Daco-fobia, cu nimic mai brează decât daco-pathia
Am primit zilele trecute volumul Dacopatia, carte scrisă de Dan Alexe. Am început prin a o frunzări, câteva minute, înainte de a o citi ca lumea. Prima impresie – excelentă. Mai apoi, adică ieri, am luat-o la mână, cu cele mai bune intenții: nerăbdător s-o citesc până la capăt! Am citit cu atenție mai întâi titlul: Dacopatia și alte rătăciri românești. L-am citit până la capăt, ceea ce n-am putut face și cu cartea respectivă în întregul ei, adică cele 350 de pagini. Așadar, „și alte rătăciri românești”!… Măi să fie?!
Am pus însă cartea deoparte și i-am închis coperțile definitiv când, după un ceas-două, am dat peste încercarea autorului de a strecura și numele lui Iisus printre „rătăcirile” românești. E pomenit numele Mântuitorului tam-nesam într-un context în care nu exista niciun motiv să apară: un context trivial, abject. …Doar dacă nu cumva acesta era motivul, mobilul: deriziunea împinsă dincolo de orice limită. Truc ieftin, deplorabil. M-am simțit edificat: individul este din categoria autorilor care „nu au nimic sfînt”!… Știu multe, dar nu înțeleg tot ce știu.
Mi-a adus aminte la început de George Pruteanu, răposatul… Ale cărui emisiuni TV au fost atât de reușite. Pentru că totuși, așa antipatic cum mi-a fost, despre George Pruteanu nu se poate spune că nu avea nimic sfînt!… Cel puțin în ultimii ani de viață! Deci și Dan Alexe! Vârsta îi mai acordă o șansă… Nu este bătută în cuie impresia cu care m-am lepădat de obiect! De carte! Senzația că am ținut-o prea mult în mână!…
*
I-aș fi trecut cu vederea acestui Dan Alexe nenumăratele greșeli în manevrarea materialului lingvistic. A deprins dumnealui unele reguli și metode, cam pe jumătate numai, cât să reziste la prima impresie: cum spuneam, foarte bună! Dar să spui că cuvîntul românesc știință vine din latinescul scientia!… Sau că centru și secol sunt cuvinte din vocabularul comun al românei sau albanezei, moștenit din latină!… Greșeli de student în primele săptămâni de facultate… Facultate de-aia serioasă, de dinainte de 1990.
Greșeli și concluzii pripite care te așteaptă la fiecare cotitură a cărții.
Dar cea mai supărătoare, prezentă la tot pasul, este încercarea autorului, evidentă și insistentă, de a identifica cât mai multe „rătăciri” românești. Iar pentru a fi mai multe, cel mai simplu i-a fost să le inventeze pe mai toatele…
Mă voi referi în câteva cuvinte la capitolul dedicat Dacopatiei, capitol în care sunt demolate, pe bună dreptate, cu argumente valabile, cunoscutele inepții ale unor „daco-pați” pe …puncte, adică ale unor neica nimeni deveniți peste noapte susținători ai excelenței dacice în toate privințele: dacii au construit piramidele, au scris Biblia, iar vechii evrei le-au furat manuscrisul etc. Fără argumente, fără informațiile de specialitate, fără cunoașterea bibliografiei minime, a metodei științifice, au fost lansate în ultimii ani o sumedenie de bazaconii prin care au compromis orice discuție serioasă pe tema moștenirii din substratul limbii și ființei românești, o moștenire atât de consistentă.
Alde Săvescu Napoleon sau Daniel Roxin, campioni ai acestei falsificări, sunt însă adversari ușor de pus la pământ. Cu ei se războiește Dan Alexe. Nu merită să scrii o carte pentru a le da peste mână. Se fac singuri de rîsul curcilor! „Dacopatia” a produs însă și lucrări serioase, una dintre ele fiind Dicționarul Etimologic al Limbii Române, scris la New York de Mihai Vinereanu. Nu e simplu să-l contrezi Mihai Vinereanu. Dar ăsta nu este motiv să-l ocolești, să-l ignori, să nu-i pomenești numele și lucrările măcar! Așa cum procedează, incorect, Dan Alexe. Ar fi fost interesant să aflăm opinia unui dacofob aparent avizat asupra subiectului despre o carte ca Dicționarul Enciclopedic al domnului Vinereanu.
În aceeași situație se află și eminentul „arheolog” al spiritualității românești arhaice Miron
Scorobete, autorul unor cărți, precum Dacia edenică, de mai mare dragul să le citești: impecabil documentate și argumentate.
Postulez: dacă te legi de cei care bat câmpii pe seama dacilor, este obligatoriu să-i pui pe piedestal – sau măcar să-i pomenești, pe cei care au reușit să dea opere valabile dedicate dacilor! Pe autorii de azi, sau pe cei mai vechi! Au dat culturii românești cărți valabile, de referință! Și au salvat de la uitare o componentă importantă a personalității neamului românesc. În multe privințe, cea mai imporatantă!
Domeniul acesta – spiritualitatea arhaică, este pe cât de fascinant, pe atât de dificil. Nu-l poți aborda citind numai dicționare și enciclopedii, ci numai și numai din interiorul fenomenului, trăind și cunoscând partea încă vie a acestei spiritualități: folclorul românesc autentic, în vatra sa, unde mai sunt câțiva tăciuni care ard și pot da semn despre ce a fost vreodată. Repet: partea încă vie a spiritualității arhaice!
Unii dintre noi au avut norocul să trăiască într-o familie, într-un mediu – rural de regulă, în care, când și când, răzbate un ecou din mentalitatea și practicile arhaice. Alții, mai …urbanizați, nu au norocul acesta. Mă număr printre ei. Majoritatea își dau seama măcar de atât: că nu au acces la una dintre dimensiunile definitorii ale „ființei românești”. Și bunul simț îi face să nu se ponunțe asupra chestiunii! Să nu intervină în discuțiile pe această temă. Să tacă și să asculte! Să încerce să înțeleagă ce mai pot ei să înțeleagă!
Alții însă, incapabili să-și vadă limitele, în loc să resimtă acest handicap, găsesc de cuviință să facă din handicap cheia înțelesurilor și să intervină, raționali și informați, pentru a devoala fără cruțare „rătăcirile” minții românești. Or fi existând și multe rătăciri, căci nu se poate altfel, dar nu sunt cele pe care le ia în vizor Dan Alexe.
Dan Alexe este un caz tipic pentru categoria celor cărora le lipsește organul prin care să acceadă la „abisurile” sufletului etnic românesc. Acest organ, cine îl are, te ajută să simți măcar atât: că există acest strat abisal, chiar dacă nu-l poți defini sau descrie. Dar îl simți că există. Îl zărești, ți se arată de la o distanță prea mare, dar există! Căci el există în structura sufletească și mentală a oricărui popor autentic, „normal”!
Ca români, avem obligația să dăm atenție acestui subiect și să încurajăm orice încercare onestă de a-l aborba. Iar prin încercare „onestă” înțeleg încercarea autorilor care cunosc și practică metoda științifică exersată de alții în domeniul respectiv sau în cele limitrofe. Cazul, bunăoară, al celor doi savanți mai sus amintiți: Mihai Vinereanu și Miron Scorobete. Chapeau bas!…
Am net sentimentul că dlui Dan Alexe îi lipsește această „doagă”. Bunăoară în păginuțele dedicate basmului românesc. Doamne, cu ce voluptate caută omul ăsta izvoarele ne-românești ale unor capodopere românești! Și cât de ridicul se face în cartea sa invocând la tot pasul limbile și cultura popoarele caucaziene, fără nicio legătură cu subiectul. Semn – pentru mine, că ultima carte citită de Dan Alexe a fost una despre caucazieni. Ultima carte citită înainte de a și-o scrie pe a sa!…
(Mă întreb, în paranteză, o fi vreo legătură între ateismul lui Dan Alexe și daco-fobia aceluiași? Nu cumva este vorba de același handicap, de a nu putea vedea ce alții văd?!…)
*
Este corect textul lui Dan Alexe despre Tăblițele de la Tărtăria. Mai puțin referința la Romulus Vulcănescu. Înveninată fără rezon!
În schimb, comentariul la Tăblițele de la Sinaia este cu totul năuc și cu rea credință scris. A spune că acele tăblițe sunt falsuri te obligă să precizezi sau măcar să te întrebi cui profuit? Ce s-a urmărit prin această contrafacere? Efortul de a le produce nu va fi fost deloc mic. Ce anume l-a justificat? Cine și ce avea de câștigat dintr-un fals atât de laborios, de migălos?!
