Dealul Mitropoliei?…
Ciudată ţară, într-adevăr! Pe cei mai mulţi din aceşti domni statul i-a crescut, adică i-a hrănit prin internate, ca după aceea să-şi câştige, printr-un meşteşug cinstit, pâinea de toate zilele.
Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. După ce aceşti domni şi-au mântuit aşa-numitele studii, vin iar la stat şi cer să-i căpătuiască, adică să-i hrănească până la sfârşitul vieţii. Dar nu-i numai atâta.
Domnia lor vor să facă pe boierii. 3–4–500 de franci pe lună nu-i liniştesc şi nu-i fac să se puie pe muncă pentru a deveni folositori naţiei de pe spinarea căreia trăiesc. Sunt născuţi pentru lucruri mai înalte, pentru deputăţii, ministerii, ambasade, catedre de universitate, scaune în Academie, tot lucruri mari la care cinstiţii lor părinţi, care vindeau bragă şi rahat cu apă rece sau umblau cu patrafirul şi sfistocul din casă-n casă, nici nu visaseră şi nici n-aveau dreptul să viseze, căci nu dăduseră naştere unor feţi-frumoşi cu stele-n frunte, ci unor băieţi groşi la ceafă şi târzii la minte, de rând, adesea foarte de rând.
Căci, din două una: sau aceşti oameni sunt toţi genii şi, prin „calitatea” muncii lor intelectuale, merită locul pe care-l ocupă, sau, neproducând nici o valoare, nereprezentând nici un interes general decât pe al stomacului lor propriu, trebuie reîmpinşi în întunericul ce li se cuvine.
Ţărani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai înfumuraţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării.
De acolo pizma cumplită pe care o nutresc aceste nulităţi pentru orice scânteie de merit adevărat şi goana înverşunată asupra elementelor intelectuale sănătoase ale ţării, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din beţia lor de cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.
Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice: „Ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învaţă copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vă ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stăpân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit. N-ar fi mai bine ca să stăpânească cei ce n-au nevoie de averile voastre, având pe ale lor proprii? Sau cel puţin oameni care, prin mintea lor bine aşezată, vă plătesc ce voi cheltuiţi cu dânşii?
De aceea, alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiască ca oamenii cei mai bogaţi, nu ştiu nimic şi vreau să vă înveţe copiii, şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi voiesc să vă economisească pe voi toţi.