sarmis
23 aprobate
În răspuns la Surena.
@ surena
Nimeni nu consideră că regele ar fi trebuit să fie cerşetor, un prăpădit, să mănânce la cantinele sociale etc.!
Însă găsesc prea multe minciuni, umbre şi pete în istoria şi imaginea regelui Mihai I cel Devotat, cel Blând, cel Drept, cel Loial, cel…. şi a familiei sale.
Sunt unul dintre zecile de mii de tineri anonimi care au ieşit în stradă în decembrie 1989. Fără a cere un capăt de aţă pentru asta, consider că un minuscul merit, repet, anonim, l-am avut la căderea regimului comunist. De pe această poziţie, îmi permit să afirm că regele Mihai n-a avut nici unul!
Şi dacă eu, un tânăr de 21 de ani atunci, n-am cerut şi nu cer nimic, ci muncesc şi trăiesc din munca mea, nu înţeleg de ce un rege (şi familia sa) care a lipsit atâţia ani din viaţa acestui popor, să vină după schimbarea din 1989, la bucate, la privilegii, să ia, nu să dea, tot de pe spinarea poporului român.
Da, în 1990 dacă ai fi spus ceva urât despre regele Mihai, m-aş fi uitat urât la tine.
Dar au trebuit să treacă ceva ani să constat că regele era … gol.
Dumnezeu să-l ierte!
Ia sa vedem si declaratia lui Ioan Mocsoni Stircea despre rege, luata din primul dosar „23 august”:
…Maniu si anglo-americani infricosati de CONCESIILE REGALE PREA LESNE acordate comunistilor.”
Cum? Regele nu a negociat cu comunistii? Nu s-a inteles cu ei?
„Nimeni nu consideră că regele ar fi trebuit să fie cerşetor, un prăpădit, să mănânce la cantinele sociale etc.!”
Atunci de ce inversunarea cu trenul regelui, cu averile scoase din tara. A furat Casa Regala? Nici macar Carol al II lea nu fura, castiga la poker. Camarila lui Carol al II lea, spre deosebire de camarila postdecembrista stia cum sa lucreze…
„Însă găsesc prea multe minciuni, umbre şi pete în istoria şi imaginea regelui Mihai I cel Devotat, cel Blând, cel Drept, cel Loial, cel…. şi a familiei sale.”
Tu nu ai umbre? Familia ta incepand de la strabunici nu are parti intunecate?
Regii Romaniei nu au fost sfinti,nu sunt sfinti, au fost oameni ca si noi. Ce faceai tu la 21 de ani ? Revolutie! Cinste tie! Azi cand vezi cum ai fost manipulat,cand te gandesti ca ai strigat si tu „Jos Ceausescu! Moarte Dictatorului!”, Sa fie judecat (a se citi executat) pentru sangele varsat” cum te simti? Chiar crezi ca a cazut regimul comunist? Nu cumva este metamorfozat? Nu ai impresia ca asisti la manipularile odioase din anii 90 care nu sunt altceva decat cele din ’45?
„Da, în 1990 dacă ai fi spus ceva urât despre regele Mihai, m-aş fi uitat urât la tine.”
„Cele mai dure lupte” le am cu fostii monarhisti, nu ma mira nimic pentru ca am inteles,inteleg cum functioneaza propaganda si puterea persuasiunii si vad cum o minciuna spusa de 1 milion de ori devine adevar. Nu ma mira,nu ma intristeaza ce vad. Citesc acum un istoric rus Mark Solonin care incearca sa descalceasca itele incurcate,minciunile invelite ca adevar, propaganda, manipularea si tot arsenalul comunist sovietic,apoi rus, apoi „spargator de gheata” cu privire la participarea URSS in Al Doilea Razboi Mondial. Imi aduc aminte de istoricul Florin Constantiniu (O istorie sincera a poporului roman) care spunea ca toate pacatele de azi sunt in realitate cele de ieri, pe care le repetam, le agravam pentru ca istoricilor fie le este teama sa le scoata la suprafata, fie le convine sa le tina ascunse.