Transcriu un comentariu, de pe site, al domnului SORIN, exemplar prin bunul simț. Sper să vadă diferența și dl Alexe:
„Nu stiu multe sa spun nici de placute. Sunt o gramada de povesti si versiuni. Eu vreu sa cred ca sunt autentice, nu sunt insa convins deocamdata pe de-antregul. Initial au fost duse in Anglia la un institut (cateva bucati), si aia au examinat stratul superficial. S-a comparat cu stratul superficial a unei scoabe de plumb gasit la o cetate dacica si au spus ca structura e similara. Apoi insa chiar Aurora Petan (care sustine cu multa convingere autenticitatea continutului lor ( o sa spun imediat de ce continutului) spune ca placile au fost de 3 ori examinate pe toata adincimea lor la Institutul de Fizica Nucleara din Bucuresti. Examenul a relevat un aliaj PbSn, cu un procent de maxim 0.5% din al doilea element…staniul, pe scurt plumb tipografic de care se folosea in sec 19. Asta ea o spune, o dacista (dacologa). Adevarul e ca nici eu nu am gasit pe nicaieri ceva raport de site arheologic al lor (al vreunul site unde au fost gasite. Ea insa (si probabil nu numai ea) a lansat ipoteza originalelor din aur. Iar ipoteza spune ca regele Carol le-a topit, ca vroia sa valorifice aurul, sa obtina bani pentru constructia castelului Peles. Ca sa nu se piarda insa continutul, a facut copii de plumb. Numai ca el nu a lasat nimic consemnat despre asta, or daca vroia sa ascunda faptul ca a topit originalele, nu mai facea nici copii si nu mai stia nimeni chiar nimic. Plus ca de ce nu le-ar fi valorificat ca si artefacte, daca tot vroia sa obtina bani…categoric ar fi fost mult mai scumpe, prin continutul lor, decat valoarea greutatii lor in aur.
Nu stiu ce sa cred…inca…nici ca da, nici ca ba (asupra autenticitatii).”
Eh, la domnul Alexe nu e pe crezute, el știe precis că sunt falsuri, căci este chitit, cum spuneam, să găsească cât mai multe rătăciri „românești”! Dar de ce ar fi vorba de o rătăcire în cazul plăcuțelor de plumb?! Precum se știe, sunt mulți cei care nu le consideră autentice. Unii da, alții ba! Stare de normalitate perfectă!
Scandaloasă este însă pagina – nu mai mult, pe care autorul o dedică capului răutăților: Dacia Preistorică a lui Densusianu, atât de des pomenită de „dacopați”. Am descoperit, eu am descoperit!, că dacopații o citează fără să o fi citit, și fără să o fi înțeles, desigur. Fac aceeași descoperire și cu privire la autorul nostru. Îl citez: „Cum am tot spus, pentru Nicolae Densusianu dacii vorbeau deja o limbă latină mai pură decât a romanilor atunci când au fost cuceriți de aceștia” (pag. 96). Și îl invit pe dacofobul Dan Alexe să ne dea citatul din care rezultă ideea pe care o pune pe seama marelui erudit care a fost Nicolae Densusianu. Asigur, pe cel care citește aceste rânduri, că Nicolae Densusianu nu a făcut niciodată afirmația ce i-o pune în seamă domnul acesta. Și nici alte afirmații din care să decurgă logic fraza de mai sus a dlui Alexe!
Păcat!…
O noutate absolută și cu totul neașteptată ne oferă autorul atunci când descoperă în Densusianu un precursor al …nazismului! Repet: Nicolae Densusianu precursor al nazismului! Dixit Dan Alexe!…
Ce i-o fi venit?! Cum a putut să spună o asemenea porcărie!… Cui a vrut să-i placă cu o mizerie ca asta?!… Să fie oare o plecăciune slugarnică făcută editorului?! Nu mă mai miră nimic la domnia sa Dan Alexe! Mai ales după ce citesc și paginile dedicate lui …Becali! Sunt cele mai numeroase! Și deloc pitorești – cum ar fi vrut Dan Alexe!
M-au întristat paginile dedicate machedonului. Ele ne descoperă la Dan Alexe un caracter urît, al unui „ateu” care încalcă legea sfîntă a ospeției și nici măcar nu-și dă seama! Altminteri descurcăreț în tapatul banilor de la naivi ca numitul patron!… Or mai fi fost și alți fraieri pe care i-a „filmat” Dan Alexe?!… Jalnică poveste! Feriți-vă buzunarele!, îmi vine să zic.
O critică serioasă a fenomenului „dacopat”, a exagerărilor penibile, „demențiale” uneori – îi dau dreptate lui D.A. să apeleze la acest termen, nu poate ocoli însă deserviciul imens pe care dacopatia îl face unei cauze drepte, unei idei corecte, insuficient cercetată și pusă în valoare: locul aparte al geto-dacilor în antichitatea europeană, greco-romană. Comparația cu grecii și romanii este una! Trebuie făcută și s-a făcut! Încă din antichitate. Cu rezultate deseori „convenabile” pentru suporterii dacilor! Pasul următor este comparația cu celelalte popoare din antichitate: gali, germani, sciți, celți etc. Să nu ne sfiim și să ne întrebăm deschis, pe înțelesul lui Gigi Becali, care a fost poporul antic care ar veni, după greci și romani, în ierarhia popoarelor din Europa antică, pe locul trei?!
După părerea mea, avem temeiuri certe care fac din daci un popor interesant, a cărui însemnătate în istoria antică încă nu a fost recunoscută în termeni clari și expliciți de lumea modernă. Identificarea acestor dovezi, cu grija de a nu inventa, de a nu exagera, de a evita caraghioslîcurile lui Funar sau Chelaru, este o sarcină ușor de asumat de istoricii tineri, dez-inhibați de propaganda și diversiunile adversarilor de teapa unui Dan Alexe.
O „sarcină” am zis. Adică o obligație, o datorie!
Din păcate – și formulez astfel obiecția cea mai importantă: această perspectivă corectă asupra dacilor lipsește din cartea pe care Dan Alexe le-o dedică! Cartea, cu voia sau fără voia autorului, este daco-fobă! Fără argumente, ca la dacopații pe care îi ia în șuturi! Într-un mod jalnic! Și, implicit, româno-fobă! Poate că fără să-și dea seama autorul. O asemenea carte, româno-fobă, drept este, își găsește mai ușor editor azi! O fi și asta o explicație! Dar nu este o justificare! Ci numai cauză!
*
Nu trebuie uitat – așa cum uită Dan Alexe, că daco-patia este o boală pe care au „înnobilat”-o, înaintea lui Funar și Chelaru, conți și cavaleri din Spania, învățați din Suedia și Danemarca, din Slovacia. Dacă dacii ar fi fost un popor oarecare, doi bani duzina, nu ar fi fost convocați, după o mie de ani, să pună umărul la „geneza” altor popoare! Nu exista alt motiv decât prestigiul dacilor în conștiința celor pasionați de istoria antică. Prestigiu pe care l-au consolidat nenumăratele semne de prețuire rămase de la romanii înșiși! Ca și de la vechii greci! De la Columna lui Traian până la Platon, pasajul celebru din Charmides. Semne pe care nu avem acum vreme să le enumerăm pentru cine nu știe să le vadă și singur! Dar ele există, au fost puse la vedere unelea, altele încă nu au fost toate scoase la lumină! Dan Alexe nu suflă o vorbă despre ele, despre temeiurile reale ale admirației și prețuirii pentru daci.
*
Dacă umbli puțin la istorie, poți să te miri de unitatea și continuitatea învățaților români în răspunsul pe care l-au dat cu toții la aceeași firească și fundamentală întrebare: de la Râm ne tragem, fraților!
Fără nicio rătăcire, fără nicio ezitare, nimeni, de la Ioniță Caloianul până la ultimul învățător ori popă de țară, nu a invocat alți strămoși! E de necrezut să afli că în alte culturi, mari, ale unor mari popoare romanice, conștiința romanității nu le-a fost atât de clară și neabătută ca a noastră. Franceza, bunăoară, a fost coborîtă până târziu din ebraica veche! De mai mulți autori, mari savanți la vremea lor! (Vezi George Mounin, în a sa Istorie a lingvisticii…)
Eh, domnule Dan Alexe, despre acești savanți respectabili, care argumentau erudit cum că franceza descinde din ebraică, despre asemenea „rătăcire franțuzită”, ce ai avea de spus? Îi găsești perechea printre „rătăcirile românești” în care ai ajuns specialist? Așa-i că nu?!
*
Discuția propusă de D.A. despre proto-cronism este și mai ușuratecă, mai iresposabilă. Este la nivelul campaniei mediatice de la Europa liberă de denigrare a protocronismului, începută în urmă cu aproape o jumătate de veac, și continuată până azi cu aceeași metodă: denaturarea mesajului, a semnificației, a scopului urmărit. Este un fals grosolan și nedemn tot ce spune despre protocronism domnul Alexe. Nimic nu se potrivește cu protocronismul imaginat și acreditat de marele cărturar care a fost Edgar Papu. La vremea când și-a lansat teoria, Edgar Papu era printre cei mai erudiți autori din lume. Mă aflu într-o ipostază ridiculă apărându-l pe Papu dinaintea numitului Dan Alexe. N-are nevoie Edgar Papu de apărarea mea. Dar n-am încotro! Și trebuie să-i apăr pe cititorii lui Dan Alexe de rătăcirile acestuia. Rătăciri vinovate!
Teoria lui Papu, ilustrată cu texte din Cantemir și Eminescu – dacă mai țin eu bine minte, susținea că multe din teoriile sau ideile care circulă sub autoritatea unui nume sau altul, au fost formulate de fapt mai înainte de autori și în lucrări cu o circulație internațională redusă sau chiar inexistentă. Semnalarea acestor priorități i se părea lui Edgar Papu firească și chiar obligatorie pentru cine le descoperă. …Și punct! Ăsta este protocronismul hulit de Dan Alexe și nu numai de dumnealui. Cu ce i-a deranjat?!
