Daci delapidatori? Nu-mi vine să cred! E prea de tot!
Intervenția pe blog a unor cititori, a unor colaboratori din America, ne aduce la cunoștință câteva fapte greu de crezut că se puteau petrece:
1.Românii din SUA au organizat un protest pe tema Roșia Montană. I-au invitat și pe cei mai români dintre români, pe cei care se cred urmașii dacilor și punct! Cei care predică pe toate căile internetului că „noi nu suntem urmașii Romei!” Noi, alde Napoleon Săvescu și a lui ceată! Iar aceștia au refuzat să participe, deoarece la Roșia Montană sunt vestigii numai romane, iar exploatarea minieră preconizată va distruge numai urme ale prezenței romane… Pe ei nu-i interesează decât vestigiile dacice să fie salvate!…
Citez mai întâi comentariul semnat L. Pantefunda:
„D-le Coja,
,,Friend” Anonimul American a produs în Brilinsky o victimă colaterală.Noi ne-am strâns în faţa Casei Albe să demonstrăm şi i-am chemat pe toţi românii rezidenţi USA :
Veniţi din pribegie
Cei ce vorbiţi acelaşi grai
Desculţi păşiţi pe astă glie
Şi apăraţi gura de rai !
(Uniţi salvăm Roşia Montană)
Aste vorbe erau pe poster nostru la president Ponta faţă cu Casa Albă.
Şi eu şi friend Anonim to infuriate pe daciştii care n-au venit la meeting trimis scuzele că la Roşia Montană sunt galerii romane.Refuz a crede astă position.Mai degrabă gentleman Săvescu la Moldova lui Radu Pamfilie din Brooklyn, unde eat sarmale, tyuika et fete basarbence pley Căluşarii în rokitze de o palm şi fără dresuri, et.co.un negru african imbrăcat în iie ardeleană to sing ,,Mamă, mamă, dor de mamă”.
Am o qestion la gentleman Brilinsky et Savescu :au scris vreun word în Dacia Magazin în apărarea Roşiei Montane? Dacă yes ,unde, doresc citire.”
Cam stranie limba română în care este redactat textul, bănuiesc că este intenționat scris așa, din rațiuni stilistice pe care le accept. Când subiectul relatării este de o speță atât de joasă, nu merită să comentezi în limba română propriu zisă, ci inventezi una, ca să lași nepătată de subiect limba română aia adevărata, propriu zisa!…
Citatul următor este un comentariu semnat Anonimul American:
„L.Pandefunda a sesizat realitatea: nu ma interesau dacistii USA pana nu au refuzat sa vina la meetingul contra R.Montane de la casa Alba pe motiv ca acolo sunt galerii romane.Hopa…!
Mai ce prostie, am zis.Daca ei se considera daci si Romania este Dacia, orice bun de patrimoniu le apartine, indiferent cine l-ar fi facut in cursul istoriei.Si asa, am inceput sa ma documentez pe net tinand minte si articolul din Dacia Magazin, ziceam eu din 2007/2008, dar de fapt era din 2006, iar adevarata adresa este cea data de XYZ, adica
http://www.dacia.org/mag-2006-29.pdf
Gentlemani, gunoiul din ochi trebuie scos daca ti se baga.Asta-i Brilinsky, un traficant de kosoni la Sarmisegetuza.Atentie turisti!Se da drept ghid, ca apoi sa va faca la buzanare, acest Brilinsky.Ia zi, Vladimire, cati kosoni ai vandut pe sestake?Sa nu spui nu ca am eu cativa gentlemani care au luat de latine, gata sa depuna marturie.Sa nu-mi vii la mine cu dezmintirea ca erau falsi.Si,ce daca erau falsi?!.Tot trafic se numeste, bisnita ordinara, intr-un colt de sanctuar, la mica ciupeala.Voi credeati ca e patriot si ca e un dac liber, cand el era un gainar ptr. care glontul koltului meu e prea scump.Streangul i s-ar potrivi mai bine ptr. modul abject in care a tradat interesele tarii la Rosia Montana lasandu-se cumparat de firma canadiana Gold.Inca putin si Gold va desecretiza lista rusinii nationale, n-are incotro.Brilinsky hutul?Daca-i asa face de ras etnia, atat de iubita de toti romanii.