„Şi dacă eu, un tânăr de 21 de ani atunci, n-am cerut şi nu cer nimic, ci muncesc şi trăiesc din munca mea, nu înţeleg de ce un rege (şi familia sa) care a lipsit atâţia ani din viaţa acestui popor, să vină după schimbarea din 1989, la bucate, la privilegii, să ia, nu să dea, tot de pe spinarea poporului român”
Iti raspund cu citatul preferat din Brancusi. Acesta,batran,bolnav simtind sfarsitul aproape a venit aici,de la Paris,sa ne lase toata opera.Noi nu aveam nevoie de „elemente nesanatoase”,cu Academia, cu Poporul si tot Partidul l-am refuzat,l-am jignit. Atunci cu vocea unui om batran caruia nu-i iei numai viata, ci si sufletul a spus (parca ar fi rostit un blestem) un mare adevar: „cand am plecat din Romania, v-am lasat saraci si prosti.Azi va gasesc si mai saraci si mai prosti”.
Dupa cum spunea si Ion Ratiu , alt individ care a venit ” la bucate, la privilegii, să ia, nu să dea, tot de pe spinarea poporului român” democratia este de a lupta,pana la ultima picatura de sange sa nu fii de acord cu mine” cu toate ca ai „un minuscul merit, anonim” la haosul de azi.
„Regele era… gol” daca tu spui… comunistii au fost mai „delicati” (se aude d-le prof Coja?,nu au dat rente,dar au fost delicati) cand au spus ca Regele nu mai este un simbol al poporului,al unitatii si regalitatii”.Cu alte cuvinte, era anacronic ca o singura persoana sa fie simbol, simbol nu putea fi decat PCR,nici macar poporul nu era un simbol.
Daca ar fi trait B.P Hasdeu e-ar fi explicat lui Lucretiu Patrascanu si memorialistului Emilian Ionescu cum sta treaba cu simbolistica si semnificatia depunerii juramantului fata de Rege. Atunci cand Lucretiu Patrascanu,citat de aghiotantul devenit comunist Ionescu, spune „Sunt al Majestatii Voastre Ministrul justitiei” a incalcat nu numai o formula protocolara prevazuta de Constitutie,deci Constitutia (vedem cat puneau pret comunistii pe justitie, tot atat ca si neocomunistii de azi,aia pentru care tu ai luptat sa ajunga-n frunte) a incalcat o intreaga simbolistica.Hasdeu a luat foc cand Cuza a renuntat la „IO” din titulatura domneasca si a explicat intreaga incarcatura simbolica,mistica si istorica a acestui „banal” IO. Explicata neaosa data de Emilian Ionescu prin „se schimbase nu numai o simpla formula,se schimasera vremurile” dovedeste nu numai un servilism ci si incapacitatea intelectuala de a intelege semnificatia simbolica,sacramentala a unor cuvinte. Daca Regele era „supusul umil al Imparatului Dumnezeu” si un ministru era „Sunt al Majestatii Voastre prea supus servitor”, servitorul fiind la randul lui umilul slujitor al lui Dumnezeu. Daca Regele Carol nu ar fi fost ticalos, cu siguranta si-ar fi amintit povata Regelui Carol I adresata celor doi fii ai lui Ferninand, Carol si Nicolae. Nicolae a retinut aceste cuvinte si ni le-a trasnsmis : ” „Dinastiile sunt tinute sa respecte, in schimbul privilegiilor, un contract nescris, dar solemn si strict, incheiat de la sine cu popoarele peste care domnesc. Neglijenta sau, si mai rau, refuzul Principilor sau al Regilor de a sluji corect un popor inseamna un abuz de incredere si o calcare de contract. Inseamna o inselaciune ce trebuie aspru sanctionata de partea lezata in acest legamant de Drept Natural.” Daca tu poti sa spui ca Regele Mihai si-a incalcat vrerea lui Carol I esti liber sa o faci, eu in schimb, in baza marturiilor comuniste, consider ca a luptat cu regimul instaurat de sovietici pana in ultima clipa cu „stratageme mici si mari” si „neagreati de nimeni” si in ciuda pronosticului dat de comunisti „D-ul Mihai de Hohenzollern,persoana particulara ca orice muritor de rand,n-avea cum sa mai iasa din anonimatul la care il condamnase istoria” avea sa revina in tara,sa fie primit si apoi inmormantat cu un numar impresionant de oameni. Nici un fost demnitar al statului roman nu va avea in urmatorii 25 de ani acest numar de romani. Spunea un nene ca a vazut tot atatia romani si la moartea lui Dej. Fals! Muncitorii si elevi au fost trimisi la catafalcul lui Dej, majoritatea nu au venit din proprie initiativa. Puteti sa intrebati, sa va documentati cum erau dusi romanii cu autobuzele si trenurile.