Edgar Papu nu și-a prezentat teoria ca fiind o descoperire originală. Nu era el primul care …protocroniza, atunci când îi atribuia lui Cantemir prioritatea unei idei, a unei teorii care circulă sub paternitatea unor autori care au trăit mult după prințul moldav. Prioritatea și paternitatea protocronismului poate fi atribuită …bunului simț comun, al „maselor”, al celor care folosesc expresia avant la lettre, atât de des întâlnită în studiile de istorie, unde are menirea de a consemna momente „proto-croniste”. Când spun că Dragoș Protopopescu, de exemplu, a fost „un post-modernist avant la lettre”, spun astfel că a practicat procedee literare specifice post-modernismului cu mult înainte ca acesta să se constituie și să se declare ca atare, ca noutate. Adică fac proto-cronism!
Denaturarea acestui concept, produsă mai ales la Europa liberă, constă în a face din proto-cronism o mișcare a unor semi-docți „cu cultură șovăielnică și fără pregătire istorică sau lingvistică” care „se coalizează pentru a inventa o măreție trecută, de dimensiuni cosmice, a neamului”(pag.103).
La vremea când Edgar Papu a pus în discuție acest fenomen toată lumea academică a fost de acord cu Papu, cu adevărul, la urma urmelor banal!, că paternitatea unei idei sau teorii este câteodată greșit atribuită unui autor care nu a avut și prioritatea exprimării acelei teorii. Cauzele acestei anomalii sunt nenumărate. Nici vorbă să se reducă la culturile „mici” problema identificării unor autori nedreptățiți de contemporani și de posteritate. Îndreptarea unor astfel de greșeli întru cât ar fi o greșeală?! Cu ce sunt blamabili cei care se străduiesc să demonstreze că America a fost descoperită de alți navigatori, înaintea lui Columb?!
Să dau un exemplu: colega mea de catedră Teodora Popa făcuse un „fix” din a demonstra că vestitul Ferdinand de Saussure nici pe departe nu merită să i se atribuie în întregime ideile cu care, se știe, a dat alt curs lingvisticii. Mare parte dintre aceste idei – a demonstrat Teodora Popa, fuseseră enunțate cu ani buni mai înainte de către americanul Whitney. William Dwight Whitney, mare sanscritolog, ale cărui texte teoretice au trecut însă neobservate. Le-a observat după aproape trei sferturi de veac colega mea și a stabilit că lui Whitney trebuie să i se recunoască niscai priorități până acum ignorate.
Mă laud și eu că la puțină vreme după ce a căpătat circulație internațională deosebit de intensă, am demonstrat că dicotomia chomskiană performanță-competență nu este o noutate, prioritatea aparținându-i lui Saussure, de data asta… Și n-am fost singurul, trebuie să precizez, care a făcut această constatare.
Ca și marele Saussure, care nu-l citise pe Withney, nici marele Chomsky nu-l citise pe Saussure la vremea când a publicat cărticica sa despre Structurile sintactice… E omenește să se mai petreacă lucrurile și în acest fel.
La vremea aceea – în jurul anului 1970, mi-aduc aminte că mi-am exprimat oarecare rezerve față de proto-cronism, zicând că are un merit și cine spune prima oară ceva, o trăznaie, o idee, dar meritul cel mai mare este al celui care își dă seama de valoarea acelei idei și insistă asupra ei, atrage atenția, o teoretizează, construiește în jurul ei un sistem, o structură de idei etc.
Subiectul, deosebit de compex și de interesant, este departe de a fi epuizat. Numai că intervenția unor indivizi de rea credință ca Dan Alexe depărtează discuția de miezul ei… O denaturează! Ceea ce se pare că este și scopul urmărit!
Da! Din păcate prea multă rea credință în paginile semnate de Dan Alexe! Pagini aparent seducătoare, unele, până ce încep să se adune, prea numeroase, semnele și dovezile precarității intelectuale, profesionale, sufletești.
Faptul că se declară ateu nu-l scuză cu nimic pe Dan Alexe. Ci doar explică despre ce este vorba în propoziție. Căci nu cred ateii în bunul și răbdătorul Dumnezeu. Dar cred ei în ceva!… Nu ne spun în ce, dar cred! Nu rămân ei singuri și neajutorați în bătaia vîntului!… Nu cred ei, dar o fac cu folos!
*
…Să fac puțină istorie „recentă” pentru cititorii mai tineri. Deci și pentru scriitorul Dan Alexe: după 1944 dacii au ajuns un subiect tabu în România. Nu știu exact de ce interesul pentru daci primea automat eticheta sancțiunii maxime: „vederi sau preocupări legionare”. Embargoul a fost înlăturat, spulberat pur și simplu prin apariția primului volum din Fontes Historiae Daco-Romanae. Editat de Academia RSR, textele cuprinse erau libere la comentarii. După știința mea, primii care au profitat de această schimbare au fost un grup de studenți de la Facultatea de limba și literatura română, adunați în jurul marelui profesor care a fost Mihai Pop, la cercul studențesc de folclor. Din grup făceau parte Silviu Angelescu, Șerban Anghelescu, Ioan Petru Culianu, Paul Drogeanu, Dumitru Radu Popa și alții. Ei au pus în dezbaterea cercului de folclor textele despre daci din Fontes, în primul rând cele despre religia dacilor. Participarea lor la un Colocviu Național al Cercurilor Științifice Studențești, la Cluj, în 1967(?), a fost un mare succes pentru …ideea dacică! Pentru recuperarea antichității dacice.
Pe lângă Mihai Pop, au mai fost și profesorii clasiciști Florea Fugaru, Mihai Nasta, Cicerone Poghirc, care au încurajat noua direcție și i-au dat din autoritatea lor academică.
Apoi a apărut din Italia „miliardarul” Constantin Iosif Drăgan, cu cărțile sale și cu revista „Noi, Tracii” și în scurt timp interesul pentru antichitatea dacică a căpătat o dimensiune neașteptată: era în chip vădit anti-sistem! Era străin de tot ce ni se băgase pe gât în „obsedantul deceniu”, care a ținut aproape …20 de ani! Ani în care fusese interzis aproape și cuvîntul român. (S-a încercat înlocuirea sa prin cuvîntul reperist, fără succes.)
Vreme de mai bine de un deceniu nu se auziseră laude și elogii decât la adresa poporului sovietic, rus. Sovieticii sau, după caz, rușii, inventaseră totul. În Rusia performanța era maximă în toate domeniile. Inclusiv piticii sovietici, se știa că sunt cei mai înalți pitici din lume!… Nimeni nu contesta!
Evitat aproape 20 de ani, subiectul „dacii” nu putea fi tratat și discutat cu măsura cea mai justă. Avea dreptul la o „răzbunare”! Și excesele n-au întârziat să apară. Primii care au sărit peste cal au fost istoricii de factură „mai îndoielnică” grupați în jurul lui Nicolae Copoiu, specialist în istoria PCR. Adică specialist într-o istorie pentru care nu prea aveam documente. Ca și în cazul …dacilor! Nicolae Copoiu, după părerea mea, a introdus în cercetarea antichității dace metode preluate din practica și experiența …Institutului de cercetare a istoriei PCR!
La acest Institut Nicolae Copoiu a avut și mulți colegi evrei. După 1990, aceștia au devenit – deloc întâmplător, specialiști în …Holocaust! Alt subiect pentru care lipsesc documentele, dar asta contează mai puțin pentru niște savanți care o viață întreagă s-au exersat în cercetarea și inventarea unei istorii inexistente!
(Altminteri, Nicolae Copoiu a fost un om cumsecade, bine intenționat, a greșit, dar n-a mințit! Nu-l putem pune la un loc cu ceilalți! A fost un om cinstit!)
Un subiect pe care avem tot dreptul să-l discutăm cu seriozitate: monoteismul dacilor! Este un subiect copleșitor! Când îl citești pe Pitagora începi să te îndoiești de „prioritatea” vechilor iudei! Comparația esenienilor cu cei care se închină lui Zamolxe, făcută de o autoritate teologică antică, este și ea de natură să acrediteze, cât de cât, ideea că dacii au fost monoteiști, înainte de a deveni creștini! Avant la lettre, cum s-ar zice.
Cred că de la această discuție, despre posibilul monoteism al dacilor, s-a născut disponibilitatea, perfect îndreptățită, de a vedea în daci un popor cu totul deosebit, atât de deosebit încât a fost primul sau s-a numărat printre primele popoare care l-au simțit pe Dumnezeu Unul! Asemenea discuții, despre monoteismul dacilor, erau în mare măsură discuții despre creștinism. În plin regim ateu, să afirmi și să te lauzi că noi, românii, ne tragem dintr-un popor ca dacii, că deci suntem „creștini prin naștere”, avea o încărcătură anti-comunistă pe care toată lumea o resimțea cu emoție și entuziasm.
Mai mult, s-a aflat că și lui Ceaușescu îi plac dacii! S-au dat bani pentru filme cu daci, de mare succes la publicul de peste mări și țări! S-a înființat și un Institut dedicat acestui domeniu, iar Mircea Eliade a fost invitat să vină să lucreze la acest institut câteva luni pe an, când și cât la alegerea sa. Să-și facă la București o școală, un grup de cercetători aflați la dispoziția sa. Plus fondurile, mult mai mari decât cele pe care i le oferea Universitatea din Chicago… O invitație pe care a fost împiedicat s-o onoreze. Deh, n-a fost să fie! A câta oară, Dumnezeule?!
