Dacă sunteți romano-catolic, este bine să știți că până în anul 1054 Biserica dumneavoastră a fost una cu cea Ortodoxă.
În acel an Papa de la Roma s-a despărțit de cele patru Patriarhate apostolice (Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim) și a început să facă schimbări dogmatice. Astfel, Biserica dumneavoastră este veche de 1000 de ani.
Dacă sunteţi un luteran, religia dumneavoastră a fost întemeiată de către Martin Luther, un fost călugăr din Biserica Catolică, în anul 1517.
Dacă aparţineţi Bisericii Anglicane, religia dumneavoastră a fost întemeiată de către regele Henric al VIII în anul 1534, deoarece Papa nu i-a acordat dreptul de a divorța și a se recăsători.
Dacă sunteţi un prezbiterian, religia dumneavoastră a fost înființată de John Knox în Scoţia, în anul 1560.
Dacă sunteţi congregaționist, religia dumneavoastră a fost iniţiată de către Robert Brown, în Olanda, în anul 1582.
Dacă sunteţi protestant episcopal, religia dumneavoastră a fost o ramură a Bisericii Anglicane, înfiinţată de către Samuel Senbury în coloniile americane, în secolul 17.
Dacă sunteţi baptist, îi datorati principiile religiei dumneavoastră lui John Smyth, care a lansat-o la Amsterdam în anul 1606.
Dacă aparțineți Bisericii Daneze Reformate, îl recunoaşteţi ca fondator pe Michelis Jones, deoarece religia dumneavoastră își are originile în New York, în anul 1628.
Dacă sunteţi metodist, religia dumneavoastră a fost fondată de către John şi Charles Wesley în Anglia, în anul 1774.
Dacă sunteţi mormon, bazele religiei dumneavoastră au fost puse de către Joseph Smith în Palmyra, New York, în anul 1829.
Dacă sunteți membru al Bisericii Armata Salvării, secta dumneavoastră a fost inițiată de către William Booth, în Londra, în anul 1865.
Dacă sunteți membru al Bisericii Scientologice, anul în care această religie s-a născut este 1879, iar cea care a fondat-o este Mary Baker Eddy.
Dacă aparțineți uneia dintre organizațiile religioase cunoscute sub numele “Biserica Nazarineanului”, ”Evanghelia Penticostală,” “Biserica Sfântă” sau “Martorii lui Iehova”, religia dvs este una dintre sutele de noi secte fondate de oameni în ultima sută de ani.
Dacă sunteți Creştin Ortodox, religia dumneavoastră a fost fondată în anul 33 de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Nu s-a mai schimbat din acel moment.
Deci, Biserica noastră are acum 2.000 de ani vechime şi, din acest motiv, Ortodoxia, Biserica Apostolilor şi a Sfinților Părinţi, este considerata cu adevărat ”Una Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică.”
Aceasta este cea mai importanta moștenire pe care putem să o transmitem tinerilor acestui nou mileniu.
Pr. Dr. Miltiade Efthimiou
NR Părintele Miltiade i-a uitat pe adventiști… Să nu se supere, îi amintesc eu! De dragul dlui Petre Anghel.
http://www.aparatorul.md/prot-gheorghios-metallinos-noua-era-si-duhul-apostaziei/
Biserica catolica este mai batrana decat cea ortodoxa cu 265 de ani decat cea ortodoxa.Pana la edictul de toleranta al imparatului Galerius copiat de Constantin cel Mare episcopii de la Roma,Antiohia,Cartagina si Alexandria luptau pentru crestini.La Roma si-a primit cununa de martiri Petru si Pavel.
Ce ne spune ev.lui Matei ca ia zis Isus lui Simon-Petru:”Tu esti Petru si pe temelia ta voi zidi Biserica Mea”.Tertulian unul din parintii bisericii spune ca Biserica este zidita pe Petru,Chiril din Alexandria sustinator al ortodoxiei spune clar Isus i- a schimbat numele in Petru,de la petra,caci pe el avea sa- si zideasca Biserica.Vasile cel Mare si Sf.Grigore de Nazianz spun ca unul este piatra si temelia Bisericii.
Am vazut opinia unor preoti ortodocsi ca nu exista dovezi ca Sf.Petru a fost episcop al Romei,ba ca nici nu ar fi murit la Roma,ca Clement si Ignatiu nu sunt chiar exacti.
