Romanitatea românească este susținută și dovedită în mii de pagini și în sute de lucrări. Cu zeci, sute de argumente. Cine vrea să conteste nu are cum s-o facă în două-trei rânduri, cazul dlui Nicu Cohen, care nu-i în stare să articuleze mai mult de 3-4 fraze, numai cu invective la adresa romanilor, confundați ba cu rușii, ba cu americanii. Cine nu cunoaște motivele pentru care opera de colonizare a romanilor este un unicat în istoria lumii, cu consecințe dintre cele mai faste pentru progresul civilizației umane, nu poate fi acceptat într-o discuție pe acest subiect.  Nu am nimic împotrivă să conteste cineva orice apreciere pozitivă făcută la adresa latinilor, a romanilor, dar să conteste cu argumente nu cu lozinci puerile, despre cum au violat romanii „mamele” noastre! Tâmpenie mai mare nici că se poate imagina!

Despre relațiile dintre romanii colonizatori și autohtoni ne spune ce este de spus limba română. Sunt câteva cuvinte latinești care în română s-au păstrat cu o modificare de sens semnificativă. Astfel, MILES, care însemna „soldat” în latină, în română ajunge MIRE. Evoluție semantică din care deducem că soldații romani au fost doriți în familiile autohtone!…

Însuși cuvîntul latinesc FAMILIA, s-a păstrat în română, după modificări fonetice legiuite, sub forma FEMEIE. În limba veche FĂMEAIE. În limba română cuvîntul FAMILIE este neologism! Deci FEMEIE nu vine din FEMINA, cum cred mulți, ci vine din FAMILIA. Deci, în femeie strămoșii noștri daco-romani vedeau familia viitoare, al cărei reazim principal a fost întotdeauna femeia, mama!

În fine, din latină s-a păstrat și cuvîntul VETERANUS, militar care și-a isprăvit stagiul militar de 20 de ani. Ce deveneau aceștia în Dacia? Deveneau un BĂTRÂN respetabil și respectat, cele de mai sus dovedind că pe lângă coloniștii civili romani, la romanizarea Daciei au participat și militarii romani!

Dacă dl Cohen & comp. au altă părere, sunt invitații  mei. Vreau să le cunosc argumentele! Iar după socoteala mea, expunerea unor astfel de argumente se poate face numai pe cel puțin cinci pagini. Cinci pagini de argumente, nu de invective și lozinci anti-românești!