(Informația o am de la Paul Anghel, și el protocronist!… Poate cel mai important. Ciclul Zăpezile de-acum un veac, 11 volume, stă dovadă!…)
Din perspectiva protocronismului s-a discutat despre Traian Vuia, despre Henri Coandă, despre Odobleja, despre Paulescu, despre alți mari români, care „așteptau” să fie recuperați de conștiința publică românească! Protocronismul, după două decenii de internaționalism cominternist tâmp, semidoct și anti-românesc, devenea o afirmare curajoasă – chiar dacă uneori exagerată, a românismului, a priorităților românești. A excelenței românești, atâta câtă e! Inclusiv a excelenței geto-dace în antichitate!
În acest context a apărut, în 1979 cartea Scriitori Bisericești din epoca străromână, a Părintelui Profesor IOAN G. COMAN. Fie-i numele binecuvîntat! Moment de grație!
Datorită lui Ioan G. Coman, coleg și camarad de idei cu Mircea Eliade, am aflat cu uimire că avem toate motivele să-i revendicăm, ca precursori ai lumii românești, pe un Dionisie Exiguus, Ioan Cassian, Niceta de Remesiana. Primul capitol al cărții poartă un titlu care a mers la sufletul nostru atunci, în 1979, și a rămas acolo, odată cu amintirea autorului: Nemurirea traco-geto-dacă și atingeri cu creștinismul, un text dens, de 35 de pagini! Dedicat de autor „marelui nostru Dascăl Vasile Pârvan, savant neasemuit și model de muncă și viață, cu ocazia jubileului de 50 de ani de la apariția lucrării sale Getica, operă monumentală, de știință, de abnegație și de umanism, în serviciul Patriei.”
Pe urmele lui Ioan G. Coman, Ion Rotaru a inclus în a sa Istorie a Literaturii Române un capitol despre „epoca străromână”, iar Mihai Diaconescu a scris o captivantă literatură dedicată marilor spirite „străromâne”! Ba chiar, în zilele noastre, o Istorie a literaturii străromâne. Termenul străromân a fost lansat, dacă nu mă înșel, de Sextil Pușcariu, la început de secol 20.
După 1990 a luat un avânt teribil și deplorabil Dacopatia! Una din cauzele probabile: ostilitatea față de tot ce este românesc, atât de vizibilă în unele cercuri intelectuale și mediatice din România și străinătate. Potopul de minciuni și calomnii la adresa românilor abătut asupra noastră după 1990 s-ar putea să explice și oarecum să justifice exagerările unor bieți români, ale unor „dacopați”. Ce și-or fi zis dumnealor? Dacă unii exagerează prin defăimare, de ce n-am exagera și noi, la rândul nostru, lăudându-ne cu înaintașii noștri mai mult decât e corect, depășind limitele adevărului. Nu suntem noi primii care păcătuim astfel!…
Numai că exagerările acestea câteodată sunt așa de străine spiritului românesc încât ajungi să te întrebi dacă nu sunt o provocare, o diversiune. Mai ales când aceste exagerări privindu-i pe daci au mers în paralel cu defăimarea și negarea romanității noastre, nebunie imposibil de explicat altfel decât ca diversiune, ca gest adversar, dușmănos. Dacă exagerarea rolului jucat de daci în istorie mai are o explicație, o justificare, condamnarea și negarea romanității românești, a Școlii Ardelene, a Latinismului, a Romei înseși, este o lovitură dată sau care încearcă să fie dată la temelia conștiinței noatre naționale. Opera Budapestei, a Moscovei?… A prostiei numai?!
*
O carte despre Dacopatie nu poate fi scrisă ca lumea decât de cineva care iubește și prețuiește sincer lumea românească. Nu poți să critici fără să înțelegi și nu poți să înțelegi fără să iubești!
Dl Dan Alexe este evident că nu-l iubește pe Becali și se înțelege bine de ce: a primit de la patron prea puțini bani în comparație cu călugării nespălați de la Athos… Nu-i iubește nici pe călugări! Cum să-i iubească?! S-au învârtit mai bine pe lângă patronul din București!… Zeci de mii de euro?!… Criteriu decisiv pentru un ateu!
Ion Coja
PS Cu mulțumiri dlui Titus Grecescu care mi-a oferit cartea. O carte exemplară pentru cum nu trebuie scrisă o carte. O carte amăgitoare, nocivă prin calitatea scrisului, atrăgător, ademenitor pentru cititorii insuficient informați…
Rămâne cum am spus: ca tînăr autor și ateu, Dan Alexe mai are o șansă. Dacopatia nu-i ultima carte!
Notă: în revista „Luceafărul” a fost publicată în septembrie 1980 o amplă recenzie a cărții părintelui profesor Ioan G. Coman. Dacă vreunul dintre cititorii acestor rânduri a păstrat acel număr din „Luceafărul”, rog să mi-l împrumute pentru a fi re-publicată recenzia. Mulțumesc.
Domnule Coja, chiar dacă bănuiala mea este că ați scris acest articol în vreo două săptămâni, vă mulțumesc pentru faptul ca v-ați dat interesul și ați avut plăcerea să ne divulgați și nouă mirenilor detalii din lumea istoricilor daco-pato-fobo-filo-etc-logi. Bun articol, multe comentarii și mult material de cercetat. Felicitări.
Scuze celor care nu sunt în acord cu mine. Da, sunt un postac plătit și huzuresc de pe urma lui Coja pe o insulă cu multe virgine care stau călare pe un munte de orez (și fidea – că mie-mi place fideaua :D)
Nu cred ca huzuresti pe nu stiu unde si nici nu te plateste nimeni… Pur si simplu nu te ajuta capul. Asa se explica faptul ca esti de acord cu acest bolnav mintal de Coja. Boala lui mintala este ura impotriva a tot ceea ce este romanesc. Are aceeasi boala ca si Dan Alexe, numai ca acest Coja are un altfel de stil de abordare. nu am nervii necesari sa citesc toate ineptiile acestui Coja. Am incercat dar… nu pot! E un fel de noaptea mintii. Sa iti dau un exemplu ca e total „aerian”. Scrie despre placutele de plumb cum ca zic „dacopatii” ca sunt facute in sec XIX si ca d’aia sunt falsuri. Minte ca un infractor cu nerusinare prin omisiune ca aceste placute la origine au fost din aur, ca au fost gasite accidental cand se construia Castelul Peles exact in momentul cand nu mai erau fonduri in buget, ca politicienii tradatori de atunci si lingai au decis sa le topeasca pentru a fura acest aur si al lingusi pe rege platind cu aurul astfel obtinut terminarea lucrarilor la castel si in final omite sa spuna ca regele fiind mai cult decat adunatura de idiotii politicieni a dat dispozitie ca aceste placute sa fie copiate in plumb. Aceste placute nu au fost studiate niciodata, niciodata, dar au fost declarate „falsuri”. Este ca si cum eu te-as declara pe tine „prost” fara sa te cunosc, fara sa scoti nimic din gura. Doar ca asa mi se pare mie cand te vad. Nu merge asa!
Miturile conduc lumea.
Domnule profesor Coja, va multumesc.
Este primul text al domniei voastre, citit de mine, in care sunteti impartial.
Asta asa ….., ca sa amintesc/subliniez si eu un „protocronism” local: „Impartial ca tot romanul” :)))
Altfel lucrurile sunt ceva mai complicate, sau mai grave, decat mentionati dumneavoastra.
„Se” scrie la comanda !
Daca in timpurile Vel logofatului Grigore Ureche era simplu de indentificat „comanditarul” in Vasile Lupu sau Eremia Movila (dau un exemplu, nu fac o afirmatie, chiar daca eu nu cred in „sî nu se înece … anii cei trecuți“), in zilele noastre „finantatorul” este ascuns dupa 10 ONG-uri sau firme offshore. :)
Alaturi de aceasta carte, sau ma rog adunatura de articole cum afirma cineva pe aici, dacomania sau latinomania (dumneavoastra) sunt nevinovate floricele de primavara.
Ambele incearca o exaltare a spiritului national, chiar daca de multe ori gresesc sau exagereaza, in timp ce aceasta scriere a domnului Dan Alexe demoleaza !
Si in ultimul rand sa nu uitam ca istoria se construieste pe mituri.
Popoarele nu-l citesc nici pe Densusianu si nici pe Alexe !
„De la Rîm ne tragem” sau „Dacia Uber Alles” sunt in fapt mituri complementare, ambele mentinad Roma in firul dezvoltarii neamului romanesc.
Daca am suparat pe cineva sa fiu iertat, iar cel suparat sa se intrebe ce-ar fi fost Grecia antica sau cea actuala, fara miturile Olimpului.
Grecia antica fara legendele Olimpului ar fi fost Platon, Socrate, Arhimede, Thales, Pitagora, Aristotel, Menelau, Hipocrat, Empedocle, Aristarchus, Euclid, Diocles, Perseus, Dio Chrysostom etc…etc…etc…
Astia unde joaca ? La Olympikos Pireu ?