Quo vadis Domine?
Biserica romano catolica din Romania nu a colaborat cu regimul comunist si cu securitatea ca BOR.Pacat ca eforturile si munca patriarhului Teoctist sunt uitate si ignorate de actuala BOR.
Nick are dreptate cu privire la primii crestini cu completarea ca unii erau gnostici ,Constantin cel Mare modifica sabatul care devine duminica,mai tarziu se stabileste data nasterii lui Isus pe 25 decembrie ziua lui Mithra.Conciliul de la Niceea a fost indreptat impotriva lui Arius-Arie era evident ca episcopatul Romei detinea intaietatea intre episcopi.
„Biserica catolica este mai batrana decat cea ortodoxa cu 265 de ani”??? Pana la 1054 era o SINGURA Biserica Crestina, apoi a intervenit Marea Schisma si catolicii s-au despartiti de ortodocsi, schimband unele dogme (filioque este una din ele). Parintele Miltiade scrie destul de clar si are dreptate; in plus sa nu uitam ca si musulmanii au fost considerati la inceput a fi o secta crestina – pana a vazut lumea ca varsarea de sange (jihad) e in dogmele lor si atunci i-au trecut in randul paganilor care nu respecta Decalogul.
Mai multe aici: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/16diferente.htm
Nu a fost Niciodata o singura biserica,abia cu Conciliul de la Calcedon apare epicopia Constantinopolului in 451.Impartirea bisericii devine tot mai evidenta dupa 395 cand impartirea Imperiului Roman ramane definitiva.Iar o prima schisma are loc in momentul in care patriarhul Constantinopolului devine iconoclast.
Vorbesti de protestanti si sectanti desprinsi din biserica catolica dar de bogomili,duhobortii ai auzit?sunt desprinsi din ortodoxism.In Romania sunt activi visarionii ,turma Sf.Ilie si Biserica Secreta ortodoxa ca sa nu mai vorbesc despre preotii ortodocsi trecuti la Biserica Ortodoxa Ucrainiana.Pune mana si documenteaza-te si lasa „aberatiile” unui preot ortodox prost informat.Pot sa iti spun despre visarioni pentru ca amcunoscut pe cineva din aceasta secta,care repet este ortodoxa si apocaliptica.Initial a fost incurajata de inalti prelati din BOR dar pe masura ce membriiei au inceput sa critice fastul BOR si indepartarea ei de ” valorile ortodoxiei” au intrat in dizgratie.
Ce se intampla arunci cand semintele fructelor otravite mai sant si semanate cu buna stiinta, si sant intretinute, ingrijite ? E normal ca semintele acelor fructe sa contamineze si un teren bun roditor. Important e ca semintele fructului otravit sa nu se inmulteasca. Toate sectele, semintele, iesite din biserica ortodoxa, fie ele mai vechi sau mai noi, nu s-au inmultit, nu s-au dezvoltat, „afara de fiul pierzarii -iuda”, latinismul apusean adica, unde au rasarit pentru ca au fost promovate, au gasit teren fertil, numai fructe otravite, tocmai pentru ca occidentalii au inteles gresit, s-au impiedicat de Piatra cea din capul unghiului, si si-au facut lege dupa poftele lor pentru a se indreptati in pacatele lor.
Istoric vorbind, occidentul a ales, s-a despartit de orient, de ortodoxie mai intai politic, cand Roma a ales paganismul, pentru ca nu a vrut sa-l urmeze pe Sf. Constantin cel Mare in noul Oras crestin cladit in numele lui Hristos, si inchinat Maicii Domnului. Apusul s-a despartit atunci cand papa a uzurpat si puterea temporala, atunci cand cu agresivitate si viclenie au intrat ca mistretii in biserica Bulgariei, cand un cardinal arunca anatema in 1054 asa de capul lui, pentru ca seful lui papa era mort de 3 luni, cand au jefuit Orasul in 1204 pentru aur, bogatii, adevaratul motiv al cruciadelor lor….ar fi multe de povestit, Adevar de necontestat…insa nevazut, nesimtit, de cei care urasc orthodoxia, pentru ca…nu-i asa…ortodocsii sant inapoiati, mistici, balcanici, hoti, lenesi…iar noi occidentalii santem „civilizati”, plini de „valori”….