Gentlemani, in USA, evaziunea fiscala constituie crima economica, poti fi arestat si ptr. un dolar evazionat.Brilinsky, ti-ai platiti taxele si impozitele ptr. kosonii traficati?Am un sfat ptr. tine: du-te la fisc si te autodenunta.Gresala recunoscuta e pe jumatate iertata.Nu vei primi 3 ani de inchisoare ci doar 1,5 ani.De altfel, tu si cu Savescu sunteti clienti vechi ai Tribunalului din Orastie.Vad ca pe blog, cine-va mi-a luat-o inainte preizand ca dosarul 210/272/2008 de la Tribunalul Orastie va priveste pe amndoi.Ceea ce nu scrie amintitul, si am aflat verificand , tot pe net este ca acest doar de la sectia civila si penala se tergiverseaza din 2005.De ce oare ?Si care-i obiectul lui ?Are vreo legatura cu castelul lui Savescu, cuibusor de nebunii, construit ilegal in parcul dendrologic si in zona de sit arheologic?
Prin masinatiuni politice bisnitarul a fost numit, luati aminte, ,,administrator” al Sarmisegetuzei.Traficantul de kosoni pus paznic la valori de patrimoiu.De-acum sa vedeti afaceri necurate cu insemne daciste, daca tot avem lupul paznic la oi. Prima masura luata de ipochimen, care credeti ca a fost?Sa-i interzica lui Oreste sa se roage la sanctuare.Si daca se ruga, care era problema Vladimire?Cu ce te deranja?(Citi scandalul pe net).
Individul n-are cultura si nici scoala.Profesorul Coja il invita la un dialog stiintific si se face ca ploua.Nu raspunde profesore la o invitatie onesta si cu probe pentru ca nu poate sa poarte un dialog.In afara de a scuipa in stanga si dreapta, individul nu se pricepe.Spertul,calomnia, polemica murdara,spaga si bisnita astea sunt preocuparile lui Brilinsky.Am o vaga banuiala ca l-a muls bine de bani pe Savescu, cu castelul, cu fundatia, cu congresele.Banul, simte mirosul lor si nu conteaza de sunt curati sau murdari, sa-i intre in teschereaua derbedeului.
Considera a fi scris un articol impartial despre Rosia Montana.In nr.amintit, din Dacia Magazin,februarie 2006, d-l Brilinsky, in calitate si de redactor-sef al publicatiei amintite, publica fotografia unei case darapanate, care sta gata sa cada din R.Montana, cu urmatoarea explicatie : ,,Fara o investitie ca cea Gold Corporation, toate casele de la Rosia ar putea arata asa in cativa ani”.
Ipochimenul platit face publicitate firmei canadiene pe fata.Este clar ce spune magarul Vladimir Brilinsky, ca musau trebuie facuta investitia, altminteri toate casele din localitate se vor distruge.Doar Gold ii mai poate salva pe cei din Rosia.Curat impartialitate, coane javra ordinara, numit Vladimir Brilinsky !”
Cam dur text, nu e pe placul meu, dar nu contez nici eu, nici altul, când cauza este atât de impersonală și de importantă ca Roșia Montana!
Pe numitul Vladimir Brilinsky, care mi s-a adresat supărat pe invectivele Anonimului American, l-am invitat să-l pună la punct pe „obraznic” în cel mai simplu mod: să-mi trimită textul său depre Roșia Montană să-l pun pe blog… M-a dus cu vorba, o vorbă proastă, cum că „nu poate” să-l scoată din revistă. A putut, deși nu e de-al casei, același Anonim vigilent, care a postat la comentarii textul scos din Dacia Magazin semnat de domnul huțul Brilinsky. Reproduc numai partea care ne interesează:
,,În buzunarele României, fãrã nici un efort vor
intra sute de milioane de dolari care dacã nu vor fi
furați și folosiți la ridicarea vilelor unor nemernici,
vor putea fi folosiți pentru tot felul de proiecte utile.