Nene, si asta este TOT o metafora !
bine nene! spor la „metafore”.
In ceea ce priveste vestitele tablite de la Sinaia informatiile sunt multe, chiar prea multe pentru a nu exista un sambure de adevar, am gasit de exemplu acest documentar pt cine are timp si rabdare
https://www.youtube.com/watch?v=i6XkJATGSKw
Adevarul despre Tablitele de la Sinaia este ca sunt false. Este cel mai clar adevar si singurul.
Povestea acestora, aparuta in a doua jumatate a sec XIX seamana izbitor de mult cu o poveste similara, cea pe care se bazeaza religia mormonilor, aparuta cam in aceeasi perioada.
Si despre Tablitele de la Tartaria sa amintim. Audiatur altera pars. Daca citesti si despre comentariile contra Tartariei, se va vedea ca procedurile de determinare a vechimii tablitelor nu au fost respectate, fie spalandu-se tablitele fie prin degradarea locului unde s-a presupus gasirea tablitelor.
Toata multimea de exaltari care pot duce un popor intreg la paranoia (vezi ce a facut bestia hitlerista poporului german) cum ar fi primordialitatea poporului dac, prima scriere din lume, primul alfabet din lume, primul popor auto-crestinat, etc, nu face decat sa aduca un rau peste alt rau, un rau mai mare decat raul adus lui Ceausescu cu preamaririle practicate viclean si perfid de Paunescu si Vadim si acolitii lor.
Boierule ,usurel cu pronuntarile definitive …nu uita ca totul e relativ .
Draga Nick, nu mi-s istoric si cultura mea tinde spre infinitul zero(daca pot sa spun asa ceva). Am mentionat ce am citit despre alte opinii, asa cum de nenumarate ori ne amintea si dl prof. Ion Coja, adica „audiatur altera pars.”. Pentru ca in viata mea nu navighez numai pe http://ioncoja.ro si nu am citit numai „Noi nu suntem urmasii Romei” al dlui Savulescu. Tot timpul m-am indoit de ceea ce se scrie si asa am sa fac pana mor. De ce ? pentru ca increderea mea in ceea ce se scrie este puternic zdruncinata de doua fapte : 1- Nu a exista sapun facut de grasime de evrei, 2- Nu au exista obiecte de marochinarie din piele de evrei 3- Cei atarnati in carlige la Abator nu erau evrei ci legionari. Desi copilaria mea a fost bulversata de acele presupuse fapte consemnate in carti, tratate, teze de doctorat, dizertatii, manuale scolare, toate s-au dovedit minciuni devoalate dupa 1989(Dzeu sa-i ajute ca Gorbaciov si Iliescu ca ne-au ajutat sa aflam astfel de lucruri. Si acum ma mai ia cate un fior cand imi aduc aminte bcum, dupa razboi, mama ne infricosa sa nu ne lasam ispititi de oameni straini pentru ca ar putea sa ne rapeasca sa ne faca sapun. A fost terifiant in copilaria mea ! Nu va maibazati numai pe o singura sursa de informatie. „Audiatur altera pars” cum ne mai aminteste dl prof. Ion Coja.
Pai cand au inventat bazaconiile cu sapunul si lampile de abajur, desigur nu au putut prevedea ca la un moment dat va aparea genetica si ca aceasta va putea dovedi acest fals, va dovedi ca piesele alea nu contin adn uman.
da? de ce sant false? ca neamtul parvenit a topit aurul pentru a-si construi palat de huzur? de unde a avut el banii pentru constructia palatului Peles, in conditia in care ostasii români luptau pentru independenta cu izmene rupte si pusti ruginite? palat ii trebuia lui atunci ?
dar neamtului parvenit de acum, palat de lux ii trebuie lui acum, vacante si plimbari exotice?
aceasta e dovada ca strainii, occidentalii, sant lupi in piele de oaie, NU II DOARE INIMA DE OI, PENTRU CA SANT PLATITI, se gandesc numai la ei, la ai lor, la haita lor de lupi flamanzi lacomi si parsivi, asa cum a fost occidentul imperialist dintodeauna !
Asta e singura problema, Carol nu a consemnat nimic despre topirea lor. Iar daca vroia sa ascunda acest lucru, pur si simplu era mai usor sa nu faca nici copiile (nu ai original, nu ai copii, nu ai dovada ca a existat ceva vreodata si nu lasi loc de ipoteze). Se pierdea orice urma. De ce ar fi realizat niste obiecte (copii) care sa atraga atentia asupra faptei comise de el?
Pe de alta parte daca ii trebuiau finante pentru palatul Peles, tablitele (presupuse) din aur puteau fi valorificate ca atare (ca artefacte). valoarea lor ar fi fost mult mai mare decat greutatea lor in aur, tocmai prin continutul lor. Una din tablitele alea ar fi valorat de 10 ori mai mult decat 0,2-0,3kg de aur cat ar fi continut. Chiar vandute unui muzeu dinafara, obiectele ar fi existat, exista posibilitatea ca acum sa fie recuperate, exista actul de tranzactie si treaba era clara.
Aveti dreptate! Tablitele de la Sinaia au fost un fals al lui B.P.Hasdeu,acesta a vrut sa- i demonstreze istoricului si arheologului Grigore Tocilescu ca dacii cunosteau scrisul,falsul a fost bineinteles stabilit de Tocilescu care era un fin erudit.Hasdeu s- a suparat si in ciuda colaborarii dinainte a lansat o serie de afirmatii defaimatoare la adresa lui Tocilescu,un alt invidios Iorga avea sa-le insuseasca.Genul de rautati la care s- a dedat si d- ul Coja cu Alexe.
Hasdeu a mai facut un fals grosolan,Hrisovul lui Iurg Koriatovici,un document de la 1374 care vorbea de domnia lui Iurg care ar mai fi fost mentionat intr- o cronica lituaniana.Falsul a fost descoperit si Hasdeu si- a pierdut credibilitatea.Datorita acestor motive Iorga nu a luat in considerare datarea corecta a Bataliei de la Rovine,stabilita de Hasdeu pe baza analizei unui parastas al Imparatului bizantin,facut cumnatului sau,sarb ,mort la Rovine.
Cat priveste tablitele de la Tartaria sunt un fals al lui Nicolae Vlasa care le- a si bagat intr- un cuptor,chipurile sa le usuce,in realitate pentru a nu putea fi datate cu carbon.Tablitele sunt de fapt niste amulete din ~ 800 ien si se pare ca sunt din colectia contesei Sophia von Torma
Un alt fals este si Damnatio Memoriae Getae dat de Imparatul Iulian Apostatul si prezentat de dacopathos ca fiind ” dovada ” conspiratiei imperialistilor romani impotriva dacilor de stergere a lor din istorie.In realitate este vorba de Coimparatul roman Geta ucis de fratele lui Coimparatul Caracalla si ” sters ” din istorie.Deci,Imparatul Caracalla prin Damnatio Memoriae Geta il sterge pe fratele sau,nu are nicio treaba cu getii ori dacii iar introducerea Imparatului Iulian Apostatul este pentru sensibilizare. O singura putere oculta ii vrea pe rom@ni daci,ortodocsi si antieuropeni si panslavici iar Imperiul roman si limba latina cele mai mari rele cu care s- a ” procopsit” viitorul popor dac.Nu este deloc intamplatoare aceasta campanie,asa cum poporul moldovean s- a format din dacii liberi, tot asa si viitorul popor dac a fost format din dacii ocupati de imperialistii romani dar care au trecut in ilegalitate si cu ajutorul d- lui Coja iau dacizat pe romani,le- au dacizat si codul si le- a luat 1000 de ani sa invete sa- si dea ” buna ziua” si au boicotat istoria pentru ca asa a meditat filosofic Blaga proiectand imaginea unui popor ca fiind sine qua non cu retragerea ardelenilor intr- o AustroUngarie xenofoba.Tot datorita filosofiei s- a ajuns de luat de bune memoriile lui Traian si Hadrian de a ajuns Chelaru sa traiasca numai in filosofia lui Yourcenar
Despre pacurarii nostri care constituiau inima comertului de la Pind la Tatra si din Tisa la Bug si carora imperialistii le- au facut cel mai mare pod de pe Dunare in timpul lui Constantin nicio vorba.Despre pacurarii din Rasinari care aveau documente de propietate date de Attila in 420 nicio vorba,de dux Ramunc si cei 700 de calareti vasali ai lui Attila invitati la nunta acestuia ne canta nibelungi, caci d- ul Coja este ocupat sa desfiinteze un antidacopat decat de adevarul istoric.Da- l incolo de adevar caci viziunea blagiana a resemnarii este mai importanta.Ma opresc in vremea lui Attila,cu alta ocazie o sa vorbesc ce faceau pacurarii nostri sub gepizi,cum luptau ei in armata lui Belizarie.Numai specialistii nostri pot considera ca rumanii au pierdut un mileniu sa invete sa dea buna ziua si sa creada ca stateau atarnati prin munti precum dacii descrisi de Florus.
In istoria lumii cinzeci de ani inseamna foarte mult,intr- o suta de ani apar si dispar imperii si state iar intr- o mie de ani noi invatam sa ne dam buna ziua?
