Ca să se poată înființa un muzeu al Holocaustului petrecut în România, muzeu care-și propune să mintă cu nerușinare și să defăimeze ființa și lumea românească, iar pentru acest serviciu să primească fonduri substanțiale de la bugetul României, a fost nevoie de o comisie de mari istorici, academicieni câțiva, care să dea greutate științifică exercițiului de calomnie la adresa românilor și a României. Iar acea comisie avea sarcina, în raportul publicat, să facă cunoscută definiția obiectului cercetat, definiția așadar a HOLOCAUSTULUI cu care operează. Nimic mai simplu, am putea zice. Se putea apela la definiția dată deja, care orientează sutele de mii de cărți și studii dedicate holocaustului. Sunt probabil mai multe definiții, cu mici deosebiri de la un autor la altul, sinteza acestor definiții este corect rezumată în dicționarele curente. Bunăoară definiția pe care ne-o oferă DEX-ul nu a nemulțumit pe nimeni până acum. Iat-o:
HOLOCÁUST, holocausturi, s. n. 1. (În Antichitate) Jertfă adusă zeilor, în care animalul sacrificat era ars în întregime. ♦ Fig. Ofrandă, sacrificiu. 2. Spec.Exterminare (prin diferite metode) a unei mari părți a populației evreiești din Europa de către naziști și aliații lor. 3. (În prezent) Ucidere în masă din cauza unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om. [Pr.: -ca-ust. – Var.: olocáust s. n.] – Din fr. holocauste.
Trebuie precizat totuși că de câteva decenii cuvîntul HOLOCAUST este folosit curent numai cu sensul notat cu cifra 2:
2. Spec. Exterminare (prin diferite metode) a unei mari părți a populației evreiești din Europa de către naziști și aliații lor.
La Yad Vashem, instituția creată în Israel pentru „a manageria” amintirea și memoria holocaustului, se face precizare oficială potrivit căreia
„În centrul Holocaustului a stat decizia de a ucide fiecare evreu: bărbați, femei, copii.
Potrivit acestei definiții, cine acuză guvernarea mareșalului Ion Antonescu de producerea unui holocaust în Transnistria, în România, trebuie să facă dovada că a existat o decizie „de a ucide fiecare evreu: bărbați, femei, copii.” O asemenea decizie trebuia să apară în documentele guvernării, într-o lege sau hotărîre de guvern sau alt act administrativ ori juridic. Or, deși se vorbește de o legislație românească antisemită, inițiată sub guvernarea lui Carol al II-lea, această legislație, reală, existentă, nici pe departe nu poate fi echivalată cu o „decizie de a ucide fiecare evreu” din România.
De negăsit o asemenea decizie printre deciziile luate de Mareșal… Acesta a avut grijă să consemneze însă pentru posteritate tot ce s-a spus și comentat în ședințele de guvern, unde problema evreiască nu a lipsit de pe ordinea de zi! Nimic din aceste stenograme nu aduce nici pe departe cu o „decizie de a ucide fiecare evreu”! Nu a fost consemnată nici cea mai timidă aluzie sau insinuare în acest sens!…
Și ce au făcut nemernicii care au scornit producerea unui holocaust în România? Au avut nerușinarea să propună în raportul lor o definiție complet nouă a holocaustului, care să sepotriveasă cât de cât cu ceea ce știm că s-a petrecut în România. Iată cum arată holocaustul din România:
„Prin holocaust pe teritoriul României se înțelege persecuția sistematică și anihilarea evreilor și a rromilor, sprijinită de autoritățile și instituțiile statului român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944;”
O definiție valabilă numai „pe teritoriul României”! Nu decizia de a ucide, ci persecuția sistematică! Păi după această definiție istoria ar trebui să consemneze sute și mii de holocausturi! Istoria fiecărui popor trecând prin epoci de „persecuție sistematică”! Se alege praful de unicitatea holocaustului la care holocaustologii evrei țin atât de mult!