Și atunci prezumția de nevinovãție sau votul de
încredere cred cã trebuie acordat canadienilor.
Atâta timp cât se oferã o garanție mai mult decât
consistentã pentru ecologizare, atâta timp cât când
orice pomișor tãiat va fi replantat și crescut prin grija
canadienilor, atâta timp cât existã certitudini în
rentabilitatea exploatãrii și implicit în diminuarea
consistentã a șomajului, atâta timp cât se dau asigurãri
cã cianura nu va distruge mediul și accidente ca cel
de la Baia Mare vor fi excluse, atâta timp cât statul
român își va încasa promisiunile financiare
considerabile, și atâta timp cât clãdirile de patrimoniul
vor fi pãstrate, conservate și înglobate util în ansamblul
urbanistic de la Roșia, un vot de încredere ar trebui
acordat”.
Suficient ca să conchidem că avem de-a face, în cazul revistei DACIA MAGAZIN, cu niște escroci, care fac din așa zisul lor dacism, din așa zisul lor patriotism, un paravan pentru afaceri urîte, frizând trădarea, complicitatea cu dușmanii neamului!…
2. Printre comentatorii de pe www.ioncoja.ro, din când în când ne onorează un ziarist profesionist care semnează Cap Limpede. În presa de dinainte de 1990 Cap Limpede era cineva din redacție care, fără să fi participat la scrierea numărului de ziar din ziua respectivă, îl citea în șpalt, odihnit și detașat, pentru a depista greșelile de tipar sau de alt soi. În anii aceia, o greșeală de tipar putea fi fatală redacției… Domnul coleg, în ultima sa intervenție, ne dă de înțeles că unul dintre cei mai cunoscuți daciști s-a despărțit de ceilalți împreună cu care au ținut conferințe și emisiuni TV. Ba au înscris împreună și un ONG, se pare, dar au comis imprudența să apeleze și la „mila publicului” românesc, dispus să doneze tot ce poate pentru efectuarea de noi cercetări privindu-i pe strămoșii noștri daci. S-a adunat astfel, din donații publice, o sumă frumușică foc, zeci de mii de euro, sumă irezistibilă pentru un dac pârît, astfel că suma s-a împuținat peste noapte drastic și fără nicio justificare arheologică sau cu alt conținut științiific. Cap Limpede al nostru propunea un audit, pe care să-l ceară donatorii, ca să se vadă dacă lucrurile stau chiar așa. Adică rușinos cum nu se poate mai rușinos!
Eu, care de o viață mă bucur să caut și să găsesc orice urmă de daci, nouă și necunoscută, nu pot accepta asemenea împerechere de cuvinte: Daci delapidatori!
Rușinos, jalnic, penibil etc, cu o condiție însă: dacă crezi această urîtă poveste. Vorba unuia dintre ei: să le acordăm prezumția de nevinovăție. Așa că nu cred nimic până nu ascult „et altera pars”!
Domnule Valentin Roman, domnule Vladimir Brilinsky și câți mai sunteți vizați: vă pun la dispoziție acest blog ca să lămuriți lucrurile. Că doar nu pentru asta nu au pierit dacii, ca să ajungă cei mai vajnici dintre ei niște găinari nenorociți! Mai bine-i termina Traian pe toți, așa cum le-a plăcut bozgorilor să creadă!