Regele e mort! Drum lin Majestate! Gol? Ramane un gol,fiecare om care moare lasa in urma lui un gol. Timpul! Se spune ca timpul vindeca tot,dar nici macar timpul nu umple golurile,in schimp Timpul arunca praful uitarii
„”Eu am întrebat un lucru. A ieșit 1 milion. Pe mine nu mă interesează Regale. Milionul, ce-i cu milionul, unde-i milionul? Și atunci dau versurile din Cezar Ivănescu:
Neam bun și blând de trădători
Cuminte, cu aleasă cruce
Pe fiii săi dumnezeiești
Neamul întreg pe cruce-i duce” (Academician Sorin Dumitrescu)
Cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Craciun urez d-lui prof.Coja,cititorilor si comentatorilor site-ului si in special detractorilor Regelui (mai ales lui Mihai) „Multa Sanatate,Norc,Fericire si La Multi Ani!”, sa ne dea Domnul vremuri linistite nu precum cele din 1944,1947 si 1989.
dinastia straina a respectat contractul cu occidentul care a impus-o sa „domneasca” absolut abuzi si agresiv….adminstrand colonia cu simt de raspundere….nemteste….si cu abureli viclene de genul celor debitate de Ratiu….abureli incalcate intotdeauna de occidentul „civilizat” atunci cand cineva nu e de acord cu abureala lor :
critici occidentul? pai esti cu rusii…esti comunist….esti fanatic religios….esti balcanic….esti corupt…esti extremist….esti rasist…esti xenofob…..si multe alte pervertiri demonice….esti NATIONALIST….de parca iubirea de neam, de natiune ar fi o ciuma, ar fi cea mai mare crima….
zisul rege Mihai dovedeste tradarea din 23 august si minciunile cu abdicarea fortata prin aceasta informatie care ar trebui sa amuteasca pentru totdeauna pe toti propagandistii si lacheii occidentului iudeomason, daca ar avea un pic de bun simt si cunoastere de sine :
„Ce nu se ştie din acea lungă călătorie autorizată de noul regim de la Bucureşti, de orientare pro-Vest, e că regele Mihai îl avea în bagajele sale, în a doua maşină a convoiului regal, pe Georges Berthoin, preşedinte al Comisiei Trilaterale Europa din 1976 până în 1992, rămas preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale Europa până azi”.
http://ioncoja.ro/monarhia-ca-solutie-la-riscurile-si-neajunsurile-statului-paralel/
@ surena & vlad puşcaşu
Câteva precizări:
– problema cu înverşunarea cu trenul regelui, cu averile sale etc, are legătură cu minciuna, aşa cum a precizat dl. prof. Coja! Înţelegeţi odată!
– în legătură cu umbrele şi petele mele sau ale familiei mele – nu era vorba despre mine! Ci despre regele cel Blând cel Drept, cel Loial, cel Devotat… şi familia sa!
– „…regii României nu au fost sfinţi, nu sunt sfinţi ci oameni ca şi noi” – greşit! Au fost regi, unşi ai lui Dumnezeu! Ei nu sunt oameni simpli! Du-te şi spune-i asta Margaretei, şi o să vezi ce-ţi aud urechile…
– aveţi amândoi aceeaşi hibă: dacă avem ceva cu regele Mihai şi familia sa, neapărat suntem comunişti şi trădători de ţară! Greşit! Eu sunt monarhist! Dar, aşa cum revoluţia lui Tudor a pus capăt domniilor fanariote, zic şi eu: dacă e să fie monarhie, atunci cu domn pământean! Că Hohenzollerni-i au fost impuşi de masoneriile apunsene. Ajunge!
– în decembrie 1989 n-am strigat nici „moarte dictatorului” nici „să fie judecat pentru sângele vărsat”! De unde ştii, surena, ce am strigat? Iţi spun eu: „Jos comunismul, jos dictatorul” şi „Libertate!”, n-am dorit niciodată moartea nimănui, şi nici nu o doresc! Clar?
– dacă la parada militară de 9 mai, de Ziua Victoriei, la Moscova, regele Mihai îi trântea lui Putin pe masă Ordinul Pobeda, primit de la Stalin, aş fi zis „iată regele meu!”, aşa, rămâne doar regele vostru. Gurile rele spun că nici nu-l mai avea (Ordinul Pobeda), că l-a vândut, aşa cum a vândut el multe…, care nu erau toate ale lui! Dar a primit o nouă decoraţie, de la Putin…, şi mai ziceţi că noi, ceilalţi, suntem comunişti şi trădători..!