Intoarceti- va la lucrarile istorice de la 1820 cand istoria era corelata cu numismatica,testele istorice si arheologia,puneti mana habarnistilor si recititi istoria.Ma indoiesc ca o sa cititi un Mommsen,Francke dar un Tocilescu,un Xenopol,Onciu cred ca se poate.Nu de alta dar o sa ajungeti sa luati de bune cartile de fictiune,asa cum a facut generalul Chelaru cu Eu,Imparatul Traian a lui Jesus Pardo un remarke dupa Robert Graves si al lui Eu,Claudius Imparat.
Si pentru ca noi am stat cocotati in munti o mie de ani,boicotand istoria si invatand sa ne dam buna ziua si sa- l injuram pe Alexe ca e dacofob trebuie sa va spun ca Manciurian Candidatul care este ” Marele papusar” si care a facut…,a …..,isi are originea intr- o carte politista aparuta in timpul ” vanatorii de vrajitoare” artistic redata de Condon,asa cum a facut si Alexe cu dacospathos.Singura diferenta este ca Richard s- a inspirat din Eu,Claudius Imparat asa cum si d- ul Coja se inspira din Blaga si crede ca 1000 de ani e ” oleaca” cat sa ne dam buna ziua,cat despre istorici si arheologi da- i in masa! Istoria fictiune o facem noi cu dacopatia si protocronismul si o sa repetam minciuna cu dacizarea pana devine adevar.Asa sa ne ajute Moscova si D- zeu!
Dar, cu D- zeu din chiatra,care crapa chiatra- n patru si D- zeu scapa, ce faceti? Il transformati in Zamolxe?
Mai aveti dreptate si cu statul dac suprcentralizat si unicat in antichitate a lui Burebista dupa care s- a inspirat si Nea Nicu caci vroia si el un stat supercomunist si unicat cu Nea Nicu cel mai mare Burebista Presedinte .
Mai aveti dreptate si cu corul din Aida privind dacologia si ridicarea in slavi a noului Burebista
Mai aveti dreptate si cand spuneti ca o parte din corul dacistilor acum oleaca latinizati prin dacizarea romanilor ne canta aceeasi Marie,dar cu alta palarie.
Intr-o singura privinta va inselati ….raul a fost facut,o sa vina si timpul cand o sa se vada si atunci Torna,Torna Fratre!
Draga Surena, „te iubesc”. Cand scrii ceva, imi merge la suflet.
Sunt o serie (destul de larga) de lucruri corecte pe care Dan Alexe le spune (iar combaterea dacopatiei, m-am convins de ceva vreme ca nu mai poti sa o faci cu perdea…e o secta fanatica si trebuie tratata ca atare).
Cateodata ii lipseste totusi temperanta, lasa impresia de excel de zel. Nu mi-a placut de exemplu articolul acela in care insista ca musai Tiberius l-ar fi prins viu pe Decebal si l-ar fi decapitat.
Am sesizat un exces de zel si la acel articol cu „dacii briganzi, poligami si mai nu stiu cum”. Sigur, pentru un studiu onest trebuiesc prezentate TOATE scrierile autorilor antici despre traco-geto-daci, inclusiv cele care nu scriu numai de bine, dar la el prea am simtit un ranjet de satisfactie in randurile sale. E bine sa fim echilibrati si realisti, dar sa nu devenim nihilisti.
Sunt de acord cu tine ca articolul despre Decebal a fost rautacios, l-am criticat pentru acest lucru pe blogul sau.
La articolul privind briganzii n-as merge pe excesul de zel ci pe faptul ca dacistii trunchiaza sursele, preiau numai ce le convine, posibil sa ai dreptate si aici.
Daca l-ai citit pe Dan Alexe ai vazut ca el are o anumita parere cu privire la scrierile istorice, la modul de interpretare,parere pe care n-o impartasesc, asta nu inseamna ca ce spune nu ar avea logica, dar tocmai modul cum o face ma deranjeaza. Exact ce spui tu…. excesul de zel , lipsa de temperanta si satisfactia cand are ocazia sa le-o ”traga”
Ai perfecta dreptate cu echilibrul, in momentul in care esti partinitor nu mai poti sa vorbesti despre obiectivitate .
Ce apreciez cel mai mult la tine este faptul ca reusesti sa te detasezi emotional, lucru pe care eu nu-l reusesc intotdeauna si de asta intru intr-o polemica care uneori degenereaza.Mea culpa.
Uite, un aspect in care Alexe cred ca are dreptate este tendinta catre extrem a rom^nului (a multora). Ori exaltat, ori detractor. Ori complex de superioritate fata de celelalte natii, ori unul de inferioritate. Daca nu se da buricul pamantului cade cealalta extrema, in lamentatie si se descrie ca si coada lui.Cum spunea sus-numitul, nu suporta ca dintr-o lista de 15 sa se stie undeva pe locul 5-6-7, ca acolo nu prea se uita nimeni, nu e de remarcat. Ori in varf, ori la coada.
„Daca l-ai citit pe Dan Alexe ai vazut ca el are o anumita parere cu privire la scrierile istorice, la modul de interpretare,parere pe care n-o impartasesc,”
nici eu…scrierile istorice or contine si ele neacuratetile lor, fie din anumite interpretari de conjunctura in original (a autorului) fie din anumite erori, mai mici sau mai mari, de traducere, transliterare, transcriere a calugarilor medievali (cu toata eruditia lor…erau si ei oameni), fie din dorinta lor de adaugare a unor note personale…se mai obisnuia…fie din omisiunea unor pasaje care lor nu li se pareau esentiale. Dar sa afirmi de exemplu ca sursele istorice antice sunt egal cu zero e mult mai mult decat exagerat. Inseamna ca o dam naibii de istorie si nu mai stim de fapt nimic despre nimic.
Pina la urma tot la aia ajungem…echilibru, temperanta.. Sa putem fi critici dar cu discernamant, nu sa dam cu barda in tot.
Dragi Surena și Sorin, privind polemica dumneavoastră foarte bine mascată istorico-științific, vă întreb dacă în cele din urmă ați reușit să vă combinați. Chiar și eu recurg uneori la acest fel de tertipuri academice pentru a mă acupla, deci nu este nici o rușine în a-mi satisface curiozitatea.
Pai se pare ca si Aurora Petan, o sustinatoare foarte inflacarata a autenticitatii lor e la curent cu testele metalografice ale tablitelor, ele fiind facute din plumb tipografic. Nu stiu daca ipoteza originalelor din aur provine direct de la dumneaei sau este preluata de la altcineva, dar infunda oarecum lucrurile mai mult. Adica ne bazam pe niste originale care nu au cum sa se gaseasca vreodata sau sa se dovedeasca ca ele au existat.
Mai socanta mi se pare ipoteza dumneaei privitor la limba de pe tablita. Adica afirma ca aceea este limba dacilor, dar acea limba nu prezinta deloc caracteristicile unei limbi indo-europene (afirmand in continuare „ceea ce dovedeste ca nu numai romanizarea, dar nici indo-europenizarea nu a avut lor”). Afirmand ca noi rom^nii vorbim limba daca imbracata doar in cateva influente (latine, slave etc), practic dumneaei afirma ca vorbim o limba ne-indoeuropeana. Atunci cum e inrudita cu italiana sau spaniola? Mai spune apoi ca pe placi apar cuvinte asemenatoare cu latina, ceea ce ar dovedi asemanarea dintre daca si latina. Si din nou revenim, deci nici latina nu era limba indo-europeana, din moment ce seamana cu o alta limba neindo-europeana? Cred ca are mult entuziasm, dar a incurcat lucrurile mai rau.
Evreul Dan Alexe, despre Mihai Eminescu si Petre Tutea
„Slovenia, Polonia, Ungaria, Georgia…România, Bulgaria… Toate natiile
est-europene (provinciale prin definitie, ca acolo traim, let’s face it,
man) au pastrat aceasta relicva-tarã culturalã care e: “Poetul
National“… E vorba sistematic de un versificator romantic (cam pe la
sfarsitul sec. XIX), nefericit in dragoste, sarac in viata si nedreptatit, si
de preferinta mort de o chestie astazi vindecabila, dar cu rezonante
exotic-romantice: ftizie, tuberculoza (ma rog, e cam acelasi lucru, insa nu
suna la fel)… eventual sifilis, ceea ce legenda nationala accepta acum, pentru ca introduce o nota de erotism indulgent-eroic…
Toate natiile din zona se burzuluiesc virtuos cind descopera ca alte popoare
-tinta cea mai frecventa a indignarii sint occidentalii- ignora identitatea (ca
sa nu mai vorbim de versurile) poetului nostru national… Nu conteaza ca limba nu mai e azi aceeasi… ca respectivii poeti incalcau cu buna stiinta regulile prozodiei vremii lor… Ca erau niste persoane jalnice… Ca o buna parte din versuri sint astazi de necitit chiar si pentru localnici… Trebuie sa ne
extaziem si sa ii invinuim pe strainii care ignora aceasta comoara…
Aaah, si desigur, cind in sfarsit dai de un strain care spune ca da, l-a
citit pe Prešeren-Mickiewicz-Eminescu, el trebuie descurajat definitiv
spunandu-i-se cu un zambet indulgent: “mon pauvre ami, tu l-ai citit
in traducere… Habar n-ai cum suna in original..”