ion coja
Domnule Coja, jignirilor nu le pot raspunde, pentru ca nu pot cobora atat de jos, delatiunile anonime si nefondate sunt cel mai scarbos lucru care poate exista in relatiile interumane,in consecinta le ignor, iar la cele ale asasinului purtator de pistol colt le poate raspunde eventual un psihiatru sau un popa. Faptul ca nu am aceiasi parere ca dumneavoastra nu inseamna ca trebuie sa ma si tarati in mocirla. Nu v-am jignit cu nimic si am intrat pe blogul dumneavoastra doar cand am aflat ca un anonim a folosit numele meu vorbind prostii. Cred ca limbajul decent si dialogul civilizat v-ar sedea mai bine, dumneavoastra un Senator al Romaniei. Nelamuririle dumneavoastra in legatura cu limba vorbita de parintii mei se rezuma la faptul extrem de simplu ca ambii vorbeau limba vechilor dachi, aceasta pe care noi o vorbim acum si o vom vorbi mult timp de acum incolo. In niciun caz nu este limba vorbita de delatorii de mai sus, presarata cu americanisme de doi lei. In speranta ca nu veti mai da credit tembelismelor pe blogul dumneavoastra, a minciunii si delatiunii ordinare, si a acuzelor nefondate, va doresc numai binele.
Domnule, a vi se cita un text nu constituie deloc o ofensa. Asadar, aveti minimumul de civilitate sa confirmati daca oda pro-RMGC mentionata in articol va apartine sau nu!
napoleon savescu nu are ce face.dece nu-si vede de medicina lui?gm
Am mai incercat sa atrag atentia asupra unei ofensive extrem de virulente declansate impotriva poporului roman cu scopul de a-l face sa-si piarda identitatea. Cei mai multi cititori, oameni de buna credinta care-si iubesc cu sinceritate stramosii, nu m-au crezut.
„Razboiul” acesta atipic se deruleaza in doi pasi:
Pasul 1: renuntarea la componenta etnica romana, obiectiv posibil de atins prin recunoasterea originii noastre exclusiv dacice si promovarea urii fata de romani;
Pasul 2: stergerea rolului dacilor din fiinta poporului roman.
Odata adusi aici, cu radacinile retezate, romanii vor fi o turma amnezica, fara nici un profil, fara nume pentru ca vor fi renuntat si la denumirile de romani si Romania.
Pasul 1 e in derulare, cu rezultate notabile.
Pasul 2 de-abia urmeaza, dupa ce pasul 1 isi va fi facut efectul.
Acest pas pare atat de incredibil incat cei care azi lupta pe viata si pe moarte impotriva romanilor nu-si pot imagina ca in viitor vor depune acelasi exces de zel in lichidarea dacilor.
Dar semnele acestui Pas 2 incep sa iasa la iveala.
La Buzau a aparut o noua revista dacologica: „Origini”. In numarul 1 (august 2013) se spune entuziast: „Si va asteptam la al XIV-lea Congres International de Dacologie care se va desfasura la Buzau in perioada 16-18 august 2013”. Iar pe coperta, cu litere mari de afis: „ORIGINILE SFINTE ALE POPORULUI NOSTRU ROMAN”.
Dar imediat, in pag. 6, se pune punctul pe i:
„Pe teritoriul Daciei antice primii evrei au ajuns aici in vremea regelui Solomon, la Drobeta. In timpul campaniilor militare contra dacilor foarte multi iudei au venit in Dacia ca aliati sau refugiati din calea regelui Darius. In timpul regelui Decebal evreii aveau colonii la Dunare si traiau amestecati cu grecii si cu arameii si se numeau HYPERBOREOS […] si au fost primul trib dacic nu yazig sau traco-dalmat, dacic prin adoptie care a intrat in lupta cu trupele lui Traian Nerva. Din anul 100-101 era noastra pana in 105 trupele hiperboreenilor evrei-greci naturalizati la Dunare au aparat Dacia singuri, fara implicarea directa a trupelor dacice. Cetatile greco-ebraice de pe Dunare se numeau Svarim (Severin), Torah (Tereea), Dibreta (Drobeta), Yahwiata (Yahovita), si chiar Sarmisegetuza.”