Papa a intrat cu viclenie in Bulgaria!? Pai in momentul cand Imperiul romeilor ( bizantin) a devenit xenofob si grec iar aromanii din Bulgaria si Macedonia urmasii Romei si au declarat independenta si au castigat- o prin lupta iar biserica ortodoca de la Constantinopol i-a afurisit era normal ca Biseica Romei sa ii recunoasca pe urmasii romanilor,sa le recunoasca statul si biseica.Acum poate afli si tu de unde vine titulatura domneasca de IO Mare Voievod si Domn.Citeste carteavlui Madgearu despre Asanesti si pe ua putem discuta despre vicleniile bisericii catolice.
Sa nu confundam bogomilii cu ortodocsii, aia credeau ca lumea a fost creata de Diavol, nu de Dumnezeu! Ce e diavolul decat negarea lui Dumnezeu? Nu poti crea prin negatie, nu poti nega lumina pentru ca tocmai lumina e cea care arata intunericul si niciodata intunericul nu va egala lumina (nicicum s-o depaseasca), oricat s-ar stradui! Iar despre visarionii din Romania, hai sa fim seriosi, cine-s astia, cati sunt? Cine-i plateste, cine le sta in spate? (asa-zisul Visarion, rus siberian nascut in 1961, se declara incarnarea Domnului nostru Iisus Hristos, haida-de! A se scuti, monser!) Ecuatia e foarte simpla: stiind ca exista dintotdeauna lupta dintre Dumnezeu + legiunile de arhangheli + oamenii Sai si diavol + spiritele lui rele + oamenii indraciti, cele doua parti antagoniste, atunci vei sti cine de unde vine si al cui e in clipa in care-l intrebi: Tu al cui esti, al lui Dumnezeu sau al „celuilalt”? Ti-ai raspuns vreodata la intrebarea asta? Sau nu te intereseaza?
Concluzie: fa ce zice popa, nu ce face popa, si nu te mai lega de BOR – pentru ca si eu apartin de BOR, fac parte din trupul bisericii la fel ca orice credincios ortodox, asa ca a te lega de BOR inseamna a te lega si de mine. Poate ca o merit, pentru neajunsurile firii mele si pentru putina mea cunoastere, dar totusi…
„Cine vrea sa fie intai intre voi, sa fie tuturor sluga”
Cum ramane cu aceasta, devreme ce catolicii si-au arogat acest drept pe baza unei interpretari gresite, in litera a cuvintelor Mantuitorului Iisus Hristos? Ortodoxia, dreapta credinta ne invata ca Sf, Scriptura se interpreteaza in duh, nu in litera, dar cum occidentalii nu mai au duh, interpretand gresit citatului de mai sus „cine vrea sa fie intai sa fie tuturor sluga”, lor le-a mai ramas numai litera, ratiunea, materia….si ratacesc in aceasta :”Marta de multe de silesti, dar un singur lucru trebuie, iar Maria partea cea buna si-a ales”. Pai daca Mantuitorul a spus ca Maria a ales partea cea buna, adica pe Dumnezeu, duhovnicia, vesnicia, de ce occidentalii ne silesc la a „alege” partea cea rea : asa cum au ales in trecut schisma, erezia, inchizitia, masoneria, sionismul, capitalismul, comunismul, homosexualitate, lacomie, bani, multiculturalism, stat de „drept”,card si cip, political corect….?pomul bun dupa fructe se cunoaste. Pentru ce ne silesc occidentalii sa gustam din fructele lor, enumerate mai sus : schisme, erezii, inchizitie, masonerie, capitalism, comunism, sionism, fascism, multiculuralism, globalism…pentru ca toate acestea au aparut in spatiul catolic, occidental, nu in spatiul ortodox.
Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt?
16. Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
17. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.
18. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.
19. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.
Iata occidentalii au inteles Cuvantul lui Dumnezeu in litera si au ratacit, au crezut ca Mantuitorul Iisus Hristos ar fi voit sa intemeieze aici pe pamant o imparatie, iar ei occidentalii sa fie conducatori, de la inchizitia lui torquemada la tunurile lui bucow.
Asadar, Mantuitorul pune o intrebare : Dar voi cine ziceţi că sunt? Iar Sf. Apostol Petru il recunoaste, si il marturiseste ca : Fiul lui Dumnezeu ! Pe acesta marturisire : Hristos, pe aceasta Piatra de neclintit :Iisus Hristos, piatra cea din capul unghiului de care s-a impiedicat evrei, catolicii, sectantii, ereticii…a fost intemeiata Biserica, Orthodoxia, pe care portile iadului nu o vor birui !