– da, nu mă mai las manipulat! Nici măcar de grandiosul spectacol al înmormîntării regelui! Pe banii statului, adică ai noştri, ai românilor (săraca familie bogată, n-avea bani…) Manipulare cât casa…! În primul rând prin televiziunile care, departe de a fi monarhiste, se întreceau pentru …rating!
Poate vă mai aduceţi aminte amândoi, casa regală apărea pe listele ANAF cu datorii la stat de 4.107.135 lei, iarăşi săraca familie bogată…!
A plătit, apoi a dat în judecată statul român pentru recuperarea banilor…, halal să vă fie cu aşa casă regală! Acum vor iar scutiri şi privilegii…!
Sărbători fericite!
corect. e vorba de minciuna si manipulare.
ne-am saturat de parsivenia occidentului. vrem rege pamantean.
Subscriu intru totul la cele spuse de colegul Sarmis!
REGELE MIHAI: ,, IN ROMANIA NU AU MURIT EVREI,,
https://www.youtube.com/watch?v=L0YDS5VJGqk&t=1385s
sa platiti voi atunci banii aia de holocaust!
Americanii recunosc actul din 23 august si cobeligeranta cu aliatii a Romaniei Regelui Mihai
https://www.youtube.com/watch?v=PMsue3J7-to&list=PL28C1685AC9D2F06B
prost a fost ILIESCU KGB ca si-a asumat raportul WIESEL in 2002 in numele STATULUI ROMAN adica in numele VOSTRU!
iar voi l-ati slujit pe iliescu si pe idiotul de mihai pelin, dracu sa-l ia de tradator de tara.
Acum propun ca VOI sa platiti acele despagubiri catre statul israel de 2 miliarde de dolari! si sa vi se taie pensia in doua.
Abia acum te-ai dat de gol, văcsitule! Va bateti u pumnul in chiept cat de romani si de nationalisti sunteti! Care voi????
,,rena,,
aici cam toti sunteti pe anonimat in afara de nicu piriu care se semneaza cu un nume.
In al 2-lea rand.
Regele Mihai NU si-a vorbit niciodata tara de rau!
Regele Mihai NU a jefuit Romania!
daca a luat cu el 40 tablouri ale FAMILIEI SALE, proprietate PERSONALA atunci nu vad care e problema.
Si domnul COJA daca pleaca in AMERICA are tot dreptul din lume sa-si duca cu el din apartament si mobilierul daca doreste. E proprietatea personala!
Apoi Regele Mihai in viziunea voastra trebuia sa crape de foame si sa fie la mila vecinilor pentru a-si creste 5 fete.
Sa fim seriosi…..cu 40 tabloru si cu 2 masini de epoca iti poti cumpara un teren, si o ferma in Anglia. Si la preturile din ELVETIA!?!?!? 4000 euro e salariul minim in franci….
https://www.youtube.com/watch?v=XtUnMC36lak
poftim film. A crescut gaini.
CARE E PROBLEMA!?!? a fost PILOT de avioane in Elvetia sa faca un ban.
CARE E PROBLEMA?
a jucat la bursa, a fost broker, a lucrat in asigurari
CARE E PROBLEMA?
trebuia sa moara de foame in 50 ani de exil??!?!
Probleme sunt minciunile, ce naiba vă faceți că nu pricepeți?
bine ca v-a spus iliescu adevarul timp de 25 de ani! si ca a stat la putere fiind VOTAT de 70 procente dintre romani in anul 2000. 80 procente in 1990 si asa mai departe. Bine ca a spus adevarul Basescu, si Regele Mihai a fost cel mai mincinos in viziunea voastra. Trageti pisica de coada, exagerati, faceti din tantar armasar, cand pentru voi conteaza un CEAS de mana si 40 tablouri, si nu ceea ce PUTEA face Regele Mihai pentru Romania!! adica nu va doare faptul ca iliescu KGB ne-a acuzat si WIESEL in anul 2002 de HOLOCAUST sa platim 2 miliarde dolari, va doare un ceas de mana al Regelui Mihai. Cine e penibilul aici? cine exagereaza?!? cine doreste sa spuna adevarul sau: acela ca daca-l ponegresc pe Regele Mihai se cred buricul pamantului cu o satisfactie stupida, fara sa-si dea seama ca de fapt pe ei se acuza de holocaust! Si Regele Mihai si Antonescu AU FOST la putere in acei ani!
