Dan Dungaciu a lansat o inițiativă prin care Rusia să fie eliminată din negocierile privind Transnistria

Ema Ionescu
04/10/2022

Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale “Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI) a lansat o inițiativă menită să militeze pentru eliminarea Federației Ruse din schema de negocieri privind chestiunea transnistreană, relatează AGERPRES.

Dungaciu a explicat faptul că această inițiativă este strâns legată de documentul Rasmussen – Yermakn, care încearcă o nouă abordare în privința sistemului de securitate european. Altfel spus, dacă de la căderea comunismului încoace, discuţia despre securitatea europeană se făcea inclusiv în relaţii cu Federaţia Rusă (ajungându-se uneori chiar la tentative de a o introduce în decizia de securitate europeană prin acel „Format 5+2” creat pentru soluționarea crizei transnistrene), în urma noilor condiții geopolitice, paradigma trebuie să se schimbe în mod radical.

Astfel, documentul mai sus amintit „discută securitatea şi garanţiile de securitate ale Ucrainei fără Rusia. Rusia nu este prezentă, OSCE nu este prezent, pentru că Rusia e acolo, prin urmare Rusia nu are niciun cuvânt de spus în ceea ce priveşte securitatea Ucrainei, cu atât mai puţin să devină garantul acestei securităţi”, a declarat Dungaciu.

Totodată, directorul ISPRI opinează că scopul inițiativei Institutului este accea de a aduce în dezbatere la București, Chișinău, Bruxelles și Washington ideea de a trata Federația Rusă în relația cu Republica Moldova exact cum este ea tratată în raport cu Ucraina.

„După ce elaborăm documentul îl vom aduce în discuţie clasei politice, în sensul de comisii de resort din cadrul Parlamentului, că e vorba de Politică Externă sau de Apărare, şi vom discuta cu domniile lor, inclusiv pentru feedbackuri relevante. Eu voi prezenta această iniţiativă a institutului săptămâna viitoare la Chişinău, în cadrul unui summit de securitate. Voi prezenta acest document inclusiv decidenţilor de securitate la nivel NATO sau UE”, a mai adăugat Dan Dungaciu.

Inițiativa a fost lansată de către Dan Dungaciu în cadrul dezbaterii „Germania şi Noua Ordine Europeană”, organizată de ISPRI, având sprijinul unor institute germane interesate să susțină această abordare.

*

NR – O idee excelentă! Dan Dungaciu este una dintre puținele voci publice care au miez și noimă în ce vorbesc sau scriu.
i.c.