Stiti ce? Voi l-ati citit pe Prešeren in slovenã?… Nu, nu-i asa?…
Dar pe Gamsakhurdia in georgiana?… Tot ioc. Atunci mai terminati cu Eminescu… Cresteti mari. Daca traia azi, ar fi lucrat probabil la ICR, ar fi
fost frustrat si arogant. Limba e in voi, nu in gura mortilor.”
* Dan Alexe: Prizonierii lui Petre Ţuţea, bătrânul habotnic cu verbul dezlânat
A revenit la modă Petre Ţuţea, cu noi cărţi, spectacole, emisiuni
despre el etc., şi din nou toată lumea se complace în a celebra acest
personaj ambiguu, cu verbul dezlânat şi agresiv, a cărui operă,
fragmentară şi cu valoare îndoielnică, e compensată în ochii
admiratorilor de „aforismele” lui provocatoare, majoritatea adunate
hagiologic în volumaşe de pilde şi vorbe de duh. Prin anii ’80, un
prieten m-a dus acasă la Ţuţea, unde am fost prezentat unui bătrân în
pijama care bombănea aiurea repetând paradoxuri cinice. Ideea vagă a
acelui prieten era că trebuia să ne simţim disidenţi prin simplul fapt
că l-am vizitat pe Ţuţea. „Păi, mă, Ţuţea l-a cunoscut pe Nae Ionescu!”…
Poziţionare adolescentină, desigur, însă ea rămâne la fel de solidă
şi astăzi în atitudinea intelectualilor, la două decenii după căderea
comunismului şi după ce – conform predicţiilor ideologului totalitar
reconvertit la democraţie Silviu Brucan – am intrat cu chiu, cu vai în
Europa. E ca şi cum tot acest parcurs nu ar fi lăsat nici o urmă pe
parbrizul naţiunii. A mai propune azi un om precum Petre Ţuţea drept
standard moral înseamnă a fi rămas prizonierii aceleiaşi mentalităţi
infirme de naţiune frustrată care nu se poate afirma decât printr-o
provocare amorfă, însă violentă la nivel verbal, şi mai ales o provocare
de dreapta, elitist-creştină, pentru că noi se presupune că am fi
înţeles care sunt adevărurile esenţiale ale civilizaţiei europene, spre
deosebire de Occidentul decadent şi ateu.
Aşa încât e încă de bonton să îţi proclami admiraţia pentru influenţa
magică exercitată de Nae Ionescu asupra intelectualilor interbelici şi
pentru verbul neconvenţional al lui Ţuţea. Totuşi, până şi cei mai
necondiţionali adoratori ai lui Nae Ionescu recunosc că opera acestuia e
anostă şi indigestă, o compilaţie de citate şi banalităţi. Mitul
subzistă însă pe fond de frustrare. Intelectualii caută să şi-l
închipuie pe Nae Ionescu ca pe un soi de Socrate, a cărui operă ar fi
mai degrabă o paideia, o formă de educare prin care discipolii îşi
descoperă adevărata natură. Tot aşa, opera dezordonată şi încâlcită a
lui Ţuţea ar aminti de scriitura fragmentară a lui Nietzsche.
Provocările lui şi habotnicismul său afişat? Păi, nu la fel proceda şi
Dostoievski, nu asemenea paradoxuri citim şi în textele lui Lev Sestov?
În aparenţă, da. Dostoievski, precum Ţuţea, era un reacţionar care
prona supuşenia faţă de mai-mari, de popă şi stat. Şi el era obsedat de
elite şi de mântuire prin credinţă oarbă, şi el, ca şi Ţuţea, era
convins că un bun ministru nu poate fi decât unul care se comportă despotic. Dostoievski era însă structurat şi fecund şi a plămădit personaje
torturate atât de verosimile încât prind viaţă în pagină, anticipând în
acelaşi timp unele intuiţii ale psihiatriei moderne. Să vedem însă ce ne
aduce astăzi „gândirea” lui Ţuţea. Iată: Editura Humanitas a publicat –
şi republicat, în multe ediţii, cu o prefaţă de Gabriel Liiceanu – o
culegere de pilde ale fostului simpatizant legionar sub titlul: „322 de
vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea”. E greu de imaginat o mai mare
concentrare de obscurantism religios, biologism politic şi acrobaţii
ideologice la limita fascismului. Care e oare ideea lui Ţuţea despre
ortodoxie şi raportarea ei la modernitate? Aceasta: „O babă murdară pe
picioare care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de
un laureat al Premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul Premiului
Nobel e dihor. Iar ca ateu, el moare aşa, dihor”. Apoi, după ce ateii
(sau, pur şi simplu, neortodocşii, pentru cine caută să urmărească cu
atenţie) sunt trataţi drept jivine împuţite (ce altceva e un dihor?),
Ţuţea vine cu următoarea definiţie înfiorătoare a antisemitismului:
„Antisemitismul nu e o reacţie spontană a românilor, a germanilor, a
polonilor, a francezilor, a americanilor, ci e provocat de evrei, prin
exces. E provocat de ei, ca spaimă, crezând că-l previn”.
Avem, aşadar, aici un om care a fost atras de toate extremele, care
în 1940 a ajuns înalt funcţionar în guvernul naţional-legionar şi care, o
jumătate de secol mai târziu, ne transmite ca dovadă de înţelepciune
convingerea lui că evreii îşi merită soarta. Inanitatea celor „322 de
vorbe memorabile” este, într-adevăr şi din păcate, de neuitat, precum:
„Shakespeare, pe lângă Biblie – eu demonstrez asta şi la Sorbona -, e
scriitor din Găeşti”, sau „Eu nu contest poporului român că limba lui şi
geniul lui intelectual îi permit să mute creaţiile speciei om la el
acasă”.
În final, ca într-un joc de oglinzi, putem să-i acordăm un oarecare
duh lui Ţuţea doar la rubrica „Balcani”, acolo unde el ne furnizează
această scurtă definiţie: „Balcanii sunt curul Europei”.
nu stiu care a supt la tâta altuia, asta lui tismaneanu sau invers…
Asimilarea prin cultura e un razboi care se duce de mii de ani
fie ca omenirea e in stare de pace sau razboi declarat.
Armele sunt diversiunea ,dezinformarea ,propaganda ,introducerea de noi valori culturale si religioase(cum ar fi unitatea in diversitate sau toleranta nemasurata fata de minoritati ,discriminarea pozitiva, ecumenismul,etc )Scopul acestui razboi informational este supunerea adversarului din punct de vedere al gindirii si formarii conceptiilor sale culturale .
Daca l-ai facut pe adversar sa gindeasca ca tine se considera ca l-ai invins ,il poti domina si atunci ce rost mai are sa te lupti cu el folosind armele conventionale.Adversarii cei mai de temut ai razboiului cultural sunt traditia
si credinta crestina ortodoxa.
Europa este inca din evul mediu sub asediu cultural.
Mai intii cultura europeana a fost iudaizata apoi comunizata dupa aceea ateizata,a urmat faza de cominternizare si firesc urmatoarea faza a fost sorosizarea .
Urmeaza globalizarea ,mondializarea cind diluarea culturii europene va fi atit de avansata incit europenii nu se var mai putea recunoaste ca europeni.
Ei vor spune cu mindrie ca sunt cetateni ai planetei.
Romania este parte a Europei.
Daca ii sapi la radacina traditiei ii minimalizezi istoria si ii deturnezi credinta ,notiunea de roman nu mai are la ce se raporta.
Se urmareste obtinerea unui nou tip de individ ,un fel de homo universalis ,mindru de noua lui devenire ,pe care sa nu-l mai intereseze daca e francez ,olandez, chinez,roman sau patagonez.
De aceea mie mi se ridica un semnal de alarma de cite ori cineva persifleaza trecutul nostru istoric ,duce in derizoriu traditia si folclorul sau critica biserica si credinta ortodoxa ,folosindu-se de unele defecte de caracter ale preotilor sau de maretia si bogatia unor lacase de cult.
Multa rautate,specific romaneasca si cu origini profunde daco- getice,cam asa este comentariul dvs. D.Coja.Aceasta rautate pe care a avut-o si Iorga fata de Hasdeu,dar mai ales fata de istoricii Tocilescu si Xenopol,dar rautate pornind din invidia lui Iorga,asa cum si dvs. sunteti invidios pe un anumit aspect al acestei carti.De asta e…,cine tine toate minte
Tot asa un aer de superioritate nu istorica,ci lingvistica vad la dvs. ba cu etimologia stiintei ( care vine din franceza pe filiera latina), ba cu facultatea inainte de 90.Daca am avut ghinionul de a ma naste mai tarziu si a face facultatea dupa 90 am un mare handicap nu?Mommsen ar fi trebuit sa lase balta Istoria romana ca nu indeplinea cerintele dvs. academice?
Cartea pe care nu cred ca ati citit- o pana la capat reprezinta o culegere de articole publicate de Dan Alexe cu anumite ocazii,imposibil ca dvs. sa nu va dati seama de acest aspect,un scriitor,un profesor ca dvs. si- a dat seama…
Minimalizati curentul dacist asa cum ati minimalizat si ezotermismul dacist patruns in biseica ortodoxa prin parintele Balasa ori parintele Staniloaie, minimalizati si pe Savescu,Roxin si Chelaru in conditiile in care statul roman,prin autoritatile locale sprijina dacospathos aiureala,in timp ce istoricii nostri ori arheologii isi publica lucrarile pe banii lor si alearga de la o editura la alta si ajung sa le publice la edituri necunoscute decat mediului lor.