Interesant film (!) de propaganda chioara cu ferma de gaini pe care o vizita, unde avea cel putin un angajat care i-o prezenta (urmareste filmul cu atentie) si probabil tot el strangea si oualele si le ducea la piata. Sa fim seriosi. Plus de asta pasiunea lui automobilistica n-o fi fost nici ea ieftina, de vreme ce o masina de epoca e extrem de scumpa, reconditionarile te costa de te rup, piesele foarte rare si greu de procurat sunt scumpe. Nu-i nici o problema, dar aburelile cu care suntem intoxicati da. N-o fi nici un bai si daca a luat intradevar cele 42 de tablouri, chiar daca regele Caril I stipulase clar in testamentul sau ca ele sa ramana pe loc, pe vecie, sa nu fie scoase din tara, si-o fi dat si el seama c-a tras bine pielea de pe spatele tarii asteia, dar Mihai le-a subtilizat si le-a ascuns bine, a incercat sa le vanda pe sub mana, etc;
fara suparare d-ta esti spalat pe creier.
Adica comunistii care au dus din ROmania, sovieticii tone de aur, uraniu, padure in special dupa 1948 si au furat peste 100 tone din tezaurul national pe post de ,,datorie de razboi,, platita de 10.000 ori mai mult decat se prevazuse, sunt OK, iar vina cade pe Regele Mihai ca a furat un ceas si tablouri. D-ta esti intreg la cap? Trebuia sa ajunga totul in Siberia, si d-ta sa te nasti in Vladivostok, d-ta nu meriti sa traiesti in Romania la cata ranchiuna si prostie ai.
domnule, cititi aici un raport interesant sa va dumiriti cine a jefuit cel mai mult poporul nostru, si pe urma sa spuneti cine e spalat pe creier :
Îngrozitor, șocant: Jefuirea poporului român în cifre!
Posted by justitiarul on 6 septembrie 2017
Partajare
105
Un rechizitoriu documentat, susținut de date și cifre concrete, despre jaful la care este supusă România de sute […]
Un rechizitoriu documentat, susținut de date și cifre concrete, despre jaful la care este supusă România de sute de ani, cu mențiunea că prăduirea țării în ultimii 27 de ani întrece orice imaginație! Citiți și vă cruciți!
Cifre cutremurătoare referitoare la jefuirea poporului român
Zilele trecute, am primit, la adresa mea de e-mail, un foarte interesant studiu semnat de domnul Profesor Eugen Stănescu, director la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.
Domnul Profesor Stănescu s-a încumetat să pună cap la cap informaţii adunate din documentele păstrate în muzeele de specialitate ale ţării şi să încerce să evalueze dimensiunile jafului la care a fost supus poporul român, în ultimele cinci secole, începând cu anul 1415, anul în care Muntenia a început să plătească tribut Imperiului Otoman..
Iată cifrele la care a ajuns domnul Profesor Stănescu.
În perioada 1415-1877, deci, în 460 de ani, Imperiul Otoman a scos din Muntenia, Moldova şi Transilvania echivalentul a 341 tone de aur.
În perioada 1678-1918, deci, în 240 de ani, imperiul Habsburgic a scos din Oltenia, Banat, Transilvania şi Bucovina, echivalentul a 876 tone de aur.
În perioada 1711-1877, deci, în 166 de ani, Imperiul Rus a scos din Principatele Române, echivalentul a 46 tone de aur.
În total, cele trei imperii, în perioada 1415-1877, deci, în 460 de ani, au scos din teritoriile locuite de români o avuţie echivalentă cu 1.263 zone de aur.
Domnul Profesor Stănescu ne spune, însă, că jefuirea românilor s-a intensificat după obţinerea independenţei, în 1877, şi după Marea Unire, din 1918, astfel că în perioada care a urmat, până în anul 1945, la cele 1.263 tone de aur s-au mai adăugat alte 12.564 tone de aur, reprezentând daune de război şi profiturile scoase din ţară de corporaţiile străine care, în perioada interbelică, ajunseseră să controleze peste 80% din capitalul românesc.