Episcolul Ambrosius care l- a pus la ” respect” pe imparatul Teodosie cel Mare si cainta imparatului si recunoasterea catolicismului ca respectand dreapta credinta este tot o minciuna.Este tot o minciuna atitudinea episcopului care a condamnat masacrarea crestinilor din Salonic de imparat.Tu vorbesti de o interpretare gresita a cuvintelor lui Isus …esti hilar prietene.Tensiunile dintre Occident si Orient au aparut mai demult iar Marea Schisma reprezinta doar o continuare si o adancire a acestor schisme.Cat despre visarioni vezi Punctul Oficial al Patriarhului de astazi al. BOR.
Poti sa imi spui cand a aparut legal biserica ortodoxa in Tara Romaneasca?
Visarionii, cum spuneti dumneavoastra, sau Oastea Domnului infiintata de preotul Iosif Trifa, de exemplu, au fost miscari de revigorare a ortodoxismului romanesc, (miscari intru totul ortodoxe)atins si in perioada interbelica, dar si acum de „valorile” occidentului. Incercarea dumneavoastra de a le pune pe acelasi nivel cu sectele aparute in occident, demonstreaza lipsa de argumente, de exemple, adica….reavointa.
Iar acum, cand avalansa de mizerie occidentala curge in valuri peste noi, ne putem astepta fara indoiala, pentru a ne dezbina, a rupe turma lui Hristos, la impostori, la lupi imbracati in blana de oaie : TALHARI DE MIOARE!
Foarte instructiv … Există o eroare și aș fi curios să aflu mecanismul rațional prin care autorul o asociază pe Mary Baker Eddy (fondatoarea doctrinei Științei Cristice) scientologiei. Chiar pe wikipedia stă în antet avertismentul “a nu se confunda cu scientologia” http://en.wikipedia.org/wiki/Christian_Science
Însăși motivele lui Ron Hubard (considerat fondatorul scientologiei) diferă
radical de cele ale lui MBE, aceasta fiind axată pe vindecarea omului folosind homeopatia și mai ales o cercetare asiduă în înțelegerea fenomenelor ce duc la boală și la însănătoșire… Personal ii găsesc viziunea mai degrabă aproape de cea așa-zis „New Age”…
În schimb Lafayette Ronald Hubbard autor de broșuri de sci-fi cu mai mult sau mai puțin talent, a decis din nevoi pur mercantile lansarea pe piața americană a unei noi religii – în fapt martori au afirmat că acesta ar fi declarat « Voi crea o religie ce-mi va aduce o avere. »
Folosindu-se de talentul și experiența sa ca scriitor fantezist își așează doctrina pe o istorie demnă de „Razboiul Stelelor” în care un despot intergalactic numit Xenu http://3.bp.blogspot.com/-5mHy5xk4or0/Ti-L46E5GwI/AAAAAAAAB7s/OB6rHtSjFQ4/s1600/AHG-25-3A.jpg
aduce pe Pământul de acum 75 de milioane de ani, pe motiv de suprapopulare galactică (sic), un număr de 13 500 (!!!) de miliarde de extratereștrii pe care ii îndeasă în vulcanii existenți pe Pământ după care detonează bombe nucleare în cratere, exterminând toți extratereștrii; cu excepția câtorva supraviețuitori. Mă rog, în mare „tetanii” (energiile neincarnate ale extratereștrilor uciși) care sunt în jurul nostru și chiar în noi, sunt cei responsabili în viziunea lui Hubbard de o parte din acțiunile noastre și de viziunea noastră asupra realității înconjurătoare. Scientologia propune o metodă de extracție a „tetanilor” însă contra unor sume importante…
După cum se vede purificarea costă scump…
„Dianetica”, metoda propusa de scientologie este în schimb o culegere de norme etice și morale, mai mult ca sigur culese din celelalte mari religii, care în fapt promovează adevărate valori morale, însă cu destule lacune, utile ele, pentru a manipula pe eventualul discipol.
N-aș spune la antipod, însă la o distanță foarte mare se situează Mary Baker Eddy care ea s-a consacrat înțelegerii aspectului științific al Divinității și utilizarea acestuia în vindecare.
