De ce era iubit Eminescu de femei

–––- Forwarded message –––
bDate: mar., 13 sept. 2022 la 03:56
Subject: Fwd: Despre Eminescu si despre Amita Bhose !

De ce era iubit Eminescu de femei:
Conteporanii spun că Eminescu avea priză la femei fiindcă, în
primul rând, era foarte frumos. Asta spune şi nepotul său, Mihai
Mavrodin, din Botoşani: „Şi astăzi, chipul lui minunat îmi stă
în minte. L-am văzut şi eu…. era izbitor de frumos. Era imposibil
să apară într-o sală, fără ca fiinţa sa să atragă privirile
chiar ale celor ce nu-l cunoşteau.

Chipul lui ne minuna şi pe noi, copiii”, scria Mihai Mavrodin
într-un articol din anul 1929, din ziarul botoşănean „Ştirea“.
Colegul său de gimnaziu de la Cernăuţi, dar şi coleg de facultate
la Viena, Teodor Stefanelli, de asemenea ne lasă o descriere a
poetului: ”Eminescu, cât timp a petrecut în Viena, arăta de regulă
foarte bine şi era deplin de sănătos. Prin peliţa curată a feţei
sale străbătea o rumeneală sănătoasă, iar ochii săi negri, nu
mari, dar pururea vii, te priveau dulce în faţă şi se închideau
pe jumătate când Eminescu râdea. Şi râdea adese, cu o naivitate
de copil, de făcea să râză şi ceilalţi din societatea lui, iar
când vorbea prin râs, glasul său avea un ton deosebit, un ton
dulce, molatec, ce ţi se lipea de inimă. Părul său negru îl purta
lung, pieptănat fără cărare spre ceafă şi, astfel, fruntea sa
lată părea şi mai mare de cum era, ceea ce-i da o înfăţişare
senină, inteligentă, distinctă”. Totodată, Eminescu impresiona
prin vocea sa foarte bună.

Ultima poezie scrisă de Eminescu: Pe data de 15 iunie 1889, la ora
4.00 dimineaţa, se stingea în Sanatoriul de Boli Mentale al
Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti, poetul Mihai
Eminescu. Moartea l-a găsit într-un halat ponosit, pe un pat metalic
de spital, închis în ”celula” sa din spital. Cu doar câteva minute
înainte de a trece în nefiinţă, a vrut doar un pahar cu lapte şi
sprijin moral. I-a şoptit medicului de gardă care-i băga prin
vizetă paharul cu lapte: ”sunt năruit”. S-a întins pe pat şi la
scurt timp a murit.

Halatul ponosit avea să fie, de fapt, de-o valoare
incomensurabilă… Într-unul din buzunare se afla un mic carneţel.
Pe acesta erau scrise… poezii. Ultima a fost scrisă chiar cu o oră
înainte de moarte.

Stelele-n cer

Stelele-n cer /Deasupra mărilor/ Ard depărtărilor/ Până ce
pier./ După un semn/ Clătind catargele/ Tremură largile/ Vase de
lemn;

Orice noroc/ i-întinde-aripile/ Gonit de clipele/ Stării pe loc./
Până ce mor,/ Pleacă-te îngere/
La trista-mi plângere/ Plină de-amor./

Nişte cetăţi/ Veghind întinsele/ Şi necuprinsele/Singurătăţi./

Nu e păcat?/
Ca să se lepede/ Clipa cea repede/ Ce ni s-a dat?

Un frumos omagiu

Amita Bhose a venit în România comunistă cu soțul ei, care era inginer
geolog. A făcut niște cursuri de limba și cultura română pe o bursă a
statului român. Cînd a început să citească în românește, s-a petrecut
într-o bună zi declicul. A citit în manualul ei de limba română ceva
care avea să-i schimbe viața. Este vorba de poezia Ce te legeni,
codrule. De atunci dragostea ei pentru Eminescu și pentru cultura
română a crescut mereu, pînă a ajuns fără margini.

A solicitat domiciliul stabil în România, ca să poată ocupa o catedră.
Și, de dragul culturii române, pentru care a facut acest pas, în
cererea pentru obţinerea domiciliului stabil declară că nu ezită să
lichideze proprietăţile imobile din India şi să transfere banii în
băncile din România. Așa cereau legile pe atunci. Mai apoi avea să
îndure cu stoicism toate privațiunile din ultimii ani ceușiști, cum
declară chiar ea în 1992, anul cînd a părăsit această lume: „Dacă am
vrut să împart soarta poporului român, am suferit de frig, foame și
frică – acea teamă care aproape că ne-a paralizat mințile – alături de
el. Nu m-am gândit să plec de aici, nici sa trâmbițez la posturile
străine de radio.