Să ne mirăm și de prezența cuvîntului anihilare în definiția dată de escrocii de la București. Ce vrea să însemne? Căci este un cuvînt polisemantic, care din sensurile sale participă la înțelesul definiției?!…
…Cred că ar fi cazul să reclamăm existența acestui institut incert și neconvingător, să cerem aplicarea legii care apără demnitatea persoanei și a comunităților etnice. Să cerem, cu toată mulțimea de argumente care ne stau la dispoziție, desființarea acestui insitut impostor și defăimător deopotrivă!
Vorba ceea: dar până când să-i mai tolerăm?!
Ion Coja
Cred că ar fi posibil după adoptarea unei alte legi prin care să fie pedepsit antiromânismul. În prezent oricine are voie să spună orice despre români, mai cu seamă rele nedovedite, în schimb românii nu au voie despre alții decât de bine…
Mai există pe undeva arhive privind activitatea LICAR ?
Holocaust vine din greaca veche si inseamna SACRIFICIU PRIN ARDERE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Si nu altfel!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
si nu ORICE fel de sacrificu !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
, cum zic tembelii care au scris DEXul bun de sters la spate cu el !
Ca sa cada bine inventatorilor de arderi !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Si escrocilor ca Elie Wiesel care vedea in cartea lui „Noaptea” nazisti aruncand bebei in focuri cu flacari inalte pana la cer !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
https://en.wikipedia.org/wiki/Holocaust_(sacrifice)
Holocaust (sacrifice)
From Wikipedia, the free encyclopedia
„Burnt offering” redirects here. For other uses, see Burnt offering (disambiguation).
For other uses, see Holocaust (disambiguation).
Noah burning offerings on an altar to the Lord (Gerard Hoet, 1728).
A holocaust is a religious animal sacrifice that is completely consumed by fire. The word derives from the Ancient Greek holokaustos (ὁλόκαυστος from ὅλος „whole” and καυστός „burnt”, with rough breathing), which is used solely for one of the major forms of sacrifice.
Contents [hide]
1 Greek sacrifice
2 Jewish sacrifice
3 See also
4 Notes
5 References
Greek sacrifice[edit]
Holokautein (ὁλοκαυτεῖν) is one of the two chief verbs of Greek sacrifice, in which the victim is utterly destroyed and burnt up, as opposed to thyesthai (θύεσθαι), to share a meal with the god and one’s fellow worshippers, commensal sacrifice. In the latter, the edible parts of the sacrificed animal were roasted and distributed for festive celebration, whereas the inedible parts were burned on the altar, those being the god’s share. Although not actually obliged to do so, Greeks would rather sacrifice a domestic animal to a god or hero and then proceed to use its flesh as food, as animals were thought of as sharing in the sanctity of life – in addition to their secular usefulness (milk, eggs, ploughing). This did not apply to game, fish, and other seafood, which formed a far larger proportion of the diet than they do today – fish was the major foodstuff sold in ancient Greek marketplaces. A sacrifice need not be a public function involving priests and altars; they could also be held privately, domestically or individually.
These are the two ideal types of Greek sacrificial ritual; they are appropriate to different divinities, done for different purposes, and conducted by different methods. Holocausts are apotropaic rituals, intended to appease the spirits of the Underworld, including the Greek heroes, who are spirits of the dead; they are also given to malign powers, such as the Keres and Hecate. One of the earliest attested holocausts was Xenophon’s offering of pigs to Zeus Meilichius.[1]
Holocausts are conducted at night, without wine, and offer black-hided animals at a low altar, with their heads directed downwards; in all these they are opposed to the commensal sacrifice given to the Olympian gods. (This distinction is between extreme types, and was somewhat exaggerated in the early twentieth century, as by Jane Harrison; considerable evidence has been also been found of commensal sacrifice offered to heroes.)[2]