Domnul Profesor Stănescu a făcut un efort extraordinar să convertească în aur diversele plăţi făcute de români către imperiile cotropitoare de-a-lungul veacurilor, sub formă de bani, sau în natură etc., astfel că cifrele în aur le putem, acum, converti în banii actuali, în lei sau în euro, luând în considerare preţul actual al aurului.
În Raportul Anual al Băncii Naţionale a României, 2016, ultimul dat publicităţii, se precizează că rezervele de aur ale României la data de 31 decembrie 2016 erau de 104 tone, cu o valoare de 3,5 miliarde de euro. Preţul luat în considerare de BNR este de 35 euro pe gramul de aur, respectiv 35 milioane de euro pe tona de aur.
Dacă aplicăm preţul de 35 milioane de euro pe tona de aur la cantitatea de 13.827 tone estimată de Domnul Profesor Stănescu, ajungem la concluzia că, între anii 1415 şi 1945, poporul român a fost jefuit de o avuţie egală cu 484 miliarde de euro, în banii de astăzi.
Conform datelor publicate în Anuarele Statistice ale României, valoarea imobilizărilor corporale, deci a capitalului fix al României, la sfârşitul anului 1989, era egală cu 480 miliarde euro, în banii de astăzi.
Asta înseamnă că, între anii 1945 şi 1989, poporul român reuşise să acumuleze un capital egal cu avuţia de care fusese deposedat de străini în cele cinci secole anterioare.
Tot conform datelor publicate în Anuarele Statistice ale României, în perioada 1990-2016, PIB-ul realizat în România, exprimat în preţurile anului 2016, a fost egal cu suma de 3.200 miliarde de euro, din care 1.100 miliarde de euro au fost încasate de poporul român, sub formă de salarii, pensii, ajutoare sociale şi de statul român, ca venituri bugetare rămase după plata salariilor bugetarilor, a pensiilor şi a ajutoarelor sociale, restul, de 2.100 miliarde de euro au intrat, sub formă de profituri, în buzunarele şi conturile celor care au devenit proprietari ai capitalului românesc, după anul 1989.
Din cele 2.100 miliarde de euro trebuie să scădem 200 de miliarde care reprezintă veniturile mixte realizate de cei 2 milioane de mici întreprinzători români care se chinuie să supravieţuiască în climatul total ostil impus de marile corporaţii autohtone şi transnaţionale.
Mai rămân 1.900 miliarde de euro care reprezintă profiturile încasate de marile corporaţii străine şi autohtone, cele create prin megahoţiile numite privatizări şi retrocedări.
Conform datelor publicate de către Ministerul Finanţelor Publice referitoare la execuţia bugetară, îu ultimii 27 de ani, numai 20% din cele 1.900 miliarde de euro profituri au fost declarate şi impozitate, ceea ce înseamnă că, în această perioadă, valoarea profiturilor nedeclarate şi neimpozitate se ridică la peste 1.500 miliarde de euro.
Conform comunicatului nr 102/2015 al Institutului Naţional de Statistică al României, 88% din capitalul utilizat în România este controlat de corporaţiile străine, restul, de 12%, fiind controlat de cele autohtone.
Dacă aplicăm cele 88 de procente la cele 1.500 miliarde de euro profituri nedeclarate şi neimpozitate, aflăm că partea care a revenit străinilor, corporaţiilor transnaţionale, este de 1.320 miliarde de euro. La acestea trebuie să adăugăm suma de 296 miliarde de euro, care reprezintă profiturile nete, după impozitare, încasate de aceleaşi corporaţii transnaţionale, pentru profiturile declarate, şi să scădem cele 6 miliarde de euro, cât au investit aceste corporaţii în România, în perioada 1990-2016.
Ajungem, astfel, la cifra de 1.610 miliarde de euro, care reprezintă valoarea avuţiei scoase din România de Imperiul Transnaţional, în ultimii 27 de ani.
Aplicăm preţul de 35 milioane de euro pentru tona de aur şi aflăm, astfel, că avuţia pe care a scos-o din România Imperiul Transnaţional, în ultimii 27 de ani este de 46.000 tone aur, pe care o putem compara cu cantităţile de aur scoase din România de către străini, până în anul 1945.
Deci, în ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 3,3 ori mai mare decât au scos toate imperiile, în 530 de ani, între anii 1415 şi 1945.
În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 135 ori mai mare decât a scos Imperiul Otoman în 460 de ani.