Scriam cu mâna în mănușă, umblam după lumânari pentru serile fără
curent, așa cum făceau mulți. N-am învațat, însă, să patinez pe
străzile Capitalei, pentru că în fiecare zi studenții mă luau de mână,
mă duceau la Universitate – la cursuri sau la examene – și mă aduceau
acasă”. Da, pentru pasiunea ei înflăcărată, Didi (așa era supranumită
Amita) era iubită de studenți și de toți cei care o cunoșteau.

În 1969 i-a apărut în limba bengali Poezii (Kavita) de Eminescu, prima
traducere din opera Poetului în India. A tradus apoi din Sadoveanu,
din Caragiale, etc. Fiind primul filolog indian care se ocupă de limba
română, n-a avut la dispoziţie nici un dicţionar român-bengali, fiind
nevoită să stabilească singură echivalenţe pentru cuvintele româneşti
şi să aleagă între conotaţiile lor specifice. A tradus apoi din limba
bengali în românește. A predat în principal Catedra de limbi orientale
a Universităţii Bucureşti cursuri practice de sanscrită şi bengali,
precum şi cursuri teoretice de civilizaţie indiană şi estetică
indiană. A redactat un manual de sanscrită (de aproximativ 300
pagini). O asemenea lucrare nu există în nici o alta limbă europeană.
Manualul a rămas în faza de manuscris pînă de curînd, cînd a fost
editat de fosta studentă și colaboratoare Carmen Mușat Coman la
editura Cununi de stele.

Însă opera ei este mult mai vastă. După ’90, Amita Bhose a suferit
multe umilințe, catedra i-a fost desființată, etc. Așa sîntem deseori
– dăm cu copita în cel care ne mîngîie. Nu generalizez, dar… Poate și
pe acest fond Amita a făcut o hepatită pe care nu a tratat-o. A mai
apucat să facă o vizită în țara ei de origine, s-a întors în țara
adoptivă și… a urcat la zei la nici 60 de ani. La dorința fratelui ei,
urna cu cenușa Amitei a rămas în România.(…)

Pe Amita a sedus-o aceeași melancolie ataraxică, care intră ca o umbră
în sufletele oamenilor în fața codrului carpatin, dar și la vederea
junglei indiene, o melancolie pe care o transmite Rabindranah Tagore
(tradus în românește de Amita Bhose) de la Gange, dar pe care o
intuiește și țăranul Moromete de la Dunăre:

Din codru rupi o rămurea

Ce-i pasă codrului de ea?

Iar Eminescu rafinează în Ce te legeni, codrule, poezia care i-a
schimbat viața Amitei:

– Ce te legeni, codrule,

Fără ploaie, fără vânt,

Cu crengile la pământ?

– De ce nu m-aş legăna,

Dacă trece vremea mea!

Ziua scade, noaptea creşte

Şi frunzişul mi-l răreşte.

(Text de Radu Părpăuță, publicat pe Facebook, 12/17/2021)

Eminescu și creștinismul

Fragment din Creștinismul Românesc de Simion Mehedinți (Fundația Anastasia 1995)

Biserica și neamul românesc sunt pentru el (Mihai Eminescu) aproape
același lucru.

…ce înseamnă sentimentul religios al masei românești în concepția lu
Eminescu, se poate vedea lămurit din cunoascuta sa Rugăciune către
Maica Domnului:

Suntem încredințați că Rugăciunea lui Eminescu va ajunge cu timpul să
fie cunoscută și de alte nații, poate de întreaga creștinătate…

Notă: Puțină lume știe că Mihai Eminescu a scris una din cele mai
frumoase rugăciuni. Versurile acesteia l-au impresionat, peste ani,
chiar și pe papă.

Și mai puțini cunosc faptul că Rugăciunea lui Eminescu a fost recitată
de către Papa Ioan Paul al II-lea, la Vatican, în limba română.

Considerat una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei secolului
al XX-lea, Papa Ioan Paul al II-lea (18 mai 1920, Wadowice, Polonia –2
aprilie 2005, Vatican) a fost puternic impresionat de versurile
poetului nostru național nepereche și a decis să arate lumii ce
rugăciune frumoasă a fost scrisă de un român. Astfel, în anul 1999, cu
puțin timp înainte de vizita sa în România, cel de-al 264-lea papă a
recitat, în limba română, în Piaţa san Pietro din Roma, Rugăciunea
către Maica Domnului compusă de Mihai Eminescu. Evenimentul a avut loc
într-o duminică, cu ocazia binecunoscutei ceremnii Angelus. (evz.ro 15
ianuarie 2019).

Crăiasă alegându-te,
Ingenunchem rugându-te,
Inalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Si zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupra-ne coboară,
O, Maica prea curată
Si pururea fecioară,
Marie!
Noi, ce din mila sfântului

Umbră făcem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arată
Lumină dulce, clară,
O, Maică prea curată
Si pururea fecioară,
Marie!

Răspuns, Se răspunde tuturor sau Redirecționare