Iată ce scrie privind aceasta : „Vindecarea fizică prin Știința Creștină rezultă atât astăzi cât și pe timpul lui Iisus; din acțiunea Principiului Divin; în fața căruia păcatul și boala (fiind legate – nt) își pierd realitatea în conștiința umană și
dispar tot atât de natural și de necesar precum întunericul face loc luminii și păcatul, pocăinței. Astăzi precum odinioară aceste acțiuni puternice (miracole -nt) nu sunt supranaturale, ci suprem naturale. Ele sunt simbolul lui Emanuel sau „Dumnezeu cu noi” – o influență Divină prezentă permanent în conștiința
umană”
Primilor crestini li se zicea mesianici , erau un soi de evrei care tineau sabatul zi de odihna si erau vegetarieni ,Se numeau ebioniti .Biserica orthodoxa a urmat ulterior dupa consiliul de la Nicaea .În 325 împăratul Constantin cel Mare a convocat primul conciliu ecumenic al bisericii creștine, care a pus bazele dogmatice și canonice ale acestei religii, definind mai precis dogmele creștine drept răspuns la provocarea reprezentată de erezia arianistă.[1] Toți episcopii prezenți s-au declarat de acord cu pozițiile teologice majore propuse de proto-ortodoxie.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_conciliu_de_la_Niceea
Sfintii Parinti de la cele sapte sinoade ecumenice, incepind cu primul sinod ecumenic din anul 325, au fost reprezentatii legitimi din toate punctele de vedere, succesiune apostolica, dar mai ales din punct de vedere al sfinteniei, al trairii crestine, multi dintre ei erau incununati cu semnele martiriului, purtau urmele persecutiilor imparatilor romani pagani, pe trupul lor, altii traitori in pustiu, postitori, rugatori…ce justificare pot avea catolicii, sectantii, ereticii occidentali, pentru a calca in picioare, si a nesocoti hotararile Sfintilor Parinti, incepind chiar cu anul 1054 ? Nu au nici una temeinica. Numai una : aceea ca si-au facut lege dupa poftele lor, pentru a se indreptati in pacatele lor! Si, de aici, ca un tavalug….toate faradelegile occidentului : colonialismul, masonerie, sionism, comunism, capitalism, fascism, multiculturalism, globalizare, privatizari, liberalizari, investitori, „revolutii” portocalii, euromaidane, „primaveri” arabe, razboaie, homosexuali, droguri, lacomie, bancheri, card si cip, political corect, stat de „drept”….ce sa mai….numai „valori” europene….
Pana la Calcedon erau recunoscute trei episcopate :Roma,Antiohia si Alexandria( in ordinea aparitiei) apoi a aparut Constantinopol si Ierusalim.Onorific intalnirile erau conduse de episcopul Romei.Tocmai pentru ca Sf.Petru a intemeiat prima biserica la Roma.
Au fost mai multe schisme intre Roma si Constantinopol,de exemplu Roma nu a fost de acord cu condamnarea icoanelor si s-a dezis de patriarhul iconoclast de la Constantinopol.
Au mai fost tensiuni legate de sfera de crestinare,respectiv Iliricum si fosta Dacie,sudul Italiei si Sicilia.
Marea schisma a fost o ruptura mai mult politica decat teologica care cu timpul s- a adancit .Vinovati de schisma sunt atat catolici cat si ortodocsii iar ruptura nu face decat rau acestor biserici apostolice care pierd teren in fata cultelor protestante si neoprotestante.Ca in orice disputa politica si teologica adevarul este undeva la mijloc,important este ca noi sa respectam credinta fiecarei persoane.
Aceste culte protestante sunt desprinse din Catolicism, nu din Ortodoxie. Si in sanul Ortodoxiei sunt dezbateri vechi de secole (una din ele este cea despre acumularea bunurilor pamantesti versus saracia jurata la calugarie, si dezbaterea asta a facut destule victime si a generat destui sfinti, celebrati de Biserica Ortodoxa) insa ele duc mai degraba spre clarificari teologice, nu spre sectarism. De la ce sa te desprinzi ca secta, de la invataturile Mantuitorului? Pai nu se vede astfel cine te ghideaza de fapt?
Vezi visarionii si Biserica Secreta Ortodoxa pentru ca sunt desprinse din BOR