În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 53 ori mai mare decât a scos Imperiul Habsburgic în 240 de ani.
În ultimii 27 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 1.000 ori mai mare decât a scos Imperiul Rus în cele 10 invazii făcute în teritoriile româneşti pe parcursul a 166 de ani.
În acest an, 2017, PIB-ul României va fi, foarte probabil, de circa 180 miliarde de euro, din care cel puţin jumătate, adică 90 miliarde de euro, vor intra în buzunarele şi conturile corporaţiilor transnaţionale, vor fi scoase din ţară. O sumă care echivalează cu 9.000 kilometri de autostradă, sau 2.600 tone de aur.
Imperiul Transnaţional a ajuns să scoată din România echivalentul a 2.600 tone de aur, într-un singur an, de 2 ori mai mult decât au scos din teritoriile româneşti Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic şi Imperiul Rus, ÎMPREUNĂ, în 460 de ani.
Acesta este rezultatul ÎNSTRĂINĂRII capitalului românesc.
Acesta este rezultatul erorii strategice făcute de guvernanţii României în vara anului 1990, când au respins Varianta Cojocaru şi au adoptat Varianta Brucan, Legea 15/1990, prin care au deposedat poporul român de capitalul acumulat până în anul 1989, au trecut acest capital în proprietatea privată a statului, l-au falimentat, prin inflaţia declanşată de BNR, şi l-au trecut, apoi, cvasigratuit, în proprietatea străinilor, a transnaţionalilor, prin megahoţiile numite privatizări şi retrocedări, luându-şi şi ei partea din pradă, cele 10-12 procente din capital, cu care s-au autoîmproprietărit.
Ajunşi proprietari asupra capitalului, transnaţionalii au capturat şi statul român, prin corupţie, pe care îl folosesc pentru crearea sistemului juridic şi financiar, prin care îşi însuşesc mai mult de jumătate din avuţia pe care o crează poporul român, prin munca sa, prost plătită.
Din păcate, poporul nu cunoaşte nici dimensiunea jafului la care este supus nici complicatul mecanism prin care este jefuit. Adevărul este bine ascuns de către presa coruptă şi controlată de către proprietarii capitalului.
Jaful poate fi oprit prin ROMÂNIZAREA şi DEMOCRATIZAREA capitalului, obiective care pot fi atinse prin adoptarea Constituţiei Cetăţenilor, adoptare care poate fi realizată printr-o amplă mişcare de eliberare națională.
Constantin COJOCARU
6 septembrie 2017
Ştii tu, Vlad Puşcaşu (şi Irimie) că l-am slujit pe Iliescu???
Stii tu că Mihai Pelin a fost idiot şi trădător de ţară?
Propui tu să plătim statului Israel?
Dar, cine te crezi? Eşti de-al lor?
Apropos, vezi că regele Mihai s-a înţeles foaaarte bine cu Iliescu, dacă nu ştiai!
Tu eşti un băiat bun, dar ai câteva cusururi şi un merit!
Cusururi:
– deşi citeşti mult, tragi concluzii greşite;
– amesteci rău lucrurile;
– de cele mai multe ori deraiezi de la subiect.
Merit:
– deşi eşti tânăr, l-ai depăşit în ale scrisului pe Nicolae Iorga!
P.S. Mai am mult până la pensie…!
da! Stiu ca mihai pelin a fost tradator de tara, denigrand pe REGELE romanilor care putea face enorm de multe daca ajungea la putere.
Macar de acuza de holocaust de scapam, nu mai plateam 2 miliarde dolari. Plus cate investitii puteau sa vina din Anglia in Romania? nu mai spun….ca iliescu e ala cel bun pentru voi si alde voi. cel care si-a asumat raportul WIESEL care ne acuza
nici mai mult nici mai putin
CA AM UCIS 400.000 EVREI fix.
Bine tovarîşe pacient, s-a marcat , ne însuşim propunerea ta, vom plăti, dar cu tăiatul pensiei în două nu suntem de acord.
Ai revenit în ţară? Nu mai stai prin regat, că nu înţeleg de ce te roade de pensiile noastre.
Iliescu n-a fost prost, a fost trădător, la fel ca Molia de la Versoix.
Pentru consolarea ta, să mă crezi pe cuvînt că molia nu a murit acum, ci a murit cu ceva timp în urmă, atât la propriu cât şi la figurat. Şi să nu mă intrebi de unde ştiu, că n-o să-ţi facă nici o plăcere să afli.