Cartea lui Dan Alexe este un raspuns ” nestiintific” la o ineptie ” nestiintifica” care nu mai este pathos ci patologie.Daca isi punea mintea limpede,fara aburii alcolului si urmele femeilor,chiar credeti ca nu reusea sa faca o carte stiintifica? Nu asta a vrut!Nu o carte pe care sa o rasfoiesti,nu o carte adresata mediului academic ci o carte ” populara” pe care s- o priceapa tot rumanul,indiferent ca e lingvist ori simplu tractorist.
Cat despre faptul ca s- a legat de Iisus atunci cand preoti ortodocsi vorbeau despre crestinismul zamolxian si alte aberatii new age nu v- am vazut asa ” suparat”.Judecati cu doua unitati de masura,zapacitul de Dan condamna partea fanatica din credinta ortodoxa,asa cum a facut- o si cu catolicii si cu musulmanii.E anormal acest lucru?
Biserica e un tabu? Nu avem voie sa- i spunem ca e o institutie care se instraineaza de credinciosi?
Cand adeptii dacismului isi vor da seama ca intre dacism si moldovenism nu e prea mare diferenta o sa fie prea tarziu,iar cei care ii mangaie dragut
Credeti ca scrieti perfect ? Ca aveti intotdeauna argumente forte?
Pe acest site mi- am permis ” sa atrag atentia” unui scriitor tanar si istoric talentat cand a luat- o pe aratura cu Roma pentru ca aveam pretentii de la el.
Nu a fost rautate asa cum a crezut,am facut acel lucru pentru ca l- am apreciat si nu doream sa- l vad coborand ” stacheta”.
Tot acesta este si motivul pentru care va spun ca ” argumentul” dvs. vizavi de Dan Alexe este slabut,nesustinut,facut in pripa,emotional si prea rautacios,ii lipseste gandirea dascalului care judeca si cu mintea si cu sufletul.
Dan Alexe este antipatic,se vrea Don Juan,poate e putin ” prea mult” obsedat de s.x in alta lucrare,dar e un lingvist bun , un bun regizor de filme documentare un tip care a prezentat Occidentului si alta imagine a Ceceniei ori Afganistanului.
Stiti cumva D.Coja limba cecena? Ori in ce consta islamismul cecen?
Nici nu conteaza raspunsul…nebunul de Dan Alexe este un fin analist al Caucazului,lucru recunoscut,nu de lingvistii nostri- mari specialisti,care au studiat inainte de ‘ 90,ci de cei din Occident.
Va aduceti aminte cum mi- a raspuns profesorul de istorie ? Cu aere de superioritate didactica ca daca ma avea la scoala….ca apoi sa revina la sentimente mai bune in momentul in care ii vorbesti de lucruri care nu se invata la scoala,ci le gasesti doar in cateva bibloteci si numai daca esti pasionat.
Cam asa stau lucrurile si cu lingvistul Dan Alexe care este un pasionat,un fanatic si s- ar putea sa va puna in dificultate d.Coja . Este o povestioara interesanta japoneza despre confruntarea dintre doi maestrii,de varste diferite,unul batran si altul tanar.Cel batran ajunsese la un nivel atat de ridicat incat putea anticipa orice miscare,cel tanar era ignorant,flegmatic si grabit multi spuneau ca nici nu e maestru, ca victoriile lui sunt intamplatoare.Cel batran a pierdut pentru ca era vanitos,nu intelesese ca lumea in care traia s- a schimbat . Tanarul maestru a spus doar atat : pacat ca oamenii batrani nu inteleg ca ei nu sunt ca vinul…apoi in ignoranta lui a plecat mai departe.
Carcotasii aveau sa spuna ca batranul a fost invins prin siretlic,ca batranul maestru s- a speriat de sirena trenului care mergea noaptea,nimeni nu mai vorbea ca batranul maestru aruncase manusa iar tanarul maestru l- a asteptat de la amiaza pana noaptea.
M- ar intrista sa aveti soarta batranului maestru rapus la batranete de vanitate de un mai tanar lingvist libidinos,arogant,dar totusi un profesionist fara ” facultate pe bune” ,dar cu o pasiune nebuna…
P.S Cei care vor sa ma- njure sa stea linistiti! Nu o sa le raspund asa ca nu trebuie sa se mai oboseasca…e suficient sa o faca in gand.Oricum,domnul profesor ma iarta…stie ca nu o fac din rautate,ci emotional
Eruditia dumitale Surena, este surprinzatoare. Domnul Profesor „a lasat cartea din mana” din cauza atacului la Credinta, la Iisus , nu la Biserica (care ca orice institutie nu e perfecta , e infiltrata dar in comparatie cu cea din Vest inca functioneaza), iar daca textul de mai sus nu e rautacios atunci emotiile sunt negative (si f puternice – furia, care tot acolo duc: sa faci rau) . De ce nu te abtii sa te descarci aici si sa’ti folosesti energia, si stiinta, pentru a ridica iar nu pentru a cobori (exact cum spui la inceput) sau ataca sistemul asta nenorocit (ca’i media sau alta parte a lui) care ne pune unul contra altuia si ne strecoara Neincrederea in suflet , neincrederea in fratii nostrii … Am mai cunoscut un baiat ca dumneata, roman de’al nost , fost student la matematica, campion national la full-contact , avea o placere sadica sa’si manjeasca, conationalii , dar avea si momente de liniste in care isi dadea camasa de pe el – poate asa suntem noi , genetica noastra, cea pe care Capitanul a incercat sa o schimbe prin disciplina si rugaciune….
Iar intre romanism si sionism nu e nici o diferenta deasemeni ,,,!Imperiul roman antic este imperiul sionist UE actual .Asta pentru cine are informatii si logica .
Surena, vă sugerez să aveți mai multă reținere în a-l pune la punct pe un profesor de lingvistică în materie de… lingvistică.
Alexe e unul dintre aceia care scriu pentru publicitate personală și mai ales pentru banii care urmează (de la perciunați). E într-o lungă listă care cuprinde inși precum Cioroianu, Cioflâncă, Boia, Djuvara și alți triști.
Sunt semnele vremurilor de azi, ca națiunea română să nu mai aibă nici o voce publică, nici un drept de apel contra acestor agresiuni. Pe de o parte vine Cominternul și lovește cu dacismul, pt. ducerea în derizoriu a tracologiei, distrugerea identității naționale și fundamentarea moldovenismului, – iar de cealaltă parte parează soroșismul și bolșevismul europenist cu demitizatorii antiromâni ai istoriei. Mă bucur că încercați să reabilitați protocronismul, un termen care a ajuns peiorativ prin eforturile ambelor tabere pe care le-am descris. El nu este un revizionism istoric trivial și pseudoștiințific, ci exact opusul; protocronism înseamnă să-i descoperim pe Leif Eriksson, Niccolo Machiavelli, Victor Babeș, să aflăm cum au fost în realitate mari personalități ca Nero sau Vlad Țepeș.
corect :)
Cultura unui om nu se face citind o carte doua, ori toata viata facind cultura din auzite. Un om de cultura e in primul rind un istoric al culturii. Ca sa fii om de cultura trebui sa stai vreo 10 ani in biblioteci, pe la Paris, Istanbul, Oxford, Salamanca, New York, Sanghai, Cairo, Deli, Atena, Berlin, Moskova, Warsovia, Iasi, Cluj, Kisinau, Tel Aviv, Vatican etc si sa mai citesti vre-o mie de carti. Sa ai intuitie, sa fii responsabil, sa fii competent, integru si sincer in opinii. Restul e manipulare, ipocrizie, tradare, int-un cuvint mizerie. Un om de cultura nu merita a.si bate capul cu mizerii. Locul trebui purificat, innobilat si distruse timpeniile si bazaconiile.
Exagerati ! Exagerati cu mult ! Complicati si poleiti ceea ce este vizibil in fata ochilor nostrii !
Am frecventat miriade de biblioteci la Paris la Ecole d’Architecture , Athena ,Roma ,Wiena si am descoperit aceleasi lucruri in diferite variante ,unii i-si bat capul sa produca si altii i-si bat capul sa fure ce au produs aia , prin diferite tertipuri ” legale ” sau ilegale , dar toate sint furturi .
Cultura sint cei sapte ani de acasa ,modestia ,cinstea ,generozitatea ,sensibilitatea la tristetea sau durerea altuia fie om fie animal ! Restul se construieste pe acea temelie .
Am facut aceste lucruri si dupa treizeci de ani de preumblari si studiu in cinci limbi am revenit in tara si am intilnit tarani si talciocari care aveau cultura mai multa ca mine .Nu va mai umflati in pene ca e ridicol , in final viermii vor face un mare ospat din trupurile noaste arogante ! He ,he ,he !
Draga Nick, „Cultura sint cei sapte ani de acasa ?”. Cele 6 limbi vorbite le-ati invatat pana la & ani ? astudiile de istorie le aveti facute pana la 7 ani ? Cultura nu este sinonima cu cei 7 ani de acasa ci doar ii include. Parerea mea!