Stimati compatrioti daci-pur sange, va vine sa credeti ca nu dv ci altii erau hiperboreii, ca nu dv ci altii s-au luptat cu romanii („fara implicarea directa a trupelor dacice”), ca Severin, Drobeta „si chiar Sarmisegetuza” nu erau cetati dacice ci greco-ebraice?
Stimati compatrioti daci-pur sange, v-ati razboit atata sa-i scoateti pe romani din istoria noastra. Nu v-ati asteptat ca atat de curand sa va vina randul dv, dacilor, sa fiti scosi din istorie si din cetatile, „chiar si Sarmisegetuza”, care nu mai sunt dacice ci „greco-ebraice”.
Stiu ca sunteti prea angrenati in rezolvarea Pasului 1 (eliminarea romanilor) ca sa observati cum se pregateste Pasul 2 (eliminarea dacilor). Stiu ca nici nu va vine sa credeti ca un asemenea Pas 2 e posibil.
E programat, stimati compatrioti daci-pur sange, si dv, prin batalia pe care o duceti impotriva romanilor, pregatiti venirea lui.
http://www.scribd.com/doc/154056961/Daciamag-2005-26
La pg.3-8 un articol comun semnat Dan Oltean si Vladimir Brilinsky.Ave dovada ca cei doi colaboreaza,sunt apropiati in idei, din moment ce ajung sa semneze impreuna.Acum sa vedem ce scrie Dan Oltean in cartea sa de autor, ,,Regii dacilor si razboaiele cu romanii”,aparuta la Deva,2012, la pg.785 :
,,In mod sigur (n.n.-deci nu e o probabilitate)multi EVREI care locuiau intre Tigru si Eufrat, ce nu au avut sansa sa lupte la Iotapata, Ierusalim si Masada, au dat curs invitatiei regelui Decebalus de a se alatura coalitiei antiromane.Doar prin participarea evreilor la apararea Sarmisegetuzei Regia don anul 106 se poate explica faptul ca pe zidurile cetatii regale erau amplasate acele scuturi metalice rotunde”
Cartea a fost elaborata ca urmare a unei burse private de la Fundatia Dacica.
Si inca in cartea lui Dan Romalo,,,Placutele de plumb”, pg.55, autorul traduce placuta nr.9 :,,Boerebista, insotit de INTELEPTUL IUDEU,si de stapanitorul sarmatilor, purced impreuna sa atace burdufurile galilor…”( boerobysetoonsoticiodoidoyrabhdomatosarmatopurcedio…)
Dan Oltean il citeaza copios in cartea sa pe Dan Romalo si ii acorda credit.Mai lipseste din acest ,,cor al Danilor”, Dan Dana-dr.in istorie care macar nu-si ascunde originea evreiasca.
Am citit transcrierea placii 9 propusa de Dan Romalo, unde apare formularea „idoi rabi”, dar nu vad nimic de mirare ca un mare imparat ca Burebista sa aiba alaturi pe conducatorul sarmatilor si pe vreun rabi evreu, pe cand ostenii geti orasteni (din Orastie? garda regala?) si sarmatii (aliati? / vasali?) dimpreuna cu marele preot Cieneu, invingeau barcile galilor. La bogatia de oameni si de resurse ale regatului dac al lui Burebista (care putea sa ridice o oaste de 200.000 de oameni sub arme, adica unul din zece barbati conform cutumelor ramase multa vreme in ostile romanesti, folosite si de Stefan cel Mare de exemplu) ar fi fost chiar culmea sa nu se iveasca prin zona si o coada de evreu. Evrei erau si la Roma contemporana lui Burebista, asta inseamna oare ca Roma era construita de evrei? LOGICAAAA, VA ROG, OAMENI BUNI!!!
P.S. Dan Romalo propune o interpretare a textelor de pe tablite, altii propun alte interpretari, numai ca toate sunt dupa ureche, nici un adevarat specialist lingvist nu s-a aplecat asupra lor din cauza ca istoricii au decretat ca placile sunt falsuri. Asteptam ca domnii istorici sa reevalueze situatia.