Dumnezeu s-o iarte.
Că Mareşalul a iertat-o.
Oricum, bucură-te, din cele 42 de tablouri, unul a reintrat în posesia statului român, l-a donat unul din ginerii lui Mihai Viteză, care-l avea de mumă-sa, care mumă îl cumpărase de la cuscru mişu.
Da-i cumpărase doar tabloul, nu şi decoraţia de la sovietici, aia a vândut-o pe două sute de mii de dolari altcuiva, un colecţionar de prin anii ’80, avea nişte probleme cu banii din ţară care nu[-i] mai ajungeau.
De ce nu[-i] ajungeau, nu ştiu, că doar primise şi o treime din averea lui tacsu, prin moştenire în urma unui proces, tatăl prinţului Paul primise cealaltă teime iar Lupeasca restul. Da arhiva lu tacsu n-o deţine, că de era ocupat cu creşterea fetelor şi n-a putut participa la înmormîntare. (le învăţa limba românească). Aşa că dacă vrei vreun act din arhiva carol II te duci spre ramura Lambrino a dinastiei.
Acum pricep şi eu ce bine a făcut ţiganu de Năstase(cu aducerea lui carol II), îi avem cazaţi pe amândoi în acelaşi loc, dacă mai trăieşte bătrâna şulfă cumană, sigur i se scoală să le ia ADN-ul la control.
Măcar asta sper să nu moară pânce nu spune de ce a luat avionul spre Suedia pe 23.08.1944, ce trebuia el să facă pe acolo.
Da parcă-l văd „ADN la control Măriile Voastre, şi Maria Ta Carol şi Maria Ta Mihaiţă Viteză”. Cu ocazia asta poate-l rezolvăm şi pe neamţu acela, pupilu Dieter, că Bîl-Bîl nu a vrut să-l rezolve cu stabilirea paternităţii, scăpam cu toţii de o grijă încă de pe atunci.
Acum poate te întrebi de ce i s-a spus Mihai(ţă) Viteză,
ca să nu te mai chinui îţi spun eu din sursă de prima mână, ca nu cumva să iei de bune nişte fake-uri, parca-şa se zice pe la voi pe acolo, nu, nu este fiindcă s-a grăbit cu 23 August, nici de la condusul în viteză, e de la naştere, s-a născut pe 25 octombrie, dar părinţii i s-au căsătorit pe 10.03 la Atena şi pe 10.05 la Bucureşti. Fiindcă, aşa cum cleveteau unii, maică-sa ar fi avut o legătură cât se poate de anoroasă cu şeful gărzii regale a lui taică-său (regele Greciei), Mihai nu prea era fiul tatălui său oficial, Carol II, şi pentru contracararea acestei bîrfe, academicieni se întreceau a spune că e normal să te naşti la cinci luni, fie şapte. Tu să nu crezi asta, adevărul este următorul: Mihai era fiul tatălui sau oficial, cel mai logic este că tasu (Carol), care avea nişte calităţi deosebite, a coţăit-o pe Elena înainte de nuntă. Se pare că nici regina Elena nu era prea cuminte, şi într-o altă versiune l-ar fi încurajat pe prinţul Carol s-o şăcălească, ea nefiind cine ştie ce frumuseţe, a rămas grea şi atunci Carol a trebuit s-o ia de nevastă, se întâmplă şi pe la case mai mici.
Doamne , ce familie!
Dumnezeu să-i ierte pe toţi că de judecat i-a judecat din timpul vieţii. Lui Mihai i-a dat cinci fete, nici mai multe nici mai puţine, şi după a cincea a renunţat să mai încerce să aibă un băiat, la ce folos, că doar credea că nu mai are treabă cu România, nu spera c-o să mai revină în veci, acesta este adevăratul motiv pentru care fetele lui n-au învăţat româneşte, familia îşi luase gâmdul de la România.
Vezi că nu glumesc, Carol II este tatăl biologic al lui Mihai, cea mai bună dovadă este chipul celor doi, seamănă perfect, acelaşi profil teutonic au, nu ştiu dacă analiza ADN ar putea descoperi altceva, mai cu seamă că Elena şi Carol era veri primari, prinde orbu scoate-i ochii. Dar, cine ştie, poate mai există urmaşi ai sefului garzii regelui Greciei din 1921.