Stimate Anonim, zelul domniei tale e laudabil, dar intotdeauna excesele dauneaza. Pe scurt, ma intereseaza acea revista de doi bani la care faceti referire si careia ii dati atata importanta. Un link, ceva? O scanare a articolului de la pag. 6? Cine semneaza? Ce bibliografie are? Am participat la unele congrese de dacologie (in Bucuresti) si daca va spun ce figuri triste veneau acolo si cu ce articole aiurite si rastalmaciri facute dupa ureche se prezentau ca autori, vi s-ar parea un Marean Vanghelie, de pilda, drept culmea inteligentei si a eruditiei! Astept un link/poza/amanunte. RSVP.
Domnule profesor COJA,
Sintagma pe care aţi introdus-o în articolul de mai sus este mai mult decât neinspirată.
„dacii delapidatori” reprezintă o sintagmă ce nu poate funcţiona în configuraţia propusă.
Dacii sunt oameni care au trăit în urmă cu peste milenii şi sunt strămoşii noştri faţă de care nu avem nici dreptul şi nici calitatea de a-i eticheta injurios.
Probabil nu sunteţi creştin sau nu aţi fost educat în spiritul cinstirii strămoşilor, de la părinţi la originile etnice.
Pe de altă parte, ca lingvist ar fi trebuit să intuiţi, dacă eventual nu cunoaşteţi etimologia cuvântului „delapidare”, provenit din arhaicul verb punitiv privitor LAPIDĂRII (uciderea cu pietre a vinovaţilor).
„Dacii delapidatori” sună complet aiurea, atemporal, ilogic, pueril, …. nu pot cred că aţi putut concepe o asemenea licenţă.
Dacă opozanţii dvs. în cele istorico-lingvistice trebuie jigniţi sau discreditaţi, consider că nu vă face cinste un asemenea atac la persoane.
Evident, dacii delapidatori sunt un personaj colectiv imaginar; astăzi există doar români care îşi recunosc strămoşii daci, şi alogenii care au ceva împotriva trecutului şi originilor românilor.
M-aţi dezamăgit prin coborârea nivelului de comunicare dar aş fi mult mai supărat dacă unul dintre cei nominalizaţi v-ar acţiona în justiţie pentru calomnia proferată, în prezent neexistând după ştiinţa mea de acum, dovezi.
La intervenţia lui Cap Limpede am încercat să aflu detalii privind presupusa delapidare, concluziile mele fiind de departe împotriva unei afirmaţii privind săvârşirea unei infracţiuni.
Sper alături de dvs. ca această acuzaţie să fie lămurită, subliniind totodată ca site ION COJA nu este locul „lapidării” unor personalităţi cu opinii originale.
Rămân consecvent ideii de dialog, departe de manipulari sau trimiteri în derizoriu a ideilor care le eclipsează pe ale noastre.
Sunteţi dator o clarificare.
Domnule Coja, prezumtia de nevinovatie functioneaza asa: Toti suntem nevinovati pana se probeaza vinovatia. Mai pe intelesul unora, sarcina probei vinovatiei revine celui ce acuza. A fost si invers, pe vremea bolsevismului de inspiratie KGB-ista. Cu aplicare in concreto, ar trebui mai degraba sa cereti probe acuzatorilor, decat sa cereti acuzatilor (care, probabil, habar nu au de ceea ce se colporteaza pe aici) sa-si demonstreze nevinovatia. Pot intelege ca Brilinski este in cunostinta discutiilor de pe aici, dar nu e obligatoriu ca el sa faca vreo conferinta cu toti ceilalti pe tema de mai sus. Intre noi fie vorba, daca asta e viziunea dvs asupra justitiei, puteti sa renuntati deja la a candida in alegeri.
In alta ordine de idei, va spun ca, odata cu apa din copaie, sunteti aproape de a arunca si copilul. E adevarat, unul nedorit.